Posts Tagged ‘anticrestinism’

“Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi”! Peste 2.000.000 de părinți (peste 90%) și-au înscris copiii la Ora de Religie. Spre deosebire de România, în Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația se studiază câte două ore, iar în Belgia trei ore pe săptămână. Precizările Patriarhiei Române

“Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.”

Precizări privind prezența orelor de religie în școli

Referitor la critica relansată în spațiul media cu privire la prezența orelor de religie în școli, Patriarhia Română reafirmă următoarele:

Constituția României garantează libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult, Curtea Constituțională a României interpretând în mod constant că predarea religiei în școli are ca temei articolul 32 alineatul 7 din Constituție.

Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. Astfel, în argumentarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învățământ sau educație informații sau cunoștințe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic (paragraful 84).

De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învățământul religios este profund legat de învățământul secular. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în școlile publice (Franța, Albania și Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opțională (conform celor reținute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasanși EylemZengin contra Turciei”, paragraful 30); iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional (paragraful 31).

Majoritatea elevilor europeni au în programa școlară o oră de religie pe săptămână, însă în țări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația au câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână. În Germania, spre exemplu materia religie nu este doar parte din trunchiul comun, ci este chiar obligatorie, organizată de către culte și finanțată de către stat. Predarea este confesională. Situația este similară în Austria, Belgia, Cipru, Spania și Grecia.

Pe de altă parte, nu trebuie așezate în opoziție orele de religie cu cele de istoria religiilor. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână distincte, pentru că sunt deopotrivă importante. Cunoașterea propriei culturi religioase este o etapă absolut necesară pentru înțelegerea celorlalte religii. Pentru a cunoaște specificul altor culturi este nevoie întâi de educarea în propria cultură și tradiție, altfel învățământul devine doar o sursă de relativism sincretist și confuzie. Este ca și cum în școlile românești s-ar învăța literatură universală sau istorie universală, fără studiul prealabil al literaturii și istoriei României. Elevii înscriși la ora de religie au posibilitatea de a se înscrie,  în liceu, și la cursul opțional de istoria religiei.

Manifestarea unui comportament moral în acord cu valorile religioase, unul dintre obiectivele predării religiei, este contestată în câteva articole recente de presă prin care se respinge, de fapt, ideea de morală publică, noțiune considerată în teoria generală a dreptului a fi unul dintre fundamentele dreptului.

De asemenea, este incorectă şi injustă jignirea generalizată a unei categorii didactice profesionale, şi anume totalitatea profesoarelor şi profesorilor de religie. Aceste persoane realizează educarea religioasă a copiilor în școli din încredințarea a peste 2.000.000 de părinți care și-au înscris copiii la ora de religie (peste 90% dintre copii).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Basilica / Ziaristi Online

Foto: Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului /  Agenția de știri Basilica

INEDIT: Părintele Dumitru Stăniloae despre efectele comunismului faţă de spiritualitatea autentică a României. VIDEO

Am întâlnit şi cretini fericiţi. Cei care o votează pe Monica Macovei aka Mandela Moscovei

Funny photo Monica Macovei LustratieLa ora aceasta nu cred că există vreun personaj mai malefic în politica “românească”, mai anticreştin şi mai antiromân, decât vuvuzeau lui Soros în România, Monica Macovei aka Mandela Moscovei. Nu are rost să repet toate ticăloşiile acestei comisărese a GDS, pe deasupra membră de onoare a asociaţiei homosexualilor ACCEPT, care militează pentru adopţiile de către pederaşti şi legalizarea căsătoriilor sodomiţilor. Cred ca nici spaţiul internetului n-ar fi de ajuns… 🙂 Nu mai vorbesc despre implicarea ei în retrocedările ilegale din Transilvania (preoţii ortodocşi care se luptă cu mafia maghiară internaţională ştiu foarte bine ce spun). E suficient, sper, să aduc aminte tema cu care şi-a lansat campania electorală: eliminarea religiei din şcoli. Am scris pe tema aceasta un articol aici: Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric. Anticreştinii “cu faţă umană” n-au aşteptat mult să confirme analiza. După ce Dan Puric a deconspirat că el lupta, “motivat de România”, cot la cot cu şeful Clubului de la Roma pe Europa, Călin Georgescu, iată încă un exemplu definitoriu: “conservatorul” Claudiu Târziu anunţă planeta că votează cu… aţi ghicit: Monica Macovei. Iata dar cum arată un cretin fericit, în felul lui, sărăcuţul.

Cititi si: EDITORIAL de Mălin Bot: Momentul bizar în care Monica Macovei produce efectul toxic al defunctului USL

Monica Macovei Religia NU are ce cauta in scoli 22 GDS

 

“Școala în România s-a născut în pridvorul Bisericii Ortodoxe Române”. “Monica Macovei, pe urmele comisarilor bolşevici ai KGB”. Partidul România Unită, prima formaţiune care apără public Religia în Şcoli . Felicitări şi Doamne, ajută!

rp_copii-religie.JPGSunt realmente bucuros că, în sfârşit, s-a născut în România o formaţiune politică ancorată în adevărata realitate românească, dispusă să spună verde-n faţă ce gandeşte, mai ales atunci când sunt atacate valorile fundamentale naţionale. Bravo, Bogdan Diaconu! Reproduc un Comunicat de azi, salutând iniţiativa Partidului România Unită de a solicită Bisericii Ortodoxe Române să-și prezinte poziția față de propagandă de tip comunist a doamnei Monica Macovei împotriva religiei în Şcoli:

Monica Macovei vrea educație comunistă în școlile românești

Partidul România Unită observă cu îngrijorare reintroducerea în spațiul public, sub pretextul campaniei electorale prezidențiale, a directivelor fostului KGB implementate în România prin Partidul Comunist și comisarii fostei URSS.

Astfel, doamna Monica Macovei, fostă membră a Partidului Comunist Român timp de nouă ani, încă din timpul facultății care a transformat-o în procuror al Republicii Socialiste România, se face portavoce a foștilor comuniști și bolșevici, prin susținerea eliminării religiei din școli și atacarea unuia dintre pilonii principali ai statului român, Biserica Ortodoxă Română, ai cărei preoți și călugări au fost întemnițați cu miile sub regimul comunist impus de sovietici.

Predarea religiei în școli a fost eliminată din România în primul an al dictaturii regimului comunist, imediat după instaurarea Republicii Populare ‘Române’, în 1948. Reluarea unei teme de inspirație comunistă într-o campanie pentru președinția României din anul 2014 neagă însăși condamnarea regimului comunist și declararea acestuia drept ‘ilegitim și ilegal’ de către actualul președinte al României, Traian Băsescu.

Religia, contestată de doamna Monica Macovei, constituie o parte integrantă și definitorie a culturii europene și, cu atât mai mult, a culturii române. În marea majoritate a țărilor europene, religia se predă în cadrul sistemului de învățământ public, având un rol recunoscut și apreciat în societate, cu implicații profunde în dezvoltarea socio-culturală.

În chiar țara în care se află sediul principal al Parlamentului European și unde doamna Monica Macovei se manifestă constant împotriva României din postura de europarlamentar PDL, respectiv Belgia, religia se predă în școli de două ori mai mult decât în România. Pentru informarea corectă a opiniei publice, iată timpul alocat educației religioase, în planurile de învățământ din majoritatea țărilor europene: Anglia și Țara Galilor — 1 oră, Austria — 2 ore, Belgia — 2 ore, Danemarca — 1 oră, Germania — 56-62 ore (an), Grecia — 2 ore, Islanda — 1 oră, Irlanda — 92 ore (an), Italia — 1,5 ore, Luxemburg — 3 ore, Malta — 2 ore, Norvegia — 78 ore (an), Portugalia — 1 oră, Spania — 1,5 ore, Suedia — 1 oră.

Doamna Monica Macovei se pune sub steag străin în reclamele sale electorale, afirmând că vrea să îndrepte România spre America. Dar America reală și profundă este, în procent de 78 la sută, creștină, ceea ce doamna Macovei pare să nu știe.

Prin manifestarea sa anticreștină, doamna Monica Macovei se exprimă totodată și împotriva Constituției României, un act incompatibil cu statutul de fost înalt demnitar, respectiv de fost Ministru al Justiției. Astfel, potrivit Constituției României, art. 32, alin. (7), ‘în școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege’, așa cum se întâmplă în majoritatea statelor Uniunii Europene. Legislația din România respectă normele europene și promovează un sistem de învățământ comparabil cu cel existent în majoritatea statelor Uniunii Europene.

Ca și în cazul Icoanelor din școli — păstrate la locul lor în ciuda atacului anticreștin al unor ONG-uri extremiste care au pierdut în instanță în fața drepturilor copiilor—, Religia în școli, cu posibilitatea alegerii opționale de către părinți, se desfășoară potrivit principiilor democrației prin voința expresă a comunităților locale. Astfel, în concordanță cu prevederile art. 26, alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului ‘părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor’.

Orice altă încercare de a impune prin ‘ordin de sus’ vreo modificare a acestui statut încalcă înseși drepturile fundamentale ale omului, ale copilului, pe care doamna Monica Macovei susține cu înfocare că le apără. Este posibil ca doamna Macovei să apere doar drepturile omului care se declară descendent din maimuță, cum pare să fie cazul dânsei, situație care nu este conformă cu realitatea pe care o împărtășim, noi, românii, dar și întreaga creștinătate.

Este bine de amintit în acest context că Școala în România s-a născut în pridvorul Bisericii Ortodoxe Române, primele școli și tipărituri din țara noastră fiind lucrarea Bisericii strămoșești. Până la momentul adoptării Legii Instrucțiunii publice din 1864, învățământul românesc s-a desfășurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic ierarhii Bisericii aveau și atribuții de efori ai școlilor. Prin Legea Instrucțiunii publice din 1864, religia deținea, de asemenea, un loc important, consolidat de Legea Regatului României nr. 54 din 1928, pentru regimul general al cultelor, anulat complet prin Decretul 177 din 1948, perioadă în care doamna Monica Macovei dorește să readucă România.

Doamna Monica Macovei, deși s-a transformat în purtătoare de cuvânt a asociațiilor ateiste care se află în campanie pentru eliminarea religiei din școli, se prezintă în CV-ul său cosmetizat de candidată la președinția României ca reprezentantă a Bisericii Greco-Catolice, confesiune la care s-ar fi reconvertit după prima sa credință, în comunism. Să înțelegem că și această Biserică susține eliminarea religiei din școli și dezideratele ONG-urilor anticreștine, care afirmă, pe urmele lui Karl Marx, că ‘religia este opiumul popoarelor’ ?

Partidul România Unită solicită Bisericii Ortodoxe Române să-și prezinte poziția publică față de propagandă de tip comunist a doamnei Monica Macovei împotriva religiei în România.

Deputat Bogdan Diaconu

Presedintele Partidului România Unită

26.09.2014

Sursa: AGERPRES

Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric

Revista-22 cu Plesu si Macovei pe prima paginaO alăturare de nume ciudată? Nici pe departe!  Haideţi să developăm filmul:

Monica Macovei, personaj para-politic convertit de la comunism la greco-catolicism, a ieşit azi la Timişoara şi a decretat că religia trebuie eliminată din şcoli. Şi înlocuită cu “Istoria religiilor” 1. Pentru cei care-i cunosc activitate de peste doua decenii nu-i nici o mirare. Doamna Macovei aka Mandela de Dâmboviţa este şi membră de onoare şi fondatoare a asociaţiei homosexualilor din România 2. Conform propagandei Accept de pe Wikipedia, fără ea şi Traian Băsescu poate nu am fi avut azi exhibiţionismul anual al homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor de pe străzile Bucureştiului 3.

Doamna Macovei este susţinută, cu ardoare, am putea spune, de Gabriel Liiceanu, colegul ei de GDS 4. Domnul Gabriel Liiceanu s-a exprimat similar privind religia cu doamna Monica Macovei, la o relativ recentă “dezbatere” de la GDS, în fapt o punere la zid publică a Bisericii Ortodoxe Române, executată în cel mai pur stil stalinist anticreştin 5.

Tovarăşul domnului Liiceanu, Andrei Pleşu, care s-a evidenţiat la rândul său şi ca un apărător al homosexualilor, trivializând în stil elevat miştocăresc credinţa ortodoxă 6, are aceeasi părere cu Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, militând mai pe faţă mai pe din dos pentru înlocuirea orelor de religie cu o nouă materie, de “Istoria religiilor” 7.

Domnul Andrei Pleşu este, de altfel, “director-fondator” al unui fantomatic Institut de Istorie al Religiilor 8, creat prin trafic de influenţă perfectat de Andrei Oişteanu, nepotul lui Leonte Răutu 9, la Traian Băsescu şi Emil Boc, cel din urmă solicitând Academiei să îl plaseze sub umbrela sa, oferind şi o filă de buget pentru a reteza obiecţiile întemeiate ale forului academicienilor. Acesta este cadrul “academic” care va da “linile directoare” ale cursului şi manualului de “Istorie a religiilor” de care vorbeşte doamna Mandela Macovei.

Mergem mai departe?

Doamna Macovei s-a bucurat încă de dinainte de a închide gura, în timp ce-şi anunţa candidatura la prezidenţiale, de “sprijinul neprecupeţit” al aşa zisului Partid “Noua Republică” al lui Mihai Neamţu, emulul lui Andrei Pleşu, totodată coordonator al volumului omagial “In Honorem Andrei Pleşu” 10. De altfel, domnişorul Mihai Neamţu este şi fost bursier al Colegiului “Noua Europă”, unde stă drept rector Andrei Pleşu 11. Prin guriţa lui Neamţu, formaţiunea de lift a  fost “primul partid care susţine candidatura Monicăi Macovei” 12.

Mihai Neamţu a fost susţinut la alegerile europarlamentare, cu elan proletar am putea spune, de un băiat agitat din Bacău 13, despre care n-am mai scris demult nimic având în vedere dimensiunile lui liliputainesti, pe numele lui Claudiu Târziu, fratele mai cunoscutului ziarist Tiberiu Lovin. În ciuda acestui sprijin preţios – care se pretindea a fi dintr-o zonă “creştină”, “ortodoxa”, “de dreapta”, dar care ţintea de fapt fragmentarea acestui electorat şi erodarea unui candidat susţinut de familiile tradiţionale româneşti 14  – dar şi a votului asigurat de membrii cultului penticostal prin primarul Aradului, Gheorghe Falcă 15, o rudă a lui Mihai Neamţu, Partidul “Noua Republică”, lansat cu fast de Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu 16, a reuşit să ia fabulosul scor de 0,27%.

Mihai Neamţu a fost colaborator al fostei publicaţii sporadice a lui Claudiu Târziu, revista “Rost”, fiind lansat în spaţiu la “Puncte cardinale” 17, defuncta gazetă condusă de şeful lui Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, pe numele său adevărat Crivăţ Vasile Adolf Marian. Despre Răzvan Codrescu, domnul Andrei Pleşu a afirmat că este singurul partener de dialog din zona “dreptei” extreme cu care ar putea întreţine o conversaţie. Atât Răzvan Codrescu cât şi Claudiu Târziu s-au evidenţiat prin adularea intelectuanalilor “Dilemei Vechi”, în frunte cu Horia Roman Patapievici 18. Pe linia “Dilemei” lui Pleşu, cei doi Pat şi Pataşon autoproclamaţi drept “nationalişti creştini rezonabili” l-au denigrat, şi ei, pe Eminescu, după cum i-a dus mintea şi sufletul atrofiat: atacându-i credinţa. 19.

Ca să închidem cercul new-age-iştilor de tip “Formula As”, organul angajator al lui Claudiu Târziu, conchidem prin a afirma ceea ce se ştie, şi anume că Claudiu Târziu s-a remarcat atât prin susţinerea susţinătorului anticreştinei Monica Macovei, recte Mihai Neamţu, cât şi, în egală măsură şi mai mult decât atât, a domnului Dan Puric 20, îndrăgitul (am scris bine?) “mim al ortodoxiei”, despre care nu are rost să mai adaug nimic, cazul său de fost informator nemărturist al Securităţii fiind destul de cunoscut 21.

Domnul Dan Puric, care – o spun cu toată sinceritatea -, trebuie iertat pentru păcatele tinereţii, este un actor pe care l-am respectat, mai ales că provenea din acelaşi mediu ca şi mine. În plus, mulţi dintre tinerii cu care lucra îmi erau prieteni, ceea ce ma făcea inerent să fiu părtăş la viaţa lor de zi cu zi noapte de noapte. Desigur, nu mi-a plăcut când, înainte de manifestarea de ziua lui Eminescu pe care am organizat-o la Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, unde a acceptat (fără a o onora apoi) invitaţia de a conferenţia, a afirmat în faţa colegilor mei de la ziarul Ziua – referitor la atacurile din zona “dreptei” la Eminescu şi credinţa sa – că Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu “sunt nişte idioţi patentaţi” 22. Pe atunci nu credeam acest lucru decât despre unul dintre ei… Dar ce-a fost a fost. Ziceam că conchid: Claudiu Târziu aşadar, “creştin înfocat” dar “rezonabil”, este “slugă la doi stăpâni”: Mihai Neamţu – primul susţinător din ţară al anticreştinei prohomosexuale Monica Macovei – şi la Dan Puric.

Dan Puric şi-a anunţat tot în această perioadă nu susţinerea ci apartenenţa la “mişcarea” 23 condusă de domnul Calin Georgescu, preşedintele Clubului de la Roma pe Europa 24.

Cam atât am avut de spus.

 

Note:

1. Monica Macovei: “Religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”. – Pressalert; Activenews din 12.09.2014.

Ideea a fost suţinută în trecut atât de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)  (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) cât şi de funestul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, în proiectul său de “reformare” a învăţământului, unde, la punctul 3 al capitolului 17 din Legea Educaţiei, se stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” .

2. Biografie Agerpres din 29.05.2014; Articolul “Ce face Monica Macovei cand se plictiseste?” de Maria Petraşcu – Ziare.ro din 31.05.2011, care oferă şi numărul actului de înregistrare a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor Accept, disponibil la arhiva Judecătoriei Sector 2: 6727/25.10.1996

3. Propaganda Accept de pe Wikipedia: “În mai 2005, ACCEPT a organizat al doilea festival GayFest, care a inclus o paradă de mândrie (pride parade) prin străzile Bucureștiului. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT. În 2006, a doua paradă GayFest a avut ca temă campania pentru legalizarea uniunilor între persoane de același sex (căsătorie sau uniune civilă/parteneriat înregistrat).” Etc…

4. G. Liiceanu – “Manifest pentru Monica Macovei”, Contributors din 7.09.2014, sintetizat de Politica ta in articolul “Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului”, în care sunt oferite citatele următoare:

  • “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară…”
  • “…poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului“;

De asemenea, citatul dlui Liiceanu oferit de AM Press la 22.08.2014 în articolul “Greu tupeu de fariseu. Liiceanu, şeful campaniei electorale a Monicăi Macovei”:

  • “In ultimii 25 de ani exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este Monica Macovei!”

5. Vedeţi discursul anticreştin al lui G. Liiceanu, cu puternice note antiortodoxe, la Hotnews, 13.06.2014, şi suplimentul special al revistei “22” a Grupului pentru Dialog Social, “Religia în spațiul public și în învăţământul şcolar“, din 17.06.2014. Reţinem cu umor că cunoscutul filosof crede că la ortodocşi există un post de… 60 de zile. Şi acest om vrea să se ocupe de Religia în scoli…

În cadrul “dezbaterii”, moderata de subalternul lui A. Pleşu de la “Institutul de Istoria Religiilor”, Eugen Ciurtin, de confesiune incertă, şi de Andrei Oişteanu, de confesiune mozaică şi membru în conducerea aceluiaşi “Institut”, se oferă şi cheia unei “educaţii religioase cuviincioase”, printr-un citat din “maestrul” Andrei Pleşu: “Bi­ne condusă, ea [educaţia religioasă] nu poate decât să con­so­lideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urât în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anes­tezie intelectuală te poate face să priveşti chiorâş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Bi­blie?”. Adică teza susţinută de Monica Macovei la Timişoara.

6. Andrei Pleşu: “Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului.” Extras din “Teologia „penală“”, articol apărut pe blogul filosofului de la Adevarul, 26.05.2014. Articolul a primit două replici ortodoxe de la Doxologia si Politica.

7. Cadrul “ideologic” în care se vor forma viitorii profesori de “Istoria religiilor” este asigurat tot de Andrei Pleşu, prin “primul masterat de Studii Religioase din România”. Detalii EvZ şi Roncea.Ro, 3.04.2013

8. Institutul de Istoria Religiilor, unde îi găsim pe aceiaşi membri GDS care dezbat de zor Religia în şcoli, Eugen Ciurtin, ca cercetător gradul II si pe Andrei Oişteanu ca cercetător gradul III

9. Wikipedia despre Leonte Rautu (Lev Oigenstein)

10. Despre “In Honorem Andrei Pleşu” – “Cultura admiraţiei”, Revista “22” a GDS, 21.02.2013

11. “Cercetător” (2005-2006) şi “oaspete al rectorului” (in dormitor?) (2006-2007) – Biografie romanţată pe Wikipedia

12.”Noua Republică,primul partid care susține candidatura Monicăi Macovei” – Pagina de Politică, 23.07.2014

13. “Votez. Votez PNR!”, de Claudiu Târziu, De ce susţin Noua Republică şi articole pur propagandiste şi total opuse unui moment de sinceritate din 2011 al aceluiaşi autor, când afirma: “Apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun: Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. (…)  În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă. În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. (…) Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. (…) Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.” Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică, 17.10.2011

14. Postarea “De ce “Rost” nu susţine candidatura lui Iulian Capsali”, pe blogul Rost şi pe blogul Claudiu Târziu, 10.05.2014

15. Articolul “Ucenicii pocăiți. Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament”, ZiuaNews, 31.10.2012

16. Afisul Congresului “Noii Republici”, de la 23.06.2012, cu Neamtu, Ungureanu, Papahagi, Paleologu si Macovei pe post de “matroana”, prezentat de Antideontologul

17. “Deliciul impostatiei. Iulian Capsali despre Mihail Neamtu, tuterul lui Volodea Tismaneanu. Articol din 2008”BadPolitics, 10.10.2012

18. “Falsa elegie despre Eminescu” o corecţie la opinia lui H.R. Patapievici de Corneliu Florea, Ianuarie 2007;  “Autopsia unor alegeri” – România îngenuncheatã. Mircea Platon, 11.12.2009, H.-R. Patapievici: Marxiştii merită dispreţuiţi, blogul lui Claudiu Târziu, 24.02.2009; Blogul lui Răzvan Codrescu: “Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.” – 26.06.2009

19.  Răzvan Codrescu:  “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin” – “Eminescu şi creştinismul” (2009)

Profesorul Nae Georgescu răspunde acestui atac al cuplului Târziu-Codrescu la Eminescu:

“(…) Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” !

Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova. Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ” Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”.

N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.” – Extras din Veghea (An II, Nr 3, 2009) şi din cartea profesorului, “Boala şi moartea lui Eminescu”.

20. http://c-tarziu.blogspot.ro/search/label/Dan%20Puric

21. “In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012 – Documentul AICI

Ulterior, potrivit Realitatea TV, au apărut şi informările: “Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”.  La sfârşitul anului 1977, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.” – “Dan Puric. Povestea unei NECOLABORĂRI cu Securitatea. Recrutat, dar nu a făcut poliţie politică” – Realitatea.net, 9.05.2013

22: Surse relativ credibile: propriile mele urechi 🙂

23. Lansarea “Mişcării “Motivaţia: Romania” – Dezvoltare, Durabilitate, Sustenabilitate” (MMRDDS), 15.08.2014 – Anomismia şi Activenews (unde puteti vedea şi afişul şi “trailerul” promo al “mişcării”)

24. Despre Călin Georgescu pe site-ul Clubului de la Roma: http://www.clubofrome.org/?p=748

 

IPS Teofan si credinciosii romani ortodocsi protesteaza la CNA fata de atentatul homosexual al Pro Tv la adresa familiei si copilului, si a crestinismului. Protestati si Dvs! FORMULARUL AICI

IPS Teofan la Inmormantarea Parintelui Justin Parvu - Foto Cristina Nichitus RonceaÎnaltpreasfințitul Teofan ne îndeamnă să completăm un formular de sesizare la CNA cu privire la emisiunea de pe PRO TV ”patru nunți și o provocare” unde a fost promovată căsătoria unui cuplu de homosexuali.

Pentru ca emisiunea aceasta să fie scoasă din program e nevoie să semnăm o sesizare la CNA. Aveți aici link-ul: http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html. Trebuie doar să se compleze fiecare căsuță care are în paranteze ”(necesar)”, iar la secțiunea conținutul reclamației să se insereze un text care sa prezinte protestul nostru personal. Spre exemplu:

“În data de 12 septembrie, începând cu ora 20:30 postul PRO TV a difuzat emisiunea “Patru nunți și o provocare“, în cadrul căreia s-au difuzat imagini de natură a bulversa dezvoltarea psiho-socială a copiilor și a persoanelor cu probleme de relaționare socială. Mai precis, în emisiunea în cauză s-a oficiat o “căsătorie” între doi homosexuali, lucru care contravine Codului Civil românesc aflat în vigoare, și s-a pus un accent excesiv pe momentele de tandrețe, (sărutări, mângâieri etc) arătate în prim-plan.

Mai mult, în cadrul aceleiași emisiuni s-au făcut remarci ofensatoare la adresa Bisericii Ortodoxe Române, comunitate al cărei membru sunt, împreună cu familia mea.

Consider emisiunea ca făcând parte dintr-un proces de reeducare prin divertisment, pentru ca reperele după care a funcționat societatea și familia până astăzi să fie distruse.

În numele copiilor mei, precum și al legislației CNA care pune pe primul plan protecția fizică, morală și mentală a minorilor, vă cer să opriți de la difuzare această emisiune și sa dispuneți sancționarea drastică a postului PRO TV.”

Nu durează mai mult de 2 minute să se completeze sesizarea.

Îndemnați cât mai multe persoane apropiate să facă lucrul acesta!

Pr. Bogdan Frăsilă

Subsemneaza: Victor Roncea

Vedeti si:

PRO TV atacă şi jigneşte BOR

Din cauza unei nunţi de homosexuali, Nicuşor de la MasterChef, „executat” de televiziunea care l-a făcut celebru, ProTV

CNA Sesizare Pro Tv homosexuali

BBC, un post anti-crestin, conform propriului sondaj. Angajatii recunosc ca au liber sa insulte crestinii in corporatia publica de media care “a institutionalizat anti-crestinismul”, conform cardinalului de Edinburgh. Felicitari BOR!

BBC-Post-Anti-Crestin

BBC-Anti-ChristianBBC este un post anti-crestin si batjocoritor la adresa batranilor, este concluzia unui sondaj propriu realizat in Marea Britanie in urma cu doi ani. Angajatii recunosc ca au liber sa insulte crestinii iar britanicii considera ca grupurile minoritare si “drepturile” lor – cum ar fi pretentiile homosexualilor la casatorie –  sunt supra-reprezentate de corporatia anti-crestina, relata cotidianul DailyMail la vremea respectiva, in iunie 2011.

BBC foloseste “stereotipii peiorative” la adresa crestinilor, arata si The Teleghraph. “In ceea ce privește religia, au fost mulți care au perceput BBC ca fiind anti-creștin iar creștinismul prezentat denaturat”, se arata in Raportul intern obtinut de The Telegraph.

Cu un an inainte, cardinalul de Edinburgh criticase BBC declarand ca “a institutionalizat anti-crestinismul”. In decembrie 2011, aceasta afirmatie avea sa se dovedeasca stiintific, cand, conform unui sondaj intern in randurile angajatilor postului public britanic, s-a demonstrat ca numai  22,5 % dintre acestia se declara crestini (de notat totusi ca doar 57% au acceptat sa raspunda la aceasta intrebare). Oricum ar fi, rezultatul contrasteaza cu faptul ca 71% dintre britanici se declara crestini si 15% lipsiti de religie, dupa cum transmite Christian Post. Aceeasi publicatie noteaza tendinta BBC de a folosi terminologia de inspiratie sovietica “era noastra” si “inaintea erei noastre” in loc de Inainte de Hristos si Anno Domini, de la nasterea Mantuitorului.

Intr-un interviu realizat in 2012 de portalul sorosist FreeSpeachDebate, directorul general al BBC, Mark Thompson, un tip cu serioase deranjamente psihice, dupa cum se poate observa in interviul filmat, admite ca postul are o politica anti-crestina. “BBC este vadit anti-crestin“, considera editorialistul de la Daily Caller, oferind mai multe exemple in articolul sau de opinie. Un alt comentator britanic, Marcus Stead, intra in amanunte privind modul in care este reprezentat un personaj crestin intr-o productie BBC: un amarat destinat ridicolului. Aceasta face trimitere si catre memoriile cunoscutului prezentator BBC Peter Sissons, care, la incheierea carierei, a dezvaluit ca practica BBC, descris ca un post capcanat de extrema stanga, era sa insulte crestinii, motivandu-se ca oricum acestia nu raspund pentru ca sunt prea slabi. Daca nu urmai regula, iti pierdeai postul, afirma Sissons. Un analist de la Daily Mail subliniaza de altfel ca vinovata de gradul ridicat de anti-crestinism al “ateistilor Guardianisti” de la BBC este si Biserica Anglicana, pentru ca nu reactioneaza.

Nu acelasi lucru a facut Biserica Ortodoxa Romana, care a emis un viguros si foarte bine argumentat protest la un reportaj anti-crestin de toata jena, descris de BOR drept  O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC. Iata de ce, de data aceasta, trebuie felicitata Patriarhia Romana.

Victor Roncea

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova