Posts Tagged ‘Badia Ogoranu’

Dr Teofil Mija, in randurile sufletelor de eroi: “Moartea noastră spirituală nu o pot stăpâni chiar dacă noi, foştii luptători anticomunişti, vom muri cu toţii”

“Calculele “ocultei” s-au împlinit, dar numai în parte. Ei au contat pe dispariţia noastră biologică, şi au reuşit prin torturi ce au mers până la crime odioase. Dar le-a scăpat din vedere faptul că moartea noastră spirituală nu o pot stăpâni şi niciodată nu o vor putea nici învinge, căci chiar dacă noi, foştii luptători anticomunişti, vom muri toţi, şi momentul acesta nu e prea departe, vor rămâne principiile noastre de viaţă cât vor fi state naţionale şi creştine în lumea asta”.

Teofil Mija, Generatia Neinfranta

Suflete de eroi

Ca unul dintre supravieţuitori, prieten cu Ion Gavrilă Ogoranu şi camarad de lupte din perioada studenţiei clujene (1945-1948), am rămas şi unul dintre medicii care l-au tratat şi încurajat în boala pe care a suportat-o şi a acceptat-o în ultimele luni de viaţă ca un martir. Noi, medicii, am încercat cu mijloacele ştiinţei omeneşti să-l smulgem din ghearele morţii. Dar cu o zi înainte de deznodământ, el fiind încă internat la un spital clinic din Cluj, mi-a spus la telefon următoarele:

– Teo, să ştii că numai sufletul a mai rămas din mine, corpul nu mi-l mai simt! Şi spunându-mi acestea, mi-am amintit de un alt erou al neamului românesc, inginerul agronom Traian Golea (aceeaşi profesie ca a lui Ion Gavrilă Ogoranu), care a ajuns după 1948 în exil în America şi care şi-a închinat întreaga viaţă luptei pentru apărarea şi salvarea neamului românesc din robia comunistă. El a scris, a tipărit şi a difuzat gratuit cărţi despre România şi neamul nostru înlănţuit, tuturor bibliotecile universitare din lume, inclusiv în ţările stăpânite de comunismul rusesc. Această activitate a sa, pusă în balanţă, întrece în mod sigur suma tuturor celorlalte activităţi ale întregului exil românesc.Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor. Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă.

Nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004 de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

– Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:

– Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mi-l poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubitei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea ar fi avut parte.

Este un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că, atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şiAna Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.

Dr. Teofil MIJA

Cu durere anuntam decesul d-lui Dr. Teofil Mija, nascut la 11 septembrie 1923.
Slujba va avea loc joi, 5 august, la Biserica greco-catolica din str. Zizin (Brasov), orele 12:00, unde se va desfasura si priveghiul incepand de miercuri, 4 august, orele 19:00. Inmormantarea va avea loc in Cimitirul Municipal Brasov (Bartolomeu), la orele 13:00.
Dumnezeu sa-l odihneasca in randul celor drepti, caci o merita cu prisosinta pentru vitejia, truda si suferintele indurate.
Coriolan Baciu

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.
(more…)

A murit un Cavaler al Dreptatii: Dr Teofil Mija, seful Centrului Rezistenţei Armate din Codrul Fetea, 14 ani in temnitele comuniste, reprezentant de seama al Generatiei Neinfrante. Dumnezeu o sa-l puna la treaba in oastea nevazuta!

Prefata domnului doctor Teofil Mija la ultima editiei a lucrarii lui Ion Gavrila Ogoranu – “Brazii se frang dar nu se indoiesc”

“Pe zi ce trece, rămânem tot mai puţini dintre aceia care, ca şi el şi ceilalţi luptători din Munţii Făgăraşului, am cunoscut şi am participat în centre de rezistenţă armată, la adăpostul munţilor şi codrilor ţării noastre.”

Cuvântul de faţă l-am rostit la Întrunirea Rezistenţei Anticomuniste, ţinută la Braşov, în 8 mai 2006, cu participare internaţională, în frunte cu binecunoscutul luptător anticomunist rus Vladimir Bukovski, invitat special. La această Întrunire s-a păstrat un moment de reculegere şi s-a exprimat regretul participanţilor pentru trecerea în “lumea celor drepţi ai păcii eterne” a lui Ion Gavrilă Ogoranu.
Cu ocazia acestei şedinţe pregătite şi planificată organizatoric cu o lună în urmă, Ion Gavrilă Ogoranu trebuia să fie decorat pentru întreaga sa activitate anticomunistă. Decoraţia şi premiile care i se cuveneau au fost predate prietenului său bun, Nae Purcărea, ambii începând lupta anticomunistă şi detenţia politică încă din timpul dictaturii Antonescu, pe atunci fiind doar elevi de liceu.
Asociaţia “15 Noiembrie 1987” va promova ideea organizării la Braşov a unui Memorial Ion Gavrilă Ogoranu, iar Centrul Rezistenţei Anticomuniste va purta numele lui.
În 4 mai 2006 a avut loc înmormântarea luptătorului anticomunist, eroul nepereche Ion Gavrilă Ogoranu, în cimitirul comunei Sântimbru, satul Galţiu, judeţul Alba. Au asistat sute de credincioşi localnici şi din comunele învecinate, precum şi colegi, prieteni, camarazi de luptă anticomunistă, supravieţuitori, veniţi din aproape toată ţara, din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava, Maramureş, Oradea, Alba-Iulia, Arad, Sibiu, Făgăraş, Timişoara, Craiova, Târgovişte, Ploieşti etc.
Regretabil a fost faptul că şi de această dată au lipsit reprezentanţii autorităţilor statului, la fel ca la înmormântarea, cu doi ani în urmă, a luptătoarei anticomuniste Elisabeta Rizea, din comuna Nucşoara-Muscel, de asemenea o eroină legendară a neamului românesc.
Presa din câteva oraşe transilvănene, şi mai puţin cea centrală, a anunţat totuşi acest trist eveniment naţional.
Biserica satului, hărăzită să adăpostească această dureroasă despărţire, s-a dovedit prea mică pentru toţi cei care veniseră să-l însoţească pe ultimul drum pe eroul Ion Gavrilă Ogoranu.
Mulţimea de credincioşi a aşteptat pe uliţa din faţa bisericii terminarea slujbei de înmormântare, iar organizatorii au hotărât să fie rostite la cimitir cuvintele de adio ale acelor foarte mulţi doritori să-şi îndeplinească o astfel de îndatorire. Dar şi micul cimitir sătesc s-a dovedit a fi neîncăpător pentru întregul cortegiu funerar.
Şi astfel s-a pogorât în mormânt Ion Gavrilă Ogoranu, în sunetele triste ale unui marş funebru cântat de fanfara comunală şi ale Imnului Eroilor căzuţi, cântat de toţi camarazii săi de luptă. Acum şi aici şi-a găsit cu adevărat liniştea falnicul şi rezistentul trup al camaradului nostru Ion Gavrilă Ogoranu, trup istovit şi doborât în sfârşit de o boală neîndurătoare, dar niciodată învins de diabolicii securişti ateo-comunişti, în timp de aproape de 30 de ani de urmărire fără a-i da de urmă, iar după ce s-au întâlnit faţă-n faţă, arestat pentru scurt timp, a fost salvat din ghearele securiştilor la intervenţia însăşi a preşedintelui Nixon al Americii, primul pământean la acea oră. Securiştii n-au mai îndrăznit să-l execute – el fiind condamnat la moarte în contumacie – dar în următorii mai bine de 20 de ani până la evenimentele din 1989 l-au supravegheat pas cu pas, zi şi noapte, aceeaşi diavoli cu chip de om.

(more…)

Cantecul luptatorilor Carpatini-Fagaraseni interpretat chiar de Ion Gavrila Ogoranu. VIDEO

VIDEO. Badia Ion Gavrila Ogoranu despre agresiunea anticrestina prin homosexualitate si rezistenta crestina: “Am spalat cu sange fata Romaniei manjita de atatea tradari si vanzari”.


Ion Gavrilă Ogoranu, cavalerul demnităţii româneşti. 4 ani de la trecerea la cele veşnice. Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la viaţă. Pentru Dumnezeu si neam.

Ion Gavrilă Ogoranu, cavalerul demnităţii româneşti

În 1 mai 2006, Ion Gavrilă Ogoranu a trecut în lumea celor veşnice. La numai o săptămână mai târziu ar fi trebuit să participe la o ceremonie pe care o organizasem împreună cu câţiva prieteni, sub egida Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”. La acest eveniment a ţinut să participe şi luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski, care dorea să-i aducă omagiul său celui care, împreună cu camarazii săi de luptă, a constituit adevărata armată română, opunând rezistenţă ocupantului sovietic şi cozilor sale de topor. Bădia Ogoranu a luptat pentru ca urmaşilor săi să nu le fie ruşine să se numească români. Aşa cum spunea turiştilor, pe care i-a întâlnit la Cabana Bâlea, mai exista un colţ din Regatul României – Munţii Făgăraş – care nu-şi plecase capul în faţa comuniştilor, păstrându-şi libertatea.

Îl propusesem cu ceva timp în urmă, împreună cu personalităţi reprezentative ale deţinuţilor politic, pe Ion Gavrilă Ogoranu în fruntea viitoarei Comisii Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în locul trufaşului fiu al Kominternului, Vladimir Tismăneanu. Nu am reuşit, din păcate, iar Tismăneanu şi ai lui au falsificat adevărul istoric în privinţa ocupaţiei comuniste, denaturând în mod grav adevăruri fundamentale despre rezistenţa creştină a preoţilor, ierarhilor şi mirenilor, a celor din închisori, a ţăranilor, a muncitorilor din Braşov, a jertfei luptătorilor din munţi. Adică, a capitalului de demnitate românească, cum spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Pentru a spulbera toate invectivele şi calomniile comuniste, trebuie reamintită declaraţia lui Ion Gavrilă Ogoranu, care spunea că „în lupta noastră nu există nicio acţiune, nicio faptă, nicio vorbă care să nu se poată încadra în legile onoarei şi în morala creştină.” Acţiunile lor au fost însufleţite de dragostea creştină, conform crezului că „exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Florian PALAS)

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

(more…)

BADIA OGORANU SI REZISTENTA ANTICOMUNISTA la Festivalul de Film de la Berlin. „Portretul luptătorului la tinereţe“ al regizorul Constantin Popescu jr pune colimatorul pe comunisti

Povestea Grupului Gavrilă primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă. „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin.Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentruMonitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizareapeliculei. Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă.  Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului

    Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fostselectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care seva desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmeleromâneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anuluitrecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitateagrupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion GavrilăOgoranu.

Regiaşi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant alnoului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fiinterpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actoritineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-unlungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, BogdanDumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La FestivaulFilmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului latinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist
 

     “Portretulluptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproapelinişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă dinRomânia. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinteactivitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conformrelatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente aleluptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul evenimentpetrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd RemusSofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu,zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pepelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilorcu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fostimplicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se vadenumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară aElisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea carea dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusăde fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupuldenumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a statde vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povesteafilmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, cadupă „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi laFăgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.
„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“
     „Portretulluptătorului la tinereţe”este primul film din cele trei pe careintenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul filmprezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doileafilm va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul departizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că esteimportant să discutăm despre perioada anilor ’50 şi despre grupurile departizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel saualtul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate.Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentrucă nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu oimagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-auzdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-audedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doarnişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii înmintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproapeniciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mipun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea dea îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunatîn toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost?Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aşfi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţiiasemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţelesputerea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi lafel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă ampriceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cutoate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care auacceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să măhotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine.Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acestfilm. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivăşi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă,anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, darcare m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care ausuferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fărăsă se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei)neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase pânăastăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentruMonitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate
 

     „Amhotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre oideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poatefundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de aface ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dicteazăconştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnescastăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul vafi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rândactorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentrurăbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze,într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzutdacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manierătradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat decătre public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu esteo imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest,cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fărăsă judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, amintervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-aupetrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale.Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni deproducţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (TitiPopescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinitdin răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedinteleAFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţieinu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările audurat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cuîntreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului,Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută deactori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele suntstrict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de unajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-auajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lormoral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“
 

     „Occidentula mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cubuget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fijudecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte douăpărţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filmeinteracţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă partepentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferiteîntre ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doaratunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cugândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu căam fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre oparte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în caream realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător,poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului dinmulte puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentrucă nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe dealtă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile delectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinutdoar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau maipuţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap,altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta deimagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul.Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că esteceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este unfilm care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unorîntrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor
 

     „Amîncercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibăvârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare.I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi înconturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notăproaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercatsă imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-aufăcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi greleprin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, caresă aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp,dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi maiputernic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente încare zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şimomentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că numai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele realeale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintrelocurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmeloreste un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă deficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume esteinteresată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă,simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu lacel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea vafi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este niciun film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci ungrup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, alunei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am înpermanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-ocalific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“
 

     Ştiucă unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâriregizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine,unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-amcitit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintăşi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevăratştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţiepremiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurilenu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pecare l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şidespre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa,filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor aplecaasupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi săînţeleagă – poate mai bine decât am făcut-o eu – aceste întâmplăridramatice.
     Consider că am făcut un film onest, fărăpărtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţăriimele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Amîncercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştităasupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-operioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fieluată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta estebine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multoradintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fimcu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au datdovadă în viaţă“şi-a încheiat povestea în exclusivitate pentruMonitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.

Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă
 

Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş

Sursa si comentarii: Monitorul de Fagaras

RONCEA: CNSAS, IICCR şi Justiţia îi aruncă pe drumuri pe foştii deţinuţi politici. Drama celor doi Gavrila

Scris de Victor Roncea
Ascensiunea organizaţiei bolşevice subversive a viitorului PartidComunist din România (PCdR) sub protecţia tancurilor şi a baionetelorsovietice a însemnat aplicarea principiului leninist, după caretrecerea de la capitalism la socialism se operează prin aşa-numitadictatură a proletariatului, care în viziunea lui Lenin însemna„violenţă neîngrădită de lege“. Aplicarea acestui principiu în Româniaa însemnat zdrobirea statului de drept, a românismului, a elitelorculturale şi naţionale şi instaurarea unei dictaturi diabolice. De laplutoanele de execuţie până la îngrozitoarele experimente antiumanecoordonate în temniţele comuniste direct de agenţii NKVD, totul a fostfolosit pentru a zdrobi rezistenţa poporului şi a-i atenta la fibranaţională. Românii au încercat dintotdeauna să se descăpuşeze deparaziţii veniţi din toate colţurile lumii să sugă din bogăţiilenaturale ale acestui pământ, ultimii de culoarea ploşniţelor, roşii.Uneori a existat, în istorie, aparenţa reuşitei deparazitării. Înrealitate, căpuşele s-au infiltrat şi mai adânc, aşteptând venirea„luminii de la Răsărit“.
Odatăcu insurecţia tinerilor anticomunişti din decembrie 1989, se spera căanularea efectelor martirajului suferit de cei care luptaseră împotrivacomunismului se va realiza atât pe plan moral, cât şi material.Ştergerea daunelor morale trebuia făcută imediat prin anulareahotărârilor date de tribunalele militare sau civile împotriva membrilorcelei mai îndelungate rezistenţe anticomuniste din Europa. Se ştie călegendarul Ion Gavrilă Ogoranu şi soţia sa, Ana, s-au dus la ceruriabătuţi, neabsolviţi de „crimele“ de „duşmani ai poporului“ de către„justiţia“ de pe pământ, pe atunci diriguită de celebra „luptătoarepentru drepturile omului“ Monica Macovei. Şi astăzi, Gavrilă Rusu, lafel ca şi camaradul său de rezistenţă, încearcă singur, la peste 80 deani, să-şi caute dreptatea prin tribunale, după ce i s-a tăiat pensiade persecutat al regimului comunist, fără drept de apel. Daunele moraleşi materiale suferite de singura elită anticomunistă reală a ţăriitrebuiau reparate de către stat, imediat. Miile de bătrâni, ca braziicare se frâng dar nu se îndoiesc, sunt supuşi azi de justiţiapost-comunistă la aceleiaşi umilinţe ca şi în regimul trecut. Unii suntsiliţi de sărăcie să-şi ceară drepturile, alţii însă refuză cudemnitate orice despăgubire şi îşi aşteaptă, senini, dreptatea cerească.

O lege strâmbă

În2009, a apărut Legea care prevedea despăgubirea foştilor deţinuţipolitici pentru daunele materiale şi, în primul rând, morale, pe carele-au suferit. Dacă principiul în sine care a condus la această legetrebuie socotit ca fiind legal şi corect, nu acelaşi lucru se poatespune despre aplicarea în practică a acestui decret. În primul rând, nuexistă un criteriu clar pe care-l prevede această lege. Fostul deţinutse adresează tribunalului care îşi are competenţa pentru locul în caredomiciliază, şi un judecător oarecare apreciază de la sine cuantumuldespăgubirii. Se cer o serie de dovezi şi acte absolut inutile. Apoi,Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al statului în acest domeniuprin Administraţia financiară locală, introduce automat „apel“ sau„recurs“. Astfel, fostul deţinut politic ajunge – dacă mai ajunge – dindiferite colţuri ale ţării pe treptele Înaltei Curţi de Casaţie şiJustiţie din Bucureşti. Aici, hotărârile sunt absolut neunitare, cudiferenţe de zeci de ori mai mari sau mai mici. Se impune deci cadecretul să fie completat printr-o Ordonanţă de Urgenţă care săreglementeze criteriile şi toate aspectele juridice ce decurg dinaceastă problemă, cel mai exact criteriu fiind perioada petrecută îndetenţie sau în rezistenţa din munţi. De acest lucru ar fi trebuit săse ocupe pseudo-institutele de „investigare“ a crimelor comunismului,nu de dezgropat şi plimbat morţii de sub crucea lor pe la televizor.

Profitorii tuturor regimurilor

Atrebuit să treacă aproape 20 de ani de la căderea comunismului pentruca preşedintele Traian Băsescu să înfiereze, simbolic, crimeleregimului. Ridicol, cei care l-au îmbrobodit pe Băsescu, bineinstalaţi, la lojă, pentru spectacolul acestui act, sunt chiarreprezentanţii noului Komintern, profitori ai tuturor regimurilor careau reuşit, în ciuda adevărului istoric, să deturneze condamnareacomunismului ca regim bolşevic impus de fosta URSS prin agenţii şitancurile ei. Cu maşini guvernamentale la scară şi salarii pe măsură,de secretari de stat, impostori ca Marius Oprea – el însuşi şi „fost“,şi „actual“, cu legături „de gradul întâi“ în Securitate, cerşetor şila uşa lui Tăriceanu, şi a lui Boc – îşi fac cu tupeu propagandă înblăniţe de oaie, pentru a confisca toate instituţiile statului care artrebui să se ocupe de crimele comunismului. La CNSAS, alt exemplu, unfost activist UTC al USR din RSR, Mircea Dinescu, teleportat la„revoluţie“ direct din Crimeea şi de la Academia PCR, împartecertificate de „bună purtare“. Emblematic, nici la CNSAS, nici înparascovenia de „Comisie Tismăneanu“ plină de turnători ai Securităţiişi propagandişti PCR, nici la aşa-zisul IICCR confiscat de delatorulfără ORNISS şi o fostă activistă de Partid în presa comunistă, nu seaflă la conducere NICIUN FOST DEŢINUT POLITIC. Iată cum regimul de după1989 a reuşit să ducă la capăt condamnările regimului bolşeviceliminând total foştii luptători anticomunişti reali, de la 1947 la1987, pedepsiţi cu zeci de ani de închisoare şi chinuri. Noul Kominterndesăvârşeşte misiunea vechiului Komintern. Şi, totuşi, deţinuţiipolitici, de la generaţia 1947 la minerii anului 1977 şi muncitoriianticomunişti ai Braşovului lui 1987, nu au murit cu toţii. Şi ştiu că,vorba poetului temniţelor, Radu Gyr, „ne vom întoarce într-o zi“…

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova