Posts Tagged ‘Biserica Ortodoxa Romania biruitoare’

Omagiu poporului roman. Marturisire impresionanta a IPS Hierotheos despre credinta la romani. Pe Calea Sfintilor cu moastele Sf Mucenic Policarp si ale Sf Cuvioase Parascheva. FOTO/VIDEO Ziaristi Online

SFÂNTUL SFINŢITUL MUCENIC POLICARP ŞI PĂRINTELE IOANNIS ROMANIDIS ÎN ROMÂNIA LA HRAMUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA

de Înalt Preasfinţitul Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios

M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.” – IPS Hierotheos despre Romani

La invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din cadrul Patriarhiei României, de a aduce sfintele moaşte ale Sfântului Policarp, care se păstrează în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa, la Iaşi în România, cu prilejul marelui praznic local al Sfintei Parascheva din Epivata, mi s-a dat prilejul să vizitez pentru a treia oară această Sfântă Mitropolie şi îndeosebi oraşul Iaşi.
Prima dată a fost în anul 2003, când l-am însoţit pe fericitul întru adormire Arhiepiscop al Atenei şi a toată Elada, Hristodulos, în vizita sa irenică, pe când mitropolit al Moldovei era actualul Patriarh Daniel. A doua oară, anul trecut (2010), când împreună cu un grup de pelerini am vrut să cunosc mănăstirile în care a trăit Cuviosul Paisie Velicikovski, acest mare isihast ucrainean; iar a treia oară a fost anul acesta, la praznicul Sfintei Parascheva din Epivata.
Această vizită mi-a dat posibilitatea să privesc mai mult în inima creştinilor ortodocşi români, să văd dragostea lor faţă de Biserică, faţă de Sfânta Parascheva şi faţă de episcopul lor. Hramul Sfintei Parascheva din Epivata este cel mai mare praznic din România şi mii de pelerini vizitează Iaşii pentru a se închina sfintelor ei moaşte.
Mi s-a confirmat că cca. un milion de creştini sărută sfintele moaşte ale Sfintei Parascheva în perioada manifestărilor cultice. Este vorba despre un praznic care mobilizează întregul oraş. Municipalitatea preia sarcina găzduirii multor pelerini, dar şi creştinii din oraş oferă găzduire altor pelerini sau cel puţin le oferă ajutor, ca să le facă plăcută şederea acestora în oraşul lor. Astfel, se dezvoltă prietenii între pelerini, care ţin ani la rând.
Sfânta Parascheva s-a născut în Epivata Traciei, a fost o mare pustnică, ce a trăit după Predania isihastă în rugăciune şi lacrimi, şi cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni. Moaştele ei s-au aflat de-a lungul vremurilor la Târnovo – Bulgaria, la Belgrad -Serbia, în Constantinopol şi în cele din urmă la Iaşi; de aceea se şi zice că e o sfântă care uneşte toţi Balcanii. A adormit la începutul veacului al XI-lea d.Hr., la vârsta de doar 27 de ani şi este prăznuită în fiecare an pe 14 octombrie. În timpul manifestărilor praznicale sunt invitaţi arhierei din toate ţările Balcanilor şi în felul acesta se exprimă unitatea creştinilor ortodocşi din zonă.
În fiecare an, la praznicul Sfintei Parascheva, se aduc pentru a onora acest hram şi moaştele unui alt sfânt. Aşa că anul acesta, în urma invitaţiei ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, am adus la Iaşi mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, un mare Părinte apostolic din Biserica Primară, care a fost considerat Dascăl a toată Asia şi a devenit martir pentru dragostea lui Hristos. Moaştele mâinii lui drepte se păstrează în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa.
Astfel, însoţit de Egumenul Sfintei Mănăstiri, Părintele Arhimandrit Policarp şi de predicatorul Sfintei Mitropolii, Părintele Arhimandrit Calinic, am vizitat Iaşul – România, în urma unor anume proceduri necesare. Spre informarea cititorilor revistei Sfintei Mitropolii, voi expune câteva impresii personale din vizita mea de trei zile la Iaşi, atrăgând atenţia asupra câtorva staţii.

1. În avion şi în aeroportul din Bucureşti

Televiziunile din România, cea de stat şi cea bisericească, a Patriarhiei, precum şi radiourile, au anunţat sosirea sfintelor moaşte ale Sfântului Policarp, prezentând în acelaşi timp şi viaţa şi mucenicia lui. Acest lucru a contribuit la mediatizarea vizitei noastre din prima clipă, lucru care ne-a pricinuit o surpriză.
În avionul liniilor aeriene române mi-am dat seama de respectul personalului faţă de sfintele moaşte. Pilotul şi stewardezii ne-au rugat să deschidem sfintele moaşte, ca să li se închine. Am intrat în carlingă, pe care am binecuvântat-o cu sfintele moaşte, precum şi pământul românesc deasupra căruia zburam în acel timp. Pilotul şi co-pilotul le-au sărutat cu multă evlavie, au pus pe sfintele moaşte diferite obiecte personale, ca să primească binecuvântare. La fel au făcut şi ceilalţi stewardezi. La aeroportul din Bucureşti unde am făcut o staţionare, ne aştepta o surpriză şi mai mare. În spaţiul aeroportului funcţionează o sfântă biserică ortodoxă, foarte frumos împodobită, unde se săvârşesc Dumnezeieşti Liturghii şi sfinte slujbe de către un preot care este însărcinat cu această lucrare. Ne-a aşteptat deci preotul aeroportului împreună cu un preot al Sfintei Mitropolii din Moldova, care avea să ne însoţească până la Iaşi şi ne-a condus în sfânta biserică. Pe cale, funcţionarii şi muncitorii se închinau cu multă evlavie sfintelor moaşte. În puţinele ore cât am aşteptat acolo, s-au făcut rugăciuni în sfânta biserică şi au venerat sfintele moaşte aproape tot personalul aeroportului, precum şi alţi călători în trecere, care s-au ridicat până la cca. 500, potrivit calculului preotului bisericii. În timpul şederii în aeroport ni s-a dat posibilitatea să prezentăm pelerinilor viaţa şi mucenicia Sfântului Policarp.
Mulţi din cei ce se aflau acolo, pe care i-am cunoscut din alte vizite ale mele în România sau ale lor în Navpaktos, mi-au cerut o întâlnire privată, ca să-mi pună diferite întrebări asupra temelor vieţii duhovniceşti. Lângă aeroport, într-o casă prietenoasă şi primitoare, a avut loc o întâlnire de cca. două ore, în timpul căreia s-au pus diferite întrebări şi s-au dat şi răspunsuri la ele. Oricine şi-ar fi dat seama de dragostea acestor oameni pentru Biserică, pentru sfinţi, dar îndeosebi pentru modul în care am putea păzi învăţătura lui Hristos în viaţa noastră de zi cu zi.

2. “Calea sfinţilor”

Integral la: Ziaristi Online

Foto sus: Cristina Nichitus Roncea

Vedeti si: Foto-Reportaj de la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la Dan-Mititelu.Ro din toate zilele Sarbatorii: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4, Ziua 5

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova