Posts Tagged ‘Boian-Gumelniţa’

VIDEO: Cucuteni la Bucuresti! Expozitie la Palatul Sutu cu obiecte ceramice si de arta ale celei mai vechi civilizatii a Europei, dezvoltata pe teritoriul Romaniei in urma cu circa 7000 de ani


La Palatul Sutu, Muzeul Municipiului Bucuresti, din Piata Universitatii, se afla expuse, pana pe 25 august, farame din istoria acestui pamant, cu o vechime de peste 5000 de ani, estimarile mergand pana la circa 7000 de ani in urma, practic la inceputurile lumii de azi. Obiectele de ceramica si arta ale Culturii Cucuteni infatisate publicului din Capitala demonstreaza ca in spatiul Romaniei s-a format si dezvoltat cea mai veche civilizatie a Europei, rivala cu cea a Egiptului si Chinei antice.

Expoziţia “Cultura Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene”, care prezintă peste 100 de piese arheologice – vase, statuete şi obiecte de mobilier -, se desfăşoară în perioada 19 iulie – 25 august şi este organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, Asociaţia Culturală Arkeo, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, informeaza Agerpres.

La vernisarea expozitie, vineri, 19 iulie, preşedintele Fundaţiei “Cucuteni pentru Mileniul III”, Romeo Dumitrescu, a afirmat că românii trebuie să fie mândri că au o asemenea cultură care poate propulsa “direct pe scena arheologiei mondiale”.

Lăcrămioara Stratulat, director general al Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, a spus că prin vizualizarea pe viu a pieselor expuse tinerii ar putea să prindă mai mult drag de istorie.  “Această cultură aparţine mileniilor V – III î.Hr., iar grila cronologică expusă poate să confirme faptul că suntem, din punct de vedere cronologic, deasupra apariţiei primelor piramide din Egipt, ceea ce nu este puţin lucru”, a precizat Stratulat.

Intrarea la expoziţie, care va fi deschisa in fiecare zi a saptamanii, este gratuită. Bucurati-va ochii si mintea cu valorile acestui pamant!

Vedeti si:

VIDEO: Cucuteni – Vatra civilizatiei Europei, “brand”-ul ignorat al Romaniei. Cucuteni-Trypillia Ancient Civilization of Europe – ABNewsTV

Iata “brandul” Romaniei: „GÂNDITORUL” LA OXFORD! Prima expozitie arheologica a Romaniei in UK: „The Lost World of Old Europe – The Danube Valley, 5000 – 3500 BC”. NYT: “Civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor”

Romania, leaganul civilizatiei europene. Expozitia New York University despre cultura din spatiul carpato-danubiano-pontic, anii 5000 – 3500 inainte de Hristos, a ajuns la Atena. Adevaratul “brand” al Romaniei: Istoria

Civilizatia-a-inceput-la-poalele-Carpatilor - Cucuteni - Hamangia - Dacia - vatra Europei - Ziaristi Online - Roncea Ro

Ziaristi Online: Oameni care conteaza. Ziua parintelui Bojan Aleksandrovici – Al Lisăndroaichi. FOTO/ESEU




Continuarea si Video despre romanii din Timoc la Ziaristi Online

Ganditorul merge mai departe. Expozitia despre leaganul civilizatiei europene si descoperirile de la Hamangia, Gumelnita, Cucuteni, se verniseaza maine la Atena

„GÂNDITORUL” ÎŞI CONTINUĂ TURNEUL EUROPEAN!

VERNISAJUL EXPOZIŢIEI “LUMEA PIERDUTĂ A VECHII EUROPE LA ATENA

 

Bucureşti, 04.10.2010

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisarea expoziţie internaţionale „The Lost World of Old Europe”, ce prezintă bunuri de patrimoniu arheologic din categoria „Tezaur” din colecţii muzeale româneşti, dar şi piese din colecţii muzeale din Bulgaria, Republica Moldova şi Grecia. Acest important eveniment cultural va avea loc în capitala Greciei —la Atena—, în data de 06.10.2010, în cadrul Muzeul de Artă Cicladică, unul dintre cele mai prestigioase muzee din această ţară,.

Organizată începând din toamna anului 2009, expoziţia „The Lost World of Old Europe” este rezultatul unui colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Institute for the Study of the Ancient World al New York University, beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. În acest cadru, principalii organizatori ai acestui ambiţios proiect cultural internaţional au contribuit la realizarea unei expoziţii deosebite, care prezintă —în premieră într-un turneu internaţional pe două continente— 175 de piese arheologice de valoare excepţională, datând din perioada neo-eneolitică, din colecţiile a 19 muzee româneşti. Acestora li se adaugă o serie de artefacte din aceeaşi epocă, provenind din colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie al Modovei de la Chişinău (Republica Moldova) şi ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria), cărora cu prilejul itinerării în Grecia, li s-a alăturat —pentru prima dată în istoria expoziţiilor de acest fel— un important lot de materiale similare descoperite pe teritoriul Greciei.

Expoziţia „The Lost World of Old Europe” este organizată la Atena sub auspiciile Ministerului Elen al Afacerilor Externe, cu prilejul preluării de către Grecia a preşedinţiei Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre. Expoziţia rămâne deschisă la Muzeul de Artă Cicladică până la începutul lunii ianuarie 2011. În cursul anului viitor se intenţionează prezentarea sa în cadrul muzeelor partenere de la Bucureşti şi Piatra Neamţ.

Muzeul Naţional de Istorie a României este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee româneşti: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra Neamţ), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Muzeul Judeţean Botoşani (Botoşani); Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad), Institutul de Arheologie (Iaşi), Muzeul Banatului (Timişoara), Muzeul Brăilei (Brăila), Muzeul Dunării de Jos (Călăraşi), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul de Istorie din Roman, Muzeul Judeţean de Istorie „Teohari Antonescu” (Giurgiu), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria), Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Banatului Montan (Reşiţa), Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (Zalău), Muzeul Judeţean de Istorie Braşov (Braşov) şi Muzeul de Istorie Galaţi (Galaţi).

Pornind de la discursul expoziţional elaborat de curatorul general al expoziţiei din partea României, dr. Dragomir N. Popovici, expoziţia este structurată prin prezentarea câtorva teme cheie figura umană în plastica neolitică, bunurile de prestigiu, case, gospodării şi comunităţi, arta ceremonială ceramică, simbolurile precursoare scrierii. Faţă de cele două prezentări precedente, la New York şi Oxford, expoziţia reuneşte acum piese remarcabile datând din perioada mileniilor VI–IV a. Chr., descoperite pe teritoriul României, Bulgariei, Moldovei, dar şi al Greciei, aparţinând unor epoci aparent foarte îndepărtate în timp, neoliticul şi epoca cuprului, dar dovedind începuturile civilizaţiilor preistorice europene. Expoziţia oferă ocazia publicului şi specialiştilor internaţionali să descopere evoluţia şi artefacte caracteristice ale celor mai importante culturi neo-eneolitice dezvoltate în zona danubiano-carpatică (Vinča, Vădastra, Hamangia, Boian-Gumelniţa, Precucuteni-Cucuteni), descoperiri rămase aproape necunoscute până astăzi majorităţii istoricilor şi arheologilor occidentali şi nu numai, situându-le acum în cadrul mai larg al sud-estului Europei. Evoluţia civilizaţiei neolitice este marcată de influenţele originare din lumea sudică, balcano-mediteraneană şi marchează afirmarea unei sintezei culturale locale ce se extinde pe arii foarte vaste, de peste 300.000 kmp, astfel conturându-se spre sud blocul cultural Boian-Gumelniţa şi spre nord cel Precucuteni-Cucuteni. (more…)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova