Posts Tagged ‘bolsevicul Liiceanu’

În apărarea mult hulitei Americi – creştine în profunzimea ei. Ruşii, un neam stricat, probabil iremediabil

Troita de la Manastirea fondata de Maica Alexandra - Principesa Ileana in SUA

Troiţa de la Mănăstirea ortodoxă ctitorită în SUA de Maica Alexandra – Principesa Ileana a României

Când este acuzată in corpore America – creştină, în procent de cel puţin 73%– de toate crimele pământului, de la invadarea unor state la conjuraţia planetară a sodomiştilor, se gândeşte oare, cel slobod la gură, că este o ţară sub ocupaţie? Reprezintă cei cinci judecători  – numiţi, nu aleşi – ai Curţii Constituţionale a SUA, care au legalizat “căsătoriile” homosexuale, America? Reprezintă, cumva, cei care vor să facă acelaşi lucru şi la noi – ca Monica Macovei, Alina Mungiu Pipidi, Renate Weber, Mircea Toma sau Cristian Pîrvulescu – România? Să mai urcăm puţin: reprezintă cumva, acest adevărat Obama sas ajuns în vârful dealului, România? America nu este Obama, aşa cum nu este nici Tismăneanu, nici actualul Departament de Stat, ocupat de “Pink Mafia”, după cum o spun chiar americanii. Desigur, propaganda rusească care se infiltrează profesionist, ca un şarpe “pravoslavnic”, se foloseşte abitir de toate găurile găsite, pentru a-şi face culcuş călduţ în minţile mai uşor manipulabile. KGB-ul a înlocuit cu succes secera şi ciocanul cu crucea şi tunul. Aceeaşi schemă mizerabilă e folosită şi de agenţii Rusiei de la Chişinău, care acuză românii şi România de toate relele pământului, doar pentru că este în UE şi NATO şi nu în CSI. Înainte de a inculpa o ţară supusă unei adevărat experiment Piteşti, la scara continentală, cum este SUA, devenind la rându-ţi un cobai benevol cu steagul rusesc în gură, ar fi bine să vedem mai întâi cum stăm cu credinţa în tabără căreia îi facem propagandă, de cele mai multe ori gratuit, dacă nu chiar pe banii noştri. Păi, la 25 de ani de la “căderea comunismului”, Rusia se zbate într-un dramatic procent de creştini de vreo 43-44 %, dacă îi punem la socoteală şi pe catolici, plus Savatie Baştovoi…

Adevărul este că, de la 1917 încoace ruşii au devenit un neam stricat, probabil iremediabil. Şi asta se vede din modul criminal în care-şi “blagoslovesc” verii mai stupizi chiar şi decât ei, ucrainenii. De unde, de fapt, muscalii şi-au luat numele de ruşi. La fel de criminal i-au tratat şi pe fraţii noştri basarabeni, în urmă cu 23 de ani, în timpul războiului din Transnistria şi la fel şi în urmă cu 75 de ani, când, pe 28 iunie 1940, hoardele bolşevice s-au năpustit ca lăcustele asupra pământului sfânt al Basarabiei. Păcat că sfinţii lor nu îi ajută suficient ca să se lase de crime şi de invadarea de pământuri străine. Probabil trebuie să plătească pentru păcatele lor, executarea sau contribuirea directă la uciderea a circa 100.000.000 de oameni. Părerea mea este că nu or să se schimbe niciodată, decât poate în mai rău. E valabil si pentru unguri, mai ales când se încumetresc cu netrebnicii galiţieni. În acelaşi sens, o copertă despre “corectitudinea politică” ar trebui să-l portretizeze mai curând pe tovarăşul György Lukács, fondatorul Şcolii de la Frankfurt, muma corectitudinii politice, mentorul spiritual al gurului găştii Humanitas, Vladimir Ilici Tismăneanu, decât Statuia Libertăţii (cu sau fără voce). Ori, în lipsă de altceva, chiar mecla ta de slujnicuţă în casa la Monica Macovei şi, în timpul liber, lustragiu tuciuriu al pleşilor, patapievicilor, baconskyilor, lavricilor, boilor şi liichelelor, ahtiaţi cum îi ştim după co-rect-i-tu-di-ne, chiar şi politică.

Aşadar, când îi auziţi pe câte unii că înjură de mama focului America în numele a te miri ce, să vă amintiţi că la fel o fac agenţii Rusiei din Basarabia, înjurând România. Adică pe noi, românii, ortodocşi şi atât de toleranţi încât cred că, uneori, ar trebui să ne amintim motto-ul unei reviste din anii ’40: „Iar când la Patria Română / Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!”


Parintele Adrian Fageteanu: Cand veti auzi ca in Rusia s-a ales vreun Mitropolit ortodox sa-mi spuneti si mie… de ZiaristiOnlineTV

Liiceanu si Ciocanu sau cand gura bate fundu’. Daca tacea, filosof ramanea. Noua Republica, republica borfasilor intelectuali. Cum arata fenomenologul sef Cristian Ciocan, latosul pentru care se zbate mensevicul de la Humanitas

Daca tacea, filosof ramanea. Nu i se poate potrivi o vorba romaneasca mai buna “profesorului Liiceanu” – acum pensionar, conform legii, al Departamentului de Filosofie Teoretică (deci tot practica te omoara 🙂 ) -, in urma ultimului scandal provocat de “maestrul” Humanitas, o adevarata tiganologie universitara. Decat, poate: gura bate fundu’ :).

Despre ce este vorba: prepusul sau, un anume Cristian Ciocan, un fel de fenomenolog bun la toate al casei Liiceanu, de la periatul “maestrului” pana la spalatul rufelor la Humanitas, nu a reusit sa castige un post universitar pe specialitatea sa. Si-atunci ce a facut Ciocan: a dat examen pentru un alt post, unde si-a zis ca scaunul e mai moale si contracandidatul mai slab. Si nu a reusit nici aici, in ciuda CV-ului sau impresionant, poate mai lung chiar decat opera sa. De fapt, daca stau sa ma gandesc, cred ca CV-ul sau este aproape la fel de lung ca al piticului sovietic, care, se stie, este cel mai mare pitic din lume. Si-atunci ce-a facut Liigheanu (vorba lui Dan Petrescu, nu a mea – na’ ca sunt si eu plagiator, nu numai “maestrul” 🙂 ): i-a scris o “Scrisoare deschisa” lui Funeriu, cu un titlu de balta, transmisa prin media “Noii Republici”, republica borfasilor intelectuali. Adica, a urmat directivele lui Mihaita Neamtu, un baietel de sub pulpana lui Tismaneanu, cu un CV, din pacate pentru el, ceva mai scurt decat al lui Ciocan. In „Balta stătută a facultăţilor noastre” s-au aruncat, imediat, la balacit, cel mai mare filosof din Casa Scanteii, deja in curs de publicare la Humanitas, Alexander Baumgarten si, normal, matroana societatii civile bolsevice si patroana Romaniei murdare, insasi Tatiana Alina Mungiu Pipidi. Coruptoloaga a crezut ca e vorba de un apel din… Balti, orasul de bastina.

E, dar iata ca minunea s-a intamplat.Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti i-a raspuns pe puncte filosofului pensionar – cu referire si la liichenii din gartenul lui -, dintre care retin argumentele principale legate de tanarul aspirant (de 37 de ani!), ditamai “presedinte executiva al Societatii Romane de Fenomenologie” (uau!) si “editor al seriei Acta Phaenomenologica” a editurii Humanitas”:

“Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44. (…)

Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie.Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.”

Si: “Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.”

Dar ce vroia, de fapt, Liiceanu de la Funeriu? Ca universitatile au autonomie universitara si nu mai traim in comunist. Sau poate bietul Liicheanu a mers in timp pe urmele CV-ului lui Ciocan, pana la radacini, si a crezut ca-i scrie tovarasei Suzana Gadea?!

Degeaba i-au spus tovarasului Liiceanu s-o lase mai moale si Herta Muller si Adam Michnik, ca, vorba celui din urma:  “In 1990, ai fost bolsevic, pardon, mensevic!

Nu ziceam eu ca pana la venirea Albei ca Zapada au aparut deja piticii rosii ai lui Tismaneanu…?

Iata-l, ca bonus, si pe fenomenologul sef al lui Liiceanu, tanarul Ciocanu:

Cazul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu sau sindromul deficitului maximal de rusine. Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti vs balta lui Liiceanu-Baumgarten-Mungiu: “Mostra de tabloidizare a limbajului proletcultist”

Precizările Facultăţii de Filosofie cu privire la concursurile didactice desfăşurate în luna septembrie

Domnul prof. Gabriel Liiceanu, membru al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a publicat pe site-urile HotNews.ro, Contributors.ro şi Revista22.ro, o Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării, sub titlul Balta stătută a facultăţilor noastre. Poziţiei sale i s-au alăturat A. Baumgarten, A. Mungiu–Pippidi şi alţii. Întrucât imaginea facultăţii noastre este grav afectată de informaţiile inexacte şi de manipulările repetate pe care prof. Liiceanu şi susţinătorii săi le vehiculează în mod public, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti face următoarele precizări:

1. Aşa-zisa scrisoare deschisă a prof. Liiceanu a fost publicată înaintea încheierii procedurilor de validare a rezultatelor concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante de către Consiliul Facultăţii de Filosofie şi Senatul Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea a fost, de fapt, o încercare brutală de presiune asupra Consiliului şi Senatului, cu scopul de a le intimida şi a le influenţa deciziile. Diferitele apeluri adresate în acelaşi timp Senatului au făcut parte, de asemenea, din aceste încercări de presiune asupra factorilor de decizie. Ca profesor cu o experienţă de douăzeci de ani, prof. Liiceanu ştie că asemenea intervenţii calcă în picioare autonomia şi libertatea academică.

2. În intervenţia sa, prof. Liiceanu denunţă o aşa-zisă situaţie inacceptabilă care s-ar fi petrecut în cadrul concursului de ocupare a postului de lector la „catedra de istoria filosofiei” de la facultatea noastră, în luna septembrie a acestui an. Prezentarea pe care o face acestei situații este falsă de la un capăt la altul. Astfel, nu există nicio „catedră de istoria filosofiei” în Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, aşa cum pretinde prof. Liiceanu. Îi reamintim colegului nostru că facultatea este organizată departamental de multă vreme şi că el a făcut parte, până de curând, înaintea pensionării, din Departamentul de Filosofie Teoretică, celălalt fiind Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei.

3. Facultatea de Filosofie a scos la concurs nu două posturi, aşa cum i se pare prof. Liiceanu, ci trei. La Departamentul de Filosofie Teoretică, a fost scos la concurs postul de lector, poziţia 11, cu încărcătura didactică formată din disciplinele Fenomenologie, Hermeneutică, Fenomenologia de la Brentano la Husserl, Artă şi cunoaştere. Pentru acest post, s-au prezentat la concurs doi candidaţi. Utilizând termenii prof. Liiceanu, unul dintre candidaţi a fost „dinăuntrul facultăţii”, iar celălalt „din afară”. Amândoi candidaţii sunt specialişti în teme ale filosofiei heideggeriene, au fost doctoranzii şi sunt colaboratori apropiaţi ai prof. Liiceanu. În urma concursului, candidatul „dinăuntru” a primit nota 9,70 şi a cîştigat concursul, iar candidatul „din afară”, nota 8,88. Bănuim că prof. Liiceanu consideră că rezultatele acestui concurs sunt juste, chiar dacă a câştigat „omul dinăuntru”, „omul casei”, deoarece nu pomeneşte nimic în legătura cu ele în aşa-zisa sa scrisoare deschisă.

4. Cu totul altfel stau lucrurile, reclamă prof. Liiceanu, cu un al doilea concurs, acela de la Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria filosofiei. Este vorba de postul de lector, poziţia 17, cu o încărcătură didactică ce constă în Filosofie contemporană, Introducere în etică, Introducere în estetică, Filosofie greacă. La concursul pentru acest post se referă prof. Liiceanu în scrisoarea sa, oferind informaţii inexacte.

5. Pe acest post de lector (istoria filosofiei – estetică – etică), nu au concurat doi candidaţi, cum susţine în mod curios prof. Liiceanu, ci trei. Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44.

6. Informațiile privind metodologia concursurilor, criteriile de evaluare, ponderea diferitelor activităţi în punctajul general etc., potrivit prevederilor legale, au fost publice şi au putut fi accesate la adresa: http://filosofie.unibuc.ro/posturivacante. Acestea nu au fost contestate de nimeni, pe nicio cale, înainte de desfăşurarea concursului. Ele se află încă la aceeaşi adresă şi pot fi consultate de oricine. Prof. Liiceanu şi cei care îl acompaniază le ignoră însă în totalitate şi continuă să prezinte în mod fals situaţia privind ocuparea postului didactic în cauză.

7. În primul rând, prof. Liiceanu omite faptul că acest concurs nu este o evaluare generală şi abstractă a candidaţilor, menită să fixeze o ierarhie absolută, să stabilească definitiv care din ei aparţine „elitei” şi care „mediocrităţii”, aşa cum ni se sugerează tot timpul, ci o comparare complexă a tuturor performanţelor lor didactice şi ştiinţifice în raport cu un post didactic anume scos la concurs, pentru determinarea persoanei celei mai potrivite să ocupe acest post. Întrebarea-cheie nu e „Cine are în genere mai mare vizibilitate internaţională?”, ci „Care dintre candidaţi este mai bine pregătit pentru acest post anume?”. În acest context, încărcătura didactică a postului (ore de fenomenologie sau ore de istoria filosofiei și estetică, etică etc.) este esenţială în evaluare. Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie. Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.

8. În al doilea rând, sunt prezentate deformat şi minimalizator activitatea şi performanţele altui candidat. Se ajunge astfel în faţa unei situaţii în alb şi negru: unul dintre candidați este o uriaşă personalitate ştiinţifică, celălalt un asistent universitar oarecare; unul e un „Messi” (?!) al filosofiei, celălalt, „un copil de mingi”. Nu dorim să lezăm interesele niciunuia dintre cei doi tineri filosofi şi, de aceea, nu credem că e cazul să ne pronunţăm în nici un fel asupra meritelor lor. Este însă inacceptabilă, moral şi profesional, caracterizarea pe care prof. Liiceanu o face unuia dintre candidaţi, caricaturizându-i activitatea didactică şi ştiinţifică.

9. În al treilea rând, sunt ignorate deliberat criteriile de evaluare aprobate la nivel de universitate şi facultate, conform cărora au fost departajaţi candidaţii, pentru a se crea impresia falsă că departajarea ar fi fost arbitrară. Se pretinde că s-ar fi făcut o „scamatorie”, o „malversaţiune”, dar nu se indică în ce anume ar fi constat acestea, ce criteriu ar fi fost aplicat greşit, ce procedură s-a încălcat etc.

10. Prof. Liiceanu nu numai că este nemulţumit de rezultatele concursurilor didactice, dar îşi ridică statura mediatică şi asupra Facultăţii de Filosofie. El invocă reforma universităţii, îşi inventează adversari şi apelează la „oamenii de bine” pentru a face ordine în sistem, începând cu facultatea din care face parte. Dacă nu urmează indicaţiile sale, sugerează şi poate chiar ameninţă prof. Liiceanu, Facultatea de Filosofie va rămâne o echipă de liga C, va deveni o redută a plictiselii şi va ajunge curând un departament cenuşiu al Facultăţii de Jurnalism sau de „marketing cultural”. Prof. Liiceanu ignoră că Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti a fost ierarhizată recent în categoria A de către Ministerul Educaţiei şi, prin urmare, se află în fruntea listei facultăţilor de filosofie din ţară. Pentru a vedea că poziţia noastră este meritată îi dăm prof Liiceanu câteva exemple din domeniul organizării de conferinţe internaţionale, domeniu pe care îl consideră esenţial pentru o facultate. Anul acesta în facultatea noastră s-au organizat şi vor avea loc în continuare nu mai puţin de 6 conferinţe internaţionale: International Conference on Values of the Human Person. Contemporary Challenges. Bucharest, June 3-4, 2011, Bucharest Colloquium in Analytic Philosophy: Frege’s Philosophy of Mathematics and Language, 28-30 May 2011, The 2nd Edition of Bucharest Postgraduate Conference in Early Modern Philosophy, March 7-8, 2011,Ethics in New and Emerging Technologies, the 4th BCAE edition, Bucharest, October 29 – 30, 2011, Evolution and Norms: Concepts, Models, Challenges, Bucharest, 11-12 November 2011, Rights to a Green Future, Uncertainty, Intergenerational Human Rights and Pathways to Realization (ENRI – Future), 2011 – 2015, Bucharest, October 31 – November 02. Cel puţin organizarea a două dintre aceste conferinţe ar fi onorat orice facultate sau department de filosofie din orice universitate din lume. În facultatea noastră au conferenţiat, de asemenea, numai în acest an, printre alţii, Saul Kripke, Daniel Dennett, Kit Fine, Michael Inwood, Michael Devitt.

11. Unii dintre partizanii prof. Liiceanu, cum ar fi conf. A. Baumgarten, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, au înțeles că şi ei trebuie să fie necruţători în prezentarea activităţii din facultatea noastră. Conf. Baumgarten e și el, ca mulți alții, un produs doctoral al facultății noastre. Atacul necolegial la adresa unui facultăţii prestigioase, de tradiţie, aprecierile injuste şi judecăţile părtinitoare pe care le face nu-i fac cinste nici ca membru al faculăţii clujene de filosofie şi nici ca membru al diferitelor organisme cu putere de decizie la nivel universitar.

12. Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.

13. Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti este o instituţie transparentă. Toţi cei interesaţi de activitatea noastră pot accesa adresa de internet http://filosofie.unibuc.ro. Facultatea noastră nu va mai reveni cu alte precizări privind rezultatele concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice.

Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti

Via Alexandru Petria si Ziaristi Online

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova