Posts Tagged ‘Breban’

Bravo, Nicolae Breban! Radu Boroianu, început cu dreptul la ICR. VIDEO UPDATE: Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, pulverizaţi împreună cu patronii lor, Soros şi Băsescu

nicolae-breban-istoria-dramatica-a-prezentului
Academician Nicolae Breban: “George Soros, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu, Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că toate aceste lucruri trebuie aruncate la gunoi, noi, aştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p..ă, de p…ă, de c.r (…), de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism.

Noi exportăm mizerabilismul care apoi se întoarce la noi şi ne uimeşte cum de ne văd occidentalii atât de nenorociţi. Pentru că noi, prin literatura unor tineri şi prin unele filme, premiate la Cannes, (bravo, şi eu am fost ales în selecţia oficială, n-am luat premiu, bravo lui Mungiu), dar mizerabilismul ăsta noi îl cultivăm, pentru că băieţii ăştia sunt foarte abili, pentru că ei produc ceea ce cred ei că se cere în afară. Într-adevăr, afară unii cer imaginea României mizerabile, joase. Vechiul meu prieten, marele regizor Lucian Pintilie, el a început primul cu filmul “Balanţa” să producă de tipul violent-mizerabilist. Parcă ne-a convins şi pe noi că suntem o ţară de nimica. Chipurile suntem ultimele otrepe ale Europei…”

“Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit şi corupt preşedinte care se numeşte Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri, strâmoşii noşti. I-am recomandat într-un text o parafraza a lui Bertolt Brecht: dacă nu-ţi place poporul român caută-ţi altul…

La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului din România, lucru unic în ţările din Est, Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune… care ne spunea nouă că suntem “stupid people”, un popor de proşti. Nimeni n-a stat să spună că adevărul este cu totul altul…”

„Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu înca doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăgute, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. (…) Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo”.

Extrase din conferinţa de presă a noului preşedinte al ICR, Radu Boroianu.

Dau o bere cui face rost de filmarea integrală a conferinţei!

Voi reveni!

UPDATE: „E o ruşine să constatăm că preşedintele României, dar nici Ceauşescu, nici Antonescu, nici Zelea Codreanu, n-a făcut-o nimeni, să creezi o mafie în fruntea statului, să foloseşti instrumentele statului, pentru a fura sume faraminoase. Cred că marii producători din Cocaină din America de Sud sunt uimiţi şi invidioşi: că “săracii” acolo se luptă pentru câteva milioane iar aici se furau cu zecile cu sutele de milioane”, a spus Breban, citat de TVR Ştiri, care oferă şi o mare parte din filmarea conferinţei:

PS: Berea merge la ActiveNews! 🙂

Vedeţi şi: VIDEO: Radu Theodoru şi Nicolae Breban despre “epoca” Patapievici: “România ca o pradă”

Cuvant despre Romania al Mitropolitului Teofan. Rogojan si Tudoran despre scenariul lui Basescu. Linsajul culturii romane: Magda Ursache despre consecintele “Epocii” Basescu-Patapievici. Universitatea din Viena a comandat cele 27 de volume ale lucrarii Documente din Arhiva Zelea Codreanu

Ziaristi Online:

Cuvant despre Romania al Mitropolitului Teofan: “Societatea românească de astăzi se află «în durerile naşterii»: frământare, agitaţie, fapte de eroism sau trădări”

IPS-Teofan-la-Sfanta-Parascheva-Precum-in-cer-asa-si-pe-pamant-Calatorie-foto-prin-lumea-ortodoxa-romaneasca-Cristina-Nichitus-Roncea

“Se poate spune despre societatea românească de astăzi că se află «în durerile naşterii»: frământare, agitaţie, fapte de eroism sau trădări. România se află în acest proces al naşterii spre normalitate, însă dincolo de această Românie agitată şi frământată, divizată, adânc şi puternic mediatizată, se află România cea din adâncuri, România cea dinlăuntru, România cea reală.”

Dorin Tudoran si generalul Aurel Rogojan despre scenariul lui Traian Basescu prin care, dupa desfiintarea ARD, va spulbera USL: “Litera Constitutiei”

ARD desfiintata - Ungureanu Blaga Neamtu Basescu

Preşedintele României nu desemnează premierul prin consultarea cu o alianţă de partide, care a obţinut majoritatea în Parlament, ci se consultă cu partidele, le ascultă părerile, deliberează şi indică persoana pe care o consideră potrivită şi care va purcede la negocieri prin care să-şi asigure susţinerea parlamentară a guvernului pentru care va solicita votul de încredere.

Linsajul culturii romane. Magda Ursache despre consecintele “Epocii” Basescu-Patapievici, taxate la vot de poporul roman

Patapievici Basescu Liiceanu ICR GDS KGB

O campanie a criticilor de vocaţie e necesară ca aerul, să-i mai oprească pe privilegiaturişti (mulţumesc, Şerban Foarţă!) în lansajul ICR-ului, varianta Patapievici. Politica noastră culturală a fost canalizată rău dacă s-au făcut 13 traduceri din Dan Lungu şi numai 12 din Eliade. Breban a fost tradus de ICR? Dar Buzura, care a fondat Institutul

Universitatea din Viena a comandat cele 27 de volume ale lucrarii Documente din Arhiva Zelea Codreanu. Semnificatiile zilei de 10 Decembrie

Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu la Universitatea din Vienna

Pretigioasa Universitate din Viena a comandat pentru impresionanta sa Biblioteca – cea mai mare din Austria, infiintata la 1365, in care puteti gasi circa 7 milioane de carti si manuscrise – cele 27 de volume ale lucrarii ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” (vezi introduceri PDF), editate de profesorul Gheorghe Buzatu si jurnalistul Victor Roncea, pentru Civic Media si cu concursul CNSAS, dupa cum informeaza directorul Editurii TipoMoldova, Aurel Stefanachi, scriitorul iesean care a ingrijit publicarea lucrarii in conditii de exceptie.

“Era” Elena Manolescu face victime. Scriitorul Adrian Suciu, exclus din Uniunea Scriitorilor pentru un articol de opinie de pe blogul personal. Articolul si corespondenta cu micii dictatori ai USR: Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.

Inca ambasador-pensionar pe langa UNESCO si presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu Apolzan (foto dreapta), intelectualul de casa al tuturor presedintilor Romaniei, de la Ceausescu si “Omul” Iliescu la Constantinescu si Basescu,  desi nu a ajuns sa fie si academician de renume mondial, ca Elena Ceausescu, are acelasi comportament dictatorial de ţaţă cu masina neagra. In loc sa-si vada de conturi si sinecuri, ca doar de-aia il cauta ANI pe-acasa, micul dictator parizian cu chirie de 5000 de euro pe luna si propagandist infocat al marxism-leninismului a ajuns sa dea ordine de excludere a un scriitor roman din Uniune pentru simplu fapt ca ii critica “opera” pe blogul sau personal. Un asemenea act frizeaza dementa. Orice scriitor de bun simt din Romania ar trebui sa se ridice si sa-si spuna cuvantul impotriva abuzului de neimaginat – pana acum – al celui care a turnat la Securitatea de bunavoie si nesilit de nimeni, pe care George Calinescu il definea, pe drept cuvant, “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” si a carui activitate de-o viata Marin Mincu i-o sintetiza scurt: “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”.

Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu (foto stanga sus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:

Voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,

Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)

Dle. Ioan Radu Văcărescu,

Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,

Adrian Suciu.

O nouă scrisoare de la Conducerea USR Sibiu

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.

Ioan Radu Vacarescu

Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.

Adrian Suciu

Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.

Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!

Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un  scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare.  Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.

O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.

Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.

Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!

Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan,  care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.

Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.

Sursa: Adrian Suciu.ro

Semnalat si de Ziaristi Online: Scriitorul Adrian Suciu, exclus din USR pentru ca l-a criticat pe Nicolae Manolescu pe blog »

Nicolae Breban prezintă „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu” II. Roncea.ro lanseaza concursul cu premii “Ce mare istoric al literaturii romane l-a definit pe Manolescu drept «un ipochimen»?” Premiul cel mare: Stenograma discutiei dintre tovarasul N. Ceausescu si tovarasul N. Manolescu. Mentiune: Adevarata biografie a lui Nicolae Manolescu

Ruşine, dle N. Manolescu!

de Nicolae Breban

Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!

Am fost tentat, recunosc, să pun un alt titlu acestui text, cel folosit de un invitat al dtale la cenaclurile literare pe care le conduceai, un jurnalist cunoscut care semna într-un ziar de mare tiraj un text cu un titlu care suna cam aşa: „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu”. Mi s-a părut atunci şi îmi pare şi azi prea drastică şi neadevărată titulatura ziaristului; m-am înşelat?, mă înşel?

Da, „amice”, e cam jenant cu ce te ocupi sau nu te ocupi de o bună bucată de vreme; ba, folosind de vreo două decenii revista România literară, sprijinit de amicii apropiaţi de la GDS şi de la CNSAS, ataci memoria, numele şi opera unor scriitori de vârf, condamnaţi de comuniştii stalinişti la ani grei de temniţă, terfeliţi după moartea lor, precum poetul Ion Caraion sau, mai recent, marele cărturar, cunoscut şi elogiat pe două continente, Adrian Marino. (Ca şi alţii, scriitori adevăraţi pe care nu-i mai înşir aici, unul dintre ei a murit de inimă rea, de curând, după ce a vrut, bietul, să se lege cu lanţuri de clădirea unei Uniuni care-l privea cu indiferenţă!) Ba te ascunzi la Paris într-o funcţie vag-pompoasă, din care, de aproape un deceniu, nu a răzbătut cel mai mic ecou al vreunui sprijin sau ajutor dat literaturii, culturii care te-au trimis acolo. (Mă rog, prin persoana actualului preşedinte, de care nu vă jenaţi să staţi aproape, nici dta şi nici prietenul dumitale apropiat, fosta marea speranţă a filosofiei româneşti, G.L., dar mie nu conteniţi să-mi reproşaţi că am stat lângă un alt preşedinte, N.C., căruia, voi uitaţi să amintiţi cu îndârjire, eu i-am dat cea mai usturătoare palmă în coloanele celui mai mare ziar francez, Le Monde!)

Mai nou, dintr-un critic sever şi inteligent, fidel literaturii române şi valorilor ei, ai devenit un fel de măscărici care se preface că îi apără pe scriitori şi biata lor Uniune, înfundându-i şi pe unii şi pe alţii tot mai adânc în mâlul unei indiferenţe generale şi în valurile unor calomnii „isteţe”, nu rareori insolente, rezultatul fiind acela că niciodată de aproape un secol de când există Uniunea noastră prestigiul şi importanţa scriitorului român nu au fost mai coborâte în societatea românească. Nici măcar sub comunişti! Poate altădată, voi scrie şi despre aceasta, când voi avea timp şi voi considera necesar – deoarece, dvs., criticii literari, comentatorii, aplicaţi sau nu ai acelor texte semnate de adevăraţii creatori, imitându-i pe unii confraţi francezi, la fel de limbuţi şi de înfumuraţi, aţi uitat raporturile reale între creaţie şi receptare! – de data aceasta, mă voi ocupa doar de editorialul dtale din nr. 16 al R.L. şi de ecourile ultimei şedinţe de consiliu al USR care mi-au parvenit, aici, unde mă aflu, încă departe de capitală.

(more…)

Breban si Ultimul esec al lui Noica

“(…) Noica, în optimismul său, credea în forţa spiritului de a crea ceva nou pentru România. El a inventat ad-hoc conceptul culturii de performanţă, ca eliberare de lăutărism, de poezie, de eseu etc., în favoarea unui antrenament în vederea realizării unor studii şi cercetări de anvergură europeană. El şi-a rezervat rolul de antrenor al celor 22 pe care visa să-i depisteze în toată ţara. Păltinişul s-a vrut o asemenea şcoală de antrenament cultural. Dar, culmea ironiei, ca să parafrazez un dicton latin, Munţii Păltinişului s-au scremut şi au ieşit nişte ridiculi şoricei! Dacă Noica ar mai fi trăit, ar fi constatat, astăzi, că el n-a reuşit să facă performerii visaţi din discipolii săi, că, de fapt, Şcoala de la Păltiniş a dat noi „lăutari”, improvizatori, care n-au depăşit condiţia „eseului”, nevrednici de temeinicia culturală şi filosofică a maestrului, trădându-i chiar spiritul pentru care a lucrat. Şi, uluitor lucru, cel mai vrednic dintre ei, s-a coborât până la condiţia de lăutar al mai-marelui zilei, preşedintele în exerciţiu al României postdecembriste, o Românie în care lăutărismul de cea mai joasă speţă pune pentru prima oară în primejdie însăşi existenţa neamului românesc. Cantemir a evoluat de la condiţia de „cântăreţ” la tambură la aceea de autor al Istoriei ieroglifice şi al celebrei Historia incrementorum atque decrementorum Aulea Othomanicae, pe când Gabriel Liiceanu a parcurs drumul invers, de la peratologie la postura de lăutar prezidenţial. Mai mult de atât, a introdus, la Grupul pentru Dialog Social, după opinia lui Nicolae Breban, spiritul sectar în cultura românească, generator de discordie între scriitori, între tabere de intelectuali, consumând inutil energiile: „spiritul de la 22, de la GDS a fost un spirit partizant, sectar, de răzbunare şi de luptă contra comuniştilor, deşi comuniştii nu mai existau niciunde în estul Europei. Noi eram deja în sfera americană. A fost o luptă pentru carieră. Noi vedem că grupul de la GDS s-a afirmat. Ei se reprezintă ca elită şi eu contest acest lucru.(…)”

Extras din Prof Theodor Codreanu – Polemici Incorecte Politic

Integral la Ziaristi Online – Gandirea

Foto (c) Dinu Lazar

Razboiul intelectualilor. Contemporanul si Aura Christi au declansat lupta cu “secta exclusivista” a “intelectualilor Gold” ai Romaniei literare, GDS, Humanitas, Soros, ICR si Cotrocenilor: Manolescu, Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu…

Aura Christi
O carte primejdioasă: Trădarea criticii de Nicolae Breban şi „bolşevismul anticomunist”

“(…) Fiind, da, „privitor ca la teatru” şi ştiind că – de la Mihail Eminescu încoace – „ce e val ca valul trece”, chiar dacă valul durează mai bine de douăzeci de ani, evident că, în ultimă instanţă, nu au decât să te amuze pornirile, impulsurile oportuniste, avându-şi originea în invocatul de Norman Manea „bolşevism anticomunist”, practicat asiduu de Grupul de Dialog Social, mai exact de unii membri fruntaşi ai acestei secte culturale.

Apropo, autorul romanului parabolic Despre clovni. Dictatorul şi artistul, nota, între altele, că „bolşevismul anticomunist (nu întâmplător, şi post-comunist) îmi displace la fel de mult ca bolşevismul însuşi… N-ar trebui să uităm niciodată avertismentul lui Nietzsche către cei care privesc multă vreme în ochi diavolului şi s-ar putea, treptat, transforma ei înşişi într-unul…” (…)

Având o judecată în esenţă coruptă de interese de grup – aidoma altor comentatori de mâna a doua ai momentului, înregimentaţi, ca şcolerii cu cravate portocalii, în rândurile Grupului de Dialog Social, devenit o prelungire a Cotrocenilor, în realitate, o sectă exclusivistă, fals elitistă, alcătuită, în proporţie greu de neglijat, din falşi doctori, excomunişti, ex-securişti, nu-i aşa?, cărora li se fardează dosarele la CNSAS; da, gdsiştii dictează în cultura română de douăzeci de ani, având o reţea răspândită, precum o caracatiţă, pe la ministere, departamente şi sub-sub-departamente, adică agenţii şi acareturi guvernamentale de tot soiul, hrănindu-se din munţi de bani din străinătate şi nu mai puţin din fonduri bugetare, demonstrându-se astfel cât de avantajos, pecuniar şi social vorbind, poate fi „bolşevismul anticomunist”, nu-i aşa? – pentru a susţine calomniile şi falsele legende, aluziile calomnioase, supoziţiile insidioase, cu aerul că sunt rupte din coasta adevărului gol-goluţ etc.,

(more…)

Incepe razboiul intelectualilor. Breban despre “‘Bisericuta’ numita GDS” si sectantii ei: Manolescu, Liiceanu, Patapievici et comp. Basescu, sub foc incrucisat

“Cât succes, zgomotos şi asurzitor, au avut domnii afiliaţi GDS-ului, în frunte cu dnii Paleologu şi Patapievici, ca şi cu alţii, mai puţin marcanţi, care se plângeau în termeni scabroşi uneori, de „mizeria şi turpitudinea istoriei noastre”!
Umilinţele şi loviturile, eşecurile şi nedreptăţile înfiorătoare îndurate de veacuri de valahi, moldoveni, basarabeni sau „ungureni”, adică ardeleni, erau văzute ca tot atâtea forme ale unor înjosiri şi laşităţi impardonabile, inacceptabile, aspru şi definitiv condamnate de un „spirit nou, orgolios, ultimativ”, aşa-zis „post-revoluţionar”, care „era chemat”, în fine, să facă „ordine în lucruri”. (…)

Da, dlor Paleologu şi Patapievici, cum de s-a întâmplat acest miracol al întruchipării unui stat, al obţinerii unui mare teritoriu, de o rară bogăţie fizică, după care unele imperii, foste imperii, plâng şi azi, miracolul unirii unor „populaţii” care nicicând în
istorie nu au fost astfel, unite, poate, doar, ultima oară, după triburile unite ale lui Burebista şi Decebal, în colonia romană Ulpia Traian Augusta, care n-a durat nici două secole şi doar la Nord de Dunăre, până în jurul Carpaţilor, se pare! Fără luptă, fără o încordare a voinţei plenare, fără curaj?
Unde au fost, când au avut loc, la drept vorbind, această „ruşine”, aceste „înjosiri” inomabile, această „istorie plină de fecale”, aceste guri ale „noastre”, în istoria, în care, ziceţi că au „urinat voios” toţi cei care au trecut pe aici sau şi-au lăsat caii să pască în livezile întinse, mănoase ce urmau să se cheme România?

Da, poate vaerele ignobile ale unora ar fi de înţeles dacă nu ne-am fi ridicat, nu din mocirlă, ci… din istorie! Dacă nu am fi „fiinţat”, cum se spune, dacă nu am exista azi, cu tot ce implică şi înseamnă acest cuvânt – în viaţa indivizilor şi a neamurilor.
Or, dacă e adevărat că a fi, a exista plenar, lucid şi creator, înalt creator, e o biruinţă, atunci… da-da, atunci, domnilor lucizi, ironici şi sceptici, unde aţi fost, când s-a întâmplat această penibilă „laşitate” a bunilor şi străbunilor, a strămoşilor?! De ce, brusc, acum, ne e atât de ruşine „de ei”, de timpul lor, dlor Paleologu, Patapievici, Liiceanu, şi alţi, distinşi şi
„culţi oficianţi” ai „bisericuţei dvs.”, numită şi GDS, onorabile, nu zic, şi demnă de a fi luată în seamă, dar… nu cumva un pic cam prea… zgomotoasă? Şi puţin cam, nu ştiu cum să spun… nu cumva şi puţin cam… impertinentă? Faţă de oameni şi de valori, ceva mai vechi, mult verificate de criteriile reale ale valorizării de oriunde şi de oricând – critica de vârf, opinia publică şi timpul!”

Voi reveni!

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova