Posts Tagged ‘canal’

Ziua Sfântului Justin Martirul şi Filozoful la Poarta Albă, mănăstire ctitorită de Părintele Justin Mărturisitorul întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului. Troiţa Robilor de la Canal. FOTO UPDATE

Troita Robilor de la Canal - Manastirea Poarta Alba - Parintele Justin ParvuFoto: Florian Cristache


Parintele Justin Parvu si IPS Teodosie la Poarta Alba de ZiaristiOnlineTV

Troiţa Robilor de la Canal

IPS Teodosie si Parintele Justin la Poarta Alba - 31 Mai 2012Duminică 1 iunie 2014, de ziua Sfântului Justin Martirul şi Filozoful, sărbătorim hramul Mănăstirii de la Poarta Albă – mănăstire ctitorită în 2012 de Părintele Justin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului.

Programul începe la ora 9:00 cu Sfânta Liturghie. Urmează parastasul de 1 an de la mutarea la Domnul a Părintelui Iustin şi sfinţirea Troiţei.

Troiţa, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu am ridicat-o, este închinată luptei, suferinţei şi biruinţei deţinuţilor politici care au trudit şi au murit în coloniile de muncă ale Canalului între anii 1949 – 1955.

Hristos a Înviat!

Hristos s-a Înălţat!

Cezarina Condurache


Pomenire de 6 luni a Parintelui Justin Parvu la Poarta Alba de ZiaristiOnlineTV

Manifestari de Sfintii Romani in memoria Parintelui Justin Parvu si a martirilor anticomunisti ai neamului romanesc. Conferinta la Bucuresti si praznuire la Manastirea de la Poarta Alba – Canal ctitorita de Sfantul de la Petru Voda

Profesorul Radu Ciuceanu si Parintele Justin Parvu in apararea Sfintilor InchisorilorManastirea PetruVoda informeaza: În Duminica Sfinţilor Români, toţi iubitorii de Mucenici cei de un cuget şi o simţire sînt aşteptaţi să se alăture preoţilor, monahilor şi monahiilor ce vor veni să prăznuiască pomenirea jertfei mărturisitoare a celor fără de mormînt care s-au săvîrşit pentru mîntuirea noastră în lagărele de exterminare de la Poarta Albă – Canal.

Sîmbătă, 6 iulie se va face priveghere, începând cu orele 20.00, iar Sfînta Liturghie de Duminică va începe la orele 8.00. Se va sluji afară, în altarul de vară al viitoarei mănăstiri construită pe locul fostei colonii Galeşu.

Veniţi, iubitorilor de Mucenici, luminat să săvârşim pomenirea purtătorilor de lupte, zicând: Bucuraţi-vă, luminătorilor a toată lumea, care în temniţă pentru neam v-aţi jertfit; bucuraţi-vă, cei ce cu moartea voastră credinţa aţi pecetluit; bucuraţi-vă, cei ce din cursele înşelătorului ne izbăviţi! (…)

Detalii, fotografii si filmari cu Parintele de la momentul sfintirii la PetruVoda.Ro: Iubitorii de Sfinţi Mucenici sînt aşteptaţi la Mănăstirea de la Poarta Albă în Duminica Sfinţilor Români

Conferinta Sfinti Romani din Inchisori dedicata Parintelui Justin Parvu si lui Virgil MaximIn Capitala, Asociatia “Sfantul Imparat Constantin cel Mare” din Bucuresti, organizeaza Duminica 07 iulie 2013, data la care in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane sunt pomeniti Sfintii Romani – la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti in sala de conferinte de la parter, de la orele 14:00 (pana la ora 16.00) – conferinta despre Sfintii Romani din Inchisori.

Se va proiecta filmul despre Parintele Iustin Parvu “Fericiti cei prigoniti”.

Se va lansa cartea “Imn pentru Crucea purtata” de Virgil Maxim, marturisitor al temnitelor comuniste.

Detalii despre filmarea de mai sus la Atitudini: DVD-VIDEO: Părintele Justin – Cuvânt cu putere multă

Marturisitorii incoltiti: Urla haita de “ingeri ai luminii” in jurul mucenicului Nicolae Purcarea. Recenzie Ziaristi Online

Neculae-Purcarea-Foto-Vlad-Voica-Revista-La-Drum-Ziaristi-OnlineFoto: Vlad Voica / Revista “La Drum”

Recenzie. “Urlă haita”- o carte de memorii ziditoare dăruită românilor, scrisă  de fostul deţinut politic Nicolae Purcărea. Frescă a generaţiei mărturisitoare de la 1948

de Florin Palas

“Urlă haita”. Tulburător titlul cărţii mărturisitorului Nicolae Purcărea! Nu numai că haita a urlat în trecut, muşcând din sufletele deţinuţilor politic în temniţele de la Piteşti, Gherla, Jilava sau Aiud, sau când a venit pe tancurile sovietice pentru a ocupa România, apoi în munţii patriei, unde s-au retras luptătorii împotriva comunismului ateu. Urlă de pe vremea lui Carol al II-lea, urlă şi astăzi, scrie Bădia Nicolae Purcărea, când se caută ca “totul să fie globalizat, să se distrugă tot şi să nu mai existe erou, sfânt, valoare, elită”. Dar, vai, “…va mai urla multă vreme”. Trăim “Piteştiul după Piteşti” (un Piteşti rafinat, “soft”, dar care este la fel de odios ca Piteştiul “hard” al anilor ’50). O spune un OM care a trăit experimenul satanic din închisoarea Piteşti. Pe viu, nu din postură de victimă întâmplătoare, ci de luptător aflat în îndeplinirea misiunii noastre istorice: aceea de a crea cultură şi civilizaţie la gurile Dunării, aşa cum  ne-a lămurit Mihai Eminescu rostul nostru în lume.

Această carte este scrisă dintr-un sentiment al datoriei (într-o vreme în care nu mai auzim vorbindu-se decât despre drepturi), pentru a consemna că “în alte vremuri, copii crescuţi în frică de Dumnezeu şi de dragoste de neam şi-au dat viaţa pentru apărarea altarului şi a etniei de care aparţineau”. Sunt pagini de pateric. Numai în aceste scrieri sfinte întâlnim atâta suferinţă pentru apărarea credinţei în faţa uneltirilor satanei, pentru că ţinta finală a reeducărilor de la Piteşti sau Aiud era lepădarea de Hristos. De altfel, domnul Purcărea aminteşte în aceste memorii de întrebarea obsedantă pe care Ţurcanu, torţionarul de la Piteşti, le-o punea deţinuţilor: “Mai credeţi în Dumnezeu?”. Şi, cu toate supliciile îndurate, inimaginabile pentru o minte omenească normală, erau mucenici care răspundeau afirmativ, stârnind furia torţionarilor îndrăciţi asupra celor care-l mărturiseau pe Hristos. Dar mai rău decât bătăile primite era blasfemierea celor sfinte.

Mărturisitorul Nicolae Purcărea a trecut prin încercarea cumplită a 20 de ani de temniţă. “A trebuit să gustăm până peste margini paharul iadului”, ne spune acesta. Pentru că, pentru prima oară, năvălitorii nu s-au mai mulţumit cu bogăţiile noastre materiale, ci au vrut să stăpânească şi sufletul românilor. Ca şi Iov, este greu de crezut că Bădia Nicolae ar fi rezistat la torturile fizice şi psihice la care a fost supus de comunişti, dacă nu ar fi trecut printr-o pregătire anterioară detenţiei comuniste. Experienţa închisorilor antonesciene îl învaţă să se adâncească în credinţa ortodoxă, după modelul exemplar al lui Traian Trifan şi al lui Traian Marian, învăţătorii grupului sufletiştilor, din care au făcut parte, printre alţii, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Părintele Arsenie Papacioc. Urmează implicarea activă în mişcarea studenţească anticomunistă, încadrarea în grupurile de rezistenţă armată din Postăvarul, Ciucaş sau de pe Valea Topologului, unde s-a alăturat grupului condus de învăţătorul-martir Dumitru Apostol. Toate aceste experienţe l-au îmbunătăţit sufleteşte.

Viaţa domnului Purcărea merită “file de acatist” (după cum spune Doamna Aspazia Oţel-Petrescu) în care să se reflecte smerenia, îndelunga răbdare, tăria mărturisirii, puterea rugăciunii, stăruinţa în ideal, în visul său la care nu a renunţat niciodată, căci “adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis” (Radu Gyr). Rememorarea unor momente din iadul închisorilor este dureroasă pentru autor, după cum înălţătoare este legătura permanentă, care străbate întreaga carte, cu “cei care nu mai sunt”, ascunşi în “lumina celui nepătruns”.

După toate încercările la care a fost supus, a păstrat în sufletul său “o fărâmă de cer, nobleţea sufletului omenesc: omenia şi demnitatea”. Şi ce încercări! Înfricoşătorul Piteşti, în care crede că a fost ca în fundul iadului, de unde a scăpat prin mijlocirea minunată a Maicii Domnului. Este unul dintre puţinii supravieţuitori ai „reeducării” de la Piteşti, unde au fost torturaţi fizic şi psihic studenţii anticomunişti.

Integral, impreuna cu filmari, explicatii si trimiteri catre articole folositoare privindu-i pe scaraoțchii de ieri si azi transformati in “ingeri ai luminii”, la Ziaristi Online

Clanurile ţigăneşti – tumoarea neoperată a României. Cine si cum trebuie sa inceapa curatenia. Franck Melen: Problema românească în Franța. Radu Moraru: Telefonul lui Traian Basescu

Top News Ziaristi Online:

Radu Moraru: Telefonul lui Traian Basescu »

Basescu Nasul Radu Moraru Foto Cristina Nichitus Roncea

Ne-ati pus pe ginduri oameni buni! Daca noua, celor liberi, nu ne-a ramas decit internetul? Sa ne vedeti seara de seara live-online de la orele 20.00 ? Oare citi sinteti? Oare citi puteti…

Clanurile ţigăneşti – tumoarea neoperată a României. Cine si cum trebuie sa inceapa curatenia »

Clanuri in Craiova

Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare. Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie.

Franck Melen: Problema românească în Franța »

Tigani in Franta

Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie.…

S-a stins Parintele Adrian Fageteanu. Minuni din viata Parintelui si doua inregistrari video tulburatoare. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele martirilor romani!



Parintele Adrian Fageteanu s-a stins din viata in aceasta seara la spitalul Fundeni, informeaza Fabian Anton. Pe 16 noiembrie implinea 99 de ani. Inmormantarea va avea loc sambata, la ora 12.00, la Manastirea Lainici. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

In tinerete a facut parte, impreuna cu alti alesi din miscarea ortodoxa “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, alaturi de Vasile Voiculescu, Papacioc, Staniloaie, Petroniu, Sofian, Ghius, Roman Braga, Sandu Tudor. Era licentiat in Drept si Teologie. Fiu a lui Mihail si al Aurorei, s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in comuna Deleni, regiunea Cernauti. A luat 20 de ani de temnita grea si s-a eliberat de la Aiud (dupa ce a mai trecut pe la Suceava si Jilava) in 1964. (Constantin Jinga – Miscarea “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, in Altarul Banatului, 2001, XII (XL), Nr. 10-12, p. 48-58.)

Cititi si: Ultimele sfaturi duhovnicesti ale Parintelui Adrian Fageteanu: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.” Marturia Parintelui Mihail si cuvantul Parintelui Ioachim de la Lainici

Parintele Adrian Fageteanu isi ia ramas bun de la noi la Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului. VIDEO/FOTO

Părintele Adrian Făgeţeanu, mărturisitorul

Parintele Adrian a fost intemnitat timp de 12 ani la Galata, Văcăreşti, Braşov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraş, Jilava, Canal, Aiud, Suceava…


Provenit din ţinutul Bucovinei strămoşeşti şi educat lângă icoana creştină, Adrian Făgeţeanu a simţit încă din copilărie apropierea de Dumnezeu. Experienţa din tinereţe şi momentul de la Stalingrad, când fusese la un pas de moarte, i-au marcat profund viaţa. Îşi caută răspunsurile sufleteşti printr-o apropiere tot mai mare de mediul teologic. După război intră la Facultatea de Teologie, iar caracterul său de luptător îl determină să ajute tineretul universitar să rămână creştin. Apare reacţia din partea noilor democraţi, a celor care îl negau pe Dumnezeu. Este nevoit să vină la Bucureşti, unde întâlneşte grupul închegat de la Antim din jurul ziaristului Sandu Tudor. Intră chiar în acest grup şi se iniţiază tot mai mult în cultura isihastă. Îl urmează pe Sandu Tudor la Govora, dar este arestat pentru nişte pretinse culpe din vremea războiului. Eliberat, îl reîntâlneşte pe Sandu Tudor care se retrăsese la Schitul Rarău. Este convins să se retragă spiritual la Mănăstirea Slatina, la umbra acţiunilor „Rugului Aprins“. Nu mai reuşeşte, deoarece este arestat la 25 februarie 1958. Este anchetat în „lotul Rugul Aprins“ şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Supravieţuieşte temniţei comuniste, fiind eliberat în 1964. În prezent (la data scrierii- n.m.), părintele mărturisitor vieţuieşte la Mănăstirea Lainici. (Adrian Petcu)

*
Minuni din viata Parintelui Adrian Fageteanu

“(…)Marturisirea Parintelui este tulburatoare: „Singurul lucru bun din viata mea este ca am indragit taranul roman – rabdatorul lui Dumnezeu, persecutat de toata lumea si in toate vremurile”. De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi,…. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: „Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta”, povesteste parintele. „Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor.

”Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: „Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. „Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram.
Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”

*

“O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n. n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.

In anul 1958 Parintele Adrian a fost arestat din nou si la interogatoriul de la Suceava, un securist l-a batut cu bocancul in cap, incat cheagurile de sange i-au afectat iremediabil nervul optic. „Nu o sa ma crezi, frate, dar in inchisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu”, zice parintele Adrian. „Acolo, pretuiai tot darul lui Dumnezeu. Pretuiai aerul, pe care, intr-o celula suprapopulata, il cautai cateva secunde, cu randul, stand cu nasul sub crapatura usii. Pretuiai painea (doua felii prin care intrezareai lumina soarelui), alaturi de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam intre noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din portia mea. Firav si abia tinandu-se pe picioare, era pus sa duca niste hardaie mai mari decat el. Nu putea sa le ridice si atunci gardienii il pedepseau taindu-i ratia de mancare… In inchisoare, aveai nevoie de hrana, dar, mai presus de toate, de cuvantul lui Dumnezeu. Prin El ne-am aratat puterea. Imi amintesc ca la Aiud imi facusem un calendar pe degete, dupa metoda Gauss. Am calculat data Pastelui si mi-am dat seama ca era exact in acea noapte. Fara sa ma mai gandesc la urmari, am inceput sa strig: „Hristos a inviat!” si imediat din toate celulele a inceput sa razbata spre cer cantarea cea minunata: „Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!”. Rasuna Aiudul de chemarea sperantei, de strigatul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau ca am inceput o revolta. Alergau nebuneste prin curte si trageau focuri de avertisment, dadeau telefoane si cereau intariri. Erau speriati de glasurile noastre reunite, de forta spirituala a credintei, pe care nici o fereastra zabrelita nu o poate opri.

Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate intelege. Taria pe care ti-o da Dumnezeu ar fi una din ele… Cand am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gat si a aruncat-o in lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a batut crancen si a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lasat. Iarasi, am ridicat crucea si el m-a calcat in picioare. Dupa 8-9 incercari, ofiterul a cedat. M-a lasat in pace… Fiind in camera de tortura, imi spuneam: „Rezista! Nu-L face de ras pe Hristos” si poate nu o sa ma crezi, frate, dar dupa 60 de lovituri nu mai simteam nici o durere. Corpul singur lucra fara voia mea, parca se autoanestezia. In inchisoare incetezi sa existi, doar Hristos te tine in viata. La iesirea din Aiud, am aflat ca sarmana mea mama, atunci cand scria acatistul pentru preot, imi trecea numele si la vii, si la morti, nestiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – in puscarie, eram si viu, si mort, deopotriva.” (Pr. Gh. Naghi)

Elena Udrea sustine proiectul reluat de Raul Volcinschi si publicat de Roncea.ro: Bucurestii, port la Dunare si Marea Neagra


Bucurestii, port la Dunare si, implicit, la Marea Neagra, este un proiect vehiculat de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza si poate si mai de dinainte. Nicolae Ceausescu a dus lucrul la canalul Dunare – Bucuresti pana la aproape 80%. In 1990 urma sa se inaugureze oficial, daca nu era abandonat de Guvernul lui Roman si Iliescu, pe vremea carora s-au distrus cele mai importante obiective economice strategice ale Romaniei. Ideea reluata de profesorul Volcinschi si publicata recent de Roncea.ro
, pare sa gaseasca ecou in mintile mai luminate din actualul Guvern O propunere de soluţie pentru ieşirea din criză a României: un port international la Gurile Dunarii si un altul la Bucuresti. Profesorul Raul Volcinschi propune o Celula de Criza care sa gestioneze planurile viabile de redresare economica a tarii

Potrivit ziarului Adevarul, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri, în Mamaia, că vrea ca Bucureştiul să devină o capitală dunăreană şi că intenţionează să preia proiectul canalului Dunăre – Bucureşti la ministerul pe care îl conduce.

Ministrul a mai spus că prezenţa Dunării ar trebui să pună în valoare destinaţiile turistice româneşti de pe malul Dunării şi circuitele turistice, culturale sau istorice din Oltenia, care, spune ea, “nu aduc creşterea economică pe care ar putea să o aducă dacă ar fi exploatate raţional”.

Elena Udrea participă la “Conferinţa Strategia UE pentru Regiunea Dunării”, care are loc în perioada 9 – 11 iulie în Constanţa şi Tulcea.

“Este un proiect pe care ne-am gândit să-l preluăm la ministerul nostru, ţinând cont de relevanţa pe care acest minister, care se ocupă de dezvoltare regională, trebuie să o aibă în construcţia noii strategii europene a Dunării. Canalul Dunăre – Bucureşti leagă Bucureştiul de Dunăre, respectiv leagă Bucureştiul de coridorul de transport numărul VII, printr-o cale navigabilă, având capacitatea de transport de până la 20 de milioane de tone pe an, pe sectorul Budeşti-Olteniţa, 16 milioane tone pe an pe sectorul Budeşti – portul Bucureşti”, a precizat ministrul.

Elena Udrea a afirmat că sunt şi alte beneficii economice ale realizării acestui proiect, printre care şi scoaterea de sub efectul inundaţiilor a 30.000 de hectare de teren agricol şi a 11 localităţi, asigurarea apei pentru irigarea a 150.000 de hectare de teren arabil şi pentru alimentarea localităţilor limitrofe, conchide Adevarul.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova