Posts Tagged ‘canonizarea Sfantului Ardealului’

Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca se apropie de 15.000 de semnături. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTO

Mormântul Părintelui Arsenie pregătit pentru canonizare? Emisiune despre canonizarea Sfântului Ardealului. VIDEO B1 TV. Petiţia pentru Patriarhia Română mai poate fi semnată până de Înălţare. Monahul Arsenie Boca la Sf. Munte Athos

Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - ColoRostariu
Chivot Mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Prislop

Hristos a Înviat!

Anomismia informează: “Cu câteva zile in urma, pe contul de Facebook de aici am putut vizualiza trei fotografii foarte recente de la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop, dintre care doua le preiau si eu mai aici (mai sus si in baza textului – cu multumiri autorului – cu totul necunoscut mie). Astfel, avem dovada ca deja, intr-un timp foarte scurt, cuvantul Parintelui Daniil Stoenescu (unul dintre ultimii si cei mai tineri ucenici directi ai Parintelui Arsenie) rostit la 13 martie 2015 la Prislop, s-a adeverit. In acea zi, cand s-a savarsit acolo, in bisericuta manastirii si apoi scurt si sus in cimitir, parastasul Maicii Zamfira Constantinescu (cititi si vedeti poze aici), Parintele Daniil Stoenescu a rostit un gand-testament personal, in care numea si explica necesitatea construirii unui “chivot”- acoperamant care sa apere mormantul Parintelui Arsenie de la Prislop, de cele ce vor urma. Deja la acel moment, 13 martie 2015, ramele de ciment inconjuratoare ale mormantului se turnasera (se vede in fotografiile din link-ul anterior), iar azi avem certitudinea ca acest “chivot de mormant” mai are putin pana la finalizare (peretii laterali nu s-au ridicat inca). Daca ar fi sa ne ghidam dupa spusele Parintelui Constantin Necula de la Sibiu, intr-o prelegere din decembrie 2014 – cum ca in ceea ce priveste posibila canonizare a Parintelui Arsenie nu mai exista presiunea oponenta a Institutului Elie Wiesel, sau dupa spusele Parintelui Daniil Stoenescu de la parastasul Maicii Zamfira – cum ca zidirea protectoare din jurul mormantului Parintelui Arsenie va asigura intre altele  si respectarea dorintei sale testamentare, ca trupul sa nu-i fie dezgropat niciodata, pana la a doua venire a lui Iisus Hristos, adica tot in legatura cu posibila deshumare post-canonizare, pentru a extrage particele din trupul sau care sa fie raspandite ca moaste sfinte in diverse locuri, atunci gandul ne trimite la realizarea in curand, a canonizarii. (…)”.

Aceeaşi documentaristă temeinică a vieţii Părintelui Arsenie Boca a informat prompt şi despre emisiunea de la B1 Tv dedicată Sfântului Ardealului, pe care o puteţi viziona integral mai jos. La cererea mai multor semnatari, Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca ramâne încă deschisă pentru adeziuni până de Înălţare, când va fi înaintată Patriarhiei, în prezent subsemnând aproape 9000 de români. Numeroşi voluntari, cărora le mulţumim deosebit, au trimis şi semnături pe hârtie. Doritorii pot semna AICI.

Doamne, ajută!

Pe tema canonizarii Parintelui Arsenie Boca, la B1 TV, azi…

In aceasta seara de Pasti, 12 aprilie 2015, in cadrul emisiunii de la postul B1 TV – “Ultimul Cuvânt“, moderata de jurnalistul Cătălin Striblea, s-a facut o argumentatie complexa, din perspectiva laica, a canonizarii Părintelui Arsenie Boca. Emisiunea a fost anuntata pe blogul jurnalistului Victor Roncea (link aici). Remarcabila, printre atatea emisiuni TV pe aceasta tema – in ultimele luni de zile, a fost ponderarea, echilibrul si profesionalismul interventiilor!

Invitati in studio au fost trei persoane dintre cele mai bine documentate cu privire la personalitatea si lucrarea Parintelui Arsenie, respectiv:  Florin Dutu– teolog si economist cibernetician, care a publicat in ultimii mai putin de doi ani de zile cinci cărţi excepţional documentate despre Părintele Arsenie, teologul Florian Bichir – membru al Colegiului CNSAS, autor (intr-un grup de trei) al volumelor “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente” şi jurnalistul Victor Roncea – initiatorul petiţiei pentru canonizarea Sfântului Ardealului – care a strans pana in momentul cand scriu 8.000 de semnaturi – din 28 noiembrie 2014 si pana azi.

Prin telefon, in a doua parte a emisiunii, a intervenit si d-na Aspazia Otel Petrescu, bine cunoscuta pentru tinuta profesionala si moral-duhovniceasca, aflata la o etate respectabila, cu depozitii directe despre intalnirile sale cu Parintele Arsenie la Manastirea Sambata, in anii 1946-1948.

Petitia de canonizare va fi înaintată Patriarhiei Române şi Sfântului Sinod de catre Victor Roncea si Civic Media, în Săptămâna Luminată – Revenire: de Înălţare -, si se va alatura documentelor din dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.

Trebuie avut insa in vedere ca procedura de canonizare este una complexa si sinuoasa, si ea atarna mult de deciziile interne ale Sfantului Sinod si doar in mica masura de evlavia noastra laica.

Integral la Anomismia, care mai publică şi un document excepţional, respectiv O epistola a Parintelui Arsenie Boca adresata monahilor din Muntele Athos, dupa revenirea sa in tara, in 1940

Scrisoare Parintele Arsenie Boca Sf Munte Athos

Vedeţi şi: Cum a salvat Părintele Arsenie Boca manuscrisele marelui teolog Nichifor Crainic. “Zile Albe, Zile Negre”…

Foto sus: COLOROSTARIU

Mormantul Parintelui Arsenie Boca - Chivot in constructie

Petiţia pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca a depăşit 4000 de semnături. Un mesaj emoţionant de la Corina Chiriac. Părintele Arsenie: Viata lui Iisus şi Cartea vieţii noastre

Parintele Arsenie-Boca 1Petiţia pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului a depăşit 4000 de semnături. Intenţia noastră este să o înaintăm Patriarhiei când va ajunge la un număr mai mare, însoţită de semnăturile şi mesajele unor personalităţi ale României.

Corina ChiriacPublicăm un astfel de mesaj, emoţionant, primit de la cunoscuta artistă Corina Chiriac, urmat de una din scrierile Părintelui Arsenie relevate public de ucenicul său, PS Daniil:

“ASTAZI 6 IANUARIE, CIND TOATA CRESTINATATEA ESTE DIN NOU BINECUVINTATA DE BOTEZUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, SEMNEZ CU UMILINTA ACEASTA PETITIE DE CANONIZARE A SFINTIEI SALE, PARINTELE NOSTRU ARSENIE BOCA.

FIE VOIA LUI DUMNEZEU CA TOTI SFINTII ROMANI NECUNOSCUTI INCA MARELUI PUBLIC SA FIE DESCOPERITI INCHINARII NOASTRE.

DOAMNE, AJUTA-NE!

CORINA CHIRIAC

corinachiriac.ro

Dacă nu aţi semnat încă Petiţia online puteţi să o faceţi AICI.

Icoana daruita de Arsenie Boca lui Nichifor Crainic - Foto Florin Dutu - Marturisitorii Ro

Viata lui Iisus

şi

Cartea vieţii noastre

A-I scrie o carte, chiar bună, a rămas şi rămâne o neputinţă; pentru că Iisus e singurul om care nu şi-a dezminţit niciodata obârşia divină. Iar a scrie o „Viaţă” a lui Dumnezeu, nici a îndrăzni nu se poate. Singura „carte” pe care o scriem – şi o scriem şi fără să vrem – e cartea vieţii noastre, cu care mergem înaintea Lui. şi mergem nu odată, la sfârşitul vieţii, ci în fiecare zi şi în tot ceasul, pentru că El e atotprezent şi în categoriile vieţii noastre.

El ne face corectura, întrucât noi Îi scriem viaţa Lui în viaţa noastră, dar nu destul de bine; de aceea, peste planurile şi dorinţele noastre, care merg ca o linie înainte, El coboară câte o linie de-a curmezişul, însemnând o cruce a vieţii, iar noi îi zicem răscruce. Căci „În El trăim, ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17,28). Ştergerea greşelilor ne obligă la întârzierea în viaţă; – nu putem intra fiecum în Împărăţia luminii – ne-ar arde. De aceea trebuie să ne răbdăm şi pe noi înşine, nu numai pe alţii, aşa cum suntem, dar strigându-L dintru adâncuri de conştiinţă, până când Lumina – Iubirea – Desăvârşirea, ne va face „cu vremea” asemenea ei.

Uneori strigătul acesta al continuităţii de conştiinţă, în atotprezenţa lui Dumnezeu, nu capătă nici un răspuns toată viaţa. Deşi e o răbdare mântuitoare, o mucenicie, dar ne izbăveşte viaţa de orice fel de iluzie. Dar izbăvirea vieţii de iluzie e ridicarea ei, a vieţii, la fiinţă, – singura Fiinţă, Fiinţa Întrupată în Iisus.

Acesta este începutul şi sfârşitul cărţii vieţii noastre, pe care ne-am legat s-o scriem împreună.

S. 3.X.1985

Sinaia, Părintele Arsenie Boca (n.n.)

Din lucrarea realizată de PS Daniil Stoenescu “Părintele Arsenie Boca – Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur”

Citiţi şi: Laudatio lucrarii recente a lui FLORIN DUTU – “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni”

 

Petiţie pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului. Fotografii inedite din Arhiva CNSAS preluate de Civic Media şi publicate în premieră online de Roncea.Ro la 25 de ani de la plecarea Sfântului Ardealului la Ceruri

Parintele Arsenie Boca - student la Teologie si calugar - via Roncea RoPentru că am constatat că o serie de fotografii din Arhiva CNSAS – realizate de Securitate în urma unei operaţiuni de filaj asupra “obiectivului Bratu” executată între 21.08.1962 şi 09.09.1962 -, nu se află în totalitate online, m-am gândit să le public aici, la 25 de ani de la săvârşirea Sfântului Ardealului. Ziua de astăzi, 28 noiembrie, la cei 25 de ani de la plecarea la Ceruri a Părintelui Arsenie Boca, ar trebui să se constituie, şi pentru Patriarhie, într-o zi de începere a demersurile pentru canonizarea Sfântului Ardealului. Iată de ce vă recomand se semnaţi această petiţie online:

From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate
From Parintele Arsenie Boca filat de Securitate

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova