Posts Tagged ‘Ceausescu’

VIDEO: Ştefan Andrei, comunistul oltean care sfida şi dispreţuia kominterniştii, despre Tismăneanu şi Roman, puradeii Cartierului Roşu. Şeful diplomaţiei române în perioada Ceauşescu (1978 – 1985) a murit la 83 de ani

rp_Stefan-Andrei.jpgFostul ministru de Externe al Romaniei, Stefan Andrei, care isi sarbatorea ziua de nastere in aceeasi zi cu sotia sa, actrita Violeta Andrei, s-a născut la 29 martie 1931, într-un canton de cale ferată din comuna doljeană Podari (ca şi Tudor Gheorghe şi acad. Marcu Botzan), aminteste Cuvantul Libertatii din Craiova, intr-un articol aniversar scris in urma cu trei ani, cand acesta implinea 80 de ani. Fostul sef al diplomatiei romane pe vremea lui Ceausescu (intre 1978 si 1985) a murit, duminica, 31 august 2014, transmite Agerpres. Stirea a ajuns rapid chiar si in Times of India. Lui Stefan Andrei i se datoreaza in mare parte faima Romaniei de putere diplomatica in lume, din spatiul arab pana in cel asiatic si, evident, in cel occidental, cu invidiile si ranchiunile rasaritene de rigoare. Ziaristi Online publica, din arhiva editorilor, un interviu in care Stefan Andrei il rade pe Petre Roman, pe care il considera autorul unei “minciuni grosolane”, si nu-l uita nici pe puradelul de Primaverii, Vladimir Tismaneanu. Filmarea de mai sus este realizata in cadrul unei serii de interviuri din perioada de glorie a ziarului ZIUA. Alte zeci de ore de filmari profesioniste cu Stefan Andrei urmau sa se concretizeze intr-un film documentar despre Romania si politica ei internationala in perioada comunista. Voi reveni cu noi materiale interesante despre Stefan Andrei si fauna komisarilor ideologici bolsevici cu tot cu mostenitorii lor de azi, dintre care nu au cum sa lipseasca puradeii Cartierului Rosu.

Ştefan Andrei a fost un oltean autentic, hiper-inteligent. Dumnezeu să-l ierte!

Stefan-Andrei-Ziua- Foto Victor RonceaStefan Andrei (foto/video), fost ministru de Externe al Romaniei socialiste timp de sapte ani, pana cand a fost indepartat de Elena Ceausescu, in 1985, revine cu noi dezvaluiri despre perioada regimului politic din Romania de dupa ocupatia sovietica. Revoltat de o declaratie de-a lui Petre Roman privind moartea tatalui sau, Stefan Andrei il provoaca pe fiul demnitarului comunist Walter Roman sa-si demonstreze afirmatia, considerata de fostul sef al diplomatiei drept “o minciuna grosolana”.

Walter Roman, una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova in echipa de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei “Horia, Closca si Crisan”. El a fost decorat de Moscova in 1945 cu “Steaua Rosie” si inaintat la gradul de general-maior (vezi foto mai jos). Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent “Transilvania”. Autor al celebrei sintagme “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”, Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani. Stefan Andrei a fost arestat in 1990 si inchis timp de doi ani si cinci luni, desi Parchetul nu a putut dovedi niciodata acuzatia de “genocid” pe care i-a adus-o Ion Iliescu, prin intermediul Frontului Salvarii Nationale. Astazi, Stefan Andrei vrea sa corecteze neadevarurile istorice, macar printr-un interviu.

“Eu fac eforturi foarte mari, in aceasta perioada, sa nu ma mai mir de ce aud, de ce citesc, de ce vad. De exemplu, pe 26 ianuarie anul acesta, a fost o emisiune la Realitatea TV. Si, in incheierea acesteia, Petre Roman a spus ca ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu’. Asta este una dintre cele mai grosolane minciuni care s-au aruncat public dupa decembrie 1989. Eu cunosc foarte bine cazul. Si il invit pe Roman sa raspunda: cum l-a omorat Ceausescu pe tatal lui, Walter?”, ne-a declarat fostul ministru de Externe.
“Roman nu era un prieten de-al lui Ceausescu, dar avea un statut special: avea salariu de adjunct de sef de sectie, de ajunct de ministru. Era sef la Editura Politica, avea ce program voia el, putea sa scrie, era trimis peste hotare. Era genul de om care merge cu Partidul. Spunea: ‘Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului’. Altceva: frecvent, mergea cu sotia la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vila pe malul lacului – Vila 4 si, dupa aceea, Vila 92 -iar la mare statea intotdeauna la hotelul la care erau cazati strainii, reprezentanti ai partidelor comuniste veniti in Romania: Hotelul Astoria de la Eforie Nord”, isi aminteste Stefan Andrei.

La Paris pe banii PCR

rp_Articol-sovietic-Walter-Roman.jpg“Cand s-a imbolnavit, cu aprobarea lui Ceausescu si cu banii Gospodariei de Partid a mers la un consult in Franta impreuna cu baiatul, cu Petre. Mi-a trimis si o scrisoare – eram ministru – in care ma ruga ca Ambasada noastra sa-i asigure masina la Paris si sa doarma la Ambasada. I-am dat indicatiile cuvenite ambasadorului: a dormit la Ambasada, a avut masina la dispozitie. Dupa consultul din Franta s-a intors in Romania si aici, doctorii, in frunte cu marele profesor Anastasatu, au recomandat operatia. Avea o tumoare pe plaman foarte aproape de inima. S-a internat la Elias. Eu am fost la el chiar in ajunul zilei in care a fost operat. Am stat la el vreo ora si jumatate. A doua zi a fost operat, de doctorul Coman. Dupa operatie, la un timp, a inceput sa scuipe sange. L-au cautat pe doctorul Coman si nu l-au gasit. L-au adus pe doctorul Iacob: mare chirurg, era general la Spitalul Militar. L-a operat din nou. Din pacate, nu a rezistat: avea 70 de ani! Asa a murit Walter Roman. Ei, cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman?! I-a pus pe doctorii acestia sa-l omoare? A fost Ceausescu cel care a dat indicatii sa-si faca operatia, ca sa fie omorat? Dimpotriva: l-a trimis in Franta la consult, iar aici a avut toate avantajele. Asa ca este o crima sa spui ca Ceausescu l-a omorat pe Walter Roman. Sa dovedeasca! Cu ce l-a omorat? L-a otravit?”, reclama Andrei.

Ii publica Operele lui Ceausescu si Tismaneanu

Tismaneanu-Academia-Stefan-Gheorghiu-Noua-Stinga-Uz-Intern“Walter Roman era foarte respectuos fata de Ceausescu. Nu uitati ca toate Operele lui Ceausescu erau tiparite la Editura Politica. Cand tinea Ceausescu o cuvantare, intr-o zi-doua aparea brosura: venea cu ea Roman personal sa i-o inmaneze. Astea erau raporturile intre ei; nu era nici o rivalitate in conducerea Partidului. Poate pe vremea lui Gheorghiu Dej sa fi fost, poate atunci cand Kadar ne-a zis: “Dati si voi autonomia Transilvaniei…”. El fost unul din oamenii principali folositi de Gheorghiu Dej si conducerea Partidului de atunci pentru a-i descoase pe ungurii care erau tinuti aici la Snagov: Imre Nagy si restul, executati apoi de sovietici la Budapesta. Dar pentru Ceausescu nu era nici un pericol, sa zicem ca Trofin sau Ionita. Pe el il interesa sa poata sa aiba conditii bune, sa publice, etc – acolo, la Editura Politica (viitoare editura Humanitas – n.n.) a aparut si teza de doctorat a lui Tismaneanu cu “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”. Asta este adevarul. Ceausescu are alte pacate, a comis alte greseli… Dar sa vii sa spui ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu!’? Poate l-a “omorat” sub alta forma: de inima rea, ca n-a fost secretar general al Partidului in locul lui Ceausescu…”, conchide fostul ministru apreciat la vremea sa de toate diplomatiile lumii, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii.

Au consemnat Victor RONCEA si Vladimir ALEXE (in foto mai jos cu Stefan Andrei)

Vladimir Alexe si Stefan AndreiCititi si ascultati:

EXCLUSIV. Stefan Andrei despre Ceausescu si Mubarak: “I se spunea ‘La vache qui rit’, ca lui Iliescu”. INTERVIU/AUDIO

Egipt: “Dictatorul a fugit. Armata e cu noi!”. EXCLUSIV. Stefan Andrei revine cu precizari: politica pro-SUA si pro-Israel l-a terminat pe Mubarak. INTERVIU/AUDIO Ziaristi Online

IN MEMORIAM DUMITRU IUGA. Pentru anticomunistii reali tunetele tin loc de salve

Dumitru Iuga la TVR in 1990 de Dinu LazarA murit Dumitru Iuga. S-a intamplat acum un an. Cand am aflat, deja trecusera trei luni de la moartea sa. Nici un cotidian nu a consemnat stirea, nici o televiziune, nici macar TVR – pentru care Dumitru Iuga a luptat si a patimit ani de inchisoare si luni de greva foamei – nu s-a invrednicit sa-si exprime regretele cum se cuvine. Pentru  doi “cremati”, din categoria trotkistilor “anticomunisti”, s-au tinut funeralii para-nationale. Steagul tarii a stat in berna. Presedintele Romaniei a lasat treburile natiunii si s-a ploconit, smerit, in fata a doua ulcioare, la Ateneul Roman, dupa ce cei doi incinerati beneficiasera si de o slujba religioasa. Basca, Ordinul National “Steaua Romaniei”, post-mortem. Auto-incineratii – pentru care si acum au loc parastase -, dupa ce au stat in urne la o adresa din Bucuresti pentru cateva saptamani (!) au beneficiat, impotriva deciziilor Sinodului BOR reiterate de PF Daniel, de o noua slujba de inmormantare (!), cu salve de pusca, pe la Falticeni, in localitatea… Tampesti. Macar numele satului a trebuit sa-si spuna ultimul cuvant. Sergiu Nicolaescu a fost invidios… post-mortem. La fel ca in cazul celor doi cremati, soldati din Garda de Onoare vor trage salve la trecerea lor in “nefiinta” chiar in memoria celor care au injurat si injura, inca, Romania: Liiceanu, Patapievici sau Tokes, decorati cu larghete cu “Steaua Romaniei”, desi si-o poarta doar in buzunarul de la spate al pantalonilor. Dumitru Iuga, la fel ca toti detinutii politic, desi s-a instituit un Ordin National in cinstea lor – “Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste” -, niciodata decernat, nu a avut dreptul la salve. Pentru Dumitru Iuga, pe care l-am pomenit la un an de la trecerea la viata vesnica, au plans cerurile. Iar tunetele Domnului au tinut loc de salve. Ramas bun, om bun!

Omagiul Ziaristi Online:

Dumitru Iuga - In Memoriam - Ziaristi Online

“Te consideri martir! Ţi-a cerut cineva asta? Ţi-a cerut societatea? Nu. (…) Dumneata eşti ca un microb care a venit pe corpul socialismului, care te-a anihilat şi te termină!” – Col. Vasile Deleanu, din cadrul SMB, către deţinutul Iuga Dumitru, în ziua eliberării acestuia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava – ACNSAS.

Saptamana aceasta (in cazul acestei postari, cea trecuta – n.m.), chiar a doua zi de la Invierea Domnului, s-a implinit un an de la moartea anticomunistului Dumitru Iuga, primul presedinte al Sindicatului Liber al TVR si fost detinut politic al regimului Ceausescu. Trecerea sa, discreta, la Domnul, nu a fost urmata de ceremonii oficiale si nici macar de cuvenitele regrete din partea TVR sau a colegilor din mass-media. Practic, a ramas necunoscuta, inclusiv pentru Wikipedia. Este normal. Dumitru Iuga a deranjat prin faptul ca era un militant anticomunist pur-sange, nu unul contrafacut in laboratoarele serviciilor secrete comuniste, fie ele de la noi sau de aiurea, de la rasaritul si apusul Romaniei. Si nu a ezitat, niciodata, sa spuna lucrurilor pe nume, in privinta celor desemnati sa ocupe spatiul “anticomunist” din Romania, in detrimentul autenticilor luptatori impotriva comunismului, de multe ori cu arma in mana, fostii detinuti politic. Dumitru Iuga, dupa ce a infiintat inainte de 1989 “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România” si a luptat pentru o Televiziune nationala libera dupa 1989, nu a ezitat sa puna la zidul rusinii impostorii, fie ca era vorba de presedintele “pe viata” al GDS, Radu Filipescu, pus in antiteza cu bunul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa, sau de penalul instalat in fruntea AFDPR, Constantin “Ticu” Dumitrescu, al carui caz nu a fost elucidat complet nici pana azi. Cine sa-l comemoreze, asadar, cand presa “centrala” de la Bucuresti este in continuare condusa de agentii Moscovei si Budapestei?

Nascut in 21 aprilie 1942, la Mateesti, in judetul Valcea, Dumitru Iuga a murit chiar de ziua lui, pe 21 aprilie 2013, cand implinea varsta de 71 de ani. Este inmormantat la Cimitirul Vest, comuna Domneşti, judeţul Ilfov. Redactia Ziaristi Online, al carei colaborator benevol a fost Dumitru Iuga inca din primele zile ale lansarii portalului, incepand cu 21 decembrie 2010, a aflat intamplator despre tragicul eveniment, cautandu-l acasa pe regretatul militant anticomunist, in cursul anului trecut. Ii comemoram azi trecerea la cele vesnice, printr-o serie de articole In Memoriam, dintre  care unele ne-au fost remise in exclusivitate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Integral la:

Cititi si:

Dumitru Iuga face Reconstituirea loviturii de palat din decembrie 1989

Dumitru Iuga: Cu fata la perete. Diversiunea “teroristii” si dispozitivul de aparare la TVR in decembrie 1989

Dumitru Iuga il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, ca a colaborat cu Securitatea. EXCLUSIV/DOC

EXCLUSIV. Dumitru Iuga “Cu fata la perete”: marturii din iadul detentiei. Anticomunismul in anii ’80 la Aiud si Rahova

EXCLUSIV. Dumitru Iuga se judeca pentru anii de puscarie si propune un Fond special pentru fostii detinuti politic

IN MEMORIAM. Dumitru Iuga despre evenimentele din Decembrie 1989. Fragment din cartea “Cu fata la perete”. EXCLUSIV

IN MEMORIAM Dumitru Iuga. Procesul Comunismului: Cronologia luptei militantului anticomunist cu succesorii lui Ceausescu. Un epitaf al anului 1990

Dumitru Iuga la TVRL in 1990 de Dinu LazarFoto: Dinu Lazar

O biciusca pentru intelectualii sado-masochisti de sub Andrei Plesu. Fisa de cadre a “anticomunistului” “de cand se stie” el. DOCUMENT CC al PCR vs INDUSTRIA MINCIUNII GDS. PLUS: Fisa DIE a fostei directoare ICR Catrinel Plesu

Plesu, pe post de pitic de gradina in curtea lui Vintu

Plesu, pe post de pitic de gradina in curtea lui Vintu (Banii n-au miros. Dar gust au? 🙂 )

Nu stiu ce i-a facut Gadea lui Plesu, ca nu ma mai uit la televizor de ceva vreme. Nu stiu ce i-a facut lui dar cred ca intelectualilor poporului le-a placut. Pentru ca Apelul numarul 1.537.291 al GDS-ului lui Plesu si Brucan se incheie cu: “Cei care semnăm acest apel ne considerăm noi înşine agresaţi.”. Deci le place. Kinky! Inseamna ca mai vor! Basca ca incepe in stil proletar cu “oamenii muncii intelectualii de la sate si orase” (asta e de la mine)  “am luat cunoştinţă cu indignare şi revoltă” (asta e de la ei). Am aflat in schimb, pe aceeasi tema, de la emulutul lui, Mihaita Neamtu, o chestie de m-am stricat de ras. Nu va mai consum timpul. Documentul, care contine si citatul lui Mihaita, pentru posteritate, spune totul. Chiar nu le e rusine? NU! 🙂

UPDATE: Vreau sa dau in judecata Antena 3 pentru plagiat! Pentru ca am inteles ca Mihai Gadea a spus despre distinsul tovaras A. Plesu ca a fost “sluga tuturor regimurilor”. Or asta am scris eu despre Liicheanu aka Liigheanu, intr-un editorial care mi-a atras furia sado-masochistilor de pretutindeni (si un proces, cu o pretentie-record de despagubire “morala”: parca 300.000 de roni). Se numea “Profitorul tuturor regimurilor“! Plagiat, clar! Gadea, scoate banii! 🙂

In plus, sesizez o inadvertenta in protestul intelectualilor LGBTQIAKS&M. Cica Gadea l-ar fi acuzat pe Plesu ca “ar fi fost o “sluga” a tuturor regimurilor de dupa 1989″. Wrong! Asa cum am spus si eu: a tuturor regimurilor si punct. Recte, ca tot e rector, mai ales a celui de dinainte de 1989. Ca altfel cum ar fi facut ture la Heidelberg (de doua ori) si si-ar fi petrecut revelionul la Paris cu toata familia, incluisv masinuta din dotare? Pai cum? Uite-asa, ca conferentiar la… SECURITATE! Pe bune! 🙂

PS: Pe blogul sau, https://andrei-plesu.blogspot.ro/, reputatul eseist produce noi dovezi privind colaborarea sa cu regimul comunist si securistii din dotare! Vasile Malureanu stie de ce! 🙂

PS 2 (ultimul): Daca Plesu a fost “anticomunist” de cand se stie, sotia sa, Catrinel, a fost, la fel, antiDIEista de cand se stie? (un exemplu mai jos) 🙂 🙂 🙂

PPS (chiar ultimul): Multumim pentru lista! 🙂

Andrei-Plesu-Comunist-de-frunte-al-PCR-Fisa-de-Cadre-CC al PCR-Arhiva-Roncea-Ro-Ziaristi-Online

“Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.” – Guess Who?

CNSAS Nota de Constatare a Directiei Juridice in cazul Catrinel Plesu - DIE - ICR 2 Ziaristi OnlineIntegral aici:

Dovezile colaborarii cu Securitatea a directoarei ICR Catrinel PLESU, alias “MARIA”, alias “LENA”. Nota de Constatare a Directiei de Investigatii a CNSAS. In atentia doamnei Herta Muller si a opiniei publice “din tara si strainatate”. DOC 

Constantin Dobre, liderul minerilor in timpul grevei din ’77, isi vrea dosarul de la CNSAS. Un ziarist britanic, interesat de viata la CNSAS. Jurnalul unui jurnalist cu/fara jurnal (II) UPDATE: Anchetat pentru ca s-a intalnit cu Larry Watts

Constantin Dobre si Nicolae Ceausescu la Lupeni 1977Vad ca Jurnalul asta pe care l-am inceput da roade. Un ziarist britanic aflat in Bucuresti mi-a scris ca vrea sa ne intalnim sa ma intervieveze despre CNSAS. Cine ar fi zis ca presa insulara mai e interesata de trecutul nostru comunist?! Dar, avand in vedere ca Ceausescu e singurul lider comunist care i-a stat Reginei cu capul in poala in timp ce se plimba cu trasura regala prin city, de ce nu?! Apropo, zic unii, din lumea celor invizibili, ca, pe langa Celac in pozitie de colac la picioarele lui, Ceausescu a pretins sa aiba si el oameni din SPP-ul nostru in jurul trasurii. Si, cica, daca ne uitam bine la pozele si filmarile de-atunci, o sa-l vedem pe Ristea Priboi in uniforma de soldat din Regimentul de Garda al Elisabetei, calare! Asa o fi?

Dar pe langa asta, m-a sunat, dupa ani de zile, insusi Constantin Dobre, liderul minerilor de la ’77, aflat intr-o poza pe frontisipiciul site-ului CNSAS cu Ceausescu semi-sechestrat in Valea Jiului (foto sus). Apropo (“iar-din nou”): astia, alde Ponta, Basescu, credeti c-ar fi avut curajul lui Ceausescu, sa vina sa le vorbeasca oamenilor in Piata Univeristatii? Poate data viitoare ar trebui chemati… De la capatul celalalt al cablului de sub Canalul Manecii, Constantin Dobre, culmea, desi era dat mort in Raportul Basescu-Tismaneanu, na ca e viu si inca misca, ba mai si vorbeste. M-a sunat sa-mi spuna ca, daca ma duc la CNSAS, sa-l rog pe dl. presedinte al Colegiului, Dragos Petrescu, cu care mi-am fixat audienta maine, sa-i dea si lui Dosarul de la Securitate. Ca el a incercat sa si-l vada cat a fost prin tara si n-a reusit. Imi da procura mie. Si-mi trimite si corespondenta avuta de dansul cu CNSAS-ul, cu dl Dragos Petrescu si cu dl Cristian Vasile din Comisia prezidentiala Basescu-Tismaneanu. Zic, “Domnu’ Dobre, n-am timp de corespondente. N-am timp sa citesc si sa raspund scrisorilor pe care le primesc eu, daramite sa le mai citesc si pe-ale altora. Trimiteti-mi procura si eu vorbesc cu dl. presedinte.” Cand sa inchid, dl. Dobre mai apuca sa zica: “O sa va trimit un articol tare, cu Magureanu si mostenitorii lui, Pata…”. Atat am mai auzit. Era long distance, de pe Insula.

Vedeti si: Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Azi am fost la CNSAS. Plus: Amintiri din Decembrie 1989

UPDATE: Imi scrie Ioan A. Crisan:

Eu am cerut în scris dosarul meu de anchetă de 5 ori la CNSAS. Am fost anchetat pe când eram student și l-am cunoscut pe Larry Watts la Cluj-Napoca. Dar mi se răspunde mereu că nu îl găsesc. Am revăzut dosarul la Petrila, când m-au chemat iar la Securitate elevi subofițeri securiști, ca să mă intimideze să le dau note fără să vină la ore – eram profesor – și mi-au declarat că ”dosarul m-a urmat de la Cluj-Napoca”. Apoi m-au anchetat și mi-au confiscat timp de jumătate de an diploma de facultate pentru cercetarea accidentelor din mineritul metalifer – IM Hunedoara cand am dovedit că PCR ucide, prin politica forțată de creștere a producției și fără a asigura securitatea muncii. Directorul a declarat că Securitatea de la Deva i-a cerut să mă pună în discuția COM și să mă dea afară din postul de psiholog.

Cu Larry, prima oara m-am ciocnit la Croco, la BCU, pe holurile facultății, cand eram student la filozofie istorie. Apoi mi-au furat securiștii geanta din Continental, unde eram cu colegi, profesori și dl Watts la o masă, cu vin etc. M-au chemat după doua zile la sediul lor cica sa mi-o dea și m-au pus să aștept, că jucau table… Apoi m-au interogat ca ce știu, etc. Si eu le-am zis că nimic, nu vorbesc engleza. 🙂 Dar dosarul tot nu l-am primit. Nu se găsește…

DECEMBRIE 1989. Film INEDIT pe 8 mm de la Timisoara din 19 decembrie 1989. Documentar: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti. Pacatele lui Baconschi cu Securitatea: Sa nu minti!

Camil Tulcan, creatorul RasterPoint, a publicat dupa 24 de ani un film realizat de tatal sau, Doru Tulcan, la Timisoara, in ziua de 19 decembrie 1989, pe o pelicula de 8 mm. Il prezentam aici, cu multumiri:

Ziaristi Online:

Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al “reformarii” sistemului politic din România”

Agentul-maghiar-sovietic-Laszlo-Tokes-la-Timisoara-1989-cu-doi-soldati-romani

În mentalul colectiv maghiar, evenimentele din decembrie 1989, în mod special circumstanţele cu semnificaţie neechivocă de la Timişoara, au fost percepute şi ca o mişcare naţională proprie, dovada fiind, pe de o parte, explozia exceselor xenofobe împotriva românilor, iar, pe de altă parte, escaladarea separatismului etnic, în formele şi modalităţile care au amorsat conflictul interetnic din 19-20 martie la Târgu Mureş.

Decembrie 1989: Baconschi ii multumea de Craciun colonelului de Securitate care il fila pe Patriarhul Teoctist de Inviere

Teodor Baconschi dedicatie Securitate

Fostului consilier pe problemele de culte si cultura ale Presedintelui Traian Basescu, fost Ministru de Externe al Romaniei in Guvernul Boc, fost ambasador al României la Paris si Vatican si fost inspector MAE in jacuzzi-ul ambasadoarei Vulpe din Australia, teologului de serviciu Teodor Baconschi – nasul ambasadorului Lizarduca de la Chisinau – , in visele lui umede “catindat” in cuplu prezidential cu MRU, pe 18 decembrie 1989, cand la Timisoara se murea, ii ardea de felicitat coloneii de Securitate ai RSR.

Baconschi Baconsky dedicatie Vasile Burulean col Securitate 18 Decembrie 1989

Intalniri Capitale cu Larry Watts, Ross Johnson, Ioan Talpes si Lucia Jurca acum la Radio Romania Bucuresti FM 98.3 sau online la BucurestiFM.Ro. Tema: Parteneriatul special dintre Romania si SUA, Relatiile Militare. “Romania, tinta KGB”

Lansare Larry Watts - Cei dintai vor fi cei din urma - Virgil Magureanu - RAO-BCU - 24.04.13- Foto Cristina Nichitus Roncea

Specialistul american in intelligence Larry Watts, autorul lucrarilor despre istoria secreta a Romaniei, Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma”, este prezent, din nou, in aceasta seara, la emisiunea Luciei Jurca “Intalniri Capitale”, din fiecare vineri seara, impreuna cu istoricul militar Ioan Talpes, fost sef al SIE. Transmisia poate fi ascultata la Radio Romania Bucuresti FM, pe 98.3, intre 21.00 si 22.00, sau online, in direct, chiar AICI. Tema emisiunii de azi: Parteneriatul special dintre Romania si SUA, Relatiile Militare. Discutia va continua si luni, 14 octombrie, de la aceeasi ora.

Invitatul special din aceasta seara este Ross Johnson, fost director al Radio Europa Libera/Radio Liberty si expert al Rand Corporation, Hoover Institute si Woodrow Wilson Center.

In interviul acordat Luciei Jurca acesta afirma ca, incepand cu anii 70 – si poate chiar mai devreme -, Romania a rupt relatiile de subordonare la KGB si a devenit o tinta a KGB. Cel mai curand anul ruperii relatiilor este 1964, dupa cum releva si documentele prezente in cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” (With friends like these…), considera Ross Johnson. Avem nevoie de cat mai multe studii serioase pe baza de documente si nu de discutii vetuste. Teoriile vechi se naruie, indiferent ca este vorba de interese de grup sau individuale, mai spune celebrul analist american.

“Cartea lui Larry Watts, With Friends Like These: The Soviet Bloc’s. Clandestine War Against Romania, pe care am citit-o, este o contribuitie importanta si valoroasa pentru intelegerea Istoriei”, a conchis, textual, Ross Johnson.

In cadrul emisiunii, Ioan Talpes face afirmatii grave, si anume ca, pe langa indivizi care au obtinut ilegal bunuri imobiliare si terenuri pentru care deja fusesera despagubiti, acum exista si pretentia similara venita din partea unor state, ceea ce este inacceptabil. Cu toate acestea, actele in cauza se petrec cu stiinta si chiar contributia celor care ar trebui sa serveasca tara din functiile lor, declara acuzator Ioan Talpes.

Revista SRI la aniversara. Larry Watts, bomba atomica a lui Ceausescu si “genocidul maghiarilor din Romania”. CNCD, in razboi cu crestinii. Tortionarul Tismaneanu. Ungureanu Tra La La La

Revista SRI Intelligence 5 ani via Ziaristi OnlineZiaristi Online:

Intelligence – Revista SRI – la aniversara. Serviciul Roman de Informatii se prezinta pe Facebook

Revista SRI Intelligence 5 ani via Ziaristi Online

Portalul Ziaristi Online, care la randul lui are o sectiune speciala, SSI, dedicata analizelor de intelligence, ureaza colegilor de breasla de la revista SRI “La Multi Ani!”.

Bomba atomică a lui Ceauşescu din 1989 si genocidul maghiarilor din Romania

Elena-Basescu-Larry-Watts-Bookfest-Facebook-June-2013

„Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece”: în anul 1989 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră care urmărea să transmită un set de mesaje cu „încadrare juridică”: Ceauşescu ar deţine bomba atomică, Ceauşescu intenţionează să atace Ungaria, Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid. Ceauşescu, un dictator dement şi periculos care călca în picioare toate principiile fundamentale ale ONU.

Politica Ta: O poveste cu “tortionari”: holocaustul n-ar fi putut fi recunoscut si nici pedepsit de Hess sau Speer

Neamtu Tismaneanu Stanomir sau Leana cu politrucii

La 23 de ani de la “caderea” unui regim, activistii de rangul unu au cam disparut pe cale naturala, cei de rangul doi sunt inca bine-merci prin diverse structuri , copiii lor la fel si iata, ne-am adus aminte de “tortionari” abia dupa ce am scapat de baiatul unui bolsevic care condusese niste ani buni IICMER (foto).

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este în război cu creștinii. Pro Vita – Bucuresti si Alianta Familiilor din Romania pun la punct brigazile rosii din “statul roman” si “societatea civila” sorosista

Foto-trucata-Protest-Stradal-Anti-Homosexual-Muzeul-Taranului-Roman-Liceul-George-Cosbuc

Apreciem decizia CNCD, luată în unanimitate pe baza unei probe trucate, ca fiind o răzbunare stupidă, de ultimă instanță, pentru boicotarea difuzării, în luna februarie a.c., la Muzeul Țăranului Român, a unui film cu homosexuali. Deși am susținut acest protest, organizațiile noastre nu au participat la el, necum să îl fi „organizat”, așa cum se lasă a înțelege comunicatul CNCD și cum au afirmat unele medii de presă.

Patimirile Parintelui Justin Parvu in Revista Atitudini

Atitudini Parintele Justin Parvu

A aparut Revista Atitudini – numarul 30. Pentru comenzi accesați această pagină.

Despre vinul romanesc din Republica Moldova. Dan Tomozei: Când cantitatea vinului ajunge la mintea politicului. COMENTARIU

Vin din Republica Moldova

Republica Moldova a intrat, din nou, în retorica: “Rusia ne bate!”, în condiţiile în care Moscova a decis suspendarea importurilor de vinuri moldoveneşti, fluturând aceeaşi posibilă opţiune şi pentru legumele din mica ţară est-europeană.

MRU visează la tra la la la….cai verzi pe pereţi. Ungureanu a gasit solutia pentru Rosia Montana: El

Mihai Razvan Ungureanu Premierul Tra La La

Domnul “Unguent”, are şi soluţia la blocajul privind proiectul exploatării de la Roşia Montană. Aţi ghicit – un candidat unic al dreptei pentru Palatul Cotroceni.

Istoricul Larry Watts a devenit si blogger, pentru Romania: LarryLWatts.blogspot.com – On Romania

Banner-Larry-L-Watts-Blogspot-com-si-Facebook

Istoricul american Larry Watts si-a deschis si un blog personal – de fapt, tot profesional -, pe langa cel in romaneste, de la Adevarul, si site-ul sau, dedicat trilogiei despre istoria secreta a Romaniei, LarryLWatts.com. Astfel, pe noul blog, LarryLWatts.blogspot.com, puteti citi deja opt materiale in engleza despre Dezinformare strategica, KGB, Pacepa, Trianon, s.a.

Iata titlurile:Larry-Watts-Blogspot-com

Recomandarea mea: puneti-l in blogroll si vizitati si pagina de Facebook – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.

De asemenea, nu ratati la Ziaristi Online – Intelligence, maine, la 45 de ani de la momentul Praga 1968, analiza profesorului Larry Watts, cu dedicatie pentru romani si adevarul istoric.

Si pentru ca cuplul de comici ratati Pacepa & Tismaneanu are mancarici, le vom oferi cititorilor nostri si un serial despre adevarata fata a “cartitelor” si “conservelor” stricate ale KGB! Pe langa expertul in informatii american Larry Watts, se vor pronunta si cei care l-au cunoscut, direct sau indirect, de la Paul Goma la… altii. :)

Pana atunci, desi datele s-au schimbat atat in SUA cat si in Romania, pentru ca mai cred inca si in rezistenta Americii crestine si in Romania profunda, nu-mi ramane decat sa preiau urarea presedintelui american Richard Nixon facuta pe aeroportul Otopeni cu 44 de ani in urma:


“Sa traiasca prietenia romano-americana! de ZiaristiOnlineTV

STUDIU. Pe cine supara dezvaluirile lui Larry Watts. Filiera KGB din Romania, de la Dej si Gogu la Pacepa si Basescu. Prof. Theodor Codreanu: “Din păcate, pentru România, Moscova a ştiut mereu să-şi cumpere agenţi la vârf, gata să trădeze interesele ţării”. Facatura de la B1Tv

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGBZiaristi Online:

Pe cine supara dezvaluirile lui Larry Watts. Filiera KGB din Romania, de la Dej si Gogu la Pacepa si Basescu. Theodor Codreanu: “Din păcate, pentru România, Moscova a ştiut mereu să-şi cumpere agenţi la vârf, gata să trădeze interesele ţării”

Ion Mihai Pacepa si stapana sa Elena Ceausescu

Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”

Florian Bichir in EvZ: Pacepa, un bisnitar cu grade al carui tata era urmarit de Politia legionara pentru ca asculta Vocea Americii inca de dinainte de a se infiinta

Politia legionara

Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.

“Trădarea” lui Pacepa a fost regizată de sovietici. Larry L. Watts si dezvaluirile despre agenti KGB, analizate de la Satu Mare

Larry Watts Pacepa KGB GRU Bursa Roncea

În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.

Mircea Canţăr: Ion Mihai Pacepa şi delirul unui senil!

Ion-Mihai-Pacepa-si-stapana-sa-Elena-Ceausescu

Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.

Facatura “interviului” cu Pacepa de la B1 TV: Agentul KGB vorbeste la prezent de doua condamanari la moarte casate inca de acum 14 ani si isi contrazice avocatul privind pensia de la SIE. VIDEO

Pacepa Ro la B1 TV Interviu with a Vampire

La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.

Cititi si:

I.M. Pacepa & James Woosley sau cand prostia bate fudulia si CIA are o problema de senilitate: “I spent 27 years of my life working for the KGB; KGB general Aleksandr Sakharovsky was my former de facto boss.” FRONTPAGE si Larry Watts despre agentul sovietic “Podeanu” aka “Sobolanul”

I.M. Pacepa & James Woosley sau cand prostia bate fudulia si CIA are o problema de senilitate: “I spent 27 years of my life working for the KGB; KGB general Aleksandr Sakharovsky was my former de facto boss.” FRONTPAGE si Larry Watts despre agentul sovietic “Podeanu” aka “Sobolanul”

UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui

FrontPage Magazine KGB Ressurection Ion Mihai Pacepa - KGB,  James Woosley - CIA, Vladimir Bukovsky 2004 2

Larry-Watts-despre-Pacepa-KGB-cu-sigla-CIA-Foto-Eduard-Enea-Adevarul-via-Ziaristi-Online

Misteriosul domn Pacepa

de Larry Watts

Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.

Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.

A lucrat Pacepa pentru KGB?

Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.

Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea“ şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.

În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).

Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.

Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „œoperaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.

Securitatea era controlată de către KGB?

Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „€œdovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.

Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.

Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.

În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.

În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.

A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „œultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.

Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „€˜şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 €œ „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).

Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „œmea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.

Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „€œoperaţiuni ilegale în România” în 1972?

Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „€œun partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `€™70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.

În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.

De ce a dezertat Pacepa?

Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.

În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca -€“ Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.

Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.

Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.

Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.

La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.

După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.

În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).

Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.

Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).

Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.

Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.

Larry L Watts / Adevarul

Sursele Foto: FrontPage Magazine – Symposium: KGB Resurrection I & Symposium: KGB Resurrection II

Cititi si: Ion Mihai Pacepa şi delirul unui senil!

Facatura “interviului” cu Pacepa de la B1 TV: Agentul KGB vorbeste la prezent de doua condamanari la moarte casate inca de acum 14 ani si isi contrazice avocatul privind pensia de la SIE. VIDEO »

“35 de ani de la defecarea lui Pacepa”. Andrei Badin mi-a luat un interviu spumos iar Catalin Dancu a spus, in sfarsit, adevarul despre pensia mea. VIDEO B1 TV

FrontPage Magazine KGB Ressurection Ion Mihai Pacepa - KGB,  James Woosley - CIA, Vladimir Bukovsky 2004 1

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova