Posts Tagged ‘clipa’

Ziaristi Online: Dr Larry Watts in revistele SRI si CIA despre cartea coordonata de George Maior, Un Razboi al Mintii. Profesorul Ilie Badescu despre opera Maestrului Dinu Sararu. Mihai Ghimpu si Dorin Chirtoaca intristati de tacerea Bucurestiul la 200 de ani de la ocupatia ruseasca


Dr Larry Watts in revistele SRI si CIA despre cartea coordonata de George Maior, Un Razboi al Mintii

Seful SRI George Cristian Maior si Larry L Watts - Foto Cristina Nichitus Roncea

“Pentru straini cartea este utila sub aspectul reflectarii gandirii din intelligence-ul romanesc si transformarilor actuale si un indicator al preocuparilor vechi si noi pentru specialistii romani in domeniu. Este, de asemenea, de interes pentru cei care analizeaza comparativ reformele in intelligence si preocuparile in domeniu in spatiul post-comunist.”

Pătru cel Scurt şi actualitatea chestiunii ţărăneşti. Profesorul Ilie Badescu despre opera Maestrului Dinu Sararu

Dinu Sararu Ioan Scurtu si  Ilie Badescu la Academia Oamenilor de Stiinta - Foto Ziaristi Online

Despre acest gen de desproprietărire a vorbit îndurerat Domnul de la Timpul conservatorilor de acum un veac şi jumătate, Mihai Eminescu: Poporului i se „ia, i se tot ia şi lui nu i se dă nimic în schimb.”

Mihai Ghimpu si Dorin Chirtoaca: Bucurestiul n-a coborat tricolorul in berna si n-a aprins nici o lumanare pentru Basarabia la 200 de ani de la ocupatia ruseasca

Ocupatia ruseasca 1812 Chisinau 16 mai 2012

Mihai Ghimpu: “Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român.”

Despre sovinismul ungro-rus si cartitele sovietice. Larry Watts e categoric: Primul sef al SIE, Mihai Caraman, a fost agent sovietic, conform secretarului general al NATO. Un dialog incendiar cu Vartan Arachelian

Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scris în Clipa despre cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni şi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.

Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.

Continuarea la Ziaristi Online

Prof Ilie Badescu: Generaţia obosită. “A sosit vremea unei istorii adevărate a epocii postbelice care ne-ar putea elibera de lucrătura tentaculară a ciudatului aparat al marii desfigurări”

Generaţia obosită

de Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Generaţiile se deosebesc între ele după gradul oboselii sufleteşti. Fenomenul acesta ni se dezvăluie în atitudinile generaţiilor, în orientările lor, în alegerea exponenţilor, a liderilor etc. Înclinaţia spre valori materialiste, diminuarea idealităţii, absenţa idealurilor, atracţia zeflemelii, respingerea identificărilor cu eroii unei colectivităţi ori cu martirii şi sfinţii ei, cu marile sale personalităţi exemplare, diminuarea credinţei, uitarea tradiţiilor, dispreţuirea obiceiurilor etc. sunt, toate, expresia oboselii sufleteşti a unei generaţii. Nevoindu-se într-o gesticulaţie grandilocventă, subtilizând pe sofalele trândăviei, mahmură în dimineaţa vieţii ei, o asemenea generaţie îşi va strâmtora până la desfigurare sufletul şi eul social deopotrivă. Câtă nepreţuită învăţătură se tezaurizează, iată, în lecţia succesiunii generaţiilor.

Generaţia anilor ‘60, de pildă, s-a afirmat în plină ocupaţie comunistă. Menită de către ocupant unor acte ticăloase, prin care ar fi urmat a se dezice de valorile şi personalităţile istoriei şi culturii naţionale, această generaţie s-a împotrivit ocupantului, reuşind una dintre cele mai neaşteptate şi extraordinare biruinţe, aceea a creaţiei. Această generaţie miraculoasă a refăcut legăturile rupte de către ocupant cu epoca interbelică şi cu marile ei valori, cu momentele şi reperele axiologice esenţiale ale memoriei şi ale spiritualităţii româneşti reprimate şi, astfel, a reuşit să deblocheze forţele creatoare colective sub ochii consternaţi ai forţelor de ocupaţie, ai celui mai cumplit aparat de reprimare spirituală dintre cele pe care le-au cunoscut popoarele europene vreodată. Acea generaţie s-a mai numit, cu sintagma regretatului Edgar Papu, generaţia Labiş, după numele poetului miraculos, care-a ţâşnit din clocotul geniului românesc supus, el însuşi, unei ticăloase represiuni menite a rupe orice legătură cu fondul sufletesc şi cu patrimoniul de valori şi de opere indexate şi interzise prin efectele convenţiei puterilor aliate care ieşiseră biruitoare în războiul al II-lea mondial. Firicelul acela s-a preschimbat într-o izbucnire de energii creatoare, care-au alcătuit miraculoasa generaţie Labiş. Din avântul ei, s-au născut marile opere ale literaturii române postbelice, cu mari prozatori şi poeţi pe care ne sfiim să-i punem în serie, atât este de extraordinară individualitatea fiecăruia. Căci, cum să-i aşezi într-o simplă listă pe Dinu Săraru, creator comparabil doar cu rusul Rasputin, pe Marin Preda, pe Paul Anghel, pe Ioan Lăncrănjan ori pe marii poeţi creştini, Ioan Alexandru sau Daniel Turcea, ori pe unicul Nichita Stănescu, pe Adrian Păunescu, pe Marin Sorescu, pe Cezar Ivănescu şi mă cutremur că trebuie să închei lista printr-un etc. Generaţie care a provocat o renaştere spirituală în plin deşert comunist, readucând la viaţă diurnă mari modele, tipare, idealuri, opere şi personalităţi, refăcând continuităţi pe care ocupantul le voise complet, definitiv întrerupte! În ultimii douăzeci de ani eşti uluit să constaţi că au fost relansate mai toate manifestările culturii de ocupaţie: agresarea bisericii, a marilor personalităţi istorice, a unor momente cruciale din istoria românilor şi deopotrivă a unor opere şi personalităţi ale culturii adevărate, de la Eminescu la Nae Ionescu, a miturilor şi simbolurilor axiale ale unei spiritualităţi, a martirilor, eroilor şi sfinţilor poporului român etc. Demitizarea, dezeroizarea istoriei în numele respingerii unei ipotetice contrafaceri a istoriografiei oficiale (în cazul acesta a celei comuniste), zeflemeaua împinsă adeseori la abjecţia înjurăturii etc., toate acestea fuseseră procedeele contraculturii de ocupaţie. Le vedem relansate în manifestările ultimelor două decenii. Opţiunile spre valorile materialiste, respingerea tradiţiilor, părăsirea orizontului idealist pe care-l deschid privirilor unei generaţii înaltele idealuri colective, ignorarea obiceiurilor poporului, dispreţuirea atitudinilor prea grave, zeflemeaua, etc. sunt, toate, semne de oboseală sufletească şi toate reapar în manifestările de viaţă ale unei întregi generaţii. Totul e adus la marginile negaţiei disolutive, proprie unei trăiri atât de coborâtă, încât realul însuşi e desfigurat, odată cu sufletul supus unei asemenea mutilări. Faţă de generaţia Labiş, generaţia Raportului asupra comunismului este generaţia unei incredibile mutilări.

(more…)

Profesorul Giurescu: 1947 şi 2011 – Epurări paralele. Profesorul Scurtu: Tismaneanu, din aceeasi “fibra” cu Roller. Profesorul Ilie Badescu: Ştiinţa falimentării asistate. Profesorul Dan Berindei: Aparati identitatea nationala!

Clipa via Ziaristi Online:

Profesorul Dinu Giurescu despre Legea Educatiei PDL-UDMR: 1947 şi 2011 – Epurări paralele

Coalitia PDL UDMR anti RomaniaOrice om de bun-simţ se întreabă totuşi: de ce responsabilii Ministerului Educaţiei au hotărât pensionarea forţată a unei întregi categorii profesionale?

Profesor Ioan Scurtu: Tismaneanu, din aceeasi “fibra” cu Roller. România şi comunismul

dinu giurescu ilarion tiu alexandru stefanescu romania-si-comunismulÎn fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive „frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu, fundamental pentru cei care cercetează şi scriu despre trecut: sine ira et studio.

Profesor Ilie Badescu: Ştiinţa falimentării asistate (II) Crizele lumii. Dezintegrarea asimetrică: problemă globală.

FMI - CONFERINTAPrimul guvern care va îndrăzni să arunce la coş, oricât de nezgomotos ar face-o, reţetele primite de la marile instituţii „binevoitoare”, va fi şi cel dintâi guvern cu adevărat „responsabil” (adică în capacităţi reale de răspundere).

Profesor Dan Berindei: Aparati identitatea nationala!

Badea-Cartan Ziaristi

Nu se cuvine să lăsăm mai departe ca valul nepăsării să ne împiedice mersul înainte şi să ne întunece viitorul!

Declinul demografic al Romaniei. 2030 – 19 milioane. 2050 – 16 milioane. Prof Vasile Ghetau: Singura solutie – pro fertilitatea. STUDIU

Vasile Ghetau Perspective Demografice Romania

Daca perspectivele pentru 2030 sunt ca Romania va scadea la 19 milioane de locuitori pentru anul 2050 profesorul Ghetau estimeaza ca vom putea scadea ca popor pana la 16 milioane de suflete. Recentele “incurajari” din partea actualului Guvern dovedesc ca perspectivele sunt, poate, chiar mai sumbre.

Modelul Ţărănesc

de Prof. dr. Ilie Bădescu
De ce o Universitate ţărănească? Am readus în actualitate ideea lui D. Gusti a universităţilor ţărăneşti pentru că modelul ţărănesc poate dirija un tip de educaţie şi poate contribui la ridicarea elitelor locale. D. Gusti a pariat pe acest model şi n-a făcut-o pentru termen scurt. N-ar fi fost Gusti atât de lipsit de realism analitic, cum îşi caracteriza el sistemul, încât să parieze pe un model care mai avea de trăit vreo două decenii. El a vorbit în numele ţăranului, cu filosofia ţărănească, adică a gândit, a conferenţiat, a acţionat cu înţelepciunea omului pământului, a celuia în care s-a încarnat pe deplin civilizaţia şi spiritualitatea sau nomosul pământului.
Noi, cei de azi, prea abstracţi şi prea nihilişti, nu mai vedem modelul ţărănesc, în genere, nu mai vedem modelele.
Ele compun cerul spiritual, cerul, acel loc fără loc, cum spunea Platon. Grecii aveau un termen pentru acest univers, nous. Acest nous este şansa şi obligaţia noastră sufletească, aşa cum aerul este şansa şi obligaţia vieţii. Acum când ţăranii caută produsele oraşului, hainele oraşului, muncile oraşului, instituţiile oraşului, pieţele oraşului, cârciumile oraşului cu tot cu băuturile acestuia, străine ori stricate, s-ar putea crede că modelul ţărănesc a murit. Aşa a crezut Mandras, un sociolog francez care a lansat tema sfârşitului ţărănimii. Aşa cred mai toţi intelectualii de azi şi sociologii cei mai mulţi. Desigur că ţăranul lui Gusti şi al lui Stahl, pentru care membrii echipelor gustiene dedicau suflet şi timp, cele două avuţii divine ale omului, acesta nu mai există, ori e foarte rar, aproape exemplar de muzeu.
Nici Ion al lui Rebreanu nu mai există, cel ce punea în cumpănă cerul şi pământul, cu cele două iubiri teribile, din măcinarea cărora a ieşit acest erou tragic ţărănesc. Nici ţăranul maestrului Săraru nu mai există ca atare, cu acea convingere teribilă a lui că dacă ai ochi, dacă ai ochi, cum spune un erou al romanelor D-sale, şi dacă cerul e aşa de transparent şi de clar ca la Slătioara,e de-ajuns să priveşti în sus ca să-l vezi pe Dumnezeu. Acest ţăran care-l iniţia pe marele scriitor Dinu Săraru în ştiinţa vederii lui Dumnezeu, cu o înălţime de gând care-o atinge pe aceea a Sf. Grigorie Palama, acesta nu pare să mai existe nici el. Nu mai este nici acel ţăran mai degrabă contemplativ decât activ, pe care-l memorăm din Moromeţii lui Preda, care-i pune piedică femeii sale taman când se întorcea de la Biserică, parcă temându-se să nu se smintească crezând că-i vreo sfântă, nici acela nu pare să mai existe. Nici ţăranul din referatul metafizic al lui Blaga nu mai există. Şi exemplele ar putea continua, fiindcă modelul ţărănesc a trăit în teorii celebre, a premodelat câmpuri stilistice în toate, în arhitectură, în arta decorativă, în artele minore, în arta culinară a bucătăriei ţărăneşti, în genere a bucătăriilor naţionale ale lumii etc. Fiindcă de mai bine de un secol, dar mai ales de o jumătate de secol, pentru noi românii, istoria a fost un continuu prohod ţărănesc. Parcă totul s-a identificat cu un şir nesfârşit de înmormântări. Mureau ţăranii.
Şi totuşi modelul ţărănesc există, are puteri secrete, va renaşte sau lumea se va sfârşi. Desigur dacă există, ne vom întreba unde anume.
Unde este modelul ţărănesc viu, unde sunt ţăranii? O întrebare similară cu a lui Haşdeu despre daci: Pierit-au dacii?, se întreba marele lingvist şi îndrăznea să răspundă: nu, n-au pierit. Ori cu întrebarea lui Heiddeger când din sala de curs a marelui filosof lipsea un student şi Heidegger întreba: Unde este genialul valah? Genialul valah era marele şi necunoscutul Alexandru Dragomir. Ori cu întrebare din subtext a unui studiu al lui Blaga dedicat fondului nostru nelatin. Unde sunt ţăranii putem întreba şi noi speriaţi de o aşa de copleşitoare absenţă. Ei sunt în realitate şi în idealitatea modelelor pe care le-au creat, a celui mai înalt model de viaţă dintre cele pe care mi-a fost îngăduit să le contemplu cu puterea minţii mele teoretice, modelul ţărănesc. Voi spune câteva cuvinte despre idealitatea modelului ţărănesc şi apoi mă voi întreba şi eu cu d-voastră, unde este exemplarul concret al acestui model – purtătorul lui viu. Sigur, putem începe cu o întrebare introductivă: ce sunt modelele?
Ce sunt modelele? Voi începe cu două exemple. Unul este al lui Diogene, cel ce se prezenta pe sine astfel: Sunt cetăţean al lumii. Unde era lumea lui Diogene, de vreme ce el, cel real, concret, locuia într-un butoi? El, cetăţeanul lumii, locuia într-un butoi. Teribilă metaforă concretă a lumii, căci lumea lui Diogene, aceea la care participau lumile concrete, era o comunitate ideală, era în idee, într-un loc fără de loc, altfel nici nu poate fi închipuită, atât este de diversă. Era greu pentru Diogene să găsească locul din care putea mărturisi: eu sunt cetăţean al lumii. A sta într-un butoi era un mod de aproximare a locuirii în lume. Aşa este modelul cosmopolit când nu este o simplă justificare pentru rătăcitori, pentru cei ce nu se aşează într-un loc mai mult decât este durata avantajului aceluia, după principiul cosmopolit şi el: ubi bene ibi patria.
Am putea spune, într-o primă aproximare, şi despre modelul ţărănesc, ca despre orice alt model, că este acolo unde sunt toate modelele: pe cerul ideilor pure, în locul fără de loc şi fără de vreme al modelelor, pe cerul platonian, de unde ne veghează, ne dirijează paşii, coboară cu cei vrednici şi îi părăseşte pe cei nevrednici. Oare nu acesta este şi modelul sfinţilor, iar acesta îl repetă pe cel divin, modelul lui Dumnezeu în lume: Iisus Hristos, cel întrupat. Lumirea şi dezlumirea modelului creştin este cea mai teribilă realitate a lumii de după Hristos. Aşa se întâmplă cu toate modelele, se lumesc şi se dezlumesc.
Singur Dumnezeu, odată înlumit nu se mai dezlumeşte, adică nu părăseşte lumea chiar atunci când noi devenim cei mai înverşunaţi duşmani ai lumii şi ai lui Dumnezeu. Modelul creştin însă se poate dezlumi şi el într-o măsură oarecare, cam cât este mărturisit în apocalipsă. Noi putem croi o lume a noastră fără de Dumnezeu, ceea ce nu înseamnă un Dumnezeu dezlumit, ci o biată lume fără de Dumnezeu, îngăduită şi aceea de Dumnezeu. Modelul ţărănesc, ca toate modelele a fost chiar lumea modelului, adică o lume croită după chipul şi la măsura lui. Aşa se face că noi parcurgem azi, traversăm o epocă de masivă dezlumire a modelului ţărănesc. Însă nu un deces al acestui model, ci o dezlumirea a lui pentru o perioadă indefinită.
Exista un ritual al înmormântării în Gorj, despre care vorbesc Brăiloiu şi Stahl: deplina lumire a celui care a murit înainte de a fi trăit pe deplin, a murit tânăr. Ritualul împlineşte ceea ce n-a apucat să împlinească viaţa: lumirea celui trecut la cele veşnice, adică i se face rânduiala căsătoriei rituale, mort fiind. Există deci modele vii şi într-un fel ele rămân vii chiar atunci când lumea modelului pare trecută, moartă, adică modelul este dezlumit, însă nu mort.
Modelul ţărănesc trăieşte în bucătăria naţională, dacă elitele vor. Elitele înstrăinate sunt cioclii modelului ţărănesc, ai modelelor în genere. Modelul ţărănesc trăieşte în cântecul popular adevărat. Nu în manele, ci în folclorul adevărat.
Cel ce ascultă Maria Tănase înlumeşte cântecul popular, fiindcă viaţă i-a dat creatorul şi interpretul de geniu. Noi îl lumim ori il dezlumim. Modelul ţărănesc trăieşte în teorii celebre, în şcoli inspirate de el, cum este Şcoala Gusti, ea însăşi, care propune un model de a citi societatea după norma eternelor complementare, atât de frumos înţelese de Ion Ionică, după modelul şi după gândul ţărănesc de lume şi de trăire.
Modelul ţărănesc trăieşte în artizanatul sătesc, în artele de extracţie ţărănească, cum este cioplitura. Spunea Petre Pandrea despre cioplitorii de cruci că întâi posteau două săptămâni şi abia apoi începeau lucrul. Nu ca pictorii moderni care pictează în aburii biftecului şi ai vinului. Modelul ţărănesc există în modelul statului ţărănesc pe care l-a croit în marşul său Tudor cu pandurii. Există şi renaşte într-o asociaţie ca Plaiul Horezu, ca model al plaiului inspirând o concepţie asociativă rurală.
Modelul ţărănesc trăieşte în gestul acelei bătrâne pe care am zărit-o la un schit din Bucovina şi care pusese lumânarea în iarbă şi o proteja cu palma făcută felinar ca vântul să n-o stingă.
Era atâta delicateţe şi atâta grijă delicată în gestul acela, încât m-a cutremurat. Modelul ţărănesc este în arhitectura ţărănească despre care C. Joja spunea că a inspirat templul grecesc. Modelul ţărănesc este în tot ceea ce numim Nomosul pământului şi în civilizaţiile inspirate deacesta, cum spune C. Schmit.
Revista CLIPA
An I, Nr I, Decembrie 2008

Clipa naţională. (Impotriva incatusarii lui Caragiale si Eminescu)

Clipa îşi propune să fie un semn al independenţei şi al verticalităţii şi al respectului criteriilor şi reperelor fundamentale ale spiritualităţii noastre într-o geografe culturală, în care de aproape două decenii se exercită cu efecte dizolvante în planul identităţii, dictatul şi agresivitatea veleitarismului corifeilor unei aşa zise societăţi civile a căror operă, aparţinând cu bunăvoinţă mai ales literaturii de frontieră, încurajează primitivismul resentimentar al jupuitorilor bronzului de pe statuile atâtor întemeietori neosteniţi, însufleţiţi de har şi de vocaţia ctitoriei, ai patrimoniului naţional, de la Eminescu („cadavrul nostru din debara”) şi Caragiale şi Sadoveanu şi Arghezi şi Călinescu şi Camil Petrescu şi Eugen Barbu şi Preda în timpul din urmă şi Labiş, la care şi facem un semnificativ apel în acest prim număr al publicaţiei. Nu e, aşadar, credem noi, întâmplător faptul că în spaţiul actualei explozii editoriale româneşti, capabilă să ne informeze atât de bogat şi să ne integreze culturii europene şi mondiale de azi, prezenţa contribuţiei autohtone se-nfăţişează, totuşi, firavă şi inhibată naţional şi dominată de doctrinarii unui nesfârşit denunţ autoflagelator şi ai deriziunii şi ai sexualităţii şi anecdoticului mărunt, colorat ţipător şi gălăgios, străin de esenţa realităţii României autentice.
Nu au fost şi nu sunt încă întâmplătoare nici liniştea şi indiferenţa în care s-a petrecut scoaterea numelui lui Caragiale de pe frontispiciul primei scene a ţării, smulgerea şi aruncarea numelui lui Rebreanu, pus să onoreze Sala Studio a Naţionalului, chiar în toamna când se împlineau 60 de ani de la moartea lui şi scoaterea numelui lui Camil Petrescu de pe zidul Sălii Atelier al aceluiaşi aşezământ, în favoarea jenantei reclame a unui repertoriu de tipul „Viaţa noastră sexuală”.
Când statuia incomodantă a lui Caragiale – oare, de ce?! – a plutit spânzurată de braţul unei macarale tractoriste spre a f reamplasată, parcă pedepsitor, într-un modest scuar dosnic(în timp ce Bucureştii nu au o altă singură statuie a lui Caragiale!), simbolistica tristei situaţii nu a putut să nu preocupe. Din păcate şi ea, preocuparea, a rămas fără ecou, suspendată la fel ca şi imaginea nefericit emblematică pomenită. Iată de ce voind să răspundem tăvălugului globalizării uniformizatoare, slujită împătimit de pomeniţii corifei ai elitismului fals şi ai lipsei de orice credinţă şi ai liber-schimbismului sponsorizat fără frontiere, ne apare irepresibilă datoria unei pledoarii convingătoare pentru criterii şi repere şi atitudine care să favorizeze declarat şi diversitatea, dar şi identitatea naţională întemeiată pe lecţia curcubeului alcătuit din atâtea culori armonizate inspirat pentru a-l face să strălucească unic, fără ca niciuna din aceste culori să-şi piardă propria identitate şi strălucire.
de Dinu Săraru
Editorial • Revista CLIPA
An I, Nr I, Decembrie 2008

"NU, neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefacut inca, nu e pana-acum dospit cumsecade". Se lanseaza CLIPA sub simbolul marelui Caragiale

Bucureşti, 16 decembrie 2008, orele 12,00

A apărut CLIPA! A venit CLIPA! Lansarea publicaţiei CLIPA, Cafeneau Hotelului Marshal (Str. Dr. Emanoil Bacaloglu, nr. 2, sector 2, Bucureşti).
Revista CLIPA, magazinul actualităţii cultural-artistice, este cea mai nouă publicaţie de profil cultural apărută în România. Revista este editată în colaborare de Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu” din Bucureşti şi de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală “Nişte Ţărani”.
CLIPA este o publicaţie independentă, gratuită şi cu apariţie lunară, care este distribuită în toate centrele culturale şi artistice din România. În acelaşi timp, CLIPA este o publicaţie de atitudine susţinută de o echipă redacţională riguros selecţionată, formată din academicieni, profesori universitari, cercetători, editori prestigioşi şi specialişti în toate domeniile culturale. Directorul fondator al publicaţiei este romancierul Dinu Săraru.
Echipa redacţională: Valentina Pricopie, redactor-şef, Alexandra Săraru, redactor-şef adjunct
Seniori-editori: Acad. Dinu C. Giurescu, Acad. Răzvan Theodorescu, Prof. emerit Jean-François Tétu, Lect. dr. Irina Airinei, Prof. dr. Jean-Jacques Askenasy, Prof. dr. Ilie Bădescu, Călin Căliman, Prof. dr. Grigore Constantinescu, Prof. dr. Nicolae Dănilă, Nicolae Dragoş, Dana Duma, Drd. Florin Epure, Mircea Ghiţulescu, Nicolae Iliescu, Prof. dr. Adrian Silvan Ionescu, Drd. Katharina Niemeyer, Prof. dr. Dumitru Titus Popa, Prof. dr. Valeriu Râpeanu, Dr. Florin Rotaru, Prof. dr. Geo Saizescu, Victor Roncea, Corneliu Vlad
Caracteristici publicaţie:
Format finit: 29 x 40; Număr pagini: 16; Culori: 8 pagini policromie (1,2,7,8,9,10,15,16) şi 8 pagini alb-negru (3,4,5,6,11,12,13,14)
Lansarea oficială va avea loc marţi, 16 decembrie, orele 12,00, la Cafeneaua Hotelului Marshal din Bucureşti. (Str. Dr. Emanoil Bacaloglu, nr. 2, sector 2, Bucureşti).
Organizatori:
Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală “Nişte Ţărani”
Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu” Bucureşti
Partener:
Hotelul Marshal Bucureşti
Eveniment organizat cu sprijinul: PHARO Strategy – Agenţie de Comunicare şi Relaţii Publice
Persoana de contact: Alina IONESCU, PR Specialist
Tel: 0745 536 892, 0732.76.05.75
E-mail: alina.ionescu@pharostrategy.ro
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova