Posts Tagged ‘Coalitia anti-666’

PARINTELE LAVRENTIE de la Manastirea Tarcau:"Cei ce primesc sistemul de monitorizare prin codul de bare si cip sprijină traiul artificial, inrobitor"

Doamne ajuta,
Va trimit spre publicare un articol scris de parintele Lavrentie de la Tarcau, la rugamintea sa.
Act de identitate
Într-atât de secularizat şi buimac a ajuns omul de astăzi încât nu-şi mai dă seama că el este de fapt o mare taină, o fiinţă minunată şi măreaţă creată de Dumnezeu şi că s-a născut gol, fără nici un act de identitate în mână, care reprezintă apartenenţa sa la un popor sub toate aspectele. Majoritatea (oarbă) s-a familiarizat şi a fost tocită de realitatea în care trăieşte încât nici n-o mai conştientizează, nu mai pricepe semnificaţia neamului, a tradiţiei, a mentalităţii în care se integrează. Se trăieşte gregar. De aici începe dezumanizarea.
Hristos a venit pe pământ să ne aducă libertate duhovnicească, lăuntrică, să ne dea prin Botez şi credinţă cetăţenia la o împărăţie netrecătoare. Iar buletinul ne dă apartenenţa la o societate la o vârstă responsabilă (14 ani), după ce ne-am născut pe lumea asta fără să avem vreun act de identitate.
Deci noi suntem persoane unice care ne încadrăm conştient într-un popor, mai nou, într-o congregaţie europeană modernă. Însă nu trebuie să uităm că în spatele cetăţeniei române stă o mentalitate, un crez, un ideal. La fel şi în spatele cetăţeniei creştine, dar şi al celei europene. Crezul creştin este unul măreţ, cel românesc este unul nobil, pe când cel european este întruchiparea fărădelegii sub masca toleranţei, unităţii şi prosperităţii.
Fie voit, fie fără să ne dăm seama, trebuie să ne încadrăm (sau nu) într-o structură suprastatală cu o ideologie puternic desacralizantă şi reducţionistă la o viaţă trupească, stricăcioasă, adică cea europeano-mondială nivelatoare.
Iar prin actul de identitate ne conectăm nu doar ideologic la o structura socială, ci şi practic pentru că noi suntem fiinţe structural morale, buni sau răi, nu putem fi indiferenţi. Spre exemplu, îmi aduc aminte că abia aşteptam să am buletin ca să pot închiria pe baza lui casete video. Cu cât mai mult sunt conectaţi oamenii maturi?
Poate că mulţi vor spune că le sunt indiferente şi inerente aceste lucruri, că nu depind de ei. Da. Dacă trăiesc la un nivel dobitocesc – merg cu valul, iar dacă sunt conştienţi – fie se implică activ, fie se dezic hotărât de acest sistem fioros care ne înghite. Deci problema spinoasă este dacă suntem sau nu oameni, dacă avem sau nu conştiinţă, suflet, viaţă responsabilă sau ne îndulcim cu zăhărelul plăcerilor pământeşti, uitând de noi înşine.
Sfântul Apostol Pavel dă mărturie în privinţa venirii lui Antihrist că «taina fărădelegii se lucrează; numai că este Cel ce-l reţine acum până se va lua din mijloc şi atunci se va descoperi nelegiuitul»(2Tes.2:7). Deci omenirea este pregătită, netrebnicită treptat cu păcate şi obişnuită cu orânduirea antihristică. Fiara despre care se spune în Apocalipsă că va sili pe oameni să primească pecetea este, după Sfinţii Părinţi (Andrei al Cezareei), de fapt, o orânduire lumească, un imperiu. La fel, în proorociile Sf. prooroc Daniel despre fiara cu zece capete se spune că este o împărăţie «care va întrece toate împărăţiile şi va mânca tot pământul»(Daniel 7:23), cea care va sili pe toţi să-şi pună pecetea pe mâna dreaptă sau pe frunte.
Dumnezeu a rânduit să avem parte de comunism şi să înţelegem puterea pierzătoare a unei ideologii. Câte crime şi sacrilegii a făcut!!! Sunt proaspete. Trebuie să avem grijă să nu ne înrolăm într-un alt comunism mai teribil.
Aşa cum a fost evident pentru orice om faptul că comunismul era rău, la fel este şi acum că noua ordine mondială este rea. O vedem că legiferează fărădelegea, că nu are scrupule, că duce la demenţă pe cei ce se încadrează în ea încât să nu mai aibă nici o ruşine şi nici un reper, că duce războaie de ucidere în masă, înscenează, amăgeşte. Nimeni nu poate spune că nu e în cunoştinţă de cauză.
Pecetea cu care însemnează spre pierzare este un număr de om, este 666 (cf. Apoc. 13:18). «Aici este înţelepciunea; cel ce are minte să socotească numărul fiarei»(Apoc. 13:18), spune Sf. Ioan Teologul. Deci este cu înşelăciune, este ascuns şi trebuie o minte despovărată de patimi şi multă înţelepciune pentru a înţelege. Aceste lucruri pun în gardă pe orice creştin cu privire la codul de bare şi la cipul care conţin numărul 666. Dar vor fi amăgiţi doar cei ce au simţirile îndulcite pururi cu viaţa pamântească, iar cei ce au în ei adevărul Evangheliei lui Hristos nu se vor lăsa înşelaţi (Sf. Andrei şi 2Tes. 2:10-12).
Aşadar nu e o simplă problemă socială, ci una de conştiinţă, e o cernere a oamenilor de neoameni. Ne confruntăm cu un necaz general. Aşa cum fiecare are necazurile personale şi le poartă cu durere şi cu sârguinţă, aşa şi acesta este un necaz colectiv, e un cataclism moral şi uman dezlănţuit de un sistem omenesc, nu de stihiile naturii.
Sigur că pecetea o va pune fiara pe mână sau pe frunte. Însă, de vreme ce venirea ei este treptată, va pune această pecete treptat. Mai întâi pe paşapoarte, apoi pe buletine, apoi prin cip-uri, apoi definitiv pe mână sau pe frunte. Chiar dacă primirea peceţii pe mână sau pe frunte va fi lepădarea cea mai cruntă, totuşi primirea în vreun fel a acestei peceţi nu este nesemnificativă, ci pierzătoare, ca orice părtăşie cu necuratul.
Deci cip-ul şi codul de bare nu sunt rele în sine, ci primirea lor prin care aderăm şi susţinem un mod de viaţă pur materialist, hedonist, nelegiuit. Căci cei ce primesc sistemul de monitorizare prin codul de bare si cip intră şi sprijină traiul artificial, înrobitor şi nivelator din spatele lui.
Atunci este evident că tocmai lupta (adevărată) cu păcatul ne determină să conştientizăm problema cip-urilor şi să refuzăm să intrăm în cârdăşie cu un astfel de mod de viaţă tot aşa cum am fugi de duhurile necurate. Deoarece «tovărăşiile rele strică obiceiurile bune»(1Cor. 15:33). De multe ori un refuz sau o împăcare cu cineva ne schimbă starea sufletească şi chiar trupească. Cu cât mai mult prietenia cu lumea păcatului concretizată.
Lupta acestui sistem de cotropire prin amăgire a popoarelor, a tuturor oamenilor este una spirituală. Pentru că «i s-a dat» fiarei «să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască; şi i s-a dat stăpânire peste toată seminţia şi limba şi neamul»(Apoc. 13:7). Adică noua ordine mondială care începe să-şi arate colţii prin aceste paşapoarte este una ideologică, de călcare în picioare a idealului de sfinţenie, e bazată pe principii materialiste, comuniste, capitaliste, spiritualiste etc. Atunci când conştiinţa, sălaşul celei mai nobile legi, se întunecă, viaţa se normează după alte principii (puterea tiranului, a banului, a plăcerii, a neştiinţei). Iar aceste legi fiind impuse tuturor, şi conştiinţele sunt adormite, puse de-o parte, omorâte. Lumea nouă colcăie de legi comerciale, trupeşti, pământeşti, colcăie de fărădelegi, de hule, de erezii, de minciună şi nedreptate, de desfrânare, este «locuinţă demonilor şi temniţă a tot duhul necurat»(Apoc. 18:2). De aceea nu va dura mult, după cum spune Cuviosul Paisie Aghioritul. Va promite multe şi va da puţin încât va cădea repede, în câţiva ani. Îşi va lua repede nimicirea.
S-a clădit şi încă se clădeşte încă în mult timp această nouă ordine mondială, dar va dura extrem de puţin pentru că e nimicitoare şi vor plânge cu amar cei ce s-au înşelat cu ea. Pecetea cu 666 a început să fie pusă întâi pe mărfuri, apoi pe oameni, ceea ce arată încotro vrea să-l coboare pe om. N-am reacţionat cu împotrivire la pecetluirea lucrurilor, dar, când începe să ne ardă pe noi înşine, e momentul să arătăm că suntem vii sau măcar să ne trezim, fiecare după măsura lui.
Rezistenţa este una mucenicească, e o luptă cu păcatul. Se vede deja.
Cel ce se împotriveşte paşapoartelor nu este lipsit de pâine, ci stârneşte doar antipatia puternicilor zilei, îşi pierde imaginea. În schimb, îşi câştigă sufletul.
Sunt foarte multe aspecte de dezbătut pe marginea acestor cip-uri tocmai pentru că e o problemă spinoasă, cu vicleşug, e o luptă cu patimile, cere încordare mare, lepădare îndestulătoare de sine, mărime de suflet şi, cel mai mult, credinţă şi conştiinţă vie. Aceasta este doar problematica legata de numărul 666. Cu cât mai multe lucruri ramân de rezolvat în privinţa luării de poziţie în sine, mai ales în contextul în care Patriarhia nu va lua nici o poziţie de ripostă.
Cred că vremea cernerii soseşte implacabil, indiferent de predicţiile meteo de la televizor. Vor fi oameni cei ce vor şti să judece semnele vremurilor, nu doar faţa cerului.

ANALIZA – CIP BIOMETRIC VS OM. Tratat de atemporalitate românească. Viitorul condiţionat optativ.

Motto:
Între societatea bazată pe frică
şi societatea bazată pe iubire
va exista dintotdeauna un conflict ireconciliabil,
în sensul că cel ce iubeşte se va sacrifica
pentru ca cel căruia i-e frică
să înveţe să iubească.

Frica este iraţională prin aceea că dorinţa de a împlini, prin puterea trupului, suma unor instincte biologice, covârşeşte intr-atât raţiunea încât, prin starea de angoasă generalizată a individului, îi subjugă acestuia puterea de judecată limpede şi de discernământ, forţându-l să utilizeze mintea nu pentru a găsi soluţii reale de satisfacere a nevoilor sale fireşti, ci pentru a justifica soluţii imaginare pentru încercarea, întotdeauna nereuşită, de satisfacere a nevoilor sale, atât cele fireşti cit mai ales cele nefireşti. Frica permanentizată naşte ura, care este o stare de respingere sufletească şi mentală a oricărui lucru, ceea ce tinde către distrugerea lucrului urât. Acea stare nefericită duce, până la urmă, la ura de sine şi la dorinţa de autodistrugere, după cum şi istoria încercărilor de tiranie o demonstrează. Aceasta să fie societatea pe care o dorim?

Iubirea este supra-raţională prin aceea că, din dorinţa de a depăşi, prin puterea mintii, instinctele biologice, foloseşte nu numai toată buna funcţionare de coordonare a raţiunilor de a fi a lucrurilor, care este principala funcţiune a minţii, ci depăşeşte aceasta, ajungând la un principiu transcendent existenţei lucrurilor şi îl recunoaşte pe acela ca pe cauza raţiunii însăşi. În cazul iubirii, aşa cum este ea înţeleasă de către doctrina creştină, raţiunea nu numai că nu este pervertită sau anihilată, ci este depăşită tocmai prin faptul că întreaga ei funcţionare corectă conduce la o înţelegere mai presus de ea şi care îndreptăţeşte şi dovedeşte starea morală superioara a fiinţei care iubeşte.
Iubind, deci în starea sa fericită şi împlinită, omul capabil de o permanentă jertfă de sine şi societatea pe care o compune priveşte toate lucrurile nu numai cu profundă înţelegere şi compasiune, dar evoluează către o şi mai mare înnobilare a sa şi a tuturor lucrurilor. Modelul unui astfel de stat este, din câte ştim, Imperiul Bizantin.

Entităţile care cercetează şi susţin programe bazate pe ICT sunt multe. Dar să luăm cel mai la îndemână exemplu. Societatea Tehnologică de Informaţie, principalul sponsor şi promotor al programelor de introducere a cipurilor în toate domeniile vieţii publice în Europa, fără vreun referendum sau vreun consimţământ popular, nu numai că nu informează pe nimeni de planurile sale, dar se pare că titulatura acestei organizaţii e de fapt singura acţiune de sinceritate pe care o face, fiindcă e limpede că nu doreşte ca informaţia să fie a omului, a cetăţeanului, a societăţii civile, deci nu în sensul informării noastre se numeşte ea aşa, ci cu scopul PROPRIEI ei informări REFERITOARE LA NOI. Această organizaţie (de tip neonazist după configuraţia conceptuală, care promovează idei precum “noua rasă îmbunătăţită tehnologic”, ca şi cum omul nu ar fi DEJA o fiinţă nobilă şi desăvârşit creată de Dumnezeu), se susţine nu numai cu ameţitoare cifre de afaceri şi preconizări fabuloase în ce priveşte profitul economic, cu care păcăleşte Statele Membre (între 2007 şi 2013, generoasă, oferă 2, 170 miliarde de Euro în cadrul Programului pentru antreprenoriat şi inovare (EIP), incluzând alte 430 de milioane de Euro pentru promovarea inovării; 728 milioane de Euro pentru Programul de sprijin pentru politică în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiilor informaţiei ICT; şi 727 milioane Euro pentru Programul de energie inteligentă în Europa (IEE), programe nedezbătute public (deşi este obligatoriu ca programele de natură dubioasă ce aduc riscuri la adresa demnităţii şi libertăţii omului să fie dezbătute cel puţin 36 de luni prin toate mijloacele publice), neanunţate, nereglementate legislativ, dar totuşi semnate la rece şi cu uşile închise faţă de mass-media sau de cetăţeanul de rând, care se va trezi că i se va aplica prin injecţie sau prin vreun alt mod neobservabil, un implant cu micro-cip care să-l spioneze în permanenţă, să-i modifice comportamentul, voinţa, gândirea şi simţirea prin diverse tehnologii, aşa cum o dovedesc studiile aplicate de sociologie, psihologie şi medicină. Citim, începând cu anii 80, prin presa americană mai ales, articole cu viziuni futuriste a unei computerizări de scară mondială. Visele narcotice şi adolescentine ale oamenilor de ştiinţă atei se întâlnesc în mod cu totul nefericit şi de mare succes, cu buzunarul larg şi mereu mai lacom al tăticilor făuritori de ideologii de mulgere economică a tuturor, şi se nasc trenuleţe fără frâne care circulă silenţios către abisul abrutizării omului.
Pentru ochii avizaţi şi informaţi în realitate, nu doar cu numele, este nu numai dovedit în repetate rânduri de către comisiile, comitetele, organele şi organismele competente din Statele Unite şi Europa, că:
din punct de vedere economic, din afacerea cu cipuri pe produse au de câştigat nu producătorii, ci intermediarii, iar costurile produselor nu se micşorează, deci nici într-un caz nu e ceva benefic pentru cetăţean. Scopul adunării de date şi studii demografice, bazate pe folosirea acestor cipuri pe care oamenii le iau cu sine odată cu cumpărarea produselor nu au drept scop decât o şi mai virulentă şi mai fără de scrupule campanie de publicitate. Iar băncile, dacă într-adevăr ar dori să ofere o mai mare siguranţă clientului, şi o mai bună eficienţă tranzacţiilor online, ar avea la dispoziţie o gamă largă de soluţii preferabile celei cu cipuri. (Oricine va putea citi şi modifica datele incluse pe cip. Mai mult, 1 din 1000 de scanări este eronată. Judecaţi gradul de siguranţă publică a acestor cipuri.)
din punct de vedere al sănătăţii, există în curs de testare o serie de aplicaţii, (mai mult sau mai puţin justificate de nevoile reale ale pacienţilor), de dispozitive medicale, active sau pasive, care folosesc micro-cipuri. Asociaţiile Medicale şi pentru Protecţia Consumatorilor din Statele Unite au făcut şi publicat numeroase studii conform cărora se arată că riscurile aferente acestor aplicaţii sînt nu numai foarte multe, dar că numărul acestor riscuri este necunoscut. Nu s-au întreprins încă studii pe termen lung în ce priveşte ireversibilitatea efectelor secundare negative. Fără a se formaliza sau preocupa prea mult, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei din România îşi arogă, probabil în tandem secret cu Ministerul Sănătăţii, Anacronismelor şi Dezinformaţiei, dreptul stupefiant nu numai de a nu anunţa populaţia, care i-a mandatat, în legătură cu aceste riscuri, dar şi-a dat deja acordul din plin de testare a acestor aplicaţii în planul aşa zisei sănătăţi publice din România. Răsplata trebuie să le fi fost destul de substanţială, ca să le substituie golul existent de conştiinţă.
din punct de vedere politic, prin aplicarea de cipuri pe oameni, tratându-i aşadar ca pe vite, se lezează toate drepturile fundamentale ale omului scrise în toate actele constitutive ale societăţii moderne din ultimele veacuri. Originea ideii de culegere a datelor biometrice începe cu încercările poliţieneşti ale sec. 19 de a identifica şi urmări răufăcătorii. Este adevărat că sîntem cu toţii păcătoşi, dar chiar vrem sa abrogăm prezumţia de nevinovăţie? Responsabilitatea personală, liberul arbitru şi alegerea acţiunii celei mai reprezentative pentru individualitatea noastră, sînt lucruri fără de care nu se poate imagina un concept de împreună-vieţuire în societate. Fără aceste lucruri de bază, iar locul de frunte al aplicării liberului arbitru este credinţa, omul nu devine doar sclav, ci moare sufleteşte.
din punct de vedere social schimbările culturale vor avea un asemenea impact că, în condiţiile în care drepturile omului nu mai sînt considerate importante, iar limbajul a fost deturnat în aşa fel încât termenii să aibă valenţa contrară celei de veacuri cunoscute, nu se poate lesne prevedea vreo valoare care să mai constituie un liant între oameni. O societate computerizată bazată pe teroare în care indivizii sînt, paradoxal, alienaţi prin conectare artificială, este o societate sortită pieirii.

Dar… să tăcem în continuare şi să aşteptăm ziua când vom cere voie unei maşini de spălat creier să ne spunem unul altuia că ne e dor de libertate, dar asta ar însemna să nădăjduim că ne vom mai putea aminti ce-o fi aceea?!

Frica o fi păzind într-adevăr bostănăria, dar degeaba, dacă bostanul e sec. Nici hoţul n-are ce fura.

În o cu totul altă ordine de idei, o singură clipă de iubire e ca o veşnicie.

N.

STIRI RFID Noile permise auto cu cip biometric, un alt mod de identificare prin unde radio


Noile permise auto contin anumite coduri care „spun” ca purtati ochelari, proteze, sau ca aveti voie sa conduceti doar intr-un anumit interval orar si in anumite zone. Mai mult, noile permise de conducere vor avea trecuta si starea dumneavoastra de sanatate, informeaza cartiere.ro.
In concordanta cu directivele europene in ceea ce priveste permisele auto, si romanii vor avea parte de permise de conducere cu un cod de informatii detaliat. Astfel, noile permise de conducere vor arata starea de sanatate a conducatorului auto, vor exista mentiuni legate de vederea, auzul sau eventualele boli de care ar suferi conducatorul auto. Permisul de conducere va fi totodata si o carte de vizita a masinii, pentru ca va avea anumite mentiuni legate de masina: tipul transmisiei, sistemul de franare sau de directie. Noile reglementari in domeniu se bazeaza pe Directiva 126/2006 a Comisiei Europene. Directiva 126/2006 privind permisele de conducere va face posibil ca din 2012 pe intreg teritoriul Uniunii Europene conducatorii auto sa aiba un singul model de permis insa peste cateva luni, din ianuarie 2009 vor intra in vigoare primele restrictii. (de tipul “posesorul trebuie sa conduca doar ziua sau doar insotit”). Noul permis de conducere va arata ca un card de plastic colorat in albastru si galben in care va fi incorporat un microcip, va contine cateva rubrici noi.
Permisele europene vor conţine un cod cu informaţii privind starea de sănătate: vederea, auzul, boli etc, dar şi restricţionări de tipul “posesorul trebuie să conducă doar ziua sau doar însoţit”. Tot pe permis vor fi consemnate date privind tipul transmisiei, sistemul de frânare sau de direcţie. Microcipurile vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute. Noile permise vor avea termen de valabilitate administrativă de 10 ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani. Pentru camioane şi autobuze, termenul de valabilitate va fi de cinci ani, informeaza si Monitorul de Botosani.
Portalul https://www.calauzaortodoxa.ro/ reproduce la randul sau dintr-un alt ziar din Botosani:
“Cel putin teoretic, noile documente care permit conducerea unei masini nu vor putea fi falsificate si vor avea un cip care va contine toate informatiile despre un sofer. Datele vor putea fi citite de orice politist din Europa. Pe lânga aspectul total schimbat – de la culoare si fotografie, pâna la materialul si modul de realizare, noul permis de conducere va contine si o serie de coduri prin care sunt reliefate anumite restrictii impuse soferilor. Noile permise vor fi unice la nivel european si vor putea fi citite de orice politist din Uniunea Europeana. Reprezentantii Serviciului de Permise sustin ca, prin intermediul CIP-ului, se pot introduce date noi medicale. Astfel, daca un posesor se imbolnaveste psihic, acest lucru ar urma sa fie automat introdus pe permis astfel incit sa fie descoperit la orice control ca nu mai are dreptul sa conduca. Totodata, In momentul citirii permisului, politistul va avea informatii complete despre comportamentul soferului in statele prin care a trecut.”
Politia pretinde ca introducerea noilor permise survine dupa inmultirea cazurilor de falsuri comise mai ales de catre romanii care lucreaza in strainatate. Realitatea este insa cu totul alta. Masura a fost luata la nivel european sub pretextul unificarii tipurilor de permise urmand ca ţările care doresc sa poata introduce în el şi un cip cu informaţii. Noile reglamentari europene prevad ca introducerea de cipuri sa fie opţională si ca informaţiile conţinute de acestea vor fi confidenţiale. Din pacate in Romania s-a decis introducerea cipului ce va contine foarte multe date personale. Cine garanteaza insa confidentialitatea acestor date? Cine garanteaza ca ele nu vor fi folosite in mod abuziv de catre un politist corupt din Romania sau din alte state UE? Cine ne protejeaza de guvernele pline de masoni si politicieni corupti?, intreaba Calauza Ortodoxa.

INFO CIP: Cat de simplu se fura informatiile de pe cipul din Pasapoartele Biometrice

Articol preluat de pe blogul lui Rafael Udriste, https://rafaeludriste.blogspot.com/:

“Singurul argument al autorităţilor româneşti în ceea ce priveşte utilitatea paşaportului biometric – siguranţa cetăţeanului – este spulberat de-a dreptul în acest articol publicat în urmă cu aproape 2 ani (preluat şi în revista Chip). Iată de ce este de neconceput idioţenia “specialiştilor” noştri de la paşapoarte (alte variante: incompetenţa, ignoranţa – sunt nehotărât aici pentru că sunt şi ei români de-ai noştri): cipurile încorporate în actele de identitate ne expun fără putinţa de a ne mai apăra. Iată argumentele:

PAŞAPOARTELE BIOMETRICE, NOI OPORTUNITĂŢI PENTRU FURTUL DE IDENTITATE (GECAD.NET – martie 2007)
În perioada 2004 -2006 paşapoartele biometrice au fost adoptate ca metodă de identificare în ţări ca Germania, Grecia, Austria, Belgia, Polonia, Lituania, Slovenia, SUA şi Marea Britanie. Acestea sunt considerate ca fiind cele mai sigure acte de identitate din lume, fiind capabile să stocheze date complexe privind posesorul, cum ar fi fizionomia, amprentele sau scanări ale retinei. Dat fiind nivelul de pregătire tehnică şi dotările de care dispun falsificatorii şi crima organizată, tocmai caracteristicile tehnice deosebite expun posesorii acestor acte la riscuri severe. Un paşaport biometric combină metodele tradiţionale de tipărire pe hârtie cu caracteristici speciale cu capacităţi de stocare electronică a datelor pentru a permite identificarea posesorului. Informaţiile critice sunt stocate pe un cip RFID – Radio Frequency Identification – asemănător cu cele folosite în cartelele de acces şi diverse tipuri de carduri care pot fi citite de la distanţă. Combinaţia de date biometrice doreşte realizarea unui nivel de protecţie fără precedent împotriva contrafacerii actelor de identitate, infracţiune care constituie o mare problemă pentru autorităţile poliţieneşti din diverse state. Datele sunt stocate pe un cip de memorie EEPROM (Electronically Erasable Programmable Read-Only Memory) de minimum 32 kilobytes, cu o interfaţă conformă cu standardele internaţionale ISO 14443, pentru a asigura interoperabilitatea între dispozitivele de citire folosite în diverse ţări.
Specialistul în securitate Adam Laurie a demonstrat că datele conţinute de un paşaport biometric emis în Marea Britanie şi livrat prin poştă în regim de urgenţă pot fi descărcate fără a fi măcar necesară deschiderea plicului, fiind suficiente patru ore pentru a compromite metodele de criptare folosite.
Datele din cip constituie o versiune digitală a ceea ce este tipărit pe documentul de identitate (paşapoartele biometrice din Marea Britanie încă nu folosesc amprente ale posesorului). Datele de pe cip pot fi descărcate wireless dar sunt criptate, teoretic fiind inutilă obţinerea acestora fără a avea o cheie de criptare. Dar cheia de criptare folosită pentru această prima generaţie de paşapoarte biometrice este relativ uşor de identificat, pentru că nu este generată aleator ci este o combinaţie între numărul paşaportului, data de naştere a posesorului şi data expirării. În condiţiile în care un astfel de paşaport este valabil 10 ani de la emitere, data expirării pentru un paşaport primit prin poşta se poate estima cu o precizie de câteva zile. Numărul paşaportului este compus din unitatea emitentă şi alte câteva elemente uşor de identificat. Astfel, o mare parte din cheia de criptare poate fi ghicită folosind datele de pe plicul în care este livrat paşaportul.
Datele de pe cip pot fi copiate şi folosite de atacatori în diverse scopuri, pentru a deschide un cont bancar sau pentru a opera tranzacţii financiare în numele adevăratului posesor al actului de identitate. Cipul de pe paşaport nu poate fi schimbat, dar datele obţinute pot fi folosite pentru a construi o copie a paşaportului, care ar putea fi folosită de o persoana cu o fizionomie asemănătoare cu cea a posesorului iniţial.
Fiecare măsura de securitate şi prevenire a contrafacerii adoptată în trecut de autorităţi a fost ulterior depăşită de răufăcători, evoluţia paşapoartelor biometrice urmând a se înscrie probabil pe o traiectorie similară. Pe măsură ce paşapoartele biometrice vor fi adoptate la scară largă, falsificatorii vor trebui să modifice datele, copierea lor fiind insuficientă. În prezent, fără a dispune de semnăturile digitale folosite de autorităţile emitente, acest lucru pare destul de greu de realizat. Falsificatorii probabil vor încerca sa decripteze aceste semnături prin diverse metode, iar divulgarea lor de către diverşi angajaţi din interiorul sistemului nu va putea fi exclusă. Paşapoartele biometrice vor fi emise şi de autorităţi din state care se confruntă cu grave fapte de corupţie, unde obţinerea de detalii privind metodele de protecţie constituie cel mult un impediment financiar“.
UPDATE:
GECAD.NET (tot din 2007… de ce nu am dezbătut atunci această problemă?): Întreaga populaţie a Marii Britanii pe lista de suspecţi a poliţiei
INFO: https://www.razbointrucuvant.ro/

VIDEO Microcipurile – implanturile viitorului pentru controlul total. Insemnarea – documentar american tradus in romana

STIRI RFID La ce foloseste scanarea Irisului. Australia experimenteaza identificarea biometrica din mers printr-o companie care doteaza NATO si USArmy


Sub pretextul “luptei anti-terorism” Australia va demara incepand cu acest an un program experimental al companiei Unisys care permite scanarea oculara si identificarea din mers. Sistemul ar fi destinat “simplificarii controalelor la aeroporturi”, dupa cum informeaza The Australian. Compania de tehnologie avansata Unisys a declarat ca se afla in negocieri cu Guvernul Australiei si alte organizatii pentru a introduce programul pilot care va permite, intr-o prima faza, identificarea pasagerilor de pe un aeroport prin amprenta irisului, chiar in miscare. Pana acum, identificarea irisului se facea prin stationarea in fata unor camere speciale. Noul sistem “Iris in miscare – Iris on the Move” foloseste un tip de camera capabil sa ia imagini de la distante mai mari si poate tinti oameni in timp ce merg si compara amprenta lor oculara cu cea din baza de date, posibil si fara stiinta acestora.
Practic, daca acest sistem va fi adoptat, pasagerii de pe aeroportul australian, fie ca vor fie ca nu vor, fie ca stiu fie ca nu stiu, vor fii scanati din mers, in folosul “sigurantei cetateanului”.
Mike Webber, directorul Unisys pentru zona Asia-Pacific afirma ca circa doua treimi dintre australieni sunt de acord sa-si ofere amprenta oculara bancilor, guvernului sau altor organizatii de securitate daca aceasta inseamna o mai buna siguranta si protectie impotriva furtului de identitate. “Ne asteptam ca pana la sfarsitului lui 2009 sa vedem tehnologie “Iris on the Move” pe tot cuprinsul Australiei”, spune Webber.

Unisys doteaza Armata SUA, FBI si NATO

La inceputul acestei luni Corporatia Unisys a anuntat ca a fost admisa de Guvernul SUA pentru a face parte dintre cele patru companii care participa la programul RFID III, dupa selectia facuta de U.S. Army Program Executive Office-Enterprise Information Systems. Programul de mare amploarea RFID III este realizat astfel de Unisys, Systems & Processes Engineering Corporation , Northrop Grumman Information Technology si Savi, o companiei a concernului Lockheed Martin. Contractul se ridica la 428 milioane dolari pentru dotarile cu tehnologie RFID a unor institutii militare si agentii federale americane, precum si a NATO si a altor parteneri ai coalitiei, informeaza compania.

OPINIE Prof dr G.D. Iscru: De ce sunteţi răi?… Controlul mondial al populaţiei are deja o economie si o ideologie ale sale

Stimată conducere şi redacţie a gazetei „Ziua”,

Nu înţeleg de ce v-aţi năpustit asupra Legii 298/2008. Aţi uitat dictonul: „Dura lex – sed lex”? De ce nu-i lăsaţi pe conştiincioşii funcţionari, mai mici sau mai mari, să-şi facă datoria sau să-şi ţină promisiunile faţă de cei care i-au înălţat pe scena politică? Pretindeţi că sunteţi informaţi. Ei, bine, nu sunteţi! Nu ştiţi, de pildă (sau vi s-a interzis să ştiţi?!), că Neoimperialismul mondial – şi el, acolo, o entitate politică „obiectivă” a Planetei după primul război mondial! – şi-a asumat misiunea grea a unui război total împotriva naţiunilor lumii şi a Statelor lor naţionale, împotriva suveranităţilor naţionale, pentru „integrarea” şi „globalizarea” lor mai întâi în megaformaţiuni politice „civice şi multiculturale”, deci fără „nesuferita culoare naţională”, conduse, adică, după legi elaborate de experţi ai unui Centru de putere, în beneficiul unei ordini în zonă, apoi chiar într-o Supermegaformaţiune politică planetară sau, cum a început deja să i se spună: Imperiul global. Adică, o reluare, la „gabaritul” secolului XXI, a visului imperiilor „istorice” de a ajunge, fiecare, la performanţa de „Imperiu universal”, acum într-o „Nouă ordine Mondială”. Ce vedeţi rău în asta? Până atunci trebuie lichidată şi suprapopularea Planetei, pentru că altfel vom ajunge muritori de foame! Cine doreşte aşa ceva?
Or – este elementar, n-aţi ştiut? –, ca să câştigi, azi, un război şi mai ales un război total, cu obiectivul nobil menţionat, după legile războiului modern îţi trebuie întâi şi întâi informaţia, dacă se poate – şi ce nu pot megacomputerele?! – până la cele mai mici şi mai intime detalii ale individului, virtual inamic. Logic, nu? Informaţia este cea mai performantă armă în războiul modern! Ce dacă se nesocotesc nişte legi desuete, din vremea romantică a epocii moderne? Apoi, cine să mai controleze asemenea încălcări, când în lume s-a întronat extraordinarul dicton politic al unui demnitar comunist, intrat chiar în folclor: „După noi – tot noi!”
Ce aveţi de reproşat ochiului şi timpanului? Doar sunt două organe esenţiale ale omului sănătos iar când sunt valide amândouă şi colaborează – Ochiul şi Timpanul – devin ultraperformante, la dispoziţia „băieţilor deştepţi”, fie ei arieni, fie aleşi între aleşi.
O lume întreagă ştie că sintagma: „Războiul împotriva populaţiei” a intrat de mult în uz iar controlul mondial al populaţiei are deja o economie şi o ideologie ale sale, cu ideologi, experţi şi ultraexperţi. Mai citiţi şi Domniile voastre şi nu mai aruncaţi învinuiri nedrepte asupra unor elite care „îşi fac treaba”. Iar „ai noştri” fac ce face „toată lumea”. Care e problema?
Conf. univ. dr. G.D. Iscru,
doctor în istorie,
29.01.2009

Cat de mare poate fi minciuna "necesitatilor UE"? In Basarabia pasapoartele Biometrice se introduc de SRI-ul "moldovenesc" la "recomandarea" ONU

Direcţia generală documentarea populaţiei, din cadrul ÎS „Registru”, începe implementarea noilor servicii de perfectare şi eliberare a paşaportului cu date biometrice, informează AP FLUX.
Astfel, în perioada 7-10 februarie, în cadrul Expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova – 2008″, va fi efectuată recepţionarea comenzilor pentru perfectarea şi eliberarea noilor paşapoarte. Cetăţenii pot depune cererile pentru perfectarea documentului în termen de o lună (1.250 de lei), 25 zile (1.330 de lei), 20 zile (1.500 de lei), 15 zile (1.670 de lei), 10 zile (2.000 de lei), cinci zile (2.500 de lei), 24 de ore (2.830 de lei), opt ore (3.000 de lei), patru ore (3.330 de lei).
Potrivit Centrului de presă al Ministerului Dezvoltării Informaţionale, acest tip de document este introdus la recomandările Organizaţiei Mondiale a Aviaţiei Civile (International Civil Aviation Organization – organism al ONU – nota mea). Paşaportul va avea pe copertă un semn special, care va confirma că documentul deţine informaţie biometrică despre posesor.
Microprocesorul electronic conţine informaţia privind datele biometrice, inclusiv amprentele ambelor degete arătătoare. Informaţia se introduce cu ajutorul unui mecanism special şi se confirmă ulterior prin semnătura digitală, garantînd astfel integritatea personalităţii şi corectitudinea datelor introduse în microprocesor.
De asemenea, cipul electronic va conţine certificatul electronic, care este generat la Centrul de certificare a cheilor deschise a organelor administraţiei publice. Centrul funcţionează în cadrul Centrului Telecomunicaţii Speciale de pe lângă Serviciul Informaţii şi Securitate (SIS – echivalentul SRI – nota mea).
Cipul electronic este montat în coperta paşaportului. Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Informaţionale afirmă că, practic, este imposibilă sustragerea sau deteriorarea mecanică a acestuia. Informaţia din cipul electronic poate fi citită numai de un utilaj special, la trecerea frontierei. Deja două puncte în cadrul Aeroportului internaţional Chişinău dispun de utilaj necesar pentru detectarea informaţiei biometrice. Legătura informaţională între terminal, computerul de la frontieră şi serverul de bază se stabileşte în cinci secunde.
Sistemul compară informaţia recepţionată cu fotografia digitală, efectuată în momentul trecerii controlului la frontieră, verificând şi confirmând astfel corectitudinea informaţiei despre persoană.
Paşapoartele cu date biometrice nu anulează paşapoartele actuale de străinătate, precizează Centrul de presă al Ministerului Dezvoltării Informaţionale, citat de AP FLUX.
www.logos.md – Portalul Tineretului Ortodox din Republica Moldova
Comentariul „Moldova Noastră”:
Ieri – paşaportul cu cod numeric în loc de nume („numărul numelui” cum se spune în cap. 13 al Apocalipsei Sfîntului Ioan Teologul), azi – paşaportul cu procesor biometric, mîine – cardul total cu procesor şi poimîine – procesorul sub piele – la mîna dreaptă sau pe frunte. Fiara apocaliptică se înstăpîneşte tot mai mult în lume, iar Moldova este unul din cele două poligoane principale de testare a reacţiei oamenilor liberali (Australia) şi a oamenilor creştinilor (Moldova) la ispitele (cursele) întinse omenirii de către Fiară. Anume în aceste două ţări sînt implementate ultimele “răcnete” tehno-informaţionale. În celelalte ţări, europene şi neeuropene (mult mai dezvoltate) asemenea reforme “necesare” se află abia în stadiul de proiect.
Numai cei care practică politica struţului nu pot să vadă în cele ce ni se oferă nu numai semnele evidente ale venirii Fiarei, dar şi paşii nemijlociţi, chiar făţişi ai intrării ei în viaţa noastră de fiecare zi. Fiara devine un fenomen cotidian al omului apostat, acceptat şi, de ce nu, chiar dorit. Doar nu în zadar cele necesare pentru Templul Antihristului sînt pregătite şi păstrate cu grijă de către slujitorii acestuia – materialele de construcţie aranjate cu grijă şi numerotate care după care urmează să fie clădite (ca în jocurile de constructor pentru copii), mobilierul Templului – analoagele, băncile, tronul, uşile, – totul este confecţionat, chiar şi catapeteasma şi „sfînta sfintelor” spurcată este ţesută şi, respectiv, confecţionată. A rămas un singur lucru – să fie demolată moscheea Al-Aqsa de pe dealul Templului din Ierusalim. Iar vizionarul apocalipsei (Sfîntul Apostol Ioan) ne previne că acel „Mesia” al înşelării, Antihristul, va veni cînd lumea va fi în pace şi securitate (părelnică).
Duhovnicii Moldovei ne cheamă să nu dăm nimic din trupul nostru – mîna, ochiul – Fiarei pe care o reprezintă cu toată „rîvna” în Moldova Ministerul tehnologiilor informaţionale cu supercalculatorul său.
De altfel, acel paşaport biometric poate fi lesne scos din funcţiune: e suficient să-l ţii vreo cîteva secunde-minute în cuptorul cu microunde, însă acest lucru nu îndreptăţeşte deloc acceptarea şi primirea lui. Ci doar atestă faptul că radiaţiile emise de cuptorul cu microunde îşi fac treaba.
Vezi si
Antena 3: A fost eliberat primul paşaport românesc, însemnat cu “numărul Satanei”
Realitatea TV: Astăzi au fost eliberate primele paşapoarte biometrice

Dupa ce am fost atacati de masonul Prigoana, necredinciosul Tapalaga ne face reclama gratuit: "Pasaport catre delir. Apocalipsa in viziune romaneasca"

Prostul tot prost ramane. In timp ce Silviu Prigoana – care a recunoscut singur in timpul emisiunii de la Antena 2 de azi ca este mason – ataca Biserica si pozitia noastra ferma impotriva bio-cipurilor, un alt necredincios, slujitorul lui Volodea Tismaneanu si Liicheanu, Dan Tapalga de la HotNews si centrala GDS, iese la rampa cu un articol fetid.
E bine, cand cartitele incep sa misune inseamna ca li s-a facut frica si s-a dat ordinul.
Postez tot materialul, complet lipsit de etica si total nedeontologic – ATENTIE HOTNEWS: nu ati solicitat nici o opinie contrara sau macar independenta! – doar pentru a va amuza si dvs. (In paranteza fie spus, singurul for care este laudat este… AZEC! Poate urmeaza asemenea aprecieri si pentru un alt…for. Cine stie?…)
Imaginati-va cata reclama gratuita ne face.
La ora cand preiau materialul are deja 8000 de accesari.
Un frate de la https://www.manipularea.blogspot.com/ ne-a facut un clip pe YouTube, prezentat de Tapa-laga drept mostra a nebuniei. Se alatura astfel si el unei companii cat se poate de selecte, de “nebuni”. Nu-i mai amintesc ca sunt prea mari pentru noi si Romania. Eu ii multumesc!
Ultima lupta: rezistenta prin informatie!

Pasaport catre delir. Apocalipsa in viziune romaneasca – de Dan Tapalaga – HotNews.ro
Vineri, 30 ianuarie 2009, 13:31
Apocalipsa ascunsa in documentele biometrice

Cum sa nu te crucesti cand pe net circula un asa numit studiu, atribuit unui doctor in teologie din Iasi, intitulat Romania un posibil loc al pecetluirii apocaliptice, prezentat drept pozitia aproape oficiala a BOR sau cu precizarea ca e facut cu binecuvantarea IPS Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei? Ce sa mai crezi cand Patriarhia, in loc sa condamne fara echivoc delirul mistic al propriilor slujbasi si sa se delimiteze prompt de actiunile unor glumeti care vad chipul Satanei in noile pasapoarte biometrice, anunta sobru ca a solicitat date oficiale de la Ministerul de Interne si ca va cerceta cazul in sedinta Sfantului Sinod din 25-26 februarie?
Reactionand astfel, Patriarhia legitimeaza scenariile vestitorilor Apocalipsei din Romania si adanceste confuzia printre enoriasii sai pregatiti sa infrunte Satana din cip. Altfel spus, Biserica Ortodoxa sugereaza ca e ceva necurat cu cip-urile, pasapoartele biometrice si alte dracovenii made in UE si SUA.
Patriarhul Daniel ar trebui sa se simta adanc rusinat ca, la originea jenantelor teorii apocaliptice/conspirationiste raspandite prin presa, cu puternice mesaje politice anti-UE si anti-americane, stau cativa popi cu viziune de Ev Mediu Timpuriu, foarte activi in fosta sa Mitropolie.
Greu de descris in cateva cuvinte grozaviile din asa numitul studiu, de care s-au delimitat doar cativa preoti, nu si institutia Patriarhiei, desi el zburda pe net si prin presa de prin 21 ianuarie.

Cipul si rachetele din satelit

Ca sa va faceti totusi o vaga idee, doctorul in teologie de la Iasi ajunge la concluzii comice pentru orice crestin cu scaun la cap, dar paguboase si periculoase in cazul enoriasilor mai slab informati. Pentru ei, Biserica ar trebui sa fie loc de emancipare si deschidere fata de lume, nu de indobitocire si izolare fata de modernitate, tehnologie si cam tot ce inseamna progres. Or, Biserica Ortodoxa isi rateaza din nou misiunea, cu doctori in teologie care, in numele ei, scriu asta:
“Monitorizarea prin satelit pe baza identificarii faciale reprezinta o amenintare la propria viata, daca luam in consideratie ghidarea rachetelor antipersoana prin satelit. O eventuala lovitura de stat omoara orice persoana cu ajutorul rachetelor ghidate dupa recunoastere faciala. Tehnic acest lucru este deja posibil. Deci cip-ul biometric poate servi si la terorism, ucideri si crima organizata”.
Dar studiul profesorului care cheama Sinodul sa ia in discutie noile pasapoarte biometrice ceea ce, iata, s-a si intamplat, pare totusi inofensiv fata de teoriile raspandite pe blogurile unor asa zisi (?! – nota mea) ieromonahi, pe unele site-uri crestin ortodoxe sau asociatii legionaroide.

Fiara din Monitorul Oficial

Pe scurt, o parte a lumii crestin-ortodoxe din Romanaia pare convinsa ca noile pasapoarte biometrice contin toate semnele Apocalispei: codul de bare, 666, Satana, noua ordine mondiala. Astfel de povesti prind cel mult la pustimea de zece ani si incing creierii conspirationistilor din toata lumea, insa nu sunt nicaieri obiect de dezbateri publice serioase. Patriarhia le-a validat insa printr-o vinovata tacere urmata de promisiunea discutarii problemei pasapoartelor biometrice intr-o sedinta a Sfantului Sinod.
Conspirationistii au identificat cumplita cifra 666 pana si in monitorul oficial. Una din zecile de ordonante, hotarari si norme metodologice iese prost la numerotarea in MOF, avand in dreptul ei nefericita cifra 1.566 care devine astfel inca o proba ca pasaportul biometric sta sub semnul Fiarei.
Poate vi se pare o gluma proasta, dar peste doua zile va avea loc in Bucuresti un protest de strada, sub o cruce evident, organizat de o asa numita Coalitie Impotriva Instaurarii Statului Politienesc. N-are rost sa pomenim numele lor, zbaterea luptatorilor cu Satana trebuia sa ramana cel mult o curiozitate pentru spitalele de psihiatrie. Pe net mai circula vreo doua petitii on-line impotriva pasapoartelor biometrice, care au strans cateva mii de semnaturi (in realitate peste 30.000! – nota mea).

BOR, falanga CEDO?

Turmelor de oite ratacite Patriarhia le-a facut jocul acum cateva zile anuntand ca a cerut oficial date de la Ministerul de Interne iar cazul pasapoartelor biometrice va fi discutat in sedinta Sfantului Sinod din 25-26 februarie. BOR incearca sa-si justifice amestecul in treburile statului sub pretextul ca doreste sa vada “in ce masura datele cuprinse in acestea nu aduc atingere libertatii si demnitatii persoanelor umane”.
A devenit cumva BOR falanga CEDO si noi n-am aflat? Ce treaba are Biserica Ortodoxa cu drepturile omului si cu problemele statului laic? Ne transformam incet in stat religios, in care capii bisericii supervizeaza mai nou actele autoritatilor publice?
E adevarat ca, pe 22 ianuarie, doi preoti ortodocsi si specialisti IT de la pasapoarte s-au caznit intr-o conferinta de presa sa trateze subiectul pasapoartelor biometrice de pe pozitii normale, fiind pusi in situatia ridicola de a demonstra ca Apocalipsa nu vine odata cu pasaportul biometric iar Satana nu-si are salasul in cip.
E adevarat ca sunt si preoti ortodocsi, putini e drept, si cateva asociatii crestine bine intentionate (asta e AZEC-ul! – nota mea 🙂 care se lupta cu obscurantismul jenant predicat de cativa clerici exaltati (!) si ne invata in anul de gratie 2009 ca n-ar trebui sa ne temem de tehnologie.
E adevarat ca noile pasapoarte biometrice pot genera teme de dezbatere, insa fara legatura cu Biserica. Putem discuta daca suntem de acord cu amprentarea, numai ca pana una alta nu te obliga nimeni sa-ti faci pasaport biometric. Masurile suplimentare de siguranta le-au cerut Statele Unite si le-au introdus europenii printr-o directiva, e adevarat si asta. Numai ca n-au facut-o in baza vreunui plan conspirationist impotriva omenirii, ci dupa conspiratia terorismului islamic impotriva democratiilor occidentale, mai precis dupa atentatele din 9/11.

Specialisti in Apocalipsa

Putem discuta in ce masura datele private stocate in cipurile din pasaport – care, spre stiinta preotilor pusi pe studii, nu sunt implantate in cap sau sub piele – sunt inviolabile, putem discuta despre riscul furtului de identitate, despre protectia vietii private etc. Deci, putem purta discutii pur tehnice sau juridice pe tema pasapoartelor biometrice, cum s-a intamplat in Marea Britanie sau alte tari europene, dar aratam cam salbatici daca organizam false dezbateri teologice. Doar in tari nationalist-ortodoxe ca Rusia, Grecia si Serbia mai intalnim delirul mistic si isteria primitiva de la noi.
Pasiunea presei pentru delir, fabulatie si manipulare este nesfarsita. Am omorat deja cateva tematici mari cu nebunia noastra. N-am discutat despre Directiva retinerii datelor de trafic, ci despre Marea Ascultare. N-am discutat despre modernizarea statului prin modificarea Constitutiei ci despre Dictatura lui Basescu. Nu vom discuta despre siguranta datelor private si amprentare, ci despre Satana tupilata in pasaportul biometric. De altfel, unii cupleaza toate trei temele de mai sus ca sa demonstreze ca ne paste ceva nasol: statul politienesc.
Nu discutam rational, statistic sau axati pe solutii despre criza economica, ci panicard sau in cheie politica, de pe pozitii populiste sau demagogice, privind cu ura catre banci si “finantele mondiale”. Iar toate temele de mai sus le tratam invariabil de pe pozitii conservatoare, strabatuti de un fior nationalist tot mai pronuntat, bantuiti de frici conspirationiste, rascoliti de uri anti-occidentale, convinsi fiind ca ne era mai bine in troaca noastra balcanica fara toate complicatiile UE, NATO etc.
Din prostie sau igoranta, dintr-o eroare continua sau din calcul politic, Romania se rupe in fiecare zi de lumea occidentala prin felul neaos, profund original, in care se raporteaza la temele majore care o framanta. Si totusi: cui foloseste sa ne indobitocim metodic, de buna voie, uneori cu concursul unor institutii care se bucura de credibilitate, cum e Biserica Ortodoxa?

Nota: Amploarea nebuniei o puteti masura in link-urile de mai jos (inclusiv filmulete anti-pasaport)https://www.basilica.ro/ro/stiri/precizare_a_biroului_de_presa_al_patriarhiei_romane_in_legatura_cu_problema_pasapoartelor_biometrice.html
https://savatie.wordpress.com/2009/01/22/o-parere-aproape-oficiala-a-bor-despre-cipuri/
https://www.petitiononline.com/mod_perl/signed.cgiNU666&401
https://www.youtube.com/watch?v=VkQEtQo3u9s
https://www.youtube.com/watch?v=Y5Y7n_a5Tx4
https://proortodoxia.wikiforum.ro/actualitati-ortodoxe-f17/pasapoarte-biometricecip-urinumarul-666-t196.htm

Ha, ha, ha! – Nota mea

ACTIUNI DIN TARA. Conferinta: Documentele cu cip biometric în România – văzute de specialişti în domeniu şi feţe bisericeşti

Joi, 28 ianuarie, la Cercul Militar din Oradea a avut loc conferinta cu tema ‘Îndosarierea electronică si libertatea umană”. Invitatul conferinţei a fost părintele Ioan Şismanian de la mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamţ. In cadrul conferinţei au vorbit despre probleme tehnice legate de subiect ing. dr. Alin Teuşdea si ing. I.T. Mâcâială Marian. La conferinţă au participat peste 400 de persoane. Organizatori au fost ASTRADROM, filiala Bihor.
Asociaţia pentru păstrarea si promovarea valorilor culturale si naţionale ale poporului român – ASTRADROM în colaborare cu Fundaţia creştină ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil au organizat joi la Centrul Militar Oradea o conferinţă în care s-a dezbătut problema introducerii paşapoartelor cu cip biometric.

În cadrul conferinţei inginerul Mâcâială Marian a prezentat din punct de vedere tehnologic modul de funcţionare a citirii si functionării aparaturii folosite în acest scop.
Fizicianul prof. univ. dr. Alin Teuşdea, specialist în electronică si telecomunicaţii, a aratat posibilitatea falsificării şi virusării informaţiilor emise de aceste cipuri.
Totodată s-a mai discutat despre efectul ce il poate avea radiatiile emise asupra individului, despre posibilele erori si confuzii intre persoane, ce pot aparea, precum si controlul ce il poate avea asupra persoanei. În cadrul conferintei s-a mai accentuat diferenta dintre cipul electronic si cipul biometric.
Ieroschimonahul Ioan Şişmanian a spus că acceptarea folosirii cipurilor biometrice în sistemul de evidenţă a documentelor personale (pasaport, bulletin, premise auto etc.) afectează dreptul la identitate, la unicitate si originalitate al fiecărei fiinţe umane: „însemnarea oamenilor ca pe vite este primul pas ale unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane, totul încadrându-se într-un plan de urmărire si supraveghere la nivel naţional şi mondial, răpinduli-se astfel oamenilor libertatea. Urmărirea oamenilor nu se face numai dintr-o nebunie a controlului ci mai ales pe considerente financiare, omul, astfel, devenind un consumator programat de sus”.
In cadrul conferintei s-a discutat si despre existenta numarului 666 in codul de bare ceea ce clericilor prezenti la conferinta le-a trezit suspiciuni legate de unele asemanari cu pasaje profetice din Apocalipsa.
Ilie Nistor, Oradea
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova