Posts Tagged ‘Corneliu Codreanu’

“Daţi Tezaurul înapoi! Daţi înapoi Moştenirea Gojdu!” – Totul despre noul Dosar al Tezaurului României de la Moscova într-un interviu de Victor Roncea pentru BURSA cu istoricul Cristian Păunescu, membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur și consilier al Guvernatorului BNR

Dosarul de documente istorice recuperat de serviciile speciale române anul trecut, după ce acesta ar fi stat ascuns timp de aproape 70 de ani în peretele dublu al unui scrin care i-a aparţinut funcţionarului BNR Nicolae Roşca va fi prezentat, pentru prima dată, astăzi şi mâine, de către Banca Naţională a României (BNR) . Dosarul cu numărul 17416, cu un conţinut de 284 de pagini, între care se află şi un Raport către Mareşalul Antonescu cu inventarul Tezaurului, prezentat de BURSA în facsimil, este fratele Dosarului BNR 17415 – “Tezaur Moscova”, deschis în 1916 şi transmis cu sfinţenie de Guvernatorii Băncii unul altuia de peste un secol. La simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară, “Cristian Popişteanu”, ediţia a XXVII-a, cu tema “Tezaurul BNR evacuat la Moscova – un bilanţ istoriografic şi un studiu de caz”, vor prezenta lucrări academicianul Ioan Aurel Pop, ultimul preşedinte al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, specialistul nr. 1 în această problematică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, primul preşedinte al Comisiei pentru Tezaur, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, istoricul Marian Ştefan, co-autor al mai multor lucrări de specialitate pe tema Tezaurului, împreună cu Cristian Păunescu şi Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, care promite să dezvăluie în amănunt istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova. La final va avea loc decernarea Premiilor anuale oferite de Fundaţia Culturală “Magazin Istoric” pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice din anul 2018.

Banca Naţională a României a sărbătorit pe 17 aprilie a.c. 139 de ani de la înfiinţare. Dintre aceştia, de peste un secol este deposedată de un bun naţional evaluat la circa 5 miliarde de dolari – Tezaurul de la Moscova. Am stat de vorbă despre acest subiect fierbinte cu istoricul Cristian Păunescu, membru în Comisia româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, şi consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Cristian Păunescu împreună cu doamna Viorica Moisuc sunt consideraţi de profesorul Ioan Scurtu, primul copreşedinte al Comisei, drept cei mai buni specialişti ai problematicii Tezaurului. Domnia sa ne-a oferit detalii despre descoperirea relativ recentă celui de-al doilea Dosar de documente dispărut din Arhiva BNR, cu numărul 17416, care este fratele mai mic al celui cu numărul 17415, unde se află originalele Protocoalelor cu ruşii, din 1916 şi 1917, Dosar fotografiat şi prezentat în BURSA, în exclusivitate, încă din 2015.

Tot în exclusivitate pentru BURSA, Cristian Păunescu ne oferă Protocolul integral prin care reprezentantul Rusiei garantează returnarea Tezaurului României. În partea a doua a interviului veţi putea afla, între alte subiecte incitante, pentru aurul cui l-a asasinat Hitler pe Armand Călinescu şi ce s-a întâmplat cu cel mai bun cunos­cător din trecut al problemei Tezaurului, funcţionarul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, închis de comunişti pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, cât şi care sunt şansele reluării negocierilor cu Rusia. De asemenea, veți afla și câteva date despre istoria mai puțin cunoscută a României, starețul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, Gheron Netta, Patapievici, Hitler, Sima și Codreanu..

EXCLUSIV: PROTOCOLUL CU MOSCOVA“Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!” (I)

A consemnat Victor Roncea

Cristian Paunescu, consilier al Guvernatorului BNR. Foto: Victor Roncea

Reporter: Domnule Cristian Păunescu, sunteţi membru în Comisia de istorici, arhivişti, istorici de artă care studiază posibilitatea recuperării Tezaurului român de la ruşi. Din câte ştiu este o Comisie cam pusă pe butuci, rămasă fără preşedinte de când profesorul Ioan Aurel Pop a devenit preşedinte al Academiei Române. Ultima întâlnire, cea din 2016, s-a des­făşurat la Sinaia după o pauză de un deceniu iar următoarea trebuia să se desfăşoare la Moscova. Ce s-a în­tâmplat cu ea?

Cristian Păunescu: A fost anulată de ruşi, din motive ce ţin mai mult de serviciile speciale şi nu de noi. Noi suntem istorici. Ne veţi întreba ce fac aceşti istorici. Am făcut ce s-a putut. În primul rând – ştiu că ştiţi dar o spun pentru publicul larg – e foarte greu să negociezi cu Rusia. În al doilea rând e foarte greu să negociezi cu Rusia în condiţiile relaţiilor bilaterale româ­no-ruse actuale – scut, declaraţii nefericite etc. Şi trei, ceea ce nu prea se înţelege este cum funcţionează Rusia, respectiv faptul că cele două restituiri parţiale – din iunie 1935 şi iunie 1956 – au fost făcute de partea sovietică exclusiv pentru unele avantaje.

Reporter: Şi anume?

Cristian Păunescu: În 1934, Titulescu stabileşte relaţii diplomatice cu Rusia. Interesul lor era mare – aveau relaţiile diplomatice europene blocate, era un cordon sanitar în jurul lor; prin Titulescu li s-au deschis porţile. Au căpătat recunoaştere şi sub mască diplomatică au căpătat acces în exterior – toţi trimişii lor, diplomaţi, corespondenţi de presă etc. erau agenţi. Cohorte de agenţi au invadat cu acoperire legală Europa civilizată. Am reluat relaţiile, ne-au dat prima restituire. Nu era de mare valoare – dosare, hârtii de valoare devalorizate, bancnote care dispăruseră din circulaţie, în general aproape maculatură – dar ne-au dat, de exemplu, osemintele lui Dimitrie Cantemir. Toate lăzile erau violate, cum aţi scris într-un articol.

A doua restituire – 1956. Tot iunie. Ce se întâmpla? Se mişca Ungaria. Ruşii aveau date cu ce se petrecea la unguri. În octombrie a început revoluţia. Aveau nevoie de o Românie care să fie supusă, liniştită. Am avut şi noi o contribuţie – pe mână cu Rusia i-am acordat azil lui Imre Nagy. S-a dus acolo Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, evreu ungur, născut în Oradea, vorbea nativ limba maghiară, împreună cu încă unul, Aurel Mălnăşan, şi aştia doi l-au convins pe Imre Nagy să vină în România. Exact ce-i învăţaseră ruşii. Ei se cunoşteau toţi de la Moscova, de la Internaţionala a III-a, hotelul Lux, de foarte mulţi ani. Au avut încredere ungurii. Naivi, au venit, au stat la Snagov, traducătoare era altă vorbitoare nativă, Ilona-Ileana Ioanid (a publicat şi o carte), au fost tratataţi cu şampanie, la început, apoi, după ce au fost storşi de informaţii, din ce în ce mai puţină libertate, anchete dure şi în final, după cum se ştie, au sfârşit spânzuraţi la Budapesta. Se poate spune că ce ne-a venit din Tezaur a fost o recompensă anticipativă – Cloşca cu puii de aur, 18 kg de aur, 120 de picturi Grigorescu, colecţia de medalii a Academiei Române, nişte bijuterii. Apoi l-au plimbat pe academicianul Oprescu la Moscova şi ne-au scos ochii. Aceste acte, cele două restituiri, au fost strict conjucturale. Însă să spunem că ne-au ajutat în negocierile cu ruşii, pentru că le-au demontat argumentele lor false – aceleaşi, la orice lider rus, ţarist, sovietic etc. – că n-au auzit de Tezaur. Când erau întrebaţi la întâlnirile bilaterale ce e cu aurul românesc, toţi ziceau la fel: “e prima oară când aud de această problemă” sau “nici nu ştim dacă a existat sau mai există”. Şi-atunci cum şi din ce ne-aţi restitut oficial şi parţial?

Reporter: Bun, şi după 1956 ce s-a întâmplat, de ce n-am mai primit nimic?

Cristian Păunescu: După “56, tânărul Ceauşescu, venit la putere după moartea lui Dej, în martie “65, pune şi el pe tapet situaţia Tezaurului, destul de vehement, în septembrie, la Brejnev, unde se duce cu întreaga conducere. Problema ţine de evoluţia ulterioară a relaţiilor româno-ruse, problemă pe care o abordează foarte bine istoricul american Larry Watts. Discuţiile cu Brejnev sunt memorabile. Le-am publicat şi noi, după doamna Mioara Anton, le-a publicat şi profesorul Gheorghe Buzatu. Ce mai adăugăm noi în lucrarea noastră sunt detalii despre Operaţiunea Neptun, cu aurul de la Tismana, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Reporter: Tezaur salvat între alţii – în primul rând aş zice – şi de stareţul-martir Gherasim Iscu, ulterior ucis de bolşevici la închisoarea din Târgu Ocna. Ar merita mai multă atenţie acest caz, inclusiv din partea BOR.

Cristian Păunescu: Da. A fost o operaţiune complexă. Guvernul de atunci a salvat aurul rămas şi o parte din cel al Poloniei prin această idee, de a-l ascunde la Mănăstirea Tismana, iniţial în pivniţă şi apoi, la propunerea celor de-acolo, de teama agenţilor care se înmulţiseră, într-o peşteră din imediata apropiere, astupată şi mascată perfect, unde acum am făcut şi un Muzeu. Era pericolul să fie capturat, ori de armata germană, care era în retragere, ori de Armata Roşie, aflată în ofensivă. Înainte de armistiţiu, 12 septembrie, tot ce luau era prada de război. A mai fost o propunere interesantă, de mutare a cursului Dunării şi de ascundere a aurului în albia fluviului şi apoi de reluare a cursului, dar Antonescu a respins-o pentru că ar fi fost prea mulţi ochi care ar fi putut să urmărească acţiunea. Sunt multe istorii, foarte interesante. Am scris împreună cu Marian Ştefan – un foarte bun istoric de la Magazin Istoric – o serie de cărţi despre Tezaur, care s-au epuizat rapid, inclusiv cele în limba engleză.

Reporter: Ar trebui să fie republicate şi trimise, după părerea mea, tuturor guvernelor aliate şi tuturor filialelor ICR din străinătate, pentru a le oferi oficialilor din ţările respective.

Cristian Păunescu: Dumneavoastră o spuneţi şi nu pot să nu fiu de acord.

Reporter: În ce priveşte Dosarul acesta nou, apărut din ceaţă, fratele celui pe care îl aveţi deja, ce puteţi să ne spuneţi?

Cristian Păunescu: În 2018, în luna august, Banca Naţională a primit de la o instituţie a statului român, cu o scrisoare de înaintare, acest Dosar, pe care îl aveţi în faţă şi care s-a constatat, în cadrul acelei instituţii, că este proprietatea Băncii Naţionale a Româ­niei. Domnul Guvernator a dispus ca nucleul de cercetare istorică bancară pe care îl coordonez, în calitatea mea de consilier al dânsului, să autentifice şi să studieze documentele. Ne-am apucat de studiu, o muncă migăloasă, pentru că este un volum de circa 300 de pagini care necesită în primul rând o critică istorică a textelor, a tuturor documentelor.

Reporter: Aţi verificat dacă este original; vechimea, hârtia, cerneala?

Cristian Păunescu: Desigur, am verificat şi scrisul şi adnotările de pe documente şi pot să vă spun că hârtia pe care se află înscrisurile băncii este aceeaşi cu cea folosită şi în elaborarea Dosarului de la Moscova 1, aflat în Arhiva noastră. Ambele Dosare au fost alcătuite în cea mai mare parte de expertul nostru, Mihail Romaşcanu, o minte luminată, un excepţional specialist, care conducea una dintre cele mai importante Direcţii ale Băncii Naţionale, Direcţia de Studii, avea preocupări polivalente şi a scris mai multe cărţi foarte interesante. În 1934, în preajma reluării relaţiilor cu ruşii, a publicat cea mai importantă lucrare despre problema noastră – “Tezaurul Român de la Moscova” – care era un argument în mâna Ministerului de Externe, care putea să ceară, de la un stat cu care avea de-acum relaţii diplomatice, drepturile fireşti asupra Tezaurului. Şi iată cum a apărut prima restituire, din iunie 1935 – 1443 de lăzi. În lucrarea noastră din 1999 – “Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova” – sunt inventariate ambele restituiri, din 1935 şi 1956.

Mihail Grigore Romascanu si Nicolae Rosca

Reporter: Ce cuprinde nou acest al doilea Dosar de documente care, din câte înţeleg, îl completează pe primul?

Cristian Păunescu: În mare, aşa cum am spus, şi acest Dosar este alcătuit de Mihail Grigore Romaşcanu, căruia i-au trecut prin mână toate documentele referitoare la Tezaur. El le-a ordonat şi adnotat şi a elaborat studii pentru Guvern şi Ministerul de Externe, ca o bază primară pentru revendicări. Fiind o personalitate foarte bine cunoscută, în cercetarea istorică şi financiar-bancară, în perioada Guvernării Antonescu a fost cooptat în Guvern şi făcut secretar general în Minis­terul Economiei şi Comisar General al preţurilor; el răspundea de toate măsurile excepţionale ce se luau în acele situaţii excepţionale. Iar Guvernatorul BNR în perioada 1940 – 1944, Alexandru Ottulescu, un jurist de excepţie, participa la toate şedinţele de Guvern. După cum aţi observat chiar dumneavoastră într-un articol, consultând lucrările profesorului Buzatu despre Jurnalul lui Antonescu, în perioada elaborării de către Romaşcanu a unui Raport semnat de Ottulescu şi ajuns pe masa lui Antonescu, în care se arăta exact ce bunuri avem la Moscova, Guvernatorul a stat în mai multe rânduri la discuţii tete-a-tete cu Mareşalul.

În ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret

Reporter: Care este istoria Dosarului dumneavoastră cu documentele privind Tezaurul?

Cristian Păunescu: Dosarele au fost foarte bine păstrate, dovadă că Dosarul 1 a ajuns din mâna unui Guvernator la altul, în forma iniţială, sub legământ, fără să dispară documente şi a fost predat de Decebal Urdea, fostul Guvernator, în 1990, noului Guvernator, Mugur Isărescu.

Reporter: Cum de nu au fost subtilizate de către consilierii sau agenţii sovietici din Bancă documente din acest Dosar – cum ar fi de exemplu protocoalele originale româno-ruse?

Cristian Păunescu: Este senzaţional acest aspect şi l-am remarcat şi noi în Banca Naţională, cum, în ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret. Am avut aici un consilier sovietic, Romaşov, care coordona aici traducerile de documente bancare din limba rusă în limba română, ca să se aplice ca regulamente. Eram îndoctrinaţi după doctrina financiar-bancară sovietică.

Reporter: Parcă şi tatăl lui Patapievici, care fusese traducător pentru Armata Roşie la Viena, a lucrat aici…

Cristian Păunescu: Da, Denis Patapievici a fost angajatul Băncii Naţionale. Arhiva noastră a suferit perieri succesive după 1947, ca urmare a etatizării de la 31 decembrie 1946 – 1 ianuarie 1947 când Banca a fost invadată de ofiţeri ai Securităţii bolşevice. În acei ani au dispărut multe. Dosarele Guvernatorilor de după 47 – 48 nu sunt la Bancă. Dosarele lor de cadre erau la Comitetul Central pentru că erau numiţi direct de către CC al PCR. O nouă periere a avut loc în iunie 1959, după Marele Jaf de la sucursala Griviţa, când Grupul Ioanid a atacat maşina Băncii Naţionale şi a devalizat-o şi Securitatea i-a prins pe autori, bărbaţii au fost executaţi şi femeia, Monica Sevianu, expulzată în Israel. Şi atunci au fost arestaţi peste 100 de angajaţi ai Băncii, anchetaţi dur, şi s-a umblat în Arhivă. Ca o probă, şi dosarul lui Denis Patapievici a dispărut din Arhiva Băncii Naţionale. Nu se ştie exact când şi cum.

“Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional, a URSS-ului”

Reporter: Dar Dosarul Tezaurului a fost ascuns…

Cristian Păunescu: Exact. Inclusiv de către primul preşedinte al Băncii de Stat a RPR, comunistul Aurel Vijoli, care a avut şi el probleme, a fost arestat o vreme şi apoi reabilitat. Dacă Dosarul pica în mâna ruşilor nu mai aveam ce revendica, nu mai aveam documentele în baza cărora să revendicăm. Acolo sunt cele două protocoale bilingve, din decembrie 1916 şi iulie 1917, în franceză şi rusă, cu ştampilele şi semnăturile originale ale oficialilor Băncii Imperiale de Stat a Rusiei.

Reporter: Protocoale în care este menţionată garanţia Guvernului rus că Tezaurul român va fi returnat… Sunt documente cu valoare de tratate internaţionale, cum spune şi profesorul Ioan Scurtu, fost co-preşedinte al Comisiei.

Cristian Păunescu: Exact.

Reporter: Puteţi să ne oferiţi o copie a unui protocol pentru cititorii BURSA?

Cristian Păunescu: Cu plăcere. Noi am pus online pe site-ul BNR doar prima şi ultima pagină, dar pentru dumneavoastră şi BURSA un facsimil complet al primului protocol vă va sta la dispoziţie în exclusivitate. Este un document, din punct de vedere al dreptului internaţional, imbatabil, fiindcă Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional a URSS-ului şi URSS-ul a Imperiului Ţarist.

Reporter: Şi cum argumentaţi la negocieri cu partea rusă?

Cristian Păunescu: Avem, pe lângă aceste documente, argumentele celor două restituiri, care sunt o recunoaştere clară.

Reporter: Mai este şi o declaraţie a lui Lenin.

Cristian Păunescu: Desigur, cea de la confiscarea bunurilor nostre, la 1918. Trebuie subliniat, aşadar, că Banca Naţională are o creanţă exigibilă asupra statului Federaţiei Ruse. Revenind la Dosarul descoperit, acesta nu schimbă sensibil vreuna din cantităţile trimise la Mos­cova pentru a fi retrocedate. Nu schimbă natura calculelor. Sunt documente întregitoare, care se referă la momentul conducerii statului român de către Ion Antonescu. Acest Dosar prezentat senzaţionalist ca fiind al lui Antonescu nu este al lui Antonescu. El a fost făcut de Mihail Romaşcanu din însărcinarea Guvernatorului Alexandru Ottulescu, care trebuia să-l informeze pe Mareşal privind conţinutul transporturilor trimise la Moscova. Începuse Războiul, eram în noiembrie 1941; după primele luni de război părea foarte aproape înfrângerea Uniunii Sovietice. Şi precis că Antones­cu se gândea ca la masa tratativelor, după capitularea sovieticilor, să prezinte documentele pentru retrocedarea Tezaurului sau a contravalorii lui. Cum a făcut şi Ceauşescu, peste ani, când a avut ocazia, dar din cu totul altă poziţie.

Reporter: Am văzut că Ceauşescu îi spunea lui Brejnev că valoarea Tezaurului – doar a aurului, probabil – se ridica, la vremea aceea, la 167 de milioane de dolari. Era un calcul corect?

Cristian Păunescu: Nu putea să fie un calcul incorect pentru că îl prezenta oficial, dar pe ruşi nici nu-i interesa. Şi gândiţi-vă că dacă nu se solda cu succes Operaţiunea Neptun, de la Tismana, şi ne confiscau şi acele 240 de tone, aveam o pierdere de circa 330 de tone aur.

Reporter: Cum s-a rătăcit Dosarul “Moscova 2”?

Cristian Păunescu: El a fost găsit cu un Paşaport regal, pe care l-aţi văzut, al unui funcţionar al BNR, Nicolae Roşca. Posibil să fi fost un prieten al lui Romaşcanu. Nicolae Roşca a fost epurat din BNR în 1952 când Romaşcanu fusese deja arestat în “Noaptea demnitarilor”, în 1950. Nici Roşca nu avea “origine sănătoasă”. Cel mai probabil, considerăm noi, în pragul epurării el a avut acces la Dosar şi s-a gândit să-l salveze de Securitatea bolşevică de atunci.

Reporter: Cum staţi cu studiul Dosarului? A trecut ceva timp…

Cristian Păunescu: Noi am luat fiecare pagină la rând şi am văzut ce cuprinde. Numărul 1, dispoziţia lui Antonescu către Ottulescu, ca să facă o situaţie privind instituţiile statului român care au trimis bunuri la Moscova pentru a fi salvate, în 1916-1917, ce s-a întors şi ce a mai rămas de restituit, pentru a avea situaţia exactă. Mare parte din dosar sunt răspunsurile altor instituţii, muzee, bănci, Academia şi Patriarhia Română cu situaţiile privind ieşiri şi intrări. De asemenea, alte documente interesante sunt legate de politica internaţională a României, cum ar fi memoriul pregătit de partea română pentru Conferinţa de Pace de la Paris-Versailles privind revendicările noastre, inclusiv Tezaurul. Nu i s-a dat curs atunci de Franţa, invocându-se că Tezaurul Român nu a fost garantat de Marile Puteri, deşi în momentele fierbinţi ni se spusese că este garantat. Apoi, pentru Conferinţa de la Genova, din 1922, unde se hotărăşte, pe baza protocoalelor şi a documentelor înaintate, ca Rusia sovietică să înapoieze Tezaurul Român, hotărâre ignorată de Rusia. Noi n-am pierdut nici un moment de a negocia, unde s-a putut, cu partea rusă, pe această temă – la Copenhaga, la Varşovia, la Viena, 1924, şi tot timpul Rusia ne-a transmis: vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia!

DOCUMENTELE LA BURSA.RO

Tezaurul României – noul dosar din BNR (II)

A consemnat VICTOR RONCEA

Reporter: De ce ruşii pun mereu problema Basarabiei când noi ridicăm problema Tezaurului?

Cristian Păunescu: Este o capcană, pe care a semnalat-o şi Mihail Romaşcanu, autorul apreciatului volum despre Tezaurul României şi cel care a supervizat acest Dosar 2 reapărut anul trecut, în adresele către conducerea Băncii şi a statului. Dar instrucţiunile primite încă de pe vremea primului ministru Ionel Brătianu au fost să nu legaţi niciodată problema Tezaurului de problema Basarabiei. Sunt două chestiuni distincte – una este despre fiinţa naţională şi cealaltă despre o avere naţională trimisă unui stat aliat care a devenit inamic prin schimbarea orânduirii şi a ordinii de drept.

Reporter: Când a dispărut Dosarul din Arhiva Băncii?

Cristian Păunescu: După cum v-am spus, Dosarul nr. 2 a plecat din Bancă în anii “50, când au apărut consilierii sovietici.

Când ne-a fost returnat, anul trecut, prin concursul instituţiilor speciale, toată lumea din Bancă a vrut să ştie dacă el aduce noutăţi substanţiale, dacă se dublează cantitatea de aur, de exemplu. Or nu este acest caz. Dosarul a fost dat spre studiu aprofundat experţilor noştri urmând să-l prezentăm public, aşa cum a afirmat şi Guvernatorul Mugur Isărescu, la simpozionul tradiţional anual pe care îl avem împreună cu Fundaţia Magazin Istoric, unde vor fi prezenţi specialişti recunoscuţi, în frunte cu preşedintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, şi istorici care s-au ocupat de-a lungul timpului de problematica Tezaurului.

Există foarte multe semne de întrebare legate de ce s-a întamplat cu familia lui Nicolae Roşca, funcţionarul Băncii care a ascuns Dosarul, cine au fost moştenitorii, cum a ajuns Dosarul în scrinul vândut etc. Noi ne ocupăm însă de studiul ştiinţific şi important este că acest Dosar este acum înapoi la locul său firesc, în patrimoniul arhivistic al Băncii Naţionale. Este un bun al BNR.

Bancherul francez Jacques de Larosière: “Guvernatorule, să nu uiţi niciodată să reclami acest Dosar! Istoria îţi va face dreptate!”

Reporter: Au trecut totuşi peste 100 de ani de când am pierdut Tezaurul…

Cristian Păunescu: Guvernatorul a declarat în repetate rânduri că Banca Naţională nu va ceda niciodată lupta pentru recuperarea valorilor sale de la Moscova, o creanţă exigibilă, indiferent de cât va dura această luptă. Pentru că, istoriceşte vorbind, ce înseamnă 100 de ani pentru Istorie dacă românii din Transilvania au aşteptat 1000 de ani ca să-şi reintre în drepturi şi să-şi vadă visul cu ochii, să trăiască într-un stat unitar? Stat contestat azi, chiar din interior, după cum vedem, cât şi din jurul nostru.

Această problematică a Tezaurului nu trebuie abandonată şi o să-l citez şi pe celebrul bancher francez Jacques de Larosière, care, aflat în vizită la noi, după ce a văzut documentele originale din Dosar, protocoalele scrise în franceză, i-a spus lui Mugur Isărescu: “Guvernatorule, să nu uiţi niciodată să reclami acest Dosar! Istoria îţi va face dreptate!”

“Totul ţine de relaţiile bilaterale”

Reporter: Concret, cum se mai poate obţine Tezaurul?

Cristian Păunescu: Partea rusă din cadrul Comisiei ne-a spus-o direct că totul ţine de relaţiile bilaterale. Atunci când acestea vor fi de aşa manieră încât să putem dialoga vom reîncepe negocierile.

La această oră suntem pe un palier al cercetării istorice. Banca Naţională a înmânat părţii ruse toate documentele care atestă depunerea bunurilor BNR – noi, aici, doar de acestea ne ocupăm – şi a rămas ca partea rusă să le studieze şi să ne răspundă. Însă negocierile s-au oprit. Comisia a avut întruniri din 2003 până în 2006. A urmat o întrerupere de 10 ani. Climatul politic… Apoi, în 2016, Banca Naţională a organizat la Sinaia o reuniune reuşită, spunem noi. Au rămas câteva progrese făcute. În protocoalele care se dau publicităţii s-au spus următoarele: partea rusă nu pune la îndoială documentele înmânate de BNR şi rămâne la rândul ei să cerceteze în fondurile arhivistice proprii dosare omoloage ale acestora. Apoi, pe fondul unor alte chestiuni, externe, următoarea întrunire nu a mai avut loc. Deci ăsta ar fi etajul la care am ajuns.

Reporter: Cam la primul nivel…

Cristian Păunescu: În caz de rezultate favorabile mai urcăm puţin – se ajunge la palierul diplomatic al negocierilor care apoi urcă la etajul politic, care ia deciziile. Noi ne facem datoria de a pune la dispoziţia forurilor politice şi diplomatice toate argumentele care atestă dreptul nostru asupra Tezaurului. O idee greşită acreditată de anumiţi vectori mass-media este că de ce nu face BNR mai multe în foruri internaţionale pentru recuperarea Tezaurului. E bine să explicăm – România şi Banca au acţionat la nivel internaţional din 1918-1919 – la Tratatul de Pace de la Paris, unde a fost prezentată problema şi depus dosarul, cu cerinţe foarte clare.

De ce România nu poate merge la Haga cu Chestiunea Tezaurului

Reporter: Şi totuşi, Tezaurul a fost transportat în Rusia ca urmare a războiului. Nu Germania trebuia să fie făcută responsabilă şi să garanteze pentru returnarea unui bun al României îndepărtat din cauza ei?

Cristian Păunescu: Acesta a fost unul dintre argumentele delegaţiei româneşti de la Paris. Însă, din păcate, aliaţii, care erau la rândul lor obligaţi să asigure revenirea Tezaurului, nu ne-au susţinut opiniile. În 1920, Banca a înaintat un Memoriu Comisiei Reparaţiunilor, însă cu acelaşi rezultat. Apoi la Genova, în 1922, la Conferinţa Economică internaţională unde a participat şi Rusia sovietică, pentru prima oară. De data aceasta, cererea României a fost găsită dreaptă şi Conferinţa a hotărât că “Guvernul sovietic rus va restitui Guvernului român valorile depozitate la Moscova de numitul Guvern român”, rezoluţie comunicată oficial Rusiei sovietice de către Franţa, la 2 mai 1922. Dar nerespectată. Ce puteam să facem? Se mai pune problema, greşit, de ce nu acţionăm Rusia la Curtea Internaţională de la Haga. România nu poate merge la Haga pentru că acolo se duce şi reclamantul şi reclamatul. De comun acord. Vedeţi cazul România-Ucraina, cu platforma continentală a Mării Negre. Altfel nu se poate.

MAE şi ICR ar putea să facă mai multe împreună cu BNR

Reporter: Atunci ce poate să facă România, azi, ţinând cont de situaţia prezentă?

Cristian Păunescu: Poate să facă. Poate să facă lobby, în Uniunea Europeană, unde sunt ţări care ne-au garantat atunci pentru transportul Tezaurului, deşi nu mai vor să recunoască. Noi am publicat toate Protocoalele şi în limba engleză, ele există deja în franceză. Am avut conferinţe, de la Chişinău şi Cernăuţi la Varşovia, Viena şi Tel Aviv. Mai multe ce s-ar putea face? Institutul Cultural Român ar putea să facă un parteneriat cu Ministerul de Externe, cu Banca Naţională, să trimită lectori şi expoziţii – pe care Banca le poate face, privind Tezaurul BNR – de la Bruxelles şi până la Washington.

Reporter: Chiar şi la Moscova.

Cristian Păunescu: Totul e să existe dorinţă.

BOR, BNR şi statul român au salvat la Tismana 240 tone de aur din calea ruşilor şi nemţilor

Reporter: Cu aurul ascuns la Mănăstirea Tismana pe când stareţ era martirul Bisericii Ortodoxe Române Gherasim Iscu ce s-a întâmplat?

Cristian Păunescu: Noi am prezentat şi în lucrări de specialitate şi în muzeul pe care l-am amenajat la Tismana această istorie, a celor 240 de tone de aur protejate pe vremea Mareşalului Antonescu, care se aflau în situaţia iminentă de a fi pierdute ori din cauza ofensivei Armatei Roşii, ori din cauza retragerii germane. Ambii actori militari puteau să ia aurul şi dacă aceasta se întâmpla înainte de 12 septembrie 1944, ziua armistiţiului, pierdeam, devenea pradă de război.

Reporter: Aurul acesta fusese obţinut în mare parte chiar de la nemţi în baza schimburilor economice. Specialiştii români, între care Gheron Netta şi Mircea Vulcănescu, au solicitat plata în aur pentru petrol şi grâne, din câte ştiu.

Cristian Păunescu: Exact. Guvernul Antonescu nu a vrut să primească hârtii fără valoare şi a cerut aur. Şi numai după ce intra aurul în contul BNR de la Zurich, în Elveţia, ţară neutră, după cum cerusem noi, atunci plecau transporturile de alimente sau de combustibil.

“Mircea Vulcănescu a contribuit foarte mult” la rezerva de aur a României

Reporter: Mircea Vulcănescu, marele filosof ucis de bolşevici la Aiud, la ce a contribuit?

Cristian Păunescu: Mircea Vulcănescu a contribuit foarte mult la raporturile economice cu Reich-ul, în sensul că nu s-a plătit cum a vrut Hitler, ci s-a plătit pe cea mai lichidă şi valoroasă plată – metal preţios. El a fost unul dintre responsabilii de această acţiune merituoasă. Şi noi am avut doi specialişti – pe Mihail Grigore Romaşcanu, care pe atunci era Comisar al preţurilor – şi pe Vasile Dimitriuc, şi el fost şef al Direcţiei Studii, cu doctorat la Leipzig. El era subsecretar de stat cu Combustibilii şi Vulcănescu subsecretar de stat la Finanţe. Ei negociau condiţiile cu partea germană.

S-a propus mutarea cursului Dunării ca pe vremea lui Decebal

Reporter: Şi la Tismana cum s-a ajuns? Operaţiunea a început în 1943, ceea ce ne arată că Antonescu prevăzuse invazia sovietică.

Cristian Păunescu: Se poate spune şi aceasta. În 1943, Banca Naţională şi Guvernul au luat decizia să pună Tezaurul la adăpost. Pe plan internaţional nu a vrut nimeni să-l ia. Turcia a invocat că e neutră. Au apărut tot felul de soluţii, între care să mutăm cursul Dunării, ca pe vremea lui Decebal, să se îngroape aurul şi apoi să se mute cursul la loc. Însă Antonescu a opinat că e prea plină de spioni germani ţara şi s-ar afla şi atunci a luat decizia acestei operaţiuni, cu nume de cod Neptun. Am publicat istoria în cartea noastră Tezaurul de la Tismana. Şi, sub legenda restaurării celei mai vechi mănăstiri ridicate şi încă existente în spaţiul românesc, au început încet-încet transporturile lăzilor cu aur, monede de aur şi lingouri. La început au fost puse în pivniţa Mănăstirii şi apoi mutate cam la 50 de metri, într-o grotă care a fost zidită şi camuflată, cu contribuţia nepreţuită a stareţului de la Tismana şi a delegaţilor BNR şi ai Armatei, acţiune realizată în mare secret chiar în zilele armistiţiului.

Ce conţinea exact Tezaurul României în 1944

Reporter: Am înţeles că tot acolo a fost ascuns şi din aurul Poloniei.

Cristian Păunescu: Este adevărat, o parte din el, este vorba de 3 tone. Lista exactă a valorilor depozitate în peşteră erau: “Monezi: 1641 casete în greutate brută de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur; Lingouri tip internaţional: 1372 casete în greutate brută de 73.495,575 kg, din care 67.761,31306 kg aur; Lingouri tip standard: 1022 casete în greutate brută de 56.007,170 kg, din care 54.337,07480 kg aur. Total general: 4035 casete în greutate brută de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg aur. Aur polonez în păstrare: 51 casete, în greutate brută de 3.057,450 kg”.

Reporter: Şi cu restul valorilor Poloniei ocupate de alianţa ruso-germană, bolşevico-nazistă, parcă şi azi valabilă, ce s-a întâmplat?

Cristian Păunescu: În 1939 România salvează Guvernul Polonez, acordă azil unei mari părţi din Armata poloneză, de asemenea facilitează drumul garniturii feroviare cu 83 tone de aur care merge în portul Constanţa, unde este îmbarcat pe un fost petrolier şi trimis la Istanbul şi apoi prin toată Anatolia, în Liban şi Siria până în Senegal. De asemenea, Tezaurul de artă inestimabil al Poloniei a fost salvat şi trimis în Franţa, în zona liberă, cu vase româneşti. România a ajutat atunci Polonia, cu care aveam graniţă directă, în ciuda protestelor Germaniei.

Armand Călinescu a fost ucis de Hitler pentru salvarea aurului şi Guvernului Poloniei

Reporter: Care au fost consecinţele?

Cristian Păunescu: Eliminarea lui Armand Călinescu, între altele. Asasinarea lui Călinescu o putem judeca şi prin această cheie – că s-a opus din răsputeri ca să cedeze lui Hitler, în faţa dorinţei acestuia de a pune mâna atât pe tot aurul Poloniei, cat şi pe Guvernul polonez, în frunte cu şeful statului, primul ministru, ministrul de Externe, refugiaţi în România. De fapt afrontul faţă de Hitler a dus la asasinarea lui chiar dacă această operaţiune a fost pusă la cale prin intermediul lui Sima sub pretextul răzbunării lui Codreanu. Oficial ai Poloniei ne-au recunoscut, la un simpozion de la Bucureşti, că nu aveau o “variantă B”. Iată, România a făcut atunci ce nu a făcut nimeni. Şi pentru aceasta Armand Călinescu a plătit cu viaţa, la ordinul lui Hitler.

Spre deosebire de Polonia, care şi-a salvat Tezaurul prin noi, Spania l-a pierdut complet când agenţii invadatori ai NKVD-ului, brigăzile roşii care ocupaseră regatul, au trimis pe mare 7900 de lăzi de aur în Rusia.

Ruşii au furat de două ori aurul României

Reporter: În ce ne priveşte, la sfârşitul războiului România deţinea cantitatea-record de 244,9 tone de aur iar în 1953, secătuiţi de Sovromuri şi plata “datoriilor” către URSS, cantitatea se redusese la 53,3 tone. Deci putem spune, după părerea mea, că am fost furaţi de aur de două ori de către ruşi. La cât s-ar evalua astăzi aurul Tezaurului răpit, cele 93,4 tone plecate la Moscova?

Cristian Păunescu: Din Rezerva de aur doar trei lăzi erau cu lingouri iar restul erau monede. Şi avem inventarul lor, inclusiv în acest al doilea Dosar. În afara cantităţii şi a greutăţii, moneda are şi valoare numismatică. Noi le-am dat în stare bună şi solicităm preţul de catalog. Părerea noastră – în ce priveşte doar Tezaurul Băncii – este că e vorba de circa 4 miliarde de euro. Pentru Rusia este o cantitate infimă.

Reporter: Dar tot atât are să ne dea Ungaria. Moştenirea Gojdu este evaluată tot la 4 miliarde. De asemenea, o istorie îngropată de mai toţi guvernanţii României. Ba chiar unii au vrut să dea această avere fabuloasă drept plocon Ungariei. Unde este mediatizarea statului român a acestei probleme, la fel de vicioasă ca cea a Tezaurului de la Moscova?

Cristian Păunescu: Este o întrebare bună. Şi aici ar trebui să se implice MAE şi ICR-urile, care ar trebui să răspândească în toată lumea aceste cauze istorice: “Daţi Tezaurul înapoi! Daţi înapoi Moştenirea Gojdu!”

BURSA

EXCLUSIV: SRI consideră descoperirea Dosarului Tezaurului de la Moscova Secret de Stat Inventarul Tezaurului României, aşa cum a stat pe masa lui Antonescu

Victor Roncea
Ziarul BURSA /

Interviul cu istoricul Cristian Păunes­cu, membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur şi consilier al Guvernatorului BNR, unul dintre cei mai buni specialişti ai României privind această problemă, din care Bursa a publicat deja prima parte, a suscitat un interes aparte din partea cititorilor. Acest fapt ne-a incitat să solicităm şi poziţia SRI privind descoperirea relativ recentă a wcova. Este vorba de Dosarul-frate al Dosarului BNR 17415 – “Tezaur Mos­cova”, deschis în 1916 şi transmis cu sfinţenie de Guvernatorii Băncii unul altuia de peste un secol. Cel de-al doilea poartă numărul 17416, conţine 287 de pagini, şi ar fi fost găsit în fundul dublu al unui dulap ajuns pe mâna unui iranian şi a unui ungur, ca-n bancurile de pe vremea lui Ceauşescu. Până la urmă însă tot s-a întors la români. Potrivit informaţiilor nostre, Serviciul Român de Informaţii a avut un rol hotărâtor în depistarea şi returnarea acestor documente de importanţă naţională şi mare valoare istorică deţinătorului lor de drept, Banca Naţională a României. Probabil din modestie, dar şi potrivit rigorilor legii, SRI a ales să ne transmită că “Informaţiile de natura celor pe care le solicitaţi sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, potrivit dispoziţiilor art. 12 litera a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, actualizată, întrucât fac parte, potrivit legii, din categoria informaţiilor clasificate şi intră sub incidenţa “secretului de stat”.

Este şi aceasta o informaţie. Mai important pentru noi este că asociaţia anonimă a prietenilor SRI ne-a oferit integral Dosarul “Moscova 2”, din care reproducem azi pentru cititorii Bursa două documente extrem de importante pentru Istorie şi România.

Intersul mare suscitat de prima parte a interviului nostru, intitulată “Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!”, ne determină să venim, la cererea cititorilor, cu o completare, înainte de a publica şi partea a doua. Mai precis, pentru a cunoaşte exact fondul problemei, prezentăm aici ce conţineau exact cele două trenuri către Moscova care au transportat Tezaurul României de la vremea aceea, conform unui Raport oficial al Guvernatorului BNR din 1941, Alexandru Ottulescu, adresat conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Acesta avea în plan, conform istoricului Viorica Moisuc, consultat de noi, să solicite Rusiei sovietice returnarea Tezaurului, la masa potenţialei capitulări a URSS.

Raportul, datat 12 noiembrie 1941, şi venit în completarea unei alte dări de seamă, a fost întocmit pentru Guvernator, cel mai probabil, de expertul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, şeful Serviciului Studii al Băncii şi autorul celei mai documentate lucrări despre problematică, Tezaurul Român de la Moscova (Cartea Românească, Bucureşti, 1934 – disponibilă aici), oferă inventarul bunurilor româneşti însuşite de bolşevici, în ciuda garanţiei de returnare a lor. Parafată prin protocoalele comune, garanţia retrocedării fireşti a bunurilor româneşti, evaluate azi la circa 5 miliarde de dolari, este valabilă şi azi, conform dreptului internaţional.

Întregim prezentarea acestui Raport, disponibil în facsimil pe site-ul ziarului Bursa, cu un al doilea document valoros din Dosarul Nr. 2, pe care îl publicăm în premieră şi integral, online, în exclusivitate pentru cititorii noştri. Este vorba de un “Referat privitor la tezaurul român de la Moscova” şi datat 16 octombrie 1941, care stă la baza Raportului către şeful statului şi survine întrevederilor pe care Guvernatorul Ottulescu le-a avut cu Antones­cu pe 8 octombrie 1941, “în chestiuni economice”, de două ori, în aceeaşi zi, pentru mai multe ore, atât la 12.00 cât şi la 15.30, conform Jurnalului Mareşalului publicat de profesorul Gheorghe Buzatu. Este interesant de observat că în acest Referat, specialis­tul BNR plasează valoarea Tezaurului puţin mai sus faţă de ce i s-a raportat lui Antonescu. “Restituirea tezaurului de la Moscova, a cărui valoare se ridică la importanta cifră de 577.132.208.835,33 lei actuali, din care numai aurul Băncii reprezintă 19.315.848.749, 33 lei actuali, va trebui să fie susţinută cu multă tărie”, scria Romaşcanu. La fel de importantă este pledoaria extraordinară făcută de Romaşcanu în acest Referat pentru cauza naţională şi dreptul istoric româ­nesc peste Prut. Mihail Romaşcanu demontează punct cu punct pretinsele argumente ale părţii ruseşti, care condiţiona returnarea Tezaurului de cedarea Basarabia, după cum aminteşte azi şi Cristian Păunescu. Consilierul BNR ne-a asigurat că Banca va prezenta conţinutul întregului Dosar “Moscova 2” într-o manifestare specială organizată împreună cu Fundaţia “Magazin Istoric” şi care va avea loc la sediul BNR în scurt timp. Banca Naţională are datoria însă să meargă mai departe pe firul afacerii Dosarului “Moscova 2” şi să descopere succesorii funcţionarului BNR Nicolae Roşca, cel care a salvat acest Dosar de la posibila lui confiscare de către consilierii sovietici NKVD, pentru a-i invita la această sesiune ştiinţifică. Până atunci suntem bucuroşi să putem oferi publicului larg, înainte de BNR, această lecţie de istorie şi adevăr oferită de Mihail Gr. Romaşcanu în Referatul său. O personalitate cu totul specială, după cum îl caracterizează Cristian Păunescu, Mihai Romaşcanu a fost decorat cu Medalia “Centenarului Regele Carol I”, cu bareta Pro Patria şi Steaua României în grad de Cavaler, cât şi cu alte medalii, pentru a fi dat afară din BNR şi arestat în “Noaptea demnitarilor” şi acuzat de apartenenţă la Mişcarea Legionară. Chinurile lui de la Sighet, unde, între altele, era pus să stea în genunchi pentru ore întregi, sunt amintite în cartea de memorialistică a istoricului Constantin C. Giurescu. Casa ridicată cu mâna sa în zona Primăverii – Bordei, ulterior cartierul roşu al nomenclaturii comuniste, nu i-a fost returnată după eliberare şi nici măcar retrocedată urmaşilor săi, după aşa-zisa cădere a comunismului. Ne vom interesa cine sunt cei care i-au furat şi îi ocupă şi azi casa. A murit la 13 noiembrie 1981 şi este înmormântat la Hârlău, Iaşi.

Publicăm Raportul BNR către conducătorul statului privind conţinutul Tezaurului de la Moscova – redat în ediţia online şi în facsmil împreună cu Referatul către Guvernatorul BNR privind drepturile nostre naturale în Răsăritul Românesc – şi vă transmitem Sărbători Fericite şi Hristos a înviat!

Scrisoarea Băncii Naţionale a României, referitoare la Tezaurul Românesc de la Moscova, înaintată Mareşalului Ion Antonescu – conducătorul Statului, la 13 noiembrie 1941.

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

[Notă de mână pe exemplarul din Arhiva BNR, aflat în Dosarul 17416 – “Moscova 2”: “12.XI.941 – Adusă predată personal Dlui Mareşal Ion Antonescu de către D-l Guvernator Alex Ottulescu, în ziua de 12 Nov. 1941, ora 13. – M. Romaşcanu”]

Domniei sale

Domnului Mareşal Ion Antonescu, Conducătorul Statului

Bucureşti, 12 Noiembrie 1941

Domnule Mareşal,

Pentru a întregi raportul nostru anterior privitor la Tezaurul Român de la Moscova, avem onoarea să vă comunicăm următoarele:

La sfârşitul lunii Decembrie a anului 1916, Banca Naţională a României, din îndemnul Guvernului şi cu al său consimţământ, a evacuat la Moscova, odată cu bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7.000.000 lei aur, întregul său stoc metalic, care se ridică la 314.580.456,84 lei aur. Delegaţii autorizaţi ai Guvernului ţarist şi-au luat în scris angjamentul solemn faţă de România şi Banca Naţională, să păstreze şi să restituie valorile pe care le-au primit, depunându-le apoi după o minuţioasă verificare, terminată la 16 februarie 1917, în Cetatea Kremlin. În urma revoluţiei din Februarie, Guvernul provizoriu sub preşedinţia lui Lvof venind la 14 Martie 1917 în fruntea Rusiei şi declarând că recunoaşte toate obligaţiunile luate faţă de Aliaţi de Guvernul ţarist, în mod implicit a ratificat şi garanţiile date în privinţa păstrării şi înapoierii Tezaurului nostru depus la Moscova, care era proprietatea particulară a Băncii Naţionale.

Cu câteva zile înainte de luptele de la Mărăşeşti, la sfârşitul lunii Iulie a anului 1917, punerea în siguranţă a tuturor comorilor româneşti ce se aflau în Moldova, a ispitit din nou minţile conducătorilor noştri. Măsurile în vederea transportului s-au luat în grabă.

Valorile trimise de Banca Naţională cu acest prilej şi care au fost depozitate tot la Kremlin, se ridicau la 1.594.836.721,o9 lei, din care aurul efectiv reprezenta 574.523,57 lei, iar arhiva 500.000 lei. Avutul celorlalte instituţii publice şi private expediate prin Casa de depuneri şi instalat în compartimentele de la Sudnaia Kassa, depăşea şase miliarde şi jumătate lei aur. Delegaţii oficiali ai celui de al doilea Guvern de coaliţie rus prezidat de Kerenschi, au garantat în scris deponenţilor păstrarea şi restituirea intactă a ambelor depozite. Din cele expuse rezultă că prin cele două transporturi s-au expediat la Moscova, sub numele de Tezaurul Român, următoarele valori: (vezi tabelul nr.1 şi nr. 2).

După semnarea pactului de neagresiune dintre România şi U.R.S.S. (31 iulie 1933) ni s-au restituit o parte din valorile cuprinse în Tezaurul de la Moscova în cursul anului 1935. La 16 iunie 1935 au sosit în Gara Obor – Bucureşti 17 vagoane care cuprindeau 1.436 lăzi în greutate de 127.584 kg. Lăzile au fost distribuite între diferitele instituţii aşa cum se arată în anexa 1.

Toate lăzile primite erau violate şi răvăşite. În general s-au restituit obiectele fără nici o valoare: bilete ale Băncii Naţionale tipărite în Rusia, efecte publice pentru care erau emise duplicate conform legii din 14 Octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunţit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de 6 ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali, aşa cum se arată în tabloul următor (tabelul 1):

Transformarea leilor aur în lei actuali s-a făcut după următorul curs oficial:

1 leu aur + 61,29 lei hârtie, adică cursul de stabilizare al Fr. Elveţian care a fost de 32,258 lei + 29,032 lei reprezentând prima de 90% = 61,29 lei actuali. Dacă transformarea leilor aur am fi făcut-o după cursul real (1 leu aur = cca. 200 lei actuali), cifra de 371.855.828.404,12 lei actuali ar fi trebuit să fie aproximativ 3,26 ori mai mare.

Oricum cifra pe care am stabilit-o mai sus este cu mult mai mică decât cea reală, pentru următoarele motive:

1) Depozitele particulare trimise la Moscova în plicuri sigilate de fiecare depunător, au fost declarate pentru o valoare mai mică decât cea adevărată, pentru ca taxele de păstrare să fie mai mici.

2) Manuscrisele, documentele, cărţile vechi, medaliile, monedele, sigiliile, obiectele de muzeu etc. trimise de Academia Română şi care nu au fost restituite, aşa cum se vede în anexă no. 2, reprezintă o valoare care nici nu poate fi precizată.

3) Observaţia de la punctul 2) este valabilă şi pentru celelalte obiecte trimise de diferite biserici, mănăstiri şi muzee din ţară. În această privinţă menţionăm Tezaurul de la Pietroa­sa în greutate de 18 kg aur şi care era considerat ca o podoabă a României, fiind citat în toate manualele străine de artă veche.

4) În sfârşit, trebuie să mai adăugăm că în cifra arătată mai sus nu se cuprinde valoarea tipografiei Bănci Naţionale instalată la Moscova (225.000 ruble) şi nici disponibilităţile acestei Bănci pe care le avea la Agenţiile lui Credit Lyonnais din Petersbourg, Odesa şi Mos­cova şi a căror valoare era de 5.222.051,46 ruble.

În rezumat putem afirma că URSS urmează să ne restituie suma de cel puţin 371.855.828.404,12 lei reprezentând contravaloarea Tezaurului Român depus la Moscova. Această sumă se repartizează astfel (tabelul 2) :

Primiţi, Vă rog, Domnule Mareşal, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.

GUVERNATOR.”

Raport înregistrat La Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinetul Civil, sub nr. 16.489 din 13 noiembrie 1941 şi cu copia nr. 5479 în Arhivele BNR şi ANIC.

Aşteptăm să se întâmple ceea ce ne-a comunicat istoricul american Larry Watts într-un interviu publicat de Bursa la Centenar: “Retrocedarea Tezaurului românesc de către Mos­cova este testul de turnesol al sincerităţii ruseşti faţă de România”.

BURSA

RONCEA.RO

Filmare inedită de la înmormântarea lui Corneliu Codreanu şi a camarazilor săi. 77 de ani de la asasinarea Căpitanului Mişcării Legionare. Presa internaţională: “Viaţa, apoteoza şi moartea lui Codreanu, apostolul noii Românii”. DOC

Capitanul Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu

Viata Apoteoza si Moartea lui Corneliu Zelea Codreanu Arhiva - Tip Moldova - Roncea - Buzatu

Citiţi şi: Asasinarea, deshumarea si reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Un articol de ziar cenzurat devenit un document pentru Istorie. FOTOGRAFII DE ARHIVA inedite din 28 si 29 noiembrie 1940

Vedeţi si: Circumstanţele asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu de către Carol al II-lea şi Armand Călinescu, la ordinele masoneriei. STUDIU Prof. Ioan Scurtu / VIDEO Prof. Cristian Troncotă
Viata si moartea lui CZC presa franceza Paris-Soir Dimanche
Poze urmarit Corneliu Zelea Codreanu Arhiva Secreta - Gh Buzatu - V Roncea - Tipo Moldova - 2012În noaptea Sfântului Andrei, în urmă cu 77 de ani, Nicadorii, Decemvirii şi Corneliu Zelea Codreanu erau asasinaţi într-o modalitate oribilă, descrisă aici: Marturia unuia dintre executantii asasinarii si viziunea lui Mircea Eliade despre moartea Capitanului Mişcării Legionare.

Profesorul Ioan Scurtu ne relevă circumstanţele acestui asasinat: “(…) La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că “simpatizează foarte mult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame “Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. (…)”

Istoricul Cristian Troncotă consideră că fondatorul Mişcării Legionare a fost asasinat la ordinele masoneriei, care acţiona direct asupra dictatorului bolnav Carol al II-lea prin intermediul amantei sale evreice, Elena Lupescu.

Eu adaug doar atât: cu cinci zile înainte de asasinat, Carol al II-lea, însoţit de Mihai, s-a întâlnit cu Hitler (foto mai jos). După părerea mea, acela a fost momentul în care Carol a cerut şi a primit acceptul pentru eliminarea lui Corneliu Codreanu. Părerea lui Hitler despre legionari reiese şi din aceste documente publicate de istoricul George Damian. Tot Hilter, dar de data aceasta printr-un agent dublu, ruso-german, a ordonat, “sub steag străin”, un alt asasinat oribil, căzut în cârca legionarilor: uciderea lui Nicolae Iorga. Despre moartea suspectă a lui Iorga scrie şi dr. Adrian Majuru. Este de subliniat că şeful bandei de criminali, agentul NKVD/Gestapo Traian Boeru, a primit refugiu în Germania, unde a trăit nederanjat de nici o Justiţie a lumii acesteia până la adânci bătrâneţi, în 1994, când a răposat. În 1972, Sergiu Nicolaescu se întâlnea bine-mersi cu criminalul lui Iorga şi Madgearu, la Munchen, pentru “documentarea” cazului. Cu mai mult timp înainte, fiul lui Traian Boeru primise paşaport de RFG de la… Securitate. Mişcarea Legionară a fost decapitată de zvastica nazistă îmbârligată cu secera şi ciocanul şi nelipsita stea roşie deasupra tuturor. Ca şi România de altfel. Până astăzi şi pe mai departe…

1939-secera-si-ciocanul-impreuna-cu-svastica Hitler Stalin

Foto dintr-o documentare făcută de George Damian.

Mai redau câteva fotografii de arhivă relevante, de la Ullstein Bild, inclusiv doua imagini de la deshumarea trupurilor batjocorite de ucigaşi şi reînhumarea lor creştinească:

Carol - Hitler - Mihai - 24.11.1938 - Arhiva Ullstein Bild

Deshumarea trupurilor lui Corneliu Codreanu si ale camarzilor sai - Nov 1940 - Jilava - Arhiva Ullstein Bild

La deshumarea lui Corneliu Codreanu la Jilava - Nov 1940 - Arhiva Ullstein Bild

Cu trupurile lui Corneliu Codreanu si ale legionarilor asasinati in 29-30 nov 1938 spre Casa Verde - Nov 1940 - Arhiva Ullstein Bild - Arhiva Ullstein BildUltimul cuvânt:

Crez Corneliu Zelea Codreanu Arhiva Secreta - 28 oct 1938 F 282 V 5 - Gh Buzatu - V Roncea - Tipo Moldova - 2012

 

CENZURA, reinstaurată pe şest în România, prin mâna unui turnator al Securităţii. O Lege stalinistă se îndreaptă spre un preşedinte cu bunici prigoniţi de sovietici. O va promulga?


“Cu 70 de ani in urma, in ianuarie 1945, 70.000 de sasi si svabi din Romania au fost deportati de autoritatile bolsevice in lagare de munca fortata din Uniunea Sovietica. Femei, barbati si copii. Germania fusese infranta si orice vorbitor de limba germana trebuia pedepsit, indiferent daca participase sau nu la razboi”, a notat seful statului, Hlaus Iohannis, la inceputul acestui an, adaugand: “Printre cei 70.000 de deportati s-au aflat si bunicii mei. Erau tineri. Dupa cativa ani, s-au intors acasa imbatraniti de suferinta. Nu au povestit niciodata ce au trait in lagar. Era dincolo de cuvinte”.

Dincolo de cuvinte este şi suferinţa a sute de mii de români aruncaţi de ocupanţii sovietici ai României în iadul temniţelor bolşevice. Astăzi, printr-o lege orwelliană, se încearcă reîntemniţarea lor, de data aceasta în istorie, şi chiar uciderea lor în efigie, prin demolarea puţinelor statui care li s-au ridicat şi ştergerea numelui lor de pe cele câteva străzi sau licee din întreaga ţară. Exact ca pe timpul invaziei hoardelor sovietice. Mai mult: oricine va scrie despre perioada interbelică şi geniile generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţutea este pasibil de închisoare! Viaţa marilor duhovnici ai ortodoxiei române, Părintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc sau chiar şi Părintele Arsenie Boca – acuzat şi inculpat pentru “vina” de “legionarism” – ar putea fi interzisă în scrierile publice. Se întâmplă în România, la 25 de ani de la “căderea comunismului”…

Iată cum, după 70 de ani, Parlamentul României pregăteşte noi deportări, printr-o lege neostalinistă. Candidaţi: istorici, cercetători, jurnalişti, artişti, simpli români. Legea, manevrată de persoane cu grave probleme patologice prin alte personaje cercetate în prezent de DNA, şi desăvârşită de un turnător ce urmează să fie deferit Justiţiei pentru fals în declaraţiile de necolaborare cu Securitate, urmează să ajungă azi-mâine pe masa Preşedintelui României. Între piciorul în ghips al lui Victor Ponta, tupeului securistului de modă nouă Seby Ghiţă şi amanţii Elenei Udrea, ştirea elaborării şi adoptării pe şest a acestei legi totalitare nu şi-a găsit drumul spre ecranele TV, al căror scop este, de altfel, indobitocirea omului. Sunete guturale sau analfabetisme istorice însoţesc imaginile violente şi triviale – chiar şi când vorbim de politică – răspândite prin mass-media.

Se va ajunge, oare, ca orice vorbitor de limbă română să poată fi pedepsit în România? Numai Preşedintele României ne-o poate spune, după ce va promulga sau respinge această “Lege” diabolică.

Plx193/2014 – O Lege totalitară

Votata in 24.06.2015 de catre Camera Deputatilor cu 302 voturi pentru, 3 abtineri, 0 voturi negative. In prezent se afla depusa la Secretariatul General al Camerei Deputatilor: http://www.cameradeputatilor.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=14131

Pleaca spre promulgare la Presedentie vineri, 3 iulie sau luni, 6 iulie.
Forma legii asa cum pleaca spre Presedentie poate fi descarcatat de aici: http://www.cameradeputatilor.ro/pls/proiecte/docs/2014/pr193_14.pdf

Ce aduce nou forma in care s-a votat legea:

– include in categoria de infractori “criminalii de razboi” definiti ca orice persoana care a primit o condamnare in acest sens data de o instanta romana sau straina – adica inclusiv sentintele date de ocupantii sovietici generalilor, ofiterilor, ziaristilor, demnitarilor judecati si condamnati drept “criminali de razboi”;

– lege stabileste ca nu se pot ridica si mentine in spatiul public statui, placi comemorative etc ridicate in memoria acestor oameni;

– legea stabilese ca numele acestor oameni nu se pot aloca strazilor, pietelor etc – nici unui spatiu public – si ca nici o asociatie nu poate purta numele lor – statuiile lui Mircea Vulcanescu si Petre Tutea vor fi daramate, iar numele date unor Licee si strazi din intreaga tara vor fi indepartate;

–  “legionarismul” este definit vag – practic, oricine va deranja va putea fi catalogat drept “legionar”, exact ca pe vremea stalinistă, folosindu-se chiar  şi un simplu comentariu pe Facebook. “Legionarismul” devine infractiune si asocierea, promovarea etc a unor persoane considerate a fi legionare se pedepseste cu inchisoarea;

–  se elimina complet din prezenta lege articolul Art.4 aliniatul (3) care mentiona ca nu constituie infractiune nicio actiune dedicata acestor oameni daca este facuta in interesul artei, stiintei, educatiei etc; practic orice referire pozitiva sau neutra la viata, opera sau suferinta acestor oameni poate fi catalogata drept infractiune;

– legea stabiliste juridic (!?) definitia Miscarii Legionare ca “organizatie fascista” care a activat pe teritoriul Romaniei intre 1927-1941, in ciuda definitiilor puse de numerosi istorici, membri ai Academiei Române sau ai Acedemiei Oamenilor de Stiinta din Romania;

– se urmareste crearea bazei legislative pentru un “Minister al Adevărului”, cu toate mecanismele lui de control, “monitorizare”, urmărire, cenzură şi pedepsire, exact ca în perioada în care România era comandată de consilierii sovietici ai poliţiei politice bolşevice, NKVD.

– in Apelul Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța se afirmă: “Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.”

Ce să mai vorbim când intenţiile sunt din cele mai rele?

Redăm articolele din Constituţia României pe care acest proiect de lege le încalcă grav:

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI:

ARTICOLUL 29 – Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

ARTICOLUL 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Documentare:

Eliade ar fi arestat pe aeroport: Cine au fost legionarii şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un STUDIU al istoricului Ioan Scurtu, ce ar putea fi INTERZIS de o nouă Lege aberantă, neostalinistă

Legea prin care Sfinţii Închisorilor sunt puşi din nou la zid, un atentat la Istoria României şi cultura naţională

“Aleşii” noştri habar n-au că au votat o Lege comunistă pentru interzicerea “fasciştilor” Noica, Ţuţea, Eliade sau Steinhardt. INTERVIURI

Istoricii riscă să intre la închisoare dacă vor mai scrie despre perioada interbelică a României. O “Lege” împotriva Istoriei Naţionale

Comunismul, din nou legitimat. Un preot către deputaţi: Legea “anti-legionară” este o lege anti-românească

Cine este Ciprian Nica “Bratosin”, turnătorul Securităţii care vrea să condamne în fals prima mişcare anticomunistă din lume

ORDONANŢA ROŞIE. Proiectul “legii anti-legionare” uită bolşevicii comunişti şi pune semnul egal între virtute şi crimă

Eliade, Cioran şi Gyr în pericol de a fi interzişi de un turnător al Securităţii, un şantajabil şi un şpagar de milioane de euro

Apel către Deputaţi: Nu vă transformaţi în marionetele unui turnător al Securităţii! Nu-i interziceţi pe Eliade, Cioran şi Noica! Nu ştergeţi memoria primei mişcări anticomuniste din lume printr-o lege anti-constituţională, “legea anti-legionară”! UPDATE: S-a votat: 302 pentru, 3 abţineri, 0 voturi negative

Poziţia Fundaţiei George Manu – Ediţie Specială- PDF

10 Decembrie, Corneliu Codreanu şi generaţia României care a dat martirii anticomunişti şi Sfinţii Închisorilor. In Memoriam Duiliu Sfinţescu şi Elena Zelea Codreanu (2 decembrie 1902 – 5 septembrie 1994)

Corneliu-Codreanu-in-mijlocul-studentilor-generatiei-de-la-192210 decembrie este şi ziua în care a fost înfiinţată, în 1991, Mişcarea Pentru România. Despre ziua de 10 Decembrie 1922, Corneliu Codreanu (foto centru) scrie in memoriile sale:

“Eram încă la Iena, când într’o bună zi, am fost surprins de vestea că, întreaga studenţime română de la toate universitățile, s’a ridicat la luptă. Această nebănuită de nimeni manifestare colectivă a tinereții românești a fost o izbucnire vulcanică pornită din adâncurile nației. Ea s’a manifestat mai întâi la Cluj, în inima acelui Ardeal care a luat poziție ori de câte ori neamul s’a găsit în impas, pentru ca aproape concomitent să irumpă violent în toate celelalte centre universitare. Într’adevăr, la 3-4 Decembrie, la București, Iași, Cernăuți, sunt mari manifestații de stradă. Întreaga studențime română este în picioare, ca într’un ceas de mare răspântie. Pentru a mia oară rasa aceasta, a pământului, amenințată de atâtea ori în decursul veacurilor, își arunca tineretul în fata primejdiei spre a-si salva ființa. Un mare moment de electrizare colectivă, fără pregătire prealabilă, fără discuții pro si contra, fără decizii luate în comitete, fără ca cel puţin cei din Cluj să se cunoască cu cei din Iași, Cernăuți, București. Un mare moment de iluminație colectivă ca lumina unui fulger în mijlocul unei nopți întunecoase, în care o tinerime întreagă își vedea linia de viață a ei si a neamului. Această linie trece luminoasă dealungul întregii noastre istorii naționale si continuă virtual dealungul întregului nostru viitor românesc, indicând calea de viață si de onoare pe care va trebui să mergem si noi si strănepoții noștri, dacă voim viață si onoare pentru neamul nostru. Generațiile se pot așeza pe această linie, se pot apropia sau în-depărta de ea. Având putința deci, de a da pentru neam de la maximum de viață si onoare, până la maximum de dezonoare si rușine. Câteodată pe această linie se ridică numai indivizi izolați părăsiți de generațiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morți si de martiri ai trecutului si viața de mâine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea de 99%, cu părerile ei. Nu părerile majorității determină această linie de viață a neamului. Ele, majoritățile, se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conștiință si virtute sau de inconștientă si decădere. Neamul nostru n’a trăit prin milioanele de robi cari si-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, cari în fata jugului străin nu s’au supus, ci si-au pus flinta în spate si s’au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea si scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lase si „cuminți”. Ei înving sau mor; indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor si se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari si cât de numeroase, se așterne întunericul uitării si al morții. Aparține istoriei naționale, nu acela care va trăi sau va învige – cu sacrificarea liniei vieții neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menține pe această linie. Ea este predeterminată de înțelepciunea lui Dumnezeu; ea a fost văzută, în ziua de 10 Decembrie, de studenții români. Şi în aceasta stă valoarea zilei: o întreagă tinerime românească a văzut lumina. La 10 Decembrie, delegați din toate centrele, se adună la București, își fixează în zece puncte ceea ce au crezut că formează esența mișcării lor si se declară greva generală pentru toate Universitățile, cerându-se realizarea acestor puncte. Nu este 10 Decembrie mare prin valoarea formulării care s’a făcut atunci, după cât au putut delegații formula din esența adevărului care frământa sufletul întreg al studențimii române. Este mare prin miracolul trezirii acestei tinerimi la lumina pe care a văzut-o sufletul ei. Este însemnată ca zi a hotărârii. A hotărârii la acțiune, a declarării războiului sfânt, care va cere acestei tinerimi române atâta tărie de suflet, atâta eroism, atâta maturitate, atâtea jertfe cunoscute si necunoscute, atâtea morminte! 10 Decembrie 1922 cheamă tineretul pământului acestuia la un mare examen. Nici cei din București si nici eu care eram departe si nici alții, care poate erau copii prin liceu, dar care astăzi lâncezesc în adânci închisori sau dorm sub pământ, n’am crezut că ziua aceasta ne va purta prin atâtea primejdii, si ne va aduce atâtea lovituri si atâtea răni în lupte pentru apărarea tării noastre.”

Sursa info: Universitatea din Viena a comandat cele 27 de volume ale lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu. Semnificatiile zilei de 10 Decembrie

Sursa foto: Ultimul secretar al lui Corneliu Zelea Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu, despre impostori. DOC

Dl Prof Duiliu Sfintescu, secretarul Capitanului si Dna Elena Codreanu la 90 de ani
Corneliu Codreanu si doamna sa, Elena

Circumstanţele asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu de către Carol al II-lea şi Armand Călinescu, la ordinele masoneriei. STUDIU Prof. Ioan Scurtu / VIDEO Prof. Cristian Troncotă

Corneliu Zelea Codreanu - Capitanul Miscarii Legionare - Arhiva CZC - Buzatu - Roncea„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti.“– Mircea Eliade

În această noapte, a Sfântului Andrei, se împlinesc 76 de ani de la asasinarea Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, şi a camarazilor săi, Nicadorii şi Decemvirii. Pentru a pătrunde circumstenţele acestei crime am apelat la un studiu al profesorului Ioan Scurtu, apărut în lucrarea POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012. În completarea acestuia voi adăuga şi opinia istoricului Cristian Troncotă despre cine a stat în spatele executanţilor operaţiunii criminale.

Iată momentele politice premergătoare actului ucigaş, prezentate într-un studiu al profesorului Scurtu despre ideologie şi formaţiuni de dreapta în România interbelică:

(…) “La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că “simpatizează foarte mult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame “Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic.

Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. (…)

Pe măsură ce relaţiile dintre Rege şi legionari se deteriorau, se constată o intensificare a contactelor vizând stabilirea unei punţi de legătură între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu. La 11 martie 1937, în casa inginerului Ionică din Bucureşti a avut loc o întrevedere între Corneliu Zelea Codreanu şi Zaharia Boilă. Cu acest prilej, şeful legionarilor a afirmat că Regele urmărea să-l suprime, că a înţeles clar că “două săbii nu încap într-o teacă”. De aceea, el propunea o alianţă cu Iuliu Maniu, fiind convins că “dacă Regele ne ştie de aliaţi, nu va îndrăzni să se atingă de noi”. De asemenea, la 22 aprilie, Corneliu Zelea Codreanu s-a întâlnit cu Gheorghe Brătianu, convenind asupra unei acţiuni comune împotriva lui Carol al II-lea.

În acest context, s-a produs înlăturarea principelui Nicolae din rândul familiei regale. Revoltat de faptul că fratele său, Carol al II-lea, refuza să-i recunoască legalitatea căsătoriei cu Ioana Dolete – în timp ce el, regele ţării, trăia cu Elena Lupescu, ale cărei sfaturi politice le urma cu fidelitate – principele Nicolae a decis să recurgă la un “şantaj politic”: a intrat în legătură cu Garda de Fier, oferindu-i sprijin material. Elena Lupescu a sesizat pericolul şi a stăruit pe lângă Carol să-l înlăture urgent pe principele Nicolae din rândul familiei domnitoare şi să-l expedieze peste graniţă. Convocat în ziua de 8 aprilie, Consiliul de Coroană a validat această decizie. În timp ce toate partidele au acceptat hotărârea Consiliului de Coroană, Garda de Fier a dat publicităţii, la 11 aprilie 1937, un comunicat-circulară în care se critica “lichelismul Primului-ministru care vorbeşte de echivoc şi prestigiul dinastiei, când admite prezenţa şi amestecul în treburile statului a doamnei Lupescu. Prinţul Nicolae s-a căsătorit de 6 ani cu o româncă creştină din neamul băştinaş al ţării şi nu trăieşte cu o femeie din rasa cu care neamul meu se vrăjmăşeşte pe viaţă şi pe moarte, femeie prin care azi jidanii şi jidoviţii conduc ţara! Adevărul este că de 6 ani prinţul Nicolae nu a vrut să se plece în faţa d-nei Lupescu şi n-a înţeles ca soţia sa legitimă şi româncă şi creştină să devie sluga intrusei venetice. […] Ţara freamătă de indignare şi de nelinişte. Nu e vorba de ţara d-lui Tătărescu, compusă din poliţie, agenţi liberali şi spioni; mai este şi o altă ţară în afară de aceasta”. Documentul era semnat de generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, şeful partidului Totul pentru Ţară.

Vara anului 1937 s-a caracterizat printr-o puternică ascensiune a Mişcării Legionare. În fapt, cei patru ani de guvernare Tătărescu au contribuit decisiv la compromiterea regimului democratic, a Parlamentului şi a partidelor politice. Foarte mulţi cetăţeni îşi îndreptau speranţa spre “băieţi”, acei tineri care intrau în sate cântând imnuri patriotice, ridicau poduri, reparau şcoli, înălţau biserici şi troiţe, ajutau la strângerea recoltei, cântau în strană în zilele de sărbătoare sau participau la horă, îmbrăcaţi în costume naţionale. Faptul că aceşti “băieţi” erau împotriva democraţiei, a partidelor, că promiteau pedepse grele pentru adversarii politici nu era de natură să-i sperie pe ţărani. Emil Cioran scria, în martie 1937, că exista o dorinţă de “renunţare la libertate”, pe care o explica astfel: “Mulţimea vrea să i se comande. Cele mai sublime vise şi extaze comunicate prin flauturi de îngeri, n-o pot pune în mişcare ca un marş militar”. Ţărănimea “nu aşteptă altceva decât dezintoxicarea de libertate, de toate ficţiunile şi iluziile acesteia. Un adevărat strigăt după dictatură şi o ură invincibilă împotriva unei libertăţi inutile, […] Democraţia n-a putut face din ea un factor activ al istoriei, încât prostimea eternă a fost angajată într-o responsabilitate la care nu se simte chemată în mod esenţial. Ţăranii ar vrea ca totul să se facă peste ei, încât dictatura este paradisul lor terestru. […] Mulţimea aistorică n-are decât un ideal: pierderea libertăţii. Alţii să-şi ia răspunderea; ea nu vrea să judece, şi de frica anarhiei se încântă de teroare”.

La ancheta ziarului “Buna Vestire”, cu titlul De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare, Mircea Eliade răspundea: “Cred în destinul neamului românesc de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofa civilă”. Acesta era limbajul pe care-l utiliza şi Nae Ionescu: “Dintre toate mişcările care, de la război încoace pentru a nu vorbi decât în strictă contemporaneitate – au încercat să organizeze destinele naţiei noastre, nici una nu s-a aşezat mai sigur în matca istoriei româneşti, ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc […] pe tinerii aceştia care merg chiuind în luptă şi în moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violenţa, nici trădarea, nici linguşirea, nici corupţia, nici ademenirea, nici prigoana. Căci nu merg drumul lor, ci drumul naţiei, care e al mântuirii, pentru că pe el străjuieşte Dumnezeu. […] Victoria legionară înaintează ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei însemnează a lua istoria în răspăr”. Legionarii propagau ideea după care acela hărăzit de istorie şi de Dumnezeu să conducă neamul românesc era Corneliu Zelea Codreanu. După convingerea lui Traian Herseni, “Căpitanul nu e ales de oameni, nu e conducător făcut, ci trimis de ursita cea fără greş a neamului, născut anume ca să mântuiască ţara”. (…)

Carol al II-lea era convins că şansele sale de reuşită erau maxime, astfel că, la 10 februarie 1938, a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzaţi că au pus în pericol ordinea de stat.

Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla şi, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; “Noi am înţeles să acţionăm în cadrul legal, manifestându-ne credinţele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esenţa însăşi a concepţiei noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi aşteptăm biruinţa noastră de la desăvârşirea în sufletul naţiunii a unui proces de perfecţiune omenească. Nu vom întrebuinţa aceste mijloace pentru că tineretul de astăzi are prea adânc înfiptă conştiinţa misiunii sale şi a răspunderii sale pentru a face acte necugetate care să transforme România într-o Spanie însângerată”. În consecinţă, Corneliu Zelea Codreanu anunţa că, începând cu data de 21 februarie, partidul Totul pentru Ţară “nu mai există”. El aprecia: “Generaţia noastră vede bine mănuşa care i s-a aruncat. Mănuşa aruncată va rămâne jos. Noi refuzăm s-o ridicăm. Ceasul biruinţei noastre încă n-a sunat. E încă ceasul lor”. După ce făcea cunoscut că peste o lună va pleca la Roma pentru a se ocupa de traducerea şi tipărirea în italiană şi în franceză a cărţii sale Pentru legionari şi că va scrie volumul al doilea al acestei lucrări, Căpitanul încheia cu îndemnul: “Credeţi, camarazi din sate, din oraşe, din munţi şi din câmpii în viitorul legionar al României, pe care nici ura, nici uneltirea vicleană şi nici moartea nu-l pot împiedica”.

La solicitarea regelui Carol al II-lea o comisie a redactat în grabă textul noii Constituţii, care a fost publicată la 20 februarie, iar peste patru zile, la 24 februarie, a fost supusă “spre bună ştiinţă şi învoiala” cetăţenilor României. Evident că alegătorii nu au avut timpul necesar pentru a cunoaşte conţinutul Constituţiei, dar au votat masiv în favoarea acesteia: votul nu exprima o stare de conştiinţă, ci una emoţională, anume că prin actul de la 10 februarie s-a barat ascensiunea legionarilor spre putere. Constituţia a fost promulgată la 27 februarie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Regal. Între măsurile luate de autorităţi, la sugestia lui Nicolae Iorga, s-a aflat şi închiderea cooperativelor legionare şi desfiinţarea comerţului legionar. Acest fapt l-a determinat pe Corneliu Zelea Codreanu să-i trimită, la 26 martie, o scrisoare lui Nicolae Iorga, prin care-l acuza: “Eşti necinstit, eşti necinstit sufleteşte”. Prin decretul-regal din 30 martie 1938 partidele politice au fost dizolvate. Regimul autoritar de dreapta fusese instaurat şi în România, ca şi în majoritatea statelor europene.

* * *

Noul regim avea o puternică tentă antilegionară, fapt reflectat de propaganda oficială, precum şi de planurile ministrului de Interne Armand Călinescu. Informat de Nicolae Iorga că a primit o scrisoare insultătoare din partea lui Corneliu Zelea Codreanu, ministrul l-a sfătuit să-l dea în judecată pe “căpitanul” Mişcării Legionare.

Procesul intentat de Nicolae Iorga a oferit un bun prilej lui Carol al II-lea şi susţinătorilor săi de a declanşa o amplă acţiune vizând lichidarea Mişcării Legiona­re. La 15 aprilie a apărut decretul-lege pentru apărarea ordinii în stat, prin care era vizată în special activitatea Mişcării Legionare. Deşi Nicolae Iorga a cerut, printr-o scrisoare adresată comisarului regal, încetarea acţiunii împotriva lui Codreanu, pro­cesul şi-a continuat cursul, acesta fiind condamnat în ziua de 19 aprilie la 6 luni închisoare. Din ordinul lui Călinescu, organele de ordine au făcut în noaptea de 18/19 aprilie percheziţii la sediile Mişcării Legionare şi la locuinţele fruntaşilor acesteia pentru a aduna probe prin care să-l încrimineze pe Corneliu Zelea Codreanu. Totodată au fost arestaţi mai mulţi legionari şi transportaţi în lagărele de la Miercurea-Ciuc, Tismana, Dragomirna ş.a. Codreanu a fost imediat implicat într-un alt proces, pe baza unor acuzaţii extrem de grave.

Procesul intentat lui Codreanu s-a desfăşurat în zilele de 23-26 mai, fiind citaţi 117 martori, între care Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Mihail Manoilescu, Ion Mihalache, Constantin C. Giurescu, Simion Mehedinţi, Ion Antonescu, Nichifor Crainic, Gheorghe Tătărescu, Nae Ionescu.

În depoziţia sa, Iuliu Maniu a declarat: “Am urmărit cu atenţie activitatea şi atitudinile d-sale. Am putut constata, din partea d-sale sinceritate în acţiune, consecvenţă şi tenacitate, calităţi care se găsesc atât de rar în viaţa noastră politică şi la conducătorii vieţii politice”. La rândul său, generalul Antonescu a apreciat: “Domnul Codreanu a avut o atitudine foarte frumoasă faţă de interesele ţării”.

În ultimul său cuvânt, Codreanu a spus: “Aveţi în mâinile dvs. onoarea întregului tineret al neamului românesc”.

Sentinţa a fost comunicată în ziua de 27 mai, la ora 3 dimineaţa, fapt puţin obişnuit pentru justiţia română. Codreanu a primit pedeapsa cea mai grea: 10 ani muncă silnică şi şase ani de degradare civică, pentru crimă de lovitură de stat, cri­mă de trădare, deţinerea şi reproducere în public a unor acte interesând siguranţa statului etc.

Presa, supusă cenzurii, nu a publicat întreaga desfăşurare a procesului, ci numai acele documente şi luări de poziţie menite să-l învinovăţească pe Codreanu. De asemenea, a fost publicată o broşură, intitulată Cine este Zelinsky Codreanu, cuprinzând actul de acuzare, din care se desprindea concluzia că acesta nu era român, ci un alogen extrem de periculos pentru statul român.

La rândul lor, legionarii au reuşit să editeze cartea Adevărul în procesul Căpitanului, pe care au început să o difuzeze clandestin în august 1938.

Au urmat, în primăvara şi vara anului 1938, noi arestări şi procese intentate unor fruntaşi legionari, între care Gheorghe Clime, preşedintele partidului “Totul pentru Ţară” (după moartea lui Gh. Cantacuzino-Grănicerul în octombrie 1937) şi condamnarea lor la mulţi ani închisoare. Între cei arestaţi în mai 1938 s-a aflat şi Nae Ionescu, depus la Miercurea-Ciuc, împreună cu alţi legionari. În iulie a fost trimis în acest lagăr şi Mircea Eliade sub motiv că a refuzat să sem­neze o declaraţie de desolidarizare de Mişcarea Legionară. Refuzul era justificat de faptul că nu fusese înscris în această organizaţie şi nu participase la activităţile ei,

Evoluţia vieţii internaţionale, puternica ascensiune a Germaniei şi politica conciliatoristă promovată de Marea Britanie şi Franţa a culminat, în 1938, cu acor­dul de la München din 29 septembrie, prin care Cehoslovacia, ţară membră a Socie­tăţii Naţiunilor, a fost sacrificată sub presiunea lui Adolf Hitler.

În acest context, regele Carol al II-lea a efectuat un turneu diplomatic la Lon­dra şi Paris pentru a vedea în ce măsură România se putea baza pe sprijinul celor două mari puteri occidentale. Rezultatul a fost dezamăgitor pentru Suveran, care la întoarcerea spre ţară s-a oprit în Germania, unde a avut o întâlnire cu Führer-ul (24 noiembrie). Ofertele de colaborare făcute de Carol nu au primit un răspuns pozitiv din partea lui Hitler, care nu putea uita politica promovată de-a lungul timpului de România şi, mai ales, încercările lui Nicolae Titulescu de a realiza securitatea co­lectivă pe care el o considera ca o atitudine antigermană.

Carol a înţeles că nu era agreat de Hitler, care ar fi preferat ca în fruntea gu­vernului României să se afle o persoană care în mod consecvent s-a pronunţat pen­tru alianţa cu Germania. Regele ştia că acel om era Corneliu Zelea Codreanu, drept care a decis – de comun acord cu Armand Călinescu – lichidarea acestuia.

În noaptea de 29/30 noiembrie, Codreanu, împreună cu alţi 13 legionari (asa­sinii lui Duca şi ai lui Stelescu) au fost ucişi.” (*)

Dumnezeu să-i ierte!

Sursa: Roncea.Ro

Detalii despre actul criminal puteţi afla din articolul Roncea.Ro de anul trecut – Asasinarea, deshumarea si reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Un articol de ziar cenzurat devenit un document pentru Istorie. FOTOGRAFII DE ARHIVA inedite din 28 si 29 noiembrie 1940

După studiul Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu iată şi opinia fostului decan al Facultatii de Informatii din cadrul Academiei Nationale de Informatii, istoricul Cristian Troncotă, despre “actul de terorism de stat” al regimului dictatorial instituit de cuplul Carol al II-lea – Elena Lupescu:


Istoricul Cristian Troncota: “Corneliu Codreanu a fost asasinat sub influenta masoneriei asupra casei regale by ZiaristiOnlineTV

* Extrase din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009 şi cuprinse în volumul POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012

Vedeţi şi: Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină

Sursa Foto: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, Vol IV colorată de ColoRostariu

Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a fugarit pe rusi la Odesa si Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a speriat pe turci la Athos. AZI, 24 iunie: Intemeierea Miscarii Legionare si Ziua Universala a Iei. FOTO/INFO

Asasinarea, deshumarea si reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Un articol de ziar cenzurat devenit un document pentru Istorie. FOTOGRAFII DE ARHIVA inedite din 28 si 29 noiembrie 1940

Capitanul Miscarii Legionare Corneliu Zelea CodreanuIstoricul Victor Dogaru a oferit cercetatorilor fenomenului legionar si publicului interesat un articol deosebit pe care l-a gasit intr-un dosar al Arhivelor Nationale, cu mentiunea “Cenzurat din presa – Evenimentul Zilei; 28.XI.1940”, si pe care il reproduc integral mai jos, ca un Document pentru Istorie.  Articolul cenzurat, care ar fi trebuit sa apara pe 29 Noiembrie 1940, relateaza cu lux de amanunte deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi bestial, din ordinul lui Carol al-II-lea si al amantei sale, Elena Lupescu, cu doi ani in urma, in noaptea Sfantului Andrei, si apoi  ingropati sub var si ciment in curtea Inchisorii Jilava. Dupa cum se stie, sceleratul dictator Carol al II-ea si fiul sau, printul Mihai, au fost primiti de descreieratul de Hitler, insotit de Ribbentrop, la Obersalzberg, in noiembrie 1938, cu doar cateva zile inainte de acest eveniment funest.

Istoricul Cristian Troncota considera ca asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, conducatorul primei miscari anticomuniste din lume, a fost un “terorism de stat”, operatiunea fiind executata la comanda masoneriei – Video Aici. Crima si comunicatul mincinos al Parchetului Militar al Corpului II Armată cu privire la uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, dat in 30 noiembrie 1938, raman ca o pata de sange nestearsa pe onoarea purtatorilor de uniforma ai Romaniei. Nu ar strica, macar acum, ca cineva sa-si ceara iertare pentru aceasta crima oribila (strangulare, impuscare, ardere cu acid), chiar daca jandarmii si militarii romani au fost doar simpli executanti. Tocmai de aceea, consider eu, Troita ridicata la locul crimei ar trebui aparata si chiar intretinuta de Jandarmeria Romana. Un plutonier al Jandarmeriei, care a participat la asasinare, avea sa marturiseasca public, dupa doi ani, adevarul despre cele intamplate:

„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang dupa gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. “

Gasiti relatarea integrala Aici, impreuna cu evocarea momentului mortii Capitanului de catre Mircea Eliade.

La articolul inedit din Evenimentul Zilei interbelic, scos la lumina dupa 73 de ani, la 75 de ani de la oribilul asasinat, cercetatorul Victor Dogaru a adaugat mai multe poze de arhiva de la momentul deshumarii, la o calitate la care nu au mai fost publicate pana acum. La randul meu, in baza articolul, public o alta serie de fotografii, observate tot de ochiul atent al lui Victor Dogaru, cu manifestarile national-crestine din Capitala de la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare si a camarazilor sai, din 30 noiembrie 1940, in care pot fi gasite mari personalitati ale Romaniei, ale lumii ortodoxe si culturii universale, ca Mircea Vulcanescu, Nichifor Crainic si Radu Gyr.

In incheiere, adug un mic omagiu Profesorului Gheorghe Buzatu, cu care, in urma cu exact in an, lansam la Craiova cele 27 de volume ale lucrarii  “Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, ce urmeaza sa apara online, in format de carte electronica, chiar zilele acestea, intr- editie revazuta si readaugita. “De abia de acum si de aici incepe cercetarea istorica privind fenomenul Miscarii Legionare”, afirma regretatul istoric atunci (Vedeti Video de la lansare si o colectie de trimiteri pe subiect de la Ziaristi Online).

Dumnezeu sa-i ierte!, pe el si pe cei ucisi miseleste in noaptea Sfantului Andrei!

————————————————————————————————————————-

CENZURAT DIN PRESĂ
28.11.1940
Evenimentul Zilei
DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI
Înfiorătoare groapă!….Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă.
Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII.
Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor.
Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt.
Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace…
Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 1
De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă.
Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului.
Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor.
Apar primele semne

Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri şi jumătate. Adâncimea lui nu e mai mare de trei metri.

Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 2
Încă de dimineaţă familiile Nicadorilor şi Devemririlor au sosit. D-na Codreanu, soţia Căpitanului, a venit deasemenea, fiind însoţită de d-l Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului.
Mai sunt de faţă camaradul Ilie Gârneaţă, comandantul „Bunei Vestiri”, comandanţi Legionari şi numeroşi legionari.
Medicii legişti ai „Institutului medico-legale” jude-instructori, etc
Săpatul merge foarte încet, deoarece prima pătură de pământ fiind înlăturată, se aşteaptă din moment în moment să se dea de trupurile martirilor.
Se lucrează cu râvnă şi înfrigurare. Nimeni nu vorbeşte. E o linişte de biserică. Se pare că într’o catedrală a cărei boltă o formează cerul şi a cărei icoane le-au adus figurile încercate şi aureolate ale legionarilor, se face ruga cea mare, unica.
Din când în când, câte o voce abia îndrăsneşte să silabisească.
  • Vezi, camarade, încet…..lăsaţi casmalele şi luaţi baionetele.
Au apărut primele semne că nu va mai trece mult şi vor fi găsite corpurile legionarilor.
Iată, a şi apărut unul. O haină sau o mantie, nu se ştie deocamdată…Se curăţă pământul, acum, cu măinile; a ridicat… se poate distinge bine:…e o haină.
Cine-o fi?…Cine-o fi?…E întrebarea care circulă.
D-na Codreanu şi familiile Nicadorilor şi Decemvirilor, stau la capătul dinspre miază-zi al gropii. Se pare că aici se găseşte Căpitanul.
– E Căpitanul?
Nu se poate şti încă. Înfrigurarea a cuprins pe toţi. E o înmărmurire întreagă. Până şi copacii au început să-şi mai mişte braţele pe cari frunzele rare şi vestejite apar ca nişte răni sângerii…
Iată acum, s’a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare…Mâinile date în lături au înjghebat o cruce.
Să se mai fi păstrat oare?… Să mai fi rămas vreun rest altul decât vestmintele?…Încă nu se poate şti nimic precis.
Şi lucrul continuă.

În celălalt capăt al gropii, cel de miază noapte se lucrează cu aceiaşi râvnă. Aici, pământul apare, deodată, negru, mai negru, decât în celălalt capăt

Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 3
  • „Aici trebue să fie capitanul” , e de părere cineva.
Dealungul gropii au apărut forme omeneşti.
Aruncaţi cu faţa în jos, devalma.
Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile şi picioarele.
Aruncate deavalma, trurpurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie şi înstrăinarea faţă de tot ce-i credinţă creştinească, ale călăilor.
Toţi au fost aruncaţi cu faţa în jos. Nici unuia nu i s’a îngăduit să-şi îndrepte faţa spre Dumnezeul în numele căruia căzuseră şi spre cerul ce le acoperea sfânta lor ţară, pentru care suferiseră martiriul.
Puşi unul peste altul în groapa comună…Era înfrăţirea în acelaş gând, în aceleaşi aspiraţii. Fără să-şi dea seama, călăii au simbolizat acolo legătura ce făcea din toţi martirii, unul!.
Pe planşeu, s’au desfăcut patrus-prezece hârtii, pe care vor urma să fie puse resturile….Dar, pânp la urmă, n’a mai fost nevoie de ele, deoarece trupurile au putut fi scoase în întregime.
S’au adus patrusprezece lumânări, mari de ceară. Au fost aprinse de-a lungul gropii
Trupul lui Trandafir
La capătul de miază-noapte al gropi, un comandant legionar a putut desface haina de pe un cadavru. E o haină bleumarin…Sub ea, un pull-over bleumarin.
  • Cine ştie ale cui erau: un pull-over şi o haină bleumarine?
Toată lumea e atentă. Nimeni nu poate preciza…
  • …..şi pantaloni golf?….
  • E Trandafir, Trandafir. Copilul meu!…se aude din celălalt capăt al gropii.
Şi tatăl martirului, vine îndată la capătul fiului său.
Un hohot de plâns îi îneacă glasul. Alte hohote îi întovărăşesc durerea. Toată lumea era o lacrimă, un suspin…
Cum de mai pot plânge aceşti oameni?…De unde mai au puterea?
Valiza Căpitanului
Iată, acum, s’a dat de o valiză…O valiză? Ce căuta?…
Au aruncat-o în groapa comună. Au aruncat şi bagajele ce şi le luaseră în buna credinţă că se făcea cu ei doar o transferare dela o închisoare la alta.
Le lăsaseră convingerea că nu vor avea nimic de suferit pe drum. Drumul Tăncăbeştilor. Drumul din urmă. Aruncaseră călăii şi lucrurile.

Valiza a fost scoasă şi deschisă. Înăuntru rufărie…Batiste, o cămaşă de noapte lucrată cu arnici verde şi albastru…o pereche de papuci…ciorapi…o cutie de biscuiţi…Un cearceaf, o cană, o perie de dinţi şi pastă…

Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 4
  • Sunt ale lui Corneliu, recunoaşte îndată d-na Codreanu, valiza soţului său.
Vinul tonic pentru trupul ce ducea de atâta vreme duritatea regimului negru…
Şi o biblie.
S’a aprins de jur împrejur tămâia…Fumul urcă spre cer, cu sufletul celor pe care-i străjuieşte.
Primii martiri scoşi: Ion Caratănase şi Fane Georgescu
E ora 11,30. S’au adus cearceafuri mari pe cari vor fi scoşi martiri. Cearceafuri mari, albe ca sufletele celor răpuşi.
Primul martir e aşezat pe cearceaf. Scos din groapă, e aşezat pe lespedea mare…
Ca pe un gigantic scut, precum eroii antici erau aduşi în cetate de pe câmpul de luptă, şed acum trupurile martirilor.
În jurul legionarilor, au venit familiile…
Cine-i?….Cărei familii i se redă trupul fiului?…
Haina este desfăcută. E o haină scurtă, din postav ţărănesc. Dedesubt e haină vărgată, de închisoare.

Urmează apoi, un pull-over vărgat, maron.

Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 5
  • Cine-i recunoaşte?
  • E Ionel…Ionel Caratănase, se aude glasul mamei…
E desfăcută şi cămaşa….Dungată…Urmează un flanel de piele…
Totuşi nu-i sigur că este Caratănase…
Se caută prin buznare.
În buzunarul interior al hainei s’a găsit o perie de dinţi „Niveia” pe care-i gravat litera „H.” Se mai găseşte un creion…Apoi o gumă de şters, un briceag, un ţigaret…
– „E el!….Şi un ţipăt sfâşietor străbate liniştea….
Mama şi-a recunoscut fiul. Familia lui Ion Caratănase deplânge moartea lui.
Nu-i inimă care să mai poată rezista. Sfâşietor momentul în care părinţii plâng la capătul fiului regăsit după atâţia ani de zile.
E Decemvirul Caratănase Ion.
Fiecare din cei de faţă au în amintire imaginea celui de pe lespede. Fiecăruia i se umezesc pleoapele.

E sigur Caratănase. Într’un buzunar s’au găsit o batistă cu monograma sa…

Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 6
Al doilea martir scos, e Fance Georgescu. Pus alături de Caratănase, martirul e recunoscut după îmbrăcăminte. Căci, pe lângă straele închisorii şi-a mai îmbrăcat un dolman îmblănit. Cămaşa îi este recunoscută. La fel un flanel lucrat de mână.
Şi lucrul continuă.
În groapă, după o haină şi un cojocel, e recunoscut Ştefan Curcă..Ba încă, faţa i-a rămas nealterată.
Iată, acum, depe dâmb, coboară două femei bătrâne. Vârsta şu durerea le-au miscşorat paşii şi redus mişcările…Abia mai pot merge, abia mai pot glăsui, Plânsul lor este ca o sfâşiere…E sfârşit….Cum de au mai avut putere să vină până aici? Ce forţă le-a împins paşii până la groapa din curtea Jilavei?
Durerea e generală…
Pretutindeni, se aude un plâns, din fiecare colţ au lăcrimat ochii.
Se instalează gărzi de veghe…
Ionel Trandafir
Iată, la capătul din miază-noapte e recunoscut Ionel Trandafir. Se găseşte şi un prosop îmbibat în sânge…Au fost ştrangulaţi sau împuşcaţi…De unde e sângele?….
Este adus şi el pe lespede. Tatăl Lui Trandafir e alături de fiu…Părul cărunt par’că a devenit şi mai alb. Faţa i-e palidă.
Dar unde mai poţi privi? Cu cine să plângi?…Cu toţii….
Iancu Caranica.
Dintre cadavre este scos un pachet învelit în hârie albastră. Înlăuntru se găsesc rufe cu iniţialele lui Caranica. Cadavrul lui este scos şi identificarea e făcută de mama martirului.
Căpitanul
În partea dinspre miază-zi s’a aflat trupul Căpitanului. Alături un geamantan de piele nealterat. Înlăuntru se găsesc rufărie şi o icoană de argint…şi o biblie.
Soţia Căpitanului recunoaşte lucrurile.
Cel de-al cincelea martir scos şi cel de-al şaselea n’au putut fi recunoscuţi.
Asupra celui de al cincilea se găseşte o tabachere de lemn cu ţigări şi un mărţişor.
Se găsesc urme de sânge.
În buzunarul celui de al şaselea s’a găsit o bucată de hârtie pe care e scrisă o rugăciune.
Al şaptelea e scos Căpitanul. A fost recunoscut în primul rând după bocanci.
E scos şi aşezat pe lespede.
La gât se află trei cruciuliţe şi un medalion.
În deget, inelul.
Sdrobită de durere, d-na Codreanu, plânge în sfâşierea generală.
Peste Căpitan se aşează un giulgiu.
Iată acum, tatăl Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche şi rosteşte o rugăciune…
E un moment îndurerat…
Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului.
Nu-i durere mai mare nici rugă mai înălţătoare.

Şi lucrul continuă în înfiorarea generală.

Deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarzilor sai de la Jilava Nov 1940 8
MIRCEA V. GEORGESCU
Şi
DUMITRU URSULESCU
Republicat de si Roncea.Ro
===========================
# Articol DGAS (ANIC) Ministerul de interne – diverse
# Fotografii DGAS (ANIC) Fototeca.

Ion Zelea Codreanu - Horia Sima - Ion Antonescu la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare - nov 1940 - Civic Media

Mircea Vulcanescu la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare - nov 1940 - Civic Media

Nichifor Crainic si sotia la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare - Biserica Ilie Gorgani - nov 1940 - Civic Media

Ilie-Garneata-Radu-Gyr-si-alti-legionari-la-reinhumarea-Capitanului-Miscarii-Legionare-nov-1940-Civic-MediaUrmatoarele fotografii provin de la Miscarea.net

Reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu 1 Miscarea Net Reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu 2 Miscarea Net Reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu 3 Miscarea Net Reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu 4 Miscarea Net Reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu 5 la Casa Verde Miscarea Net

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova