Posts Tagged ‘Credinta’

“Popoarele Europei încă mai strigă: ‘Îl vrem pe Dumnezeu’!”. Discursul de referinţă al lui Donald Trump despre Familie, Naţiune şi Credinţă. INTEGRAL / VIDEO via The White House. President Trump: Remarks to the People of Poland

U.S. President Donald Trump walks next to First Lady Melania Trump to give a public speech at Krasinski Square, in Warsaw, Poland. REUTERS/Carlos Barria

Discursul rostit de Donald Trump la Varșovia, pe 6 iulie 2017, înainte de a merge la reuniunea G20 de la Hamburg. Redăm mai jos transcrierea parțială a discursului de la Varșovia în limba română, via ActiveNews şi varianta integrală mai jos, în original, via Casa Albă, împreună cu filmarea evenimentului:

DONALD TRUMP: De-a lungul deceniilor de regim comunist, Polonia și alte națiuni captive ale Europei au suferit o campanie brutală de demolare a libertății, credinței, legilor, istoriei și identității voastre – a însăși esenței culturii și umanității voastre. Cu toate acestea, nu v-ați pierdut nicio clipă acest spirit (Aplauze). Opresorii au încercat să vă înfrângă, dar Polonia nu a putut fi înfrântă (Aplauze).

Și, când a sosit ziua de 2 iunie 1979 și un milion de polonezi s-au adunat în Piața Victoriei la prima lor liturghie cu un papă care era polonez de-al lor, în acea zi toți comuniștii din Varșovia tebuie să fi știut că sistemul lor opresiv avea să se prăbușească în curând (Aplauze). Trebuie să-și fi dat seama exact în clipa în care, în timpul predicii Papei Ioan Paul al II-lea, un milion de polonezi și poloneze cu copiii lor și-au ridicat brusc vocea într-o rugăciune comună. Erau acolo un milion de polonezi care nu cereau averi. Nu cereau privilegii. Un milion de polonezi cântau într-un singur glas, cu vorbe simple: „Îl vrem pe Dumnezeu” (Aplauze).

Prin acele cuvinte, poporul polonez evoca promisiunea unui viitor mai bun. Își regăseau curajul de a se confrunta cu opresorii și găseau cuvintele prin care să declare că Polonia va redeveni Polonia din nou.

În timp ce stau azi aici în fața acestei adunări incredibile, în fața acestei națiuni credincioase, încă se mai aude ecoul acelor glasuri prin istorie. Mesajul lor este azi la fel de adevărat ca întotdeauna. Poporul Poloniei, poporul Americii și popoarele Europei încă mai strigă: „Îl vrem pe Dumnezeu” (Aplauze).

Împreună, și cu ajutorul Papei Ioan Paul al II-lea, polonezii și-au reafirmat identitatea de națiune devotată lui Dumnezeu. Și, prin această puternică declarație despre cine sunteți, ați ajuns să înțelegeți și ce să faceți și cum să trăiți. V-ați solidarizat împotriva opresiunii, împotriva poliției secrete care făcea legea, împotriva unui sistem crud și hain care vă sărăcea orașele și sufletele. Și ați biruit. Polonia a învins. Polonia va învinge mereu (Aplauze).

PUBLICUL: Donald Trump! Donald Trump! Donald Trump!

(…) În fine, pe ambele maluri ale Atlanticului, cetățenii noștri se confruntă și cu alt pericol – unul care este în puterea noastră să-l evităm. Este un pericol invizibil pentru unii, dar foarte bine cunoscut polonezilor: infiltrarea constantă și insidioasă a birocrației guvernamentale, care risipește forța vitală și bogăția poporului. Occidentul a devenit măreț nu prin documente justificative și regulamente, ci pentru că popoarelor li s-a permis să-și urmeze visele și să-și împlinească destinele.

Americanii, polonezii și națiunile europene prețuiesc libertatea personală și suveranitatea. Trebuie să lucrăm împreună pentru a face față forțelor – fie ele interne sau externe, de la sud sau de la est – care care amenință să submineze cu timpul aceste valori și să șteargă legăturile culturale, de credință și tradiție care ne definesc (Aplauze). Necontrolate, aceste forțe ne vor submina curajul, ne vor secătui spiritul și ne vor slăbi voința de a ne apăra pe noi înșine și societățile noastre. (…)

Compunem simfonii. Inovăm. Ne sărbătorim eroii de demult, ne îmbrățișăm tradițiile și obiceiurile imemoriale și vom căuta mereu să explorăm și să descoperim noi frontiere. Recompensăm geniul. Ne străduim pentru excelență și ne sunt dragi operele de artă care ne inspiră și îl cinstesc pe Dumnezeu. Prețuim mult domnia legii și protejăm dreptul la libera exprimare (Aplauze).

Ținem femeia la rang înalt, ca stâlp al societății și al propriului nostru succes. În centrul vieții noastre punem credința și familia, nu guvernul și birocrația. Și dezbatem totul. Punem totul la încercare. Căutăm să știm totul, pentru a ne putea cunoaște mai bine pe noi înșine (Aplauze).

Și, mai presus de toate, prețuim demnitatea fiecărei vieți umane, protejăm drepturile fiecărei persoane și împărtășim speranța fiecărui suflet de a trăi în libertate. Așa suntem. Acestea sunt legăturile neprețuite care ne țin laolaltă ca națiuni, ca aliați și ca o civilizație.
Lucrurile de care ne bucurăm azi, pe care le-am moștenit de la strămoși, sunt fără precedent în istorie – iar aceasta o știți mai bine decât oricine altcineva și se vede în incredibila adunare de aici. Iar dacă nu vom reuși să menținem această stare de lucruri, o astfel de șansă nu se va mai repeta. Așadar, nu putem eșua. (…)

Întrebarea fundamentală a vremurilor noastre este dacă Occidentul are voința de a supraviețui. Mai avem suficientă încredere în valorile noastre încât să le apărăm cu orice preț? Mai avem suficient respect pentru cetățenii noștri ca să ne protejăm granițele? Mai avem dorința și curajul de a ne păstra civilizația de cei care vor să o submineze și să o distrugă? (Aplauze)

Putem avea cea mai performantă economie și cele mai mortale arme de pe Pământ, dar, dacă nu vom avea familii și valori puternice, vom fi slabi și nu vom supraviețui. (…)

Așa cum Polonia nu a putut fi îngenuncheată, azi declar în fața întregii lumi că nici Occidentul nu va fi îngenuncheat vreodată. Valorile noastre vor birui. Poporul nostru va prospera. Iar civilizația noastră va triumfa (Aplauze).

PUBLICUL: Donald Trump! Donald Trump! Donald Trump!

PREȘEDINTELE TRUMP: Mulțumesc. Așadar, să luptăm împreună ca polonezii – pentru familie, pentru libertate, pentru țară și pentru Dumnezeu.

Via The White House
Office of the Press Secretary

Remarks by President Trump to the People of Poland | July 6, 2017

Krasiński Square
Warsaw, Poland

1:16 P.M. CEST

MRS. TRUMP:  Hello, Poland!  Thank you very much.  My husband and I have enjoyed visiting your beautiful country.  I want to thank President and Mrs. Duda for the warm welcome and their generous hospitality.  I had the opportunity to visit the Copernicus Science Centre today, and found it not only informative but thoughtful, its mission, which is to inspire people to observe, experiment, ask questions, and seek answers.

I can think of no better purpose for such a wonderful science center.  Thank you to all who were involved in giving us the tour, especially the children who made it such a wonderful experience.

As many of you know, a main focus of my husband’s presidency is safety and security of the American people.  I think all of us can agree people should be able to live their lives without fear, no matter what country they live in.  That is my wish for all of us around the world.  (Applause.)

Thank you again for this wonderful welcome to your very special country.  Your kindness and gracious hospitality will not be forgotten.  (Applause.)

And now it is my honor to introduce to you my husband, the President of the United States, Donald J. Trump.  (Applause.)

(more…)

Frumusetile Ortodoxiei: Sfintii Inchisorilor. Daniil Sandu Tudor: Acatistul Rugului Aprins in Dosarele Securitatii / CNSAS

daniil-sandu-tudorIn Memoriam Buni, al carei indrumator a fost Parintele Daniil Sandu Tudor, in perioada de la Manastirea Antim

Icos 1 Daniil Sandu Tudor Acatistul Rugului Aprins Marturisitorii Ro

Condac II Daniil Sandu Tudor Acatistul Rugului Aprins Marturiistorii Ro

Cititi Acatistul, integral, la CrestinOrtodox.Ro

Si un editorial din Credinta scris de Daniil Sandu Tudor:

“În fiecare dimineaţă, tot românul ar trebui să se aşeze în faţa oglinzii, să-şi găsească lămurit obrazul în apele de cleştar, şi după ce şi-a recunoscut bine mutra, să-şi trântească singur o serie de palme măreţe, strigându-şi în plinul feţei: “Sfârşeşte cu naivitatea prostănacule, nu mai crede în oameni politici. Minciuna lor nu te poate salva. Pătrunde-te odată de acest adevăr.”
Drept încheiere, o ploaie de noi palme ar fi nimerită, fiindcă românul e copilăros şi memoria o are scurtă.”

Integral la Marturisitorii.Ro

Cititi si: “Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc…” – Interviu cu arhitect Emilian Mihailescu, supravietuitor al grupului “Rugul Aprins”

Un filosof despre albumul Cristinei Nichitus Roncea, ”PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PE PĂMÂNT”: Invăţătură dintr-o carte cu imagini

Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).

Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în  viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum  s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde  lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).

Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea  o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.

Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc  să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd  structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.

Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos: Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.

Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare…. Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.

Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.

Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.

Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.

Adrian Boeru

Omul si Cetatea

Vedeti si

Precum-in-cer.ro

Femeia Stie: Cristina Nichitus Roncea: “Fotografiile mele sunt o invitatie de a pasi pe calea iubirii si a adevarului”. INTERVIU

“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”

Femeia Stie: Precum in cer, o expozitie de fotografie altfel

Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.

Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.

Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.

Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.

Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.

FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?

Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.

Integral la Precum-in-cer.ro

Vedeti si: Doxologia: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe”

O lectie despre Ortodoxie si Poporul Roman. Profesorul Florin Constantiniu la lansarea Albumului Precum in cer asa si pe pamant de Cristina Nichitus Roncea. Fara manastiri, dragostea si rugaciunea monahilor, Romania nu ar mai exista. VIDEO

Dl Florin Constantiniu despre “ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii si armele cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta”. Un cuvant pe adresa tovarasilor Toma si Pirvulescu si a ambasadorului Frantei, ES Philippe Gustin

De Buna Vestire: Icoanele raman in Scoli!

Ca intotdeauna, ori in postul Pastelui ori al Craciunului, asupra tovaraseilor “societatii civile” din ograda lui Soros, Cristian Pirvulescu si Mircea Toma, incepe sa se vada efectul neexorcizarii lor la timp, inca din fasa. Cei doi anticrestini au umplut presa de saptamana trecuta cu elucubratiile lor privind “necesitatea eliminarii icoanelor din scoli”. Pun si eu o intrebare, naiva: de ce acorda mass media atentie sunetelor scoase pe canalul fonator de niste derbedei notorii? (Aceasta nu este o insulta. Ca sa fie clar de ce spun asta: Cristian Pirvulescu a reusit sa fie mai tare ca Ceausescu. Nea Nicu a cazut in urma unei lovituri de stat. Pirvulescu, dupa ce a pierdut alegerile de presedinte al Asociatiei Pro Democratia (!) a dat el o lovitura de stat si si-a indepartat succesorul legitim, ales democratic. Doar vorbim de “Pro Democratia”, nu-i asa?! Acum se pare ca e “ales” pe viata. Asta nu face decat un derbedeu ordinar. Despre Toma nu trebuie sa mai demonstrez eu nimic. “Vorbeste” conturile lui, osanzate in numele distrugerii Vamei Vechi, a “salvarii” Rosiei Montane si a tiganilor de pretutindeni. Daca il prind odata si-odata astia din urma cred ca-i vai de cioculetul lui…).

“Locatia” unde s-au produs cele doua personaje in civil a fost noua Academie de cadre “Stefan Gheorghiu”, respectiv SNSPA, din fostul sediu al SRI de pe Povernei, “donat” de Magureanu lui Secares ca rasplata pentru sefia campaniei electorale a lui Iliescu din ’90 si unde Pirvulescu face azi pe decanul.

Ceea ce nu prea a scris presa este ca “simpozionul international” unde si-au depus onomatopeele cei doi tovarasi de drum a fost “organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Franceze la Bucuresti”, conform CECOPSNSPA. Bravos natiune franco-colorata, ne-ati scapat pana la urma de un ambasador homosexual care se plimba in fustita cu “fetita” (sau “masculul”?) lui pe la marsurile “gay”, recte Henri Paul, si ne-ati trimis un anti-crestin!

Sau, cine stie?, sa-i acordam totusi circumstante atenuante noului ambasador francez, Excelenta Sa Philippe Gustin. Poate antamarea “simpozionului international” dateaza din mandatul predecesorului sau, cu care Toma se pupa pe unde apuca. Desi si Gustin naste cateva semne de intrebare. Conform ziarului Adevarul, domnia sa “este un cunoscător al Europei Centrale”. Cu toate acestea, dupa cum se spune in acelasi articol, “se afla pentru prima dată în România”. Din CV-ul sau aflam ca limba pe care o vorbeste chiar mai bine decat engleza este… maghiara. Citam: “Limbi străine: Germană (fluent), Maghiară (foarte bine),  Engleză (destul bine),  Română  (elementar), Rusă (elementar)”. Dl ambasador a prins schimbarile din Europa Centrala si de Est la post, in Ungaria, unde s-a aflat timp de sase ani, intre 1988 si 1994, ca director adjunct de cursuri la Institutul francez din Budapesta. Si totusi nu a avut niciodata curiozitate sa calce si in Romania. De gustibus…

Acum, daca tot este aici, nu ar strica sa stie ca, spre deosebire de doi-trei derbedei de teapa lui Toma, Pirvulescu si Cernea, noi, romanii, suntem crestini-ortodocsi. Iar educatia s-a creat in Romania in pridvorul Bisericii. Poate daca sotia fostului sef al actualului ambasador, ministrul Educatiei franceze Luc Chatel, ar fi constientizat dumnezeirea din om, asa cum ne invata chiar si o simpla icoana – din cele pe care vor sa le elimine din scoli cei doi derbedei – nu si-ar mai fi pus capat zilelor. Si doamna Astrid Herrenschmidt ar fi fost bine-mersi in viata alaturi de cei patru copii ai ei. Iar dl Philippe Gustin in continuare sef de cabinet al dlui Luc Chatel. Si n-ar fi trebuit sa ajunga in acest colt uitat de lume, plin de credinciosi, care se bucura ca sunt in postul Pastelui si asteapta macar putin respect fata de traditia, cultura si credinta lor.

Ca atare, la capitolul lectii pe care am putea sa le primim, dl ambasador ar trebui intai sa stie cui le da. Sa viziteze Romania, sa mearga pe la Patriarhie, pe la Manastiri, pe la Academie, pe la siturile culturii Cucuteni si Hamangia, leagane ale civilizatiei europene, si dupa aceea sa organizeze “simpozioane internationale” cu “duo formidable”  de la Circul Soros Mondialu’.

Si ca sa lamurim lucrurile si pentru dl ambasador al Frantei si pentru presa habarnagista si pentru nestiutori: Icoanele din Scoli vor ramane pe veci la dispozitia copiilor, in urma procesului castigat, cu titlu definitiv, in tara de Asociatia Pro Vita impreuna cu Civic Media si la CEDO de Guvernul Italiei, sustinut si de Romania. Vedeti aici Deciziile Curții Supreme privind legitimitatea prezenței simbolurilor religioase în școli (2008 și 2009) si comunicatul “Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios” care saluta decizia instantei supreme privind simbolurile religioase in scoliile publice. Rugam functionarii Ambasadei Frantei in Romania sa se documenteze si sa-si informeze seful cum se cuvine inainte de a-l trimite la o dezbatere, care l-a prins, iata, fara a avea lectiile facute.

Si pentru a veni in intampinarea acestei documentari recomand un cuvant al academicianului prof univ dr Florin Constantiniu, pe tema de mai sus, sustinut la Libraria Sophia (foto), de unde dl ambasador poate de altfel sa-si inceapa singur documentarea asupra poporului roman:

“(…) Cred ca dumneavoastra ati observat, a devenit un loc comun sa se vorbeasca despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul ca impotriva Bisericii, impotriva crestinismului, in general, se duce o adevarata ofensiva. Eu intotdeauna semnalez faptul ca la Craciun si la Pasti – iau revistele care apar in Occident si sub pretextul acesta, al prezentarii, care sunt rezultatele cele mai noi in ce priveste cercetarea inceputurilor crestinismului, a predicii Mantuitorului, a activitatii apostolilor, etc –  se strecoara cu foarte mare dibacie necredinta. Se pune sub semnul indoielii tot ceea ce este temeiul de baza al credintei noastre, se pune sub semnul intrebarii si se sadeste in sufletul credinciosului indoiala.

In afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presa, prin televiziune, o viata care nu mai are nici un fel de norme morale, care sa o stapaneasca, sa o controleze, sa o impiedice sa alunece in pacat.

Si as spune ca in momentul de fata este, eu nu ma sfiesc sa o spun, o ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii. Or, pentru aceasta noi trebuie sa gasim arme cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta. Si pentru a putea gasi aceste arme as spune ca arsenalul nostru ramane invatatura lui Hristos, asa cum este ea pastrata in manastirile noastre ortodoxe pentru ca in manastirile noastre ortodoxe este aceasta traire profunda, de identificare cu invatatura divina care, intradevar, este o armura pe care o avem impotriva acestor ispite diavolesti.(…)”

Integral la Expozitia de fotografie PRECUM IN CER, in continuare, la LIBRARIA SOPHIA. Cum a fost la vernisajul de la Palatul Sutu si la lansarea de la Sophia. TUR VIRTUAL si VIDEO

“Cristina Nichitus Roncea a prins sufletul romanesc in fotografie” – Academicianul Alexandru Surdu. “Parintele Arsenie Papacioc trebuie canonizat” – Profesorul Radu Ciuceanu la Expozitia “Precum in Cer” de la Palatul Sutu. VIDEO


Vernisaj Precum in Cer – Profesorul Radu Ciuceanu despre fotografiile Cristinei Nichitus Roncea de Precum-in-cer
În perioada 15-25 ianuarie 2012 se desfăşoara la Muzeul Bucurestiului – Palatul Sutu Expoziţia de Fotografie “PRECUM ÎN CER” cu fotografii din albumul “Precum în cer, aşa şi pe pământ”- Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, de Cristina Nichituş Roncea. La vernisaj au luat cuvantul profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic (1948 – 1963, fost membru in conducerea Mișcarii Naționale de Rezistență Anticomunistă din Oltenia), președinte al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Doctor în istorie si membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania si al Federatiei Internationale de Arta Fotografica si Academicianul Alexandru Surdu, Filosof, Doctor în filosofie, Preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, Director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Membru titular al Academiei Române din 1993 (corespondent – 1992).

Academician Alexandru Surdu despre Expozitia Cristinei Nichitus Roncea Precum in Cer de Precum-in-cer
De asemenea, pentru prietenii nostri care nu au reusit sa ajunga la Expozitia de Fotografie “Precum in cer”, fotografa Cristina Nichitus Roncea a creat posibilitatea unei vizite virtuale. Puteti sa va plimbati intr-un tur virtual disponibil aici, apasand sageata din mijlocul imaginii si folosind meniul din stanga jos (apropiere, indepartare, rotire, full screen, etc). Vizionare placuta!
PS: Expozitia este deschisa pana pe 30 ianuarie.

La cererea Muzeului Bucurestiului expozitia Cristinei Nichitus Roncea “Precum in cer” a fost prelungita pana pe 30 ianuarie. Palatul Sutu va asteapta la o calatorie fotografica in lumea ortodoxa romaneasca

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova