Posts Tagged ‘Crina Palas’

Propunere către Patriarhia Română: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu! Mărturii recente despre sfințenia Duhovnicului României întăresc cerințele enunțate de Biroul de Presă al Patriarhiei pentru Eroi și Sfinți. VIDEO de la BOOKFEST

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis ieri un Comunicat în care se fac mai multe precizări cu privire la “canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste”. Între acestea, se explică faptul că “rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe calea mântuirii și a dobândirii sfințeniei”. “Una dintre condițiile esențiale pentru canonizarea sfinților este ortodoxia neîndoielnică a credinței acestora, păstrată până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10). În acest sens, nu toți cei care au murit în închisori au murit pentru credința ortodoxă. Așadar, există o deosebire între un erou – care a suferit şi a murit pentru libertate sau pentru apărarea patriei – şi un sfânt – care a mărturisit credinţa până la sfârşitul vieţii“, se afirmă în Comunicatul Patriarhiei. “Totuși, spre deosebire de eroii şi martirii patrioţi ai unor momente istorice, sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios și îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credințe și a sfințeniei vieții celui propus spre canonizare, precum și la dovada faptului că evlavia populară față de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă și îndelungată sau perenă, verificată în timp”, se mai subliniază de către Patriarhia Română. Biroul de Presă al Patriarhiei ne-a surprins plăcut cu acest Comunicat, care parcă schițează, cu talent, portretul Duhovnicului Neamului. Așadar, în întâmpinare acestor afirmații, amintim că pe 15 iunie se va săvârși la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de șase ani de la trecerea la cele veșnice ale vrednicului de pomenire Părinte Justin, eveniment care a demonstrat an de an sporita evlavie populară față de un erou și martir al temnițelor comuniste despre care, așa cum afirmă și regizorul Nicolae Mărgineanu, oamenii știau încă de când era în viață că este sfânt, minunile săvârșite de acesta chiar și după plecarea la Ceruri întărind acestă credință (Video).

Oameni de știință, ca Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu, membru al Academiei Române, sau artiști ca fotografa Cristina Nichituș Roncea, conturează, unul prin cuvânt, al doilea prin imaginea grăitoare, trăsăturile puternice ale unei mari personalităţi “sfinţite şi sfinţitoare”, aflate anul acesta la Centenarul nașterii sale pământene. Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani și luptător în munți, prezent la lansarea de la Bookfest a Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”, a subliniat, de asemenea: “Părintele Justin este unul dintre sfinții noștri!”.

Tot istoricul Radu Ciuceanu afirma într-un interviu acordat recent ziarului BURSA că “Sunt foarte mâhnit atât de modul în care îi este tratată memoria preotului-martir Gherasim Iscu de către BOR, cât şi de către BNR. Am înţeles că Papa când vine în România, peste câteva luni, mai beatifică o serie de martiri anticomunişti catolici. Foarte bine! Dar dacă un copil sau un tânăr din ziua de azi va asista la comentariile care vor însoţi aceste demersuri de sanctificare, ce va înţelege? Că în România au fost doar martiri catolici, nu? Dar miile de preoţi şi monahi ortodocşi închişi, sutele de prelaţi care au fost ucişi, credincioşii, cu zecile de mii, unde sunt? Iată acest caz: bietul Gherasim plecat de lângă Valeriu Gafencu nu numai că şi-a iertat torţionarul dar l-a şi binecuvântat şi, asemenea tâlharului care l-a mărturisit pe Mântuitor pe Cruce, acesta a putut urca cu stareţul în Rai. Şi câte acte de sfinţenie n-au fost? Preoţi, cărturari, ţărani, militari, studenţi. De ce nu canonizăm şi noi cazurile clare – Arsenie Boca, Gherasim Iscu, Vasile Voiculescu şi altele şi altele, aşa cum au făcut ruşii, aşa cum fac, iată, catolicii? Este o întrebare pe care ne-o punem foarte mulţi din foarte puţinii supravieţuitori ai odiosului experiment bolşevic, din cei care mai suntem, încă, pe acest pământ. Am vrea şi noi, ăştia care mai trăim, dintre cei chinuiţi ca-n iad, să ne putem bucura de recunoaşterea Bisericii noastre, dacă de cea a statului nu am avut parte decât pentru a-şi spoi faţa de trădări câte unul sau altul dintre mititeii cocoțaţi și cocoșați pe sus.”

Alți apologeți creștini, ca Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, ni-l prezintă, de asemenea, pe Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, ca “erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice”. Așadar, la sărbătoarea Înalțarii Domnului – Ziua Eroilor 2019, venim cu o propunere concretă, în întâmpinarea mesajului binecuvântător al Patriarhiei Române, propunere care întrunește întru totul cerințele enunțate: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu!

Prof. Ilie Bădescu: “Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

Standul Editurii SOPHIA de la Salonul de carte BOOKFEST a găzduit, sâmbătă, 1 iunie 2019, de Sfântul Justin, Martirul şi Filosoful, lansarea albumului “DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea” apărut la Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin Pârvu. Volumul a fost prezentat de regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste, prof. Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei, prof. Radu Ciuceanu, în vârstă de 91 de ani, istoric și fost deținut politic timp de 16 ani, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și de prof. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Autoarea a ținut să mulțumească Patriarhului României PF Daniel, pentru oblăduire, Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea sa, tuturor maicilor și monahilor de la mănăstirile ctitorite de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă cât și, mai ales, Părintelui Justin, pentru ocrotirea de care a avut parte din partea sa și rugăciunile pe care le simte și azi, transmite Doxologia.

În cuvântul său, sociologul Ilie Bădescu a considerat că titlul ales de Editura Doxologia – “100 de ani cu Părintele Justin” -, la timpul prezent, reflectă o realitate, “pentru că Părintele Justin este viu, este împreună cu noi, și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea”. “Părintele Justin este arătat de autoare sub lumina sfințeniei sale. Am privit cu foarte multă tulburare Albumul. Am cercetat să descopăr din care unghi vine lumina. Uneori vine lumina direct din chipul Părintelui, alteori vine dinspre textul pe care îl consultă Părintele. Alteori vine dinspre mâinile Părintelui în timp ce sunt surprinse în exercițiul funcțiunii semnului Sfintei Cruci. Ele sunt, într-adevăr, focar de lumina. Albumul acesta este cu adevărat expresia acestei arte care scrie cu lumină, conform etimologiei termenului – foto-grafie. Este un Album scris cu lumină. Este, în același timp, tulburătoare tehnica pentru că avem de fapt o fotografie în fotografie. Chipul Părintelui Justin este prin excelenţă, prin înduhovnicirea sa, expresia chipului divin. Omul este chip divin! Ca să surprinzi chipul divin în fotografie, în lumina fotografiei, trebuie să ştii de unde poţi cuprinde lumina chipului. Aceasta este, cred eu, tehnica minunată a Cristinei folosită în acest album, pentru că aş spune mai mult decât spunea distinsul nostru prieten, domnul profesor Mihail Diaconescu, că arta este antropocentricăș eu cred că arta este chiar antrocentrică, pentru că este vorba de chipul divin care este în centru iar Cristina tocmai asta ne descoperă: chipul divin în chipul Părintelui Justin Pârvu. Este, din punctul acesta de vedere, un exemplu de antropologie fotografică creştină. Este o direcţie nouă în arta fotografică, pentru că, aşa cum am spus, nu este vorba doar despre chipul unui om – există diverse tipologii umane -, ci să surprinzi chipul unui mare duhovnic, a unei personalităţi sfinţite şi sfinţitoare. Pentru că sunt semne destule în portretele Cristinei care ne arată că avem de-a face cu forţa unui duhovnic care vine spre noi sub semnele sfinţirii. Deci, aceasta este, cred, trăsătura distinctivă a acestui album al Cristinei şi pentru asta se cuvine să îi mulţumim şi să ne bucurăm, împreună, cu figura vie a Părintelui Justin Pârvu pentru că portretele acestea ne arată forţa unui Duhovnic. De aceea se numeste albumul “100 de ani cu Părintele Justin Pârvu”. Părintele Justin Pârvu există, este real, este viu, este împreună cu noi şi lucrul acesta este confirmat de albumul Cristinei Nichituş Roncea. Te felicităm, Cristina şi îţi mulţumim pentru acest album.”, conchide profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și fin apologet al frumuseții ortodoxiei românești.

Albumul va fi lansat și la Iași, pe 14 iunie, la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin, în cadrul unei conferințe omagiale care se va desfășura la Muzeul Unirii.

Materialul integral, cu tot cu punctul de vedere al Preotului Profesor Univ Dr, Ioan C. Teșu, la Ziaristi Online

Albumul poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI

Un extras PDF AICI: Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu – 100 de Portrete de Cristina Nichituș Roncea – Doxologia, 2019

Vino să vezi „Jurnalul fericirii” Părintelui Justin Pârvu. Lansare-eveniment la Bookfest și Video de la Brașov. “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele JUSTIN. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, Doxologia, 2019

La salonul Internațional de carte Bookfest 2019 va fi lansat, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, Albumul de fotografii și evocări “Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea” publicat de Editura Doxologia la Centenarul „Părintele Justin Pârvu”. Regizorul Nicolae Mărgineanu, esteticianul Mihail Diaconescu, eseist în domeniul filosofiei artei, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și venerabilul istoric Radu Ciuceanu, fost deținut politic și partizan în munți, împreună cu autoarea, vor vorbi despre uriașa personalitate a Duhovnicului României și despre fenomenul rezistenței anticomuniste, unic în întreg spațiul Europei de Est sovietizate, informează Evenimentul Zilei.

„În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scria revista Fundației Justin Pârvu. Pentru revista de teologie ortodoxă „Lumina Lină”, prozatoarea Mihaela Malea Stroe compară lucrarea, pentru revelațiile sale, cu „Jurnalul fericirii” Părintelui Nicolae Steinhardt, transmite și Doxologia.

Eveniment FB – Duhovnicul – Lansare Album Părintele Justin de Ziua Sf. Justin

Albumul omagial cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Patriarhului României, PF Daniel, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui Duhovnic, ca Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

Evenimentul se desfășoară chiar de Sf. Justin Martirul și Filosoful, la Standul Editurii Sophia – Supergraph – F06 , Pavilionul B2 de la Romexpo iar intrarea este liberă.

Vezi și Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

După lansarea aniversară de la Mănăstirea Petru Vodă, lansarea Albumului publicat la Editura Doxologia a fost găzduită sărbătorește și de Galeria KronArt, din Brașov, în Ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019, cu prezentarea făcută de mărturisitoarea Maria Trifan, profesor Crina Palas și artistul Gabriel Stan. Mai jos, câteva filmări emoționante de la eveniment, realizate de La Pas prin Brașov, însoțite de mai multe fotografii.

Albumul de fotografie „Duhovnicul – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Doxologia. Albumul a fost lansat pe 14 Mai, Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste la Brașov, Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18. Vorbește Cristina Nichituș Roncea / YouTube Aici

Galeria Kron Art, str. Postăvarului nr. 18, Brașov – Gabriel Stan Painter

„Comunismul s-a impus în spațiul românesc ca regim de ocupație, vizând amputarea a două coordonate esențiale: cea națională şi cea creştină. Arestările masive s-au făcut indiscutabil pe criterii politice întâi de toate. Dar apoi s-a constatat că a fi român şi a-ți mărturisi credința în Hristos sunt vinile pe care comunismul, ca regim de ocupație, nu le-a putut ierta. Şi nu le iartă nici astăzi, de data aceasta nu prin condamnări la moarte, ci prin omitere. Iată de ce considerăm necesar un proces de recuperare a valorilor.”*
*Sursa: „Literatura detenției şi a rezistenței anticomuniste – rezumatul tezei de doctorat”, Doctorand Crina Mihaela Palas, Sibiu, 2011 /
YouTube Aici

ParinteleJustinParvu.Ro / YouTube Aici

Mai multe la Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Sursa: Roncea.Ro

EXCLUSIV. Parintele Dumitru Staniloae – Un Omagiu fotografic extraordinar, de Dinu Lazar si un Remember de Florin Palas: “Romanii sunt protolatinitatea”. 20 de ani de la trecerea la Domnul, 110 ani de la nasterea Teologului Absolut

Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar via Roncea RoIn Memoriam Parintele Dumitru Staniloae
(16 noiembrie 1903 la Vlădeni, Codlea/Braşov – 5 octombrie 1993, Bucuresti – inmormantat la Cernica)

La data arestarii, pentru apropierea sa de trecut fata de elita “gandirista” a Miscarii Legionare, conform Fisei matricole de la incarcerare, a fost declarat ca atare – LEGIONAR

Vedeti si Ilie Tudor Distins cu Crucea Patriarhală pentru mireni – În închisoare, alături de Dumitru Stăniloae

Sfintii inchisorilor. Amintiri din inchisoarea Aiud despre Parintele Staniloae (Parintele Liviu Branzas, Ilie Tudor). Reflectii ale Parintelui Dumitru despre sistemul comunist si invatatura pe care trebuie s-o tragem dupa inumanul experiment.

IPS Bartolomeu, despre Părintele Stăniloae

„Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai preţios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut văzduhului nostru naţional.”

Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 1 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 2 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 3 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 4 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 5 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 7 via Roncea RoParintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 6 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 8 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 9 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 10 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 11 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 12 via Roncea RoReproducerea permisa numai cu citarea autorului Dinu Lazar / Fotografu.ro si, in masura bunavointei, a sursei: Roncea.Ro.

Cititi de la Romania Uneste-te si revista Veghea un interviu la fel de extraordinar ca si fotografiile de mai sus, realizat de Crina si Florin Palas cu Teologul Absolut:

parintele-staniloae

Florin Palas si Parintele Dumitru StaniloaeSă vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.

Eu sunt o mare taină faţă de celălalt, deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii; fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taină, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât altul, aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretinde ştiinţa. Persoana e o mare taină, dealtfel şi lucrurile, fiecare sunt taine… Ce însemnează acest „este”, „a fi”… cine poate să spună?… Cioran nu-şi pune nici o problemă, deşi e lăudat – văd – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispreţuit, nici măcar nu-şi pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred că omul a ieşit din maimuţă: cu cât mă duc mai în trecut cu atât văd un om mai superior; mai superior decât omul de astăzi. Avea o înţelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi; sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva?… Cine poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei?… Cu cât te duci mai în urmă, cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. Ce-a ajuns ştiinţa asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practică a aşa-zisei tehnici a civilizaţiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…

Am fost astăzi la Cernica şi am trecut pe la marginea oraşului; sunt nişte blocuri cu totul lipsite de simţul esteticului, de simţul spiritualului, sunt nişte mormane aşa în care nu mai este omul, a dispărut omul. Şi cum te simţi când te duci în natură, ce gândire se dezvoltă în tine… Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gândire are?… catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine” şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem: poporul cunoaşte tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taină, parcă ştiu tot: nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină… De aceea Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei; şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână… căci el ştia că dincolo de astea toate sunt o taină mare… Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta; tehnica aceasta. Şi ce prost te simţi, ce strâmtorat te simţi în mijlocul lor… Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor; dacă nu-i decât lumea aceasta, cu dependenţele ei, cu legile ei, totul e fără sens. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv, apar alte generaţii şi mor definitiv, ce sens mai văd ei: nici unul. Nu-i nici un sens în alt plan, superior acestuia.

Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu mă mântuieşte lumea aceasta.
Persoana e o mare taină, o taină care mă înalţă, îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea, dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine, numai atunci mă simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere.

Cred că e veche omenirea, mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46, şi acela a fost omul, dar cum a apărut?… Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea aşa, din animal, din maimuţă. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate, prin care este conştient de toate. Au şi animalele o raţiune, dar e o raţiune obiect; omul e o raţiune subiect. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune, sunt câini, pisici, chiar în flori, în plante e ceva care parcă e un fel de simţire, dar o simţire inconştientă; e altceva. Are şi câinele o afecţiune faţă de stăpânul său, dar nu e totuşi raţiunea care gândeşte la viitor, care vede pe toate în armonia lor.

Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă – spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic; nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fără început, n-are cauză. Toate au o cauză: de la Acela sunt; în Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie să fie perfect, trebuie să fie desăvârşit, trebuie să fie conştient, trebuie să fie deasupra legilor, trebuie să fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea să facă din nimic, nu din sine, că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El; trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut, desăvârşit, iar datorită complexităţii Lui, El trebuie să aibă caracter de persoană, nu se poate să nu aibă caracter de persoană. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană; deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti, sau una de care să nu vrei să fii iubit; nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea; şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu, şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci, iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea; nu se pot mărgini; şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil.
„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă; adevărata ştiinţă. Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei.

Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Ştiinţa ne scrie legile…ei şi ce-i cu asta; ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case, să faci diferite lucruri; dar ce-şi poate explica, şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi.

Şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.

Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită.Intrând în Occident, creştinismul a intrat într-o lume barbară. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei, care nu satisfăceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei, pentru filosofie era o esenţă acolo… dacă e esenţă totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate?… fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Pe când în Occident a ajuns la nişte barbari: spunea un protestant: „Noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi.” Înainte furau şi ucideau. Atâta ştiu ei din creştinism, şi ce înalt este creştinismul… Poate fi depăşit de vreo doctrină, de vreo gândire?… Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?… Aş vrea să lucrez dacă îmi ajută Dumnezeu la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli. Este extraordinar; atâta bogăţie, atâta profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel?… Cioran spune că a fost epileptic…- poate un epileptic să creeze aşa ceva?…- că a nesocotit marile filosofii ale antichităţii. Ce-mi explică marile filosofii ale antichităţii?… ce-mi explică Platon?… şi ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care însuşindu-şi acest spirit, că nu există taină, spun că Dumnezeu e distant. Un Dumnezeu care n-are rol în viaţa noastră nu este… filozofie atee… şi câţi oameni se hrănesc cu filosofiile acestea şi pretind că cugetă… Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii. Acesta este creştinismul adevărat. Şi aici e credinţa: credinţa este sesizarea tainei lucrurilor; şi taina supremă este persoana, şi e persoana care iubeşte… Credinţa care-i adevărata ştiinţă. Adică nu poţi despărţi ştiinţa de credinţa adevărată: ştiinţa care n-are credinţă nu-i ştiinţă. Însă la cei vechi găsim mai multă înţelepciune.

Despre Corneliu Codreanu, Ion Mota, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica si… Plesu si Liiceanu

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în Bucureşti pe la un frate al meu, până în 1920 când a dat de această Zamfira. De-atunci n-a mai intrat în casă la mine. Şi de-atunci nu vă mai pot spune nimic despre el. Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. El parcă le spunea în aşa fel că dădea o siguranţă omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu ştiu să fi pus într-un mod foarte complicat problemele; el le spunea într-un mod hotărât, aşa fără ezitări. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine.

Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic aşa; acelaşi spirit hotărât şi sigur; alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile, m-am legănat aşa, în cunoaşterea adevărului. Eu am pus foarte mult preţ pe iubire, pe blândeţe, pe bunătate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras -e adevărat, dar ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, şi nu ştiu cum e mai bine…

Am fost solicitat după ’90 de nişte tineri să scriu ceva despre Ion Moţa: eu cred că Moţa care era băiatul protopopului din Orăştie era foarte creştin; şi el s-a dus într-adevăr ca să apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut.

Cu Nichifor Crainic am avut legături foarte strânse; eu redactam „Telegraful Român” şi ajungea la el. Iar el redacta „Calendarul”, „Gândirea” şi altele. Şi a venit pe la Sibiu invitat să ţină nişte conferinţe. A fost pe la mitropolitul Varlaam, am fost şi eu la masă cu el. Şi mi-a spus: „Ceea ce scrii în „Telegraful” să dezvolţi şi să-mi scrii în fiecare număr din „Gândirea” – atunci eu am scris, nu în fiecare număr. Şi am fost apropiat de el. Era un om foarte deschis, comunicativ; Nae Ionescu era mai închis, nu m-am apropiat de el şi nici el n-a căutat să se apropie de mine. Cred că era mai cald în credinţă Nichifor Crainic, e mai teolog propriu-zis; Crainic unea naţionalul cu moralul şi eu la fel; totdeauna creştinismul adevărat este şi moral. Şi naţionalismul adevărat, ideea de naţiune, de neam, nu poate fi decât o idee morală. Am scris asta în „Etica naţionalismului” în „Gândirea”.

Mircea Vulcănescu era un foarte bun credincios; el a fost legat de Nae Ionescu. Am citit eu ceva în tinereţe de el, despre antinomiile lui Kant aplicate creştinismului; foarte interesant, avea o gândire originală şi era în acelaşi timp ortodox. Şi am auzit că murind în închisoare, a cerut să nu fie răzbunat.

Şi mai era Vasile Băncilă iarăşi; foarte credincios… Aceştia patru sunt credincioşi.

Noica, o fi fost la început, dar acum la sfârşit, nu mi s-a părut a fi aşa, hotărât în credinţă. Nici el, nici Pleşu, plutesc aşa… Şi Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă.

A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ când în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof…” „-Şi de ce asta?” „-Păi ca să-i cunoaştem…” „-Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult.” Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.

Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee (deşi francezii au unii gânditori şi poeţi creştini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).

Noi suntem protolatinitatea

Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută; treci Bosforul şi te du, că se deschide o poartă nouă.” Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană – vers.12. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis. Căci are Epistola către Romani scrisă mai târziu şi îl duc legat la Roma. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă.

(more…)

Parintele Ioanichie Balan, luptatorul: “Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos”. CU O FOTOGRAFIE PE LEMN

22 noiembrie – 4 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan s-a născut în ceruri. Sfaturi către tineri, prin intermediul publicaţiei VEGHEA

 “Numai un creştin foarte bine educat şi format păstrează locul cum l-a aflat, dacă nu-l curăţă. Iar dacă ajunge, vreodată, înalt creştin, acela sfinţeşte locul. Omul bun sfinţeşte locul, omul lumesc spurcă locul. În viaţă să fiţi tineri care să sfinţească un loc, o casă, o societate, o generaţie, un cartier şi locul de muncă unde veţi lucra. Prin comportament creştin, mai întâi. Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii. Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos.
Practicile acestea care acum afectează şi au îmbolnăvit societatea şi tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha’i, karatele, toate aceste practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă, vrând-nevrând despărţirea de Biserică, de Hristos, de preoţi, de duhovnici. Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vieţii cum o au cei care trăiesc întru Hristos. Veţi avea bucuria plăcerilor, a sexualităţii, a ispitelor şi patimilor trupeşti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupeşti, orizontale, care se consumă într-o zi, şi nu bucurii veşnice, verticale, axate pe Hristos. Treziţi-vă! Sunteţi tineri şi nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu ţara asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulţi din tinerii de astăzi merg la şedinţe de Baha’i, de yoga, numai nu la Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuţă, tot cu o ţărăncuţă cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem cârciumile şi staţiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi, iar tineretul şi intelectualitatea au alunecat pe panta prostituţiei, a decăderii morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a ignorării Bisericii. Ce să ne mai lăudăm cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi cu atâţia sfinţi ce-a dat Ţara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai respectăm. Cunosc la Iaşi tineri studenţi care practică intensiv yoga şi au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. In ce istorii, în ce manuscrise româneşti găsim într-o ţară aşa de ortodoxă şi de frumoasă ca România asta din Carpaţi măcar un rând de budism? Un rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la filosofia lui Budha. De ce apelează acum toţi, mai cu seamă intelectualii? De ce nu merge şi ţăranul? Cine e bolnav la minte? Iertaţi-mă. Gândiţi şi hotărâţi. Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot occidentalii în locul comuniştilor de ieri. Ştiţi că comunismul vine din Apus? Şi-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai dă randament.
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova