Victor Roncea Blog

de Cristian Negrea

Se pare că avansul Rusiei se accelerează, cel puţin în privinţa Ucrainei. La foarte scurt timp de la preluarea preşedinţiei de către Victor Ianukovici, politica şi economia ucraineană îşi cam predau atribuţiile Rusiei. Acelaşi lucru se petrece şi cu forţele armate şi serviciile secrete. Şeful de stat major al armatei Ivan Svida (instalat în administraţia lui Iushcenko) îşi dă demisia, aproape în acelaşi timp în care Ucraina anunţă că renunţă la obiectivul integrării în NATO, atât de disputat la summitul de la Bucureşti din aprilie 2008. Izgoniţi în decembrie 2009 de pe teritoriul Ucrainei, agenţii ruşi din FSB (fost KGB) revin primiţi cu braţele deschise la Sevastopol, unde îşi vor relua activitatea, mai ales că elemente ale scutului antirachetă NATO vor fi amplasate în apropiere, în România. Serviciul de securitate ucrainean a primit dispoziţii să nu interfereze în activitatea agenţilor FSB nici să-i urmărească sau să le monitorizeze activitatea.
Deşi previzibilă, această preluare a Ucrainei a surprins pe toată lumea, inclusiv cancelariile occidentale. Nu preluarea Ucrainei de către Rusia, ci viteza cu care se implementează aceasta. Şi cred că va continua.
Cred că este un record în materie, comparabil numai cu alte două posibile situaţii în relaţiile dintre state. O dată, o astfel de preluare rapidă a unui stat de către altul poate avea loc în cadrul unei înfrângeri militare zdrobitoare, urmată de o ocupaţie militară. Altă situaţie ar fi în cazul unei uniuni benevole, practic o unire prin absorbţia unuia dintre subiecţi, cum s-a întâmplat în cazul reunificării Germaniei.
În ritmul acesta, Ucraina va ajunge în scurt timp un nou subiect al Uniunii Rusia-Belarus, cu o semiindependenţă formală, menită în cazul Belarusului mai mult pentru a satisface orgoliul lui Lukashenko, căruia nu-i pică prea bine să se vadă redus din rangul de preşedinte de ţară la rolul de guvernator al unei provincii sau, mai rău, deputat în Duma rusă.
Deocamdată opoziţia stă în aşteptare şi îşi regrupează forţele, destul de disipate în obiectivele fiecăruia. După o înfrângere, pentru ele este o clipă de bilanţ. Ultima lor luptă împreună, naţionalişti şi provestici, în care s-au bătut inclusiv cu ouă în parlament, a fost cu ocazia semnării acordului privind închirierea Sevastopolului până în 2042. Învinşi, fiecare o va apuca pe propria cale, şi după un moment de refacere şi evaluare, îşi vor continua lupta, dar pentru obiective divergente. Iar rezultatul poate fi disoluţia Ucrainei.

(more…)