Adevarul revine azi asupra Cazului Cristian Tabara in sensul celor enuntate deja de mine, in semnalul Cristian Tabara, cercetat pentru viol asupra un fetite de 11 ani. De cosmar… Vrea vreun serviciu sa-l tina mai bine in mana, sa-l lase din mana sau chiar s-a intamplat aceasta dementa? Doua din trei. Fosta sotie il scuza invocand impotenta.
Ei bine, cazul se complica inainte de a incepe: Parchetul General a emis un comunicat de presă în care susţine că informaţiile prezentate de EVZ, sunt „eronate”. Mai precis, ca nu ar exista nici un dosar penal. Cititi mai jos relatarea din Adevarul, editia online:
„Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări : Afirmaţia din articol conform căreia «În dosarul penal cu nr.2279/P/2010, procurorii Parchetului de pe lângă Sectorul 2 Bucureşti desfăşoară acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva numitului Tabără Cristian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol asupra unui minor, faptă prevăzută de articolul 197, alin.3 din Codul Penal» este eronată”.
Parchetul arată că “purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 nu a confirmat existenţa pe rolul acestei unităţi de parchet a respectivei cauze, întrucât nu a fost înregistrată această cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, iar la numărul de dosar indicat în articolul de presă figurează o altă cauză având alt obiect şi alte părţi”.
Concret, Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă existenţa unei plângeri în acest caz, dar infirmă existenţa unui dosar penal. „Prin urmare, existenţa unei plângeri nu echivalează cu existenţa infracţiunii reclamate de persoana care a sesizat organele judiciare. Scopul actelor premergătoare este, potrivit normelor procesual penale, tocmai stabilirea existenţei sau inexistenţei aspectelor pentru care o persoană a sesizat organele judiciare”, precizează sursa citată.
Destul de rapid, EvZ a dat replica potrivita Parchetului:
Contactat telefonic, din nou, de EVZ, purtătorul de cuvânt care a confirmat ieri oficial informaţia cu privire la Cristian Tabără admite că a discutat cu reporterii EVZ, dar susţine că este purtător de cuvânt la Parchetul Capitalei şi că asta ar fi eroarea la care se face referire în comunicat.
Lămuriri în cazul dosarului lui Cristian Tabără
Discuţia dintre reporterul EVZ şi purtătorul de cuvânt. (Ascultă aici înregistrarea)
„EVZ: Am văzut comunicatul dumneavoastră de astăzi. Ştiţi foarte bine că ieri am vorbit cu dumneavoastră şi că de la dumnevoastră am acel număr de dosar, nu din altă parte…
Alexandra Lăncrăjan: Da, doamnă, ştiu… Dar credeam că ne-am înţeles că aţi vorbit cu un purtător de cuvânt de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi nicidecum de la sectorul 2, cum înţeleg că a apărut în presă.
Dar de ce daţi un comunicat în care spuneţi că n-aţi vorbit cu mine?
Comunicatul nu a fost dat de Parchetul Tribunalului Bucureşti, este un comunicat dat de către parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deci nu am ce discuta mai mult. Aţi sunat ieri pe număr de telefon de la parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Iar articolul dumneavoastră are o eroare, în sensul că nu aţi discutat cu niciun purtător de la sectorul 2.
Mi s-a părut incredibil…
Nu am ce să vă spun mai mult.
Bine, vă mulţumesc, e suficient.”
Raluca Dan /EvZ