Posts Tagged ‘Cristina Nichitus Roncea’

Minunile curg în pace la Mănăstirea Petru Vodă. Mărturii filmate la 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu și extrase din “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea”, Doxologia, 2019

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu a fost pomenit în țară și străinătate, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru Duhovnicul României, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a citit și Cuvântul Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, la un secol de la nașterea Părintelui Justin. Ulterior au fost lansate mai multe volume de omagiere a marelui Duhovnic al Ortodoxiei, între care DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, Iași, 2019, cât și filmul “Părintele Justin despre problemele Creștinismului românesc”, realizat de Monahul Filotheu Bălan, fostul secretar personal al Părintelui Justin, pe baza unor filmări inedite.

Cu o seară înainte, la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă s-a desfășurat simpozionul internațional “100 de ani de la nașterea Părintelui Justin”. Momentul aniversar s-a încheiat în localitatea natală a Părintelui Justin, Petru Vodă, unde înaltele fețe bisericești au sfințit o troiță inspirată de Duhovnicul Neamului și înălțată de autoritățile locale pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari. Prezentăm mai jos o mărturie a Maicii starețe Justina Bujor despre canonizarea Duhovnicului Neamului și alte filmări emoționante despre minuni ale Părintelui Justin și fotografii inedite de la acest eveniment omagial împreună cu o relatare de la fața locului, o priceasnă frumoasă compusă de doamna Maria Macovei, Cuvântul Patriarhului și un interviu cu starețul Mănăstirii Petru Vodă, Arhimandrit Hariton Negrea, despre Centenarul Părintele Justin.

DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea, Doxologia, Iași, 2019:

 

Părintele Justin Pârvu ‑ Duhovnicul a fost „omul lui Dumnezeu și al poporului român“

Părintele Justin, Duhovnicul nostru –iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i‑a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne‑a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne‑a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român.

Am trăit multe minuni făcute de Părintele şi ştiu că Duhovnicul nostru, Duhovnicul întregii Românii, își continuă lucrarea şi acum. Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. „Era într-o formă de lumină şi şoptea ceva la ureche fiecărui credincios de la mormânt“, ne-au spus copiii. Împlinea un gând, o rugăciune! Părintele Justin aşa a fost întotdeauna: numai lumină! Și transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă. Nu uităm niciodată dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară şi cum ne spunea: „Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate. A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt“. Să aveți în permanenţă bucuriile sufleteşti pe care le-aţi împărtăşit şi le veți împărtăşi şi de-acum înainte alături de Părintele Justin!

Părintele Arhimandrit Hariton Negrea
Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

„La Sfânta Liturghie Părintele avea o lumină supraomenească pe chip“

Programul zilnic al Părintelui era unul mai presus de fire. În anii când era în mănăstirea de călugări, înainte de a se îmbolnăvi, de la ora 9-10 dimineața începea să dea drumul la oamenii de la ușă și îi primea neîntrerupt până la 6-7 seara sau chiar mai târziu, când făcea prima pauză ca să mănânce pentru prima și ultima oară în zi. Acest moment al mesei era singurul de relaxare
și de destindere. După care din nou deschidea ușa și primea oameni în continuu până la 11 noaptea sau chiar la miezul nopții. Se odihnea o oră și apoi se ducea la biserică, la slujbă. Niciodată nu l-am văzut să lipsească de la slujbă. În altar îl așteptau preoții mănăstirii care voiau și ei un sfat de la părintele şi duhovnicul lor, pentru că în timpul zilei nu era posibil din cauza mulțimii de oameni. În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip.

După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui.

Maica Justina Bujor
Stareţa Mănăstirii Paltin – Petru Vodă

Extrase din lucrarea apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, 2019

Integral la Despre canonizarea Părintelui Justin Pârvu și lansarea de către IPS Teofan a Albumului DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea. 20 DE FOTO / VIDEO MĂRTURII

Patriarhul României: "Ne amintim în acest moment de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu ca de un adevărat luptător pentru…

Publicată de Parintele Justin Marturisitorul. Album foto despre Sfantul de la Petru Voda pe Luni, 25 februarie 2019

DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. Îngerul și Sfinții Arhangheli i-au arătat Părintelui Justin Pârvu unde să zidească Mănăstirile sfinților închisorilor, căminul de copii și azilul de bătrâni. INTERVIU Victor Roncea cu Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă

Parintele Hariton Negrea și Parintele Justin Parvu – DUHOVNICUL – Foto Cristina Nichitus Roncea

La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul „Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.

„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.

În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului?

Nașterea Părintelui Justin la 10 februarie 1919 poate corespunde  cu nașterea României Mari, deoarece anumite tratate istorice care aveau în vedere teritoriul românesc au fost semnate în acest an istoric. Personal am înțeles de la Părintele Justin că România Mare reprezintă nu numai românii care trăiesc pe același teritoriu, ci și românii de pretutindeni. Românii care au același trecut, prezent și viitor istoric, aceeași tradiție și limbă, aceleași interese prezente. Sfinția Sa te învăța să înțelegi că România Mare cuprinde tot neamul românesc, cu vii și morți care au trăit  de la începutul istoriei și vor mai trăi în viitor pe acest pământ. Întotdeauna românii au fost spirituali, au avut noblețe sufletească, au dorit să cunoască Cerul și să locuiască în el, din acest motiv au avut încredere în jertfa de pe Golgota a lui Hristos și Învierea Lui de  treia zi.  Această încredere a fost sădită în fiecare generație de marii duhovnici, iar în zilele noastre Biserica oferă un mare exemplu: Arhimandritul Justin Pârvu mărturisitor, rugător și îndrumător spiritual. Duhovnicește, Arhimandritul Justin Pârvu a așezat în sufletul românilor dragostea și credința față de Dumnezeu, iubirea de neam și onoarea românului. Această doime, spiritualitate și românism, l-au remarcat pe marele  arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc.

Anul 1995 a adus momentul întâlnirii cu Sfinția Sa.  Atunci l-am auzit vorbind despre valorile umane, despre esența vieții duhovnicești și sfințirea sufletului. Am stat cu răbdare la ușa chiliei lui până la momentul când m-a primit să dialogăm despre întrebările care frământau sufletul meu. Toate răspunsurile care cuprindeau sfaturi și îndemnuri întăreau dorința de a cunoaște pe Dumnezeu, idea de a fi de dedicat vieții liturgice intensive, izbăvirea de patimi și controlul minții prin rugăciune. Finalul dialogului a definitivat hotărârea de a-mi continua viața pe drumul smereniei monahale alături de Sfinția Sa. Sfatul și binecuvântarea primite de la părintele meu de suflet, Ierodiacon Visarion Iugulescu,  lămurește convingerea de a rămâne în ascultare de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Cum a reușit Părintele Justin să ridice două așezăminte monahale, un spital cu azil de bătrîni, un camin de copii și atâtea altele, la vârsta sa înaintată la care le-a început, după 1990? Plus alte ctitorii pe cuprinsul țării?

Privind spre exemplul oferit de Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Justin a ridicat cele două așezăminte monahale – unul închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și sfinților mărturisitori ai temnițelor comuniste -, un azil de bătrâne, un cămin de copii la care adăugăm ajutoarele oferite la construirea de biserici și instituții filantropice. Efortul a izvorât din dorința de înviere spirituală a neamului românesc, stropită cu lacrimi și osteneli, cu post și privegheri. Ne vorbea adesea despre copilăria lui și întâlnirea cu îngerul care i-a arătat locul unde vor săvârși aceste ctitorii.  Perioada de detenție din Lagărul de la Baia Sprie aduce în viața Părintelui întâlnirea cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care îi arată satul natal și locul viitoarelor ctitorii. În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori. Întotdeauna Preacuviosul a știut să îmbrace în haina smereniei realizările pe care le-a făcut pentru Biserică și pentru români.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Cum era traiul de zi cu zi cu Părintele? Ce amintiri ne puteți mărturisi?

Momentul când l-am cunoscut Părintelui Justin mi-a descoperit caracteristicile importante ale viețuire lui. Acestea erau așezate pe o activitate liturgică intensă (slujea Sfânta Liturghie într-o baracă), citirea Bibliei și a cărților Sfinților Părinți. Postea cu mare exigență perioade îndelungate de timp (frații din mănăstire ziceau că mănâncă mai puțin decât o vrăbiuță pe săptămână). Primea zilnic sute de credincioși care îi reduceau programul de somn uneori până la 45 de minute pe zi. Sfaturile lui mergeau la inima omului, iar rugăciunile și ostenelile erau urmate de minuni. Adeseori am vorbit credincioșilor despre minunea umplerii lăzilor cu făină pentru pregătirea pâinii oferită pelerinilor, despre înmulțirea mâncării pentru oamenii înfometați, despre minunea vindecării celor posedați de duhurile rele și despre minunea vindecării multor bolnavi. Toate aceste minuni s-au întâmplat sub ochii mei și ai fraților mei. Nimeni nu poate uita așa ceva. Mereu primesc și alte mărturii, din țară și din străinătate, despre minunile pe care le săvârșea Părintele Justin cu ajutorul lui Dumnezeu.

Puteți să ne evocați din învățămintele Părintelui Justin dobândite în cei 16 ani de închisoare, pe care vi le împărtășea și Dvs?

Experiența celor 16 ani de închisoare, apoi domiciliul forțat pe care l-a avut o perioadă îndelungată de timp l-au întărit pe Părintele Justin într-o experiență duhovnicească deosebită pe care mi-a transmis-o nu numai mie, ci și altor credincioși. Vorbea despre jertfă ca fiind din Hristos și sădită în opera de mântuire a fiecărui om de pe fața pământului. Nici un ideal, nici o faptă bună și nici o virtute nu pot fi clădite decât pe jertfă. Răbdarea l-a însoțit în toată perioada de detenție, l-a învățat stăruința în rugăciune, mângâierea în suferință și lacrimile atât pentru păcatele proprii, cât și pentru păcatele neamului. Perioada de detenție a Părintelui a fost propice pentru autocunoaștere, pentru consolidarea spirituală pe calea suferinței. Experiența dobândită în închisoare, care l-a ajutat pe parcursul vieții duhovnicești, a fost cunoașterea propriilor neputințe în dependența totală de Dumnezeu, întărită de către credință și nădejde. Închisoarea a fost calea prin care Părintele a învățat adevărata rugăciune clădită pe jertfă, suferință și dăruire de sine.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Din suferințele, dar și bucuriile prin care a trecut alături de alți sfinți ai închisorilor comuniste ce vă povestea? Ce i-a ținut în viață pe acești mărturisitori chinuiți cu deceniile și persecutați și după eliberare?

Literatura de închisoare este o dovadă că suferințele întemnițaților s-au făcut pricini de renașterea duhovnicească. Părintele mărturisea că prezența morții, care de fapt era o izbăvire din calvarul detenției, i-a ajutat să conștientizeze motivul torturilor la care erau supuși: ispășirea propriilor păcate și pe cele ale neamului. Închisorile erau considerate fabrici de martiri din două puncte de vedere: trupesc, deoarece condițiilor inumane în care trăiau deținuții au fost adevărate metode de despătimire și sufletesc, prin cunoașterea de sine într-o legătură vie cu Dumnezeu. Cei care și-au asumat chemarea de a purta jertfa neamului au fost acoperiți de Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Modul amplu de supraviețuire a fost acest dar al rugăciunii pe care deținuții l-au dobândit prin iconomia lui Dumnezeu. Temnițele au format și oameni de caracter, adevărații patrioți, deoarece deținuții nu au confundat nici torționarii și nici gardienii cu poporul român. Invitația la autocunoaștere, la limpezirea propriei situații spirituale, la smerenia prin care Dumnezeu i se descoperă umanității pentru a renaște duhovnicește este bucuria care urmărește omul pe tot parcursul vieții lui. Neamul se restabilește prin fiii săi care cu bucurie își îndeplinesc menirea de a se jertfi pentru el. Poporul român avea nevoie de o generație care să fie sacrificată pentru a putea fi curățat din punct de vedere spiritual.

Mulți mărturisitori ai temnițelor bolșevice au trecut sau chiar s-au așezat la Petru Vodă, alături de Părintele Justin. Care credeți că este mesajul lor pentru noile generații?

Mesajul lor se regăsește în faptele lor. Generațiile de azi, de mâine au responsabilitatea de a învăța dragostea față de țară, jertfa, răbdarea pe care le-au avut cei care au fost sacrificați pentru răscumpărarea spirituală a neamului. Continuitatea unei nații se face prin valoarea morală a celor ce fac parte din ea, care are ca bază bucuria jertfei de sine. Destinul poporului român, continuitatea lui spirituală au fost create de către generația care s-a sacrificat pentru el. Datoria noilor generații este de a prelua exemplul lor de mărturisire a adevărului atât istoric, cât și spiritual. Românul trebuie să fie conștient că Hristos nu S-a întrupat pentru a izbăvi umanitatea de suferință, ci pentru a fi prezent în acțiunea acesteia. Generația trecută a martirilor a fost cea care a dobândit valori care au păstrat independența duhovnicească a neamului.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Care considerați că este însemnătatea moștenirii Părintelui Justin pentru cei de azi și cei de mâine și cum ar putea tinerii, tinerele familii, să beneficieze mai bine de sfaturile marelui Duhovnic?

Părintele Justin s-a sacrificat, s-a luptat pentru restaurarea spirituală a poporului român,  a trăit durerile neamului și ale fiecărui român în cel mai profund sens. Moștenirea importantă care cuprinde în ea multe caracteristici duhovnicești este jertfa. Dragostea Părintelui față de țară l-a întărit în lupta de a cizela duhovnicește suflete pregătite de jertfă, doritoare de a-i continua lucrarea. Părintele afirma adeseori că fiecare va lua din viața lui ceea ce va socoti că este bun.  Nenumăratele minuni săvârșite de către Părintele Justin Pârvu atât în viață, cât și după adormirea sa sunt modul în care fiecare creștin în parte poate beneficia direct de o legătură vie cu Părintele. Participarea Părintelui la durerea fiecărui om care îl căuta a făurit o comoară de sfaturi duhovnicești necunoscute. Vizibile și demne de urmat sunt faptele Părintele care pot contribui la refacerea noastră lăuntrică.

Ce învățături de la Părintele Justin v-au marcat cel mai mult și le puneți în aplicare în viața Dvs de monah și stareț?

Moartea Părintelui Justin  a provocat în inima mea o moarte din mine, iar nașterea Părintelui în Împărăția Cerului îmi oferă prilejul de renaștere duhovnicească. Am fost profund marcat de modul în care Părintele  se jertfea și  se ruga pentru oameni, avea o rugă direct din inimă. Datoria monahului este de a sprijini și de a se ruga încontinuu pentru cei care au nevoie, de a purta sarcinile altora. Asceza cea mai mare a monahilor astăzi este să-și găsească rostul în viața societății și să o ajute cu rugăciunea. Trăim zilele în care monahul are chemarea de a ajuta societatea în criza spirituală în care se află,  prin rugăciune, deoarece el este model de viață pentru lume, lumina lui Hristos printre oameni. Remarcabile au fost pentru mine dragostea și evlavia Părintelui pentru duhul patristic evocat în povestirile despre părinții de la Mănăstirea Durău, exemple vii de pateric. Actualmente monahilor li se cere să-și apere credința chiar cu prețul vieții, lucru imposibil de făptuit fără dobândirea duhului patristic.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Cum lucrează Părintele Justin azi?

Prin minunile și prin exemplul său. Și exemplul cel mai clar este momentul din perioada de detenție în care Părintele Justin a slujit Sfânta Liturghie pe trupul unui muribund, oferindu-i acestuia prilejul de a se împărtăși cu Sfintele taine înainte de moarte. Însuși Părintele mărturisește că a fost cea mai profundă Liturghie din viața lui. Liturghia este rugăciunea în care slujitorul și credinciosul sunt una, fiecare îl ajută pe celălalt să se înalțe  de la condiția simplă de om la cea de ființă îndumnezeită. Metoda de comunicare între Părintele și cei care îi cer ajutorul este rugăciunea. Cât timp a fost în viață Părintele a purtat pe umerii săi povara acestui neam, iar acum o face la un nivel și mai înalt.

Care ar trebui să fie pentru credincioși cuvântul de temelie al acestui An Centenar “Părintele Justin”, un an important pentru țară din mai multe motive?

Cuvântul de temelie al acestui An Centenar ar trebui să fie Jertfa deoarece aceasta era caracteristica esențială a Părintelui Justin. Dragostea pentru aproapele l-a determinat să poarte slăbiciunile celorlalți fără a lua în considerare nevoile sale, înțelegând din experiența acumulată în pușcărie că folosul aproapelui este mai presus decât folosul propriu. Creștinul ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, să-L găsească, iar prin osteneală, trudă, post, rugăciune  trebuie să se pregătească pentru înfricoșata zi a Judecății. Axa pe care se dezvoltă firea umană este credința, urmată de dragoste. Este necesar ca omul să-I dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră, iar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să dăruiască dragoste față de aproapele. Cât timp omul trăiește pentru celălalt, trăiește pentru sine. Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.

Interviu de Victor Roncea

Preluare de pe Mănăstirea Petru Vodă

Vedeți și Mesajul Patriarhului României la împlinirea unui secol de la naşterea Părintelui Justin Pârvu

2019, Anul Centenar “Părintele Justin Pârvu” – 100 de ani de la nașterea Duhovnicului Neamului (10 Februarie 1919 – 16 Iunie 2013)

7 fotografii frumoase cu marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc. Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Românul Absolut – Mihai Eminescu! “Bucuraţi-vă de Bucureşti – aici puteţi călca pe urmele paşilor lui Eminescu!”

Citiți un interviu extraordinar cu regretatul profesor, realizat de doamna Maria Stanciu:

Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti

Fotografii de Cristina Nichituș Roncea din proiectul “București, de ce îl iubești. Foto-interviuri cu personalități ale Capitalei”, pentru care academicianul ne-a rugat să-i consemnăm aceste spuse:

“Bucuraţi-vă de Bucureşti – aici puteţi călca pe urmele paşilor lui Eminescu! Bucureştiul este un oraş martir fie şi numai pentru că aici a suferit şi de aici a plecat la Ceruri Mihai Eminescu.”

La 98 de ani, eminescologul bucovinean, rudă apropiată cu partizanul anticomunist Gavril Vatamaniuc, scria biografia unui alt mare martir al neamului românesc, pentru care s-a zbatut și Eminescu: Ciprian Porumbescu. Vom reveni cu un interviu inedit cu marele eminescolog.

UPDATE: Pătimirile Academicianului Dimitrie Vatamaniuc (25 septembrie 1920, Sucevița – 4 iulie 2018, București). “Eminescu a avut o concepţie profund creştină în toată opera sa” – Un interviu inedit despre viața și moartea lui Eminescu și soarta operei sale sub comuniști și postmoderniști (II)

S-a stins din viaţă reputat eminescolog Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române

Academia Română anunţă cu deosebită tristeţe stingerea din viaţă, miercuri, 4 iulie 2018, la vârsta de 98 ani, a criticului şi istoricului literar Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog şi un fervent apărător şi promotor al culturii şi civilizaţiei româneşti din Bucovina de Nord.

Născut la 25 septembrie 1920, la Suceviţa, Dimitrie Vatamaniuc a urmat şcoala primară în comuna natală, pentru ca apoi să studieze la Cernăuţi, unde a absolvit Şcoala Normală de Învăţători, şi la Rădăuţi, fiind absolvent al Liceului “Eudoxiu Hurmuzachi”. Licenţiat în 1947 al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializare în istoria literaturii române, estetică literară şi istoria românilor, Dimitrie Vatamaniuc şi-a susţinut, zece ani mai târziu, teza de doctorat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române, avându-l conducător ştiinţific pe G. Călinescu.

A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul “Andrei Mureşanu” din Dej, redactor la “Almanahul literar” din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti, iar din 1964 şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Ştiinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat ca cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române.

Odată cu angajarea la Muzeul Literaturii Române, în anii ’70, a preluat, la îndemnul lui Alexandru Oprea, continuarea ediţiei integrale a operei lui Mihai Eminescu, iniţiată şi coordonată de Perpessicius în 1939 şi întreruptă în 1963. Va consacra, astfel, studiului operei eminesciene peste 30 de ani, devenind unul dintre cei mai importanţi eminescologi români. Sub îngrijirea sa vor apărea, între 1977-1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediţie ce avea să fie desăvârşită în 1999. Pe baza ei, Dimitrie Vatamaniuc va edita apoi mai multe serii de Opere ale poetului naţional (Editura Univers Enciclopedic şi Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum şi Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877 (1977), Eminescu. Manuscrisele (1988), Eminescu. Contribuţii documentare (1993), Eminescu şi Transilvania (1993), Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889 (1996); Caietele lui Eminescu. Mitologie şi document (1998), Bucovina între Occident şi Orient (2006), Eminescu în ediţia academică integrală (2010), Eminescu în ediţii integrale (2013).

Activitatea sa literar-ştiinţifică se concretizează, de asemenea, în zeci de studii monografice, între care: G. Coşbuc. O privire asupra operei (1967); Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut (1968); Ioan Slavici. Opera literară (1970); Ion Agârbiceanu (1970); Lucian Blaga. Biobibliografie (1977), Lucian Blaga. Contribuţii documentare (1998), Tudor Arghezi. Biobibliografie (2 vol., 2005). A editat opera lui Ioan Slavici, în 14 volume (1967-1987) şi Avatarii Faraonului TlĂ de G. Călinescu (1979).

Născut şi crescut în Bucovina de Nord, Dimitrie Vatamaniuc s-a implicat cu dăruire în studierea, apărarea şi promovarea valorilor culturale româneşti din această zonă locuită de români, rămasă sau nu în graniţele ţării. A fost director al Centrului pentru Studierea Problemelor Bucovinei din Rădăuţi al Academiei Române, transformat, în 1992, în Institutul Naţional “Bucovina”; redactor-responsabil al revistei “Analele Bucovinei” şi coordonator al Enciclopediei Bucovinei în studii şi monografii; director al revistei “Septentrion”, publicaţie a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina.

Îndelungata şi bogata sale activitate culturală şi ştiinţifică i-a adus recunoaşterea celui mai înalt for de consacrare al ţării, Academia Română alegându-l membru de onoare în 2011.

A fost, de asemenea, ales membru al The International Academy “Mihai Eminescu” (India, 1998) şi al Centrului Internaţional “Mihai Eminescu” (Chişinău, 2001).

Universităţile “Lucian Blaga” din Sibiu şi “Ştefan cel Mare” din Suceava i-au acordat titlul Doctor Honoris Causa, iar The American Biographical Institute l-a declarat “Om al Anului” şi i-a acordat “Diploma de onoare” în 1999 şi 2000. În 2002 a primit Premiul de Excelenţă al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.

A fost ales cetăţean de onoare al comunei Suceviţa, al municipiului Rădăuţi şi al comunei Şiria din Arad.
Membrii Academiei Române se despart cu regret de confratele lor şi îşi exprimă întreaga solidaritate cu familia îndoliată.

Biroul de presă al Academiei Române

5 iulie 2018

Foto: Cristina Nichituș Roncea,

Sursa: Roncea.Ro

Vedeți și: Mihai-Eminescu.Ro

Maica Aspazia Oțel Petrescu, mărturisitoarea ca o floare a Ortodoxiei românești, a plecat să se roage pentru România la Ceruri. OMAGIU FOTO / VIDEO

CUVÂNT AL PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE:

Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.

Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.

În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Înmormântarea va avea loc joi, 25 Ianuarie, la ora 11, în oraşul Roman. Voi reveni cu detalii. (Victor Roncea)

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu a plecat la Domnul. Dumnezeu s-o odihnească cu sfinţii!

Astăzi (23 Ianuarie 2018) dimineaţă, una din cele mai alese flori ale acestui neam mult încercat, şi una din ultimele supravieţuitoare ale iadului temniţelor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu, fiică duhovnicească a părinţilor Arsenie Boca şi Justin Pârvu, s-a mutat la cele cereşti. După o viaţă închinată lui Hristos în care a purtat cu smerenie, cu bărbăţie şi delicateţe crucea pe care Mîntuitorul i-a dăruit-o, în ultimii ani de viaţă a primit încă o cruce, aceea a unui cancer necruţător, cruce purtată cu multă demnitate şi recunoştinţă. Ieri după amiază, părintele stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Hariton Negrea, i-a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi s-au despărţit în pace, cu nădejdea revederii într-o lume mai bună. În aceeaşi linişte lăuntrică şi pace cerească sufletul doamnei Aspazia s-a mutat la cele cereşti cu puţin înainte de ora 3 dimineaţa, lăsîndu-ne moştenire mărturia prezenţei lui Hristos în sufletele care Îl caută cu toată inima. (Mănăstirea Petru Vodă)

„Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”

Doamna Aspazia trăia permanenta prezenţă a lui Hristos în sufletul său cald şi luminat de vrednică fiică a Tatălui ceresc:

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, a avut revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă.

M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă. (…)

De multe ori am fost încurajată de un glas tainic care-mi vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în iubirea Mea. Cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Dumnezeu să odihnească sufletul mult încercat al doamnei Aspazia şi să ne învrednicească şi pe noi de rugăciunile ei!

O nouă expoziţie de Cristina Nichituş Roncea la Palatul Suţu: BUCUREŞTI, DE CE-L IUBEŞTI (I). De Ziua Naţională a Iei, 25 de personalităţi pentru Bucureşti. VIDEO UPDATE

Regele Mihai: “Basarabia şi Bucovina – pământ românesc!”. INTERVIU aniversar Victor Roncea. Fotografii de Cristina Nichituş Roncea

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus

regele-la-85-de-ani-ziarul-ziua-2006-interviu-victor-ronceaÎn urmă cu exact 10 ani, am fost primit de Regele Mihai I la Palatul său pentru un interviu aniversar, la 85 de ani. Îl mai întâlnisem pe Rege la New York, la un dineu, pe vremea când era non grata în România. Chiar dacă nu împărtăşeşti unele viziuni sau acte ale celui cu care discuţi, un interviu cu un personaj istoric ca Regele Mihai este un real privilegiu. În plus, e născut în acelaşi an cu Bunica mea. Regele a fost extrem de drăguţ şi a semnat autografe pentru o jumătate din redacţia Ziua, singurul cotidian care l-a omagiat atunci. Era cu ziarul nostru pe birou. Recitind acum interviul am fost impresionat de modul în care s-a încheiat: “Tinerii să aplice învăţăturile lui Hristos”, îndemna fostul monarh. A fost o întâlnire caldă, la finalul căreia a venit şi Principesa Ana care, aşa cum a spus, dorea să mă cunoască personal. Astăzi, când Regele împlineşte 95 de ani, mă bucur să republic acest interviu împreună cu o parte din fotografiile realizate atunci. Sunt părticele din istoria naţională, aşa cum a trăit-o şi văzut-o această personalitate tragică a României.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

1926. La cinci ani deveneati mostenitorul Tronului Romaniei. Ce amintiri din copilarie aveti?

La varsta pe care o aveam atunci nu prea stiam ce se intampla in jur. Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte destul de clar, chiar inainte de acest eveniment, a fost Regele Ferdinand care era deja foarte bolnav, avea un mic cort alaturi de Palatul Pelisor. Nici nu mai stiu daca am vorbit cu el, dar mi-a ramas imaginea lui, acolo, intins pe un pat de campanie daca pot spune asa, in viata inca.

Pana la varsta majoratului ati locuit mai mult la Castelul Peles…

A fost o intreaga variatie de locuri. Intai de toate, in anii ’20 am circulat intre Bucuresti si Foisor. Foisorul era in acelasi timp un Peles mai mic si, din pacate, a ars, parca prin 1933 si s-a construit Foisorul care s-a stiut pana au venit toate schimbarile astea. Faceam naveta intre Foisor Sinaia si Casa Kiseleff, care astazi este o banca (vis-a-vis de Ambasada Rusiei). De acolo mai am cateva amintiri. Venea acolo si bunica mea, mama mamei mele, au venit surorile ei, verisoarele el din Anglia, Grecia, si printul Philip. Cam asta a fost perioada copilariei.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

Pactul Hitler – Stalin l-am simtit ca o lovitura

Majestate, cand aveati 18 ani, in 1939, Stalin semneaza cu Hitler, prin Molotov si Ribbentrop, pactul care avea sa nenoroceasca Romania moderna, rupand ulterior Ardealul de Tara pentru Ungaria si Basarabia si Bucovina de Nord pentru URSS. Cum ati trait acest eveniment nefast?

Chiar in acea zi, cand a venit ultimatumul, era tocmai in preajma bacalaureatului. Si trebuie sa spun un lucru pe care, poate, l-am mai spus, dar de care putini isi dau seama: in tot timpul scolii am fost foarte putin informat de ce se intampla in tara in ceea ce priveste politica. Si aflam fie din jurnale, fie imi spuneau colegii mei. De la tatal meu nu prea am aflat nimic. Sau, in orice caz, nimic consistent. Asa ca, in ziua in care s-au intamplat aceste lucruri cu ultimatumul rusesc, nu pot sa spun ca nu m-a luat prin suprindere, pentru ca nu poti sa nu simti ce se intampla in lumea asta, dar a fost o lovitura. Bineinteles ca a venit ca un soc teribil. In timpul scolii, eu am umblat si prin Basarabia si prin Bucovina, si in restul tarii. Asa ca asta a venit ca o lovitura groaznica.

22 iunie 1941. Antonescu rosteste acel celebru “Ostasi, va ordon: treceti Prutul!” Ce amintiri aveti despre acest moment epocal? Care era atmosfera nationala?

Cand a avut loc acel discurs al lui Antonescu, mama mea a venit la mine si m-a trezit, pe la sapte dimineata, si mi-a spus “Stii, am intrat in razboi cu rusii”. Si m-am zapacit aproape. Ea aflase asta de la BBC, care a dat stirea. Cand m-am dezmeticit putin, in aceeasi dimineata l-am chemat pe Antonescu la telefon si l-am intrebat ce se intampla acolo. Mi-a spus textual la telefon: “Nu v-am spus, pentru ca credeam ca o sa vedeti jurnalul”. Ce sa mai comentez atunci pe chestia asta. Bineinteles, Antonescu nu era seful statului, dar era Fuhrerul, conducatorul, cum se spune si facea si dregea cum poftea el. Cam asta a fost. Si apoi am vorbit cu mama pe chestia asta. Foarte frumos, am inceput un razboi, dar unde mergem? Asta a fost intrebarea pe care ne-am pus-o in momentul ala.

Inteleg ca ati fi dorit ca Armata romana sa se opreasca la Nistru.

Asta am spus-o de multe ori, nu numai acum, si, gandindu-ma la ce se intampla in lumea asta, moralmente, bineinteles ca apararea Basarabiei si a Bucovinei era in asentimentul intregului popor si al partidelor istorice. Dar noi simteam ca trebuia sa ne oprim la Nistru, si nu mai departe. Am luat ca exemplu ceea ce s-a intamplat in Finlanda cand maresalul Menheim a inceput si el sa atace Rusia si a luat numai provincia pe care i-au luat-o rusii si s-a oprit, iar la sfarsit, cand s-a intamplat cu Pacea de la Paris, iar a pierdut-o. Asa ca eu ma temeam sa nu pierdem din nou Basarabia.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus

Basarabia si Bucovina – pamant romanesc

Diverse medii avanseaza astazi tot felul de piedici, inclusiv materiale, legate de eventuala reunire a Basarabiei cu tara. Care credeti ca ar trebui sa fie atitudinea noastra fata de Basarabia, Bucovina si romanii de acolo care au trecut, timp de 66 de ani, printr-un sinistru “Experiment Pitesti” la scara larga?

Chestiunea este foarte complicata, pentru ca, daca ar depinde numai de noi, am actiona putin altfel. Eu am fost acolo recent, dupa cum se stie, am fost extrem de emotionat, cu toate ca vizita mea a fost foarte scurta. Eu am spus de zeci de ori pana acum: Basarabia si Bucovina sunt pamant romanesc. Ce putem sa facem noi pentru asta este alta chestiune…. Nu poti sa dai sperante populatiei de acolo si sa le spui pana unde poti sa mergi, este foarte greu din cauza situatiei politice internationale. Asta este cel mai mare bucluc.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

La Tiganca oamenii au strigat “Unire, frati romani!”

Anul acesta ati pasit pe pamantul Basarabiei pentru prima data dupa 65 de ani. Stiu ca la cimitirul eroilor romani de la Cimitirul Tiganca, oamenii au strigat “Unire, frati romani” si “Traiasca Regele nostru”. Cu toate acestea, nu ati tinut nici un discurs. Ce s-a intamplat acolo? V-au impiedicat comunistii sa tineti un discurs?

Eu am considerat ca situatia mea in general ar fi fost mult prea delicata pentru a tine un discurs. Pentru ca daca faci un discurs trebuie sa spui anumite lucruri care, probabil, nu ar fi bine inghitite de toata lumea. Am preferat sa stau linistit, dar am vorbit cu o multime de oameni care au venit sa stea de vorba cu mine dupa aceea. Au venit chiar si ofiteri ai Armatei Romane de acolo. Totul s-a desfasurat foarte emotionant si foarte calduros pentru acel moment.

Sa ne intoarcem in timp. 23 august 1944. Astazi, istoricii afirma ca maresalul Antonescu ducea negocieri secrete cu puterile aliate. Peste ani, considerati ca a fost decizia arestarii sale cea mai buna solutie?

Este adevarat… Antonescu incerca sa aiba legaturi cu aliatii prin ambasadoarea Rusiei in Suedia, Alexandra Kollontai. Insa au fost tot felul de discutii acolo care nu au avut nici un rezultat. Eu si cu partidele politice am avut contacte incontinuu, in perioada 1942-1943, care au condus la decizia luata.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus“Rusii? Parca i-am vazut pe oamenii lui Gingis Han”

6 martie 1945. Comunistii vin la putere cu ajutorul ocupantului sovietic. Va imaginati atunci oroarea si teroarea ce aveau sa se abata asupra Romaniei?

Ceea ce s-a intamplat pana la urma nu aveam cum sa ne dam seama in perioada aceea. Nu ne puteam imagina! Nu puteam sti ca va fi atat de ingrozitor. Aveam enorm de multe griji. Atunci am fost obligat sa ma refugiez din Bucuresti, ca urmare a evenimentelor de la 23 august. Mi-aduc aminte ca am luat masina si m-am dus la gara, iar pe drum, fiind cu mama in masina, am vazut venind o coloana de muscali. Erau trei in fata calare. Parca i-am vazut pe oamenii lui Gingis Han. Si mama mea s-a uitat la ei si a zis: “Daca cu astia avem de-a face, sa dea Dumnezeu sa ne pazeasca!”. Asta a fost prima imagine asupra rusilor.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

Americanii mi-au zis sa nu ma mai intorc

In noiembrie 1947 participati la nunta Elisabetei a II-a a Marii Britanii – actuala Regina – si va logoditi cu principesa Ana. Cum interpretau atunci marile puteri si Casele Regale ceea ce se intampla in spatiul ocupat de sovietici? Ati avut imboldul de a cere ajutorul lor pentru Romania?

Regele George I voia sa stie exact ce se intampla si am vorbit cu el mult si i-am spus care este situatia. Si atunci el a aranjat o intalnire cu mine si cu ministrul Afacerilor Externe, care, din pacate, trebuie sa spun, a fost singurul din lumea asta politica din vestul Europei care a fost cinstit cu mine. Neplacut, dar cinstit.

Ce v-a spus?

Am vorbit cu el o ora si ceva, explicandu-i ce se intampla. La urma l-am intrebat ce credeti ca se poate face sau ce puteti face voi. El mi-a raspuns asa: “In situatia actuala, Marea Britanie nu poate sa faca nimic”. Am ramas asa, siderat. Apoi, la petrecere, chiar daca nu am putut sa vorbesc cu toata lumea, am vorbit cu Churchill, am vorbit cu alti cativa importanti. Dar parerea mea a fost ca toti dadeau din colt in colt. Nu spuneau nici da, nici nu. A fost o mare deceptie. Singurul care a spus ceva mai mult a fost ambasadorul Statelor Unite, care a venit special sa ma vada la Regina si cu aceasta ocazie l-am intrebat si eu ce crede despre asta si ce se poate face. Si mi-a raspuns in stilul lor, scurt si la obiect: “Noi, americanii, nu gasim ca ar fi de vreun folos sa va intoarceti in tara”. Atat.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

“A trebuit sa semnez”

V-ati intors in tara totusi si, la 30 decembrie 1947, aici, la Palatul Elisabeta, a urmat abdicarea. Puteti sa o evocati?

Am incercat sa ma impotrivesc, bineinteles, prin tot felul de argumente constitutionale si raspunsurile lor au fost tipic sovietice. Eu le-am spus ca nu pot face asa ceva, pentru popor. Ce va zice poporul? Ei mi-au zis: “Pai, n-avem timp pentru asta. Ne pierdem vremea cu asta!”

Groza era cu pistolul la brau?

Groza, da! El a si spus asta. Mama mea a incercat sa spuna cateva lucruri, dar Gheorghiu Dej, care venise pe neanuntate, a spus ca mi-a dat o educatie foarte frumoasa, dar lucrurile se schimba. Tot felul de bazaconii de felul asta. M-am dus imediat la maresalul palatului si la secretarul meu si le-am spus ce se intampla. Mi-au spus sa ma uit pe fereastra. M-am uitat si am vazut ca garda noastra fusese inlocuita cu trupele Tudor Vladimirescu si pe partea cealalta am vazut artilerie. Am vazut doua tunuri acolo. Telefoanele erau taiate… Ce puteam sa fac? Dupa care mi-au atras atentia destul de ferm ca daca nu se face asta in jumatate de ora si daca nu o sa fie documentul semnat, o sa fie obligat sa lichideze o mie de studenti care erau deja inchisi. A spus ca nu pot sa imi iau o astfel de responsabilitate, viata unor tineri care au manifestat pentru mine, si a trebuit sa semnez.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

In ianuarie 1948 parasiti Romania. Va inchipuiati ca exilul va dura 42 de ani?

E foarte greu de spus ce gandeam exact. Pentru ca putea sa dureze doi-trei ani, putea sa dureze mai mult. Trebuia sa ne descurcam cum puteam. Din pacate, marea dificultate, in timpurile astea moderne, este ca, atunci cand se intampla ceva asa cum s-a intamplat cu noi, deodata, cand ajungi dincolo nu te mai cunoaste nimeni. Asta a fost lucrul cel mai greu si moral si financiar daca vreti. Afara de vreo cativa, cati sa-i numeri pe degete, restul, nu te mai cunoaste nimeni. Si ne-am descurcat cum am putut, ce sa facem…

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

Patriarhul ne-a ajutat sa salvam evreii

Regina Elena stiu ca a devenit “Drept intre popoare” pentru sprijinul sau acordat pentru salvarea unui numar impresionant de evrei in timpul razboiului. Cum actiona concret regina si cine o ajuta?

Din fericire, cu toata atmosfera neplacuta din jurul nostru, aveam o echipa de oameni care aveau contacte cu Maniu si Bratianu si cu ceilalti, pe de o parte. Pe de alta parte era Safran care venea la noi de cate ori simtea el ca se pregateste ceva si ne spunea. Era si Patriarhul, care si el ne-a ajutat. Cu toate ca relatiile cu Antonescu nu erau deloc ideale, totusi el avea un deosebit respect si pretuire fata de mama mea. Probabil din chestiunile trecute cu tatal meu. Si ea a reusit, intrucatva, sa il convinga, ca sa spun asa. Nu s-a putut evita mai mult, dar pentru multimea de evrei care au fost trimisi in Transnistria, ea a reusit sa trimita cat mai multe trenuri cu imbracaminte si mancare, pentru nenorocitii de acolo. Si de cate ori afla cate ceva de la Safran, s-a reusit sa se faca ceva.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus

Rabinul Safran, un om exceptional

L-ati regasit dupa multi ani si in Elvetia. Cum vi-l aduceti aminte?

Am mentinut contactul regulat cu el. Ne vedeam de cateva ori, nu foarte des, la niste ceremonii pe care le faceam. De exemplu, la ziua mea, la 80 de ani, a fost invitat impreuna cu fiul lui. Dar n-a putut sa vina, pentru ca se imbolnavise putin, dar am tinut tot timpul legatura prin telefoane si prin scrisori. Era un om cu adevarat exceptional.

Emotie pentru partizanii din munti

In perioada exilului Dvs, in Romania activau partizani in munti impotriva ocupantului iar elitele reale erau inchise in masa. Printre ei, Elisabeta Rizea, Ioan Gavrila Ogoranu. Peste ani ati revenit si ati tinut sa va intalniti cu acestia. Cum i-ati gasit pe luptatorii din munti?

Am reusit abia in 1997 sa-i vad. As putea spune ca a fost o emotie speciala. Am intrat in casele lor cu bucurie si emotie.

“A disparut Ceausescu, dar ne intrebam ce vine dupa”

In 1989 a urmat lovitura de stat, revolta tinerilor. Tinerii au murit pe strazi, regimul comunist a cazut. Cum ati primit vestea?

Intr-o oarecare masura am fost foarte surprins, pentru ca lucrurile erau asa de urate aici si Ceausescu stapanea lucrurile atat de tare incat m-am mirat ca a explodat deodata chestia asta. Am urmarit la televizor, din Elvetia, in fiecare zi, in fiecare ora, tot ce se intampla. Sa spun ca a fost o usurare? Da si nu. Pentru ca a disparut Ceausescu, dar ne intrebam ce vine dupa. Pentru asta am incercat sa vin atunci, in 1990.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus

Pentru Iliescu si FSN – dezgust!

Stiu ca la Craciunul anului ’90 ati fost fugarit pe autostrada de trupele regimului FSN condus de Ion Iliescu si apoi ati fost expulzat. Cum ati receptat aceasta primire si cum ati reusit sa treceti peste ea?

Intr-un singur cuvant pot sa spun: dezgust. Ce pot sa spun altceva? Dezgust. Ma obisnuisem cu astfel de minciuni. S-a spus ca am venit fraudulos in tara. Dar faptul in sine si felul cum au facut-o a fost mai mult decat dezgustator. Asta a fost sentimentul meu.

In 1992, de Paste, reusiti sa veniti acasa, un milion de romani va intampina cu urale. V-a propus atunci vreo forta politica sa ramaneti in tara pentru a restabili democratia si reinstaura monarhia?

In aceasta forma, nu. Ce strigau atunci oamenii in strada care imi cereau sa nu plec, asta da. Eu insa cand imi dau cuvantul pentru ceva, nu vreau sa il incalc. Si am spus ca vin pentru trei zile, si atat a fost. Asta a fost. Efectiv cred ca ar fi fost imposibil altceva… Pe mine m-a luat pe neasteptate reactia oamenilor dupa atatia ani. Au avut totusi curajul sa iasa pe strada.

De abia dupa 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989 ati reusit sa va recuperati unele bunuri. Cum apreciati starea restituirii proprietatilor in Romania?

Trebuie facuta o distinctie aici intre recuperare si restituire. Nu e acelasi lucru. Singura mea proprietate pe care am reusit sa o iau inapoi a fost Savarsinul, dar la doi ani dupa procesul pe care l-am facut statului. Si am reusit sa castig. Pe urma am avut trei case in Bucuresti. Una n-am putut sa o pastrez pentru ca erau altii acolo, iar eu nu era sa ii dau afara. Retrocedarile dureaza foarte mult. Foarte recent mi s-au retrocedat niste paduri, in jurul Savarsinului, pe Valea Prahovei, nu s-au terminat inca. In ce priveste restul retrocedarilor din tara, cu alte persoane, cred ca trebuie facut mai mult. Este neplacuta situatia actuala.

Regele Mihai I King Michael of Romania - Photo Cristina Nichitus Roncea

“In sate cand ma duc, multi ma iau in brate si ma saruta”

Din 1996 ati reusit sa veniti mai des. Ati strabatut de atunci tara in lung si-n lat, de multe ori la volanul masinii. Cum v-ati regasit patria si oamenii ei dupa 48 de ani?

Cred ca a fost asa cum o stiam dinainte. In orase e altfel. Pe strada ma recunoste lumea, imi face cu mana, fie din autobuz, fie din masini. In sate cand ma duc, multi ma iau in brate si ma saruta. In fine, asa era si inainte. Dar altfel, sunt atatea probleme. O tristete generala.

Saracia?

Saracia. Apoi, la inundatii, case pe care nu le pot reface din cauza celor intamplate. Incerc sa-i ajut cum pot. Multi imi spun: am scris peste tot si n-am primit nici un raspuns. Nu inteleg acest lucru din partea autoritatilor. La noi nu exista o scrisoare care sa nu aiba un raspuns. Singurul lucru unde pot sa ajut fara nici un fel de dificultate sunt chestiunile medicale, pentru ca avem un roman, fost ofiter, care este acum medic la Pairs. Si ori de cate ori cineva ne scrie ca este bolnav, acest roman le trimite medicamentele gratuit. Acesta este singurul lucru pe care-l putem face concret.

Regele Mihai I King Michael of Romania w Victor Roncea - Photo Cristina Nichitus Roncea

“Moscova e Moscova”

In 2005 ati fost invitat la manifestarile de la Moscova legate de aniversarea a 60 de ani de la sfarsitul razboiului. A fost o surpriza pentru Majestatea Voastra?

A fost mai mult decat o surpriza. Daca a venit datorita turneului din Slovacia sau Cehia nu stiu. Insa mai intai acolo am fost invitat oficial, pentru meritele trupelor noastre care au luptat pentru independenta Cehoslovaciei. Am fost la toate aceste manifestari, oficialii au facut fel de fel de discursuri, eu le-am raspuns despre felul cum s-au comportat soldatii nostri, cum au luptat singuri, fara rusi. Si in locurile acestea am fost la toate cimitirele, Statul Major ceh a facut o serie de monumente speciale foarte frumoase. Apoi am primit invitatie oficiala sa mergem la Moscova. Eram inca in Cehia cand am aflat si am plecat de la Praga cu avionul direct la Moscova.

Si cum a fost acolo? La Moscova se gasesc inca bijuterii care au apartinut Reginei Maria, ratacite din Tezaurul luat de rusi. Ce face Casa Regala in acest sens si ce ar trebui sa faca autoritatile romane?

Din partea noastra credem ca este aproape imposibil sa mai facem ceva. Au fost cateva intrebari privind si alte lucruri ale Reginei Maria care se afla acolo si raspunsul a fost tipic: nu se stie, nu exista. Sunt in dosarele lor, au acolo tot ce poftesc, insa… Moscova e Moscova.

Regele Mihai I King Michael of Romania w Victor Roncea - Photo Cristina Nichitus Roncea

In crestinism nu exista razbunare

Majestate, credeti ca este nevoie de un raport pentru a fi condamnat oficial comunismul?

Comunismul ca atare stie toata lumea ce a facut. Problema delicata o reprezinta oamenii. Pentru ca au fost milioane de oameni inscrisi in partidul comunist. Aceasta nu inseamna ca ei sunt responsabili pentru ce s-a intamplat, poate doar unii dintre ei. Insa nu aceasta este problema, trebuie sa se stie cei care au fost obligati si cei care au facut din proprie initiativa. Si ce s-a intamplat cu comunismul in general, cu crimele, aceasta nu stiu cata lume o stie, insa totusi se aude ca din cauza comunismului si-au pierdut viata sute de milioane de oameni. Trebuie sa ne gandim, daca suntem crestini, ca in crestinism nu exista razbunare. M-a intrebat cineva ce as face daca l-as intalni pe Ceausescu, i-as intoarce spatele? Eu nu as intoarce spatele nimanui, ce-a facut el personal nu ma intereseaza, ce a facut tarii, aici e problema.

In 1889 Principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, soseste in tara ca viitor mostenitor al tronului. Care este viitorul Casei Regale de azi?

Este foarte greu de dat un raspuns exact pentru ca este foarte complexa situatia aceasta. Rezumativ: principesa Margareta si principele Radu stau aici in tara cu Fundatia ei, iar principele Radu a fost numit reprezentant al Guvernului. Se incearca totusi sa facem ca oamenii sa inteleaga ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face pentru ca deja este o mare diferenta fata de acum cinci ani in opinia publica. Trebuie sa continuam sa vedem ce putem face, mai sunt multe programe.

“O sa ni se spuna de la Bruxelles ce sa facem si cum sa facem”

Ce credeti despre NATO si Uniunea Europeana?

NATO este o alianta militara, este cu totul altceva. Uniunea Europeana este ceva pe care nu o prea inteleg. Sigur ca eu gasesc ca locul nostru este acolo, suntem europeni, doar!, nu putem fi lasati deoparte. Bineinteles ca trebuie sa fim acolo, doar ca o sa fie mult mai complicat decat NATO. O sa ni se spuna de la Bruxelles ce sa facem si cum sa facem.

Regele Mihai I King Michael of Romania w Victor Roncea - Photo C

Ce sfaturi ati da tinerilor romani in fata UE in raport cu idealurile nationale?

Chestiunea aceasta cu tineretul… eu am vorbit cu multi studenti, si la Timisoara si in toata tara. Am stat de vorba cu ei si din ce am putut sa inteleg ei cauta ceva dar nu il gasesc. Si cand le-am explicat cateva lucruri m-au intrebat din nou, rezultatul este ca acesti tineri care vor sa faca cate ceva nu stiu cum merg treburile statului si nu mai au incredere. Neavand incredere in partidele politice, nu mai stiu ce sa mai creada. Chestiunea cu sentimentul national este una si nu trebuie cazut in extreme, dar nationalismul si patriotismul constituie ceva foarte adanc din punct de vedere moral, iar daca oamenii acestia nu sunt invatati ce inseamna morala, ce inseamna crestinismul atunci este foarte greu. Din cauza razboielor care au avut loc, societatile, si a noastra si din alte parti, au iesit mult mai rau ca inainte. Nu mai exista ceva care sa sprijine tinerii. Lipseste un sentiment de baza uneori, care sa atraga oamenii impreuna.

“Morala la noi ar trebui ridicata”

Ce planuri aveti de sarbatori? Stiu ca vreti sa faceti un turneu prin tara.

Da. Voi purcede in preajma Craciunului din sat in sat, in nord, pentru a sta de vorba cu taranii si a fi alaturi de ei. Iar de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil ma voi afla la Manastirea Agapia.

Majestatea Voastra implineste 85 de ani; multi inainte! Patriarhul Teoctist a implinit anul acesta 91 de ani si conduce brav as spune eu Biserica Ortodoxa Romana. Care sunt relatiile Casei Regale cu Biserica nationala?

De cand a existat monarhia in Romania au existat intotdeauna relatii cu Biserica, n-au existat niciodata probleme. In timpul lui Ceuasescu n-am prea putut. Si continua si acum aceste relatiile, cu toate bisericile. Sa nu se supere Patriarhul prea tare, dar eu nu fac o distinctie intre ortodocsi, uniti, catolici, credinta vine de la acelasi Dumnezeu. Iar in ceea ce priveste intrarea in Europa, dupa cum spuneam mai inainte, o sa fie complicat; trebuie sa ne gandim ce putem face. Si tinerii acestia trebuie sa invete putin din ce este Europa si cum se pot face lucrurile europene la noi. Este mare pacat, pentru ca avem tineri exceptional de dotati, dar daca nu li se gaseste sa faca ceva si aici, aceasta este o mare pierdere. In Europa o sa fie o invalmaseala.

Ce mesaj aveti pentru cititorii nostri?

In special pentru tinerii nostrii: sa invete bine cum merg lucrurile. Morala la noi ar trebui ridicata. Am bagat de seama, nu numai la noi, ca cei sapte ani de-acasa parca nu mai sunt ca inainte si atunci apar fel de fel de mizerii, se strica si morala incepe sa scada. Sa nu mai cada prada tentatiilor. Nu e vorba sa fim toti ca niste preoti sau calugari, dar totusi exista o limita. Am vorbit si cu Patriarhul pentru tinerii preoti, sa invete sa le transmita oamenilor tot ce inseamna religia, sa aplice invataturile lui Hristos, acestea cred ca le lipsesc multor tineri.

Interviu realizat de Victor Roncea pentru ziarul Ziua (25 octombrie 2006)

Fotografii de Cristina Nichitus Roncea

Regele Mihai I King Michael of Romania & Queen Anne w Victor Roncea - Photo Cristina Nichitus Roncea

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova