Posts Tagged ‘Dan Puric securist’

Tabu: La Multi Ani, Dan Puric!

Sursa: https://www.tabu.ro/articol_7052/sarbatoritul_zilei.html

Totusi, sa-i dam Puricului ce-i al Puricului: Este un mare mim si un bun actor si dansator!

Pacat ca vrea si mai multe dar… n-are cu ce… Ssst! E… tabu!

Vezi si: https://www.tabu.ro/video_186/exclusiv_tabu_ro__razvan_ciobanu_vorbeste_despre_sex.html

Inmormantarea profesorului Raul Volcinschi. In Memoriam. Ultimul interviu Roncea.ro, despre Biserica Sfintilor Inchisorilor de la Aiud si Dan Puric: “Pe oasele camarazilor noştri nu ei dispun, ci noi avem un cuvânt”

In loc de motto, o vorba de-a profesorului Raul Volcinschi despre epitaful lui J Edgar Hoover, faimosul sef al FBI, cuvant la fel de valabil si pentru dansul:

“Nu a cunoscut cuvantul frica decat din dictionar”.

NECROLOG

„Întoarce-te suflete al meu la odihna ta …”

Îndurerată familie şi întristată adunare,

Omul fără trup n-ar mai fi om, ar fi înger, omul fără suflet n-ar mai fi om, ar fi o vietate de rând, o maimuţă mai evoluată, cum se învăţa în anii trecuţi la şcoală, adică o fiinţă imaginară.

Astăzi, 12.01.2011, petrecem pe ultimul său drum pe Volcinschi Raul, profesor universitar, om de cultură în elita spiritualităţii româneşti.

Viaţa este alcătuită din lucruri triste, ce nu se pot înlătura. Marea virtute cere omului resemnarea, spunea Didon. Se resemnează, însă cel ce şi-a făcut în viaţă datoria de om, de semen, de creştin.

Un mare pedagog, Amos Komensky, spunea despre sufletul omului că este o sămânţă în care, deşi nu există forma plantei, se află fondul ei, care în anumite situaţii prinde rădăcini, creşte, formează ramuri, flori şi fructe. Sufletul omului cuprinde lumea, tot aşa cum sămânţa cuprinde în ea plante. Mai precis, sămânţa cuprinde în ea numai posibilitatea dezvoltării unei plante, iar sufletul putinţa cunoaşterii lumii. Unele dintre aceste adevăruri le-a cunoscut şi le-a împărtăşit şi studenţilor săi domnul profesor Raul Volcinschi. Fiecare om se realizează în viaţa sa trupească şi sufletească, pe trei planuri sau dimensiuni, care nu se pot inversa:

1)      prin propria lui fiinţă, după chipul lui Dumnezeu

2)      prin faptele sale

3)      prin opera sa

4)      prin urmaşii săi

Profesorul Raul Volcinschi s-a realizat în viaţa sa de om şi creştin prin aceste dimensiuni. Dacă hârtia este memoria omenirii, să urmărim aceste date scrise pe această hârtie, despre viaţa aceluia pe care-l petrecem dintre noi acum.

(more…)

Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic, catre un antieminescianist: “Pentru a înţelege de ce Mihai Eminescu este creştin, trebuie să fii tu în primul rând un bun creştin şi un bun român”

Mă interoghezi pe un ton cam inchizitorial de ce consider că Mihai Eminescu e un autentic creştin. Îmi pare rău că articolul meu afirmativ în acest sens te-a contrariat şi îmi pare şi mai rău că argumentul meu nu te-a convins.

Au nu s-au spus că cel care va aduce pe calea adevărului creştin un suflet rătăcit apostol se va numi? Ori eu tocmai despre aşa ceva am adus mărturie: fratele nostru Mihai nu numai că a readus pe calea Domnului suflete nefericite din temniţele roşii, ci a şi salvat suflete căzute în cea mai neagră deznădejde, datorită tocmai spiritului său profund creştin, al unora dintre poeziilor sale.

Întrebarea dumitale mă face să afirm mai apăsat că, pentru a înţelege de ce Mihai Eminescu este creştin, trebuie să fii tu în primul rând un bun creştin şi un bun român. Am recurs la menţionarea separată a acestor două caracteristici pentru a le sublinia, pentru că, de fapt, un bun român este în acelaşi timp şi un bun creştin ortodox, una fără alta nu se poate.

Opera eminesciană deschide dimensiuni spirituale infinite pe ambele coordonate. Universul său este spaţiu infinit şi timp infinit, dezmărginite dintr-o realitate autentic românească şi autentic creştină. Acest univers nu-l poţi înţelege dacă nu-l trăieşti în toată profunzimea lui şi dacă nu vibrezi la unison cu autorul lor la valorile spirituale la care te înalţă.

Cutez să afirm că multe poezii ce par profane sunt tot atât de autentic creştine ca şi cele cu conţinut religios. Te avertizez, însă, că, dacă nu te simţi a fi un autentic român, mai bine să nu citeşti rândurile ce urmează, pentru că nu vei înţelege mare lucru din ele şi, ca orice străin de spiritul eminescian, vei fi dezamăgit. În cel mai bun caz vei ridica nedumerit din umeri, iar în cel mai rău caz mă vei considera incultă, analfabetă, limitată, fundamentalistă, isterizată de Eminescu etc. Te asigur, însă, că, dacă o vei face, şi dumneata vei comite un păcat. Spun asta referindu-mă la haina pe care o porţi.

Nu intenţionez să-ţi dau răspuns savant, să te ameţesc cu analize super-intelectualizate, să te copleşesc cu încadrări sofisticate în curente, stiluri, filozofii, teologie etc. Vreau să te invit pur şi simplu să intrăm în spaţiul eminescian, ca să ne dăm seama cât este sau dacă este creştin. Te iau de mână şi intrăm în universul deschis de o poezie profană luată aleatoriu, un pastel ce formează cadrul unui sentiment de iubire. Parcurgând împreună cadrele deschise de “Sara pe deal”, sper că vei trăi sentimentul creştin eminescian direct, organic, emoţional, fără eseuri sofisticate sau exegeze teologicale înţesate de dogme indelibile. Vom retrăi un moment de har simplu dar vibrant, pentru că inima va fi străpunsă de scânteia divină datorită căreia poetul nepereche reuşeşte să deschidă spaţii infinite şi eterne, în acelaşi timp să înveşnicească clipa fugară smulsă trecerii inexorabile a timpului. Coardele sufletului tău vor vibra la unison cu ale Eminului şi te vei simţi acasă aici, ca de altfel oriunde şi oricând în vasta sa operă. Aşează-te, deci, confortabil în fotoliul tău, închide ochii şi uită absolut tot ce ştiai despre “Sara pe deal”. Şi, eliberat de orice preconcepţii, intră ca Marele Orb în cadrele ce ţi le prezint.

Cadrul I:

“Sara pe deal, buciumul sună cu jale,/ Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,/ Apele plâng, clar izvorând în fântâne”.

Cadrul II:

“Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară/ (…) Stelele nasc umezi pe bolta senină”.

Cadrul III:

“Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,/ Streşine vechi casele-n lună ridică,/ Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,/ Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână./ Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la câmp; toaca răsună mai tare./ Clopotul vechi împle cu glasul lui sara (…)”.

Să analizăm acum puţin aceste cadre.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova