Posts Tagged ‘Dan Toma Dulciu’

Eminescologii Nae Georgescu, Theodor Codreanu, Dan Dulciu și publiciștii Fabian Anton și Victor Roncea, Membri de Onoare ai Centrului Cultural Spiritual Văratec închinat lui Mihai Eminescu

În urmă cu o lună a avut loc la Centrul Cultural Spiritual Văratec ctitorit de distinsul român Dianu Sfrijan și aflat sub oblăduirea Sfintei Mănăstiri Văratec aniversarea de Un an sub semnul lui Eminescu.

“Pentru fireasca istorie a locului, iată-ne astăzi 28 iulie 2018, alături de distinși invitați, cunoscători și cercetători ai fenomenului Eminescu, la o primă manifestare închinată geniului poeziei românești, care și-a plimbat pașii și gândurile și pe la Varatic, pentru a semnala lumii academice existența acestui lăcaș de cultură și înnobilarea lui pe harta culturală a țării, așa cum se cuvine poetului nostru național”, a spus doamna Emilia Țuțuianu, scriitoare, redactor-șef al Revistei Melidonium, editor al Editurii Mușatinia și coordonatoarea Centrului, alături de Maica Stareță Iosefina Giosanu, în deschiderea Simpozionului.

Eminescologii, pe treptele Mănăstirii

Eminescu spunea că ,,Biserica a creat limba literară, a sfinţit-o, a ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat.” , așadar ridicarea Centrul în lumina Bisericii a venit de la sine. ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic” a fost ridicat în imediata apropiere a Sfântei Mănăstiri și este o construcție elegantă, în spiritul locului. La demisol, descoperim Salonul Safta Brâncoveanu – un muzeu etnografic, care prezintă obiecte tradiționale din zonă; la parter se află un Salon literar –  dedicat celor care au iubit Văratecul şi au creat aici, celor care şi-au purtat paşii şi şi-au plecat genunchii, în faţa icoanelor, personalităţi de prim rang ale lumii literare precum: Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandru, Gheorghe Brătianu, Gala Galaction, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, IPS Bartolomeu Anania şi mulți alţii care au lăsat posterității mărturii literare, despre locuri, oameni şi întâmplări. Mansarda muzeului  adăpostește Biblioteca Mihai Eminescu – unde cei dornici de studiu și lectură pot consulta un vast material de arhivă. Tot la mansardă  este organizat un Salon de Artă, care poate prezenta expoziții de pictură, ne informa scriitoarea Mariana Gurza.

“În numele Colegiului Director al Asociației Centrul Cultural Spiritual Varatic, au fost invitați IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, profesorul Theodor Codreanu, profesorul Nicolae Georgescu, profesorul Dan Toma Dulciu, scriitoarea Veronica Balaj, poetul Petruş Andrei, scriitorul Gheorghe Simon, publicistul Anton Fabian şi jurnalistul Victor Roncea, care au acceptat să devină membri de onoare ai Centrului Cultural Spiritual Varatic, întru binele culturii și activităților viitoare ale acestui așezământ de cultură și spiritualitate.

Înainte de a începe conferința dedicată poetului Mihai Eminescu, s-au acordat Diploma de excelență și Medalia jubiliară membrilor onorifici. Distinșii invitați, prezenți la manifestarea de la Centrul Cultural Spiritual Varatic, sunt împătimiți eminescologi, trăiesc și simt eminescian”, a spus doamna Emilia Țuțuianu în deschiderea manifestării, care s-a bucurat și de prezența specială a Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

În cadrul conferinței s-au prezentat lucrările:

,,Creştinismul eminescian” – Prof. dr. Theodor Codreanu:

,,Varatec, locul de naștere al basmului fantastic românesc” – Prof. dr. Nae Georgescu

,,Mihai Eminescu Nevropatii atipice – Aspecte de patologie informațională” – Prof. dr. Dan Toma Dulciu

,,Eminescu la Timişoara” – Veronica Balaj

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea de carte: ,,Maica Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga. Chipuri de lumină la mănăstirea Văratec – Convorbiri cu Fabian Anton” și vizionarea filmului documentar: “Maica Benedicta – Dependența de Cer”

“Despre Eminescu, Nicolae Iorga spunea: ,,Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.” Născut pe acest pământ românesc, rupt cu grijă din raiul lui Dumnezeu, poetul nostru nepereche a cultivat și evocat în opera sa iubirea, natura, geniul, moartea, dragostea de țară și perfecțiunea absolută a spațiului cosmic, căruia i-a oferit un univers aparte. Eminescu a asociat spațiului cosmic doar omul de geniu, despre care spunea: ,,Cugetătorii gândesc spiritul lumii. Ei nu pot fi văzuți și înțeleși decât de cei care pot să urce o clipă până la dânșii.” O personalitate complexă care n-a putut fi egalată, o valoare universală, Mihai Eminescu rămâne păstorul dragostei eterne și cetate a creației sublime”, ne aduce aminte doamna Emilia Țuțuianu.

Nota mea, VR: Mulțumesc în mod deosebit Centrului Cultural Spiritual Văratic , doamnei Emilia Țuțuianu și Maicii Starețe Iosefina Giosanu, pentru medalia jubiliară și diploma aniversară conferite în anul Centenarului Marii Uniri împreună cu statutul cu totul special de Membru de Onoare al Centrului, alături de colegul Fabian Anton și mari nume ale eminescologiei, ca profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu și Dan Dulciu. După cum am spus, este o imensă onoare! Vă mulțumesc și vă felicit pentru activitatea dusă alături de Sfânta Manastire Văratic, sub semnul lui Mihai Eminescu – Romanul Absolut!

Voi reveni cu noi relatări și ecouri ale manifestării de suflet de la Văratec. Doamne, ajută!

Câteva fotografii de la eveniment:

La Mulţi Ani! EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC – de Prof. Nae Georgescu

EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC

Ca filolog, uneori nu ştiu dacă reuşesc să cobor suficient de convingător din limbajul ştiinţific pentru a explica un context al poeziei eminesciene – ori dacă mai reuşesc să conving coborând din acest limbaj. Domeniul privește comparația între sursele prime ale poeziei lui Eminescu (manuscrise, prime tipărituri, ediții) și, fiind cu totul nou, prima mea intenţie este pur şi simplu să atrag atenţia asupra unor nepotriviri. G. Călinescu spunea că noi suntem oarecum predestinaţi să-l avem pe Eminescu în două moduri. De o parte ar fi ceea ce criticul şi editorul numea pânzăriile de mătăsuri fine, hieratice, ale primelor forme – de cealaltă cămaşa de borangic, fină şi ea, dar imitaţie a mătăsii, cu flori desenate, puse cu mâna acolo unde în modelul originar erau naturale. Trebuie, zicea G. Călinescu, să ne mulţumim cu borangicul – iar mai departe, fiecare în parte să urce către pânza fină a poeziei eminesciene. El avea în vedere şi manuscrisele – dar şi ediţiile. O ediţie este munca de ani buni a unui îndrăgostit de Eminescu; nici un editor nu şi-ar permite (şi nu şi-a permis) să minimalizeze textul poetului. Şi cu toate acestea, scapă printre degete primele tipărituri şi atenţia se concentrează prea insistent asupra manuscriselor. În plus, atenţia este deja fixată de normele scrierii, aici întrunindu-se consensul tuturor editorilor: Eminescu trebuie înţeles de toată lumea, trebuie editat cât mai simplu pentru că este poet naţional, deci aparţine tuturor straturilor societăţii. Simplificarea şi uniformizarea sunt imperative ce ţin de etica profesională.

Nimeni nu se întreabă, însă, de ce trebuie ca ceva de ordin naţional să fie neapărat simplu şi uniform. Costumul lui Constantin Brâncoveanu are cele mai complicate înflorituri cu putinţă – şi totuşi este de ordin naţional, deşi nu toată lumea înţelege sensul pliurilor ori semnificaţia chenarelor florale. În privinţa textului eminescian, uniformizările şi simplificările seamănă prea mult cu un fel de lustruiri succesive cu pluşul reformelor ortografice. Dacă, de pildă, am accepta mărăcinişul şi chiar întortocherile textului eminescian aşa cum l-a vrut poetul, oare asta ar însemna că el nu mai este naţional? În fond, oare istoria este a noastră – ori noi suntem ai istoriei? Iată ce spune Eminescu însuşi în asemenea chestiuni: „Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţe seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases. Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremurilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacurilor. Cine în această privire nu e cu noi, e contra noastră”.

Nimeni nu spune că Eminescu este uşor; iată frazele de mai sus. Trebuie citit de două ori ca să-l înţelegi. E mai bine să-i tai cuvinte, virgule, să-l adaptezi la scrisul de azi? – Căci, să nu uităm sensul demersului nostru: despre scriere este vorba, iar scrierea e convenţie ce n-ar trebui schimbată atât de simplu, atât de des. Numai câteva explicații ofer aici.

O ciudată intervenţie editorială găsesc în Scrisoarea III, v. 36. Ediţiile curente au: „Toate se întind nainte-i…ca pe-un uriaş covor, / Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor – / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.” Este cum visează Osman, primul sultan, viitorul imperiului său. Convorbirile literare şi Timpul sunt aici, concordante: „Vede ţară lângă ţară, şi popor lângă popor / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă ׳mpărăţie…” Apostroful din urmă, fiind larg, cere pauză deci accent simbolic: întiiinsă. Asta n-ar fi nimic, însă de ce scot ediţiile virgula după ţară? Virgula eminesciană vrea să spună strict că popoarele se prefac, nu ţările! Ţările sunt entităţi, sunt forme (ca florile pe un covor), vezi şi mai jos, când sultanului: „Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid”: ţările sunt ca nişte „ecluze”; oricum, nu se prefac, cum învăţăm noi. Ţara este sfântă la Eminescu, este zeiţă; popoarele, da, pot câştiga sentimentul imperial, se pot preface etc. Ezitarea, aici, este a lui Maiorescu: în prima ediţie pune punct şi virgulă, apoi scoate punctuaţia şi pune virgulă după vers (care virgulă va însemna în ediţiile de după el linia de pauză existentă). Cum lăsăm?

Şi tot la Scrisoarea III trebuie comentată acea scenă erotică de la început. Este vorba de versul 17, pe care Titu Maiorescu îl preia astfel: – Las’ să leg a mea viaţă de a ta. În braţu-mi vino, / Şi durerea mea de vacuri cu durerea ta alino. În ediţiile târzii Maiorescu chiar nuanţează: În braţe-mi vino, / Şi durerea… Aici, nici manuscrisul, nici Convorbirile şi nici Timpul nu are apostroful pentru persoana a II-a a imperativului. Textul din Convorbiri literare este : – Las să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino / Şi durerea mea de veacuri cu durerea taalino… Evident, sunt sensuri deosebite: în revistă zeiţa lasă, acceptă, concede – nu se roagă de sultan. Expresia În braţu-mi vino face aluzie la braţul victoriei care-l poartă pe cel ales prin bătălii, vezi iconografia aferentă consacrată. Sultanul va spune, mai jos, v.105 : Şi, purtat de biruinţă , să mă’mpiedec de-un moşneag? – unde iarăşi găsim o expresie consacrată, pusă între virgule (iarăşi scoase de Titu Maiorescu): purtat de biruinţă traduce grecescul Nikeforos: cel care poartă victoria, zeiţa biruinţei, Nike, îl poatrtă în braţul ei pe sultan. În Scrisoarea III zeiţa nu este lascivă, bolnavă de iubirea pentru un muritor, ci îi transmite primului sultan un ordin, o poruncă, destinul viitorului imperiu.

Iată cum în textul lui Eminescu se ia la întrecere nimfa Arachne cu zeița Atena. Reamintim contextul, chiar cum vor tinerii de astăzi: după Internet.În mitologia greacă, Arachne este o tânără fată din Lidia, fiica lui Idmon din Colofon, și o faimoasă țesătoare. Mitul ei apare destul de târziu în mitologia greacă și este descris în Metamorfozele lui Ovidiu, Cartea a VI-a, 5-54, 129-145. De asemenea, este menționată în Georgicele lui Vergiliu. Povestea Arachnei nu apare însă ca un motiv în picturile pe vase și amfore grecești.

Numele eroinei înseamnă păianjen (αραχνη). Fiind o foarte pricepută țesătoare, se spune că s-ar fi considerat mai dibace chiar decât zeița Atena, inventatoarea acestui meșteșug. Atena s-a înfuriat, însă, nedorind să o pedepsească, s-a transformat într-o femeie bătrână și s-a mulțumit să îi atragă atenția că lipsa ei de modestie i-ar putea supăra pe zei. Arachne a continuat să se considere cea mai pricepută și a jignit-o pe bătrână, care, dezvăluindu-și adevărata identitate, a acceptat o întrecere cu tânăra fată.

Atena a țesut scena în care ea a obținut victoria asupra lui Poseidon, victorie care i-a inspirat pe locuitorii cetății Atena să își numească orașul după numele ei. O altă variantă spune că ea a reprezentat pe pânză pe cei doisprezece zei olimpieni, în toată măreția lor, iar în cele patru colțuri, patru scene în care muritorii care încearcă să-i sfideze pe zei sunt pedepsiți. În schimb, Arachne a scos la iveală scenele rușinoase ale zeilor, în special iubirile lui Zeus față de Leda, Danae sau Europa.

Chiar și Atena a fost impresionată de calitatea și perfecțiunea țesăturii Arachnei, însă ceea ce a înfuriat-o a fost subiectul pe care și l-a ales să îl redea pe pânză. Pierzându-și cumpătul, Atena a rupt țesătura rivalei sale și a lovit-o cu brutalitate. Simțindu-se neîndreptățită și rușinată de cele întâmplate, Arachne s-a spânzurat. Atenei i s-a făcut milă de dânsa și nu a lăsat-o să moară, preschimbând-o în păianjen, iar frânghia cu care se spânzurase în fir de păianjen”.

Mitul, în interpretarea lui Ovidius, vrea să egalizeze omul cu zeul sub ochiul artei. Din el a rămas, în limbajul tipografilor, cuvântul Colofon, va o mulțumire finală a autorului unei cărți pentru artiștii tipografi ce i-au pus-o în lumină; oricum, ca pentru niște ființe omenești. G. Călinescu interpretează, la rândul său, și distinge materialele puse la lucru, ne oferă alegerea între mătase și borangic. Oricum ar fi, trebuie să observăm că nu sunt diferențe opozabile net între una și alta – cel mult se poate vorbi de ceva frumos față de ceva și mai frumos. Vreau să spun că editorii lui Eminescu se întrec în credință între ei, iar micile diferențe n-au stricat niciodată fundamental receptarea mesajului poetului; altfel spus: poezia eminesciană a rezistat – și rezistă, încă – tratamentului cu „și mai frumos”, „și mai bine”, etc. Proba de foc nu se obține în această zonă – ci undeva mai alături, în palatul de gheață al gândirii unde adevărul e domn de necontestat. Restul e…mitologie, adică și nimfa Arahne și zeița Atena câștigă competiția cu altițe și bibiluri pe textul eminescian. Competiție la care G. Călinescu ne invită să asistăm calmi, liniștiți, de acord și cu mătasea – și cu borangicul…

Totuși, cum citim (înțelegem) portretul acesta al zeiței din Scrisoarea III : unele ediții au Părul ei cel negru’n valuri de mătasă se desprinde, altele Părul ei cel negru’ n valuri de mătasă se desprinde. Un bagatel, vom zice, un biet apostrof; dar prima dată apostroful leagă, a doua oară desface pentru că are spațiu alb după el (blanc îi zic tipografii; blancul este primul semn de punctuație, desparte cuvintele între ele). Prima formă este cea din Convorbiri literare, unde publică Eminescu poemul prima oară, iar cea de-a doua este din Timpul, unde tot poetul îl reia – deci este ultima sa voință editorială (publică). Așadar: părul ei cel negru se desprinde în valuri de mătasă, sau părul ei cel negru-în-valuri-de-mătasă, „negru mătăsos”, se desprinde ? Dacă poetul însuși ezită (sau revine), nouă ce ne rămâne de făcut?

Doar un singur lucru: să arătăm amândouă formele, să le comentăm/explicăm – lăsând publicul să aleagă între mătase și borangic. Adică: să știe că alege, așa cum autorul însuși a ales, să participe la „competiția” lui cu sine.

N. Georgescu

Cu aceasta ocazie salut cititorii Roncea.Ro si le urez “La Multi Ani!”.

Cititi si:

“Editorul de editor” EUGEN SIMION sau despre amatorism, cenzură și denaturare în stil comunist a Operei lui Mihai Eminescu. Nae Georgescu: După CTP și VAM, IARĂȘI DESPRE ATEISMUL DIN MORTUA EST!

DOCUMENTE INEDITE. Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu – de Dan Toma Dulciu

EMINESCU ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – STUDIU de George Ene

De ce trebuie canonizat Mihai Eminescu. Strămutarea sa la Catedrala Mântuirii Neamului, “un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”

Eminescu a fost, între altele, diplomat, cifror, jurnalist diriguitor de politici şi opinii naţionale şi agent pentru Marea Unire a României, dacă ţinem cont că organizaţia secretă din care făcea parte, Societatea “Carpaţii”, urmărită atent de spionii Austro-Ungariei şi Imperiului Ţarist, avea ca deziderat militarea pentru unirea tuturor românilor în cuprinsul “Daciei Mari”.

Dincolo de orice exaltare, cercetările de astăzi ne arată fără putinţă de tăgadă că ultimii şase ani din viaţa lui Mihai Eminescu, de la arestarea sa abuzivă şi internarea cu forţa într-un sanatoriu cu regim de recluziune şi până la momentul uciderii sale – în acelaşi spital, “Caritatea”, al doctorului Şuţu -, Eminescu a trăit un martiraj continuu.

Este posibil ca Eminescu să fie primul jurnalist român devenit deţinut politic pentru opiniile sale necruţătoare faţă de trădători şi pus apoi în cămaşă de forţă, un model ulterior consacrat pe scară largă de regimul criminal sovietic. Şase ani de martiraj şi o moarte martirică, toate dovedite azi, pas cu pas, prin cercetările temeinice ale profesorilor Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ion Filipciuc, Constantin Barbu, academicienii Dimitrie Vatamaniuc şi Mihai Cimpoi, expertul în informaţii speciale Gheorghe Ene, jurnaliştii de investigaţie Ion Spânu şi George Roncea, cercetătorii Ovidiu Vuia, Călin Cernăianu şi Dan Toma Dulciu, între alţii.

Adevărurile Academicianului Vatamaniuc

“Eminescu nu a fost „nebun”, a avut o mare suferință a sufletului” – spune Dimitrie Vatamaniuc

Un singur exemplu care atestă că teoria nebuniei este falsă ne este oferit de profesorul Vatamaniuc: în această perioadă nebuloasă de “nebunie”, după revenirea de la clinica ”Ober Dobling” din Viena, Eminescu a fost încadrat la Iaşi la Biblioteca Universitară și a mai fost și profesor de germană. “Dar, acest ”nebun”, la Iași se apucă să traducă Gramatica sanscrită!” – exclamă academicianul. “Nici astăzi, la aproximativ o sută patruzeci de ani de la acele evenimente, ”Gramatica sanscrită” nu a fost tradusă în condiții mai bune decât a făcut-o Eminescu. Deci, sanscrita necesita un efort extraordinar. De la Iași, Eminescu a plecat la Botoșani la sora sa, unde a intrat iarăși în spital cu diagnosticul cel vechi și aici, doctorul Iszac l-a tratat cu mercur… Injecțiile cu mercur i-au fost aplicate luni de zile, tratament care i-a infectat organismul. Mercurul otrăvește organismul, iar acest fapt i-a înrăutățit starea de sănătate…

Păi dacă nouă ne dă cineva mercur, în numai o săptămână ne-ar termina. Eminescu a rezistat”.

Chiar eliminând total ipoteza asasinării lui Eminescu, moartea lentă la care a fost supus timp de şase ani, de la arestarea din 28 iunie 1883 – zi când este desfiinţată brutal şi Societatea “Carpaţii” -, la vârsta de 33 de ani, şi până la momentul în care îi este crăpat capul chiar când cânta “Deşteaptă-te, române!” – conform unui martor ocular –, pe 15 iunie 1889, se înscrie într-o perioadă de martiraj cu deznodământ fatitic.

Să-i dăm cuvântul tot academicianului Dimitrie Vatamaniuc, urmaşul lui Perpessicius, care studiază viaţa şi Opera lui Eminescu de exact 45 de ani şi care consideră că Eminescu a murit de fapt în urma tratamentului greşit:

“Problema bolii şi a morţii lui Eminescu a stat în atenţia medicilor Constantin Vlad, Ovidiu Vuia şi Ion Nica. Dificultăţile întâmpinate în demersul lor a constat în absenţa actelor medicale. „Diagnosticul” de alienaţie mentală a fost pus de Ecaterina Szöke Magyarosy, prima soţie a lui Slavici, care avea doar câteva clase primare, dacă le-o fi avut şi pe acelea, necum să fi fost medic. Maiorescu se face mare vinovat pentru că a luat de bun acest diagnostic şi l-a transmis, cu autoritatea sa, doctorului Alexandru Şuţu, acesta nemaiconsiderând necesar să îi găsească şi o explicaţie de natură organică. A apreciat drept suficient ceea ce i s-a transmis, aplicându-i vreme îndelungată, tratamentul cu injecţii cu mercur. Astfel, diagnosticului eronat i-a urmat un tratament greşit. Boala lui Eminescu a fost, cum rezultă din ultimele cercetări, depresia, iar moartea a survenit, printre altele şi ca urmare a acestui neadecvat tratament cu mercur. Eminescu a avut o condiţie fizică de invidiat dacă a reuşit să reziste, vreme îndelungată nefastului tratament… (…)

Nu este doar Maiorescu vinovat, e un întreg cerc vicios.“, conchide academicianul.

Condiţiile de fond ale canonizării sunt îndeplinite, conform cutumelor

Chiar şi înainte, în perioada cât a condus direcţiile presei româneşti, Eminescu a trăit adeseori într-un regim de sărăcie şi pustnicie citadină. A fost Eminescu un apărător al Ortodoxiei? Neîndoios! O demonstrează Părinţii Profesori Constantin Galeriu, Constantin Voicescu şi Ovidiu Moceanu sau Arhimandritul Mihail Daniliuc, Profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu, scriitoarea fostă deţinut politic Aspazia Oţel Petrescu, Dumitru Murăraşu, Ioan Alexandru, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga, geniile româneşti Petre Ţuţea, Nichifor Crainic şi Mircea Eliade, între alţii. Să mai amintim şi că a strâns ajutoare pentru călugării români de la Sf. Munte Athos?… Dar cine altul a definit mai bine Biserica strămoşească: “mama poporului român”?!

„Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat…”

Condiţii de canonizare sunt, între altele: pioşenia poporului faţă de cel ridicat la Ceruri, modul prin care a strălucit prin credinţă, prin trăire sau prin fapte care au atras proslăvirea lor de către Dumnezeu, puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

Acestea sunt, după părerea mea, doar câteva dintre motivele care permit instituirea de către Sfântul Sinod a unei Comisii de studii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond a canonizării martirului Mihai Eminescu. Teologi şi profesori au datoria de a aprofunda această opinie pe care o formulez, în asentimentul multora, la 167 de ani de la naşterea Românului Absolut, cu dorinţa fierbinte ca Mihai Eminescu să străjuiască la 100 de ani de la Marea Unire într-o capelă specială din cadrul Catedralei Mânturii Neamului.

“Faptul că Mihai odihneşte în pământul Munteniei, părinţii lui, doi fraţi şi-o soră în Moldova, sora lui Aglae în Bucovina şi Matei în Ardeal, apare ca un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”, scria nepotul său, Gheorghe Eminescu, el însuşi un fost deţinut politic, al regimului bolşevic.

“Pe ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu (…) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină…”

Dacă nu se află la malul mării, măcar Lumină lină să asculte fratele nostru Mihai, zilnic, de la Catedrala Mântuirii Neamului…

Victor Roncea

PS: Mulţumesc pe această cale Patriarhiei Române pentru cadoul oferit de la început de an, un abonament la ziarul Lumina, care, cu adevărat, îmi luminează fiecare dimineaţă.

Adenda:

„Marţi, 16 iunie (*), se vor îm­plini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Emi­nescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o preve­dere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravu­rilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului ro­mân, a apărat din convingere şi cu pricepere programul par­tidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.

Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în ti­ne. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pe­deapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de în­şişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.

Nicolae Filipescu, Epoca, 14 iunie 1909

(*) Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada inter­belică, zi comemorativă a lui Eminescu.

Documentare: Pentru Martirul Mihai Eminescu în Sinaxarele “Maicii Neamului Românesc”, Biserica Ortodoxă Româna. 125 de ani de la asasinarea “Românului Absolut”. DOCUMENTE

Familia Eminescu si Ortodoxia – cu fotografii rare ale tatalui, mamei, fratilor si surorilor, a matusii sale calugarite si a unchiului sau staret

Cartea “Viaţa Cuviosului Părinte Justin” a ajuns la Librăria Sophia. Detectivul literar Dan Toma Dulciu a publicat un nou volum de documente inedite despre Eminescu. SEMNALE la 28 iunie

EXCLUSIV. Eminescu şi masonii. Generalul Ilie Torsan, specialist în criptologie, a “spart” Codul lui Eminescu. VIDEO – Interviu Ziaristi Online

Gen. Ilie Torsan specialist in criptologie - despre Mihai Eminescu -foto Victor Roncea Ziaristi OnlineIlie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu, Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).

Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.

Documentare extrasă din articolul “Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic“:

Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.

Eminescu Arh-AnghelLa două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.

Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea RoCitiţi şi: A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Două lucrări ale Profesorului Ilie Torsan despre Eminescu via Roncea.Ro:

ILIE TORSAN Investigatie Criptologica by Dan Toma Dulciu

Ilie Torsan Mihai Eminescu Documente….si Enigmele lor. by Dan Toma Dulciu

28 iunie 1883 – Eliminarea militantului naţionalist Mihai Eminescu din viaţa publică de către conjuraţia austro-ungară. 28 iunie 1940 – Invadarea Basarabiei române de hoardele ruseşti urmată de primele crime în masă: preoţii şi călugării

Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884Ziaristi Online:

Eminescu a fost arestat de conjuratia austro-ungara pe 28 iunie 1883, pe cand incerca sa ia legatura cu emisarul SUA in Balcani, Eugene Schuyler. STUDII

Ziua de 28 iunie in istoria Romaniei este cel putin de doua ori fatidica: reprezinta ziua ultimatumului sovietic asupra Basarabiei, in 1940, cat si ziua in care Eminescu a fost eliminat din viata publica printr-o asa-numita moarte civila, executata in mod eminamente ocult la 28 iunie 1883.

Chisinau--28-iunie-1940-Basarabia-Bucovina.Info_

Basarabia-Bucovina.Info:

Ultimatumul din 28 iunie 1940. Basarabia-Bucovina.Info publică documentul sovietic trimis Guvernului Regal al României

Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.

Calugari d ela Manastirea Curchi - Foto Marturisitorii - Mihai Tasca - SIS

Marturisitorii.Ro:

Preoţii şi călugării, primi arestaţi şi ucişi de NKVD în Basarabia dupa ocupaţia sovietică de la 28 iunie 1940

Slujitorii Bisericii au simţit printre primii efectele anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru.

Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic. O ipoteza de lucru: apartenenta la una dintre organizatiile secrete din care facea parte Eminescu: Societatea “Carpatii”, “Balcanii” sau “Matei Basarab”. DOCUMENTE via RONCEA RO

Juramant Societatea Secreta Ion Creanga via Roncea Ro„- Panule, ştii tu cã în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui, tot, tot, este un şir neîntrerupt de martiri.”Mihai Eminescu (Gh. Panu, “Amintiri de la Junimea din Iaşi“, Edit. Adevãrul, Bucureşti, 1908 via Theodor Codreanu, “Dubla sacrificare a lui Eminescu“)

“Oamenii politici ai roşilor nu au nici o pricepere pentru cestiuni naţionale, n-au avut-o înlăuntru, n-o au în afară: Fraza au repetat-o pururea: vorba naţionalitate au fost înscris-o pe drapelul lor; esenţa însă n-au înţeles-o nicicând. De vorbă s-au servit gonind popularitate, dar în faptă s-au dovedit a fi intelectual străini, a nu pricepe nimic din tot ce constituie viaţa proprie a unei naţionalităţi. Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.” – 

[14 august 1882] Mihai Eminescu, (“Timpul”, Opere, Vol 13. P 168-169)

Pe 15 aprilie a.c., Muzeul Literaturii Romane – Iasi a dat publicitatii un document descoperit in arhivele sale, semnat de 12 literati ai sfarsitului de secol 19, intre care si Ion Creanga. Institutia l-a intitulat pe pagina sa de internet “un juramant misterios”. Diverse personaje au inceput deja sa acrediteze ideea ca ar fi un juramant masonic. Nu este. Il redau pentru a intra direct in subiect:

„Jur pe onoare și conștiință.

Mă leg pe suflet și pe Dumnezeu

Să lucrez din toată inima pentru ridicarea

neamului românesc

Să respect și să execut toate hotărârile luate de comitetul

din care fac parte.

Și să păzesc secret absolut.

Așa să-mi ajute Dumnezeu și Sfânta Cruce”.

In aceeasi zi de 15, spre seara, corespondentul local al ziarului Adevarul l-a prezentat putin grabit – sau poate editorii de la Bucuresti? – sub titlul “Document de arhivă descoperit la Iaşi. Opt mari oameni de cultură jură să execute hotărârile unui comitet misterios”. Nu sunt 8, sunt 12. Intre acestia, prin semnaturile care au fost descifrate, sunt urmatorii: Ion Creanga, N. Culianu, N. Gane, A. Lambrior, A.C. Şendrea, I. A. Darzeu, C. Corjescu, D.A. Anghel, unii din ei membri ai Junimii dar si ai Lojei masonice “Steaua Romaniei”.

Preotul Ion CreangaCine sunt acestia: N. Culianu (1834-1915) a fost matematician şi astronom, membru al Societăţii Junimea şi al Academiei Române, rector al Universităţii din Iaşi (1880 până în 1898), iniţiat în loja masonică „Steaua României”. N. Gane (1828-1916) a fost scriitor, magistrat, avocat şi om politic, ministru, membru fondator al Societăţii Junimea, membru al Academiei Române, iniţiat în loja masonică „Steaua României”. A. Lambrior (1845-1883) a fost filolog şi profesor, membru al Societăţii franceze de lingvistică, al Societăţii Junimea şi membru corespondent al Academiei Române, venerabil al unei loji masonice din Iaşi. A.C. Şendrea a fost un jurist de excepţie, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii ieşene, membru al Societăţii Junimea. I.A Darzeu a fost învăţător, un remarcabil pedagog, autor de manuale şcolare, membru al Societăţii Junimea. I. Creangă (1837-1889, foto dreapta) a fost preot, scriitor, membru al Societăţii Junimea, clasic al literaturii române, prieten cu Eminescu, pe care il insoteste si prin moarte, in acelasi an cu  “omul deplin al culturii romanesti”, jurnalistul militant pentru proiectul “Dacia Mare”.

Din partea Muzeului ni se explica: “Textul la care ne referim, prin totalitatea elementelor sale, se înscrie în categoria jurămintelor de credință față de patrie și popor, având însă un mare neajuns: sunt absente indiciile lămuritoare cu privire la organizația căreia i-ar aparține misteriosul Comitet ale cărui hotărâri urmează să fie respectate și executate.

Fiind vorba, de personalități cunoscute ale culturii românești, majoritatea afiliați Societății Junimea, am fi tentați să ne gândim la o organizație a francmasoneriei. Ne oferă însă un contra-argument puternic prezența iscăliturii lui Ion Creangă – care, se știe cu certitudine, nu a fost francmason.

Singurul indiciu cu privire la datarea documentului este furnizat de Al. Lambrior, care a decedat în anul 1883. Deci înscrisul este anterior acestui an. Oricum, având în vederea statutul moral și profesional al celor care semnează succintul manuscris, putem considera că aceștia și-au respectat jurământul. Semnatarii însă au reușit, fără îndoială „să păzească secret absolut”, cu privire la forma lor de organizare, după cum s-au și angajat”, a declarat cercetătorul științific la Muzeul Literaturii Române Iași, Dr. Dan Jumară.

Cu toate acestea, intr-un al doilea articol, aparut a doua zi in Adevarul, respectiv pe 16 aprilie, scriitorul iesean Liviu Antonesei, autor PoliRom si membru al “PEN Club”, sustine: “Acest document arată, fără îndoială, ca un jurământ de tip masonic. Eu sunt convins de acest aspect în proporţie de 99,95%. Important este, mai ales, prin faptul că ne arată că ceea ce ştiam noi, la suprafaţă, despre Junimea, era dublat de o activitate dacă nu secretă, atunci cel puţin discretă“. Formularea manipulatorie a profesorului de psihologie-sociologie iesean lasa de inteles, in “proportie de 99,95%”, ca juramantul “de tip” masonic ar fi chiar masonic. In fapt este, in primul rand, un juramant de credinta fata de tara si neam, sustinut intr-un comitet cu caracter secret. Este o exagerare cumplita sa spui ca orice organizatie secreta ar fi “in proportie de 99,95%” “de tip masonic”. Nu. Ar insemana ca si SRI-ul sau orice alt serviciu secret din lume, unde se depune un juramant similar, sa fie masonic, “in proportie de 99,95%”. De fapt, elemente izbitoare ale legamantului semnat de Ion Creanga vin in contradictie cu orice “juramant de tip masonic”, cum sunt convins ca stie profesorul Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi.

Iata cateva:

Juramantul-de-mason-al-lui-Razvan-Theodorescu1– Nu exista referiri la “Marele Arhitect al Universului” sau la “Gloria” lui;

– Nu exista simbolistica masonica;

– Nu sunt mentionate conceptele masonice de “libertate, egalitate, fraternitate”;

– Nu este mentionata nici o loja;

– Nu exista vreo referire la vreun grad sau vreo initiere;

– Nu exista practic nici o terminologie masonica;

– Nu exista nici o referire la repercusiunile drastice in cazul tradarii juramantului, specifice juramintelor masonice ale epocii.

Mai mult, masonii nu invoca Sfanta Cruce! Spre edificare, un exemplu de juramant masonic disponibil pe internet este cel alaturat.

Mai concret, in proportie de 100%, nu este nimic care sa para macar de sorginte masonica in acest juramant.

In plus, intre semnatari se regasesc membri a cel putin alte doua loje masonice, dintre care cea mai cunoscuta este “Steaua Romaniei”. Ori aceasta are un juramant al ei propriu care nu are nici o legatura cu vreun “comitet”. Spre edificarea profesorului iesean o sa public un astfel de juramant din epoca, aflat acum la Arhivele Nationale. Pana atunci putem sa facem deosebirea intre juramantul Comitetului din care facea parte Creanga cu un juramant masonic prezent intr-un studiu oficial al Bisericii Ortodoxe Romane, semnat de IPS Nicolae:

Iata juramantul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: “Jur inaintea Marelui Arhitect al pamantului ca nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi si indica ceva ce nu trebuie descoperit. In caz de calcare a juramantului primesc sa mi se taie beregata, sa mi se scoata ochii, sa mi se gaureasca pieptul, sa mi se smulga inima, sa mi se scoata maruntaiele din trup, sa se arda, sa se prefaca in cenusa si sa se arunce in fundul marii sau sa se imprastie in cele patru vanturi pe fata pamantului”.

No comment 🙂 …

Avand in vedere ca ne aflam in perioada de dupa Razboiul de Independenta, cand incercarile coerente pentru Marea Unire se manifestau in conditii mai speciale, ipoteza noastra de lucru, pe care o transmitem, spre aprofundare, si cercetatorilor Muzeului Literaturii Romane-Iasi, este urmatoarea: posibilitatea ca acest Comitet sa fie parte a uneia dintre organizatiile secrete gandite de Mihai Eminescu sau din care chiar facea parte bunul prieten al lui Ion Creanga.

Diploma Societatea Carpatii - Mihai Eminescu - Civic Media - Ziaristi Online - Roncea Ro

Ne referim la: 1. Societatea “Carpatii” – a carei activitate secreta pentru unirea tuturor romanilor in hotarele “Daciei Mari” era urmarita atent de serviciile de informatii ale imperiilor tarist si austro-ungar, dupa cum o dovedesc documentele de arhiva, in special notele informative transmise la Viena de catre baronul Von Mayr  – ; 2. Societatea “Balcanii” – a romanilor din intreg spatiul balcanic; 3. Societatea secreta “Matei Basarab”.

Profesorii eminescologi Nae Georgescu si Theodor Codreanu si cercetatorii Calin Cernaianu si Dan Toma Dulciu – la care se alatura si George Ene cu noua sa lucrare, “Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României” – sunt printre cei care s-au aplecat cu acribie asupra acestui subiect ocultat mai bine de un secol. Redau din lucrarea profesorului Codreanu, “Eminescu – drama sacrificarii” (p 112), disponibila integral, spre descarcare, pe site-ul nostru Mihai-Eminescu.Ro:

“In mss. 2263, f. 44r, vorbeste de douã societãti „a tuturor românilor, veniti în tarã”: Carpatii si Balcanii 204. Prima, stim cã s-a înfiintat la 24 ianuarie (zi nu întâmplãtor aleasã) 1882. Dar Eminescu voia una si mai cuprinzãtoare, de tip francmasonic, cu numele lui Matei Basarab, ultimul nume de domnitor pronuntat de el înainte de moarte, cu care s-a si identificat: „O organizare între Români asemenea societăţii francmasonilor şi Iezuiţilor – ca a bisericii catolice. Pretutindenea oameni omenosi (*), care să  ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşărtăciunea lui, decorat la nevoie; trezite mii de sperante in el, in caz de enorma nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă  205.” Tinta, adauga profesorul Codreanu: unirea tuturor românilor si „Emanciparea economicã si intelectualã a întregului popor românesc” 206.

Notele sunt urmatoarele: 204 – Cf. M. Eminescu, Opere, XIII, Edit. Academiei, Bucuresti, 1985, p. 381. Lectiunea gresita a editorilor care considerã cã e vorba de o singurã societate, a fost corectatã de Ion Filipciuc (v. O paginã eminescianã ineditã?, în “Poesis”, Satu Mare, noiembrie-decembrie 1997); 205 – Ibidem, p. 379; 206 – Ibidem, p. 371.

Iata si fila de manuscris (Mss. 2257, f.246) pe care o public in premiera online (nu inteleg de ce Academia Romana nu a transpus online pana acum toate manuscrisele eminesciene!):

Manuscris Eminescu despre organizatia secreta Matei Basarab dupa modelul iezuit sau al masoneriei - via Roncea Ro

Profesorul Codreanu mai arata, in continuarea expunerii pe aceasta tema, ca “Vlahutã, unul dintre putinii care au încercat sã înteleagã tragedia poetului, a mãrturisit cã, vizitându-l la sanatoriul dr. Sutu, Eminescu i-a spus „cu un ton important despre un plan al lui de reorganizare socialã, la care se gândeste demult, o lucrare colosalã, care-l munceste si îi dã nopti de insomnie si dureri de cap ucigase”.

Sa fie, oare, acest juramant asumat si de prietenul lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, dat in cadrul Societatii “Matei Basarab” – “o organizare intre romani”, pentru romani? Activitate care este posibil sa le fi atras ambilor camarazi sfarsitul, oarecum, similar (sa remarcam coincidenta perioadei in care ambii membri ai unor organizatii secrete “pentru ridicarea neamului romanesc” au iesit din spatiul public, pana la moarte: 1883 – 1889, perioada cand, dupa cum spune Eminescu, a fost “un mort viu”)? Este o ipoteza care, cred eu, merita investigata!

Lucrarea profesorului Theodor Codreanu despre drama sacrificarii jurnalistului nationalist Mihai Eminescu este axata pe declaratia acestuia – de dupa arestarea si internarea fortata din 1883, care l-a transformat in cel mai mare detinut politic al istoriei romanesti -, facuta junimistului Petre Missir, caruia Eminescu i se confesa în mai 1884 ca el este „ein aufgegebener Mensch” (“un om sacrificat”!).

Daca termenul are o trimitere masonica, atunci referirea la Matei Basarab din interogatoriul analizat de profesorul Nae Georgescu in Texte cu cifru privitoare la biografie lui Mihai Eminescu, interogatoriu despre care se afirma ca a fost contrafacut de masoni, are o cu totul alta semnificatie, care vorbeste despre o posibila razbunare masonica asupra lui Eminescu. Matematicianul si profesorul de criptologie cu grad de general Ilie Torsan, releva intr-o demonstratie stiintifica exemplara codul folosit de Eminescu pentru a arata ca stie cine sunt cei care il “sacrifica”.

La doua zile dupã semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român si Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arata discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, in articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gãrii îl conduc Titu Maiorescu si fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, pãstrat miraculos – disponibil la sursa citata -, aflãm ce s-a întâmplat pe peronul Gãrii de Nord”: “Când ne apropiarãm de cupeu, pãzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndatã mâinile afarã, se puse la fereastrã si, fãcându-si un “ochian” din degetul cel gros si din arãtãtorul ambelor mâini ce-l tinea la ochi si râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiratie si colo marea domnisoarã”; apoi scuipã de câteva ori, începu sã râdã si se asezã. Pãzitorul ridicã geamul si E. continuã sã vorbeascã, scuipã apoi de douã ori în geam. În momentul plecãrii îl nelinisti flueratul si sunatul si începu sã strige Argus, nu se ridicã însã de pe canapea.”

Ei bine, specialistul serviciilor secrete romanesti Ilie Torsan decripteaza fraza pe baza unui cod folosit si in cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care iti da fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” si, in acelasi timp, “O stiu!”. Iata cheia sparta:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea Ro

Adenda: Tot Adevarul reproduce de la Muzeul Literaturii Romane – Iasi o fotografie nu tocmai inedita dar foarte frumoasa cu A.C. Cuza, Ion Creanga si N.A. Bogdan. Ce remarc eu este similitudinea pozitionarii celor trei dintr-o alta fotografie, reprodusa, din pacate la o calitate slaba, in memoriile lui AC Cuza aparute sub titlul “Insemnari din viata si documente omenesti”, Editura Oscar Print, 2011. Iat-o:

A C Cuza, Ion Creanga, N A Bogdan la Muzeul din Iasi si in Memoriile lui AC Cuza de la Oascar Print

Incheiere de Joia Mare:

“Nazarineanul, dulce, în deal, îşi are casa (Dealului Mitropoliei – n.m.)

Işi poart[‘] bătrânul rabbin Berlicoco perciunii/

Versiune: S’adună francmasonii, şi fiii periciunii

Işi strânge corifeii şi secta lui hidoasă,

Acolo fac contorul comediei ş’a minciunii

Calomniei, vânzării, făţarnică grimasă                                     (70)

Alăturea cu crucea, cu moaştele din templu

De uri şi infamie sunt stâlpi şi [sunt] exemplu

Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche

Bordel dă conştiinţe făcură ei alături

O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul                          (75)

Hidoasele fiinţe ca cojile să-i mături

Să pui să se citească molitve ‘ndelungate

In curte, ‘n tâmple, trepte şi treceri, pe de lături

Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură

Ce ‘n cap cloceşte acolo sămânţa lui de ură                               (80)

Mihai Eminescu – Ms.-ul 2260,103. f1) 2261,157—168

“Hidoasa pocitura” este C. A. Rosetti, initiat in masonerie la Paris, fost primar al Capitalei, presedinte al Camerei Deputatilor si apoi ministru de Interne in perioada scrierii de mai sus, ministru al Cultelor in primul guvern al lui Carol I (Sursa)

Si, pentru final, o Nota informativa catre Franz Josef in care se ofera si stampila cu motto-ul Societatii secrete “Carpatii”: “Noi prin Noi”

Nota-Informativa-Societatea-Carpatii-Mihai-Eminescu-Exclusiv-Roncea.ro 1Sursa: Victor Roncea

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova