Posts Tagged ‘die’

Ultimele cuvinte ale Profesorului Dinu C. Giurescu despre “demitizatorul” lui Liiceanu: “Lucian Boia este un om care nu iubește adevărul și nu iubește Istoria”. Prezentare de Victor Roncea în EVENIMENTUL ISTORIC: “Mărturia unui istoric singuratic” de Narcis Dorin Ion. VIDEO cu Ioan Aurel Pop

Editura RAO a lansat marți, 12 februarie a.c., la Biblioteca Academiei Române și în prezența președintelui Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, lucrarea Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu, de Narcis Dorin Ion, care se înscrie drept un veritabil Ultim cuvânt al regretatului istoric român. (…)

Evenimentul Istoric vă prezintă un scurt fragment din această lucrare testamentară:

Despre lucrările profesorului Lucian Boia ce ne puteţi spune?

Lucian Boia este un istoric cu „teză“. El îşi fixează de la început obiectivul pe care vrea să îl demonstreze, culege acele documente care se potrivesc obiectivului respectiv, alege exact ce îi convine şi scrie. Scrie uşor şi a găsit editorul care vrea să facă bani din scrierile sale. Domnul Lucian Boia este un om care nu iubeşte adevărul şi nu iubeşte istoria. Dacă iubeşti istoria trebuie să fii de partea adevărului, adică să îţi dai seama ce arată documentele, să pui toate ipotezele în faţa cititorului şi să îl laşi să judece sau, dacă e nevoie de o opinie personală, să o spui la urmă, nu la început.

Cum apreciaţi demitizările făcute de Lucian Boia în cărţile sale?”

Integral în Evenimentul Istoric (Nr.13, Februarie – Martie 2019)

Vedeți și EXCLUSIV: Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Recenzie Z.O.: “România nu mai are atuuri care să-i permită să reziste”. Gen. (r) Aurel Rogojan despre “MĂRTURIA UNUI ISTORIC SINGURATIC – Convorbiri cu academicianul DINU C. GIURESCU”, de Narcis Dorin Ioan. Note de lectură

Doamna Magdalena Popa Buluc ne informează în Jurnalul Național:

“Academicieni, cercetători, istorici, profesori şi jurnalişti au venit la Biblioteca Academiei Române, la lansarea volumului Mărturia unui istoric singuratic, semnată de Narcis Dorin Ion. A fost un dublu eveniment – pe de o parte apariția celei de-a treia cărți dintr-o serie dedicată unor mari personalități, pe de altă parte – un prilej de a-i aduce un omagiu, la un an de la moartea sa, unuia dintre cei mai cunoscuți și iubiți istorici și profesori români, academicianul Dinu C. Giurescu.

„Profesorul Dinu C. Giurescu nu a fost un om comod, nu a acceptat niciodată să tacă, a fost un istoric cetățean, un intelectual luptător. Nu numai un domn al istoriografiei românești, ci al întregii culturi și civilizații dintre Nistru, Dunăre și Carpați”, a afirmat în deschiderea evenimentului, academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. (…)

Am avut bucuria de a-l intervieva de două ori.  Cât de mult adevăr este şi astăzi în spusele sale.

Istoricul Dinu Giurescu comenta: “Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el şi cred că la un moment dat se va trezi”.

Excelente şi comentariile istoricului despre Brexit: “România nu mai e a românilor”, afirmând că rezultatul referendumului din Marea Britanie reprezintă “decizia unui stat suveran care ascultă nu de ceea ce i se impune, ci de ceea ce cred oamenii că e mai bine pentru ţara lor. Marea Britanie a fost o putere colosală care are în gena ei sentimentul national, mândria naţională.

Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? În zilele noastre, a-ţi iubi ţara este aproape un delict. Încotro ne îndreptăm, Doamne? O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de un grup de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate…”

Iată ce mai adaugă profesorul: “Ajunge cu târârea în genunchi în faţa celor puternici. Fără fermitate şi demnitate în relaţia cu marile puteri nu putem obţine nimic. Istoria nu iartă… Ce ţară vom lăsa urmaşilor noştri?”.”

Citiți: Profesorul Dinu Giurescu la 90 de ani: „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”

Video de la lansare cu Ioan Aurel Pop

Semnal de Victor Roncea

Pentru documentare: Adevărata identitate a lui Lucian Boia: agent ceaușist pe spațiul extern. Boia, Ceaușescu, Occidentul, Partidul Comunist și Securitatea. Documente și dezvăluiri fulminante în România liberă

EvZ: O pagină „pierdută” dintr-un dosar al CIE se transformă într-o bombă: Istoricul Lucian Boia apare pe lista „Brigadierilor Securității”

RL: Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE

VIDEO: Lucian Boia, colaborator al Securității sau ofițer acoperit? Misterul prezenței autorului Humanitas pe o Listă a DIE (CIE) ajunsă de la SIE la CNSAS analizat într-o dezbatere REALITATEA TV – EvZ

Cum a fost înființat GDS. Faza pe documente. Grupul pentru Dialog Social a anunțat că îl dă în judecată pe jurnalistul Victor Roncea și ziarul Evenimentul Zilei. Iată de ce:

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

 

Sursa: Roncea.Ro

Epilog “Ciuma Roșie”:

Lucian Boia în Arhivele SIE și CNSAS. De la DIE și CIE la GDS și 22. Pagina 2 de pe Lista cu “Brigadierii Securității” vs volumul 2 din “Cum am trecut prin comunism”. Dilema lui Liiceanu la Humanitas

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Bogdan Munteanu, stânga, cu plămânul perforat. Foto: Getty Images

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu.

Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

Interviu cu o fantomă a lui Tismăneanu: Ion Mihai Pacepa

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGBPersonajele:

Ion Mihai Pacepa, dovedit de CNSAS ca agent al poliţiei politice comuniste şi ca corupt şef (adjunct) al DIE, autodenunţat public ca colaborator al KGB, nume de cod “Podeanu” aka “Şobolanul”;

Andrei Bădin, dovedit de DNA şi SRI drept şpăgar ordinar şi şantajist pe canalul B1TV, învinuit penal pentru o mită de 5000 de lei de la baronul PSD Adrian Duicu, alintat cu “Dolofanul” de Tismăneanu;

Dan Andronic Nastase Crin Antonescu Tariceanu Olteanu Monte CarloDan Andronic, nepotul după soţie al generalului Cornel Biriş, poreclit “Piticu”, alias “Gruber”, înainte de fuga lui Pacepa, nume conspirative Neacşu Mihai şi Brezeanu, fost şef al Unităţii Fantomelor DIE/CIE/SIE, despre care jurnalistului de investigaţii Ovidiu Ohanesian spune mai multe AICI .

Chestiunea: Dan Andronic i-ar fi luat interviu unei fantome: Ion Mihai Pacepa. Prezentat drept un “interviu-eveniment” plictisitorul monolog al fantomei lui Pacepa, spart când şi când de o întrebare adăugată, este lungit pe trei numere ale falimentarului EvZ şi aruncat pe tarabă în acelaşi timp cu o “bombă” fâsâită a şpăgarului Andrei Bădin. Dacă avem răbdarea să-l citim vom constata însă că acelaşi monolog, cu mici diferenţe, a fost deja publicat de şantajistul Andrei Bădin sub un alt titlu, în decembrie anul trecut (deşi interviul e datat cu iulie). Cine a plagiat pe cine? Pacepa pe el însuşi sau Andronic pe Bădin? Sau, având în vedere calităţile celor doi foşti jurnalişti, nu cumva este un “interviu” sub “steag străin” 🙂 , respectiv însăilat de Bădin şi semnat de Andronic? Mai curând cam aşa ceva…

Pacepa şi Tismăneanu, proţăpiţi oralmente la poarta nouă de la Cotroceni

Remarc doar două-trei aspecte:

1. “Interviul” – pe care nu l-a mai putut semna agentul său de PR ridicat de DNA, recte Bădin – este doar continuarea demersului isteric al lui Tismăneanu de a-i atrage atenţia lui Iohannis că fără ei, primii agenţi intelectuali ai patriei, corul de babe comunisto-băsisto-kaghebiste, nu se poate.

2. Dl. Dan Andronic trece repede peste acuzaţiile de corupţie aduse fostului securist iar acesta la rândul lui ne spune – a câta oară? – că a “defectat” doar în cămaşă şi că a fost corupt dar, cică, nu mai e din ’78. Şi atunci cum se numeşte încercarea lui de a-şi recupera imensa avere întemeiată totalmente pe corupţie (1.550.000 de lei echivalaţi de avocatul său, Cătălin Dancu, la circa 3.000.000 de dolari)? Deci nu mai eşti corupt dar vrei să primeşti ceea ce ai obţinut ca un securist atroce şi vorace în timpul regimului comunist, condamnat, nu-i aşa?, ca ilegitim şi ilegal. Păi aşa e şi averea lui: ilegitimă şi ilegală.

3. Dl. Dan Andronic, prin pana “negrişorului” lui, Andrei Bădin, trece la fel de uşor, deşi se pretinde autoateştiutor, peste repetarea cu obstinaţie a unei minciuni ordinare de către KGB-istul Pacepa. Redau integral manipularea fantomei Pacepa: “Acum Larry Watts & Co pretinde că aș fi fost și agent al KGB, și că aș fi mărturisit acest lucru directorului CIA, James Woolsey, în cabinetul său de la CIA. Ambasadorul Woolsey a negat însă public, în SUA și la televiziunea română, afirmațiile lui Larry Watts. De altfel, fostul director al CIA a scris introducerea cărții mele, „Disinformation,” transformând-o în prima carte scrisă de un spion-șef comunist, care are o introducere semnată de șeful spionajului SUA.”

Gura păcătosului adevăr grăieşte

3. A. Larry Watts nu a facut niciodată afirmaţia – inventată de Bădin, Pacepa şi Tismăneanu – privind povestea petrecută probabil sub biroul directorului CIA, aşa că Woolsey, fiind întrebat acest lucru, normal că a răspuns că nu-i adevărat. Cu toate acestea, afirmaţia categorică că a lucrat pentru KGB a fost rostită de Pacepa în faţă lui Woolsey (dar şi a lui Bukosvki) şi îi aparţine în totalitate: “Pacepa: I spent 27 years of my life working for the KGB, I defected from it 26 years ago“. Sursa: FrontPage Magazine. Larry Watts a lămurit şi demontat acestă perfidă dezinformare pe blogul său (în engleză) şi într-un articol din Adevărul. din august 2013 (!), ceea ce un personaj informat ca dl. Dan Andronic ar fi trebuit să ştie.

3. B. Faptul că Woolsey i-a scris prefaţa lui Pacepa nu este un lucru chiar de lăudat. Chestia ca a fost director al CIA e relativă. Şi noi am avut cel puţin un director al SRI numit pe aceleaşi criterii – pile – şi cu o prestaţie cel puţin la fel de lamentabilă, desi poate mai discretă. Hai s-o lămurim şi pe-asta: Woolsey a fost numit de Clinton pentru că îşi întemeiase campania din 1992 pe ideile neoconservatoare şi trebuia să-i răsplătească pe “neoconi” cu o poziţie vizibilă. Ca să înţelegeţi cum îl trata Clinton trebuie spus că Woolsey, cât a fost director al CIA, nu a fost primit niciodată la Casa Albă, în Biroul Oval! După doi ani în funcţie, Woolsey a fost dat afară din CIA – sau forţat să demisioneze, cum vreţi să spuneţi -, fiind considerat responsabil de cea mai mare penetrare a KGB-ului în CIA – Cazul Aldrich Ames. Deşi despre Edward Snowden a afirmat că “ar trebui spânzurat” Woolsey susţine cu înfocare eliberarea spionul israelian Jonathan Pollard. În campania pe care o duce în favoarea acestuia a mers până într-acolo încât a acuzat Statele Unite de “antisemitism”, ceea ce l-a făcut pe publicistul David Macaray de la Huffington Post să-şi titreze un articol astfel: “Ex-CIA Director Woolsey Makes Ass of Self“. Deci cam ăsta e marele prefaţator al marelui dezinformator: The ass of another ass.

Opinia oficială a CIA despre Ion Mihai Pacepa

3. C. Revista de specialitate a CIA, Studies in Intelligence, i-a consacrat două cronici lui Pacepa. Una despre broşura cu Kennedy ucis de KGB şi cealaltă despre Dezinformarea continuă pe care o practică Pacepa.

Astfel,  CIA  afirmă despre  cartea de “fictiune non-fictiune” a lui Pacepa că: “Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted”.

În cea de a doua, despre “Disinformation”, aceeaşi CIA scrie diplomatic ca Pacepa revisits his undocumented speculations about Oswald’s recruitment by the KGB and role as a KGB assassin. (207) Claims of “new hard proof of the KGB’s hand” are not convincing. (241)” şi că For much of the book he relies on his extensive and high-level contacts with the KGB and the Soviet government”.

PS:  George Maior sau Liviu Tofan sau Dinu Zamfirescu pot da lamuriri privind misiunea şi boala maniacală de falsificator a tătukului lui Tismăneanu, tovarăşul Pacepa.

FrontPage Magazine KGB Ressurection Ion Mihai Pacepa - KGB, James Woosley - CIA, Vladimir Bukovsky 2004 2

Cu ce drept vorbeşti, dle Andrei Pleşu? Radu Beligan, atacat de amploaiatul unui traficant de copii, complice şi profitor al tuturor regimurilor. UPDATE: Artişti ai României sar în apărarea bătrânului actor

Andrei Plesu si burdihanul sauPleşu, acest nefericit filosof de colţ de ziar, un “rezistent prin mâncare” al tuturor regimurilor, de la Ceauşescu şi Iliescu la Constantinescu şi Băsescu,  în prezent susţinător înfocat al şefei lesbienelor şi homosexualilor din lupanarele “societăţii civile”, anticreştina Mandela Macovei,  se gândeşte să-şi mai lipească numele de o mare personalitate, atacându-l mizer pe nonagenarul Radu Beligan. Ce mai: îi face… morală!

Când îi scria cu libidoşenie lui Ceauşescu ca să poată apoi să meargă în sejururi şi la burse în Occident, cu acordul Securităţii, dl. Pleşu, plagiatorul lui Adorno, devenea, se ştie, un moralist “cu acte în regulă”. În străinătate fiind, dl. Pleşu, din calitatea lui de moralist, n-a găsit nici un prilej să critice crimele regimului comunist din România, altfel decât în şoaptă, la cafenelele din Montparnasse. Curajosul moralist guraliv de azi este complicele de ieri, prin tăcere, al acestor crime.

Când făcea apologia intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în sinistrul Adevărul din 14 iunie 1990, ulterior masacrului mineresc asupra Capitalei pupâdu-i mâna cu aceeaşi libidoşenie satrapului Iliescu, din funcţia de ministru al Culturii, dl. Pleşu era, se ştie, tot un moralist. Moralistul de azi este complicele de ieri la crimele lui Iliescu.

Când, la CNSAS fiind, înfiera Securitatea acoperindu-şi soţia, fost agent al DIE, dl. Pleşu era, din nou, un moralist. Complice la fraudă, impostură dar şi la teroarea Securităţii, iată, atât familială cât şi familiară.

Când susţinea, pe vremea lui Constantinescu, cot la cot cu “tovarăşa colonel” Zoe Petre, bombardarea sârbilor de Sfintele Paşti, dl. Pleşu era, din nou, un moralist. Dar şi un complice al crimelor comise asupra populaţiei civile sârbe din capitala europeană Belgrad, bombardată sălbatic chiar şi în noaptea de Înviere.

Când a ajuns la Băsescu, a ştiut cum să rămână acelaşi moralist limbist, împreună cu toată gaşca lui de antiromâni bolnavi: Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, eiudem farinae (sic). Complice şi făptaş al crimelor lor culturale împotriva poporului român.

“Filosoful” nostru de colţ de ziar a fost, de-a lungul fulminantei sale cariere, angajat al unui devalizator al României, Dinu Patriciu, cât şi al puşcăriaşului Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca azi să devină amploaiatul unui odios traficant de copii, când PSD-ist, când PDLMP-ist, după cum îi vine ordinul: Cristian Burci. Complice prin asociere, tăcere, “onorabilitate” şi reprezentare al unui vânzător de carne vie. Moralist, nu glumă!

Din această postură de mare scribuleţ la ziarul unui traficant de copii şi, desigur, moralist de servicii, sperând să-şi recapete sinecurile dacă-i revine mafia GDS la putere, Andrei Pleşu îl înjură pe maestrul Radu Beligan, negându-i dreptul la opinie, oricare ar fi aceasta. Cu ce drept, dle Andrei Pleşu?

Morala: ţiganul tot ţigan.

Victor Roncea

UPDATE: Intr-o “Scrisoare catre Andrei Plesu si catre cetatenii Romaniei care iubesc democratia”, mai multi artisti de marca ai Romaniei ii reproseaza scriitorului ca l-a atacat in mod “josnic” pe maestrul Radu Beligan, dupa ce acesta din urma si-a manifestat sprijinul pentru Victor Ponta in cursa pentru prima functie in stat. În scrisoare, care este semnată de actorii Florina Cercel, Adela Mărculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, societari de onoare ai TNB, și de soliștii Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Daminescu și Florin Apostol, i se solicită lui Andrei Pleșu să-i ceară scuze maestrului Beligan, transmite Agerpres.

“Maestrul Beligan merita respectul dumneavoastra si al nostru, nu atacuri politice josnice…”, spun semnatarii scrisorii.

“Acest mesaj nu se refera neaparat la persoane, ci la valori. Acest mesaj reprezinta un semnal de alarma in fata radicalismului, a intolerantei si a urii care se manifesta in societatea romaneasca. Din pacate, aceste sentimente si atitudini care ataca in mod direct fundamentele unei societati deschise sunt promovate nu doar de unii actori politici, ci si de reprezentantii elitei culturale, de oameni care reprezinta repere sociale si care exceleaza in domeniile lor de activitate.

Suntem profund ingrijorati in acelasi timp de atacul nedrept pe care domnul Andrei Plesu l-a lansat la adresa Maestrului Radu Beligan, doar pentru ca marele nostru actor a indraznit sa aiba si sa exprime public o opinie si o optiune politica diferita de cea a domnului Plesu. Consideram ca traim intr-o societate democratica in care libertatea de exprimare este garantata si ca nimeni nu trebuie pus la zid doar pentru ca isi exprima punctele de vedere. Este firesc ca intr-o societate deschisa sa existe pluralism de idei, de opinii si de optiuni de orice natura si este la fel de firesc ca oamenii, in special cei care reprezinta repere pentru societate, sa accepte si sa respecte faptul ca cineva gandeste si se manifesta altfel decat ei.

Domnule Andrei Plesu, va respectam si va recunoastem autoritatea epistemica in calitate de scriitor, de estetician si de istoric al artei, dar consideram ca este fundamental gresit pentru sanatatea spatiului public romanesc sa actionati, prin intermediul cuvintelor, conform dictonului «cine nu este cu noi, este impotriva noastra». Credem ca Romania inceputului de secol XXI ofera cetatenilor sai libertatea de a-si exprima ideile si preferintele, inclusiv pe cele politice, fara a fi atacati, linsati si batjocoriti comunicational de cei care au alte optiuni.

Va respectam parti-pris-ul politic evident al ultimilor 10 ani, va acceptam opiniile expuse in calitate de intelectual, adica de personalitate care se implica in treburile publice. Dar, atunci cand cineva nu este de acord cu o opinie, nu trebuie sa arunce cu pietre, sa denigreze si sa terfeleasca imaginea si munca depusa de o viata intreaga. Cariera de exceptie a maestrului Beligan nu merita in nici un caz astfel de atacuri, pe care le asteptam parca mai mult din partea unor partizani politici obtuzi si nu din partea unui autor respectat ca dumneavostra.

Va rugam sa acceptati acest minim comportament democratic si sa va cereti scuze fata de Maestrul Radu Beligan. Domnia-sa are dreptul, ca si dumneavoastra si ca orice cetatean al acestei tari, sa se exprime public fara teama ca cei care gandesc altfel ar putea reactiona violent!”, se arata in scrisoarea semnata de Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, Dida Dragan, Angela Similea, Adrian Daminescu si Florin Apostol.

In plus, societarii de onoare ai Teatrului National Bucuresti, Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru si Costel Constantin, ii transmit lui Andrei Plesu ca nu prezinta corect realitatea atunci cand spune ca artistii de la TNB i-au cerut in 1990 sa-l demita pe Radu Beligan de la conducerea institutiei: “Vrem sa va reamintim, domnule Andrei Plesu ca, noi, artistii Teatrului National Bucurest in anul 1990 nu v-am cerut schimbarea directorului TNB, domnul Radu Beligan, asa cum afirmati, ci, v-am adresat solicitarea de a numi un director la prima scena a tarii la 3 luni de la vacantarea postului, dupa ce Mesterul Radu Beligan parasise conducerea TNB din motive personale, iar Teatrul National Bucuresti nu avea conducere. Aceasta este realitatea faptica pe care dorim sa o subliniem si sa o facem cunoscuta opiniei publice”.

Sursa: BZI

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima. Răspuns în BURSA la adresa aberatiilor fostului procuror comunist Monica Macovei, pentru a cărei candidatură la preşedinţie voi semna cu doua mâini

Funny photo Monica Macovei Lustratie

Jurnalistul Victor Roncea răspunde, la solicitarea Ziarului Bursa, la declaraţia făcută ieri de Monica Macovei prin care anunţa că i-a dat în judecată pe colaboratorii turnătorului Voiculescu și Antena 3″, nominalizându-i pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor și Victor Roncea.

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima

1. Monica Macovei si spagarul lui Duicu Andrei Badin la B1 si Antena 3 cu VantuDoamna Monica Macovei se află într-o gravă eroare, scuzabilă însă, având în vedere gradele ridicate ale temperaturii şi ora de la final de program când este emis comunicatul său de ameninţare cu acţionarea în judecată “a colaboratorilor turnătorului Voiculescu”, între care mă enumără şi pe mine.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3. Dacă dânsa va putea demonstra, vreodată, contrariul, promit să-i fac cadou – evident numai pentru orele de după program – o sticlă de whisky mai ieftior, respectiv J&B, marca sa preferată.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de înfocatul ei propagandist de la B1TV, Andrei Bădin, tocmai prins de SRI şi DNA cu raţa lui Duicu în gură, respectiv o şpăguţă de 5000 de lei, personaj prezentat de EvZ ca una dintre “vocile dreptei” şi care a evoluat bine mersi de la sclavul de serviciu al “turnătorului Voiculescu” la “deontologul” de serviciu (acelaşi?) al “preacinstitului Păunescu”, ambii nababi media având de fapt şireturile legate cu firul aceluiaşi serviciu: DIE.

Vladimir Tismaneanu sotie Iliescu KGB Varanul si turnatorul Dan Voiculescu Jurnalul NationalNu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de colegul doamnei Monica Macovei din Grupul pentru Dialog Social (GDS), “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, care, înainte de a ieşi Traian Băsescu preşedinte, făcea turul caselor de protocol, al ţării şi al lumii, alături de Ion Iliescu, lansându-i memoriile “şocante” şi scriind asiduu, ca un scrib disciplinat, împreună cu soţia sa, la gazeta “turnătorului Voiculescu”, aşteptând cuminte sfârşitul de lună pentru a se întâlni pe coridorul de la casieria “varanului” de azi cu… Mircea Cărtărescu, altă vedetă a GDS.

2. M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am publicat informaţii privind faptul că fosta membră PCR încă de pe băncile facultăţii a reuşit să promoveze cam rapid, de la Procuratura Locală Giurgiu la procuror al Parchetului Sectorului 1 Bucureşti şi pentru că tatăl ei, prezentat în toate biografiile sale oficiale drept “jurist”, a fost de fapt colonel şi instructor la Secţia Militară şi Probleme de Justiţie – Sector MAI – a CC al PCR, secţie care depăşea în prerogative chiar şi Securitatea.

Monica-Macovei-PPE-GayFest-Homosexuali-Accept-PDLM-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am arătat că actuala europarlamentară şi aspirandă la funcţia supremă în stat pe tichet de adeptă a doctrinei populare, ceea ce înseamnă şi conservatoare, creştin-democrată, este în realitate membră fondatoare şi de onoare (!) a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor din România (ACCEPT), şi, pe deasupra, o susţinătoare a sectei-porno a “guru”-lui “Grig” Bivolaru (MISA). Culmea, la data de 4.01.2005, domnia sa a cerut public achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru, chiar de pe postul “varanului” şi “turnătorului de Voiculescu”, Antena 3.

M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru că am afirmat că este implicată în retrocedările abuzive din Transilvania, de partea maghiarilor, care se folosesc de bisericile catolică şi greco-catolică, confesiune pe care pretinde că o împărtăşeşte doamna în cauză, sau că i-am reproşat că simbolurile luptătorilor cu armă în mână în cea mai lungă rezistenţă armată anticomunistă din “blocul sovietic”, Ana şi Ion Gavrilă Ogoranu, au murit supăraţi după ce fosta ministreasă le-a refuzat recunoaşterea meritelor şi anularea dosarului penal de “duşmani ai poporului” sau că am publicat informaţia că fostul şef al SIPA, generalul Dan Gheorghe (fost şef al BA a SRI, UM 0215 a MI, DGPA a MJ), a fost demis de domnia sa după ce a refuzat să-i dea o înregistare video din Parcul Operei.

Dar nu!

3. Doamna Monica Macovei a ales să mă dea în judecată pentru că am publicat pe www.Roncea.Ro un document din procesul defunctului general Mihai Chiţac, ministru de Interne în Guvernul FSN (alături de nedemisionarul Andrei Pleşu, printre alţii), responsabil în mare parte de mineriada din 13-15 iunie 1990. În documentul respectiv, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, invocă în apărarea sa o declaraţie a Monicăi Macovei, pentru a întări propriile sale afirmaţii potrivit cărora Poliţia nu a folosit nici un fel de violenţă împotriva manifestanţilor, reţinuţilor şi arestaţilor. Să o analizăm:

Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi de la aceeaşi unitate, am fost trimişi la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti: Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. Nu am văzut nici un act de violenţă. Citind aceste declaraţii, am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” (Sursa: EvZ – 29.05.1997 – am respectat sublinierile facute de fostul general Chitac).

Astazi, doamna Monica Macovei sare peste textul ingrosat de Chitac – “Nu am vazut nici un act de violenta” – si se apleaca asupra afirmatiei din final, cu “Toata lumea pleaca acasa”, interpretand-o intr-o nota personala ca “dovada” ca ea ar fi sustinut, de fapt, “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență și că trebuia să fie eliberați imediat, să plece acasă” (citat de pe blogul domniei sale, 10.07.2014).

Ca unul dintre cei arestati ilegal – in fapt, retinuti ilegal, pentru ca nu ni s-a intocmit niciodata un document de arestare – dupa ce am fost rapit din Institutul de Arhitectura de catre trupele para-militare minieresti; ca unul dintre cei anchetati si maltratati de colegii doamnei fost procuror la Unitatea de la Magurele si ca unul dintre cei care am intocmit dosarele Amnesty International in acest caz, nu pot decat sa declar, asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii, ca doamna Monica Macovei a mintit, a mintit, a mintit.

In primul rand, sa ne amuzam putin. Recititi ce a constatat ea, in propria-i traducere: ca “oamenii arestati ilegal nu comiteau acte de violenta“. Unde? La Magurele? Noi? Contra cui sa fi comis “actele de violente”: a procurorilor, jandarmilor, minerilor?

Acum sa redevenim seriosi: Unitatea de Jandarmi de la Magurele (fosta a trupelor de Securitate) a fost pe perioada detentiei ilegale a circa 700 de romani, scena unor violente cumplite, explicate prin intoxicarile cu care au fost tratati soldatii in termen (de exemplu, li s-a spus ca noi am fi scos ochiii, cu cutitul, unui soldat de la Televiziune), prin inrairea pana la animalizare a minerilor (“cazati” in Unitate) dar si prin ticalosia unor ofiteri si procurori fideli regimurilor PCR si FSN.

Nu are rost sa intru in descrierea supliciile “horror” la care am fost supusi. Este suficient sa subliniez – si exista circa 700 de martori – ca acestea s-au derulat continuu, inclusiv si mai ales in timpul interogatoriilor luate de colegii doamnei procuror Monica Macovei, cand ni se fortau emiterea unor declaratii – cu pumni si picioare, rangi si paturi de arma – legate de detinerea de droguri sau arme sau de valuta sau alte ajutoare, de la americani sau de aiurea. Afirmatia doamnei fost procuror in acest caz – “Nu am văzut nici un act de violenţă“. – , folosita de altfel cu succes de fostul Ministru de Interne in apararea sa, este nu numai o minciuna ordinara dar intra si in sfera complicitatii la crima, avand in vedere acuzatiile aduse generalului Chitac si victimele rezultate in urma mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Apoi, gluma cu “toata lumea pleaca acasa” este de-a dreptul sadica, avand in vedere ca cei arestati nu puteau si nici nu au plecat nicaieri (unii pe o perioada intinsa pe luni de zile), jandarmii se aflau in post iar minerii se simteau ca acasa, asa ca n-aveau unde sa plece. Singurii care puteau si erau liberi sa plece linistiti acasa sau, mai precis, la o bere, erau doamna procuror si colegii sai.

Doamna procuror se apara azi afirmand ca in 1992, dupa doi ani de la evenimente, a avut o activitate revolutionara merituoasa impotriva abuzurilor din 13-15 iunie 1990 (mai precis la data de 23.06.1992, cu o luna si o saptamana inainte de a pleca cu o bursa Soros la Budapesta). Bravo ei! Sincere felicitari!

Dar intrebarea mea este ce a facut doamna procuror Monica Macovei in clipa in care a iesit, libera ca o pasarica a democratiei, pe poarta Unitatii? Loc al groazei in care se aflau, rapiti si lipsiti de libertate, sangerand, cu fracturi deschise si cu fetele tumefiate, sute de oameni nevinovati, dintre care zeci de femei, unele ce aveau sa fie violate la adapostul “Legii”, aparate si reprezentate de doamna Monica Macovei si colegii sai? A mers cu colegii la o bere, linistita “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență” asupra jandarmilor, minerilor si procurorilor?

Cum a dormit doamna procuror, transformata in timp intr-o adevarata Maria Tereza a societatii civile, in seara de dupa ce a vizitat ca la acvariu Unitatea de la Magurele, stiind cu sute de oameni sunt incarcerati si maltratati, intr-o hala imensa, intinsi cu fata pe ciment sau tinuti in genunchi, cu mainile la ceafa, paziti cu glont pe teava, ca niste criminali periculosi, si fara ca famiile lor sa stie daca mai sunt in viata sau nu, timp indelungat, perioada in care am fost cautati prin spitale, la morga sau la cimitire, prin gropile necunoscutilor?

Cat de mult s-a revolutionat ea, pentru “drepturile omului”, hai, nu pe 13, dar pe 14 si 15 iunie, cand a vazut ca se ingroasa gluma, sau pe 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 iunie, sa spunem? Hmmm… Ciudat. Nici eu, nici consulul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dennis L. Curry, care ne cauta la randul sau prin spitale si morgi, n-am auzit nici pas atunci din partea ei.

Ca procuror al regimului “Iliescu-KGB” atunci avea marea sansa sa devina disidenta-sefa, strigand in piata publica “Opriti macelul!”, dupa modelul altui “disident” revolutionar. De ce nu s-a dus la sediul GDS – care era plasat de Silviu Brucan sub protectia armatei, pentru a nu fi afectat, din greseala, de mineri – ca sa devina o “deep throat” la organul GDS, revista “22”? Sa divulge lumii ca sunt niste oameni batuti si rapiti, fara acte si fara drept, intr-o Unitate militara? Dar daca dansa “nu a vazut nici un act de violenta”, nici din partea noastra nici din partea procurorilor, si nici usturoi n-a mancat…

Opinia publica a aflat despre ororile inimaginabile savarsite in Unitatea de Jandarmi numai dupa ce am fost eliberat eu, impreuna cu fratele meu, si am publicat in “Romania libera”, gratie lui Sorin Rosca Stanescu, serialul de dezvaluiri macabre “Infernul se numeste Magurele”. Ulterior, datele privind arestatii, rapitii, mortii, ranitii si disparutii, adunate de echipa Ligii Studentilor din care faceam parte, au fost folosite si de colegii doamnei Macovei din GDS, pentru a publica vreo doua carti dar si, mult mai eficient, de Amnesty International, care a ajutat la eliberarea tuturor celor retinuti ilegal. Pe protestele internationale intocmite in aceea perioada tulbure n-am vazut niciodata numele “Monica Macovei”.

Ca sa inchei: Doamna Macovei, dupa ce si-a consumat eroismul de la “Congresul Fuziunii” “dreptei” printr-o ridicare de manuta (http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-la-ora-12-de-unde-dumnezeu-au-scos-ziarele-si-televiziunile-chestia-cu-momentul-eroic-al-monicai-macovei/), incearca sa-si gaseasca o tema de “ridicare” in campania sa de propaganda, chipurile pentru prezidentiale, in fapt o penibila operatiune de imagine cu scopuri care privesc diverse constructii politice prezente si viitoare. Eu ma declar public unul dintre cei care vor semna pentru inscrierea Monicai Macovei in cursa pentru prezidentiale. Numai asa, cred, va vedea in sfarsit aceasta gasca din care provine Monica Macovei cat mai da poporul roman pe niste jalnice muraturi, chiar si rahormonizate, ale regimului comunist-bolsevic.

Altfel, nu am de ce sa ma mai mire ca o victima a mineriadei este atacata, si dupa aproape 25 de ani, de unul dintre personajele din tabara tortionarilor. Este in spiritul vremii.

Victor Roncea

Integral in BURSA – Jurnalistul Victor Roncea: «Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu”»


Mani Pulite - Cristi Preda si Monica Macovei la Primarie - Cu toate pulitele susFoto: Acuvio.Blogspot.com – Funny pictures si Partidul Comunist Italian

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova