Posts Tagged ‘Doi frati patati’

INVATATURILE CUVIOSULUI MAGICIAN PURIC catre fratii sai Neofit, Adolf si Riceard: Intre ZEN, BUDDHA, BRAHMA, MOZAICI, YOGA si CONTINENTA SEXUALA

http://vlad-mihai.blogspot.com/ informeaza din YOGA MAGAZIN: Interviu – DAN PURIC

text Oltea Mutulescu

Omul a intrat in criza pentru ca a iesit din taina. Iar arta are misiunea sa reabiliteze taina.

Daca ar trebui sa aleg un singur cuvant pentru a-l incorona pe Dan Puric as alege fara sovaire: magie. Iar restul este, intr-adevar, tacere. Paradoxul face ca, desi spectacolele lui isi aduna sevele din tacere si se desfasoara in tacere, Dan Puric este o voce sonora in teatrul contemporan. Pentru ca ridica tacerea la nivel de limbaj si propune o arta care se hraneste cu esente. Trezeste sufletul. Il face sa vibreze prelung si bogat ca un clopot.
Elogiat de critici internationali, premiat de UNESCO si UNITER, aplaudat si ovationat in tari care l-au numit maestru, Dan Puric si PassPartout, trupa pe care a creat-o, sunt deja un fenomen mondial. Visul, Toujours l’amour, Made in Romania, Hic sunt leones nu incap in etichete. S-a pomenit de pantomima, teatru-dans, teatru-gest, dar arta lui impetuoasa este in primul rand un omagiu adus energiei pure, descatusata din cuvintele lumii moderne, atat de adesea alienante.
Dan Puric e un cautator si un vizionar. El cerceteaza omul, caruia ii recupereaza maretia. Cerceteaza lumea, careia ii marturiseste lumina vie a spiritului. El insusi este in continua efervescenta. Nu nelinistit, ci insetat. Nu mistuit, ci ardent. Jucaus, plin de bucuria de a trai.
Dincolo de talentul sau exploziv de actor, dansator, coregraf si regizor, Dan Puric este adorator al cartii si un vorbitor care isi aduce cuvintele din imparatii. Yoga Magazin l-a provocat la dialog pe Dan Puric. Un deschizator de drumuri, un magician, o constiinta.

Reporter YOGA MAGAZIN: Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?

Dan PURIC: Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen… Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca este firesc sa recuperezi orice gandire benefica in suportul umanitatii. Acesta este crestinul ortodox adevarat.

Interviul-minune, integral, in Yoga Magazin
Vezi si Cuvantul Cuviosului SERAFIM ROSE vs cuvantul lui DAN PURIC privitor la regasirea cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen.

CUM MI-AM FACUT RECLAMA pe blogul unui intarziat si din ce m-am inspirat: Protestul "intelectualilor" anti-romani si gds-isti la adresa mea si a ZIUA

“PROTEST”-ul celor 18

Presa “libera si democrata” din Romania inregistreaza in ultimul timp derapaje ingrijoratoare. E greu de inteles si de acceptat modul in care unii jurnalisti romani ajuta, si nu de azi de ieri, la raspandirea ideilor xenofobe, sovine si antisemite, la propagarea unor mesaje extremiste si legionaroide. Sentimentul de “intoarcere in timp” in perioada de glorie a Garzii de Fier este din ce in ce mai pregnant si se accentueaza pe zi ce trece, fara ca nimeni sa reactioneze, ceea ce poate crea impresia unui acord mai mult sau mai putin tacit. Instigarea la ura si violenta este preluata de unii cititori care, la adapostul anonimatului, posteaza pe site-ul acestor ziare mesaje nocive, periculoase, care depasesc limita legii, ca sa nu mai vorbim de cea a bunului-simt.
Editorialul “Limba lui Ungureanu” semnat de Victor Roncea in ZIUA din 29 mai 2006 se inscrie prin ton si substanta in categoria mai sus mentionata. Ideile sale, de neacceptat intr-o presa civilizata, culmineaza apoteotic si in spirit pur gardist, cu o instigare la crima: “Comandante, da ordinul!.” In editorialul din 13 februarie 2006, Roncea punea problema “disponibilizarii persoanelor cunoscute ca actionand impotriva Romaniei”. Neintrebat la timp daca are deja pregatita lista cu disponibilizarea “tradatorilor”, iata ca a devenit de-acum caduca. Dar lista poate servi, la rigoare, la aplicarea “ordinului Comandantului” pe care Roncea si ai sai il asteapta.
Ziarul ZIUA nu se afla in nici un caz la prima iesire de acest gen. Ziaristi precum Victor Roncea, Miruna Munteanu, Vladimir Alexe, Dan Chiachir, George Damian, s.a. au devenit varful de lance al atacurilor nationalist-securiste. Dupa promovarea incontinenta a lui Paul Goma, cu toate excesele lui, cu repetatul si obositorul sau negationism, ZIUA recidiveaza cu recentele atacuri la adresa lui Vladimir Tismaneanu, Smaranda Enache, Mihai Razvan Ungureanu, etc.
Iar sub pretextul libertatii de cuvant, iata ca in data de 29 mai 2006 acest cotidian a ajuns sa instige in mod deschis la crima. Finalul articolului “Limba lui Ungureanu” aminteste frapant de incitarile la asasinat politic ale Garzii de Fier, care a si pus in practica ceea ce a propovaduit.
Aplicarea legislatiei recent promulgate de presedintele Romaniei impotriva oricaror actiuni de tipul incitarii la crima dupa modelul Garzii de Fier, impune ca Procuratura sa se sesizeze si sa investigheze cine se ascunde in spatele “Departamentului National Antitradare” si al “Comandantului” invocat in maniera codrenisto-simista de Roncea.
Pe de alta parte, conducerea ziarului, dl Sorin Rosca Stanescu indeosebi, dar si acei colaboratori care asigura o anume credibilitate acestei publicatii, ar trebui sa constientizeze, macar cu intarziere, pericolul real reprezentat de acest gen de articole. Si eventual sa-si dea seama ca tocmai din cauza acestor articole ZIUA incepe sa semene, pe alocuri, cu publicatia organizatiei “Noua Dreapta”.
Asteptam, in acest sens, o actiune concreta din partea domnului Sorin Rosca Stanescu.
Ágoston HugÓ, publicist.
Prof. Liviu Antonesei, Universitatea Al.I. Cuza, Iasi
Bányai Péter, publicist, Cluj-Napoca.
Dr. Mihai Chioveanu, Universitatea Bucuresti
Adrian Cioflanca, istoric, Iasi.
Dr. Andrei Cornea, Universitatea Bucuresti
Victor Eskenasy, publicist, Praga
Prof. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea Al.I. Cuza, Iasi
Marco Maximilian Katz, director, Centrul Pentru Monitorizarea Antisemitismului, Bucuresti
Dan Matei, CIMEC – Institutul de Memorie Culturala
Raluca Moldovan, doctorand, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Andrei Oisteanu, Universitatea Bucuresti
Prof. Marta Petreu, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Prof. Liviu Rotman, SNSPA, Bucuresti.
Prof. Michael Shafir, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca.
Tibori Szabo Zoltan, publicist, Cluj-Napoca
Daniel Ursprung, Universitatea din Zürich
Dr. Leon Volovici, Universitatea Ebraica, Ierusalim

(si tot neo-kominternul, urmat acum de orto-komintern 🙂

Detalii haioase si picante despre aceasta porcarie gasiti, pe larg, in Articolul ATAC LA ZIUA

Cum am copiat “conceptul izolarii” creat de cei 18 si am dezvoltat subiectul Roncea, sub semnatura andrei d, pentru a-l face de ras pe un gds-ist al “ortodoxiei” pe propriul lui blog 🙂

andrei d spunea
Succesul gruparii Roncea are la baza trei piloni principali. Poate in urma acestei in intalniri de azi se va surpa in sfarsit unul din ei, veti vedea imediat care.

Dincolo de acuzatiile nedovedite, cu aer SF, ca ar fi spion rus, ca a luat mita de la americani, ca e mason sau nebun de balamuc, trebuie sa vedem cum si-a construit de fapt gruparea Roncea pozitia de forta in dezbaterea publica ortodoxa si cum a urmarit si a ajuns unde si-a dorit de la inceput.

Pilonul 1: Cunostinte de nivel mediu – spre avansat despre lumea online, despre web 2.0, bloguri si Internet, pe fondul lipsei totale de cultura online din partea publicului romanesc, ce descopera abia acum blogurile.

Pilonul 2: Relatii cu persoane cheie de la Manastirea Petru Voda, din anturajul Parintelui Justin.

Pilonul 3: Identificarea slabiciunilor si nevoilor celorlalti actori din viata crestin ortodoxa romaneasca.

Acum sa vedem faptele. Cele doua websiteuri de la care s-a plecat sunt blogul lui Roncea si portalul apologeticum. Acestea reprezinta platforma gruparii Roncea de comunicare cu exteriorul, aici isi lasneaza pozitia oficiala. De ce are gruparea nevoie de mai mult de un site? Ca sa dea impresia ca sunt mai multi, ca sa se promoveze de pe unul pe altul, ca sa joace roluri bine definite, cu care sa pacaleasca lumea.

Avem pe de-o parte apologeticum, ultra crestin-ortodox, avand pozitii foarte dure, auto proclamat drept standardul maxim de „credinta”. Din aceasta postura este usor sa ii ataci pe ceilalti actori din spatiul crestin romanesc: niciunul din ei nu este la nivelul tau de credinta, toti au „slabiciuni”, sunt „caldicei”. Atentie, doar Roncea este in regula 100%, potrivit apologeticum. Acesta este deci bratul ortodox pur al gruparii. Totul aici este impachetat intr-un ambalaj nationalist, antiamerican, anti european, anti izraelian, anti straini. Siteul este anonim, cititorul nu stie cine este in spatele lui, insa observa ca ii identifica foarte clar pe „dusmani”, ca atrage atentia asupra „pericolelor”. Intre doua mesaje dure la adresa „dusmanilor”, se strecoara si cate un articol corect, dar si unul de delir scapat de sub control. Pentru grupul Roncea, scopul acestui website este foarte clar: sa castige influenta in blogosfera ortodoxa, pentru a-i putea pulveriza pe cei care deranjeaza si pe care ei ii simt puternici: vezi Puric, vezi Tarziu, vezi Codrescu.

va urma (1/3)

Il avem apoi pe Roncea, bratul politic al gruparii. Acesta se pozitioneaza ca jurnalist crestin, interesat domnule de soarta cetatii. Ritmul de adaugare de mesaje noi pe blog este foarte ridicat, semn ca acolo lucreaza mai mult de o persoana: este vorba de o echipa ce semneaza in numele lui Roncea. Articolele curg pe banda rulanta, sunt lungi, combina text cu poze si cu film, sunt redactate dupa standarde jurnalistice, cu intertitluri si cu cuvinte subliniate. Din punct de vedere cantitativ, blogul Roncea este bogat. Dar surpriza, pe agenda persoanelor care trebuie pulverizate se numara aceiasi oameni ca la apologeticum: vezi Puric, Tarziu etc. Atacurile se declanseaza de pe pozitii politice, adica se inventeaza si se fabuleaza legaturi ale acestor personaje cu entitati clare: masoneria, Uniunea Europeana, PSD, serviciile secrete. Arma favorita: calomnia de cea mai joasa speta, acuzatia nedovedita, fapta inventata, adevarul rostit partial, MINCIUNA ORDINARA. Roncea se pricepe totusi sa dea filme cu diversi calugari, pe care le trucheaza si le interpreteaza cum vrea el, sa scoata din contex declaratii, sa scrie destul de atractiv pentru publicul lui. Intr-o societate careia ii lipseste minima educatie online, care ia de bun orice gaseste pe net pentru ca „asa scrie acolo”, stilul Roncea merge perfect. Cine isi mai pune problema surselor, a dovedirii afirmatiilor, a verificarilor suplimentare, romanul inghite aproape orice.

Nu trebuie sa fii specialist in mediul online ca sa observi cat de bine se completeaza si se ajuta reciproc apologeticum si Roncea. Nu exista nici un atac, ci doar citate reciproce si comentarii de la unul la altul. Multi nu isi dau seama ca in blogosfera este foarte usor sa controlezi, sub protectia anonimatului, o retea de bloguri aparent independente, dar care lucreaza la comun, pentru acelasi scop. Nu este ceva complicat, dar lui Roncea ii iese foarte bine. Asa a ajuns el sa se legitimeze, vorba aia, il lauda apologeticum, marele ortodox anonim.

Aceste doua instrumente online nu ar fi avut nicio valoare fara relatiile din interiorul Manastirii Petru Voda. Astfel, gruparea Roncea a reusit sa:

– se foloseasca de numele Parintelui Justin si sa declanseze scandalul cipurilor. Aceasta grupare fiind in spatele scandalului, a putut sa pregateasca din timp, minutios, materialele „anti cip”, sa inunde de continut blogosfera, sa trimita proteste peste proteste la minister, la patriarhie, la politie, la primarie si sa preia, in ochii comunitatii crestine romanesti pozitia cea mai avantajoasa. Despre cum a ajuns la B1, la emisiunea Nasul mai trebuie analizat, sunt „legaturi periculoase” ce ajung in zona PD-L, senatorul „prieten” Iulian Urban, poate chiar spre Basescu.

va urma (2/3)

21 iulie 2009 16:22

andrei d spunea…
continuare

Tot prin intermediul relatiilor din interiorul Manastirii Petru Voda, gruparea Roncea a mai reusit sa:

– se foloseasca de numele Manastirii Petru Voda si sa organizeze evenimente prin mai multe orase din tara, unde Gruparea Roncea, prin Asociatia Civic Media, ocupa pozitia centrala. Este de discutat aici cum se combina, foarte periculos, memoria bietilor oameni morti in inchisorile comuniste cu pericolul cipurilor din pasapoarte. Tot aici e de analizat cum au reusit initial sa il coopteze si pe Danion Vasile…

– se tipareasca o carte anti cip, in colaborare: Manastirea Petru Voda si Asociatia lui Roncea, Civic Media, unde numele acesteia apare mare pe prima pagina. Nimeni nu este interesat de unde au provenit banii pentru aceasta carte si nici daca Parintele Justin chiar a dorit sa fie citat in ea, pentru a-i da binecuvantarea.

– se adune cateva sute de mii de semnaturi, dupa formatul promovat de apologeticum, de la romanii care, de cand se stiu ei, intai semneaza si abia apoi citesc sa vada ce au semnat, daca mai au rabdare. Nu s-a dat nici un termen pentru adunarea de semnaturi, nu s-a spus cine, ce va face cu ele, insa ele sunt bine pastrate. Sa nu ne miram daca ele vor fi depuse pentru infiintarea unui partid politic sau a unei grupari, sau pentru a face bani. Dupa principiile de marketing, exista acolo sute de mii de consumatori potentiali, interesati de produse similare (au semnat anti-cip) ce pot fi targhetati usor.
Ar mai fi si revista Atitudini si alte publicatii, insa acestea fac parte din esalonul doi al influentei.

Cel mai trist lucru este ca Grupul Roncea a stiut sa identifice faptul ca blogosfera ortodoxa romana este dezbinata, ca multi au slabiciuni, ca multi au un obiectiv personal mai important decat orice altceva. Manati poate de buna credinta, si convinsi ca in lupta anti cip nu mai conteaza trecutul celor implicati, site-urile ortodoxe s-au grabit sa ii faca o publicitate uriasa lui Roncea. Potrivit site-ului de monitorizare a blogurilor, technorati.com, blogul Roncea este citat de nu mai putin de 609 alte bloguri! Spre comparatie, acesta al Domnului Tarziu, este citat de doar 22 de alte bloguri. Cel putin in faza 1, imediat dupa lansarea acelui comunicat al Parintelui Justin, (aproape) nimeni nu a mai tinut cont de „cazierul” lui Roncea si toti au preluat cu ochii inchisi din materialele incendiare ale acestuia. A mai trecut o saptamana – doua de la comunicatul despre cipuri si unii si-au amintit de faptul ca Roncea este un calomniator de profesie, ca a scris lucruri groaznice despre Plesu sau Liiceanu, ca se spune ca e pe statul de plata al Rusiei samd. A inceput sa mai dispara din referintele ortodoxe, insa tocmai in acel moment siteul frate apologeticum si-a dovedit utilitatea. Multi au incetat sa il citeze pe Roncea, dar dadeau link catre apologeticum, nestiind ca ajuta membrii unei echipe bine sudate.

Din pacate la fel stau lucrurile si acum. Caracterele adevarate din blogosfera romaneasca nu spun lucrurilor pe nume despre Roncea si apologeticum decat daca sunt atacate in mod direct de acestia:

– Razbointrucuvant nu il mai pomeneste pe Roncea si nici nu sufla o vorba despre conferintele organizate prin tara de Civic Media. Insa in momentul cand un post de-al lui apologeticum despre un nou virus lansat de masoni sau despre spalarea creierelor in occident place, atunci este citat cu link. Pentru cei care sunt in spatele portalului Razbointrucuvant mai importanta este agenda proprie, anti-ue, anti-strainatate, ultra conservatoare decat faptul ca directioneaza indirect vizitatori pe site-ul lui Roncea.
– Parintele Savatie este echilibrat, se tine departe de extremismul lui Roncea, insa nu se abtine sa citeze din apologeticum in comentarii, atunci cand ii convine subiectul.

3/3

21 iulie 2009 17:23

andrei d spunea…
EPILOG:
– Rafael Udriste sau Danion Vasile nu sunt deranjati de faptul ca apologeticum ii are in lista de bloguri partener si le trimite zilnic cateva zeci de vizitatori. Asa ca ei nu iau acum nici un punct de vedere impotriva acapararii blogosferei ortodoxe de grupul lui Roncea si probabil ca vor interveni doar cand vor fi atacati direct.
– Sunt si altii care, desi manati de bune intentii au meciurile lor directe cu patriarhia. Lor le convine cand Roncea si apologeticum il ataca pe patriarhul Daniel sau il fac albie de porci pe Pr. Stoica si nu isi dau seama cat rau fac citandu-i pe acesti indivizi.

Concluzia este ca aproape nimeni nu este este deranjat de calomnie, minciuni sau de mistificari, decat atunci cand acestea sunt indreptate impotriva lor. Roncea, apologeticum si toti cei din gasca lor, inclusiv cei din Manastirea Petru Voda ar trebui izolati si citati doar pentru a arata ce fel de oameni sunt cu adevarat, nu pentru promovare.

Mai sper si ca cititorii online nu vor mai lua de bune orice informatii gasite pe Internet, fie ca este vorba de filme atat de puerile cum sunt cele din seria zeitgeist, fie ca este vorba de atacuri murdare la adresa lui Puric. Oameni buni, inainte sa inghiti gunoaiele lui apologeticum la adresa d-lui Tarziu, spre exemplu, verificati va rog din ambele surse, verificati si apararea acestuia din urma. Este un gest de minima igiena pe care ar trebui sa il faceti oricand: verificati din mai multe surse. Intrebati-va si de ce unele bloguri sunt anonime?! Daca vor sa sustina puncte de vedere categorice ar trebui sa stim cu cine stam de vorba, ce au de ascuns. Exista cumva un interes acolo? Si in cazul in care vocile importante din comunitatea online ortodoxa nu vor interveni impotriva Gruparii Roncea, macar protejati-va voi de manipularile acestea grotesti si incercati sa va dati seama cand cineva doreste sa va pacaleasca.
Dar poate intalnirea de azi, atat de asteptata, va constitui un nou inceput pentru noi toti.
SFARSIT

21 iulie 2009 17:23

acelasi andrei d spunea…
Permiteti o scurta completare: ii veti vedea aici pe toti cei 609 care il citeaza pe Roncea direct si care trimit linkuri direct in blogul lui: http://technorati.com/blogs/victor-roncea.blogspot.com?reactions

Ii veti recunoaste pe cei de la Razbointrucuvant (pe 3 iulie 2009), pe celebrul Urban, pe Bataiosu, pe ProOrtodoxia, pe Pr. Savatie, pe Laurentiu dumitru samd.

(Ha, ha, ha! – nota mea)

Apoi, pentru ca “se poarta” la greu pe acest blog – ca la Securitatea Poporului KGB de pe vremuri -, conceputul de “ortodox” anonim, am bagat si o anonima:

21 iulie 2009 17:37

Anonim spunea…

catre un alt Andrei care isi permitea sa-l conteste pe P Arsenie, dupa cum il contesta pe P Justin gruparea Puric-Tarziu Riceard -Codrescu Adolf (ce nume au, Doamne! A tunat si i-a adunat!)
Intrebarea ta reprezinta un sofism destul de subtire. De unde rezulta in mintea ta ca daca Parintele Arsenie Papacioc nu se implica direct,pe fata, sub ochii iscoditori ai presei, in proiectul de la Aiud, din smerenie cum spui tu, inseamna ca cel care se implica (aici insinuezi ca ar fi vorba de Parintele Justin, pentru ca sfintia sa a propus un proiect care nu a fost aprobat de cel care e “in charge”, respectiv IPS Andreicut) e lipsit de smerenie? Adaug ca, e foarte posibil ca si Parintele Arsenie sa se implice mult mai cu folos decat noi, rugandu-se pentru Parintele Justin. Poti stii tu ca nu e asa? Iar rugaciunea dreptului e incomparabil mai puternica / folositoare decat aflarea noastra in treaba.

Poate ca Parintele Justin are o misiune spirituala, iar altii au o misiune de la “securitate”, sa zicem! Ce-ar trebui sa faca Parintele? sa renunte, ca sa dovedeasca unora care gandesc ca tine, ca are smerenie?

Cum poti sa judeci tu smerenia unor oameni induhovniciti, daca (iarta-mi presupunerea) nu ai ajuns la masura lor?

Iti amintesc de cei doi mari Arhangheli, Mihail si Gavril: unul poarta sabie, iar celalat un crin. Fiecare are misiuni diferite. Insa amandoi au smerenia ingereasca! Asa poate fi cu Parintele Arsenie si cu Parintele Justin.

De ce crezi tu ca din smerenie cineva trebuie sa se dea la o parte? Poate tocmai Domnul i-a dat Parintelui Justin si doar lui sarcina de a face aceasta Manastire, ca unul ce a supravietuit, din mila Sa, temnitelor ingrozitoare ale Aiudului, pentru a da marturia adevarata despre credinta si despre satanismul ce s-a practicat acolo.

Ce vreau sa-ti spun este ca fiecare are misiuni diferite, iar noi n-ar trebui sa judecam pripit, prin lipsa de smerenie, pe cel care doreste sa-si impuna punctul de vedere. Trebuie sa vedem daca lupta pe care o duce acela e curata. Sa vedem daca omul e placut Domnului si daca foloseste, ca sa zic asa, “mijloace specifice”. Atat.

Eu nu stiu daca IPS Andreicut are autoritatea morala in fata Parintelui Justin pentru a se ocupa de manastire. E de bun simt ca cei indelung patimitori care au supravietuit Aiudului au autoritatea morala in a spune ceva despre acest proiect, pentru ca lor si fratilor lor care au murit pentru credinta, le inchinam acest monument. Iar cand e vorba de mari duhovnici ai tarii, cuvantul lor ar trebui sa primeze in fata rangului bisericesc – administrativ. Ca la militarie – functia bate gradul.

Apoi, nu stiu de ce IPS, pentru a linsiti apele, nu explica public motivele pentru care respinge proiectul Parintelui Justin? Ar inceta toata tevatura sau, dimpotriva, s-ar creea una si mai mare…Cine stie!? Poate ca tocmai de-aia nu vor unii sa lamureasca lucrurile si merg pe burta. De frica sa nu se de-a de gol.

Cum spuneam, smerenia poate imbraca mai multe forme. Aminteste-ti cum Domnul i-a biciuit in templu pe negustori. Era cumva Domnul lipsit de smerenie? Sa nu credem o asemena prostie.

Am impresia ca ai o intelegere destul de simplista despre smerenie. Tot dintr-o sfinta smerenie, blindul Sf. Nicolae l-a palmuit pe batjocoritorul Arie. Si toti Parintii au stiut ca era palma Duhului Sfint!

Eu zic ca unii vorbesc pe fata si altii se ascund. Parintel Justin a vorbit pe fata. IPS Andreicut si Dan Puric au ramas datori. Numai vorbind limpede putem opri sminteala.

Cu respect
🙂

Daca am vazut ca chiar e prost si isi face singur deservicii, am mai dat cu o anonima in doua parti:

Anonim spunea…
Claudiu, cu tot respectul, comentariul tau la adresa intilnirii intimplatoare deformeaza realitatea. Urmarind inregistrarea video, sunt de parere ca lucrurile par sa te contrazica.
Sper ca imi vei publica acest text – precedentul n-a trecut de cenzura, desi am respectat regulile scrise si nescrise ale bunei cuviinte.
1. Spui ca intilnirea intimplatoare dintre Parintele Justin si dl. Puric a fost “lucrarea lui Dumnezeu” incercand sa induci ideea unei situatii providentiale. Ca si cand cei doi barbati crestini au dorit tare mult sa se vada, dar imprejurarile vitrege i-au impiedicat, si atunci a intervenit Dumnezeu. Dupa tine, ce s-a intimplat alaltaieri a fost o regie cereasca la care ar trebui sa cascam ochii intr-un fel anume. Nu stiu de unde ai aceasta siguranta, pentru ca, desi nici un lucru nu se intimpla fara voia lui Dumnezeu, mai stim si ca necuratu’ isi baga uneori coada; din cand in cand mai regizeaza si el…
E riscant sa pretinzi ca vezi lucrarea divina in anumite gesturi cotidiene (ma repet, cum stim cu totii, lucrarea lui Dumnezeu se desfasoara necontenit, deoarece El tine lumea, impreuna cu ingerii Sai) cand sunt Parinti cu experienta care nu se pronunta atat de categoric in astfel de situatii.
Am indoieli ca intilnirea a fost providentiala din cel putin doua motive:
– dl. Puric n-a aratat ca si-a dorit aceasta intilnire, a fost precipitat, iritat, cam lipsit de respectul cuvenit fata de un mare duhovnic cum il numeste adesea, si cum este de fapt Parintele Justin Pirvu.
– Parintele a fost retinut fata de Dan Puric si. as indrazni sa spun, dezamagit (dupa felul in care s-a produs despartirea)
Stim ca Dumnezeu implineste adesea neputintele oamenilor; tocmai ca ne respecta si vrea ca noi sa crestem, nu ne jigneste facandu-ne noua temele pe care suntem datori si ne sta in putinta sa le facem. Prin asta vreau sa spun ca barbateste-crestineste ar fi fost ca dl. Puric sa puna mana pe telefon si sa ceara Parintelui sa-l primeasca pentru a-i da o explicatie. Din cate stim din presa, acest lucru nu s-a produs si asta banuiesc ca nu din vina Parintelui Justin. Deci, de ce o minune daca nimeni nu o cere, daca nimeni n-are nevoie de ea?
va urma

24 iulie 2009 01:16

Anonim spunea…
continuare

2. Nu e lipsit de semnificatie ca, in titlul tau, primul mentionat este Dan Puric si nu Parintele Justin. Frumos este ca enumerarea sa se faca in ordinea importantei persoanelor. Sau tocmai asta ai facut, si nu ti-ai dat seama!?

3. Ai sustinut ca “s-a făcut astfel primul pas spre reapropierea celor două personalităţi ale Bisericii”. As vrea sa fii mai limpede: cine “s-a facut primul pas”? Parintele Justin sau dl. Puric? Pentru ca Parintele prin “meseria” lui, face pasi nenumarati spre noi toti, rugandu-se cu putere pentru drepti si pentru pacatosi. Parintele tot face pasi inspre sufletele noastra. Inclusiv spre dl. Puric. Cred ca cel care era obligat sa faca pasul inapoi este cel care a “fugit”, cel care a rupt relatia, iar acesta este dl. Puric. Din ce am vazut pe inregistrarea video, acest lucru nu s-a produs deloc, dimpotriva.
4. Ai folosit destul de neinspirat sintagma “celor doua personalitati ale Bisericii” pentru ca ai indus in mod nejustificat ideea de oarecare egalitate intre Parintele Justin si dl. Puric. Nu stiu cat de prieten esti cu Dan Puric, pe care si eu il pretuiesc mult, totusi, acest lucru nu ar trebui sa-ti tulbure discernamantul. Cunoastem multi dintre noi marturisirea dlui. Puric care este frumoasa, facuta cu o multa putere, insa, privind la viata de jertfa curata a acestui puternic stilp al ortodoxiei, care este Parintele Justin, cred ca ideea de apropiere spirituala pe care o induci este complet nepotrivita.
5. Afirmi adesea ca Parintele Justin este manipulat de fratii Roncea sau de anumiti ucenici neascultatori / rau intentionati.
Iti atrag atentia ca pozitia ta este lipsita de respect fata de Parintele, pentru ca ii negi puterea de discernamant pe care o are datorita experientei sale si mai ales datorita faptului ca este, asa cum de altfel multi recunosc, purtator de Duh Sfint. Ori Parintele Justin e duhivnicul neamului si atunci e omul lui Dumnezeu, la care se inchina o tara intreaga (alaturi de Parintele Arsenie Papacioc si de alti mari duhovnici mai putin faimosi), ori e un simplu monah, bine intentionat, dar manevrabil. Ori Parintele Justin e stilpul ortodoxiei, adevarata personalitate (cum bine ai recunoscut) si atunci ii recunosti si puterea pe care Dumnezeu i-o acorda, ori este doar un calugar care vrea sa faca un proiect. Pentru mine, Parintele Justin este marele duhovnic, stilpul ortodoxiei, omul cu viata curata, bine placut lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfint il intareste. Ma rog si eu mult pacatosul, lui Dumnezeu sa-l tina neclintit in credinta pe Parintele, ca sa poata pastorii spre slava lui Dumnezeu cat mai multi crestini. Ar trebui sa lamuresti pozitia ta in privinta autoritatii Parintelui, pentru ca altfel creezi confuzie in rindul unora mai putin atenti.

Claudiu, iti apreciez munca si cred in bunele tale intentii. Publici de multe ori articole foarte interesante si folositoare. Totusi, in aceasta zinzanie care s-a creat ai avut si tu un rol semnificativ prin faptul ca n-ai clarificat la timpul cuvenit anumite lucruri. Cu cat vei fi mai limpede, cu atat vei ajuta ca iritarea / zminteala creata (si) de persoanele cate iti citesc articolele, sa ia sfirsit.
Numai bine 🙂

24 iulie 2009 01:19

Si, bonus, va divulg si unul dintre semnatarii cu pseudonime “kinky”. Urmariti comentariul vitriolic semnat Mos Guerilla si veti descoperi adevarata fata a lui… Adolf Vasile Crivat Razvan Codrescu. Oare cat de prosti sunt baietii astia de nici nu stiu ca, de cand google e in Romania, orice comentariu “anonim” pe blogger poate fi identificat imediat?! Saracii! Noroc, totusi, si cu prostia asta…

MUTANTII din canale. Se intampla si la noi. Cand puricii si capusele se transforma in viermi si-si mai fac si colonie DOVADA VIDEO si explicatia BOR


O “creatura neidentificata” a fost descoperita in sistemul de canalizare al Bisericii Ortodoxe Romane, in timpul unui control de rutina. Imaginile video ce infatiseaza bizara creatura au facut inconjurul lumii, provocand o valva uriasa. Desi adeptii teoriilor paranormale spun ca ar putea fi vorba despre o creatura extraterestra, oamenii de stiinta sunt mult mai rezervati, afirmand ca cel mai probabil este vorba despre o specie evoluata din familia anelidelor, viermi care se simt foarte bine in noroiul din canale, relateaza “The Day” in editia electronica de joi.

“Duhovnicul nostru ne-a cerut sa inspectam sistemul de canalizare, care a fost construit in 1949, o data cu infiintarea Securitatii bolsevice afiliata Kominternului. Deoarece canalele sunt atat de vechi, exista multe probleme de infrastructura si azi, cand sunt semne clare ca a aparut neo-Kominternul”, a declarat o purtatoare de cuvant a Attitudes Construction, Nunny Shine, ai carei angajati au facut descoperirea din localitatea Bacaus. Nu se stie cine a postat postat marti pe You Tube imaginile video ale “creaturii” cu doua guri negre din sistemul de canalizare dar, potrivit portalului Exterminator.it din San Giorgio, dupa numai 24 de ore, clipul fusese deja vizionat de peste un milion si jumatate de apologeti, in cautarea “razboinicilor” poli si orthomorfi ai canalelor. Desi identitatea “eroului” din imagini, care pare deranjat de lumina camerei de filmat, a starnit controverse aprinse pe internet, biologii au confirmat acum ca, in realitate, imaginile nu suprind decat o banala colonie de viermi.

In ceea ce priveste reactia “stranie” a viermilor la lumina, ea a fost explicata intr-un mod cat se poate de simplu de Ed Flower Balan, specialist venit tocmai de la Jordan, coordonator de mediu in cadrul Peter Koenig Public Utilities Department. “Acea lumina le aminteste de lumanare si, deci, automat, de cruce. Pacat ca reporterul nu avea niste tamaie sau ustoroi desi putea incerca extirparea coloniei si cu Frontline sau chiar cu doua pliciuri peste nas”, a declarat el sec pentru “The Day”.

Ca de obicei, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, Kostelus Biometrics, a refuzat sa faca orice fel de comentariu despre tumoarea din sanul ortodoxiei. Pe surse, totusi, s-a putut afla ca pozitia oficiala a Patriarhului va fi dezvaluita in aceasta seara, in exclusivitate, la una dintre aceste emisiuni (nici el nu era foarte sigur la care): Acces Direct la Lazarush, Un Shou Pacatos sau Pact cu Diavolita, prin gura lui Padre Sectarios.

VREMEA PURICILOR. Cum fac puricii purici VIDEO

PARINTELE JUSTIN PARVU si Manastirea Petru Voda au repudiat revista pseudo-ortodoxa ROST, care militeaza pentru implantarea cu cipuri biometrice

Conform portalului ortodox Apologeticum, ultimul numar al pseudo-revistei Rost a fost scos din pangarul Manastirii Petru Voda pentru ca era sursa de sminteala si raspandire a raului visceral. In sfarsit, se pare ca au inteles si monahii de la Petru Voda ce se ascunde in spatele vorbelor mieroase ale slujitorilor anti-romanismului si anti-crestinismului Adolf Crivat Vasile alias Razvan Codrescu si Riceard Tarziu alias Claudiu Tarziu (primele sunt numele lor reale!).
Reactia categorica a survenit urmare a unui articol prin care cei doi si-au dat arama pe fata (desi oricum sunt cam “colorati”, dupa cum se vede in foto), militand direct in favoarea acceptarii fara opozitie a actelor cu cip. Pentru ca sunt multi smintiti pe lumea asta, inclusiv in randul clerului tradator al obstii si Bisericii Neamului, cei doi au gasit repede unul asemenea lor si au ales sa se ascunda in vorbele unui pseudo-preot, instigat printr-un interviu. Este vorba, dupa cum v-am spus, de un personaj asemanator celor doi, strain de acest neam, de tara si credinta noastra, care, sub acoperirea “ortodoxiei”, activeaza de fapt direct impotriva crestinismului. Un alt numitor comun al celor doi cu preotul in cauza – care, sper, isi va reveni din cadere cat mai curand si se va pocai -, este afilierea acestuia. Intervievatul face parte din “Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei” (adica din SVR). Iata ce spune acest personaj, pe numele lui Andrew Philips, publicat sub titlul manipulatoriu “Alegeti drumul invierii, nu Europa!”: “Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”.
Bun indemn “parinte”! Probabil sta de mana cu un altul ca el, purtator de vorbe goale, care a afirmat ca va fi primul din Patriarhie care-si va lua Pasaport Biometric. Pe criteriul mediatizat de cei doi-trei “frati patati”, cand “cezarul” va legaliza prostitutia, ar trebui sa fim primii care sa ne dam mamele si surorile “la produs”, ca asa este “voia cezarului”. Pai atunci de ce nu incepe unul dintre “fartati” cu sora lui, rezidenta si “naturalizata” in Israel?
Conform Apologeticum, Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu, s-a aratat la fel de suparat in acest caz ca si intr-unul similar, cand un alt “maestru” bun la invartit cuvinte a reusit sa rasuceasca si mintile oamenilor, plecand cu tot cu sufletele lor, ca un adevarat Mefisto coborat de pe scena pentru a calca cu nerusinare peste vietile celor saraci cu duhul.
Iata ce a declarat Parintele Justin in aceasta privinta: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.
Amin!

PREDICATORUL DAN PURIC sponsorizat de colegul sau predicator, penticostalul Radu Tirle de la Oradea, tovarasul lui Sofronie Drincec, apostatul

Un Motto mai lung (ca sa le fie mai usor de inteles, unora): “O sală plină l-a aplaudat și i-a cântat la mulți ani saptamana trecuta, de ziua lui. Unii au stat în picioare mai bine de două ore ca să participe la ”mărturisirea” publică făcută de sărbătorit. Dacă mâine ar înființa vreun cult, Dan Puric ar avea imediat, cu siguranță, sute dacă nu mii de adepți. De ce? Pentru că oamenii au nevoie să creadă în ceva, au nevoie să li se povestească lucruri frumoase, să întâlnească oameni buni, să trăiască sentimente înălțătoare și să experimenteze emoția, în cel mai adânc și adevărat sens al ei. Simplitatea unei povești și umorul cu care o spui poate să-i cucerească imediat. Iar Dan Puric, un actor inteligent și intuitiv, a înțeles cât de puternică este forța pe care o poate avea ”povestașul” și a construit un anume fel al său de a spune povestea plecând tocmai de la acest adevăr. Publicul care a umplut sala Rapsodia de pe Lipscani la spectacolul creat special pentru aniversarea a 50 de ani ai actorului și 10 ani de existență a Companiei Passe-Partout pe care el a înființat-o, era unul extrem de divers: de la spectatori obișnuiți de teatru, critici, colegi actori și regizori, până la sfinți părinți (!), călugărițe, pensionare fericite că l-au urmărit pe actor la TV și acum îl văd în carne și oase.” Cristina Modreanu – GANDUL

“Teatrul de Stat Oradea vă invită să participaţi luni, 15 iunie 2009, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la conferinţa intitulată “Despre omul frumos”, susţinută de Dan Puric. Cu această ocazie, va fi lansată şi cartea cu titlul “Despre omul frumos”, iar autorul va oferi autografe. Intrarea este liberă ca urmare a implicării Consiliului Judeţean Bihor, Teatrului de Stat Oradea, Auto Bara &CO, PhotoGraphics Profesional, Librăriei “Vărsătorul” şi a Hotelului Continental Forum Oradea.” CRISANA

Pentru inceput, doar doua vorbe despre Libraria “Varsatorul” (stiti “era”, nu?), asa cum se prezinta ea: “Actuala Librarie Varsatorul continua, prin Mira si Teodora Muth, o activitate initiata acum 15 ani de familia Liana si Nicolae Olteanu, oferind carti de calitate cititorilor oradeni. Pe rafturile noastre gasiti cartile editurilor Herald, For You, EFP, Lux Sublima, Mix, Adevar Divin, Eikon, Excalibur, Kamala, Ram si multe altele care va pot ajuta in mai buna cunoastere de sine, autodezvoltare, construirea unor relatii sanatoase si infloritoare cu ceilalti, in imbunatatirea generala a vietii si va aduc alaturi texte reprezentative ale literaturii de spiritualitate”.
Daca vreti sa luati cateva gur(ur)i (bune-rele) de New Age, accesati fiecare link ca sa intrati in… transa.

Acum, desigur, este dreptul lui Dan Puric, ca, desi milionar (in lei, noi, deocamdata) sa conferentieze sponsorizat de cine da mai mult. Este doar “imaginea Bancii Carpatica“. La urma urmei si Mihaela Radulescu-Tiganu-Schwartzenberg e milionara (in euro, ce-i drept) si, cu toate acestea, pentru emisiunea sa de 2000 de spectatori, Consiliul Judetean Neamt scoate 20.000 de euro din buzunarele contribuabililor pentru a o gazdui, duminica, la Piatra Neamt. Deci, se poarta. Intrebarea e, totusi, cine si de ce ii da bani. Daca in cazul conferintelor de la Ateneul Roman stim ca banii sunt dati de masonul Calin Georgescu, secretarul general al Asociatiei pentru Clubul de la Roma, cu care este prieten si coleg in Consiliul Director al Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID), alaturi de Serghei Celac, Mugur Isarescu si Mircea Malita, nu prea e clar de ce, la Oradea, este sponsorizat de Consiliul Judetean Bihor, al carui presedinte este Radu Tirle, un cunoscut predicator penticostal anti-ortodox, cu toate ca este prieten cu un episcop din BOR, Sofronie Drincec, apostatul, daca ati auzit de el. Poate pentru ca si Dan Puric e un bun predicator?…

PS: Am auzit tot felul de voci, adesea de canal, care sustin ca un simplu demers de informare a naivilor hipnotizati din “cultul Puric” ar fi un atac injurios la adresa “maestrului”. Din pacate pentru prostime, informarea se afla aici – Masca lui Puric – si, oricine o citeste observa ca nu exista nici macar un epitet la adresa “maestrului” Dan Puric: sunt strict legaturile lui mai putin ortodoxe (o parte doar…). Indivizii umbla, ca vechii nkvd-isti, din om in om, cu telefoane de dezinformare, incercand sa pacaleasca batranii care nu folosesc internetul. Insa, ghinion: fostii detinuti politici ma suna imediat sa-mi spuna ce mai comploteaza capusele ortodoxiei. Papagalii cu cioc ii dau inainte. Tot aici m-am delimitat de mult de actiunile lui Iurie Rosca, cat se poate de clar si chiar, mai nou, inclusiv cu ilustratie. Spre deosebire de tot felul de pigmei din tabara kominternista, gen Badinovici, sau “caldut practicanta”, gen tiganusul Riceard, este evident ca eu am avut puterea sa imi marturisesc dezamagirea si sa nu perseverez in eroarea diabolica de a sustine un predicator doar pentru ca suceste mintile prostilor, cum fac cei doi “frati” patati. Desigur, daca e ordin, cu “rost”, tot de la Ex Oriente Lux, sau cel putin de la Oriente, atunci nu mai e “eroare”. Doar diabolic.
PS 2: Imi aduc aminte, perfect, de o intalnire cu vreo 40 de “barbati” care s-au angajat, “hotarati”, in lupta anti-cip. Tot astia, “barbatii”, “practicantii”, la sfarsitul reuniunii manastiresti s-au exprimat, in termeni nu tocmai ortodocsi, asupra imposturii lui Dan Puric, condamnand la unison proiectul “ecumenist” conceput pentru Aiud, dosar pasat acum in mainile lui IPS Andreicut, care are, cred eu, inca, de lucru, poate, la alte dosare, mai vechi… Dupa sase luni, din grupul celor 40 de “razboinici” au mai ramas doar vreo doi-trei (vezi mai jos) care isi exprima public si fara teama opinia pe care altii se fac ca au uitat-o sau nici n-au avut-o. Eu, insa, nu uit. Si, daca o sa mai vad multa fatarnicie “ortodoxa” o sa fac bine sa gasesc pe undeva notitele cu opiniile si numele tuturor participantilor “intru cuvant”. Caci se vede ca, pe undeva, era mai mult cuvantul lui mamona cel la care se inchinau. Si o fac si azi, cu preacurvie sufleteasca si lasitate subpamanteana, folosind minciuna prin omisiune contra Adevarului .


NAE GEORGESCU DESPRE DETRACTORII LUI EMINESCU: „Credinţa zugrăveşte icoanele ’n biserici…”

I

…Observ în ultimul timp un oarecare interes, afişat mai ales pe INTERNET, pentru creştinismul lui Eminescu – din partea unor tineri care se declară creştini fervenţi („practicanţi”), iubitori ai lui Eminescu şi informaţi cam de maniera aceasta: “Nu m-ar deranja comentariile potrivnice, numai să se discute punctual si argumentat, aşa cum am făcut eu însumi, pe bază de texte şi de surse autorizate, nu pe bază de lozinci şi “urechisme”, cum înţeleg unii să discute la noi.” Am citat din prima ocurenţă oferită de GOOGLE la tema “Eminescu şi creştinismul”, un text care neagă, categoric chiar, posibilitatea de abordare creştin-ortodoxă a vieţii şi operei lui Eminescu, încheindu-se astfel: Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin (deşi va fi avut în comun cu creştinismul – în resorturile intime ale personalităţii sale – acuitatea metafizică, intuiţia organicului, reverenţa faţă de tradiţie sau vocaţia mărturisitoare). Dar Eminescu rămîne Eminescu, aşa cum a fost. Geniul artistic (mai ales pe fondul de dezangajare religioasă al modernităţii) poate să-şi asume sau nu, într-o măsură sau alta, creştinismul – aceasta stă în “căderea” şi-n “libertatea” lui noetică şi creatoare. “Demoniacul” Baudelaire sau “dumnezeiescul” Dante sînt la fel de mari poeţi, atît cît sîntem omeneşte îndreptăţiţi să-i judecăm. Orice altă judecată aparţine lui Dumnezeu şi transcende istoria.”
Dl. Răzvan Codrescu, cu care dorim să stăm de vorbă, analizează, pentru a ajunge la această concluzie, biografia, poezia şi ziaristica lui Eminescu. Dacă nu m-ar uimi cu câtă seninătate afirmă lucruri neadevărate, nici n-aş intra în discuţie. Dânsul spune, de pildă, aşa: “În familia căminarului Gheorghe Eminovici nu pare să fi primat educaţia religioasă. Tatăl stătea drept pe la liturghii, după vechea cuviinţă, dar un suflet religios nu era.” De unde această informaţie?! Autorul vorbeşte, cum vedem mai sus, de “surse autorizate”- or, o sursă cum nu se poate mai autorizată, cel puţin în această privinţă, este Corneliu Botez care iată ce spune despre Gheorghe Eminovici, în “Omagiu lui Eminescu” din 1909: “…obijnuia să-şi invite rudele şi prietenii la Ipoteşti, unde-i primea şi ospăta bine, mai ales la sărbători mari, cum e la Paşti ori la Sf. Gheorghe, când îşi sărbătorea ziua numelui. Îi ducea la biserică, unde asculta slujba cu multă evlavie, căci atât dânsul cât şi mama poetului erau religioşi, nu lipseau duminica şi în zi de sărbătoare de la biserică şi se supuneau obiceiurilor religioase în mod strict.” (p.34-35) Corneliu Botez notează că deţine informaţia de la doctorul Hyneck, un cunoscut al familiei Eminovicenilor şi al lui Mihai Eminescu. Leca Morariu a descoperit, în perioada interbelică, un document foarte important: fotografia unui prieten al lui Mihai Eminescu, un oarecare Focşăneanu, pe spatele căreia stă scrisă dedicaţia: “Tenerelului gymnasist Michael Emineanu, 23 aprilie 1864”. Asta atestă că de Sf. Gheorghe se întâlneau la Ipoteşti rudele şi prietenii căminarului. (Mai atestă că încă din 1864, la 14 ani, Eminescu îşi zicea sau era numit “Emineanu”, deci voia să fugă de sufixul “-ovici”).

Mai pot adăuga nu doar ce ştie toată lumea, şi anume că Gheorghe Eminovici avea bisericuţa lângă casă – dar chiar că era fiu de dascăl de biserică. Tatăl său, Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj şi s-a stabilit în Bucovina, la Călineşti, prin 1802, unde a ridicat o căsuţă şi, alături, o biserică din lemn la care a slujit. Poate că nu ar fi semnificativ dacă n-am avea acest tipar care se repetă: casa alături de biserică. Şi locuinţa din Botoşani a Eminovicenilor se afla lângă biserică.
La Cernăuţi, făcând şcoală cu Aron Pumnul, tânărul Eminescu şedea în gazdă într-o clădire din curtea unei biserici. Mai amintesc faptul că Gheorghe Eminoviuci trăgea, în Bucureşti, la o adresă din Strada Biserica Enei Nr. 1 (vezi plicul cu ştampila poştei din 4 iulie 1881), unde şi Eminescu a locuit un timp (or, fiind o stradă foarte mică, este vorba, probabil chiar de o locuinţă din jurul bisericii). N-am urmărit toate adresele cunoscute ale lui Eminescu, dar constat că destul de des el locuieşte în apropierea unor lăcaşuri de cult, sau chiar în incinta lor. ( La Bucureşti, în curtea bisericii Caimata; la Iaşi, în curtea Mânăstirii Golia, etc.; accept şi idea că în asemenea lăcaşuri se putea sta în gazdă mai ieftin sau, poate, chiar gratis – dar situaţia se repetă cu o insistenţă demne de luat în seamă).
Mi se pare interesant de recitit poemul “Melancolie” (1876) din perpectiva aceasta a familiarizării poetului cu spaţiul sacru. Amintesc doar că iconografia aferentă acestui poem (acuarela lui Ary Murnu, de pildă) înfăţişează o ruină imensă din zid sau piatră. Este, dimpotrivă, o construcţie mică din lemn : “Biserică ‘n ruină / Stă cuvioasă,tristă, pustie şi bătrână (…) Drept preot toarce-un grier un gând fin şi obscur, / Drept dascal toacă cariul sub învechitul mur.” (Ca să fie cari, nu poate fi vorba de ciment sau cărămidă: trebuie lemn; aici se referă la câlţii care leagă fresca de peretele cioplit al bisericii). Când compară atât de aplicat sufletul omului cu o biserică – nu se poate vorbi de creştinism la Eminescu? Prin această construcţie din lemn “cuvioasă, tristă” bate vântul iar “Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreţi, iconostas / Abia conture triste şi umbre au rămas.” Urmerază afirmaţia devenită proverbială: “Credinţa zugrăveşte icoanele ‘n biserici” – şi textul continuă: “Şi ‘n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici, /Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunei pas / Abia conture triste şi umbre-au mai rămas./ În van mai caut lumea-mi în obositul crier, / Căci răguşit, tomnatic, vrăjeşte trist un grier; / Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu, / Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu…” Desacralizarea lumii este temă majoră în poezia eminesciană, anunţată în “Melancolie”, dezvoltată în alte poeme – şi construită în chip de consluzie în cele patru “Satire” a căror replică este “Luceafărul”. Trebuie să ai, însă, ceea se cheamă “organ pentru poezie” – iar la un post-pozitivist precum Răzvan Codrescu nu e cazul. Dânsul continuă să bată câmpii fără graţie: ”Mama – Raluca, fata stolnicului Juraşcu – “mai evlavioasă, cumpără, zice-se, de la o rudă a fostului stăpîn [al Ipoteştilor – n. n.] Teodor Murguleţ, o bisericuţă fără turlă, cu clopotniţa de lemn”[15], fel mărunt de a intra în tradiţia ctitoriilor boiereşti. Raluca avea şi vreo şase fraţi sau surori la călugărie[16], dar asupra propriilor copii nici ea şi nici altcineva nu se vede să fi exercitat vreo influenţă religioasă. Nici unul dintre aceştia, deşi mai toţi au umblat pe la şcoli, n-a fost îndrumat şi nici nu s-a orientat singur spre cariera preoţească sau spre monahism (deşi ne aflăm în Bucovina vechilor vetre mănăstireşti” (aici trimite de două ori la G.Călinescu, cel din 1933: acolo stă cu informaţia). Doar că: în Bucovina se află dl. Răzvan Codrescu, şi pe la 1933, Ipoteştii fiind dincoace de graniţa de la Iţcani, în Moldova. Ca să meargă la Cernăuţi, la şcoală, Mihai Eminescu a avut nevoie de paşaport. Las de o parte cinica interpretare a gestului Ralucăi (autorul citeşte totul cu o reavoinţă de loc creştinească, şi nici măcar nu-şi dă osteneala s-o disimuleze) – dar raţionamentul final este de tot hilar.
Dintre feţele bisericeşti din familia lui Eminescu, doi fraţi ai Ralucăi au fost călugări (Calinic şi Iachift, acesta din urmă fiind stareţ) – şi trei surori ale ei au fost călugăriţe, toate la mânăstirea Agafton ( Fevronia, Olimpia şi Sofia) – o altă soră a ei, Safta, având o fiică pe nume Xenia care s-a călugărit de asemenea la Agafton. Raluca a mai avut un frate laic, pe Iorgu, şi o soră de asemenea laică, Marghioala. Avem de-a face, aşadar, cu o familie profund religioasă – şi cu o mânăstire, Agafton, unde Eminescu copil era ca acasă între mătuşi.
Cea mai importantă este Maica Olimpiada Juraşcu, sora Ralucăi. Călugăriţă la Agafton, iar mai târziu stareţă aici, ea l-a urmărit pe poet toată viaţa. În copilărie Mihai Eminescu mergea la Agafton destul de des, şedea acolo cu săptămânile, participa la viaţa de obşte, asculta poveşti, cântece, întâmplări reale povestite de călugăriţe; se poate spune că era un copil de mânăstire. Informaţia este în toate sursele demne de crezare – şi poate că nu e elev care să fi citit “Călin (file din poveste)” şi să nu fi aflat că are la bază basme şi poveşti pe aceeaşi temă auzite de poet la Agafton. Mai puţină lume ştie, însă, că Maica Olimpiada a mediat, prin 1886-1887, cumpărarea unei case în Botoşani pentru nepoţii ei, Mihai şi Harietta, care şedeau în gazdă sora îngrijindu-şi fratele bolnav. Comitetul de femei din Iaşi, condus de Claudia Emilian, a fost dispus la un moment dat să strângă suma de bani necesară pentru a-l ajuta pe poet să se stabilească la Botoşani. Ba s-a dat chiar o arvună. Aflăm mai multe lucruri din scrisoarea Hariettei din 17 ianuarie 1888 către Cornelia Emilian: “17 ianuarie :„… Casa este foarte bună, strada retrasă şi aerul curat. Casa a fost a unei cucoane care, rămâind văduvă, s-a călugărit la mănăstirea Agafton. Murind, a lăsat-o să se vândă numaidecât, până la Sf. Gheorghe 1888, aprilie 23, pentru datorii. Executoarele testamentare sunt trei călugăriţe: actuala maică stareţă Olimbiada Iuraşcu, Agapia Gherghel econoamă şi Eupraxia Herescu. Un raport al defunctei cere 6000 franci, însă pe mine m-au asigurat că sunt siliţi a o da cu 4000 franci şi poate cu mai puţin chiar. Maica Olimbiada Iuraşcu este mătuşa noastră, soră cu mama, şi de aceea nu mă pot adresa eu direct, să n-o compromit înaintea soborului ei, crezând că ea, mătuşa, voieşte a ne îndatori. În caz de a rămas în Comitet ideea de a cumpăra o casă, vă rog a pune o persoană străină de noi să se adreseze călugăriţelor scrise mai sus, rugându-vă a ne da răspuns pozitiv de va fi cu putinţă să se cumpere sau nu, pentru că, în caz de nu, să putem a ne căuta mai de timpuriu o căsuţă cu chirie, căci de la Sf. Gheorghe suntem siliţi a ne muta aiurea.” Şi alte scrisori fac referire la această casă – pe care, dacă nu pleca la Bucureşti în aprilie 1888 dus de mână de Veronica Micle pentru a-şi prelua pensia guvernamentală (n-o va apuca, de fapt…), cei doi fraţi ar fi avut-o sigur.
Şi mai puţină lume ştie, cred, despre episodul din 1886, când, abia ajuns la Mânăstirea Neamţ (8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril), Eminescu a cerut să fie spovedit şi împărtăşit. S-a păstrat până în zilele noastre un fragment din însemnarea preotului care a a oficiat (datorăm editarea acestui fragment d-lui Prof. Paul Miron): “Pe ziua de Sf. Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M.Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstite de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Iar a doua zi…” (aici se întrerupe însemnarea, pagina următoare a cărţii de rugăciuni pe care fusese scrisă pirzându-se). Nu discutăm acum cele ce ţin de această însemnare (am făcut-o în altă parte şi vom reveni, desigur) – dar amintirea mânăstirii Agafton trebuie să ne atragă atenţia, ca şi cântarea de vecernie “Lumină lină” care se regăseşte în sonetul “Răsai asupra mea” (de pe la 1879. Din zona manuscrisă a cunoscutei “Rugăciuni”):
Răsai asupra mea , lumină lină,
Ca’n visul meu ceresc d’odinioară
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-aspra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nemerniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Pe noi ne domină acest “eu” liric în spatele căruia îngrămădim suferinţa şi trăirile biografice ale poetului. Luat în sine, ca “eu generic”, ca avatar al lui Iov de pildă, cântecul eminescian de tânguire are acea mistică pe care numai un creştinism profund, asumat, i-o conferă. Şi dl. Răzvan Codrescu citeşte acest sonet, şi iată cum îl înţelege: “Răsai asupra mea… este tot un soi de rugăciune amară, dezabuzată, adresată Fecioarei. Judecata strict estetică ne-ar obliga să concluzionăm pe varianta ultimă. Judecata religioasă – ce-şi propune să iscodească sufletul poetului – poate însă concluziona şi pe variante de lucru. Studiind deci atît varianta finală, cît şi procesul de elaborare al sonetului în discuţie, constatăm că rugăciunea eminesciană nu este deloc aceea a unui credincios. Tocmai de asta se şi plînge poetul: “Străin de toţi, pierdut în suferinţa/ Adîncă a nimicniciei mele [versuri cu iz schopenhauerian – n. n.],/ Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie”… Sau în variantă: “Nu cred nimic şi asta mă doboară./ Nici în amor nu cred şi nici în ură/ Şi sfîntă nu-mi mai e nici o idee,/ Pierdui avîntul ce-mi dădea tărie,/ A mele visuri toate se pierdură”… În “noaptea gîndurilor”, poetul simte nevoia unei “lumini”; “tinereţea”, “credinţa”, “speranţa” pe care le cerşeşte rămîn noţiuni vagi, traductibile mai degrabă în planul laic. Un vers precum “Eşti prea melt înger, prea puţin femeie” (trecut, cu o uşoară ajustare, în S-a dus amorul) nu prea este o mostră de evlavie (cum nu este nici acea mişcătoare “Golgotă a dragostei erotice” din Răsari să dai lumină, unde nepăsarea iubitei faţă de “ruga mea fierbinte” îl face să se asimileze de-a dreptul… dramei christice: “Mă faci părtaş în lume durerilor lui Crist”)!
Aici, căderea în psihologism a d-lui Răzvan Codrescu este prea abruptă. Evident, e greu de explicat în câteva fraze sensul iubirii la Eminescu în contextul ştiinţei numite “marilogie” ( ştiinţa despre imaculata Fecioară Maria). Am să amintesc doar atât, că finalul la “Pe lângă plopii fără soţ” este: “Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt /Şi noaptea candela s’aprinzi / Iubirii pe pământ”. Cum avem noi, prin editori, “candelă”, nearticulat, se pretează la interpretarea călinesciană vizând hetaira din templul egiptean (amintesc că tot “divinul critic” vorbea de un ”sexualism transfigurat” la Eminescu în poemele atingătoare sau amintind de Fecioara Maria). Poetul vorbeşte, însă, de candela, una singură, aceeaşi, a iubirii; după opinia mea, el nu compară femeea cu un înger, ci o consideră chiar înger cu prelungire în însăşi Fecioara Maria ca descendenţă ori ca ascendenţă. Numai Arghezi în “Psalmul de taină” mai declară iubirea unui muritor pentru Fecioara Maria. Eminescu în poezia de dragoste vrea să vadă dacă mitul christic poate să se repete, caută cu înfrigurare repetarea lui – şi în final îşi dă seama că este irepetabil, că s-a produs o singură dată în vecinicie şi că aşa trebuie. Dl. Răzvan Codrescu putea să redea şi alte versuri din colateralele sonetului “Răsai asupra mea”, ca de pildă: A mele visuri toate se pierdură / Un înger de-a ’ncetat a fi femee” , sau, şi mai explicit: “De ce nu mai eşti înger, ci femee, / De ce te-ai stins în lumea mea…Marie.” Pentru Eminescu femeea are un minim absolut: Eva (din “Floare albastră”, de pildă ) – şi, pentru că există acest minus absolut, are un plus necesar absolut care este Fecioara Maria. Cred (şi am argumentat în cărţile mele de ce) că volumul său de poezii, construit de el însuşi, trebuia să se încheie cu “Rugăciune”, aşa cum încheie Titu Maiorescu o ediţie târzie a sa, ca gest (cerere, rugare) de iertare creştină pentru că discută cu atâta insistenţă divinul feminin. Altfel, să ne amintim de “Venere şi Madonă”, versul: ”Căci femeea-i prototipul îngerilor din senin”. Aici poetul intră de-a dreptul în discuţii teologale, consideră că îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea femeii, sunt, deci, posteriori omului, o “cădere” din om. În 1870, când debutează la “Convorbiri literare” cu acest poem, Eminescu asimilase suficientă informaţie în domeniul religiei creştine – şi avea acele dileme sfâşietoare care stau la baza misticismului său – încât să poată discuta din interior procedeul lui Rafael. Să ne amintim poemul: pictorul (Rafael) a văzut-o pe Venus – şi a creat-o după forma ei pe Fecioara Maria. Exact aşa s-au petrecut lucrurile în realitate: Rafael Sanzio şi şcoala sa făceau mulaje după chipurile statuilor antice din Roma, le redesenau şi le îmbrăcau în costume de epocă pentru a-i face să creadă pe romanii din vremea lor că seamănă cu cei din antichitate. Procedeul s-a extins şi asupra statuilor de zei – iar chipul Fecioarei a fost dedus din cel al Venerei păgâne. Desigur, este o impietate să compari (să asemeni până la identitate, să-i transferi imaginea) zeiţa iubirii vulgare, pe Venus Vulgivaga, cu Fecioara Maria. Aceasta este tema poemului “Venere şi Madonă” de Mihai Eminescu, poetul deducând că procedeul poate fi folosit şi în scris (“ut pictura poesis”, cu vorbele lui Horatius) – dar observând imediat că are cumplite consecinţe etice şi morale. Mai exact, cine uzează de acest procedeu este un “apostat” – şi din această apostasie de început se dezvoltă arta poetică eminesciană. Citită în punctuaţia eminesciană, poezia îl blamează pe Rafael – numai că vreo câteva virgule adăugate de editori şi un semn de exclamare pus cam aiurea fac să se înţeleagă că îl laudă. În general filonul mistic al poeziei eminesciene este mult erodat prin punctuaţia editorilor; mai exact spus: mistica este deturnată în psihologie. Se poate studia mai bine acest segment al creaţiei eminesciene în poeziile postume, acelea care n-au trecut prin prea multe mâini interpretative. Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova.

Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ”Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”. N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.
N. Georgescu
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova