Posts Tagged ‘dr teofil mija’

Remember. Se intampla pe 26 ianuarie 2007: Protest al luptatorilor anticomunisti fata de Raportul Tismaneanu. Un Apel catre Presedinte ajuns la primul cos din Cotroceni. Expozitia “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”

Dupa lansarea “Raportului ticalos” Tismaneanu sub girul presedintelui Traian Basescu, Asociatia Civic Media a derulat o campanie de informare si aparare a istoriei reale a Romaniei prin denuntarea falsurilor cuprinse in asa numitul “Raport Final” al asa-zisei Comisii Tismaneanu.

Civic Media a organizat in acest sens o conferinta stiintifica la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, la care au participat fosti detinuti politic, academicieni, scriitori, preoti si profesori universitari, istorici, jurnalisti ce s-au exprimat critic asupra Raportului. RADIO ROMANIA ACTUALITATI (29 martie 2007), informeaza: “Raportul Tismaneanu, analizat in plenul parlamentului, in prezenta presedintelui Traian Basescu, pe data de 18 decembrie a anului trecut, se constituia atunci intr-un tablou al perioadei comuniste cu detaliile sale, victimele si responsabilii de abuzuri. Astazi insa, Asociatia “Civic Media” si Societatea Academica pentru Adevar Istoric au contestat valoarea de document a acestui raport, acuzandu-l de fals, iar pe cei care l-au intocmit, de amatorism. Academicianul Dinu C. Giurescu nu pune punctul pe i, ci semnul intrebarii pe raportul Tismaneanu, intr-un interviu realizat cu reporterul nostru.”

Pentru o mai temeinica explicare a regimului comunist, Civic Media a organizat si expozitia “Epoca de aur- intre propaganda si realitate” – desfasurata la Muzeul National de Istorie a Romaniei in ianuarie – februarie 2007, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Cultelor, SRI, CNSAS, TVR, SRR, Rompres, Institutul Polonez, Asociatia 15 Noiembrie 1987 si alte organisme, si unde a fost anuntat si protocolul Civic Media si al Ministerului Culturii privind Proiectul unui Muzeul al Comunismului bolsevic din Romania. La vernisajul expozitiei, fostii detinuti politic au contestat concluziile “Raportului final” elaborat de fostul propagandist comunist Vladimir Tismaneanu (foto Rompres/Agerpres). De altfel, in cadrul expozitiei au fost prezentate si “creatiile literare” de propaganda comunista ale Anei Blandiana si ale lui Nicolae Manolescu si Vladimir Tismaneanu in oglinda cu martirajul din inchisori al preotilor si luptatorilor din rezistenta anticomunista.

La lansarea expozitiei “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”, aflata la Muzeul National de Istorie a Romaniei, s-a dat citire urmatorului

Protest fata de Raportul Tismaneanu

In numele Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat la nivel international de scriitorul Vladimir Bukovski suntem imputerniciti sa va aducem la cunostinta urmatoarele:

Autenticii militanti anticomunisti ai Romaniei, reprezentati de Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, prin doamna Zoea Radulescu si supravietuitori ai inchisorilor comuniste, domnul Nicolae Purcarea si dr Teofil Mija, de sustinatorul activ al actiunilor lui Paul Goma si al primului Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din Romania fondat de dr. Ionel Cana, Vasile Paraschiv, de liderul minerilor grevisti ai anului 1977 din Valea Jiului, Constantin Dobre, de presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor brasoveni anticomunisti, Florin Postolachi, cu totii aici de fata; ne insusim Protestul initiat de disidentii reali ai Romaniei Ionel Cana si Victor Frunza si sustinem criticile formulate de Biserica Ortodoxa Romana si Societatea Academica pentru Adevarul Istoric la adresa Raportului Tismaneanu, drept pentru care protestam fata de acesta si contestam public documentul aflat in acest moment pe site-ul Presedintiei Romaniei.

Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar.

Mai mult, asa-zisul «Raport Final», elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu, are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric.

Avem un pacient inca grav bolnav: Romania. Diagnosticul nestiintific formulat de echipa Tismaneanu nu este satisfacator pentru tara noastra. Ca sa eliminam boala de la radacina se impune categoric o a doua opinie, specializata. Propunem si oferim: elaborarea unui Raport realizat fara “cheltuieli din banul public de 100.000 de euro” de catre o Comisie aflata sub autoritatea profesionala si morala a lui Paul Goma, din care sa faca parte istorici cu prestigiu international si profesori universitari, supervizati de Academia Romana. Raportul Goma va beneficia de colaborarea directa a victimelor regimului comunist.

Numai astfel vor fi satisfacute cerintele opiniei publice si respectate normele democratiei la care am tanjit sub teroarea comunista, ca si spiritul de Dreptate si Adevar pentru care s-a luptat si s-a murit, incepand de la invadarea Romaniei de catre trupele Armatei Rosii, in sangerosul an 1940, si pana la jertfa tinerilor anticomunisti din iarna anului 1989.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

26 ianuarie 2007

Urmeaza semnaturile

Jurnalul National: De ziua lui Ceausescu, un grup de dizidenti a condamnat raportul Tismaneanu

Nicolae Ceausescu ar fi implinit ieri 89 de ani. Intr-o zi ce pana la revolutie se impunea a fi omagiala, un grup de reprezentanti ai luptei anticomuniste din Romania a tagaduit raportul Tismaneanu aflat pe site-ul Presedintiei. Unde? Langa uniforme de pionieri, obiecte ale fostului dictator, printre poze ale Epocii de Aur si radiouri difuzand repetitiv “a-lo! a-lo!”.

“Iar, tu, Romanie mandra/Tot mereu sa dainuiesti,/Si in comunista era,/Ca o stea sa stralucesti”, sta scris pe o sculptura kitsch, langa un birou oferit ca dar dictatorului de catre Comitetul Municipal Bucuresti al Partidului Comunist Roman. Vernisajul expozitiei “Epoca de Aur: intre propaganda si realitate” s-a deschis ieri, la Muzeul National de Istorie. E-he-he, la asa vremuri, asa eveniment! Culegeri de cantece “Partidul, Ceausescu, Romania”, vaze gigantice imprimate cu portretele Ceausestilor zambind larg, o cutie de mazare din acea perioada, cuvantari expuse pe pereti, canistre cu care oamenii plecau la cozi interminabile la statiile PECO, extrase din ziare ce aduc aminte de “rationalizarea” produselor de baza, cartea de munca a Tovarasului, de profesie “economist”. Batrani nostalgici ce pledau, caror aveau rabdare sa asculte, “traiul bun de altadata”. Copii ce ascultau, ca in fata unei mari grozavii, explicatiile parintilor despre marsurile la care participau fortat, pentru a-si preaslavi “conducatorul suprem”. Un ministru al Culturii ce vorbea detasat despre un “remember al unei epoci extrem de dureroase”.

CONTESTARI. Evenimentul a strans deopotriva batrani ce inca mai jinduiesc dupa comunism si fosti dizidenti ai regimului. Zoea Radulescu (Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista), Vasile Paraschiv (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania), Nicolae Purcarea, Paul Goma, Teofil Mija si Constantin Dobre (liderul minerilor grevisti ai anului 1977) au contestat raportul Tismaneau de condamnare a comunismului. “Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar. Mai mult, asa-zisul «Raport Final» elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista, prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric”, a citit Victor Roncea, presedintele Asociatiei Civic Media, din protest. Protestatarii au sustinut ca e nevoie de intocmirea unui alt raport, realizat fara cheltuieli din bani publici, de catre o comisie aflata sub “autoritatea morala si profesionala” a lui Paul Goma. (Omagiu – Anticomunismul pe mai multe voci – Sidonia Silian/JN)

Cititi si:

Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit

Domnule Presedinte al Romaniei,

Editura “Humanitas” a lansat sub semnatura editorilor Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, asa-numitul “Raport final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In format electronic de exact 666 de pagini volumul are in varianta tiparita 880 de pagini si este vandut cu 750.000 lei.

(more…)

Comemorare la inchisoarea Jilava pentru parasutistii legionari colaboratori ai CIA si executati de KGB. Sâmbătă, 29 octombrie 2011, ora 11.00, la Fortul 13 Jilava

Suntem onoraţi să vă invităm sâmbătă 29 oct. 2o11, ora 11,oo, la Fortul 13 Jilava (str. Sabarului 1, com. Jilava, jud. Ilfov), la ceremonia omagierii luptătorilor anticomunişti paraşutaţi de avioanele militare americane şi executaţi, alături de susţinătorii lor locali, la 31 oct. 1953.

Avînd în vedere regimul special al spaţiului unde va avea loc ceremonia, respectiv zona de protecţie a penitenciarului Jilava, este necesară anunţarea în prealabil a participării dvs. la unul din telefoanele de mai jos sau pe e-mail. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Pentru acces în zona de protecţie a penitenciarului Jilava, informaţii cu privire la participare, transport, protocol: Alexandru Onofrei – Tel. 0731807061 // 0722749249, E-mail: [email protected]

Fundatia Ion Gavrila Ogoranu

Cititi: Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si video-marturii

Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si video-marturii via Ziaristi Online

Un parasutat in Romania vanduta – Mircea Popovici

Un capitol oarecum obscur al confruntării românilor cu Securitatea şi cu regimul comunist se referă la activităţile voluntarilor români paraşutaţi de către serviciile secrete occidentale la sfârşitul anilor patruzeci şi începutul anilor cincizeci din secolul trecut. Pe măsură ce România era tot mai aservită URSS, mulţi anticomunişti au ales exilul, fie pentru a începe o nouă viaţă în lumea liberă, fie pentru a încerca, din afară, eliberarea ţării de sub tirania sovietică şi comunistă.

În Germania şi Austria se găseau mulţi legionari. Unii erau acolo încă din 1941 (după înfrângerea rebeliunii legionare ), alţii au dezertat din armată în timpul războiului din Vest. Dintr-un interviu realizat de Liviu Vălenaş cu Mircea Dimitriu, aflăm că după ce Tribunalul de la Nurnberg nu a încadrat mişcarea legionară în rândul formaţiunilor fasciste/naziste, serviciile secrete americane, franceze şi, mai puţin, engleze, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte sa fie trimise în România ocupată. Se punea în practică o decizie a C.I.A. În 1948 se înfiinţează Oficiul de Coordonare Politică (O.P.C.), aflat sub conducerea lui Frank Wisner şi care avea misiunea să se ocupe de recrutarea unor români din taberele de refugiaţi români aflaţi în Germania, Austria, Iugoslavia. Chestiunea se încadrează într-un plan mai general care avea ca obiectiv crearea unor reţele de agenţi ai Serviciilor Secrete britanice şi americane în ţările blocului sovietic. Oficiul de Coordonare Politică a acordat o atenţie deosebită emigraţiei române întrucât Wisner cunoştea bine realităţile de la noi, în timpul războiului conducând Biroul de Servicii Strategice (OSS) din România.

La scurt timp după încheierea războiului, occidentalii încep să înţeleagă faptul că alianţa cu URSS n-a fost tocmai fericită. Referindu-se la înfrângerea Germaniei, Winston Churchill spunea la Haga în 1948 că au omorât porcul cel mai slab. Preşedintele american Harry Truman şi cel al Franţei, Vincent Auriol şi-au dat acordul pentru recrutarea unor voluntari români care să fie pregătiţi şi trimişi în România ocupată. Iniţial franco-americanii au dorit să colaboreze cu Comitetul Naţional Român. Câtă vreme C.N.R. a fost condus de Nicolae Rădescu, „guvernul în exil” s-a bucurat de aprecierea americanilor. N. Rădescu a încercat să valorifice prevederile legii Lodge din 1948, lege prin care puteau fi înrolaţi în armata S.U.A., 50.000 de tineri din Europa de est. Legea propusă de senatorul republican Henry Cabot Lodge răspundea unei cerinţe a O.P.C. care viza pregătirea celor care urmau să fie trimişi dincolo de Cortina de fier. Înainte de elaborarea acestei legi şi de înfiinţarea O.P.C., George Kennan, autorul celebrei telegrame lungi susţinuse folosirea judicioasă a operaţiunilor acoperite care să încurajeze spiritul de independenţă şi de libertate al popoarelor est-europene. Demnitarii americani erau bine informaţi despre starea de spirit din România. Rudolf Schoenfield, şeful legaţiei S.U.A. spunea că „ românii aşteaptă cu mult dor fericita zi în care vor afla că ruşii au plecat şi-i vor găsi pe actualii conducători români atârnând la capătul câte unei frânghii”. Existau în occident peste 70.000 de români dispuşi să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, iar generalul Rădescu spunea că aproximativ 20.000 ar putea uza de prevederile legii Lodge. Sensibilizaţi de emigranţii din Europa de Est, americanii au înfiinţat Comitetul Naţional pentru Europa liberă (N.C.F.E.), în primăvara anului 1949. Comitetul îşi propunea să realizeze unitatea grupurilor de emigranţi (cea românească era extrem de divizată- n.n.) şi să sprijine aceste emigraţii pentru reinstaurarea democraţiilor în ţările lor. Pentru a întreţine speranţa libertăţii în ţările ocupate de sovietici, N.C.F.E., a înfiinţat Radio Europa Liberă.

Interesul S.U.A. pentru românii aflaţi în emigraţie se explică şi prin faptul că autorităţile comuniste din România au desfiinţat Oficiul American de Informaţii, structură considerată de sovietici un „butoi de pulbere ce putea declanşa oricând o revoluţie anticomunistă în România”. În procesele intentate funcţionarilor şi ofiţerilor de la acest oficiu, instituţia americană a fost prezentată ca o „instituţie odioasă de spionaj şi terorism” al cărei rol era să oprească „cursul României spre democraţie şi progres. La ordinul guvernului de la Bucureşti, S.U.A. au închis acest oficiu. Întrucât discuţiile cu Comitetul Naţional Român trenau, serviciile speciale franceze şi americane s-au orientat către emigraţia legionară. Oferta franco-americană a fost primită cu entuziasm de liderii legionari pentru că le oferea posibilitatea să restabilească legăturile cu legionarii din ţară, să-i reorganizeze, să înlesnească plecarea din ţară a celor în pericol şi să pregătească o răscoală populară care să izbucnească în cazul unui conflict ruso-occidental.
Despre relaţiile mişcării legionare cu anglo-americanii, de această dată relatează şi un Raport sintetic despre activitatea mişcării legionare în perioada 1944-august 1949, raport întocmit de securitate în 10 septembrie 1949.

Mircea Dimitriu (foto dreapta, in Germania, anul 1951, alaturi de Horia Sima), cel ales de O.P.C. pentru recrutarea legionarilor explică opţiunea franco-americanilor pentru oamenii săi prin faptul că „datele serviciilor secrete occidentale îi prezentau pe legionari ca fiind total anticomunişti”, că legionarii „sunt combatanţi, fără frică de moarte”. De operaţiune se ocupau serviciile secrete militare ale S.U.A. şi Franţei.
După 1949 Horia Sima a intrat în contact şi cu serviciile secrete militare engleze care s-au ocupat de pregătirea câtorva grupe de voluntari. Hotărârea occidentalilor de a pregăti voluntari din emigraţie pentru trimiterea lor în România a fost influenţată decisiv de informaţiile obţinute de Foreign Office, informaţii conform cărora mişcarea de rezistenţă din România a cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1949. Aceleaşi informaţii dezvăluiau faptul că rezistenţii beneficiază de sprijinul ţăranilor. Rapoartele vorbeau de aproximativ 30.000 de oameni implicaţi în rezistenţă sau de 60.000 după cum susţineau liderii rezistenţei. Oficiul pentru Coordonare Politică începe recrutarea refugiaţilor români în lagărele din Germania, Austria, Iugoslavia.

Au fost recrutaţi 100 voluntari, 50 pentru paraşutare în România şi 50 pentru activitate contrainformativă, în afara României, pentu susţinerea primei activităţi. Pregătirea voluntarilor s-a realizat la Isny, Biberach, Lindau (în Germania), Longjoumeau, Montfermeil, Andilly, Chevilly la Rue (în Franţa). Centrele de instrucţie, finanţarea şi o parte a instructorilor erau în sarcina franco-americanilor. Alţi instructori erau desemnaţi de liderii legionari. Instrucţia consta în: însuşirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecţionare a legitimaţiilor şi actelor de identitate false ( cu un chibrit şi tuş cel în cauză trebuia să poată confecţiona orice ştampilă), folosirea armei pentru apărare, identificarea locului de paraşutare, cunoaşterea amănunţită a acestuia şi interpretarea hărţilor militare.
În timpul instruirii s-au făcut cel puţin 10 salturi cu paraşuta. Se parcurgeau 20 de kilometri pe timp de noapte pentru perfecţionarea orientării în teren. S-au confecţionat aparate de emisie-recepţie de mici dimensiuni.

Şeful staţiei C.I.A. la Bucureşti, între 1949-1951, Gordon Mason susţine că agenţii ce urmau să fie paraşutaţi aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistenţă din munţi, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activităţile lor şi să aprovizioneze rezistenţa cu arme, muniţie, medicamente, fonduri. Staţiile radio urmau să fie înmânate rezistenţilor pentru a le asigura contactul cu occidentul. Mason consideră că acţiunea „paraşutiştii” avea trei obiective: cunoaşterea forţei mişcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre activităţile armatei române şi sovietice, încurajarea luptătorilor de rezistenţă pentru acţiuni împotriva trupelor sovietice în cazul unui război. Numai în centrele amintite au fost pregătiţi în perioada 1950-1953, 100 de voluntari legionari. Alte sute s-au pregătit în Italia şi Grecia. Şeful operaţiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate. Agenţii erau fie paraşutaţi, fie intrau pe mare sau pe căile ferate.
Pe scurt acestea sunt împrejurările în care are loc paraşutarea tânărului Mircea Popovici în noaptea de 1-2 octombrie 1952.

Continuarea la Ziaristi Online

Dr Teofil Mija, in randurile sufletelor de eroi: “Moartea noastră spirituală nu o pot stăpâni chiar dacă noi, foştii luptători anticomunişti, vom muri cu toţii”

“Calculele “ocultei” s-au împlinit, dar numai în parte. Ei au contat pe dispariţia noastră biologică, şi au reuşit prin torturi ce au mers până la crime odioase. Dar le-a scăpat din vedere faptul că moartea noastră spirituală nu o pot stăpâni şi niciodată nu o vor putea nici învinge, căci chiar dacă noi, foştii luptători anticomunişti, vom muri toţi, şi momentul acesta nu e prea departe, vor rămâne principiile noastre de viaţă cât vor fi state naţionale şi creştine în lumea asta”.

Teofil Mija, Generatia Neinfranta

Suflete de eroi

Ca unul dintre supravieţuitori, prieten cu Ion Gavrilă Ogoranu şi camarad de lupte din perioada studenţiei clujene (1945-1948), am rămas şi unul dintre medicii care l-au tratat şi încurajat în boala pe care a suportat-o şi a acceptat-o în ultimele luni de viaţă ca un martir. Noi, medicii, am încercat cu mijloacele ştiinţei omeneşti să-l smulgem din ghearele morţii. Dar cu o zi înainte de deznodământ, el fiind încă internat la un spital clinic din Cluj, mi-a spus la telefon următoarele:

– Teo, să ştii că numai sufletul a mai rămas din mine, corpul nu mi-l mai simt! Şi spunându-mi acestea, mi-am amintit de un alt erou al neamului românesc, inginerul agronom Traian Golea (aceeaşi profesie ca a lui Ion Gavrilă Ogoranu), care a ajuns după 1948 în exil în America şi care şi-a închinat întreaga viaţă luptei pentru apărarea şi salvarea neamului românesc din robia comunistă. El a scris, a tipărit şi a difuzat gratuit cărţi despre România şi neamul nostru înlănţuit, tuturor bibliotecile universitare din lume, inclusiv în ţările stăpânite de comunismul rusesc. Această activitate a sa, pusă în balanţă, întrece în mod sigur suma tuturor celorlalte activităţi ale întregului exil românesc.Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor. Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă.

Nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004 de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

– Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:

– Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mi-l poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubitei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea ar fi avut parte.

Este un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că, atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şiAna Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.

Dr. Teofil MIJA

Cu durere anuntam decesul d-lui Dr. Teofil Mija, nascut la 11 septembrie 1923.
Slujba va avea loc joi, 5 august, la Biserica greco-catolica din str. Zizin (Brasov), orele 12:00, unde se va desfasura si priveghiul incepand de miercuri, 4 august, orele 19:00. Inmormantarea va avea loc in Cimitirul Municipal Brasov (Bartolomeu), la orele 13:00.
Dumnezeu sa-l odihneasca in randul celor drepti, caci o merita cu prisosinta pentru vitejia, truda si suferintele indurate.
Coriolan Baciu

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.
(more…)

A murit un Cavaler al Dreptatii: Dr Teofil Mija, seful Centrului Rezistenţei Armate din Codrul Fetea, 14 ani in temnitele comuniste, reprezentant de seama al Generatiei Neinfrante. Dumnezeu o sa-l puna la treaba in oastea nevazuta!

Prefata domnului doctor Teofil Mija la ultima editiei a lucrarii lui Ion Gavrila Ogoranu – “Brazii se frang dar nu se indoiesc”

“Pe zi ce trece, rămânem tot mai puţini dintre aceia care, ca şi el şi ceilalţi luptători din Munţii Făgăraşului, am cunoscut şi am participat în centre de rezistenţă armată, la adăpostul munţilor şi codrilor ţării noastre.”

Cuvântul de faţă l-am rostit la Întrunirea Rezistenţei Anticomuniste, ţinută la Braşov, în 8 mai 2006, cu participare internaţională, în frunte cu binecunoscutul luptător anticomunist rus Vladimir Bukovski, invitat special. La această Întrunire s-a păstrat un moment de reculegere şi s-a exprimat regretul participanţilor pentru trecerea în “lumea celor drepţi ai păcii eterne” a lui Ion Gavrilă Ogoranu.
Cu ocazia acestei şedinţe pregătite şi planificată organizatoric cu o lună în urmă, Ion Gavrilă Ogoranu trebuia să fie decorat pentru întreaga sa activitate anticomunistă. Decoraţia şi premiile care i se cuveneau au fost predate prietenului său bun, Nae Purcărea, ambii începând lupta anticomunistă şi detenţia politică încă din timpul dictaturii Antonescu, pe atunci fiind doar elevi de liceu.
Asociaţia “15 Noiembrie 1987” va promova ideea organizării la Braşov a unui Memorial Ion Gavrilă Ogoranu, iar Centrul Rezistenţei Anticomuniste va purta numele lui.
În 4 mai 2006 a avut loc înmormântarea luptătorului anticomunist, eroul nepereche Ion Gavrilă Ogoranu, în cimitirul comunei Sântimbru, satul Galţiu, judeţul Alba. Au asistat sute de credincioşi localnici şi din comunele învecinate, precum şi colegi, prieteni, camarazi de luptă anticomunistă, supravieţuitori, veniţi din aproape toată ţara, din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava, Maramureş, Oradea, Alba-Iulia, Arad, Sibiu, Făgăraş, Timişoara, Craiova, Târgovişte, Ploieşti etc.
Regretabil a fost faptul că şi de această dată au lipsit reprezentanţii autorităţilor statului, la fel ca la înmormântarea, cu doi ani în urmă, a luptătoarei anticomuniste Elisabeta Rizea, din comuna Nucşoara-Muscel, de asemenea o eroină legendară a neamului românesc.
Presa din câteva oraşe transilvănene, şi mai puţin cea centrală, a anunţat totuşi acest trist eveniment naţional.
Biserica satului, hărăzită să adăpostească această dureroasă despărţire, s-a dovedit prea mică pentru toţi cei care veniseră să-l însoţească pe ultimul drum pe eroul Ion Gavrilă Ogoranu.
Mulţimea de credincioşi a aşteptat pe uliţa din faţa bisericii terminarea slujbei de înmormântare, iar organizatorii au hotărât să fie rostite la cimitir cuvintele de adio ale acelor foarte mulţi doritori să-şi îndeplinească o astfel de îndatorire. Dar şi micul cimitir sătesc s-a dovedit a fi neîncăpător pentru întregul cortegiu funerar.
Şi astfel s-a pogorât în mormânt Ion Gavrilă Ogoranu, în sunetele triste ale unui marş funebru cântat de fanfara comunală şi ale Imnului Eroilor căzuţi, cântat de toţi camarazii săi de luptă. Acum şi aici şi-a găsit cu adevărat liniştea falnicul şi rezistentul trup al camaradului nostru Ion Gavrilă Ogoranu, trup istovit şi doborât în sfârşit de o boală neîndurătoare, dar niciodată învins de diabolicii securişti ateo-comunişti, în timp de aproape de 30 de ani de urmărire fără a-i da de urmă, iar după ce s-au întâlnit faţă-n faţă, arestat pentru scurt timp, a fost salvat din ghearele securiştilor la intervenţia însăşi a preşedintelui Nixon al Americii, primul pământean la acea oră. Securiştii n-au mai îndrăznit să-l execute – el fiind condamnat la moarte în contumacie – dar în următorii mai bine de 20 de ani până la evenimentele din 1989 l-au supravegheat pas cu pas, zi şi noapte, aceeaşi diavoli cu chip de om.

(more…)

Marturii despre martiriul lui Valeriu Gafencu. Noaptea Patimirilor – film documentar realizat de Radu Dinu cu marturisitorii inchisorilor comuniste. In atentia BOR. Parintele Justin: Sfinţii din Aiud – glasul care strigă în pustiu



Interviu cu Parintele Justin Parvu: Sfintii din Aiud- glasul care striga in pustia lumii de azi

– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?

– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.

Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.

(more…)

TESTAMENTUL Grupului Carpatin-Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu: Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti


SUFLETE DE EROI
Peste 400 de persoane au participat, duminica, 20 iulie, anul trecut, la traditionala comemorare a luptatorilor in Rezistenta armata anticomunista din Muntii Fagarasului si a conducatorului lor, Ion Gavrila Ogoranu, pentru care exista acum o Fundatie care-i poarta numele. Deschisa prin slujba crestina a pomenirii sufletelor eroilor anticomunisti oficiata de un sobor de preoti, ceremonia a continuat cu predica rostita de parintele duhovnic ortodox Teofil Paraianu. Au continuat preotii Ioan Bogdan de la Sibiu si Alexandru Capota de la Galati, ambii fosti detinuti politici si luptatori in rezistenta anticomunista. Doctorul Teofil Mija, de la Brasov, fost combatant in rezistenta armata anticomunista, a citat din Testamentul lui Ion Gavrila Ogoranu, evocand momente dramatice ale luptei de rezistenta. Coriolan Baciu, vicepresedinte al Partidului “Pentru Patrie”, s-a oprit asupra recent editatului roman “Iuda”, scris de Ogoranu in munti, in timpul Rezistentei, cazut in mainile Securitatii si recuperat sub forma de microfilme dupa 1990 de la CNSAS. (Rep)

Ion Gavrilă Ogoranu, cavalerul demnităţii româneşti

În 1 mai 2006, Ion Gavrilă Ogoranu a trecut în lumea celor veşnice. La numai o săptămână mai târziu ar fi trebuit să participe la o ceremonie pe care o organizasem împreună cu câţiva prieteni, sub egida Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”. La acest eveniment a ţinut să participe şi luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski, care dorea să-i aducă omagiul său celui care, împreună cu camarazii săi de luptă, a constituit adevărata armată română, opunând rezistenţă ocupantului sovietic şi cozilor sale de topor. Bădia Ogoranu a luptat pentru ca urmaşilor săi să nu le fie ruşine să se numească români. Aşa cum spunea turiştilor, pe care i-a întâlnit la Cabana Bâlea, mai exista un colţ din Regatul României – Munţii Făgăraş – care nu-şi plecase capul în faţa comuniştilor, păstrându-şi libertatea.

Îl propusesem cu ceva timp în urmă, împreună cu personalităţi reprezentative ale deţinuţilor politic, pe Ion Gavrilă Ogoranu în fruntea viitoarei Comisii Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în locul trufaşului fiu al Kominternului, Vladimir Tismăneanu. Nu am reuşit, din păcate, iar Tismăneanu şi ai lui au falsificat adevărul istoric în privinţa ocupaţiei comuniste, denaturând în mod grav adevăruri fundamentale despre rezistenţa creştină a preoţilor, ierarhilor şi mirenilor, a celor din închisori, a ţăranilor, a muncitorilor din Braşov, a jertfei luptătorilor din munţi. Adică, a capitalului de demnitate românească, cum spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Pentru a spulbera toate invectivele şi calomniile comuniste, trebuie reamintită declaraţia lui Ion Gavrilă Ogoranu, care spunea că „în lupta noastră nu există nicio acţiune, nicio faptă, nicio vorbă care să nu se poată încadra în legile onoarei şi în morala creştină.” Acţiunile lor au fost însufleţite de dragostea creştină, conform crezului că „exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Florian PALAS)

Suflete de eroi

Ca unul dintre supravieţuitori, prieten cu Ion Gavrilă Ogoranu şi camarad de lupte din perioada studenţiei clujene (1945-1948), am rămas şi unul dintre medicii care l-au tratat şi încurajat în boala pe care a suportat-o şi a acceptat-o în ultimele luni de viaţă ca un martir. Noi, medicii, am încercat cu mijloacele ştiinţei omeneşti să-l smulgem din ghearele morţii. Dar cu o zi înainte de deznodământ, el fiind încă internat la un spital clinic din Cluj, mi-a spus la telefon următoarele:

– Teo, să ştii că numai sufletul a mai rămas din mine, corpul nu mi-l mai simt! Şi spunându-mi acestea, mi-am amintit de un alt erou al neamului românesc, inginerul agronom Traian Golea (aceeaşi profesie ca a lui Ion Gavrilă Ogoranu), care a ajuns după 1948 în exil în America şi care şi-a închinat întreaga viaţă luptei pentru apărarea şi salvarea neamului românesc din robia comunistă. El a scris, a tipărit şi a difuzat gratuit cărţi despre România şi neamul nostru înlănţuit, tuturor bibliotecile universitare din lume, inclusiv în ţările stăpânite de comunismul rusesc. Această activitate a sa, pusă în balanţă, întrece în mod sigur suma tuturor celorlalte activităţi ale întregului exil românesc.Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor. Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă.

Nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004 de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

– Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:

– Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mi-l poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubitei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea ar fi avut parte.

Este un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că, atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şiAna Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.

Dr. Teofil MIJA

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.

Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră. Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece.Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti. În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şiau dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, neaţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi. Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota.Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Grupul carpatin-făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, 1954

Ultimul roman al Badiei

Editura Marist (http://www.marist.ro/) a lansat, la Târgul de carte Alba Transilvana, o mărturie creştină tulburătoare: „Iuda“, ultimul roman al regretatului luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, refăcut împreună cu Anamaria Ciur din note găsite în Arhivele Securităţii. Lucrarea, care transpune martiriul Mântuitorului în România, a fost scrisă în munţi, în postul Paştelui anului 1954, dar manuscrisul a căzut în mâinile Securităţii, povesteşte Bădia Ogoranu. Pe când studia, după ‘90, dosarul grupului de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraş, a găsit o parte din filele manuscrisului fotografiate de Securitate, dar fără final, acesta fiind împărtăşit nepoatei sale, Anamaria Ciur. „Pe patul spitalului, cu o săptămână înainte de plecarea sa în veşnicie, m-a strâns la piept cum nu mă mai strânsese până atunci şi plângând mi-a spus: Draga tatii, ţie-ţi rămâne să termini Iuda. Dumnezeu să te ajute“, mărturiseşte aceasta. (V.R.)

VEGHEA – Publicatie a Generatiei Neasteptate – http://www.veghea.ro/

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova