Posts Tagged ‘Editura Doxologia’

Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN“ se lansează la Brașov de Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Galeria de artă Kron Art vă invită la evenimentul omagial pe 14 Mai 2019, la orele 18

Vă invităm la lansarea Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea“, publicat de Editura Doxologia la aniversarea centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu.
・Marți, 14 Mai, Ora 18, la BRAȘOV
・Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18
・14 Mai este Zi Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, în urma unui proiect de lege inițiat de deputatul Daniel Gheorghe.
Vor vorbi Doamna Maria Trifan și Profesor Crina Palas.
Vă așteptăm cu drag!

“Albumul este un omagiu adus marelui Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa, dedicat totodată “tuturor Justinilor și Justinelor României, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele se roagă neîncetat”. În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scrie revista ATITUDINI editată de Fundația Justin Pârvu, în cea mai recentă apariție a sa.

Mai multe despre lucrare la A apărut la Doxologia albumul “Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Părintele Justin despre Albumul “Precum în Cer așa și pe pământ”, de Cristina Nichituș Roncea (Editura Compania, București, 2011):

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

Părintele Justin despre Înviere. La Petru Vodă de Sfintele Paști, acum 10 ani. DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu. HRISTOS A ÎNVIAT!

Hristos a înviat!

Sfânta şi Marea Sâmbătă este ziua de profundă linişte şi reculegere, închipuind „odihna“ în mormânt a trupului Domnului nostru Iisus Hristos. Tradiţia spune că, în timpul acestor trei zile cât a stat în mormânt, s‑a pogorât la Iad şi a sfărmat porţile acestuia, slobozind de acolo pe Adam şi Eva, precum şi pe drepţii Vechiului Testament ca: „arvura mântuirii tuturor drepţilor“.

Mântuitorul Hristos este legat de credincioşii săi, precum este legat capul de trup. „Dacă noi credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El“. (I Tesaloniceni 4, 14). Cei care nu cred în învierea morţilor, tăgăduiesc de‑a dreptul chiar învierea Lui Hristos. Iar, dacă Hristos nu a înviat, atunci întreaga zidire creştină se dărâmă (zice apostolul). Nu aţi primit, încă, iertarea păcatelor, îndreptarea, mântuirea. Atunci cei adormiţi întru Domnul ar fi pierit, cei care au murit cu credinţa în Hristos, în aşteptarea vieţii viitoare şi a învierii morţilor, cu toţii ar fi pierit, ar fi rămas osândiţi la iad şi la moarte, dacă nu ar fi înviere. „Dacă cei ce nădăjduim, în viaţa aceasta, în Hristos ne‑am înşela, am fi cei mai de deplâns dintre toţi oamenii“. Căci poruncile evanghelice, lepădarea de sine, dispreţul plăcerilor vieţii acesteia, alegerea căii celei înguste, toate acestea ar fi fapte cinice şi sarcini pe care nu le‑am putea purta şi, chiar dacă le‑am purta, le‑am purta zadarnic. Atunci şi jertfa pentru datorie, jertfele pentru aproapele, prigoanele, primejdiile de moarte zilnice, mucenicia milioanelor de creştini pentru Hristos ar fi zadarnice şi de prisos. Dacă nu credem în Înviere, vom primi de bune învăţăturile închinătorilor de idoli şi materialiştilor fără credinţă. Vom ajunge în hedonism dobitocesc, la barbarie. Atunci nu vom mai deosebi pe credincioşi de necredincioşi, pe creştini de necreştini şi închinători de idoli. Cel care tăgăduieşte învierea morţilor ajunge la rătăcire anticreştină, la consecinţe pierzătoare de suflet. „Însă, acum, Hristos a înviat din morţi, s‑a făcut pârgă începătură a celor adormiţi“.

Învierea Domnului este o garanţie sigură, o prevestire dovedită a învierii de obşte, care va veni la timpul rânduit de Dumnezeu. După iarna rece şi întunecoasă a morţii, va urma
primăvara dulce a învierii, în care vor odrăsli trupurile strălucitoare şi slăvite ale celor înviaţi. Aceste trupuri se vor ridica din mormânt, să se unească cu sufletele şi să se înalţe în locaşurile cereşti, precum s‑a întâmplat cu trupul Domnului Cel înviat din morţi.

Fraţii mei,

„Să fim statornici, fără schimbare“ în credinţa că Hristos a înviat şi toţi morţii vor învia împreună cu acesta. Îngrijind de o viaţă virtuoasă şi duhovnicească, să ne‑mpotrivim cu tărie păcatului şi celui viclean, care încearcă să ne arunce în pedeapsă, cu sufletul şi cu trupul. Să suferim cu statornicie greutăţile acestei vieţi, mai cu seamă cel mai greu dintre necazuri, moartea iubiţilor noştri. Să ne mângâiem cu nădejdea dulce a învierii şi a neamului nostru ortodox. Ne rugăm puterilor cereşti să mai rămânem în această ţară sub binecuvântarea ciolanelor părinţilor noştri.

Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nici o şcoală, de nici o pregătire, de nici o grijă, ci singura grijă aceasta este – să‑L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre!

Cu toată dragostea părintească,
Hristos a înviat!
Părintele Justin Pârvu
(Cuvânt acordat Monitorului de Neamţ şi Roman)

„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Vieţile Sfinţilor, să se roage, să se spovedească cât mai des şi să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea şi lumina neamului nostru. Şi atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belşug pământul românesc şi sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toţi. Amin.“

Părintele Justin – Duhovnicul României

Extras din Albumul „DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin“ – disponibil la Doxologia sau Librăria Sophia

Mai mult, la PărinteleJustinPârvu.Ro

De Sfintele Paști cu Părintele Justin, în 2009:

Sursa: Victor Roncea Blog

Citiți și: Valeriu Gafencu în Pastorala de Sfintele Paști a IPS Teofan: „În adâncul sufletului dorim Învierea”. HRISTOS A ÎNVIAT!

7 ani cu Profesorul Florin Constantiniu la Ceruri: “Împotriva celor care vor să ne distrugă credința, arsenalul nostru rămâne învățătura lui Hristos”. “Copil fiind, am vrut să ma fac preot” – CUVINTE DESPRE CREDINȚĂ, Editura Doxologia, 2019

Fotografie de copertă de Cristina Nichituș Roncea

Șapte ani de când marele profesor și academician Florin Constantiniu ne-a părăsit, trecând în eternitate chiar în Vinerea Mare a anului 2012. Anul acesta, tot în aprilie, ar fi implinit 86 de ani (8 Aprilie 1933 – 13 Aprilie 2012). Pomenirea Profesorului va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, la Biserica Schitul Maicilor, apoi la mormânt, Cimitir Ghencea 3. Veșnică fie pomenirea lui!

“Copil fiind, am vrut să ma fac preot”

Profesorul Florin Constantiniu la lansarea Albumului “Precum în Cer, așa și pe pământ“, de Cristina Nichituș Roncea: “În momentul de față cred că marea problema a fiecărui creștin este felul în care noi ne racordam la viața care ne înconjoară. Cred că Dumneavoastră ați observat, a devenit un loc comun să se vorbească despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul că împotriva Bisericii, împotriva creștinismului în general, se duce o adevarată ofensivă… În afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presă, prin televiziune, o viață care nu mai are nici un fel de norme morale, care să o stăpânească, să o controleze, să o împiedice să alunece în păcat. Și aș spune că în momentul de față este, eu nu ma sfiesc să o spun, o ofensivă diavolească împotriva Bisericii. Or, pentru aceasta noi trebuie sa găsim arme cu care să luptăm împotriva celor care vor să ne distrugă credința. Și pentru a putea găsi aceste arme aș spune că arsenalul nostru rămâne învățătura lui Hristos, așa cum este ea păstrată în mănăstirile noastre ortodoxe pentru că în mănăstirile noastre ortodoxe este această trăire profundă, de identificare cu învățătura divină care, într-adevar, este o armură pe care o avem împotriva acestor ispite diavolești. (…) Dar noi, dacă suntem creștini, avem acolo un drum – la Biserică – fiindcă numai acolo ne este Mântuirea noastră. (…) Cu această carte alături să ne gândim la ce este sacrificiul călugărului, la ce este rugăciunea călugarului și întotdeauna să avem în minte exemplul călugarului.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Academician Florin Constantiniu
Cuvinte despre credință

Mulțumiri doamnei Cristina Nichituș-Roncea
pentru amabilitatea de a ne oferi drepturile de
publicare a fotografiilor cu domnul academician
Florin Constantiniu

Academician Florin Constantiniu
Cuvinte despre credință
Ediție îngrijită și note
Pr. Dorin-Demostene Iancu

Tipărită cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului
TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
DOXOLOGIA
Iași, 2018

Academicianul Florin Constantiniu, modelul savantului smerit

“Noi vedem ce agitație este acum în Bucuresti, se iese pe stradă, se protestează, se incendiază și așa mai departe. Acestea sunt problemele veacului acestuia, mersul pe strada și ieșitul la demonstrație. Dar noi, dacă suntem creștini, avem acolo un drum – la Biserică! – fiindcă numai acolo ne este mântuirea noastră”.

„Cu încredere în viitorul științific și cu cele mai prietenești sentimente”. Cu un zâmbet blajin, Florin Constantiniu îmi scria apăsat dedicația pe ultima sa carte. Era un dar de suflet pe care îl făcea
tocmai pentru a-și împlini rolul său în istorie, așa cum îl numea.

Florin era omul care aducea iubirea acolo unde era neiubirea, liniștea unde domnea agitația, încrederea atunci când credeai ca n-ai să reușești. Știa să-ți fie un adevărat prieten, să glumească, să te dojenească părintește, să te îndrume, și să te asculte. Mai mult decât oricât, un om așa de sensibil nu te făcea să te simți mic, ci simțeai tu cum în preajma lui deveneai mare. A trăit într-o epocă tristă.
Obligat să suporte politruci și istorici de carton care cu greu stăpâneau limba română, a rămas consecvent crezului său: răspunsul pe care avea să-l dea în fața Domnului pentru toate câte a făcut. A suferit în tăcere din cauza invidiei unor colegi, a răutății și ticăloșiei unora pe care îi sprijinise dezinteresat.

Boala de inimă care l-a încercat nu l-a putut învinge.

De neclintit în rugăciune, cu metanierul strâns la piept, mereu cu candela aprinsă, a scris, a vorbit public despre ofensiva împotriva credinței din anii stalinismului și despre similitudinile cu practicile
postdecembriste. Nimeni și nimic nu l-a putut abate din drumul său. A pășit cu încredere spre Împărăția cea veșnică. Tânărul, care în 1955 vorbea în amfiteatrul Facultății de Istorie despre Sfântul
Ioan Gură de Aur, care se închina când trecea prin fața bisericii în drumul său spre bibliotecă, care citea cu rigoare viețile sfinților martiri, a fost și rămâne un model. Fără el microcosmosul istoricilor nu va mai fi niciodată la fel. Vocea lui se va auzi ca un răsunet peste ani. Am pierdut un model, un savant smerit, dar am câștigat un rugător în ceruri.

A vorbit despre Dumnezeu fără să fie cleric. A dorit să-L aducă mai aproape de inimile oamenilor prin cuvintele sale. Dacă îți lipsea un părinte știa să-ți fie el părinte, dacă aveai nevoie de un prieten
drag nu ezita să-ți fie alături, dacă aveai nevoie de un profesor, cu tact și răbdare te îndruma fără să înceteze să-ți fie și prieten.

Nu se putea despărți de această lume fără o ultimă mărturie despre Biserică și un rămas bun de la oamenii dragi lui. Pe 29 martie 2012, ultima sa apariție publică, la Seminarul Teologic din București
vorbea despre Patriarhul Justinian și activitatea sa providențială în salvarea sfintelor altare.

Ca un ultim îndemn la sinceritate în istorie pentru cei tineri. Aula Academiei va rămâne mereu tristă și săracă în lipsa unui asemenea savant sclipitor, a unui smerit cercetător și a unui părinte iubitor.

A fost un om simplu, așa cum astăzi rar întâlnești. Odihnește sub o lespede de piatră în așteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Fără Florin nimic nu va mai fi la fel. Pentru cei care l-au iubit s-a încheiat o epocă. Un dor mărunt îi va măcina și o rugăciune de pomenire pentru cel plecat la ceruri le va alina sufletul (1).

Pr. Dorin-Demostene Iancu

(1) Text publicat în Ziarul Lumina, an X, nr. 103 (2804), 10 mai 2014, p.6.

CUPRINS

Academicianul Florin Constantiniu, modelul savantului smerit / 7

Cuvânt rostit la lansarea albumului „Precum în cer așa și pe pământ” al Cristinei Nichituș-Roncea, București, 19 ianuarie 2012 / 11

Cuvânt la lansarea cărții Justinian – „Amintiri”, Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul”, București, 29 martie 2012 / 23

„Pagini de istorie” Radio România Cultural, 17 aprilie 2009 / 41

Anexe / 65

“Pentru majoritatea creștinilor, din păcate, apropierea de Dumnezeu vine în ceasurile de încercare, de restriște. Aici eu însă, cu riscul de a părea că vreau să fiu original cu orice preț, vă spun că m-am simțit întotdeauna aproape de Dumnezeu când mi-a mers bine, pentru că am văzut atunci semnul grației divine și am avut comunicarea cu Dumnezeu foarte lesnicioasă.”

Acad. Florin Constantiniu 

Vedeți si:

Profesorul Florin Constantiniu: “Datoria cea mai sfanta a clasei politice din Romania este sa readuca Basarabia in frontierele romanesti”

Florin Constantiniu despre SAPTAMANA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei

VIDEO: Profesorul Florin Constantiniu despre Basarabia, Romania si Rusia. Conferinta la Academia Romana. IN MEMORIAM

Icoanele si Credinta Profesorului Florin Constantiniu. Dumnezeu sa il odihneasca in pace, pacea la care a tanjit atat de mult bunul si dragul Profesor al Istoriei Romanilor!

Ultimul articol al academicianului Florin Constantiniu pentru revista Clipa si tristetea Profesorului: “Am devenit un fel de Burkina Faso a Europei”

Profesorul Florin Constantiniu in apararea Icoanelor din Scoli: “Invatatura crestina, unicul leac tamaduitor al lumii”

Profesorul Ilie Badescu despre Elita idealismului național: Academicianul Florin Constantiniu

Profesorul Buzatu despre Profesorul Constantiniu: UN MARE ISTORIC

Corneliu Vlad despre un istoric sincer: Florin Constantiniu. IN MEMORIAM

IN MEMORIAM. Profesorul Florin Constantiniu despre istorie si viata la Radio Romania, in dialog cu Dan Manolache. AUDIO/VIDEO

 

Minunile curg în pace la Mănăstirea Petru Vodă. Mărturii filmate la 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu și extrase din “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea”, Doxologia, 2019

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu a fost pomenit în țară și străinătate, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru Duhovnicul României, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a citit și Cuvântul Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, la un secol de la nașterea Părintelui Justin. Ulterior au fost lansate mai multe volume de omagiere a marelui Duhovnic al Ortodoxiei, între care DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, Iași, 2019, cât și filmul “Părintele Justin despre problemele Creștinismului românesc”, realizat de Monahul Filotheu Bălan, fostul secretar personal al Părintelui Justin, pe baza unor filmări inedite.

Cu o seară înainte, la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă s-a desfășurat simpozionul internațional “100 de ani de la nașterea Părintelui Justin”. Momentul aniversar s-a încheiat în localitatea natală a Părintelui Justin, Petru Vodă, unde înaltele fețe bisericești au sfințit o troiță inspirată de Duhovnicul Neamului și înălțată de autoritățile locale pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari. Prezentăm mai jos o mărturie a Maicii starețe Justina Bujor despre canonizarea Duhovnicului Neamului și alte filmări emoționante despre minuni ale Părintelui Justin și fotografii inedite de la acest eveniment omagial împreună cu o relatare de la fața locului, o priceasnă frumoasă compusă de doamna Maria Macovei, Cuvântul Patriarhului și un interviu cu starețul Mănăstirii Petru Vodă, Arhimandrit Hariton Negrea, despre Centenarul Părintele Justin.

DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea, Doxologia, Iași, 2019:

 

Părintele Justin Pârvu ‑ Duhovnicul a fost „omul lui Dumnezeu și al poporului român“

Părintele Justin, Duhovnicul nostru –iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i‑a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne‑a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne‑a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român.

Am trăit multe minuni făcute de Părintele şi ştiu că Duhovnicul nostru, Duhovnicul întregii Românii, își continuă lucrarea şi acum. Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. „Era într-o formă de lumină şi şoptea ceva la ureche fiecărui credincios de la mormânt“, ne-au spus copiii. Împlinea un gând, o rugăciune! Părintele Justin aşa a fost întotdeauna: numai lumină! Și transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă. Nu uităm niciodată dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară şi cum ne spunea: „Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate. A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt“. Să aveți în permanenţă bucuriile sufleteşti pe care le-aţi împărtăşit şi le veți împărtăşi şi de-acum înainte alături de Părintele Justin!

Părintele Arhimandrit Hariton Negrea
Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

„La Sfânta Liturghie Părintele avea o lumină supraomenească pe chip“

Programul zilnic al Părintelui era unul mai presus de fire. În anii când era în mănăstirea de călugări, înainte de a se îmbolnăvi, de la ora 9-10 dimineața începea să dea drumul la oamenii de la ușă și îi primea neîntrerupt până la 6-7 seara sau chiar mai târziu, când făcea prima pauză ca să mănânce pentru prima și ultima oară în zi. Acest moment al mesei era singurul de relaxare
și de destindere. După care din nou deschidea ușa și primea oameni în continuu până la 11 noaptea sau chiar la miezul nopții. Se odihnea o oră și apoi se ducea la biserică, la slujbă. Niciodată nu l-am văzut să lipsească de la slujbă. În altar îl așteptau preoții mănăstirii care voiau și ei un sfat de la părintele şi duhovnicul lor, pentru că în timpul zilei nu era posibil din cauza mulțimii de oameni. În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip.

După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui.

Maica Justina Bujor
Stareţa Mănăstirii Paltin – Petru Vodă

Extrase din lucrarea apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, 2019

Integral la Despre canonizarea Părintelui Justin Pârvu și lansarea de către IPS Teofan a Albumului DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea. 20 DE FOTO / VIDEO MĂRTURII

Patriarhul României: "Ne amintim în acest moment de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu ca de un adevărat luptător pentru…

Publicată de Parintele Justin Marturisitorul. Album foto despre Sfantul de la Petru Voda pe Luni, 25 februarie 2019

DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. Îngerul și Sfinții Arhangheli i-au arătat Părintelui Justin Pârvu unde să zidească Mănăstirile sfinților închisorilor, căminul de copii și azilul de bătrâni. INTERVIU Victor Roncea cu Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă

Parintele Hariton Negrea și Parintele Justin Parvu – DUHOVNICUL – Foto Cristina Nichitus Roncea

La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul „Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.

„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.

În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului?

Nașterea Părintelui Justin la 10 februarie 1919 poate corespunde  cu nașterea României Mari, deoarece anumite tratate istorice care aveau în vedere teritoriul românesc au fost semnate în acest an istoric. Personal am înțeles de la Părintele Justin că România Mare reprezintă nu numai românii care trăiesc pe același teritoriu, ci și românii de pretutindeni. Românii care au același trecut, prezent și viitor istoric, aceeași tradiție și limbă, aceleași interese prezente. Sfinția Sa te învăța să înțelegi că România Mare cuprinde tot neamul românesc, cu vii și morți care au trăit  de la începutul istoriei și vor mai trăi în viitor pe acest pământ. Întotdeauna românii au fost spirituali, au avut noblețe sufletească, au dorit să cunoască Cerul și să locuiască în el, din acest motiv au avut încredere în jertfa de pe Golgota a lui Hristos și Învierea Lui de  treia zi.  Această încredere a fost sădită în fiecare generație de marii duhovnici, iar în zilele noastre Biserica oferă un mare exemplu: Arhimandritul Justin Pârvu mărturisitor, rugător și îndrumător spiritual. Duhovnicește, Arhimandritul Justin Pârvu a așezat în sufletul românilor dragostea și credința față de Dumnezeu, iubirea de neam și onoarea românului. Această doime, spiritualitate și românism, l-au remarcat pe marele  arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc.

Anul 1995 a adus momentul întâlnirii cu Sfinția Sa.  Atunci l-am auzit vorbind despre valorile umane, despre esența vieții duhovnicești și sfințirea sufletului. Am stat cu răbdare la ușa chiliei lui până la momentul când m-a primit să dialogăm despre întrebările care frământau sufletul meu. Toate răspunsurile care cuprindeau sfaturi și îndemnuri întăreau dorința de a cunoaște pe Dumnezeu, idea de a fi de dedicat vieții liturgice intensive, izbăvirea de patimi și controlul minții prin rugăciune. Finalul dialogului a definitivat hotărârea de a-mi continua viața pe drumul smereniei monahale alături de Sfinția Sa. Sfatul și binecuvântarea primite de la părintele meu de suflet, Ierodiacon Visarion Iugulescu,  lămurește convingerea de a rămâne în ascultare de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Cum a reușit Părintele Justin să ridice două așezăminte monahale, un spital cu azil de bătrîni, un camin de copii și atâtea altele, la vârsta sa înaintată la care le-a început, după 1990? Plus alte ctitorii pe cuprinsul țării?

Privind spre exemplul oferit de Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Justin a ridicat cele două așezăminte monahale – unul închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și sfinților mărturisitori ai temnițelor comuniste -, un azil de bătrâne, un cămin de copii la care adăugăm ajutoarele oferite la construirea de biserici și instituții filantropice. Efortul a izvorât din dorința de înviere spirituală a neamului românesc, stropită cu lacrimi și osteneli, cu post și privegheri. Ne vorbea adesea despre copilăria lui și întâlnirea cu îngerul care i-a arătat locul unde vor săvârși aceste ctitorii.  Perioada de detenție din Lagărul de la Baia Sprie aduce în viața Părintelui întâlnirea cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care îi arată satul natal și locul viitoarelor ctitorii. În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori. Întotdeauna Preacuviosul a știut să îmbrace în haina smereniei realizările pe care le-a făcut pentru Biserică și pentru români.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Cum era traiul de zi cu zi cu Părintele? Ce amintiri ne puteți mărturisi?

Momentul când l-am cunoscut Părintelui Justin mi-a descoperit caracteristicile importante ale viețuire lui. Acestea erau așezate pe o activitate liturgică intensă (slujea Sfânta Liturghie într-o baracă), citirea Bibliei și a cărților Sfinților Părinți. Postea cu mare exigență perioade îndelungate de timp (frații din mănăstire ziceau că mănâncă mai puțin decât o vrăbiuță pe săptămână). Primea zilnic sute de credincioși care îi reduceau programul de somn uneori până la 45 de minute pe zi. Sfaturile lui mergeau la inima omului, iar rugăciunile și ostenelile erau urmate de minuni. Adeseori am vorbit credincioșilor despre minunea umplerii lăzilor cu făină pentru pregătirea pâinii oferită pelerinilor, despre înmulțirea mâncării pentru oamenii înfometați, despre minunea vindecării celor posedați de duhurile rele și despre minunea vindecării multor bolnavi. Toate aceste minuni s-au întâmplat sub ochii mei și ai fraților mei. Nimeni nu poate uita așa ceva. Mereu primesc și alte mărturii, din țară și din străinătate, despre minunile pe care le săvârșea Părintele Justin cu ajutorul lui Dumnezeu.

Puteți să ne evocați din învățămintele Părintelui Justin dobândite în cei 16 ani de închisoare, pe care vi le împărtășea și Dvs?

Experiența celor 16 ani de închisoare, apoi domiciliul forțat pe care l-a avut o perioadă îndelungată de timp l-au întărit pe Părintele Justin într-o experiență duhovnicească deosebită pe care mi-a transmis-o nu numai mie, ci și altor credincioși. Vorbea despre jertfă ca fiind din Hristos și sădită în opera de mântuire a fiecărui om de pe fața pământului. Nici un ideal, nici o faptă bună și nici o virtute nu pot fi clădite decât pe jertfă. Răbdarea l-a însoțit în toată perioada de detenție, l-a învățat stăruința în rugăciune, mângâierea în suferință și lacrimile atât pentru păcatele proprii, cât și pentru păcatele neamului. Perioada de detenție a Părintelui a fost propice pentru autocunoaștere, pentru consolidarea spirituală pe calea suferinței. Experiența dobândită în închisoare, care l-a ajutat pe parcursul vieții duhovnicești, a fost cunoașterea propriilor neputințe în dependența totală de Dumnezeu, întărită de către credință și nădejde. Închisoarea a fost calea prin care Părintele a învățat adevărata rugăciune clădită pe jertfă, suferință și dăruire de sine.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Din suferințele, dar și bucuriile prin care a trecut alături de alți sfinți ai închisorilor comuniste ce vă povestea? Ce i-a ținut în viață pe acești mărturisitori chinuiți cu deceniile și persecutați și după eliberare?

Literatura de închisoare este o dovadă că suferințele întemnițaților s-au făcut pricini de renașterea duhovnicească. Părintele mărturisea că prezența morții, care de fapt era o izbăvire din calvarul detenției, i-a ajutat să conștientizeze motivul torturilor la care erau supuși: ispășirea propriilor păcate și pe cele ale neamului. Închisorile erau considerate fabrici de martiri din două puncte de vedere: trupesc, deoarece condițiilor inumane în care trăiau deținuții au fost adevărate metode de despătimire și sufletesc, prin cunoașterea de sine într-o legătură vie cu Dumnezeu. Cei care și-au asumat chemarea de a purta jertfa neamului au fost acoperiți de Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Modul amplu de supraviețuire a fost acest dar al rugăciunii pe care deținuții l-au dobândit prin iconomia lui Dumnezeu. Temnițele au format și oameni de caracter, adevărații patrioți, deoarece deținuții nu au confundat nici torționarii și nici gardienii cu poporul român. Invitația la autocunoaștere, la limpezirea propriei situații spirituale, la smerenia prin care Dumnezeu i se descoperă umanității pentru a renaște duhovnicește este bucuria care urmărește omul pe tot parcursul vieții lui. Neamul se restabilește prin fiii săi care cu bucurie își îndeplinesc menirea de a se jertfi pentru el. Poporul român avea nevoie de o generație care să fie sacrificată pentru a putea fi curățat din punct de vedere spiritual.

Mulți mărturisitori ai temnițelor bolșevice au trecut sau chiar s-au așezat la Petru Vodă, alături de Părintele Justin. Care credeți că este mesajul lor pentru noile generații?

Mesajul lor se regăsește în faptele lor. Generațiile de azi, de mâine au responsabilitatea de a învăța dragostea față de țară, jertfa, răbdarea pe care le-au avut cei care au fost sacrificați pentru răscumpărarea spirituală a neamului. Continuitatea unei nații se face prin valoarea morală a celor ce fac parte din ea, care are ca bază bucuria jertfei de sine. Destinul poporului român, continuitatea lui spirituală au fost create de către generația care s-a sacrificat pentru el. Datoria noilor generații este de a prelua exemplul lor de mărturisire a adevărului atât istoric, cât și spiritual. Românul trebuie să fie conștient că Hristos nu S-a întrupat pentru a izbăvi umanitatea de suferință, ci pentru a fi prezent în acțiunea acesteia. Generația trecută a martirilor a fost cea care a dobândit valori care au păstrat independența duhovnicească a neamului.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Care considerați că este însemnătatea moștenirii Părintelui Justin pentru cei de azi și cei de mâine și cum ar putea tinerii, tinerele familii, să beneficieze mai bine de sfaturile marelui Duhovnic?

Părintele Justin s-a sacrificat, s-a luptat pentru restaurarea spirituală a poporului român,  a trăit durerile neamului și ale fiecărui român în cel mai profund sens. Moștenirea importantă care cuprinde în ea multe caracteristici duhovnicești este jertfa. Dragostea Părintelui față de țară l-a întărit în lupta de a cizela duhovnicește suflete pregătite de jertfă, doritoare de a-i continua lucrarea. Părintele afirma adeseori că fiecare va lua din viața lui ceea ce va socoti că este bun.  Nenumăratele minuni săvârșite de către Părintele Justin Pârvu atât în viață, cât și după adormirea sa sunt modul în care fiecare creștin în parte poate beneficia direct de o legătură vie cu Părintele. Participarea Părintelui la durerea fiecărui om care îl căuta a făurit o comoară de sfaturi duhovnicești necunoscute. Vizibile și demne de urmat sunt faptele Părintele care pot contribui la refacerea noastră lăuntrică.

Ce învățături de la Părintele Justin v-au marcat cel mai mult și le puneți în aplicare în viața Dvs de monah și stareț?

Moartea Părintelui Justin  a provocat în inima mea o moarte din mine, iar nașterea Părintelui în Împărăția Cerului îmi oferă prilejul de renaștere duhovnicească. Am fost profund marcat de modul în care Părintele  se jertfea și  se ruga pentru oameni, avea o rugă direct din inimă. Datoria monahului este de a sprijini și de a se ruga încontinuu pentru cei care au nevoie, de a purta sarcinile altora. Asceza cea mai mare a monahilor astăzi este să-și găsească rostul în viața societății și să o ajute cu rugăciunea. Trăim zilele în care monahul are chemarea de a ajuta societatea în criza spirituală în care se află,  prin rugăciune, deoarece el este model de viață pentru lume, lumina lui Hristos printre oameni. Remarcabile au fost pentru mine dragostea și evlavia Părintelui pentru duhul patristic evocat în povestirile despre părinții de la Mănăstirea Durău, exemple vii de pateric. Actualmente monahilor li se cere să-și apere credința chiar cu prețul vieții, lucru imposibil de făptuit fără dobândirea duhului patristic.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Cum lucrează Părintele Justin azi?

Prin minunile și prin exemplul său. Și exemplul cel mai clar este momentul din perioada de detenție în care Părintele Justin a slujit Sfânta Liturghie pe trupul unui muribund, oferindu-i acestuia prilejul de a se împărtăși cu Sfintele taine înainte de moarte. Însuși Părintele mărturisește că a fost cea mai profundă Liturghie din viața lui. Liturghia este rugăciunea în care slujitorul și credinciosul sunt una, fiecare îl ajută pe celălalt să se înalțe  de la condiția simplă de om la cea de ființă îndumnezeită. Metoda de comunicare între Părintele și cei care îi cer ajutorul este rugăciunea. Cât timp a fost în viață Părintele a purtat pe umerii săi povara acestui neam, iar acum o face la un nivel și mai înalt.

Care ar trebui să fie pentru credincioși cuvântul de temelie al acestui An Centenar “Părintele Justin”, un an important pentru țară din mai multe motive?

Cuvântul de temelie al acestui An Centenar ar trebui să fie Jertfa deoarece aceasta era caracteristica esențială a Părintelui Justin. Dragostea pentru aproapele l-a determinat să poarte slăbiciunile celorlalți fără a lua în considerare nevoile sale, înțelegând din experiența acumulată în pușcărie că folosul aproapelui este mai presus decât folosul propriu. Creștinul ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, să-L găsească, iar prin osteneală, trudă, post, rugăciune  trebuie să se pregătească pentru înfricoșata zi a Judecății. Axa pe care se dezvoltă firea umană este credința, urmată de dragoste. Este necesar ca omul să-I dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră, iar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să dăruiască dragoste față de aproapele. Cât timp omul trăiește pentru celălalt, trăiește pentru sine. Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.

Interviu de Victor Roncea

Preluare de pe Mănăstirea Petru Vodă

Vedeți și Mesajul Patriarhului României la împlinirea unui secol de la naşterea Părintelui Justin Pârvu

Marele povestitor basarabean Spiridon Vangheli şi soţia lui Grigore Vieru vin la Iaşi. Vineri, 5 iunie, lansare cu Ciuboţel şi Guguţă şi dezbatere despre Familie. Sâmbătă, 6 iunie: MARŞUL PENTRU FAMILIE

Lumea copiilor - 5 iunie - Spiridon Vangheli - Guguta - Ciubotel -Doxologia via Roncea RoEditura Doxologia vă invită în „Lumea copiilor

Vineri, 5 iunie 2015, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Iaşi, Editura Doxologia vă invită în „Lumea copiilor”, unde vor fi prezenți și Spiridon Vangheli, Raisa Vieru și Valentin Talpalaru.

Editura Doxologia, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Iași și Restaurantul La Plăcinte, a pregătit pentru copii un eveniment cu aromă de poveste. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate și trei noi apariții editoriale: „Cântecul Soarelui” de Grigore Vieru, „Împărăția lui Ciuboțel” de Spiridon Vangheli și „Vine Guguță!” de Valentin Talpalaru. Astfel, pe 5 iunie, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Iași publicul se va întâlni cu scriitorii Spiridon Vangheli, Valentin Talpalaru, dar și cu Raisa Vieru, soția regretatului poet Grigore Vieru.

Copiii prezenți se vor putea bucura de prezentări video, de lecturi din volumele prezentate și de momente artistice susținute de copii din Trupa de Teatru „Thalienii” de la Ateneul Tătărași, dar și de copii de la Grădinița cu program prelungit Nr. 21 din Iași. De asemenea, nu vor lipsi dulciurile, baloanele și alte surprize pregătite pentru cei care vor veni în „Lumea copiilor”, ne informează Editura Doxologia.

Afis Dezbatere Familia Iasi 2015 via Roncea Ro

De asemenea, Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Pro Vita Iași, organizează în acest sfârșit de săptămână mai multe evenimente speciale dedicate familiei și educării copiilor, printre care o dezbatere, după cum vedeţi aici, urmată de tradiţionalul Marş pentru Familie, de sâmbătă, 5 iunie.

Afis Marsul Familiei 2015 Iasi via Roncea Ro

Scrisoare din Basarabia

Copii în cătușele Siberiei - de Spiridon Vangheli - Doxologia

A mai trecut o iarnă, pe la Sânziene vine o telegramă de la puşcărie:
“Trimite-mi sandalele. Te sărut, mama”.
– Cum să i le trimit, dacă ea s-a dus în sandalele celea? nu se dumerea fata. Dar poate că le-a uitat în bordei şi n-are cu ce veni?!
Şi Oliţa a alergat în cătunullor, n-a găsit nici urmă de sandale în bordei. Cum o aştepta pe mama, a rămas în cătun, la una Caterina.
– Ştii ce, Oliţă, i-a zis femeia, mai fă şi tu ce poţi prin gospodărie, că o să am şi eu obraz.
Da fata, ca o furnică, fuga încolo, fuga încoace, la toate se pricepea, ba a săpat toamna şi cartofii cât era grădina de mare, şi i-a cărat, mititica, în casă.
– Vine mama ta, îi strigă într-o zi un om şi Oliţa alergă la drum.
Cu ochii duşi în fundul capului, gârbovită, mama abia mergea, sprijinindu-se într-un băţ. Până şi de la puşcărie i-au dat drumul mai înainte, aşa de bolnavă era. Când îşi văzu fata, sărută pământul, făcându-şi cruce: “E vie Oliţa! Mulţumesc, Doamne!” Cum a deschis uşa bordeiului, să creadă, să nu creadă? Au şi cartofi pe iarnă, şi morcovi, şi sfeclă roşie…
– Eu le-am câştigat, mamă, se lipi de ea Oliţa şi se uită la picioare: era tot în sandalele celea. De ce mi-ai spus să ţi le trimit, a?
– Ţi-am dat un semn că-s vie, fata mea.
În toamna aceea a trimis-o pe Oliţa la şcoală. Acum o mai rupea ruseşte, dar mai an holba ochii, nu înţelegea o boabă. Când o chema atunci la răspuns, un băiat din Bucovina îi traducea învăţătoarei ce spune Oliţa în româneşte.
Cum ajungea acasă, hai în pădure cu mama după lemne def oc. Odată, când se întorceau, mama zice:
– Oare ce-i asta, Oliţă? Parcă se învârteşte pădurea…
– Ai ameţit, mamă. Ta-are mai eşti slabă şi te-ai făcut mititică. Ia aşază-te pe creanga mea.
Mama nu se da, fata de colo:
– Hai, că eşti uşurică, ţine-te, mamă! şi o târî pe creangă până acasă. De atunci nu mai ieşea din bordei, doar că făcea focul.
Într-o zi nu ştiu care din elevi strigă: “Bujor, ia uită-te pe fereastră!” Era mama, venea într-un suflet, nu alta, s-o fi întâmplat ceva. Oliţa o zbughi afară, dar când să ajungă la dânsa, mama căzu:
– O scrisoare de la fe-te-Ie mele! Din Ba-sa-ra-bia! plângea ea.
Până acasă se târî mai mult în coate şi pe genunchi. De trei ori îi citi fata scrisoarea.
Era de la surorile ei mai mari.
– Mai citeşte-o o dată, o rugă mama, iar când au intrat în bord ei, îi spuse: Afară cârâiau ciorile, ia citeşte-o aici s-o ascult în linişte.

Fragment din Spiridon Vangheli – Copii în cătuşele Siberiei, Editura Doxologia, 2014

Sursa: Ziaristi Online

Cititi si: Ce le cer romanii din sudul Basarabiei presedintilor Ucrainei, Romaniei si Moldovei. DOCUMENT » 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova