Victor Roncea Blog

“În fiecare zi – 5000 de zile – am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea.” – Pamfil Șeicaru, fondatorul UZPR (subscriu, Victor Roncea, membru)

Sub imboldul entuziasmului conferit de Marea Unire și pentru a îngloba ziariștii români din România Mare, la 11 ianuarie 1919 ia ființă Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), la propunerea ziaristului Pamfil Șeicaru, proaspăt întors de pe front unde ajunsese ca voluntar, fiind decorat de Ferdinand I Întregitorul cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler pentru faptele sale de vitejie. Conducerea organizației naționale de presă a fost atribuită lui Henric Ștefan Streitman, jurnalist, traducător, om politic cu o bogată experiență și implicare în viața țării, după cum amintește UZP. De-a lungul timpului, activitatea Uniunii va acoperi toate domeniile de interes, membrii ei activând în cele mai importante canale de informare, televiziune, radio și presă scrisă până azi.

Imagine de la dezvelirea placii omagiale

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a marcat împlinirea unui secol de activitate neîntreruptă a organizației prin dezvelirea, în ziua de 11 ianuarie a.c., la ora 11.00, a unei plăci omagiale pe clădirea unde s-a înființat, în urmă cu 100 de ani, prima organizație a ziariștilor profesioniști din România reîntregită, aflată pe strada Constantin Mille din Capitală.

În apropiere se află și Palatul Curentul al lui Pamfil Șeicaru, clădire care a găzduit până nu demult un sediu al SRI. N-ar strica să fie pusă și acolo o placă în cinstea marelui ziarist și luptător pentru România Mare.

Pamfil Șeicaru este probabil singurul ziarist din România ctitor de Mănăstire (la Orșova, pe locul unde a supraviețuit unei bătălii), închinată Sfintei Ana. Bolșevicii au transformat-o în restaurant și han dar după 1989 și-a recâștigat strălucirea de odinioară, acolo odihnindu-se din 2005 și jurnalistul condamnat la moarte de soția lui Silviu Brucan în procesul stalinist al “ziariștilor reacționari” dar grațiat de Nicolae Ceaușescu.

„Stăteau cu faţa spre inamic, supravegheau mişcările lor, când, pe neaşteptate, un proiectil venind nemijlocit din direcţia celor care îi înconjura căzuse între ei explodând, aruncându-i de o parte şi alta. După explozie s-au ridicat, s-au scuturat de praf şi s-au întrebat dacă vreunul este rănit. Cum niciunul nu era rănit sau cel puţin zgâriat, Şeicaru luase un legământ pe care niciodată nu a fost în stare să-l uite: ‘Dacă voi trăi şi voi avea posibilitate voi clădi o bisericuţă în acest punct'”, scrie Rene Al de Flers în lucrarea „Pamfil Şeicaru aşa cum a fost”.