Posts Tagged ‘Eminescu’

Hristos a înviat! Eminescu și Învierea

Învierea
de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Mihai Eminescu Ro

La Mulţi Ani! EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC – de Prof. Nae Georgescu

EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC

Ca filolog, uneori nu ştiu dacă reuşesc să cobor suficient de convingător din limbajul ştiinţific pentru a explica un context al poeziei eminesciene – ori dacă mai reuşesc să conving coborând din acest limbaj. Domeniul privește comparația între sursele prime ale poeziei lui Eminescu (manuscrise, prime tipărituri, ediții) și, fiind cu totul nou, prima mea intenţie este pur şi simplu să atrag atenţia asupra unor nepotriviri. G. Călinescu spunea că noi suntem oarecum predestinaţi să-l avem pe Eminescu în două moduri. De o parte ar fi ceea ce criticul şi editorul numea pânzăriile de mătăsuri fine, hieratice, ale primelor forme – de cealaltă cămaşa de borangic, fină şi ea, dar imitaţie a mătăsii, cu flori desenate, puse cu mâna acolo unde în modelul originar erau naturale. Trebuie, zicea G. Călinescu, să ne mulţumim cu borangicul – iar mai departe, fiecare în parte să urce către pânza fină a poeziei eminesciene. El avea în vedere şi manuscrisele – dar şi ediţiile. O ediţie este munca de ani buni a unui îndrăgostit de Eminescu; nici un editor nu şi-ar permite (şi nu şi-a permis) să minimalizeze textul poetului. Şi cu toate acestea, scapă printre degete primele tipărituri şi atenţia se concentrează prea insistent asupra manuscriselor. În plus, atenţia este deja fixată de normele scrierii, aici întrunindu-se consensul tuturor editorilor: Eminescu trebuie înţeles de toată lumea, trebuie editat cât mai simplu pentru că este poet naţional, deci aparţine tuturor straturilor societăţii. Simplificarea şi uniformizarea sunt imperative ce ţin de etica profesională.

Nimeni nu se întreabă, însă, de ce trebuie ca ceva de ordin naţional să fie neapărat simplu şi uniform. Costumul lui Constantin Brâncoveanu are cele mai complicate înflorituri cu putinţă – şi totuşi este de ordin naţional, deşi nu toată lumea înţelege sensul pliurilor ori semnificaţia chenarelor florale. În privinţa textului eminescian, uniformizările şi simplificările seamănă prea mult cu un fel de lustruiri succesive cu pluşul reformelor ortografice. Dacă, de pildă, am accepta mărăcinişul şi chiar întortocherile textului eminescian aşa cum l-a vrut poetul, oare asta ar însemna că el nu mai este naţional? În fond, oare istoria este a noastră – ori noi suntem ai istoriei? Iată ce spune Eminescu însuşi în asemenea chestiuni: „Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţe seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases. Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremurilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacurilor. Cine în această privire nu e cu noi, e contra noastră”.

Nimeni nu spune că Eminescu este uşor; iată frazele de mai sus. Trebuie citit de două ori ca să-l înţelegi. E mai bine să-i tai cuvinte, virgule, să-l adaptezi la scrisul de azi? – Căci, să nu uităm sensul demersului nostru: despre scriere este vorba, iar scrierea e convenţie ce n-ar trebui schimbată atât de simplu, atât de des. Numai câteva explicații ofer aici.

O ciudată intervenţie editorială găsesc în Scrisoarea III, v. 36. Ediţiile curente au: „Toate se întind nainte-i…ca pe-un uriaş covor, / Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor – / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.” Este cum visează Osman, primul sultan, viitorul imperiului său. Convorbirile literare şi Timpul sunt aici, concordante: „Vede ţară lângă ţară, şi popor lângă popor / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă ׳mpărăţie…” Apostroful din urmă, fiind larg, cere pauză deci accent simbolic: întiiinsă. Asta n-ar fi nimic, însă de ce scot ediţiile virgula după ţară? Virgula eminesciană vrea să spună strict că popoarele se prefac, nu ţările! Ţările sunt entităţi, sunt forme (ca florile pe un covor), vezi şi mai jos, când sultanului: „Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid”: ţările sunt ca nişte „ecluze”; oricum, nu se prefac, cum învăţăm noi. Ţara este sfântă la Eminescu, este zeiţă; popoarele, da, pot câştiga sentimentul imperial, se pot preface etc. Ezitarea, aici, este a lui Maiorescu: în prima ediţie pune punct şi virgulă, apoi scoate punctuaţia şi pune virgulă după vers (care virgulă va însemna în ediţiile de după el linia de pauză existentă). Cum lăsăm?

Şi tot la Scrisoarea III trebuie comentată acea scenă erotică de la început. Este vorba de versul 17, pe care Titu Maiorescu îl preia astfel: – Las’ să leg a mea viaţă de a ta. În braţu-mi vino, / Şi durerea mea de vacuri cu durerea ta alino. În ediţiile târzii Maiorescu chiar nuanţează: În braţe-mi vino, / Şi durerea… Aici, nici manuscrisul, nici Convorbirile şi nici Timpul nu are apostroful pentru persoana a II-a a imperativului. Textul din Convorbiri literare este : – Las să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino / Şi durerea mea de veacuri cu durerea taalino… Evident, sunt sensuri deosebite: în revistă zeiţa lasă, acceptă, concede – nu se roagă de sultan. Expresia În braţu-mi vino face aluzie la braţul victoriei care-l poartă pe cel ales prin bătălii, vezi iconografia aferentă consacrată. Sultanul va spune, mai jos, v.105 : Şi, purtat de biruinţă , să mă’mpiedec de-un moşneag? – unde iarăşi găsim o expresie consacrată, pusă între virgule (iarăşi scoase de Titu Maiorescu): purtat de biruinţă traduce grecescul Nikeforos: cel care poartă victoria, zeiţa biruinţei, Nike, îl poatrtă în braţul ei pe sultan. În Scrisoarea III zeiţa nu este lascivă, bolnavă de iubirea pentru un muritor, ci îi transmite primului sultan un ordin, o poruncă, destinul viitorului imperiu.

Iată cum în textul lui Eminescu se ia la întrecere nimfa Arachne cu zeița Atena. Reamintim contextul, chiar cum vor tinerii de astăzi: după Internet.În mitologia greacă, Arachne este o tânără fată din Lidia, fiica lui Idmon din Colofon, și o faimoasă țesătoare. Mitul ei apare destul de târziu în mitologia greacă și este descris în Metamorfozele lui Ovidiu, Cartea a VI-a, 5-54, 129-145. De asemenea, este menționată în Georgicele lui Vergiliu. Povestea Arachnei nu apare însă ca un motiv în picturile pe vase și amfore grecești.

Numele eroinei înseamnă păianjen (αραχνη). Fiind o foarte pricepută țesătoare, se spune că s-ar fi considerat mai dibace chiar decât zeița Atena, inventatoarea acestui meșteșug. Atena s-a înfuriat, însă, nedorind să o pedepsească, s-a transformat într-o femeie bătrână și s-a mulțumit să îi atragă atenția că lipsa ei de modestie i-ar putea supăra pe zei. Arachne a continuat să se considere cea mai pricepută și a jignit-o pe bătrână, care, dezvăluindu-și adevărata identitate, a acceptat o întrecere cu tânăra fată.

Atena a țesut scena în care ea a obținut victoria asupra lui Poseidon, victorie care i-a inspirat pe locuitorii cetății Atena să își numească orașul după numele ei. O altă variantă spune că ea a reprezentat pe pânză pe cei doisprezece zei olimpieni, în toată măreția lor, iar în cele patru colțuri, patru scene în care muritorii care încearcă să-i sfideze pe zei sunt pedepsiți. În schimb, Arachne a scos la iveală scenele rușinoase ale zeilor, în special iubirile lui Zeus față de Leda, Danae sau Europa.

Chiar și Atena a fost impresionată de calitatea și perfecțiunea țesăturii Arachnei, însă ceea ce a înfuriat-o a fost subiectul pe care și l-a ales să îl redea pe pânză. Pierzându-și cumpătul, Atena a rupt țesătura rivalei sale și a lovit-o cu brutalitate. Simțindu-se neîndreptățită și rușinată de cele întâmplate, Arachne s-a spânzurat. Atenei i s-a făcut milă de dânsa și nu a lăsat-o să moară, preschimbând-o în păianjen, iar frânghia cu care se spânzurase în fir de păianjen”.

Mitul, în interpretarea lui Ovidius, vrea să egalizeze omul cu zeul sub ochiul artei. Din el a rămas, în limbajul tipografilor, cuvântul Colofon, va o mulțumire finală a autorului unei cărți pentru artiștii tipografi ce i-au pus-o în lumină; oricum, ca pentru niște ființe omenești. G. Călinescu interpretează, la rândul său, și distinge materialele puse la lucru, ne oferă alegerea între mătase și borangic. Oricum ar fi, trebuie să observăm că nu sunt diferențe opozabile net între una și alta – cel mult se poate vorbi de ceva frumos față de ceva și mai frumos. Vreau să spun că editorii lui Eminescu se întrec în credință între ei, iar micile diferențe n-au stricat niciodată fundamental receptarea mesajului poetului; altfel spus: poezia eminesciană a rezistat – și rezistă, încă – tratamentului cu „și mai frumos”, „și mai bine”, etc. Proba de foc nu se obține în această zonă – ci undeva mai alături, în palatul de gheață al gândirii unde adevărul e domn de necontestat. Restul e…mitologie, adică și nimfa Arahne și zeița Atena câștigă competiția cu altițe și bibiluri pe textul eminescian. Competiție la care G. Călinescu ne invită să asistăm calmi, liniștiți, de acord și cu mătasea – și cu borangicul…

Totuși, cum citim (înțelegem) portretul acesta al zeiței din Scrisoarea III : unele ediții au Părul ei cel negru’n valuri de mătasă se desprinde, altele Părul ei cel negru’ n valuri de mătasă se desprinde. Un bagatel, vom zice, un biet apostrof; dar prima dată apostroful leagă, a doua oară desface pentru că are spațiu alb după el (blanc îi zic tipografii; blancul este primul semn de punctuație, desparte cuvintele între ele). Prima formă este cea din Convorbiri literare, unde publică Eminescu poemul prima oară, iar cea de-a doua este din Timpul, unde tot poetul îl reia – deci este ultima sa voință editorială (publică). Așadar: părul ei cel negru se desprinde în valuri de mătasă, sau părul ei cel negru-în-valuri-de-mătasă, „negru mătăsos”, se desprinde ? Dacă poetul însuși ezită (sau revine), nouă ce ne rămâne de făcut?

Doar un singur lucru: să arătăm amândouă formele, să le comentăm/explicăm – lăsând publicul să aleagă între mătase și borangic. Adică: să știe că alege, așa cum autorul însuși a ales, să participe la „competiția” lui cu sine.

N. Georgescu

Cu aceasta ocazie salut cititorii Roncea.Ro si le urez “La Multi Ani!”.

Cititi si:

“Editorul de editor” EUGEN SIMION sau despre amatorism, cenzură și denaturare în stil comunist a Operei lui Mihai Eminescu. Nae Georgescu: După CTP și VAM, IARĂȘI DESPRE ATEISMUL DIN MORTUA EST!

DOCUMENTE INEDITE. Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu – de Dan Toma Dulciu

EMINESCU ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – STUDIU de George Ene

S-a împlinit: Eminescu vă aşteaptă! La Carei, întru apărarea românilor din Transilvania

Graţie sufletului pus de Doamna Daniela Ciută, a eforturilor publicaţiei Buletin de Carei şi Asociaţiei ASTRA, la Carei se dezveleşte pe 14 octombrie bustul Românului Absolut, Mihai Eminescu, în prezenţa a numeroşi invitaţi de marcă, înalte feţe bisericeşti, oficialităţi si membri ai Academiei Române.

Doamna Daniela Ciută este fondatoarea publicaţiei Buletin de Carei, Preşedinte al Despărţământului ASTRA Carei şi Preşedinte al filialei Carei a Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940. De Ziua Libertăţii Presei a primit din partea Asociaţiei Civic Media Premiul Mile Cărpenişan 2017 pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism. Campania pentru Eminescu la Carei a fost susţinută şi de Ziaristi Online.

“O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.” – spunea Octavian Goga în 1921, ca Ministru al Culturii României Mari la momentul lansării subscripţiei publice pentru ridicarea primului monument Eminescu de peste munti, la Sânnicolau Mare, la 11 octombrie 1925.

Anii au trecut şi soarta românilor din Transilvania a mers din rău în mai rău. Ocupaţia ungurească avea să aducă peste numai 15 ani crime oribile împotriva populaţiei civile, a femeilor şi copiilor, biserici arse, preoţi ucişi şi mutilaţi bestial.

Niciodată Ungaria nu şi-a cerut scuze pentru actele de genocid şi purificare etnică comise la adresa românilor.

Dimpotrivă, chiar în democraţie, agresiunea instituţionalizată împotriva românilor din Transilvania continuă în timp ce autorităţile vremelnice închid ochii sau mai grav, pactizează cu opresorii românilor.

Iată de ce apărătorul lor, Mihai Eminescu, el şi numai el, probabil, îi va întări începând de mâine şi prin statuia sa din Carei.

Dumnezeu să-i apere şi să-i răsplătească pe românii din Carei, alături de Eminescu!

“Oricât ar fi dispuse minţile simpliste să creadă ca jocul realităţilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesităţilor naţionale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.

Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României în creştere.

Citiţi articolele lui şi veţi vedea că staţi în faţa unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie naţională.

Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.

O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.” – Octavian Goga

Ceremonia de dezvelire şi sfinţire a bustului lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Radu Ciobanu, va avea loc sâmbătă, 14 octombrie 2017, de la ora 12.30,  pe strada 1 Decembrie 1918, în părculeţul din faţa Parchetului Carei.

Sunt invitaţi să participe toţi cei care îl iubesc pe Mihai Eminescu!

Victor Roncea

Asociaţia ASTRA vă roagă să donaţi 5 lei pentru Eminescu la Carei! CAMPANIE NAŢIONALĂ. Octavian Goga: Eminescu – “cel mai echilibrat creer politic al României în creştere”

Vă rugăm distribuiţi: Donaţi 5 lei pentru Eminescu la Carei!

Mihai Eminescu nu este doar simbolul de necontestat al culturii româneşti ci este fără putinţă de  tăgadă  şi cel mai important gazetar al istoriei noastre, atât pentru acurateţea cuvântului folosit, a stilului său inconfundabil, cât mai ales pentru perenitatea adevărurilor aşternute pe hârtie.

Ziua Culturii Naţionale a României a fost aleasă după data naşterii nemuritorului Mihai Eminescu. An de an la Carei se organizează în luna ianuarie concursul  judeţean de recitări din lirica lui Mihai Eminescu dar au loc şi manifestări culturale dedicate acestuia în organizarea asociaţiilor culturale.

La data de 24 februarie 2015 a figurat pe Ordinea de Zi a şedinţei Consiliului Local Carei  solicitarea Asociaţiunii ASTRA Carei de amplasare a unui bust al lui Mihai Eminescu într-unul din parcurile oraşului. Solicitarea ASTRA Carei de la acea dată a fost respinsă fără drept de apel de către consilierii majoritari.

De atunci nu a mai existat nici o solicitare de amplasare bust Mihai Eminescu care să fie înregistrată pe Ordinea de zi a Consiliului Local Carei.

După 2 ani, Asociaţiunea ASTRA Carei revine cu aceeaşi solicitare pentru bust Mihai Eminescu în Carei. De această dată, primarul Careiului recomandă consilierilor majoritari să aprobe această solicitare a ASTRA Carei şi proiectul întruneşte majoritatea necesară. Din cele 2 locaţii propuse de către ASTRA Carei este aprobată cea din părculeţul din faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în mijlocul rondului  cu iarbă.

Bustul lui Mihai Eminescu va fi modelat  de către sculptorul Radu Ciobanu şi turnat apoi în bronz. Pentru amenajarea soclului şi realizarea bustului mai  este nevoie de suma de 25.000 lei .

Asociaţiunea ASTRA Carei apelează pe această cale la toţi cei care au posibilitatea de a dona … 5 lei pentru Eminescu la Carei.

Deoarece  Despărţământul  ASTRA Carei este subordonat  Asociaţiunii ASTRA de la Sibiu, contul în care vă rugăm să depuneţi donaţiile este următorul-

RO47RNCB 0227 0182 4739 0001

deschis la BCR Sibiu, codul de identificare fiscală fiind   4405910.

La Destinaţia sumei vă rugăm să notaţi… pentru Eminescu la Carei.

În paralel  se  realizează documentaţia pentru obţinerea avizului de Urbanism şi a celui de la Comisia zonală a Monumentelor precum  şi de la Ministerul Culturii.

Menţionăm că în acest an, la 156 de ani de la constituirea Asociaţiunii ASTRA, Adunarea Generală   ASTRA  va avea loc în municipiul Carei , judeţul Satu-Mare, în perioada 13-15 octombrie în prezenţa  conducerii Academiei Române şi a altor foruri de cultură precum şi a unor înalţi prelaţi. Vor participa reprezentanţi a peste 35 de despărţăminte din ţară şi Diaspora.

Despărţământul  ASTRA Carei mulţumeşte pentru sprijin  celor ce susţin realizarea bustului lui Mihai Eminescu.

Buletin de Carei

Octavian Goga la dezvelirea primului bust Eminescu în Transilvania română:

“O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”

“Eminescu este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a geniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii nationale cu toate atributele ei logice. Din zilele de adolescent cu o precocitate uimitoare, fiul căminarului dela Botoşani s’a îndrumat spre acest ideal, căruia mai tărziu i-a dat o superioară justificare teoretică. Din primele zile, elevul lui Aron Pumnul pornit în pribegie, a simtit chemările întregului sol românesc, prins atunci sub atătea stăpăniri vitregi.

A plecat să-1 cunoască şi pretutindeni a pus urechea să-1 audă. Limba lui literară, într’o vreme când grămătici de tot soiul o drămuiau cu erezii savante, se adapă din moştenirea “veche şi înteleaptă” a tuturora. Un proverb din muntii Moldovei, o glumă de pe Târnava, o frază euritmicã din Gorj, toate îşi dau întâlnire in atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unitătii. El a fixat mai întăi, şi de un caracter definitiv, tablele legii in graiul nostru. Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult; e părintele ideologiei nationale moderne in evolutia noastră.

E cel dintâi roman al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până in glesne in pământul strămoşesc.

Mai mult ca oricare altul, el a crezut in neam; l-a simtit in adâncime, l-a înteles in misiunea lui istorică. Veacurile l-au strigat de departe, dincolo de “scripturile bătrâne”, i s’a mărturisit misterul tracoromanic al începutului, i-a strălucit epoeea dela o mie patrusute, şi l-au durut toate chinurile facerii de astăzi. Cititi “Doina” lui, căntecul năzuintelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentrucă politica natională întemeiată pe puritatea de sânge şi pe încercuirea în traditiunile noastre seculare ca şi pe excluderea străinului exploatator, n’a avut un mai lummos doctrinar decât pe poetul “Luceafărului”.

Oricât ar fi dispuse mintile simpliste să creadă ca jocul realitâtilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesitătilor nationale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.

Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României in creştere.

Cititi articolele lui şi veti vedea că stati in fata unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie natională.

Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.

O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”

Octavian Goga, Ministrul Culturii Romaniei Mari la momentul lansării subscripţiei publice pentru ridicarea monumentului, în 1921, şi reprezentantul Academiei Române la dezvelirea primului monument Eminescu de peste munti, la Sannicolau Mare, la 11 octombrie 1925.

Sursa: Mihai-Eminescu.Ro

DOCUMENTE care atestă urmărirea jurnalistului Mihai Eminescu de agenţii imperiului austro-ungar şi plasarea lui pe o “lista neagră” în Bucovina şi Transilvania pentru activitatea din cadrul Societăţii “Carpaţii”

Detalii la: DOCUMENTE de la Cernăuţi şi Viena: Cum era urmărit Eminescu pentru Franz Josef după ce a fondat Societatea CARPAŢII, de Mica Unire, pe 24 ianuarie 1882. FACSIMILE

De ce trebuie canonizat Mihai Eminescu. Strămutarea sa la Catedrala Mântuirii Neamului, “un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”

Cum credeți că se va lămuri definitiv dacă Eminescu a fost sau nu ucis?

Constantin Barbu: Prin deshumare. Apoi rămășițele sale domnești să fie așezate într-un sicriu de argint, în vid, ca să reziste nealterate de aici înainte câteva secole. Așezate cum se cuvine într-o bisericuță, în vecinătatea căreia se va afla Catedrala Neamului. Eminescu va trebui să fie deshumat. După protocolul pe care l-am schițat în Memorialul Mihai Eminescu. Dacă va fi găsit martir, ne vom închina la el. Dacă nu va fi găsit martir, ne vom închina tot la el.

(Craiova, 3 decembrie 2013,  via Ziaristi Online)

Eminescu a fost, între altele, diplomat, cifror, jurnalist diriguitor de politici şi opinii naţionale şi agent pentru Marea Unire a României, dacă ţinem cont că organizaţia secretă din care făcea parte, Societatea “Carpaţii”, urmărită atent de spionii Austro-Ungariei şi Imperiului Ţarist, avea ca deziderat militarea pentru unirea tuturor românilor în cuprinsul “Daciei Mari”.

Dincolo de orice exaltare, cercetările de astăzi ne arată fără putinţă de tăgadă că ultimii şase ani din viaţa lui Mihai Eminescu, de la arestarea sa abuzivă şi internarea cu forţa într-un sanatoriu cu regim de recluziune şi până la momentul uciderii sale – în acelaşi spital, “Caritatea”, al doctorului Şuţu -, Eminescu a trăit un martiraj continuu.

Este posibil ca Eminescu să fie primul jurnalist român devenit deţinut politic pentru opiniile sale necruţătoare faţă de trădători şi pus apoi în cămaşă de forţă, un model ulterior consacrat pe scară largă de regimul criminal sovietic. Şase ani de martiraj şi o moarte martirică, toate dovedite azi, pas cu pas, prin cercetările temeinice ale profesorilor Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ion Filipciuc, Constantin Barbu, academicienii Dimitrie Vatamaniuc şi Mihai Cimpoi, expertul în informaţii speciale Gheorghe Ene, jurnaliştii de investigaţie Ion Spânu şi George Roncea, cercetătorii Ovidiu Vuia, Călin Cernăianu şi Dan Toma Dulciu, între alţii.

Adevărurile Academicianului Vatamaniuc

“Eminescu nu a fost „nebun”, a avut o mare suferință a sufletului” – spune Dimitrie Vatamaniuc

Un singur exemplu care atestă că teoria nebuniei este falsă ne este oferit de profesorul Vatamaniuc: în această perioadă nebuloasă de “nebunie”, după revenirea de la clinica ”Ober Dobling” din Viena, Eminescu a fost încadrat la Iaşi la Biblioteca Universitară și a mai fost și profesor de germană. “Dar, acest ”nebun”, la Iași se apucă să traducă Gramatica sanscrită!” – exclamă academicianul. “Nici astăzi, la aproximativ o sută patruzeci de ani de la acele evenimente, ”Gramatica sanscrită” nu a fost tradusă în condiții mai bune decât a făcut-o Eminescu. Deci, sanscrita necesita un efort extraordinar. De la Iași, Eminescu a plecat la Botoșani la sora sa, unde a intrat iarăși în spital cu diagnosticul cel vechi și aici, doctorul Iszac l-a tratat cu mercur… Injecțiile cu mercur i-au fost aplicate luni de zile, tratament care i-a infectat organismul. Mercurul otrăvește organismul, iar acest fapt i-a înrăutățit starea de sănătate…

Păi dacă nouă ne dă cineva mercur, în numai o săptămână ne-ar termina. Eminescu a rezistat”.

Chiar eliminând total ipoteza asasinării lui Eminescu, moartea lentă la care a fost supus timp de şase ani, de la arestarea din 28 iunie 1883 – zi când este desfiinţată brutal şi Societatea “Carpaţii” -, la vârsta de 33 de ani, şi până la momentul în care îi este crăpat capul chiar când cânta “Deşteaptă-te, române!” – conform unui martor ocular –, pe 15 iunie 1889, se înscrie într-o perioadă de martiraj cu deznodământ fatitic.

Să-i dăm cuvântul tot academicianului Dimitrie Vatamaniuc, urmaşul lui Perpessicius, care studiază viaţa şi Opera lui Eminescu de exact 45 de ani şi care consideră că Eminescu a murit de fapt în urma tratamentului greşit:

“Problema bolii şi a morţii lui Eminescu a stat în atenţia medicilor Constantin Vlad, Ovidiu Vuia şi Ion Nica. Dificultăţile întâmpinate în demersul lor a constat în absenţa actelor medicale. „Diagnosticul” de alienaţie mentală a fost pus de Ecaterina Szöke Magyarosy, prima soţie a lui Slavici, care avea doar câteva clase primare, dacă le-o fi avut şi pe acelea, necum să fi fost medic. Maiorescu se face mare vinovat pentru că a luat de bun acest diagnostic şi l-a transmis, cu autoritatea sa, doctorului Alexandru Şuţu, acesta nemaiconsiderând necesar să îi găsească şi o explicaţie de natură organică. A apreciat drept suficient ceea ce i s-a transmis, aplicându-i vreme îndelungată, tratamentul cu injecţii cu mercur. Astfel, diagnosticului eronat i-a urmat un tratament greşit. Boala lui Eminescu a fost, cum rezultă din ultimele cercetări, depresia, iar moartea a survenit, printre altele şi ca urmare a acestui neadecvat tratament cu mercur. Eminescu a avut o condiţie fizică de invidiat dacă a reuşit să reziste, vreme îndelungată nefastului tratament… (…)

Nu este doar Maiorescu vinovat, e un întreg cerc vicios.“, conchide academicianul.

Condiţiile de fond ale canonizării sunt îndeplinite, conform cutumelor

Chiar şi înainte, în perioada cât a condus direcţiile presei româneşti, Eminescu a trăit adeseori într-un regim de sărăcie şi pustnicie citadină. A fost Eminescu un apărător al Ortodoxiei? Neîndoios! O demonstrează Părinţii Profesori Constantin Galeriu, Constantin Voicescu şi Ovidiu Moceanu sau Arhimandritul Mihail Daniliuc, Profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu, scriitoarea fostă deţinut politic Aspazia Oţel Petrescu, Dumitru Murăraşu, Ioan Alexandru, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga, geniile româneşti Petre Ţuţea, Nichifor Crainic şi Mircea Eliade, între alţii. Să mai amintim şi că a strâns ajutoare pentru călugării români de la Sf. Munte Athos?… Dar cine altul a definit mai bine Biserica strămoşească: “mama poporului român”?!

„Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat…”

Condiţii de canonizare sunt, între altele: pioşenia poporului faţă de cel ridicat la Ceruri, modul prin care a strălucit prin credinţă, prin trăire sau prin fapte care au atras proslăvirea lor de către Dumnezeu, puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

Acestea sunt, după părerea mea, doar câteva dintre motivele care permit instituirea de către Sfântul Sinod a unei Comisii de studii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond a canonizării martirului Mihai Eminescu. Teologi şi profesori au datoria de a aprofunda această opinie pe care o formulez, în asentimentul multora, la 167 de ani de la naşterea Românului Absolut, cu dorinţa fierbinte ca Mihai Eminescu să străjuiască la 100 de ani de la Marea Unire într-o capelă specială din cadrul Catedralei Mânturii Neamului.

“Faptul că Mihai odihneşte în pământul Munteniei, părinţii lui, doi fraţi şi-o soră în Moldova, sora lui Aglae în Bucovina şi Matei în Ardeal, apare ca un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”, scria nepotul său, Gheorghe Eminescu, el însuşi un fost deţinut politic, al regimului bolşevic.

“Pe ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu (…) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină…”

Dacă nu se află la malul mării, măcar Lumină lină să asculte fratele nostru Mihai, zilnic, de la Catedrala Mântuirii Neamului…

Victor Roncea

PS: Mulţumesc pe această cale Patriarhiei Române pentru cadoul oferit de la început de an, un abonament la ziarul Lumina, care, cu adevărat, îmi luminează fiecare dimineaţă.

Adenda:

„Marţi, 16 iunie (*), se vor îm­plini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Emi­nescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o preve­dere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravu­rilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului ro­mân, a apărat din convingere şi cu pricepere programul par­tidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.

Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în ti­ne. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pe­deapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de în­şişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.

Nicolae Filipescu, Epoca, 14 iunie 1909

(*) Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada inter­belică, zi comemorativă a lui Eminescu.

Documentare: Pentru Martirul Mihai Eminescu în Sinaxarele “Maicii Neamului Românesc”, Biserica Ortodoxă Româna. 125 de ani de la asasinarea “Românului Absolut”. DOCUMENTE

Familia Eminescu si Ortodoxia – cu fotografii rare ale tatalui, mamei, fratilor si surorilor, a matusii sale calugarite si a unchiului sau staret

Nichita, Fiind şi strigând România. Nichita Hristea Stănescu – 33 de ani în Ceruri (31.03.1933 – 13.12. 1983) „Cel mai frumos catren, de-aş fi în stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși”

nichita-stanescu-de-mihai-oroveanu

Foto: Mihai Oroveanu

Nichita Stănescu (în 1976 !):

Fiind şi strigând!

Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maică-mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe Maica-Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!

Interviuri video:

„Cel mai frumos catren, de-aş fi în stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși” – Din dragoste pentru Nichita (inregistrare TV cu Nichita Stanescu via Irina Monica)

Citiţi şi: Sora lui Nichita Stanescu despre moartea poetului. VIDEO/FOTO ALBUM

Nichita-Stanescu-Mihai Eminescu - Roncea Ro

Scuipat în piaţa publică în Ungaria pentru că e candidatul lui Marian Munteanu la Bucureşti – VIDEO SCABROS cu fascistul maghiar Csibi Barna batjocorindu-l pe militantul civic Dan Tanasă

csibi-barna-ungaria-dan-tanasa-marian-munteanu-alianta-noastra-romania

După ce a anunţat că va candida din partea Alianţei Noastre România a lui Marian Munteanu pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti, Dan Tanasă, tânărul militant pentru drepturilor omului din Harghita si Covasna, a avut parte de mii de încurajări din partea românilor dar şi de o ură sporită din partea ungurilor.

Expresia acestei uri viscerale venite din partea unor “tătari cu cap de câine” – ca să-l cităm pe Eminescu – s-a materializat printr-o acţiune de batjocorire a lui Dan Tanasă, într-o piaţă publică din Ungaria, în aplauzele “Diviziei Secuieşti” şi a oficialităţilor oraşului Nyíregyháza, chiar în data de 1 decembrie, Ziua Națională a României.

Autorul mizeriei: fascistul maghiar Csibi Barna, devenit cunoscut după ce i-a batjocorit într-un mod similar şi pe Avram Iancu şi pe Eminescu, personaj de cavernă acţionat în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace; utilizarea în public a simbolurilor fasciste şi rasiste şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, de simboluri fasciste şi rasiste.

Marian Munteanu i-a transmis însă candidatului său să stea liniştit, că scuipatul ungurilor va fi curăţat de votul românilor, pe 11 decembrie.

Întreaga istorie, aici: Candidatul lui Marian Munteanu pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti a fost batjocorit într-o piaţă publică din Ungaria de fascistul Csibi Barna – VIDEO

Video scabros, mai jos:

Eminescu: “Limba macedoromânilor este un dialect al limbii dacoromane”. Ziua Aromânilor

AromaniJurnalista Irina Nastasiu aminteşte pe portalul de media al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, că Eminescu scria cu privire la românii sud-dunăreni numiţi şi macedoromâni sau aromâni: „Cât despre limba macedoromânilor, e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii dacoromane şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului. Studiile recente ale lui Miklosich au dovedit-o cu toată evidenţa. Atât dialectul din Istria cât şi cel macedoromân sunt varietăţi ale limbii dacoromane, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare asemănări. Ne rămâne numai să admirăm ignoranţa grecilor moderni în privirea istoriei şi etnografiei unor ţări asupra cărora pretend a avea drepturi. Dacă se află români în Macedonia cari vor redeşteptarea poporului lor şi readucerea lui la conştiinţa naţională, ei au cuvânt să lucreze în acest sens, şi nu injuriile foilor greceşti îi vor opri. În mozaicul de popoare orientale, credem că e loc şi pentru români şi că nu există nici o necesitate să fie anexaţi la Grecia.” (M. Eminescu, Erori istorice şi filologice, 11 august 1882).

În alt articol, scris dupa două săptămâni, Eminescu aprecia: „Ni se pare că mijlocul cel mai eficace pentru a emancipa aceasta populaţie latină de influentă bizantină ar fi despărţirea ei bisericească de greci, ceea ce au facut bulgarii, ceea ce au facut românii din Banat şi graniţă militară. Biserica răsăriteană e naţională; ea nu numai admite, comandă chiar ca serviciul în biserică să se facă în limba grăită de popor.” (M. Eminescu, Macedoromânii, 27 august 1882)

Citiţi şi:  Hăcuit cu baionetele de greci. Părintele martir Haralambie Balamace, martir al aromânilor

Riscul unui război în Basarabia şi la Marea Neagră? Să ne ferească Dumnezeu!

Chisinau - proteste - Foto Ramin MazurPutin a prezidat vineri, 22 ianuarie, o reuniune a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Deşi anunţul sec al Kremlinului punea Moldova în plan secund ca subiect al întâlnirii – vedeţi  Kremlin.ru – agenţia oficială de presă TASS dădea corect titlul ştirii: Putin, Security Council discuss Moldova, world markets — Kremlin. Comunicatul oficial informează că situaţia din Republica Moldova a fost discutată “în detaliu”.

La scurt timp după şedinţa Consiliului de Securitate, purtătorul de cuvânt al MAE rus a avertizat Occidentul să nu se implice pe teren şi să lase opoziţia să-şi exercite “dreptul la liberă exprimare” – TASS.

Proaspăt instalatul (în miez de noapte) prim-ministru de la Chişinău, Pavel Filip, are deja organizată o vizită în România pentru marţi, 26 ianuarie – Mediafax. De ce nu luni? Nu ştiu. Probabil Iohannis şi Cioloş nu au timp pentru el chiar în prima zi a săptămânii. Băsescu se revoltă acolo unde mai poate: pe Facebook. Şi bine face:

Moscova – Bucureşti
Ieri, la Moscova, Preşedintele Vladimir Putin a analizat în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse “agravarea situaţiei politice în Republica Moldova“.
Bucureştiul trebuie să înţeleagă mesajul şi anume faptul că pentru Federaţia Rusă situaţia din R. Moldova este una de securitate, ceea ce pentru Preşedintele Vladimir Putin poate înseamna acţiune în timp relativ scurt.
Pentru România, de asemenea, stabilitatea politică şi mersul democratic al R. Moldova este o chestiune de securitate.”

Până aici, absolut de acord cu fostul şef al statului. Mai departe, Băsescu devine amuzant:

“Soluţia imediată pentru a evita surprizele este ca Bucureştiul să intre imediat în dialog cu Moscova pe tema situaţiei şi mai ales a soluţiilor pentru Chişinău.
Dacă se întîrzie, şi dacă nu ştim exact ce vrem, riscul de a afla de la televizor că s-a produs o catastrofă este major.
PS – Recomandare pentru cei care trebuie să acţioneze: vedeţi că la Cotroceni se află un “memorandum de colaborare” între Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse şi CSAT semnat în iunie 2013 de Generalul Nikolai Patruşev şi Iulian Fota, cu acordul meu şi al Preşedintelui Putin. Citiţi-l, ar putea fi util.”

Mă îndoiesc profund că Rusia ar avea ce discuta cu România pe aceasta temă, când niciodată nu va putea să înghită afrontul instalării bazelor SUA în România şi consolidarea strategică a NATO la porţile ei răsăritene.

Apoi, frazeologia lui Băsescu e simpatică şi ea: “propagandistul minciunii” Fota de la cine a luat acordul? De la “Preşedintele Putin”?

Dincolo de glumă, tot zilele acestea am auzit din nou zvonul care a circulat şi în noiembrie-decembrie anul trecut, privind închiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de către Turcia pentru navele militare ale Rusiei. Daca ar fi aşa, aceasta ar echivala cu o declaraţie de război nescrisă, dar pe faţă. Anul trecut Adrian Severin explica într-o analiză ce ar însemna această situaţie – Gândeşte.org. Tot atunci, SputnikNews reacţiona violent: “Vreţi război? Rusia e gata!”

În zorii zilei de 11 iunie 1999, ruşii s-au suit pe tancurile lor din Bosnia care purtau iniţialele trupelor de pace din zona – SFOR – şi şi-au scris un mare K pe deasupra, transformându-se în KFOR. Apoi au intrat ca în brânză în Kosovo şi au ocupat primii nodul strategic-cheie – Aeroportul din Priştina – sfidând total NATO.

Este clar că dacă Rusia vrea, tancurile ei de la Tiraspol mâine sunt la Chişinău. Miza rămâne, aşa cum au spus de ani de zile – de la Eminescu şi Brătianu încoace – cei care se pricep, controlul Gurilor Dunării şi al Mării Negre. Din Moldova, un atac fulger la Odesa, simultan cu unul din Crimeea, ar pune ce a mai rămas din Ucraina în genunchi şi Turcia pe jar. România ar asista la loviturile astea după cum s-a specializat deja, de un an de zile încoace: ca muta! Însă ce va face NATO (SUA, Turcia)?

Dar să ne ferească Dumnezeu de un asemenea scenariu sumbru!

V.R.

Foto: Ramin Mazur, cu mulţumiri
Video: R.T.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova