Posts Tagged ‘eugen mihaescu’

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Bogdan Munteanu, stânga, cu plămânul perforat. Foto: Getty Images

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu. Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

REBEL

eugen-mihaescu-rebel-copertaVineri, 18 noiembrie 2016, ora 17.00,  la standul Editurii RAO din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Romexpo are loc lansarea unei noi cărţi a academicianului Eugen Mihaescu: REBEL, al treilea volum publicat la Rao, după lucrările autobiografice Strigate în pustiu şi Între linii. Prefaţa cărţii este scrisă de academicianul DR Popescu. Redăm un extras mai jos. Vom reveni!

“Spre deosebire de câţiva călători danubiano-pontici, care, odată ajunşi prin geografii străine, care, odată depăşită graniţa României, înverşunaţi de politica roşie ce-i dezgustase până în ficaţi, căpătau o greaţă faţă de tot ce lăsaseră în urma lor, şi, firesc, nu-şi mai aveau la inimă propria ţară – spre deosebire de aceştia, zicem, Eugen Mihăescu, adăugându-şi luminile şi umbrele noilor posibile patrii din occident, nu se lepăda o clipă de sine, de părinţii săi, de casa în care, an de an,  a simţit cum se înalţă din copilărie în maturitate, iubind arta, colegii… Însă Eugen Mihăescu n-a fost niciodată extaziat până la pierderea simţului realităţii, cum se mai întâmplă în lumea culturală atunci când preopinenţii se înflăcărează privindu-se cu nesaţ în propria lor oglindă – dăruită cu generozitate de Narcis-bace!

Dezamăgit, fireşte, de destui paşi  bâlbâiţi făcuţi în propria sa ţară, dezamăgit şi de alţi paşi făcuţi prin diverse capitale ale lumii contemporane, Eugen Mihăescu, întâlnindu-se cu varii întâmplări mai dulci, sau mai bolborosite, niciodată, totuşi, n-a fost dezamăgit de energia cu care şi-a visat visul de a se împlini ca artist… Şi, mai zicem noi, de a se împlini ca scriitor! Fiindcă „Rebel” este un remarcabil roman autobiografic!”

DR Popescu

Sursa: Ziaristi Online

Excelenta Sa, Ambasadorul academician Eugen Mihăescu, a fost prezent şi la Gala Aniversară de 26 de ani a Ziarului BURSA. Foto mai jos:
Make si Eugen Mihaescu la Aniversarea BURSA 26 Palatul Parlamentului

De ce “legea antilegionară” nu este impusă de SUA şi cui aparţine ea de fapt. “Românii trebuie să dispară!”

Alexandru Florian si Radu Ioanid - Crin Antonescu, George Scutaru, Andrei Gerea si Ciprian Nica - legea 217-2015 Elie WieselIMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie.

“Pentru a nu mai fi nici un dubiu: tema recentei legi – Legea “antilegionară” – n.m. -, integrată chestiunilor strategice și de securitate (națională, regională, globală), este una cerută de SUA, „cel mai aliat dintre aliații strategici“. Acesta este sensul prezenței ei într-un asemenea cadru de discuție.”Istoricul Mircea Stănescu despre o operaţiune a cuplului Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel” şi Radu Ioanid de la “Muzeul Holocaustului”.

De unde s-o luăm, pentru a demonstra graba unei asemenea afirmaţii fără bază reală, care însă corespunde perfect intenţiei de intoxicare a cuplului pomenit mai sus?

1. Când Monica Macovei, europarlamentară aleasă pe liste şi bani negri (Microsoft, Sandu, Cocoş, Udrea, etc, DNA), aterizează în Republica Moldova, chipurile pentru a o ajuta la democratizare, a se citi a impune agenda homosexualilor, lesbienelor şi hoţomanilor lui Soros, săracii oameni care o întâmpină, obligaţi de funcţie, o cred, pe cuvânt, că e trimisa României şi a UE pe pământ. Mass media rusească speculează abitir enormităţile debitate de personajul numit pentru a sublinia ce drăcisme vin din Rumînia şi Ieuropa. În realitatea, Macovei lucrează “sub steag străin”. Vreo două, sau chiar trei, dacă îl punem la socoteală şi pe cel acoperit dar cunoscut în anumite cercuri de specialitate.

2. Când Tismăneanu ateriza în România, în oricare dintre regimuri – Iliescu, Constantinescu, Băsescu – reuşea să-şi bată joc de diverşi oficiali dâmboviţeni, speculând şi cartea lobby-ului evreiesc, sugerând că ar reprezenta într-un fel mai special, aşa ca el, administraţia de la Washington. În realitate Tismăneanu se reprezenta pe el însuşi şi reţeaua Pacepa a neo-kominterniştilor formaţi la şcoala sovietică a NKVD şi apoi manşurtizaţi peste Ocean. Printre ei, şi Radu Ioanid, fratele după mamă (Ilona Ioanid) al lui Alexandru Florian, conform surselor din comunitatea evreiască bucureşteană. Părinţii lor, ideologii stalinişti Virgil Ioanid şi Radu Florian, au făcut parte din conspiraţia sovietică strâns unită în jurul lui Ion Iliescu. Faptul că nu a reprezentat America, decât insinuându-se, în prima perioadă a anilor ’90, a fost relevat de dezvăluirile publice ale unor generali SRI (r).

3. Într-o zi, Crin Antonescu s-a visat (din nou) preşedinte. Şi a început să dea din coate. Era prin 2013. Am scris atunci: Tismaneanul lui Crin Antonescu. PNL-istul sef vrea sa ajunga presedinte de-o mana cu fiul unui comisar ideologic bolsevic si de alta cu un fost corespondent la Moscova. Acesta din urmă este George Scutaru, în prezent cercetat de DNA pentru o şpagă de 1.000.000 de euro. Tismăneanul lui Antonescu şi Ponta (în acelaşi timp), Alexandru Florian, prin intermediul lacheului lui Ioanid, Andrei Muraru, omul penalilor Fenechiu şi Chiuariu în PNL, l-a îmbrobodit pe “prezidenţiabil” că-i pune la picioare lobby-ul evreiesc american şi israelian dacă scoate această lege. Israelul nu a marşat şi vizita i s-a anulat. A rămas SUA, unde a avut, degeaba, o prezenţă la un Congres evreiesc. De-acolo s-a întors cu coada între picioare, unde i-a şi rămas, definitiv. Detalii jurnalistice despre Cazul patologic Crin Antonescu oferă cu excelenţă Bogdan Tiberiu Iacob în articolul Legea ”Crin Antonescu” – o mostra exemplara de slugarnicie politica şi Dan Tomozei în analiza “Legea antilegionară” sau Delirul liberalismului, ultima sfidare Crin Antonescu.

4. Deşi Institut guvernamental, “Elie Wiesel” nu a îndrăznit să propună Legea Guvernului, ci a ales trei parlamentari liberali labili şi cu bube-n cap, şi apoi un turnător PSD. Dacă Legea 217/2015 ar fi fost cerută de SUA ea ar fi devenit Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, încă din 2013, după cum a făcut şi Năstase în 2002, şi nu ar fi avut un traseu sinuos care a durat doi ani, depinzând de configurarea alianţelor trădătoare.

5. Cazul e de domeniul paroxismului, fiind dominat de impostură de la un cap la altul, dacă avem în vedere că capul Colegiului de Onoare care dă şi numele Institutului, recte Elie Wiesel, nici măcar nu a fost deţinut la Auschwitz, aşa cum îl acuză chiar… evreii care au fost acolo!

Legea antiromânească în cauză reprezintă o răfuială a urmaşilor agenţilor kominternişti cu poporul român. Dezideratele lor au fost readuse aminte românilor de istoricul american Larry Watts, într-un motto care-i aparţine lui Engels, inserat în prima carte a trilogiei sale dedicate istoriei reale a României, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. Iată-l:

„[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional […] Dispariţia [lor] de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”

PS: Cât despre “masa rotundă” semnalată de Mircea Stănescu este evident că George Maior şi-a spus că îi prinde bine să-şi înceapă misiunea de ambasador în SUA gâdilând evreii, chiar dacă aceştia sunt mai mult unguri, fără să uite, însă, să specifice în cadrul dezbaterii că în România antisemitismul este aproape de zero şi că problema Europei şi a SUA trebuie să fie Ungaria lui Viktor Orban. Iar Ionel Niţu, retras din SRI în urmă cu trei ani, l-a servit pe fostul său şef. O afacere… dâmboviţeană.

Repet: aşa cum România nu poate fi identificată printr-o Monica Macovei, nici SUA printr-un Ioanid sau Tismăneanu şi nici Serviciul Român de Informaţii prin Maior şi Niţu, doi foşti angajaţi, dintre care unul mai mult reprezentativ şi altul mai mult manager decât analist. Părerea mea. Iar dacă luăm seama la spusele lui Aurel Vainer, nici comunitatea evreiască din România nu poate fi confundată cu Alexandru Florian. Părerea lui.

Aşa cum, ca să coborâm puţin nivelul, nici Dan Dungaciu, prezent la “dezbatere” din partea nu ştiu cărui institut de politologie unde a fost plasat, nu poate reprezenta Academia Română pe această temă ci cel mult fumnurile lui Serghei Celac. Istoria nu poate fi confundată cu politologia decât de un Vladimir Tismăneanu. Academia poate fi reprezentată, spre exemplu, de cei care s-au pronunţat în cunoştinţă de cauză pe acest subiect, cum ar fi academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, sau membrul de Onoare al Academiei, Eugen Mihăescu, apărătorul plăcii in memoriam academicianul Nichifor Crainic şi, nu în ultimul rând, cetăţean american.

Academicianul Eugen Mihaescu: Azi, Nichifor Crainic şi Mircea Vulcănescu sunt, din nou, pe “lista neagră”. Cine urmează mâine? Mihai Eminescu?

Acad. Eugen Mihaescu si Placa Acad. Nichifor Crainic - Vasile Conta - 3-5 Bucuresti 2015 - Foto Victor Roncea

Academicianul Eugen Mihăescu (foto): “Alexandru Florian este mulțumit că acum va putea “promova victimele Holocaustului” într-un spațiu românesc curățat de simbolurile fasciste și citează două: placa comemorativă de pe clădirea în care a locuit Nichifor Crainic și bustul lui Mircea Vulcănescu din piața Sfântul Ștefan. Las la o parte faptul că această expresie, “promovarea victimelor”, îmi face pielea de găină. Nu mă miră însă nimic din partea unuia care înțelege să profite de pe urma suferinței unor martiri demolând statuile altor martiri… Nichifor Crainic ESTE membru al Academiei Române, reinstituit în anul 1995 după ce Curtea Supremă a României a hotărât recursul în anulare pentru “Lotul ziariștilor” din care a făcut parte când a fost judecat de “Tribunalul Poporului” în 1945. A făcut și 15 ani pușcărie! Întemeietorul revistei “Gândirea” nu are dreptul la o placă? Mircea Vulcănescu, alt mare gânditor, teolog și jurnalist, a murit în pușcărie, în beciurile de la Aiud, schingiuit pentru că i-a îndemnat pe deținuții azvârliți alături de el de comuniști să nu-și piardă demnitatea. S-a făcut saltea, la propriu, încercând să-l protejeze, cu propriul trup, pe Iuliu Maniu de podeaua udă, din ciment a hrubei unde erau aruncați. A murit la 48 de ani cerând: “Să nu ne răzbunați!” ”

Integral la Ziaristi Online:” DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!”

Placă în memoria lui Nichifor Crainic la 75 de ani de la intrarea gânditorului ortodox în Academia Română. FOTO/INFO

Acad. Eugen Mihaescu si Placa Acad. Nichifor Crainic - Vasile Conta - 3-5 Bucuresti 2015 - Foto Victor RonceaLa 75 de ani de la primirea teologului, ziaristului şi scriitorului Nichifor Crainic în Academia Română, cel mai înalt for de cultură al naţiunii a ţinut să-i omagieze memoria instalând o placă pe clădirea în care marele gânditor – şi fost deţinut politic – a trăit şi a creat aproape 15 ani din viaţă, cam tot atâţia cât a fost apoi închis de comisarii sovietici ai organele bolşevice de ocupaţie şi represiune. În apartamentul din strada Vasile Conta 3-5, Nichifor Crainic a avut şi sediul redacţiei prestigioasei reviste GÂNDIREA. Profesor universitar la Seminarul Teologic din București (unde ar merita să i se ridice un bust) și la Facultatea de Teologie din Chișinău, Nichifor Crainic străluceşte în galeria mărturisitorilor români ce-şi aşteaptă, cuminţi, în Ceruri, locul şi în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române. Merituoasa iniţiativă a aparţinut renumitului grafician şi academician Eugen Mihăescu (foto), obţinând aprobarea întregului prezidiu de conducere al Academiei Române fiind apoi aplaudată şi aprobată de Primarul General al Capitalei şi toţi responabilii în domeniu. Felicitări!

Montare Placa Acad. Nichifor Crainic - Vasile Conta - 3-5 Bucuresti 2015 - Foto Victor Roncea

Anul trecut s-au împlinit 125 de ani de la naşterea teologului-martir, ocazie cu care cercetătorul Florin Duţu a scos la lumină o serie de mărturii, documente şi fotografii inedite din Dosarele CNSAS şi ANIC. Acelaşi cercetător pasionat a publicat recent, în premieră, înregistrări audio cu Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Pan Vizirescu cât şi Discursul Părintelui Dumitru Stăniloae la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor Crainic, totodată reeditând şi lucrarea fundamentală de memorii “Zile albe, zile negre…” apărută la Editura Floare Albă de Colţ.

Portalul MĂRTURISITORII publică la această aniversare şi excepţionalul Discurs al lui Nichifor Crainic la primirea în Academia Română, în urmă cu 75 de ani: ELOGIUL LUI OCTAVIAN GOGA.

Foto/Info: Victor Roncea

Placa Acad. Nichifor Crainic - Vasile Conta - 3-5 Bucuresti 2015 - Foto Victor Roncea

Artistul Eugen Mihăescu a împlinit 77 de ani. La Mulţi Ani!

Eugen Mihaescu Foto de Victor RonceaMarele artist Eugen Mihaescu – ale cărui lucrări de grafică apărute în New York Times şi New Yorker le găsiţi pe site-ul său, EugeneMihaesco.com – , membru de onoare al Academiei Române, fost ambasador al României la UNESCO şi un penel ascuţit pe hârtie şi în scris, nu numai în linii artistice – după cum o dovedesc curajoasele sale volume memorialistice şi de atitudine “Între linii”  (Video aici si aici) şi “Strigăte în pustiu” -, un colaborator fidel al ziarului Ziua şi, apoi, al portalului Ziaristi Online, împlineşte astăzi 77 de ani. Redacţia îi urează “La Mulţi Ani!” şi la cât mai multe lucrări de artă, pe simeze dar si, mai ales, în ce ne interesează mai mult, prinse între coperţi de carte!

Pentru că Eugen Mihăescu – care l-a desfiinţat pe Patapievici şi în scris şi în instanţă şi se declară deschis a fi un naţionalist (Video mai jos) -, s-a numărat printre românii care s-au solidarizat chiar la Belgrad cu suferinţa civililor sârbi bombardaţi de NATO în urmă cu 15 ani, am ales să prezentăm azi omagiul artistic al academicianului faţă de victimele atacului barbar şi ilegal – aplaudat şi aprobat în ţară de personaje ca A. Pleşu, G. Liiceanu sau Zoe Petre -, o mică recenzie a cărţii sale realizată de Sorin Bogdan, unul din jurnaliştii cu care a stat sub bombe în capitala Iugoslaviei, cât şi un episod despre acele momente relatat chiar de către curajosul artist român.

La Mulţi Ani, Excelenţă!

Integral la Ziaristi Online

Eugen Mihaescu prin porumb - via Roncea Ro

Belgradul in doliu. 15 de ani de la 24 Martie 1999. Inceputul bombardarii unei capitale europene, pentru prima oara dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Viziunea lui Eugen Mihaescu. VIDEO

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova