Posts Tagged ‘Familia’

Cea mai mare scrisoare din lume ajunge azi la Parlamentul României. 3.000.000 de români au semnat alături de Coaliţia Pentru Familie

Coalitia-pentru-Familie-Trei-milioane-de-semnaturiFără nici o îndoială cel mai mare demers civic din Istoria României – strângerea a 3.000.000 de semnături pentru protejarea familiei – îşi începe azi drumul legislativ. Să-i urăm succes.

Detalii aici: Coaliţia pentru Familie intră azi în Parlamentul României cu camionul cu cele 3.000.000 de semnături pentru protejarea familiei

Peste 2.800.000 (două milioane opt sute de mii) de semnături pentru Familie, aşa cum a făcut-o Dumnezeu. Coaliţia pentru Familie vrea să lanseze şi o campanie “Mami, îţi mulţumesc! – Tată, îţi mulţumesc!”

Conferinta Coalitia pentru Familie

Conferinta Coalitia pentru Familie. In imagine Cornel Barbut, Mircea Tudor, Mihai Gheorghiu, Liana Stanciu, Eduard Dumitrache. Foto: Ziaristi Online

Coaliţia pentru Familie, un for civic naţional format din câteva zeci de organizaţii neguvernamentele româneşti, şi-a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, bilanţul semnăturilor pentru definirea familiei ca uniune între bărbat şi femeie, strânse în întreaga ţară. Este vorba de peste 2.800.000 (două milioane opt sute de mii) de români care solicită punctual schimbarea Constituţiei, printr-un referendum care ar putea avea loc odată cu alegerile parlamentare, după cum a sugerat preşedintele iniţiativei civice, filologul Mihai Gheorghiu. Şi campania continuă.

Iată câteva declaraţii de la conferinţa de presă desfăşurată la sediul de campanie, din strada Matei Basarab 64:

  • În 40 de judeţe s-a depăşit pragul legal de 20.000 de semnături. Sunt județe cu peste 100.000 de semnături strânse până acum.
  • Mihai Gheorghiu, preşedintele comitetului de iniţiativă face un apel către Preşedintele României şi premierul Guvernului României, cât şi către alţi politicieni, să SEMNEZE listele de susţinători ai inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României.
  • Mihai Gheorghiu: Nu credem că Parlamentul şi politicienii – ca şi presa şi “societatea civilă”, adăugăm noi – își mai pot permite să ignore un demers susținut de 3 milioane de cetățeni. Românii din diaspora au dat semnale de susținere a inițiativei legislative cetățenești de revizuire a Constituției. Din păcate legea nu le permite să semneze listele de susținători, dar vor putea vota la referendum.
  • Cornel Bărbuț (Asociația Familiilor Catolice – membră a Coaliţiei pentru Familie): dorim ca statul să considere familia drept un partener şi nu un obiect al asistenţei sociale, ca până acum.
  • Liana Stanciu, jurnalistă şi membră a comitetului de iniţiativă: ce-ar fi ca după Prima Casă şi Prima Mașină să avem şi programul Primul Copil, pentru familiile tinere?
  • Eduard Dumitrache despre extremiştii minoritari care au vandalizat corturile Coaliţiei: A fost depusă o Plângere Penală. Ancheta este în curs pentru depistarea şi pedepsirea făptaşilor.
  • Mircea Tudor, membru al comitetului de iniţiativa şi om de afaceri de succes: Din punct de vedere fiscal, pentru stat aproape că nu există familii ci doar indivizii. Acest lucru trebuie corectat. Este nevoie de o politică pro-Familie. Ne-am dori să lansăm un slogan pentru această iniţiativă fără precedent în istoria României: “Mami, îţi mulţumesc! Tată, îţi mulţumesc!”. Aş vrea să văd in media personalităţi care fac această afirmaţie, ca formă de susţinere a campaniei noastre. La urma urmei, chiar şi cei care ne contestă au o mamă şi un tată. E bine să subliniem că noi suntem deja un for cu o iniţiativă civică, legislativă, semnată de peste 2.800.000 de români. Credem aşadar că suntem reprezentativi ca societate civilă. Societatea civilă “oficială” ar trebui să ia notă, a mai afirmat omul de afaceri.

La Conferinţa de presă s-a lansat şi Manfestul Coaliţiei pentru Familiei, un document programatic în 50 de puncte (deocamdată). Citiţi Manifestul pentru Familie şi urmăriţi filmarea integrală a Conferinţei la Ziaristi Online

Mihai Gheorghiu, presedintele initiativei civice Coalitia Pentru Familie. Foto: Ziaristi Online

Mihai Gheorghiu, presedintele initiativei civice Coalitia Pentru Familie. Foto: Ziaristi Online

Patriarhul României: “Trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională”

Legea-Familiei-Traditionale-sustinuta-de-PF-Daniel-Patriarhul-Bisericii-Ortodoxe-Romane“Reflectând la situaţia actuală de criză a familiei, trebuie să nu uităm că familia este mai întâi de toate un dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate. Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creaţiei Sale a fost familia: bărbatul şi femeia, care au primit binecuvântarea de a creşte, a se înmulţi şi a stăpâni pământul (cf. Facerea 1, 27‑28).

Deşi a trecut prin multe încercări şi pericole abătute asupra societăţii umane, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie.

De aceea, trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele” noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model printre altele“, sublinia Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Detalii: La Apelul Bisericii contra căsatoriilor homosexuale s-au strâns deja zeci de mii de semnături pentru Familia Tradiţională. Misiune: Peste 500.000! PROIECTUL şi EXPUNEREA DE MOTIVE

Eminescu si Unirea. Societatea secreta “Carpatii”, urmarirea si innebunirea lui Eminescu pentru crezul sau, de la primul articol politic si pana la Doina: “Dacia Mare”

“Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?””

Mihai Eminescu / Varro [Sa facem un Congres – Ziarul “Federatiunea“, Pesta, 5/17 aprilie 1870]

“Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi si împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme,  contrarii vor sti totdeauna să ametească capetele pâna si a conducătorilor nostri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simt de dreptate, încât să redea, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimtământul Românilor? – Si apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenti să ne dea nimica.”

Mihai Eminescu [În Unire e tăria – Ziarul “Federatiunea“, Pesta, 22/10 Aprilie 1870]

(…)

De ce, totusi, publicam aceste informatii mai mult sau mai putin cunoscute – pentru unii poate chiar inedite – despre Eminescu, de ziua “Unirii mici”, sarbatorita la 24 ianuarie? Un amanunt biografic din viata lui Eminescu mai putin mediatizata, aceea de gazetar si militant pentru unirea provinciilor romanesti, este legat de apartenenta sa la Societatea “Carpatii”, infiintata la 24 ianuarie 1882, la Bucuresti, cu scopul de a cladi “Dacia Mare”, viitorul stat national unitar Romania Mare, asa cum se aminteste si pe Mihai-Eminescu.Ro. Lucrarile Societatii cu caracter secret “Carpatii” erau urmarite atent de spionii Imperiului Rus si ai Austro-Ungariei, dupa cum stau marturie note informative ale agentilor marilor puteri descoperite in Arhivele de la Viena sau de la Bucuresti, in care este mentionat si proiectul national si eminescian ”Dacia Mare”.

Ce observam, frati romani: inca de la primul sau articol politic, apelul pentru serbarea de la Putna, aparut in “Federatiunea” de la Pesta, si urmat de cel cu titlul raspicat ”In Unire e taria” si apoi de  “Ecuilibrul”, scrise la numai 20 de ani – pentru cel din urma fiind urmarit in Instanta de catre autoritatile Austro-Ungariei pentru “delict de presa” (patimind si editorul sau, Ion Porutiu, care avea deja pielea tabacita de unguri – vezi “Eminescu – Drama Sacrificãrii” de Theodor Codreanu, p 151 – 154) – si pana la ultima sa recitare in public, cu Doina, la 33 de ani, anul mortii sale civile, Eminescu a fost animat de unul si acelasi gand: Unirea tuturor romanilor.

Doina a fost recitata la Junimea, in casa lui Iacob Negruzzi, pe 6 iunie 1983. Istoricul basarabean dr Veaceslav Stavila – membru al Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova – considera intr-o prezentare condensata a situatiei ca, peste 22 de zile, la 28 iunie 1883, “serviciile speciale îi înscenează nebunia, după care au urmat internarea în spital, “tratamentul” forţat şi decesul (în 1889).”, afirmand in concluzia sa ca Eminescu “a fost asasinat pentru că a anticipat cu 35 de ani Marea Unire din 1918.” Dincolo de aceasta interpretare, istoria dezgolita si desecretizata ne arata azi ca atat Societatea “Junimea” cat  si Societatea “Carpatii” erau intesate de agenti ai puterilor ostile formarii Romaniei Mari, printre cei care “imbratisara pe poet” la citirea Doinei fiind, fara indoiala, si unii care i-au dat sarutul lui Iuda.

Ne bucuram sa constatam ca noua generatie de azi are cunostinta de tot zbuciumul lui Eminescu pentru Unire, dupa cum se reflecta in concursul de eseuri initiat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Romanii de Pretutindeni, de unde am selectat pentru Dvs articolul tinerei Elena Podoleanu:

“Suntem români și punctum”

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Cititi si Mihai-Eminescu.Ro: Lichidarea lui Eminescu

VIDEO: Cum a ridicat Parintele Justin Parvu Manastirea Petru Voda si despre statul national crestin roman de Sfantul Vasile cel Mare 2012: “Satul, Biserica, Scoala. Avem de lupta cu doi mari vrajmasi – ateismul si frica mare din poporul nostru”


Cum a ridicat Parintele Justin Manastirea Petru Voda… de Victor Roncea
Despre cum a pornit Parintele Justin cele doua ctitorii ale sale din Muntii Neamtului, in urma cu 20 de ani, cum s-au construit pe langa cele doua manastiri un camin de copii, un spital si un azil de batrani, despre duhul rau bolsevic si cum ar trebui sa ajunga Romania un stat national crestin, cu romanii urmand exemplul Mantuitorului.

Foto: Cristina Nichitus RonceaPrecum-in-cer.ro

Albumul de fotografii Precum in cer asa si pe pamant, de Cristina Nichitus Roncea, la librariile Eminescu, Sophia si la English Bookshop

Albumul Cristinei Nichitus Roncea poate fi cumparat de la Libraria SOPHIA (str. Bibescu Voda, nr. 19, la poalele dealului Patriarhiei – foto sus), Librariile Mihai Eminescu si  Libraria Engleza/English Bookshop Antony Frost (Calea Victoriei, nr 45, biserica Cretulescu – foto jos). Aflati aici la ce alte librarii, inclusiv online, puteti gasi Albumul Precum in cer, asa si pe pamant – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca.

Cum m-a facut sotia vedeta (si) in Libertatea. “O icoana in pixeli”

Floricica preferata a Patriarhului din presa tabloida, ziaristul cu ficat de otel si cioc de calugar shaolin, recte firicele de samsar chinez pe post de barbuta, supranumit “Padre Bichirios”, m-a facut si pe mine vedeta de Libertatea. Nu credeam ca fotografiile sotiei o sa ajunga sa miste chiar si un suflet pietrificat in dictonul Nihil sine Sie dar iata ca minunea s-a produs. Florian Bichir a pictat cu barbuta lui “o icoana in pixeli”. Aferim, Florian bey! Vorba-ceea (apropo de pensulica din barba): Etiam unus capilus habet umbram suam. Iata textuletul care completeaza impresionanta lucrarea pe care mi-a dedicat-o dupa moartea suspecta a Patriarhului Teoctist: “Alegerea Patriarhului, 41 zile ale dezinformarii” (In paranteza fie spus, este amuzant de constatat cum umila mea persoana a devenit personaj principal si intr-o carte a Libertarianului nostru de la Bucuresti si intr-o productie de serie a corespondentului sau de la Chisinau, slujitorul Mitropoliei “Intregii Moldove” (MIM))

Liber la cuvânt | O icoană în pixeli

de Florin Bichir

M-au tâmpit toate ţoampele cu “spiritul Crăciunului”. Una, două, ele vor să simtă spiritul, parcă joacă-n “Avatar”. Au şi lexicul redus, pentru că puteau să folosească şi termenul de duh, atmosferă etc. Dar ce poţi să le ceri unora care confundă Crăciunul cu desacralizata expresie “Sărbători de iarnă”, folosită atât de comunişti, cât şi de ateii de stil nou? După mintea lor, evident există şi “sărbători de primăvară, vară, toamnă”, după sezon…

Totuşi, expresia cu spiritul m-a pus pe gânduri. Îmbulzeală în magazine, tărăboi la brad, o hărţuială continuă. Unde, Doamne iartă-mă, să fie spiritul? Rămân la ideea mea mai veche că oraşul distruge orice formă de religiozitate. Te calcă unul pe bombeuri, un animal de vecin e fericit nevoie mare că fii-su i-a spart capul lui fii-miu. Uite-aşa ajunge plodul mare, se maturizează, devine bărbat, adică mitocan ca taică-su.

Frânt de oboseală cauţi spiritul… Până la urmă, că e vorba de iertare, de creştinism, fac o faptă bună. Cristina Nichituş Roncea a scos un album foto admirabil: “Precum în cer, aşa şi pe pământ”, editura Compania, o călătorie foto prin lumea ortodoxă românească. Excelent prefaţată de academicianul Florin Constantiniu. 210 cadre, imagini care radiografiază credinţa noastră. O mică catapeteasmă, o icoană în pixeli. Prezint albumul, cu toate că soţul autoarei a aşternut de-a lungul anilor cele mai ignobile, abjecte rânduri la adresa mea. La urma-urmei, credinţa nu are de-a face cu pigmei! Şi o mai prezint, uite aşa, în spiritul Crăciunului! Nu toţi suntem după acelaşi calapod. Bravo, Cristina! Poate îi explici şi soţului ce-i ăla creştinism! Duh sau spirit!

Liber la cuvant | O icoana in pixeli – Ştiri interne | Libertatea.ro

PS Off Topic: Ii rog frumos pe colegii de unitate ai unchiuletului lui Florian Bichir sa nu-mi mai lase urme grosolane cand imi umbla prin lap-top. Daca il “uit” pe masa nu inseamna oare ca n-am nimic de ascuns?

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova