Posts Tagged ‘Floare Alba de Colt’

Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca se apropie de 15.000 de semnături. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTO

Fotografii extraordinare şi absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca la chilia sa din Munţii Făgăraş şi o Notă informativă a Agentului 002, din iulie 1943: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. “Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989)” – de Florin Duţu

CHILIE Parintele ARSENIE BOCA Sambata de Sus Giani Bica - FOTO INEDIT Florin Dutu via Roncea RoA apărut a II-a ediţie a cărţii cercetătorului Florin Duţu, “Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989)”, anunţă Anonismia, cu trimitere la Editura Floare Albă de Colţ.

În Cuvântul Înainte ni se aminteşte că “SFÂNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română”.

În această idee am lansat şi Petiţia online pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, care are deja aproape 14.000 de semnături – disponibilă aici.

“Ediția a II-a a acestei cărți, față de prima ediție, a fost îmbunătățită, adăugându-i-se fotografii și fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent.”, scrie autorul, teologul Florin Duţu, care ne transmite în exclusivitate două fotografii absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, pe care le publicăm aici cu mare bucurie, felicitându-l pe neobositul cercetător.

CHILIE Parintele ARSENIE BOCA cu GIANI BICA si altii - Inedit Florin Dutu via Roncea Ro

Iată şi explicaţiile privind aceste imagini fabuloase, însoţite de notele unui agent al Siguranţei (002) scrise în urmă cu exact 73 de ani, in iulie 1943:

“Menționez că fotografiile au fost făcute de Ioan (Giani) Bica, născut în America în 1922, fiul lui Vasile Bica din satul Ludișor (Făgăraș), omul de încredere al Părintelui Arsenie Boca. Aceste informații le am de la doamna Lucica Stănescu (născută Bica), nepoata lui Vasile Bica și fiica lui Ioan (Giani Bica), pe care am avut bucuria să o întâlnesc în București, când mi-a dăruit și fotografiile inedite cu Părintele Arsenie Boca de la chilia din Munții Făgăraș. Îi mulțumesc pe această cale.

Vasile Bica a plecat în S.U.A. în 1910, unde a lucrat la uzinele Ford din Detroit. A venit în țară în concediul din 1920 și a plecat în același an însoțit de Victoria Sinea din Ludișor, cu care s-a căsătorit la 13 nov. 1920 în S.U.A. În 2 oct. 1922 s-a născut Ioan (Giani) Bica în S.U.A și a fost botezat la 7 oct. 1922 la Parohia Română-Ortodoxă „Sfânta Treime” din Detroit. În 1930 s-au întors definitiv în țară, și-au cumpărat teren în Ludișor și și-au construit o casă, unde Părintele Arsenie Boca poposea adesea în drumul său spre Făgăraș. De asemenea, Vasile Bica a fost unul dintre cei opt lucrători pe care i-a ales Părintele Arsenie Boca pentru a săpa în stâncă chilia din munte, începând cu 25 iunie 1943. Femeile din sat nu au știut unde pleacă bărbații lor cu Părintele Arsenie. Săpau în stâncă de luni până vineri, când coborau la casele lor. Își amenajaseră sus în munte un refugiu unde se adăposteau și dormeau noaptea. Cei din sat le trimiteau mâncare. De exemplu, Giani Bica mergea cu alimente și probabil cu acestă ocazie a făcut acele fotografii sus la chilie, cu propriul său aparat. Au săpat în stâncă: Vasile Bica (tatăl lui Ioan (Giani) Bica), Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Șaru (toți din Ludișor), Aurel Șampu din Cincșor, Vasile Stan din Luța. În prezent este loc de pelerinaj.

Chilia Parintelui Arsenie Boca azi - Foto Trilulilu

Chilia Parintelui Arsenie Boca azi – Sursa Foto

La 25 iunie 1943, Părintele Arsenie a ales 8 oameni de încredere și a urcat sus în munți pentru a începe săparea în stâncă a unei chilii pustnicești. Uneori stăteau și câteva zile, noaptea cazându-se la cabana din apropiere. Agenții regimului Antonescu erau pe urmele lor și dădeau note despre activitățile sale: „4.VII.943… La ora 16 părintele Arsenie cu 8 lucrători s-a dus la munte să continue lucrul chiliei sale în apropiere de cabana Sâmbăta… 6.VII.943 S-a înapoiat părintele Arsenie de la chilie – în care timp a fost supravegheat…”; „26.VII.943 pleacă Arsenie la munte pentru tot cursul săptămânii… Urmărit în ziua de 26.VII a.c.[1943] și în ziua următoare nu s-a deplasat de la chilie și nici nu a luat contact cu alte persoane afară de cei 6 lucrători.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el… Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe, erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «sfântul» de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni… Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume” [„Nicoară Iulian” – profesor la Institutul Teologic din Sibiu – Notă, 4 febr.1964, M.A.I. Sibiu; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 162.].

În Nota informativă din 1 dec.1943 referitoare la „construirea unei chilii de către preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, în munte pe valea Sâmbetei”, se menționa:

„Suntem informați că preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, raza postului Sâmbăta, și-a construit o chilie săpată în piatră în munte pe Valea Sâmbetei și în apropiere de Cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-și face rugăciunile ca un pustnic”, menționa șeful postului de Jandarmi din Viștea. Lucrul la chilie a fost întrerupt deoarece Serviciile Secrete bănuiau că aici s-ar putea adăposti legionarii dați în urmărire de regimul Antonescu.

În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune”, nota Agentul Informator nr. 002 în 6.VII.1943 [ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v].

În Cuvântul Înainte al lucrării, autorum mai face câteva consideraţii asupra cărora subscriem în totalitate: “Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea duhovnicească de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor din București (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum s-a arătat pentru prima dată în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a-i opri pe elevi de a merge la biserică în duminici și-n sărbători. Prin urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, în colonia de la Capul Midia condusă de torționarul Liviu Borcea, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare.

Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”.

De asemenea, a fost un pictor bisericesc talentat, ucenic al maestrului Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia a pictat la Ateneul Român scena Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia.”

SURSA: Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Floare Albă de Colț, iulie 2016, disponibilă şi la Librăria Sophia. Autor: Florin Duțu. 10 LEI (Semnal via Roncea.Ro)

Citiţi şi semnaţi aici Petitia Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

Vedeţi şi: FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. Mii de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

Părintele Arsenie Boca – „Un Tovarăş nevăzut”

Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop - Florin Dutu - Documente inedite

Liturghie pe Mormântul Părintelui Arsenie – PS Daniil Stoenescu. Şi o minune de la locul Schitului Lapoş – VIDEO. Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca a depăşit 13.000 de semnături

COPERTA DANIIL STOENESCU - Liturghie pe mormantul Parintelui Arsenie

Liturghie pe Mormântul Părintelui Arsenie. Texte literar-religioase

„Textele şi cuvintele din această carte sunt izvorâte din dogoarea rugăciunii de foc a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca, a cărei intensitate şi altitudine „de 49 de coţi” (Cântarea celor trei tineri, 1, 23), am simţit-o adeseori!…”

                       † Daniil Stoenescu, Episcop-locţiitor al Daciei Felix

„În dimineaţa acelei zile, cea din urmă zi a istoriei şi cea dintâi zi a veşniciei, Episcopul Evangelicus de Ulpia Christiana, împreună cu cei trei preoţi rămaşi alături de el şi un diacon, începu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, chiar pe mormântul Precuviosului Părintelui nostru Arsenie de la Prislop, spre bucuria florilor şi a ţărânei de pe mormânt, în prezenţa câtorva măicuţe şi surori şi a unui grup restrâns de credincioşi, care-şi petrecuseră noaptea ascunşi prin pădurile Prislopului. Brazii argintii şi tuiele aurii străjuiau locul şi cimitirul mănăstirii, povăţuiţi ca de un egumen, de bătrânul stejar de esenţă de Mamvri, care purta cu demnitate şi cu smerenie pe pieptul trunchiului său, crucea încrustată de episcop în tinereţile sale, în scoarţa lui, cu faţa spre sfânta cruce de la mormântul Părintelui, iar mesteacănul alb înfrunzit era sfeşnicul de Liturghie. Din peştera sfântului Ioan au fost aduse în grabă vasele liturgice şi potirul de piatră cu monograma Mântuitorului Hristos, precum şi prescurile şi vinul liturgic ascunse cu grijă de furia celor din urmă prigonitori antihristici ai celor din urmă creştini. Măicuţele cântau înlăcrimate răspunsurile liturgice la ectenii, puse în note de însuşi Părintele nostru Arsenie.” (Liturghie pe mormântul Părintelui Arsenie)

Titlu: Liturghie pe Mormântul Părintelui Arsenie. Texte literar-religioase
Autor: Episcop Daniil Stoenescu
Editura: Floare Albă de Colţ – pentru comenzi aici

Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca a depăşit 13.000 de semnături – Semnaţi Aici

Aceasta Cruce a fost descoperită în interiorul unui copac din apropierea străvechiului Schit Lapoş (sec. XVII), azi aflat în ruine. Filmarea ne-a fost oferită de Arhiva Comăneşti

ABSOLUT INEDIT: A fost descoperit Buletinul FALS al lui Ion Spânu aka Nichifor Crainic: “Am cunoscut iadul. Mărturii din închisoare (1947-1962)”. AUDIO EXTRAORDINAR cu Nichifor Crainic: Unde sunt cei care nu mai sunt?

Buletinul fals al lui Nichifor Crainic sub prigoana - CNSAS - Floare Alba de Colt - Marturisitorii

Academicianul Nichifor Crainic recită poezii create in cei 15 ani în temnița Aiudului. Acestea au fost incluse în cartea Mărturii din închisoare 1947-1962 (editura Floare Albă de Colț, 2016). Cartea cuprinde Memoriile din închisoare, Răspunsul la actul de acuzare și Poezii create la Aiud de către Nichifor Crainic. Pe copertă se gasește fotografia buletinului fals, folosit de Nichifor Crainic în anii pribegiei prin Ardeal (Pribeag în țara mea – sub mască 1944-1947, ed. Floare Alba de Colț, 2015). Documentul a fost descoperit de cercetătorul Florin Duțu in arhivele CNSAS.

Integral la MĂRTURISITORII – AUDIO EXTRAORDINAR INEDIT: Academicianul NICHIFOR CRAINIC recită poezii create în cei 15 ani în temnița Aiudului. UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?

Nichifor Crainic a fost reabilitat post-mortem în 1995 prin Decizia nr. 17/1995 a Curţii Supreme de Justiţie. Singurul supraviețuitor care a participat la reabilitarea lui Nichifor Crainic și a propriei sale reabilitări a fost Pan Vizirescu. Aşadar s-a recunoscut că Procesul ziariştilor din 1945 a fost o făcătură. Astfel, Justiţia Română a hotărât pentru totdeauna că Nichifor Crainic nu a fost nici fascist, nici nazist, nici antisemit, nici rasist, iar cei 15 ani de temniţă i-a făcut degeaba, fiind nevinovat, comuniștii răsbunându-se pentru articolele sale anticomuniste:

„Procurorul general a declarat recurs în anulare… [care] a fost extins cu privire la inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic, susţinându-se că nici fapta reţinută în sarcina acestui inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat… nu pot fi considerate acte de punere în slujba hitlerismului sau fascismului de natură a contribui la realizarea scopurilor politice urmărite de aceste regimuri, iar scurta sa prezenţă în guvernul Ion Antonescu, ca ministru al Propagandei, nu a avut alt rol decât acela de a contribui la instaurarea ordinei după înlăturarea legionarilor de la putere. Ca urmare, se cere casarea hotărârilor pronunţate şi cu privire la acest inculpat, achitarea sa şi înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii… Nici în ceea ce priveşte pe inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic nu se poate considera că ar fi urmărit, prin activitatea sa, realizarea scopurilor politice ale hitlerismului şi fascismului în detrimentul poporului român… Mai mult de atât, explicaţiile date de inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic cu privire la poziţia sa faţă de legionari, faţă de evrei şi la susţinerea de către el a colaborării cu Germania numai din motive economice sunt confirmate prin referatul întocmit de Brigada Mobilă a Direcţiei Poliţiei de Siguranţă, prin care se arată că acest inculpat… a atacat în esenţa ei teoria rasistă germană şi a avut colaboratori evrei.”
[ROMÂNIA, CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE, Decizie nr. 17, Dosar nr. 18/1994. În şedinţa publică din 8 mai 1995]

Integral la MĂRTURISITORIIPREMIERĂ: Buletinul FALS al academicianului NICHIFOR CRAINIC (1889-1972) – a fost DESCOPERIT de cercetătorul Florin Duţu în Arhivele CNSAS

Frumuseţile martirilor ortodoxiei: AUDIO necunoscut cu Ion Petrovici despre Nichifor Crainic şi alte mărturii inedite despre Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor

Marturisitorii Ro - Sfintii Inchisorilor - Timbre Posta Moldovei - Catedrala si Clopotnita Chisinau

Nichifor Crainic in Enciclopedia BritannicaPortalul MĂRTURISITORII continuă prezentarea unor mărturii şi documente inedite despre martirii închisorilor bolşevice, între care se înscrie la loc de cinste şi o înregistrarea audio necunoscută, până acum, cu marele filosof Ion Petrovici, el însuşi fost deţinut politic, vorbind despre personalitatea lui Nichifor Crainic la aniversarea de 80 de ani a marelui ziarist şi teolog ortodox, pe care pe redau cu bucurie aici, împreună cu trimiterile spre alte materiale memorialistice:

INEDIT: Lista lui Crainic. Cum a salvat evrei Nichifor Crainic în sediul GÂNDIREA şi chiar şi în propria lui casă din Vasile Conta 3-5, de unde Alexandru Florian voia să-i dea jos placa

NICHIFOR CRAINIC CU FIICA SA FORTUNA-27 IANUARIE 1964 - Pribeag in Tara mea - Ed Floare Alba de Colt - MarturisitoriiMarele teolog Nichifor Crainic, fost deţinut politic timp de 15 ani, marele filosof Mircea Vulcănescu, martir al închisorilor bolşevice şi, în trecutul apropiat, Valeriu Gafencu, cel numit de către Monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”, au fost printre primii plasaţi pe lista neagră a directorului Institutului “Elie Wiesel”, Alexandru Florian, pentru extinţie de “pe spaţiul public”.

Valeriu Gafencu, se ştie, şi-a dat medicamentele şi viaţa alegând să o salveze pe cea a evreului Richard Wurmbrand. Însă despre relaţiile celorlalţi doi mari români cu evreii se ştiu la nivelul opiniei publice mai puţine lucruri. Până acum.

În toate cele trei cazuri, Alexandru Florian s-a folosit de falsuri şi afirmaţii mincinoase la adresa lor. Dar toate cele trei cazuri mai au un numitor comun: cei trei mari români au salvat evrei de la moarte sau deportare, unul chiar cu propria lui viaţă. Ceea ce-l face pe Alexandru Florian şi mai ciudat decât este.

După ce l-a incriminat pe Valeriu Gafencu în fals, la Târgu Ocna, după cum a admis Curtea de Apel Bacău printr-o sentinţă definitivă, în prima sa conferinţă de presă de după adoptarea Legii 217/2015, supranumită”Elie Wiesel”, Florian atrăgea atenţia cu mânie proletară că există o placă în memoria lui Nichifor Crainic, pe clădirea în care a creat şi locuit, din strada Vasile Conta 3 – 5, care trebuie dată jos, la fel ca şi statuia lui Mircea Vulcănescu, din Piaţa Sf. Ştefan din Bucureşti.

În privinţa lui Crainic, ulterior, Florian s-a edificat, “de pe internet”, şi a admis că academicianul a fost reabilitat de Justiţia Română, motiv pentru care nu mai poate atenta la placa sa.

În ce priveşte demolarea statuii martirului “criminal de război” Mircea Vulcănescu, la auzul acestei enormităţi, fiica acestuia, Doamna Măriuca Vulcănescu, avea să afirme, după ce şi-a exprimat mila faţă de Alexandru Florian: “Dacă ar şti evreii câţi fraţi de-ai lor a salvat tatăl meu… Noi i-am adăpostit chiar în casa noastră când au început să fie căutaţi. Unde sunt urmaşii familiilor pe care le-am salvat, chiar când tata era în funcţie la minister? Cei de la Comunitate ar trebui să cunoască aceste familii, doar am stat chiar lângă ei…” Rămâne o sarcină de onoare în atenţia Comunităţii Evreieşti, spun eu.

Cât despre Nichifor Crainic, aflăm din recent apăruta lucrare tipărită de Editura Floare Albă de Colţ, sub îngrijirea cercetătorului Florin Duţu, Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947, amănunte de primă mână. Lăsăm cititorul, evreu sau român, să ia la cunoştinţă cu luare aminte despre cum s-a comportat un gânditor ortodox cu reprezentanţii seminţiei rătăcitoare. Sperăm ca conducerea Comunităţii evreieşti să-i aducă la cunoştinţă aceste fapte şi exponentului lor bizar, Alexandru Florian. Recunoştinţa lor, desigur, s-ar putea exprima chiar şi printr-o statuie a salvatorului evreilor, Nichifor Crainic, care lipseşte în acest moment bucureştenilor.

Manuscrisul lucrării din care prezint mai jos un fragment revelator, a fost salvat graţie eforturilor Părintelui Arsenie Boca, a fiicei Fortuna şi a ginerelui lui Nichifor Crainic, Alexandru Cojan, care a suferit şi o condamnare de cinci ani din acest motiv. Prezint mai jos un extras din Mărturia lui Alexandru Cojan despre aceste sacrificii şi miracole, prin care rândurile din pribegia socrului său (1944-1947) au putut ajunge până la noi. Să ne închinăm memoriei lor.

Placa Acad. Nichifor Crainic - Vasile Conta - 3-5 Bucuresti 2015 - Foto Victor Roncea

Mărturia lui Alexandru Cojan,

ginerele lui Nichifor Crainic, despre întâmplările

din 1944-1947

“(…) Manuscrisele memoriilor, eseurilor şi studiilor, poeziilor scrise de Nichifor Crainic în pribegie, au supravieţuit vremurilor vrăjmaşe şi datorită tainiţelor din parohia preotului Sămărghiţan. În momentul arestării lui Crainic la Cerghid, ignorantul plutonier de jandarmi a fost aşa de uluit de prada pe care pusese mâna: (de, un fost ministru, dar despre care nu ştia nimic), încât nu s-a gândit că un scriitor ar putea şi să scrie. Manuscrisele au rămas în casa preotului de unde, după un scurt timp, alt preot, părintele Arsenie [Boca], le-a luat şi le-a ascuns în podul Mănăstirii Sâmbăta. Apoi, acelaşi inimos preot, când a fost silit să plece de acolo, le-a dus la o rudă a lui, morar undeva într-un sat din Transilvania, unde au rămas iarăşi câţiva ani până la moartea acestuia. După aceea, de acolo, au fost adăpostite prin alte locuri, ascunse în poduri sau şoproane, îngropate în pământ. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoştinţă la acei oameni, cu suflete mari care şi-au riscat libertatea şi familia ca scrierile lui Nichifor Crainic, adevărate documente de epocă, care le-au fost încredinţate, să nu se distrugă, să nu se piardă.

După eliberarea din închisoare în 1962, aceste inestimabile scrieri au fost restituite lui Nichifor Crainic. Toţi cei care vegheasem la păstrarea acestor scrieri, trăiam adânca satisfacţie, marea mulţumire că ele au revenit în mâna celui care le scrisese. După moartea lui Nichifor Crainic, în 1972, aceste manuscrise au trecut din nou prin primejdii, fiind păstrate de fiica lui şi de mine, înfruntând din nou riscurile şi eventualitatea unor noi pătimiri ca în 1951-1955, când opresiunea s-a manifestat în forma ei cea mai brutală asupra noastră. Trecând prin atâtea locuri, împrejurări şi condiţii grele, aceste manuscrise au suferit parţial unele degradări, dar au ieşit la lumină după o jumătate de secol, ca adevărate documente de istorie şi cultură din care să se poată împărtăşi şi generaţiile tinere de azi.

Nichifor Crainic a căzut ca un stejar frânt de furtună, într-o noapte de august la Mogoşoaia, cu o singură mângâiere pe care mi-a mărturisit-o ca o spovedanie în ajunul sfârşitului:

M-am născut într-o căsuţă modestă ca fiu de truditori ai pământului. Acum sunt în acest palat al lui Brâncoveanu după ce am dăruit talentul şi munca mea ridicării acestui neam. Poate este răsplata vieţii mele. Pe crucea mea să nu fie scris decât numele. Cei care vor vrea să ştie cine am fost să mă caute în revista «Gândirea», în cursurile de la Facultatea de Teologie, între membrii Academiei Române, în scrierile mele. Acolo sunt eu, sub cruce un pumn de ţărână…

Acestea sunt câteva crâmpeie de amintiri din epoca de pribegie a lui Nichifor Crainic prin „Ţara de peste veac”, câteva crâmpeie de amintiri din viaţa şi opera lui, trecute prin asprimea vremurilor pe drumul de pătimire şi suferinţă.”

Nichifor Crainic

 Pribeag în ţara mea

Sub mască

23 august 1944 – 24 mai 1947

“Din luna aprilie 1944, când au început bombardamentele anglo-americane deasupra Bucureştilor, familia mea era evacuată la Guşteriţa, lângă Sibiu. Eu am rămas în capitală, reţinut de datoria de profesor şi de sarcina de a redacta revista „Gândirea”. Blocul Casei Corpului Didactic din strada Vasile Conta 3-5, unde aveam locuinţa, era o clădire cu adăpost solid, care atrăgea o mulţime de oameni din străzile vecine, ce se înghesuiau până la sufocare de frica morţii. În bloc se îngrămădiseră mulţi evrei, ca unii care n-aveau voie să părăsească oraşul din ordinul lui Ion Antonescu. Locuia la etajul 8 dentistul Bernath cu soţia şi un băieţaş drăgălaş. Dentistul mi se plângea de greutatea de a-şi coborî copilul la adăpost îndată ce suna alarma. Cum aveam o cameră disponibilă la demisol, i-am oferit-o să locuiască acolo bona cu băieţaşul, scutindu-i de această mare grijă. După un timp, dentistul, căruia nu-i eram client, a găsit o posibilitate să-şi evacueze familia. Am intervenit pentru autorizaţie la Prefectura Poliţiei, fără rezultat. Atunci l-am sfătuit s-o evacueze clandestin, pe răspunderea mea, ceea ce a şi făcut. Rămas singur, Bernath locuia în apartamentul meu, la etajul 1, de unde ne era mai uşor să coborâm în adăpost.

După 23 august, bombardamentele anglo-americane au încetat, dar au început cele germane. Acestea erau mai primejdioase fiindcă germanii puseseră mâna pe câteva avioane româneşti, folosindu-le la bombardament şi înşelând lumea ca să nu-şi ia măsuri. Răspândindu-se zvonul că armatele germane din Balcani, în retragere prin România, s-ar putea deda la masacre, evreii au intrat în panică. Cunoscuţi sau necunoscuţi, m-au rugat să-i primesc în casă pentru a-i salva în această eventualitate. Fireşte că le-am promis. Încă din aprilie, redacţia mea din strada Domniţa Anastasia 11 am pus-o la dispoziţia familiei Berciu, care adăpostea acolo, noaptea, serii de evrei refugiaţi din Moldova.

Adăpostul din Vasile Conta devenise un infern: femei care leşinau necontenit, copii care ţipau, căldură care fierbea trupurile, panică ucigătoare sub zguduirea zidurilor. Leoarcă de apă, am răcit şi am căpătat pneumonie dublă. Bernath mi-a luat temperatura: 40 de grade. Profesorul Ioan Petrovici, care locuia în acelaşi bloc, m-a evacuat într-o maşină la mănăstirea Pasărea şi a dat de veste soţiei mele la Sibiu. Într-o seară, m-am pomenit cu ea venind de la Sibiu cu un taxi de piaţă. M-a ridicat în starea în care eram. Când am trecut prin Bucureşti, bulevardul Bălcescu era un fluviu de armată sovietică şi duduia de aclamaţii. Până la Câmpina am călătorit paralel cu armatele biruitoare. Un vehicul în timp de război e o binefacere. Dar taxiul nostru era atât de deschiolat din toate piesele şi făcea un zgomot atât de comic încât stârnea râsul soldaţilor pe lângă care treceam. Nimeni n-a râvnit la el. Drumul până la Sibiu a durat două zile. Soţia mea, fiind medic, m-a întreţinut cu injecţii şi medicamente.

Am fost internat în clinica profesorului Iuliu Haţeganu şi îngrijit de asistentul său, doctorul Turcu. Universitatea din Cluj era refugiată la Sibiu din anul tragic 1940.

Când am ieşit din spital, pe la jumătatea lui octombrie, a venit vestea recuceririi Clujului. Oraşul fremăta de o bucurie extraordinară. Convalescent, m-am dus la Universitate, unde se sărbătorea marea biruinţă. În timp ce se ţineau discursurile învăpăiate sub cerul liber, un grup de tineri cu un vraf de ziare noi în braţe se uitau insistent spre mine şi comentau ceva ce citiseră în ziare. De bună seamă mă cunoşteau. Erau probabil studenţi. Ţinusem atâtea conferinţe şi la Cluj şi la Sibiu şi în mai toate oraşele Transilvaniei. Doi s-au apropiat de mine cu vraful de ziare şi mi-au dat să citesc o ştire care mă privea. Se spunea că eu am fost prins la Sibiu şi dus sub o puternică escortă la Bucureşti. Grupul de tineri se amuza văzându-mă liber la manifestaţie. În toate ziarele, ştirea arestării mele era redactată la fel, ceea ce presupunea o sursă oficială. S-a apropiat de mine un ziarist local, Nicolae Ciuceanu, originar din Răşinarii lui Octavian Goga. Pleca în curând la Bucureşti şi, cunoscând pe noul subsecretar de stat de la Interne, îl va întreba ce sens are această ştire. Peste două zile a venit cu răspunsul. În vremea asta umblam pe străzile Sibiului, unde mă recunoştea atâta lume. Nicolae Ciuceanu mi-a spus că informaţia a fost redactată la Ministerul de Interne pentru a închide gura anumitor gălăgioşi care cereau insistent arestarea mea. Mi se trimitea sfatul să stau ascuns până se potolesc lucrurile. Ceva mai mult, mi se spunea că generalul Sănătescu, pe care nu-l cunoşteam, a declarat că atâta timp cât va fi el prim-ministru „nici vorbă” să mă aresteze.

În plus, circula zvonul că generalul Ion Antonescu împreună cu un grup de foşti demnitari au fost arestaţi şi luaţi captivi în Rusia. Lucrul acesta mă îngrijora, deşi n-am avut nici un rol oficial în timpul războiului din răsărit. Eu am demisionat din guvernul lui Antonescu la 27 mai, cu aproape o lună până să înceapă ostilităţile. Trei ani, cât a mai durat regimul antonescian, m-am ţinut la o parte, refuzând ofertele de colaborare după ce mă convinsesem că guvernul e condus de doi demenți.

În vremea asta am luptat de unul singur să fac lumină asupra nedreptăţii ce se făcuse ţării mele prin dictatul de la Viena.

Acum nu eram atât de naiv să nu-mi dau seama că ordinea veche s-a spulberat şi, în locul ei, ordinea nouă e în fază de fierbere. Revoluţia vine totdeauna în numele unor principii raţionale, dar până la statornicirea lor se dezlănţuie pasiunile, şi pasiunile primului moment nu stau să aleagă. Eu n-am fost comunist, dar la revistele unde am scris şi în cărţile pe care le-am tipărit am preconizat naţionalizarea tuturor bogăţiilor naturale ale României şi naţionalizarea întregului sistem bancar din România, textual. Sunt principii pentru care am militat în plină dictatură regală. Nu există nici un alt scriitor sau publicist care să fi cerut pe faţă aceste reforme, în acel timp. Totuşi, pentru o anumită categorie de revoluţionari, dintre care mulţi au fugit ulterior din ţară, eu trec drept un reacţionar feroce, un „huligan”, deşi am dezavuat cuzismul şi am combătut crima legionară. Rămas în ţara mea, sunt gata să dau seamă de faptele mele, când lucrurile se vor mai potoli.

În Sibiu era o febră printre refugiaţi, care să fugă mai repede peste hotare de frica răspunderilor unii, de necunoscutele evenimente alţii. Am respins orice oferte şi înlesniri de a trece graniţa. În ţara mea nu mi-e frică de faptele mele. Câţiva prieteni mi-au dat ideea să-l consult şi pe Petru Groza, care era atunci vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Îl cunoşteam bine de multă vreme. A fost de părere să nu mă prezint la judecată, ci să stau ascuns. Petru Groza era sigur că într-un an va veni amnistia politică. Răspunsul lui sosit de la Deva era identic cu cel venit de la Bucureşti.

M-am despărţit de soţie şi de fată în noiembrie. Ele plecau acasă spre o viaţă mai mult decât problematică. Niciodată nu m-am simţit mai neputincios decât în clipa despărţirii. Avere n-aveam. Trăiam din salariul meu de profesor şi din câştigul ei de medic. Soţia mea, inteligentă şi extrem de muncitoare, nu se putuse adapta condiţiilor de viaţă bucureştene. Curajul ei fusesem eu, dar numele meu acum era o calamitate pentru ea. Clientela avea s-o ocolească, prietenii mei tot aşa. Erau în schimb oameni care simulau pe revoluţionarii şi abuzau de mijloacele revoluţiei pentru a se răzbuna orbeşte contra oricui şi cu orice preţ. În aceste condiţii, peste care e lesne de înţeles de ce trec, soţia mea n-avea să dureze decât un an şi jumătate.”

Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015, cu un Studiu introductiv de Florin Duţu

Preluare: Roncea.Ro

Mormântul Părintelui Arsenie pregătit pentru canonizare? Emisiune despre canonizarea Sfântului Ardealului. VIDEO B1 TV. Petiţia pentru Patriarhia Română mai poate fi semnată până de Înălţare. Monahul Arsenie Boca la Sf. Munte Athos

Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - ColoRostariu
Chivot Mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Prislop

Hristos a Înviat!

Anomismia informează: “Cu câteva zile in urma, pe contul de Facebook de aici am putut vizualiza trei fotografii foarte recente de la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop, dintre care doua le preiau si eu mai aici (mai sus si in baza textului – cu multumiri autorului – cu totul necunoscut mie). Astfel, avem dovada ca deja, intr-un timp foarte scurt, cuvantul Parintelui Daniil Stoenescu (unul dintre ultimii si cei mai tineri ucenici directi ai Parintelui Arsenie) rostit la 13 martie 2015 la Prislop, s-a adeverit. In acea zi, cand s-a savarsit acolo, in bisericuta manastirii si apoi scurt si sus in cimitir, parastasul Maicii Zamfira Constantinescu (cititi si vedeti poze aici), Parintele Daniil Stoenescu a rostit un gand-testament personal, in care numea si explica necesitatea construirii unui “chivot”- acoperamant care sa apere mormantul Parintelui Arsenie de la Prislop, de cele ce vor urma. Deja la acel moment, 13 martie 2015, ramele de ciment inconjuratoare ale mormantului se turnasera (se vede in fotografiile din link-ul anterior), iar azi avem certitudinea ca acest “chivot de mormant” mai are putin pana la finalizare (peretii laterali nu s-au ridicat inca). Daca ar fi sa ne ghidam dupa spusele Parintelui Constantin Necula de la Sibiu, intr-o prelegere din decembrie 2014 – cum ca in ceea ce priveste posibila canonizare a Parintelui Arsenie nu mai exista presiunea oponenta a Institutului Elie Wiesel, sau dupa spusele Parintelui Daniil Stoenescu de la parastasul Maicii Zamfira – cum ca zidirea protectoare din jurul mormantului Parintelui Arsenie va asigura intre altele  si respectarea dorintei sale testamentare, ca trupul sa nu-i fie dezgropat niciodata, pana la a doua venire a lui Iisus Hristos, adica tot in legatura cu posibila deshumare post-canonizare, pentru a extrage particele din trupul sau care sa fie raspandite ca moaste sfinte in diverse locuri, atunci gandul ne trimite la realizarea in curand, a canonizarii. (…)”.

Aceeaşi documentaristă temeinică a vieţii Părintelui Arsenie Boca a informat prompt şi despre emisiunea de la B1 Tv dedicată Sfântului Ardealului, pe care o puteţi viziona integral mai jos. La cererea mai multor semnatari, Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca ramâne încă deschisă pentru adeziuni până de Înălţare, când va fi înaintată Patriarhiei, în prezent subsemnând aproape 9000 de români. Numeroşi voluntari, cărora le mulţumim deosebit, au trimis şi semnături pe hârtie. Doritorii pot semna AICI.

Doamne, ajută!

Pe tema canonizarii Parintelui Arsenie Boca, la B1 TV, azi…

In aceasta seara de Pasti, 12 aprilie 2015, in cadrul emisiunii de la postul B1 TV – “Ultimul Cuvânt“, moderata de jurnalistul Cătălin Striblea, s-a facut o argumentatie complexa, din perspectiva laica, a canonizarii Părintelui Arsenie Boca. Emisiunea a fost anuntata pe blogul jurnalistului Victor Roncea (link aici). Remarcabila, printre atatea emisiuni TV pe aceasta tema – in ultimele luni de zile, a fost ponderarea, echilibrul si profesionalismul interventiilor!

Invitati in studio au fost trei persoane dintre cele mai bine documentate cu privire la personalitatea si lucrarea Parintelui Arsenie, respectiv:  Florin Dutu– teolog si economist cibernetician, care a publicat in ultimii mai putin de doi ani de zile cinci cărţi excepţional documentate despre Părintele Arsenie, teologul Florian Bichir – membru al Colegiului CNSAS, autor (intr-un grup de trei) al volumelor “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente” şi jurnalistul Victor Roncea – initiatorul petiţiei pentru canonizarea Sfântului Ardealului – care a strans pana in momentul cand scriu 8.000 de semnaturi – din 28 noiembrie 2014 si pana azi.

Prin telefon, in a doua parte a emisiunii, a intervenit si d-na Aspazia Otel Petrescu, bine cunoscuta pentru tinuta profesionala si moral-duhovniceasca, aflata la o etate respectabila, cu depozitii directe despre intalnirile sale cu Parintele Arsenie la Manastirea Sambata, in anii 1946-1948.

Petitia de canonizare va fi înaintată Patriarhiei Române şi Sfântului Sinod de catre Victor Roncea si Civic Media, în Săptămâna Luminată – Revenire: de Înălţare -, si se va alatura documentelor din dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.

Trebuie avut insa in vedere ca procedura de canonizare este una complexa si sinuoasa, si ea atarna mult de deciziile interne ale Sfantului Sinod si doar in mica masura de evlavia noastra laica.

Integral la Anomismia, care mai publică şi un document excepţional, respectiv O epistola a Parintelui Arsenie Boca adresata monahilor din Muntele Athos, dupa revenirea sa in tara, in 1940

Scrisoare Parintele Arsenie Boca Sf Munte Athos

Vedeţi şi: Cum a salvat Părintele Arsenie Boca manuscrisele marelui teolog Nichifor Crainic. “Zile Albe, Zile Negre”…

Foto sus: COLOROSTARIU

Mormantul Parintelui Arsenie Boca - Chivot in constructie

AUDIO EXTRAORDINAR: Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC. Cercetătorul Florin Duţu prezintă înregistrarea, preluată de MĂRTURISITORII. Plus FOTO

Pan-Vizirescu-Ion-Petrovici-Dumitru-Staniloae-Nichifor-Crainic-24-decembrie-1969-Arhiva-Mircea-Platon-Ziaristi-Online

Pan Vizirescu, Ion Petrovici, Parintele Dumitru Staniloae si Nichifor Crainic la aniversarea din 23 decembrie 1969

Teologul Florin Duţu, cunoscut pentru lucrările sale documentate cu acribie despre viaţa Părintelui Arsenie Boca şi apărute la Editura Floare Albă de Colţ, a obţinut, cu ajutorul Domnului si graţie strădaniilor sale de cercetător pasionat, o înregistrare extraordinară, pe care portalul Mărturisitorii o prezintă în premieră, împreună cu pagina de FB a Editurii. Este vorba de Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE (1903-1993) la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC (1889-1972), din seara zilei de 23 decembrie 1969 (Restaurantul Bucur), înregistrat şi salvat ca prin minune, dupa cum scrie Florin Duţu, care ne oferă şi transpunerea acestuia pe video:

Dr. Florin Duţu ne mai informează: au fost 40 de invitați din lumea culturală și bisericească: Pr. Arsenie BOCA (1910-1989; cel care a salvat manuscrisul memoriilor lui Nichifor Crainic – Zile albe, zile negre. Memorii, editate de curând la ed. Floare Alba de Colt), Părintele Dumitru STĂNILOAE (1903-1993), filosoful Ion PETROVICI (1882-1972), Radu GYR (1905-1975), prof. de istoria religiilor Emilian VASILESCU (finul lui Crainic), preotul Stan DIMANCEA de la Biserica Enei din București. folcloristul Harry BRAUNER (1908-1988), Nedic LEMNARU, Pan VIZIRESCU (1903-2000), poetul Traian IANCU (1923-1997), poetul Nicolae CREVEDIA (1902–1978),Horia NIȚULESCU (1914-1982), regizorul Alecu CROITORU, Romeo CREȚU de la Glasul patriei, Alexandru COJAN (ginerele), Furtuna Ioana CRAINIC (fiica, măritată Cojan), poetul Virgil CARIANOPOL (1908-1984), poetul Nicolae TĂUTU (1919-1972), ş.a.

Nichifor Crainic-80 de ani - P Arsenie Boca - Radu Gyr - P Dumitru Staniloae - Foto Florin Dutu - Marturisitorii Ro

Iată Discursul Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE:

„Iubite Domnule Profesor Nichifor Crainic,

Parintele-Dumitru-Staniloae-de-Dinu-Lazar-3-via-Roncea-Ro

Foto: Dinu Lazăr

Toți cei ce vă înconjoară aci, astă seară, pentru a vă sărbători la frumoasa vârstă de 80 de ani, își mărturisesc iubirea lor față de dumneavoastră: cei mai vârstă, o iubire veche rămasă statornică, cei mai tineri, o iubire nouă, dar nu mai puțin fermă. Dar ei sunt numai o mică reprezentanță a numărului indefinit de mare, ce vă prețuiesc și vă iubesc în toată țara. Așa să ne socotiți și pe noi cei câțiva participanți ai lumii teologice și bisericești, prezenți aci, ca o mică parte din marele număr al ucenicilor și prietenilor dumneavoastră din acest plan al vieții românești…

Am iubit în dumneavoastră pe iubitorul Transilvaniei de curând dezrobite în anii de după ’920. Ați făcut parte din generația care a mers voluntar în războiul pentru întregirea neamului și v-ați dat seama că dorul cel mare dintre Făt-Frumosul de dincoace de Carpați și Ileana Cosânzeana de dincolo de Carpați, după întâlnirea lor, trebuia să continue într-o iubire tot așa de mare. Și-ați fost cel care dădeați exemplul: în fiecare duminică colindați orașele din Transilvania creându-vă legături, mărturisindu-vă dragostea pentru Ardeal, ținând conferințe, lucrând la sudarea sufletească a noastră cu frații de pretutindeni. (…)

Nichifor Crainic - Zile Albe Zile Negre - Floare Alba de ColtDe aceea, noi socotim, cei ce vă iubim și vă prețuim, că sunteți un precursor, atât în atragerea atenției asupra acestei spiritualități populare, cât și asupra acestor concluzii de sobornicitate românească, pe care le-ați dezvoltat neîncetat. Sunteți un precursor pe care vă vor prețui așa cum vă prețuim noi, cei ce vă iubim, din două sau trei generații, vă vor prețui și vă vor adânci și vor înțelege și vă vor relua generațiile care vor urma.

Iubite Domnule Profesor,

Acum 80 de ani, Moș Crăciun a adus într-o casă țărănească din apropierea Bucureștiului, un dar neprețuit nu numai pentru casa aceea, ci un dar neprețuit și netrecător pentru toată cultura românească.

Să trăiți! La mulți ani!”

Vedeţi la MĂRTURISITORII şi:

“Mistica Ortodoxă şi Schimbarea la faţă a Teologiei româneşti: Crainic – Boca – Stăniloae”

FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. 15.000 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

Viata Pr Arsenie Boca 1910-1989 - Florin Dutu - Floare Alba de ColtCând voi muri, să veniţi la mormântul meu. Cu cât mai des cu atât mai bine. Şi toate câte le aveţi pe suflet, tot ce vi se va întâmpla, să veniţi ca şi cum aş fi viu şi, îngenunchind la mormântul meu, să spuneţi asupra lui toată amărăciunea voastră. Să-mi spuneţi toate! Vă voi auzi, şi atunci va fugi toată amărăciunea voastră. Şi să vorbiţi cu mine ca şi cum aş fi viu, şi să faceţi acelaşi lucru ca şi acum. Fiindcă voi fi împreună cu voi mereu. [Sf. Serafim de Sarov (1759-1833) către ucenicii săi]

Inmormantarea Parintelui Arsenie Boca - Nov 1989 - Florin Dutu - Prislop - Foto 1 via Roncea RoPeste 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române Canonizarea Sfântului Ardealului – UPDATE: Peste 14.500. Petiţia va fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Sfintele Paşti, împreună cu cele peste 500 de mesaje însoţitoare despre minunile Părintelui Arsenie Boca. Cercetătorul Florin Duţu, autorul mai multor lucrări valoroase, documentate cu acribie, despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, a întocmit “o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare”, pe care o publicăm aici integral, împreună cu Autobiografia Părintelui  şi două fotografii rare de la înmormântarea Sfântului Ardealului, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Acestea din urmă au fost realizate de fiul doamnei Maria Bratu din Sibiu şi developate de Pr. conf. dr. Irimie Marga de la Sibiu, care le-a oferit cercetătorului Florin Duţu pentru lucrarea sa, “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015. Mai multe cronici despre cele cinci cărţi ale teologului cibernetician economist Florin Duţu, adevărate fresce ale vieţii Părintelui Arsenie Boca, puteţi citi pe blogul Anomismia. Dumnezeu să răsplatească tuturor celor ce-l cinstesc pe profetul neamului, Arsenie Boca, şi să lumineze Sfântul Sinod pentru apropiata canonizare a celui ce ar putea fi primul fost deţinut politic dintr-o lungă serie de martiri mărturisitori ai Ortodoxiei româneşti. Iată fotografiile şi Dosarul:

Inmormantarea Parintelui Arsenie Boca - Nov 1989 - Florin Dutu - Prislop - Foto 2 via Roncea Ro

Vedeţi şi:

CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare

(însoţită de mai multe fotografii şi documente din Arhiva CNSAS cât şi de un film cu mărturia Doamnei Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca)

Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)

Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.[1] (Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU)

Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - ColoRostariu

Portret via ColoRostariu

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

Locul naşterii:

Satul Vaţa de Sus, com. Vaţa de Jos, Hunedoara

Familia – Părinţii (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)

Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa

Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora

 

STUDII:

1922-1929

Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad

1929-1933

Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”

1933-1938

Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

1934-1935 Premiul „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)

1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

12 martie – 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

Toamna anului 1939

Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

  1. 12 ianuarie – c. 12 iunie 1955

Practică pe şantierul Catedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

 

ACTIVITĂŢI:

1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Ţara Făgăraşului, jud. Braşov (stareţ)

25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)

7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.

9 iul. – sept. 1961 pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)

1 ian. 1961 – 1 iun. 1967„Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.

1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

 

TREPTE ÎN MONAHISM:

Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)

Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)

Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)

Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)

Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

 

ARESTĂRI:

Prima arestare: 19 ian. 1951 – 17 mart. 1952

Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.

 

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

Cărarea Împărăţiei

„Cuvinte vii” (predici)

Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

 

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele şi-a depăşit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)

 

Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)

Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu

Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu

Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)

Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral

Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Epitaful „Punerii în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos” de la biserica din satul Drăguş (Ţara Făgăraşului)

Icoana „Sf. Parascheva” de la Biserica „Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare”, Curtea Veche, Bucureşti

Icoana „Izvorul Tămăduirii” de la Biserica „Sf. Treime” Tei, Bucureşti

Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, Biserica „Sfânta Treime” din Chichiş, jud. Covasna

Icoana „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, pictată după canonizarea din 1955 la „Schitul Maicilor” din Bucureşti

Icoanele iconostasului de la Biserica M-rii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe uşile împărăteşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti

Icoanele din chilia de la Sinaia: Naşterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Vodiţa, Tismana şi Prislop

Icoana Mântuitorului Iisus Hristos dăruită de Părintele Arsenie academicianului Nichifor Crainic

Coperta cărţii „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943

Coperta cărţii „Bune Vestiri” – predici ale preoţilor Spiridon Cîndea şi Zosim Oancea [ediţia 1944, Sibiu]

Coperta „Filocaliei”, Sibiu, 1946-1948

Coperta cărţii „Despre Viaţa în Hristos”, a Sf. Nicolae Cabasila, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946

Coperta cărţii „Istoria Mănăstitii Prislop” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arad, 1986

Clopotniţa în stil athonit de la Prislop (1952)

Oala decorativă din curtea M-rii Prislop

Sfântul Chivot de la M-rea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca

Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la M-rea Prislop în anii ’50

Saivanul dacic de la Prislop

Schiţa casei cu coloane, în stil brâncovenesc, anii ’80 la Prislop

Schiţa casei noi de la Sinaia

Modelele pentru porţile în stil maramureşean de la Sinaia şi Prislop

 

Autobiografie

 

Subsemnatul m’am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii», iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.».

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m’a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n’am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.

În cursul liceului mi’au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m’am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n’am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m’am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n’am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţii. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţii şi a conştiinţii se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate aceste mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N’am dansat şi n’am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s’a desăvârşit interior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933.

În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m’am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n’am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s’a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s’a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii «Calea Griviţei», pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.

Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n’am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n’ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o Biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.

Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliţiei din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur «cicanca», şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m’am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m’am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m’am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s’ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m’a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

  1. Vâlcii. 17. Iulie. 1945 Ieromonahul Arsenie.”[2]

 

REFERINŢE:

Îndrumător şi Părinte duhovnicesc:

Academician Nichifor CRAINIC (1889-1972): „Arsenie BOCA este un călugăr de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti. Ca pregătire intelectuală este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi diplomat al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În vremea cât a studiat la Academia de Arte Frumoase a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.

Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993): „Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie […]. Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox […]. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene” (Lucrara de la M. Brâncoveanu, Telegraful Român).

„Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum [Filocalia vol. II] l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete (Bucureşti, Înălţarea Domnului, 1947)”.

Principesa Ileana a României (viitoarea Maica Alexandra): „Când ea a plecat din România mi-a lăsat o scrisoare în care îmi scria că îmi mulţumeşte, întrucât am fost o lumină în viaţa ei (s.n.)”.

 

MISIONAR:

Louis BARRAL (preot catolic asumpţionist francez, 17 noiembrie 1948): „Arsenie Boca ar face mai multă treabă pe teren decât toţi episcopii ortodocşi”.

Comisarul Filip NICOLAE (Raport informativ, iulie 1945, Mănăstirea Bistriţa): „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic”.

Paul MADINCEA (Împuternicitul Cultelor, 23 septembrie 1950): „Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”.

 

MIT:

Lucian BLAGA (Cluj, sfârşitul anilor ’40):

„Lucian Blaga: – Fericit eşti Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!

Arsenie Boca: – Pentru ce, Maestre?

Lucian Blaga: – Pentru că crezi ceea ce spui!

Arsenie Boca: – Maestre, «căciula» aceasta eu nu vreau s-o port.

Lucian Blaga: – Ba, ai s-o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie!”

 

PERICOL pentru regimul ateu:

Un agent al Securităţii comuniste: „[Arsenie Boca] este rafinat, inteligent […], astfel că este un element opus regimului”.

 

POSTUM. REFERINŢE DESPRE SFINŢENIA SA:

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului: „Personalitatea Părintelui Arsenie Boca, între multiplele-i însuşiri o are într-un grad elevat pe aceea de a insufla un simţământ tainic al evlaviei acelora care se apropie de ea. Aşa se şi explică numărul crescând pe zi ce trece al celor ce urmându-i pilda şi îndemnul, ei înşişi sporesc în viaţa cea îmbunătăţită. Tuturor a împărtăşit cuvânt de zidire, fie împreună, fie în parte, după trebuinţă, multora scriind pentru o mai temeinică povăţuire. Şi aşa cum se întâmplă în cele duhovniceşti el însuşi se îmbogăţea pe măsura în care dădea altora”.

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui […] aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.

Preasfinţitul Părinte Dr. Daniil STOENESCU, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix: „Fiecare sfânt, biruitor în războiul nevăzut sau în «lupta cea bună» (I Timotei 6, 12; II Timotei 4, 7) prin Iisus Hristos «fără de care nu putem face nimic» (Ioan 15, 5), este cu adevărat un «stâlp» în templul cel ceresc al lui Dumnezeu, în templul Bisericii Ortodoxe a lui Iisus Hristos, în templul Neamului – sau în nevăzuta «Catedrală a Mîntuirii Neamului» – şi în templul teologiei apostolice, patristice, postpatristice şi neopatristice. Un astfel de «stîlp» a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei şi spiritualităţii româneşti şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie Boca (1910-1989)”.

Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie MELEACĂ, Episcopul Giurgiului: „Cine a fost acest Părinte insuflat de Dumnezeu, acest părinte binecuvântat cu care Biserica noastră a fost binecuvântată, într-o perioadă extrem de dificilă, extrem de critică pentru viaţa ei, pentru istoria ei? Era un spirit enciclopedic, un om cu alese virtuţi teologice, cu preocupări spirituale, un om de mare, mare sobrietate. În tot ceea ce făcea, în cuvintele pe care le rostea, în îndemnurile şi poveţele pe care le dădea teologilor de la Institutul de la Sibiu, mulţi dintre ei deveniţi mai târziu păstori de suflete, le vorbea ca unor viitori preoţi, vedea în duh că vor fi mai târziu preoţi şi vorbea cu mare responsabilitate şi cu conştiinţa că Dumnezeu este totdeauna de faţă, Dumnezeu Cel Care toate le ştie […]. Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire”.

Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU: „Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia […]. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu […]. Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui”[3].

 

[1] Arhim. Justin PÂRVU (10 feb. 1919 – 16 iun. 2013), în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.

[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21. [Autobiografie, 17 iulie 1945, Ieromonahul Arsenie; Autobiografia poartă stampila „Biroul Siguranței. Poliția Orașului R. Vâlcea”, precum și însemnarea „23-7-945, vizat de noi spre neschimbare, Comisar ss/neidentificată”].

[3] Arhimandritul Iustin PÂRVU (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Cuvânt al Părintelui Iustin Pîrvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.

Extras din Florin DUŢU. Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989. Bucureşti: Editura Floare Albă de Colţ, 2015.

Sursa: Roncea Ro

UPDATE: Dumnezeu să-l ierte pe nea Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe şi fost deţinut politic alături de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Părintele Dumitru Staniloae! Înmormântarea sa va avea loc luni, 23.03.2015, în comuna Podari.

VIDEO – Maica Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea sa cu Părintele Arsenie:

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova