Posts Tagged ‘Galati’

O Troita de la Petru Voda va fi sfintita la Pungesti. “Biserica, în calitatea ei de mamã a neamului românesc – asa cum frumos o numeste marele poet national Mihai Eminescu -, a fost, este si va fi totdeauna alãturi de poporul care suferã si are nevoie de îndrumare”

Troita si Cimitirul Manastirii Petru Voda cu mormantul Parintelui Gheorghe Calciu - Foto Victor RonceaEVENIMENT Duminicã, troita adusã în comuna Pungesti, la Silistea, de cãtre cãlugãrii de la Mãnãstirea “Petru Vodã”, va fi sfintitã! Monahii vor fi prezenti la locul unde oamenii din Pungesti s-au opus, cu mult curaj, construirii sondei Chevron, si cheamã alãturi de ei pe toti preotii care au fost si sunt cu sufletul aproape de acesti localnicii de la Pungesti, dar si de miscarea de rezistentã, împotriva explorãrii si explotãrii gazelor de sist, informeaza Vremea Noua, care il citeaza si pe Staretul Mãnãstirii “Petru Vodã”, din judetul Neamt:

Protosinghelul Hariton Negrea, a declarat: “Crucea cea fãcãtoare de viatã a bunãtãtii Tale, pe care ai dãruit-o nouã, nevrednicilor, Doamne, Tie o aducem cu rugãciune. Mântuieste pe poporul Tãu cel credincios, pentru Nãscãtoarea de Dumnezeu, care se roagã Tie pentru noi, Unule Iubitorule de oameni” (din rânduiala sfintirii troitei). Mãnãstirea noastrã a dãruit aceastã sfântã troitã (foto sus) locuintorilor din com. Pungesti, în semn de pretuire pentru statornicia cu care îsi apãrã glia strãmoseascã. Biserica, în calitatea ei de mamã a neamului românesc – asa cum frumos o numeste marele poet national Mihai Eminescu -, a fost, este si va fi totdeauna alãturi de poporul care suferã si are nevoie de îndrumare. Cu acest gând, vrem ca darul nostru sã fie întãrire în credintã pentru cei care vor poposi si se vor închina în dreptul sfintei troite, având nãdejdea cã Dumnezeu este alãturi de cei prigoniti pentru dreptate. Domnul sã binecuvânteze aceastã lucrare spre izbãvirea neamului de toatã rãutatea. “Cãci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1,18)”.

„Această troiță a stat la căpătâiul părintelui Stefan Marcu și al soției Elena, simbolul mișcării anticomuniste din munții Vrancei. Aceasta a mai stat și la capul martirilor: părintele Gheorghe Calciu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Tudor Popescu, Mihail Dumitrescu sau preotul Atanasie Ștefănescu. Acest cadou primit de la mănăstirea Petru Vodă, încărcat cu sfințenia părintelui Iustin Pârvu, vine și ne arată că drumul pe care am luat-o este cel bun. Mișcarea de Rezistență de la Pungești primește astfel binecuvântarea Cuviosului Pãrinte. Duminică vor fi prezenți din nou cei de la mãnãstire si se va face o slujbã aici”, a declarat Constantin Pâslaru, un  ieșean care, de douã sãptãmâni, s-a instalat la Pungești și-i ajutã pe săteni, informeaza ActiveNews, un nou portal interesant aparut recent in spatiul informativ online.

Foto: Victor Roncea

Crucea Parintele Gheorghe Calciu si Troita din cimitirul de la Manastirea Petru Voda  - Foto Victor Roncea

INFO VR: Manastirea Petru Voda si credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane biruitoare se pregatesc de pelerinaj la mormantul Parintelui Gheorghe Calciu (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006) pentru parastasul de sapte ani de la plecarea la Domnul a marelui marturisitor si martir al inchisorilor bolsevice. Slujba de pomenire va avea loc sambata, 16 noiembrie 2013. In aceeasi zi va fi pomenit si Parintele Ioanichie Balan, luptatorul si marturisitorul de la Sihastria (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007). Parintele Ioanichie s-a nascut in aceeasi zi cu Parintele Justin Parvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013).  Vedeti un video cu cei doi mari duhovnici ai Ortodoxiei, Aici. Portalul oficial al Manastirii Petru Voda – Petru-Voda.Ro – a publicat zilele acestea si o biografie a Parintelui Justin in sarba cat si, in romana si in limba engleza: Cugetări despre libertate ale Sfinţilor din închisori / Meditations on Freedom by the Saints of the Atheist-Communist Prisons.

Despre Parintele Justin in sarba pe site-ul Manastirii Petru-Voda.Ro - via Roncea RoVedeti si: Saint Herman Press: Parintele Calciu, unul dintre cei mai mari marturisitori ai crestinismului Secolului XX. Father George Calciu (1925–2006), one of the great confessors of Christianity in the twentieth century. Interviews, Homilies and Talks

 

Harta exploatarilor din Romania si cum si-au impartit companiile straine subsolul romanesc si adancurile Marii Negre. VIDEO: Batalia de la Pungesti

Evenimente remarcabile: Eroii Rezistenţei Anticomuniste aniversati de Gazeta de Maramures si fostii detinuti politic. Grid Modorcea: Lansarea celei de-a 77-a carti. Conferinta Virgiliu Gheorghe: Efectele televiziunii asupra mintii umane

Ziaristi Online:

Eroii Rezistenţei Anticomuniste aniversati de Gazeta de Maramures si fostii detinuti politic

Eroii Rezistentei Anticomuniste - Ana si Ion Gavrila Ogoranu

Se vorbeşte şi se scrie prea puţin sau deloc despre OAMENII care ne-au dat legitimitatea să condamnăm azi comunismul : eroii rezistenţei anticomuniste, mii de oameni care au murit în închisori, au luptat cu arma-n mână şi şi-ar sacrificat libertatea, viaţa, tinereţea şi familia pentru a salva demnitatea ţării.

Eveniment Grid Modorcea: Lansarea celei de-a 77-a carti!

Scriitorul Grid Modorcea

În cadrul evenimentului naţional “Noaptea bibliotecilor”, Ed. Axis Libri vă invită la lansarea celei de a 77-a cărţi a scriitorului şi cineastului Grid Modorcea: PLUTA, un roman care face punţi între Bădălan, locul natal al scriitorului, şi New York, actualul oraş unde s-a stabilit împreună cu familia.

Conferinta Virgiliu Gheorghe si Familia Ortodoxa: Efectele televiziunii si internetului asupra sanatatii mentale. CARTE PDF / VIDEO

Virgil Gheorghe - Efectele televiziunii asupra mintii umane

Biofizicianul VIRGILIU GHEORGHE, este doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrării: Televiziunea şi mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan). Ultima carte publicată: Pornografia – Maladia secolului XXI (2011).

Traian Basescu necenzurat, pe You Tube si la TVR. Despre inundatiile de la Galati si despre tradatorii de tara in cazul Legii ANI: “Gyorgy Frunda a actionat impotriva intereselor Romaniei”. VIDEO

Pe langa prima aparitie la TVR dupa o lunga perioada, de ieri seara, cand a avut o vorba pentru tradatorii de tara, cum ar fi Gyorgy Frunda, Traian Basescu a reusit sa fie transmis necenzurat, cu declaratiile sale de la inundatii nefragmentate si para-interpretate, doar pe You Tube, si aici intr-o masura destul de redusa. Cand am luat prima filmare de pe You Tube pentru Roncea.ro, era postata de vreo 11 ore si avea doar 23 de accesari.
Dom’ presedinte, rugati-i pe baietii aia care baga video pe contul dvs sa mai dea si un titlu materialelor, nu “Declaratii Galati.mpg” (!), sa le mai puna apoi si pe Presidency.ro si pe Facebook si Basescu.ro, sa bage si ceva poze, ca doar, ma gandesc eu, nu-i asa de greu si nici nu o fac pe gratis, ca altii.



Mai multe extrase si video din interviul de la TVR aici, la Televiziunea Nationala

Eclipsa de luna din cursul noptii si spre dimineata

Photobucket

Photobucket

Imagini obtinute de Planetariul Complexului Muzeal de Stiintele Naturii din Galati, impreuna cu Astroclubul “Calin Popovici” Galati

http://s93.photobucket.com/albums/l65/astrogl/2008/21%20febr%202008%20-%20eclipsa%20totala%20de%20luna/

http://www.planetarium.lx.ro/
http://www.calin-popovici.uv.ro/

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova