Posts Tagged ‘general Aurel Rogojan’

VIDEO: General-colonel Iulian Vlad despre cartea generalului Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete. Exclusiv Ziaristi Online

VIDEO: General-colonel Iulian Vlad despre cartea generalului Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete. EXCLUSIV Ziaristi Online

“Spionajul si extremismul ungar in Romania” de Aurel I. Rogojan si Traian Valentin Poncea cu o postfata de dr Aurel V David: “Valente ale cunoasterii de sine in istoria relatiilor politico-militare romano-ungare”

VALENŢE ALE CUNOAŞTERII DE SINE

ÎN ISTORIA RELAŢIILOR POLITICO-MILITARE ROMÂNO-UNGARE

dr. Aurel V. David

Postfata la “Spionajul si extremismul ungar in Romania”, autori Aurel I. Rogojan si Traian Valentin Poncea, 580 pagini, Editura Proema, 2010, lansare sambata, 20 noiembrie, orele 16,30 la Targul de carte “Gaudeamus”

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un cronicar ungur, nobilul Gheorghe Rettegi, afirma că românii i-au acuzat pe unguri că le-au aruncat ,,în grumaz” jugul iobăgiei şi s-au adresat prefectului Hunedoarei, Ladislau Balogh astfel: ,,Nu putem să ne mirăm îndeajuns, care e cauza că voi ungurii ne oprimaţi atâta pe noi şi aţi pus pe noi jugul iobăgiei, pe când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât voi ungurii şi ceea ce este mai important, suntem mai vechi în ţara aceasta, pentru că suntem urmaşii vechilor Daci”. Foarte indignat de cele auzite, cronicarul ungur a exclamat: „Aceasta-i minciună, naţiunea română e o colonie romană, altfel au fost Dacii şi gândesc că n-au fost un neam ticălos, fără Dumnezeu ca această românime”. Peste câţiva ani, într-un memoriu adresat de către nobilimea ungară trimisului special al împăratului Iosif, contele Iankovitsch, pentru a justifica represiunea sângeroasă a revoltei ţăranilor români din anul 1784, sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan, se afirma răspicat: „Părinţii noştri venind din Sciţia, au cucerit cu arme victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii românilor care s-au revoltat azi asupra noastră, dânşii au domnit liniştiţi peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră disciplină, însă lăsându- le neatins modul lor de viaţă”.

Aceste realităţi exprimă, pe fond, raporturile statornicite de-a lungul veacurilor între două neamuri, unul băştinaş, aşezat pe vatră de milenii, dar aflat mereu sub presiunea şi agresiunea unor imperii vecine, altul venit din adâncurile stepelor asiatice în căutare de patrie, care, după aproape 900 de ani de când s-au întâlnit nu găseau cale de comunicare decât utilizând violenţa extremă. De o parte se aflau românii (valahii), care încă „se mirau” de ce ungurii îi asupreau şi le-au aruncat în grumaz „jugul iobăgiei”, cu toate că ei erau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, adică erau urmaşii vechilor daci, iar de cealaltă parte, ungurii, ai căror reprezentanţi de vază, nobilii, recunoşteau că strămoşii lor au ocupat Transilvania de la strămoşii românilor, pe care i-au ţinut într-o disciplină aspră.

*

a. O mentalitate agresivă conservată şi reactivată de himera hungarismului

(more…)

Alogenul Pacepa primeste o lectie istorica de la un general roman. Conferinta publica: “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”. Aurel I. Rogojan: 1989. Dintr-o iarnă în alta. Dinu C. Giurescu despre secretele “revolutiei”

Conferinta publica : “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”

Miercuri , 26 mai 2010, orele 11,00, la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga” , general de brigada (r) Aurel I. Rogojan va sustine conferinta publica: “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”.

Conferinta va fi urmata de lansare de carte: “1989. Dintr-o iarna in alta… Romania in resorturile secrete ale istoriei ” si “Istorie , geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest. Iugoslavia versus Romania in razboiul din umbra”.

Note de lectura – Aurel I. Rogojan: 1989. Dintr-o iarnă în alta

de Acad Dinu C Giurescu

La două decenii de la Revoluţia din decembrie 1989, tot mai multe fapte sunt cunoscute, iar interpretările asupra lor se nuanţează.

Volumul datorat generalului Aurel I. Rogojan aduce o sumă de informaţii noi, cât şi evaluări, dintr-o perspectivă aparte: aceea a serviciilor de informaţii. Aflăm, în linii generale, cum funcţionau mecanismele de informare. Anexele (nouă la număr) ne ajută să înţelegem situaţia aparatului de securitate şi a forţelor sale în zilele din decembrie 1989.1

1. În anii ‘80, când situaţia internă se deteriora vizibil, m-am întrebat, nu o dată, cum era informată „conducerea de partid şi de stat”2 despre realităţile din ţară şi dinafară. Presa şi propaganda de partid proiectau, de regulă, imaginile unor „măreţe” realizări şi împliniri, deşi lucrurile mergeau într-o direcţie contrarie şi nu se întrevedeau măsuri de îndreptare.

Era în logica regimului să prezinte, necontenit, succese. Am avut un sentiment real de frustrare când am constatat că în timpul vizitei „Tovarăşului” într-o piaţă din Capitală magazinele alimentare ale locului erau pline cu produse, care dispăreau de îndată ce înaltul oaspete pleca! În acest scurt răstimp, cetăţenii prezenţi la „primire” nu puteau cumpăra ceva. Peste toate, presa mai publica şi fotografii cu rafturi bine aprovizionate, la care se uita şeful statului.

(more…)

ADEVARUL DESPRE 1989. Generalul Iulian Vlad, personajul central al cartii „1989 – Romania in resorturile secrete ale istoriei”

„1989 dintr-o iarna in alta… Romania in resorturile secrete ale istoriei”, o lucrare de referinta privind adevarul asupra evenimentelor din 1989, publicata de Editura Proema, a fost lansata ieri la Baia Mare, in prezenta autorului, general Aurel I Rogojan si a fostului sau sef direct, generalul Iulian Vlad, alaturi de care a trait perioada loviturii de stat in urma cu 20 de ani. La reuniune au participat numerosi ofiteri de informatii din zona Maramuresului precum si generalul (r) Adrian Barbulescu, vicepresedintele asociatiei rezervistilor SRI, editorii volumului, Cornelia si Alexandru Peterliceanu, amfitrionul evenimentului, prof dr Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii judetene “Petre Dulfu” cat si „inspiratorul” lucrarii, jurnalistul si scormonitorul istoriei recente Razvan Belciuganu. Cartea trateaza anul 1989 si trecerea spre iarna lunga de 20 de ani care a urmat din perspectiva sefului de cabinet al conducatorului DSS, cel care a reusit prin prestatia sa sa stopeze o varsare de sange care se putea duce, conform planului rusesc, pana la 60.000 de victime, cat si sa blocheze impartirea tarii intre vecinii antrenati in operatiunea anti-Romania coordonata de serviciile speciale sovietice. Din aceste motive a si patimit, prin patru ani de inchisoare, in urma unei pedepse impuse de capii loviturii, Silviu Brucan, Ion Iliescu, Nicolae Militaru si, nu in cele din urma, ambasadorul URSS la Bucuresti, care a supravegheat din umbra, personal, inclusiv arestarea generalului Iulian Vlad, respectiv E.M. Tiajelnikov.

„Puterea secreta”

Generalul Rogojan a explicat in discursul sau sensul iernilor Romaniei: „Asa cum bine s-a observat, in aceasta carte sunt mai multe carti. In zece dintre capitole ne referim asupra unora dintre evenimentele care, dintr-o iarna in alta, ne-au schimbat istoria. Din iarna lui `89 pana in in iarna lui `90. Dar nu aceasta este cheia pentru “1989. Dintr-o iarna in alta…” Cheia este in punctele de suspensie din titlu… Celeilalte ierni ii sunt rezervate capitolele cu intrebari esentiale, cum ar fi: “Cine conduce Romania, o clasa politica responsabila, sau rentierii politicii? “Doua sau mai multe Romanii – provocare geopolitica, dilema existentiala sau insecuritate nationala? “ si de ce nu, chiar si “Noile serviciide informatii si securitate ale Romaniei”. Dominanta titlului: “Romania in resorturile secrete ale istoriei”, exprima o realitate valabila nu numai in cazul dat. Destinele omenirii sunt, astazi mai mult ca niciodata, chircite in resorturile secrete ale unor forte transnationale, pe care guvernele natiunilor nu le mai pot controla. O vasta retea transnationala domina planeta: holdinguri fara nationaliate, mafia fara frontiere, media monopolizata, organizatii nonguvernamentale substitute ele statelor-natiuni si liantul tuturor: noile tehnologiii ale informatiei si comunicarii. Lubrifinatul universal: banul fara miros si coruptia institutionalizata. Sub povara unei asemenea cangrene universale, statele protectoare ale cetatenilor, devin caricaturi. Serviciile secrete, doar cele care au anticipat schimbarea naturii si resurselor puterii sunt in aceasta retea. Aceasta inseamna ca anumite guverne au capacitatea sa influenteze procesele transnationale ale globalizarii, iar altele nu.
“Puterea secreta” nu este doar un simplu titlu de capitol in carte, ci un mesaj –avertisment. In viata oricarei natiuni apar momente de mare cumpana si de rascruce a drumurilor istoriei. Nu toate aceste momente sunt faste. Si nu sunt, ori de cate ori intre vointa natiunii si administratorul puterii apar contradictii ireductibile pe calea solutiilor democratice. In astfel de imprejurari, oamenii din fruntea serviciilor secrete trebuie sa stie sa aleaga, intre a continua a servi o putere potrivnica natiunii de la care a emanat, sau a servi natiunea sa-si apere ori sa-si schimbe constitutia, potrivit vointei populare suverane. O decizie de acest tip a trebuit sa ia generalul Iulian Vlad in contextual evenimentelor din 1989. Si a luat-o; asumandu-si personal consecintele. Fapt pentru care este personajul central al cartii.”

Tinta: Romania

La randul sau, generalul de corp de armata Iulian Vlad a dorit sa marturiseasca auditoriului: „Generalul Rogojan mi-a fost alaturi, in functiile de conducere ce le-am avut intr-o perioada cand Romania s-a facut cunoscuta pe mai toate meridianele planetei, ca si in cele mai dificile momente din istoria postbelica a tarii noastre. Acestea au inceput cu anii in care termenul de gratie a creditului acordat de Occident sefului statului roman a expirat si din rasfatat al marilor lideri ai lumii, conducatorul de atunci al Romaniei a devenit de netolerat si trebuia inlaturat.
Am trait atunci povara unei misiuni imposibile, pe care asistentul meu, am inteles acum din ceea ce a scris, a trait-o si el nu mai putin intens. (…) Prin acest volum de marturii, publicistica, interviuri si conferinte, autorul isi implineste o indatorire patriotica de onoare, si anume aceea de a nu lasa loc interpretarilor false asupra istoriei pe care am trait-o. Totodata, el aduce si un omagiu fostilor nostru camarazi – eroi ai unor evenimente prin care scenaristii si regizorii loviturii de stat scontau sa arunce tara intr-un razboi civil, ale carui urmari sa satisfaca neostoitele pofte ale neorevizionistilor, aflati in permanenta asteptare a dezmembrarii Romaniei. Sacrificiul vietii camarazilor nostri a avut un pret. Il stim acum. Pretul a fost Romania!
Daca vom face o paralela si cu „intamplari” din cartea anterioara despre Iugoslavia si nelinistile balcanice, este lesne de inteles ca vecinii – actorii externi ai evenimentelor din decembrie 1989 – urmareau mize teritoriale, de pe urma carora din Romania ar mai fi ramas putin… Despre carte ar mai fi de spus foarte multe lucruri. Ea refera si asupra umbrelor aruncate peste istoria noastra recenta de catre vanzatorii de neam si tara, unii inca in pozitii publice, din care, loviti de amnezii periculoase binelui comun, se straduiesc sa-si amane judecarea faptelor odioase pana la scadenta istoriei, cand nici unii si nici altii nu vom mai fi”.
Un alt participant la lansare a tinut sa remarce ca, daca Militaru si Brucan au disparut, al treilea actor, inca nepedespit, Iliescu-KGB, se pregateste sa sarbatoreasca pe scena Ateneului, chiar pe 21 decembrie, 20 de ani de la masacrele din decembrie, impreuna cu unul dintre coordonatorii principali ai loviturii, Mihail Gorbaciov, adus la locul crimei pe banii puscariabilului Sorin Ovidiu Vintu.

ACAD Giurescu despre "1989 – Romania in resorturile secrete ale istoriei" si "Spionaj in Balcani" si gen Rogojan despre Presedintie si informatii

Alocutiune la lansare cartii “1989. Dintr-o iarna in alta. Romania in resorturile secrete ale istoriei “ (General Aurel I Rogojan )

Distinsi oaspeti,

Multumindu-va pentru inalta onoare de a fi acceptat sa fiti parte la acest dublu eveniment editorial, caruia i-ati conferit, astfel, prestanta prezentelor Dumneavoastra, unele cu totul aparte si speciale, si aflandu-ma sub puternica impresie a alocutiunilor anterior rostite, nu-mi vine deloc usor sa intru in rolul rezervat de un moderator ale carui profunzimi scaparatoare in studiul , printre si dincolo de randuri , al cartilor prezentate, copleseste realmente.
Cartile s-au realizat cu dorinta de a lua seama de invatatura a trei maxime:
• Prima,”Veritas simplex oratio”/ Adevarul este simplu de rostit, cu completarea :”si se scrie doar in alb si negru”;
• A doua,“Veritas odium parit “/ Adevarul naste ura pentru ca dupa lectura cartilor, cititorul sa o descopere pe a treia , pe care nu citez in original ci o explic usor extrapolata :
• “Tratatele si legile care consfintesc ordinea internationala – oricare ar fi ea – ii apara doar pe ce care vegheaza si sunt vigilenti “ Masura vigilentei popoarelor este data de serviciile lor de informatii pentru securitate

Domnule senator si distins profesor Teodor Ardeleanu,

Sa nu ma intrerupeti in cele ce urmeaza, fiindca nu am de gand sa exploatez electoral momentul, ci doar va pun o intrebare :

Dumneavoastra, ca atent observator al realitatilor romanesti, sau onoratul auditoriu, ati retinut carui candidat la Presedintia Romaniei ii apartin urmatoarele declaratii cu privire politica fata de servicii de informatii ?

Citez : “ Administraţia noastra si partidul (……..) vor acţiona pentru îmbunătăţirea capacităţilor de obţinere de informaţii prin mijloace tehnice şi clandestine, prin analiză convingătoare, activitate coordonată de contrainformaţii şi acţiune politică acoperită ferm.
– Vom acorda întregul nostru sprijin personalului devotat şi priceput al serviciilor noastre de informaţii. Vom propune legi care să permită ofiţerilor de informaţii şi agenţilor acestora să opereze eficient şi în siguranţă…
– Vom sprijini modificarea legislaţiei în sensul de a permite efectuarea de verificări semnificative asupra trectutului şi persoanelor avute în vedere în numiri în posturi importante pe linie de stat…
– Vom asigura guvernului nostru capacitatea de a influenţa evenimentele internaţionale vitale pentru interesele noastre de securitate naţională…
– Vom căuta contramăsuri adecvate pentru a ne asigura că abuzurile trecutului nu se vor repeta, dar vom căuta şi anularea restricţiilor rău-gândite care au slăbit capacitatea serviciilor noastre de informaţii şi au uşurat, în acelaşi timp, eforturile de culegere de date şi de subversiune ale adversarilor noştri”
Am incheiat citatul
Profesorul Teodor Ardeleanu : Puteati sa o fi citat in engleza, domnule general !
General Aurel Rogojan : Da domnule senator, declaratia nu apartine niciunuia dintre candidatii inscrisi in ultimii douazeci de ani in competitia pentru Presedintia Romaniei.
Citatul este din este Platforma unui candidat al Partidului Republican la Presedintia Statelor Unite ale Americii (Ronald Reagan – nota mea).
In Romania nu au aparut, inca, nici personajul si nici partidul cu un astfel de angajament. Si pana cand partidele politice si candidatii lor in alegeri nu vor avea temeritatea sa-si asume politic o astfel de reponsabilitate, Romania va fi condusa de abonati la incercarea rabdarii poporului roman.“
Timpul alocat a trecut. Va multumesc !

Vezi si OBEDIENTA externă a complotului din 1989, de la Iliescu şi Măgureanu la Dinescu şi Pleşu. Aurel Rogojan despre Anul 1989. LANSARE MAINE LA GAUDEAMUS

JURNAL DE CAMPANIE: Serviciile secrete şi conspiratorii decid soarta alegerilor. INTERVIU cu generalul (r) SRI Aurel Rogojan

Scris de Victor Roncea

Generalul (r) SRI Aurel Rogojan dezvăluie detalii din istoria României despre cum se schimbă preşedinţii

Generalul (r) SRI Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad şi consilier al conducerii Serviciului Romån de Informaţii, revine, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Curentul“, asupra momentului transformărilor structurilor de securitate, ale societăţii civile şi partidelor politice imediat după lovitura de stat din 1989. Istoriograf al serviciilor secrete şi memorialist al celor romåneşti, generalul Aurel Rogojan, după ce l-a acuzat pe primul şef al SRI, Virgil Măgureanu, fost căpitan DIE şi membru al grupului de la Ştefan Gheorghiu din jurul lui Leonte Răutu, de epurarea ofiţerilor „anti-KGB“ din noul SRI, revine cu detalii legate de implicarea altor structuri în consolidarea unei ocupaţii de tip nou a Romåniei.
Profesorul de contraspionaj atrage atentia asupra modului in care si-au impartit sedere de influenta in societate serviciile care au contribuit la lovitura din 1989. De exemplu, serviciile secrete occidentale s-au ocupat în mod special de sindicate, cele ruseşti au avut drept obiectiv „militarizarea societăţii civile“, iar cele autohtone au reuşit să se bage între acestea două pentru a cåştiga un loc de frunte în viaţa politică. Dacă printre fondatorii Grupului pentru Dialog Social, stimulat de Silviu Brucan, s-a aflat, printre alţii, chiar fiica lui Leonte Răutu, Anca Oroveanu, în partea politică, în PNL, de exemplu, pe långă implicarea serviciului Ministerului de Interne, o altă structură, posibil răsăriteană, s-a ocupat cu crearea unei noi aripi, în timp ce partide care au încercat „auto-lustrarea“ ofiţerilor acoperiţi au dispărut pur şi simplu, aflăm de la interlocutorul nostru.
Luna aceasta, generalul Rogojan isi va lansa cartea “1989 – Dintr-o iarna in alta – România in resorturile secrete ale istoriei”, care va da multe insomnii conspiratorilor anti-România.

– Domnule general, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, afirma la emisiunea „Naşul“ că PNL s-a înfiinţat la noul SIE, condus în anii aceia de Mihai Caraman, „care era foarte måndru de gradul său de ofiţer KGB“. Mie mi-a spus însă Ştefan Andrei că Mihai Caraman a fost mătrăşit de la SIE după o vizită de-a domnului Măgureanu la Moscova şi după ce şeful SIE i-ar fi reclamat lui Ion Iliescu că sunt prea mulţi agenţi ai serviciilor speciale ruse în România: câteva zeci de mii. Care este adevărul şi care a fost rolul serviciilor secrete de la noi şi de aiurea în „dezvoltarea şi consoliderea democraţiei“?

– Ceva, ceva este pe aproape de adevăr despre înfiinţarea partidelor. În privinţa PNL, o aripă liberală – dacă vă aduceţi aminte de „aripile“ de atunci – s-a înfiinţat, însă, la un alt serviciu, şi de aici marea dihonie, între unii şi ceilalţi. Şi între liberali, dar şi între directorii serviciilor respective. În fapt, unele dintre cele circa 120-130 de partide existente la un moment dat s-au înfiinţat prin „ordine de misiune“. Exista, nu-i aşa, în grădina ministrului Chiţac, un Serviciu pentru Protecţia Obiectivelor Politice… Avea nevoie de obiectul muncii. Apoi, dacă a început un serviciu cu astfel de „stimulări ale democraţiei“, celelalte trebuiau să se lase eclipsate?! Erau terminate, la propriu! Au fost lideri de partide care ştiau bine lecţia de la S.O.E., din perioada anilor ‘40, şi aveau, şi urmăreau „norma“ de acoperiţi. În mai multe cazuri, odată cu epurarea acoperiţilor din partid s-a autoepurat şi partidul de pe scena vieţii politice. Ne place sau nu, asta a fost. Deduceţi dvs ce a mai rămas. Ştiţi vorba unui lider de partid… Cu liberalii, însă, s-a întâmplat ceva cu totul aparte, un adevăr care va ieşi, poate, singur la iveală.

– Dar cum e cu „pluripartidismul“ şi „dialogul social“, cu „societatea civilă“, acum din nou foarte activă, „pe fază“, în plină campanie prezidenţială?

– Pentru început, pluripartidismul avea nevoie de un impuls. Cine să-l dea? Occidentalii au fost interesaţi mai mult de sindicate, ruşii de paramilitarizarea „societăţii civile“, îndeosebi a organizaţiilor „apolitice“, prin intermediul cărora s-a realizat o nouă ocupaţie şi s-a impus o dictatură de alt tip asupra României, extinsă apoi la nivel instituţional. Să fi fost lăsaţi numai ruşii să se ocupe şi de implementarea pluripartidismului, cum şi-ar fi dorit, s-ar fi stricat prea mult, şi aşa destul de precara stare de stabilitate şi echilibru prin care, legalmente, este definită siguranţa naţională.

– Şi atunci, cum s-a dezvoltat „democraţia românească“?

– Păi atunci, cei care au avut resorturile şi-au îndeplinit planul la indicatorii „viitori lideri de partide“ şi „viitori parlamentari“. Asta a fost definită, de către actorii operaţiunii, ca o necesitate a momentului de pornire către o viitoare societate democratică. La vârful structurilor speciale existau şi preocupări mai selecte, cum ar fi „rezerva de cadre“ a preşedinţilor şi prim-miniştrilor…

– Virgil Măgureanu avea vreo implicare?

– Da, desigur… Dânsul a fost de mai multe ori şi insistent în atenţia presei vremii pentru faptul de a-i căuta înlocuitori preşedintelui Ion Iliescu, cărora să le asorteze şi prim-miniştrii…

– Acum, asta era de bine, după mine, ţinând cont de acea perioadă. Dar o făcea din proprie iniţiativă sau avea sarcina aceasta în fişa postului?

– Nici vorbă. Doar dacă preşedintele l-a mandatat în mod excepţional, mai ştii?!…

– Unii spun că şi dânsul şi-ar fi dorit să ajungă prim-ministru în anii ‘90 şi de aceea a fost şi senator sau deputat, de Vrancea parcă. Dar, ca să înţeleg mai bine procedura: pe unii îi provoca, îi stimula şi apoi îi vorbea „de bine“ la Cotroceni ori la Palatul Victoria?

– Măcar să o fi făcut profesionist şi consecvent. Ajungea departe! Dar, nu. Nu a fost asta.

– Atunci ce a fost?

– Îşi căuta propriul culoar spre puterea supremă. Tatona, când pe unul, când pe altul, doar-doar îl va găsi pe cel care să-i spună: „Numai cu dumneata!“

– Dar o asemenea conduită nu semnifica „trădarea“ lui Ion Iliescu?

-Atingeţi o chestiune extrem de delicată. Dacă într-o primă etapă, Ion Iliescu era pentru Virgil Măgureanu, cel puţin în referirile de „uz intern“, numai charismă, era „omul providenţial“ care, pur şi simplu, electriza şi magnetiza, foarte repede, mult prea repede, s-a văzut apoi cum Virgil Măgureanu începuse să fie când dezolat, când contrariat şi apoi chiar în ipostaze pe care funcţia sa nu i le îngăduia faţă de persoana care în acele momente era preşedintele României. Virgil Măgureanu a mers până la negarea oricărei alte autorităţi laice, afirmând că – citez din presa vremii – „În România, deasupra mea este numai Dumnezeu“.

– Deci aşa s-a ajuns la „trădarea“ din 1996, care, în viziunea multor naivi, a fost „de bine“? Dezamăgirile au fost imense însă, aşa cum ni se întâmplă de 20 de ani. Dacă Iliescu vroia Tratat cu URSS, Constantinescu a semnat Tratatul cu Ucraina, prin care am renunţat „de bună voie şi nesiliţi de nimeni“ la teritorii româneşti străbune. Dar care a fost rolul SRI în 1996, dacă a existat unul?

– Serviciul a avut atunci atitudinea instituţională corectă. Ceea ce trebuie spus, că nu a implicat obligatoriu şi convergenţa cu unele dintre convingerile şi opţiunile directorului. Între Serviciu, substanţialitatea atribuţiilor sale şi conduita de urmat pentru realizarea lor, pe de o parte, şi director, pe de altă parte, apăruse un ecart. Teoreticianul puterii, şi, de ce nu, şi al conspiraţiei politice, din domnul Virgil Măgureanu avea deschidere şi către alte orizonturi. O parte nu mai răspundea aşteptărilor celeilalte… Cel puţin aceasta a fost şi este, până la acest moment, percepţia noastră.

– Observ că asociaţi teoria puterii cu teoria conspiraţiei politice. De ce?

– Fiindcă dobândirea puterii politice implică, cel mai adesea, şi o astfel de resursă. Priviţi în istorie: credeţi că a existat vreo preluare a puterii fără vreo „muncă conspirativă“ în spate? Asta, suplimentar de resursele secrete îndeobşte folosite.

– Puteţi să intraţi în detalii. Un exemplu „electoral“?

– Da, de ce nu?! Revin la momentul 1996. Eu eram în acel an detaşat la Serviciul de Protecţie şi Pază, pe lângă Inspectorul General pentru Informaţii, şi, ca în orice perioadă preelectorală, circula multă zvonistică. O mare cotă a căpătat în una din zilele acelea o semnalare, a cărei sursă şi, respectiv, elementele de conţinut ale mesajului nu au fost evaluate pe scara veridicităţii. Din lipsă de timp. Semnalarea a venit pe la orele 12.30 şi anunţa un eveniment ce urma să aibă loc peste trei ore. Potrivit acelei ştiri incerte, purtătorul de cuvânt al directorului S.R.I. urma să se întâlnească, se indica data şi chiar ora, 15.30, la o adresă, Calea cutare nr. 338, cu un reprezentant al Convenţiei Democratice, pentru a-i înmâna o servietă cu nişte miliarde de lei, între două şi trei. Se începuse deja scrierea olografă a notei de informare când am cerut să mă duc să verific personal ce este la numărul respectiv pe Calea X-ulescu. Rezultatul a fost acela că la numărul 316 se termina Calea… Concluzia: „Informaţia nu este verificabilă“. Dacă nu ar fi conţinut o adresă indicată atât de exact, racheta informaţională era lansată împotriva „sponsorului“, care trebuia dedus ca fiind şeful purtătorului valizei.

– Dar dacă cineva, pe releul informator/dezinformator – sursă – ofiţer – ierarhii interne – analist – redactor informare, nu a reţinut numărul corect?!

– De ce nu, de ce nu? Pot exista şi asemenea accidente, care pe astfel de subiecte, chiar că nu ar trebui să fie considerate ca întâmplătoare.

– Înţeleg că valiza a ajuns, poate, acolo unde trebuie… Eu o să-l întreb şi pe domnul Nic Ulieru, de curiozitate, să văd dacă-şi aduce aminte de ceva de genul acesta. În mod cert, la vot, domnul Măgureanu a informat „în direct“ că „a votat schimbarea“, ceea ce ne-a adus din rău în mai rău, după mine. Să vedem cum s-au modernizat succesorii săi, mai tineri, de azi. În concluzie, vreţi să spuneţi cumva prin acest exemplu că serviciile secrete, române sau străine, sunt cele care schimbă sau nu preşedinţii…

– Asta o spuneţi dvs. Eu vă propun să reluăm tema după alegeri.

Interviu realizat de Victor Roncea

CURENTUL PDF 4.11.2009 – numarul de azi si CURENTUL PDF 27.10.2009 – prima parte a interviului

GEN ROGOJAN vs MAGUREANU. Un general (r) SRI acuză: ofiţerii UM 0110 „anti-KGB“ – primii disponibilizaţi din Serviciul Roman de Informatii

Un general (r) SRI, Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, îl contrează pe un fost căpitan DIE, Virgil Măgureanu, primul şef al urmaşului Securităţii
Scris de Victor Roncea
Apariţia în presă a unor opinii în serial ale primului director al SRI, Virgil Măgureanu, privind reformarea aparatului securităţii statului, a născut noi controverse printre rezerviştii Serviciului, care îl acuză pe profesorul de sociologie şi fost căpitan DIE că, printre altele, a favorizat şi epurarea ofiţerilor de informaţii care urmăreau agenţii serviciilor secrete comuniste din România în cadrul Unităţii 0110 „anti-KGB“. Generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cu o activitate importantă în comunitatea de informaţii de după 1989, consideră că Virgil Măgureanu rescrie istoria SRI şi este, încă, tributar „echipei Ştefan Gheorghiu“. Îi stăm la dispoziţie profesorului Măgureanu pentru o eventuală replică. Generalul (r) SRI Rogojan ne-a oferit în exclusivitate extrase dintr-o nouă lucrare a sa, care va fi lansată pånă în decembrie şi care va da multe insomnii unora sau altora: „1989 – Dintr-o iarnă în alta – Romånia în resorturile secrete ale istoriei“. Le vom publica în premieră, alături de alte documente mai mult sau mai puţin secrete, pentru a contribui la aflarea adevărului asupra momentului Decembrie 1989.

– Domnule general, cum comentaţi afirmaţia domnului Virgil Măgureanu că au trebuit să treacă doi ani pentru ca nou-înfiinţatul SRI să poată răspunde atribuţiilor sale? Şi care a fost rolul cadrelor instalate de Nicolae Militaru, agent GRU, la conducerea unităţilor?

– În primul rând, cam de atâta timp a avut nevoie pentru scoaterea de la conducerea „unităţilor teritoriale paralizate“ – după cum spune chiar dânsul – a şefilor detaşaţi de la Ministerul Apărării Naţionale, care într-adevăr, cu rarisime excepţii, au blocat activitatea de informaţii pentru securitate naţională la nivelul întregii ţări. Iniţial, directorul Serviciului Român de Informaţii i-a creditat şi acceptat, probabil şi din nevoia de a avea susţinerea puterii militare, unica forţă conducătoare reală în acel moment. Toate sediile unităţilor teritoriale ale fostului Departament al Securităţii Statului fuseseră ocupate de comandamentele militare judeţene, iar patrimoniul întregului DSS, preluat de MApN. Dacă preluarea a fost aproape instantanee, pentru recuperare a fost nevoie de mult timp şi numeroase formalităţi birocratice, iar inventarul iniţial nu s-a mai reconstituit.
În al doilea rând, tot cam doi ani au fost necesari pentru adoptarea Legii de organizare şi funcţionare a Serviciului Român de Informaţii, în condiţiile în care în absenţa cadrului juridic, având în vedere contextul ostil, special creat şi exacerbat, împotriva reconstrucţiei juridice şi instituţionale a sistemului securităţii naţionale, era teoretic şi practic imposibil să se relanseze o activitate normală a vreunui serviciu de informaţii.
În al treilea rând, domnul Virgil Măgureanu, prin prestaţiile sale publice, a dezavuat mijloacele şi metodele activităţii secrete de informaţii, omiţând că acestea nu au determinare ori condiţionări ideologice, informatorii, de exemplu, existând de când lumea. Or, dânsul, în calitate de director al noului serviciu de informaţii pentru securitate naţională, declara ritos şi încerca să demonstreze că acesta va lucra fără informatori. Jocul domnului Măgureanu cu cuvintele a avut efectul unei lovituri nucleare asupra sistemului informativ. După aceea, ca şi cum nu ar fi fost destul, domnia sa a declarat deschis războiul cu dosarele secrete din Arhiva Securităţii. Asta şi în replică la actul celui care i-a transmis către presă dosarul personal de căpitan în rezervă al Serviciului Extern al Securităţii. Apartenenţa respectivă era poate un fapt de înaltă onoare şi patriotism, cu care trebuia să aibă tăria să se mândrească, nu să se lepede ca de satana…

– Credeţi că publicarea dosarului său a dus şi la alte „accidente“?

– Au mai fost şi alte „accidente“ în exerciţiile de comunicare publică ale directorului Serviciului Romån de Informaţii care, toate la un loc, au decredibilizat declaraţiile de intenţii cu privire la edificarea noului serviciu de informaţii. Ce bază de sprijin mai putea să-şi creeze un serviciu de apărare a securităţii cetăţeanului, societăţii şi statului împotriva conspiraţiilor şi atentatelor anticonstituţionale, dacă nu putea oferi nicio protecţie surselor sale, nici măcar ca un ziarist, iar informaţiile şi documentele din dosarele secrete susţineau un acut război politic dintre putere şi opoziţie? Să nu avem memoria scurtă, dar note, declaraţii, fişe şi alte documente secrete din dosarele existente în Arhivele Securităţii, despre personalităţi marcante ale opoziţiei, preluate de SRI, nu s-au „teleportat“ singure în paginile anumitor cotidiene sau săptămânale, cele mai multe acum dispărute din peisajul presei. Deci, în afirmaţiile domnului Virgil Măgureanu încap şi nuanţele de această natură…

– Da. Cu ce s-a remarcat această „echipă de la Ştefan Gheorghiu“, care apare în construcţia Serviciului Român de Informaţii?

– Acesta este fondul chestiunii în discuţie: de fapt lipsa de criterii în managementul resurselor umane, absenţa unei politici de personal, corect fundamentate, eliberate de numeroasele presiuni exterioare pentru plasamentul a tot felul de neaveniţi şi paraziţi au accentuat deprofesionalizarea, voluntarismul şi aventurismul, întârziind transformările frecvent clamate şi mult-aşteptate. Revin asupra „echipei de la Ştefan Gheorghiu“. Cu trecerea timpului, ei au devenit foarte buni colegi, au găsit suficiente amintiri şi alte elemente de comuniune cu „securiştii“, „foştii din securitate“, cu care s-au coalizat în rezistenţa tacită faţă de pericolul reprezentat, atât de menţinerea în Serviciu a „profesioniştilor“ din armată, cât şi de noul val „pecerist“, al „pilelor, cunoştinţelor şi relaţiilor“. Desigur, lucrurile bune nu puteau să apară din senin. Dl Virgil Măgureanu, ca profesor, s-a ocupat cu reală aplicaţie de problemele pregătirii viitorilor ofiţeri. Dar ei şi-au afirmat profesionalismul după circa opt ani de la absolvire. Trebuie recunoscut totuşi că unii membri ai echipei au avut ceva realizări: au excelat în politică şi controlul informării factorilor de decizie ai statului. Nu au realizat, însă, rolul şi importanţa culturii juridice a ofiţerilor de informaţii. Consecinţa a fost aceea că formarea noilor generaţii de ofiţeri nu a mai urmărit să-i deprindă cu rigoarea raţionamentelor juridice în înţelegerea şi interpretarea informaţiilor în raport cu ameninţările sau evenimentele, ci cu raţionamentele ştiinţelor speculative.

Dvs. aţi susţinut recent că, în 1989, „Departamentul Securităţii Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiţerilor de informaţii cu un înalt grad de instruire (absolvenţi de facultăţi în cele mai diverse specialităţi, absolvenţi ai unor cursuri de limbi, culturi şi civilizaţii străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare)“. Domnul Virgil Măgureanu afirma exact contrariul, respectiv că „efectivele abundau de oameni depăşiţi de evenimente, chiar deprofesio-nalizaţi“. Adevărul e, poate, la mijloc. Cum comentaţi?

– Depinde de unităţile de măsură folosite pentru cuantificarea profesionalismului şi de momentele evaluării pe care le are în vedere domnia sa. Domnul Virgil Măgureanu a găsit imediat loc în SRI unor oameni de încredere, cu care a lucrat la Academia „Ştefan Gheorghiu“ ori la institutele pendinte de aceasta, folosite pentru acoperirea unor misiuni externe, inclusiv cea avută iniţial de profesorul meu de Teorie Generală a Statului şi Dreptului, Dumitru Mazilu. Aceşti primii nou-veniţi în Serviciu s-au făcut că nu prea înţeleg raţiunile şi fondul activităţii secrete de informaţii. Ca să nu se creadă cine ştie ce… Apoi mai manifestau şi suspiciuni ori rezerve serioase faţă de acest gen de activitate şi, bineînţeles, faţă de cei care o practicau. Toate consilierile pe le ofeream, cu bună-credinţă, erau răstălmăcite şi aplicate exact pe dos, crezând că noi, cei „vechi“, le spunem „pe invers“. Interesaţi de consolidarea noilor lor poziţii, nu scăpau prilejul de a se pune numai pe ei în evidenţă şi de a-i discredita, marginaliza ori exclude pe ceilalţi.
Într-o etapă următoare, domnul Virgil Măgureanu a fost nevoit, din câte am înţeles, să disponibilizeze circa 1.200-1.500 de ofiţeri din generaţiile de mijloc, adică pe cei care constituiau pilonii de profesionalism şi ai perspectivelor Serviciului. Aceasta după ce anterior toţi cei care împliniseră 50 de ani au primit „liber“ la pensie. Mulţi dintre cei astfel disponibilizaţi au trebuit să plece nu pentru că au făcut parte din poliţia politică, ci pentru că au lăsat „răni adânci“ unor servicii de spionaj străine… Acesta este adevărul, să nu-l spunem nici după 20 de ani?!

– Staţi puţin. Vreţi să spuneţi că au fost epuraţi, de fapt, tocmai cei ce stăteau cu ochii pe agenţii străini?

– În dialogurile domniei sale cu istoricul loviturilor de stat din România, Alex Mihai Stoenescu, domnul Virgil Măgureanu rămâne zdravăn strâns în chingi, ca să nu spunem umilit, în legătură cu inabilitatea răspunsurilor şi confuzia răspândită în chestiunea unei părţi din arhiva microfilmată a UM 0110. Dumneavoastră, ca jurnalist experimentat pe frontul estic al României, puteţi credita bâlbâiala domnului Virgil Măgu-reanu în chestiunea respectivă, sau chiar credeţi că ce s-a luat de acolo, din plafonul unităţii, nu avea şi copii de asigurare? Nu, nu-i nevoie să-mi răspundeţi. Fac şi eu un simplu exerciţiu de retorică…

1989 – GENERALUL (r) SRI Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, dezvaluie secretele conspiratiei KGB/CIA contra Romaniei

Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”:
CUM S-A VAZUT ANUL 1989 DE LA VARFUL SECURITATII
Securitatea Ungariei (AVO) antrena forte de gherila urbana pentru Romania

21/08/2009
1376 vizite
ingrijorarea pe care o aratau la nivel international autoritatile de la Budapesta fata de soarta minoritatii maghiare din Romania masca actiuni concrete de destabilizare a situatiei din tara noastra. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, cel care in 1989 era seful Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, descrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata, Securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania.

Organizatia “Romania Libera”, creata in septembrie 1987 de Brigada “Romania” a Securitatii Republicii Populare Ungaria, in numele unui comitet condus de economistul Marin Rosca, plecat din Timisoara, a fost de factura mediocra sub toate aspectele, fiind manipulata de “Forumul Democrat Maghiar”. Constienti ca “Ardealul nu poate fi obtinut fara romani”, revizionistii unguri au cautat dintoddeauna sa-si atraga sprijinul cel putin al unei parti a populatiei majoritare, iar organizatia “Romania Libera” de la Budapesta trebuia sa devina expresia acelui sprijin.

Fara a sesiza capcana neorevizionistilor unguri, lideri ai “Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi” – indeosebi Doru Novacovici si Sandu Pobereznic, poate determinati si de cei sub ale caror auspicii a aparut UMRL – au acceptat sa patroneze organizatia “Romania Libera” impreuna cu oficiali de la Budapesta, intre care Imre Pozsgai, unul dintre autorii “revolutiei de palat” care la inceputul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar si pentru scurta vreme s-a aflat in echipa conducatoare, inlocuita la randul ei de Karoly Grosz.

La 8 iulie are loc la Bucuresti intalnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr-o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn – sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania.

Anterior, in decembrie 1988, conducerea duala iugoslava – Loncear si Dizdarevici – l-a iritat pe Ceausescu punand in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, RD Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de François Mitterrand si Helmuth Kohl, avand si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.
Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Instructorii erau unguri originari din Romania, dar acestia actionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducator al Romaniei Libere si al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Gheorghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic.

Subzistenta grupului era asigurata de organizatii revizioniste maghiare, de UMRL si de inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, care avea deja un birou in Ungaria.

in subsolul cazarmii de la Bicske se tiparea o parte din materialele de propaganda pentru a fi trimise in Romania cu scopul de a se determina aparitia unor nuclee interne ale organizatiei Romania Libera. O alta parte a materialelor de diversiune propagandistica era pregatita in tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si ale AVO (Securitatea de Stat a Ungariei) si difuzata de aceasta din urma.

Pe cale de consecinta a celor relevate, agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc” din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare a sarcinilor ce reveneau “revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunilor. Mai putine detalii insa privind elementele operationale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma sa se realizeze mobilizarea persoanelor care urmau sa-si asume riscurile provocarii si conducerii (dirijarii ) evenimentelor amorsate.
in toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara… (ordinea este cea alfabetica, dar lista nu este completa).

Se impune o mentiune. Contactele au fost mult mai numeroase decat punctele de sprijin efectiv create, ele avand ca scop si punerea Securitatii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia sa treaca printr-un filtru, pana a se stabili ca este o deruta. Amestecul premeditat al contactelor intamplatoare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactica prin care s-a ingreunat identificarea si controlul acestora din urma.

Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. in Bucuresti s-au vizat recrutari, inclusiv din randurile elevilor de liceu, cu care se realizau intalniri de instruire in parcuri. “Instructorii” erau persoane recent revenite in tara. Unii parinti ingrijorati s-au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne.
in zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplina a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizand unitatile de Securitate si Militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s-au transformat ad hoc in “revolutionari profesionisti”.

in seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat in sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile “Suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: “Solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. seful Securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonelul inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine trage?”, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere!”, a fost raspunsul.

in sinteza, cand generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara – Resita – Caransebes – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judet. S-a interesat daca sunt probleme la Targu-Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o liniste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator…
Aurel Rogojan

Militaru si alti generali “complotisti” au tatonat conducerea Securitatii
22/08/2009
4177 vizite

Generalul in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, analizeaza pentru Jurnalul National momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva dezvaluie faptul ca deja generali, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta.

Desigur, in ceea ce priveste participantii la evenimente, au existat si exceptii, dar cu titlu de exceptie. Constiintele revolutionare aveau sa apara in cel de-al doilea si al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior sa se retraga…

in fapt insa, s-au confirmat invatamintele evenimentelor istorice similare in care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea sa numeasca “pegra sociala obsedata de catararea in fotoliile puterii” constituie suportul oricarei insurgente, numai ca “pegra avida de o noua dictatura, a strazii, nu trebuie sa se catere in acele fotolii”. Fara comentarii. Acest crez l-a calauzit pe respectivul protagonist atat ante, cat si post factum comploturilor in itele carora a fost ori s-a implicat. Nu sunt putini cei care stiu si partea de adevar pe care cel in cauza nu si-o mai aminteste.

Dar, in definitiv, daca vom compara conditiile existente in Franta la 1789 cu cele din Anglia, vom constata ca ele erau asemanatoare, exceptia constituind-o atitudinea serviciilor secrete si a politiei, care in Anglia s-au situat ferm pe pozitia apararii Coroanei. si conditiile existente, dupa 200 de ani, in tarile Europei Centrale si de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemanatoare, daca nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atat contextul european din 1789, cat si cel din 1989, au concluzionat insa eronat ca Securitatea si fortele de ordine publica ale Ministerului de Interne din Romania vor proceda precum serviciile si politia Angliei, nepermitand dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceausescu. Pe aceasta eroare, daca a fost o eroare, ea este descalificanta pentru nivelul de cunoastere de catre acele servicii a optiunilor Securitatii, aveau sa se fundamenteze insa planuri grave si extrem de periculoase, care puteau impinge Romania intr-un razboi civil distrugator al statalitatii nationale si integritatii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceausescu au fost de cealalta parte…
Iata ce declara in 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite in decembrie 1989, citez “(…) din cauza situatiei politice… in tara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate ca armata a tras la Timisoara si la Bucuresti, si prin alte parti. (…) Nu puteam sa spunem ca unii generali i-au fost loiali lui Ceausescu, altii disidenti, ca armata a tras la Timisoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras si la Bucuresti in 21 decembrie – asta-i adevarul istoric. Ar fi fost iresponsabil sa deschizi o asemenea discutie intr-o perioada cand asta (n.n. – armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Aceasta ultima afirmatie clarifica, fara echivoc, cat anume din evenimentele din decembrie a fost revolutie si cat lovitura de stat. Dar si de ce trebuia sa se produca lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime si a nu se raspunde pentru savarsirea lor!

Am cunoscut si avut sansa sa supravietuiesc, la propriu, confruntarilor cu toate categoriile elementelor operationale “hummint” ale conspiratiei externe finalizate cu lovitura de stat militara “partial reusita” (citat din Virgil Magureanu) din decembrie 1989.

Cu cateva luni inaintea evenimentelor, emisari ai “complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au facut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securitatii Statului, dar, cunoscandu-li-se apartenenta la servicii speciale straine, au fost evitati.

Unui general, fost in conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, in acelasi scop, o audienta “de nivel” la conducerea DSS… i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limba rusa, cu care efectuase in anii ’60 misiuni la Moscova!
Sfarsitul verii anului 1989 avea sa mai aduca noi probleme, generate de returnarile masive ale emigrantilor romani ilegali din Iugoslavia. Coloane ce pareau a nu se mai sfarsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani. Ceausescu dispune primirea “returnatilor” in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune cati dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, in deplina cunostinta de cauza, Silviu Brucan, pe care, din nou, il citez: “Problema este ca eu cred ca la Timisoara a fost si este mana ungureasca. si nu numai ungureasca. Cred ca si anumite cercuri din Germania (…) si asa mai departe au actionat acolo (…)”.

Concomitent, pe directia Ungariei au avut loc cateva “evadari” de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comaneci, un cioban cu o turma de cateva sute de oi, un oradean cu un autoturism care si-a adaptat rotile la sinele de cale ferata, altii se gandeau sa incerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toti acestia fiind asteptati dincolo de frontiera romana de numerosi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio si televiziune.

Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turisti in Bulgaria solicita azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinatia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar si supus atentiei organismelor internationale, chipurile ca un exemplu al persecutiei minoritatilor etnice in Romania. Nu in ultimul rand, ca importanta, trebuie mentionat si faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de graniceri au fost arestati de Procuratura Militara pentru complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei. Pe multi i-a demascat opulenta stilului de viata, urmare a castigurilor realizate din favorizarea persoanelor trecute clandestin granita. Fata de aceasta situatie si a “fortarilor” spectaculoase de frontiera mentionate, Ceausescu a dispus trecerea Trupelor de Graniceri in subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apararii Nationale primeste greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia perceptiei “Tovarasului” asupra degradarii corpului graniceresc si a necesitatii de a fi reinstaurata disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decat temutul Tudor Postelnicu.
Aurel Rogojan

“Elena Ceausescu nu avea acces la informarile operative ale Securitatii”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, cel care conducea in 1989 Departamentul Securitatii Statului, descrie pentru Jurnalul National cum se faceau informarile pentru presedintele Romaniei Socialiste, Nicolae Ceausescu. Totodata, ofiterul a acceptat sa rememoreze raporturile pe care DSS le avea cu Partidul Comunist Roman si cu Elena Ceausescu si dezamorseaza mitul ca sotia dictatorului ii “confiscase” acestuia fluxul informativ.

24/08/2009
2518 vizite
Presedintele Romaniei era unicul destinatar al Buletinului Informativ al Departamentului Securitatii Statului, un document integrat care cuprindea sintetic cele mai importante informatii necesare cunoasterii situatiei politice internationale, respectiv intentiile altor state si actiunile preconizate in politica lor fata de Romania, impactul unor evenimente asupra securitatii Romaniei, oportunitati de dezvoltare si intarire a relatiilor bilaterale, acte, gesturi, atitudini cu semnificatii de ostilitati ori care exprimau un pericol potential.

Nu exista un sistem al raporturilor personale zilnice ale sefului DSS cu Nicolae Ceausescu. Pentru urgente sau pentru probleme importante stringente se solicita telefonic pe linia “S” primirea la raport. Ceausescu personal fixa ora, iar de fata nu era nimeni altcineva.

Sediul institutiei Buletinului Informativ – probleme de securitate se afla la Centrul de Informatii Externe, fiecare exemplar unic fiind caligrafiat si semnat olograf de seful DSS. Plicul il deschidea personal Nicolae Ceusescu si tot el il inchidea (il capsa) si il adnota cu “R” (retur) de regula in coltul de sus stanga sau dreapta al plicului si semna cu initialele “N C”. Aceste buletine nu au circulat sub nici o forma in structurile securitatii interne. Aspectele interne de securitate care se includeau in aceste buletine, daca nu se integrau, se raportau ca anexe ale Buletinului, iar baza lor se arhiva in dosarul problemei sau spatiului detinut de structura informativ-operativa.

Aceasta “descentralizare”, in fapt o stricta compartimentare si secretizare, era de natura sa limiteze circulatia informatiilor sensibile destinate sefului statului si sa nu fie cunoscute de persoane carora nu le reveneau atributii decizionale implicate de continutul informarilor.

Mai mult, o serie de astfel de informari, “note-speciale” daca aveau ca destinatie personalitati din inalta nomenclatura, nu aveau antetul emitentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt la indemana materiale accesibile in cateva duzini de cazuri si operatiuni active in 1989 si inca vii in memoria unora dintre combatantii tuturor partilor implicate, azi veterani ai lumii informatiilor secrete.
Serviciul Central de Analiza Sinteza din structura DSS prelucra si datele pentru Buletinul Informativ al Ministerului de Interne, cu o arie de difuzare generala in interiorul sistemului si la principalii lideri de partid si de stat.

O precizare importanta si necesara: sub ministeriatul generalului Iulian Vlad la Departamentul Securitatii Statului, Elena Ceausescu nu avea acces la informarea operativa de securitate rezervata Presedintelui Republicii si Comandant Suprem al Fortelor Armate. in calitatea sa de presedinte al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie, Elena Ceausescu primea episodic un Buletin de Informatii Tehnico-stiintifice, rezultat in parte si al cercetarii de profil a spionajului. Aceasta numai ca urmare a mandatarii exprese din partea presedintelui.

Elena Ceausescu, ca presedinte al Biroului Comisiei de Cadre de pe langa Comitetul Politic Executiv, putea conditiona, respectiv refuza numirea cadrelor de conducere cu rang de adjuncti ai ministrului, sefilor de comandamente, directiilor centrale si judetene, loctiitorilor politici ai sefilor de unitati. Emil Bobu, Tudor Postelnicu si Constantin Radu, secretar al CC si sef al Sectiei Cadre, faceau parte din comisia respectiva, care, intre altele, a provocat mari prejudicii reprezentarii externe a Romaniei.
Generalul Vlad nu a preluat asupra sa nici activul si nici pasivul relatiilor speciale ale lui Postelnicu, in calitate de sef al DSS, cu Elena Ceausescu.

Generalul Vlad a avut posibilitatea sa devina primul sef al unei proiectate Case Prezidentiale, dar a declinat propunerea atunci cand Ceausescu a adus vorba. I-ar fi fost cu neputinta sa fie subordonat Elenei Ceausescu. si, intr-adevar, ca ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Vlad nu a lucrat nici cu sotia si nici cu copiii presedintelui. La “Cabinetul 2” se prezenta numai atunci cand primea ordin din partea sefului statului. Proiectul Casei Prezidentiale i-a fost foarte drag lui Pacepa, sperand ca va fi numit “maresalul” acesteia, dar proiectul a cazut. De la Pacepa si pana la Vlad au mai fost cativa candidati, dar nici unul dintre acestia din urma nu a corespuns exigentelor impuse, indeosebi in ceea ce presupunea pregatirea vizitelor externe. Ceausescu avea pretentia ca acest demnitar sa obtina garantii din partea oficialilor tarilor gazda, in sensul ca obiectivele vizitelor se vor realiza integral. Uneori, pentru aceasta se ajungea chiar la seful statului respectiv. Or, o asemenea performanta nu era usor de realizat. Singurul care a performat, indeplinind si rezistand in asemenea misiuni timp de 11 ani, a fost generalul Vlad.
Cand DSS a fost condus de activisti de partid fanatici, cum puteau ei sa promoveze informatiile care nu exprimau unanimitate, adeziune, omagii si recunostinta? Un singur exemplu: un buletin prezenta starea de spirit a populatiei stresate de lipsuri alimentare si de asteptatul la cozi interminabile. Ministrul de Interne, George Homostean, semneaza buletinul si dispune difuzarea lui incepand cu Nicolae Ceausescu. Ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, blocheaza difuzarea buletinului, pe care adnoteaza: “Asta e provocare! Tovarasul si Tovarasa au facut ieri vizite de lucru in pietele din Bucuresti si au vazut ca sunt pline…”. Postelnicu era sigur ca aceeasi reactie ar fi fost si mai sus. Ceausescu, asemenea tuturor dictatorilor, fara exceptii notabile cunoscute, credea numai ceea ce-i convenea. Sistemul de informare al partidului ii prezenta o realitate cosmetizata pana la contrariul ei. Cine se incumeta sa spuna altceva isi asuma riscuri serioase. si, cum mereu “plesnea” cate ceva, se ivea prilejul ca “informarea de securitate” sa prevaleze pana la remedierea cauzelor. Apoi, iarasi prevala informarea de partid. Asta in planul problemelor interne.

Este posibil ca de la o anumita data si pana la inceputul lunii octombrie 1987 (cand generalul Vlad a fost numit sef al DSS) sa se fi practicat informarea oportunista. in fond, o dezinformare prin omisiune. Uneori, omisiunea este echivalenta tradarii. Asa stand lucrurile, o fi fost rau, o fi fost bine… Vedeti, depinde de care parte esti situat cand judeci astfel de lucruri. Oricum, evenimentele nu puteau fi oprite, dar nici Ceausescu determinat sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi, in planul informarii, s-au facut eforturi foarte serioase, unele chiar riscante.

Generalul Iulian Vlad s-a calauzit, intre altele, si dupa principiul ca seful securitatii statului este cel care aduce vestile proaste. Cand trebuie sa combati tradarea tarii, sa-i controlezi si sa-i dezactivezi pe spioni, sa demantelezi comploturi, sa anihilezi teroristi, sa-i demasti pe coruptii regimului nu ai cum sa fii aducatorul vestilor care sa bucure.
Aurel Rogojan

Telegramele operative DSS din care Ceausescu a aflat ca i se apropie sfarsitul
25/08/2009
6750 vizite

Retelele Departamentului Securitatii Statului au transmis pana in ultima clipa a regimului Ceausescu informatii despre schimbarile care aveau loc in Europa de Est. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, fost sef al Secretariatului DSS, arata ca generalul Iulian Vlad nu a ordonat niciodata sa nu se transmita Centralei informatii care l-ar fi deranjat pe Ceausescu. Mai mult, reda partial 11 informari din perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 despre schimbarile care se preconizau a avea loc in Romania.

Indiciile din anii ’80 ca in Europa de Est se dorea schimbarea regiurilor au fost receptate de DSS cat se putea de realist, in conditiile in care, dupa tradarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activitatii si raportarea rezultatelor… Profesio-nistii informatiilor secrete din sistemul Departamentului Securitatii Statului si-au facut insa bine munca. Omologii occidentali aflati la post in ambasadele din Bucuresti faceau ca, de voie ori de nevoie, ochii si urechile contraspionajului sa afle anumite lucruri.

Ceausescu a avut totodata, incepand cel mai tarziu din luna septembrie 1989, informari speciale, chiar in mai multe editii zilnice, asupra actiunilor sistematice coordonate din exterior impotriva sa.

Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 retin atentia cel putin 11 informari din categoria celor extrem de incomode, dupa cum urmeaza:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind intalnirea de la Malta: “Cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta (…) problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de Est (…) in ceea ce priveste Romania, va fi foarte greu, date fiind particularitatile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revolutii de catifea (…)”

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind intalnirea Kohl – Mitterrand: “S-a stabilit sprijinirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste (…)”.

3. MApN – Directia Informatii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: “Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei politice interne din Romania, cu prioritate in Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstratii, (…) Ungaria are intentia sa provoace incidente la granita… care sa degenereze intr-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei…”.

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – “Dupa reuniunea la nivel inalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are in vedere ca in relatiile cu Romania sa promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative si sustinere a actiunilor protestare (…)”.

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – “«Trust Organization», recent infiintata de CIA, are intre obiective: incurajarea si sprijinirea miscarilor disidente din tarile socialiste; masuri active de organizare si dirijare a actiunilor emigratiei; organizarea de actiuni de opozitie fatise si folosirea ca ofiteri de legatura si instructori a fostilor membri ai serviciilor de informatii care au tradat (…). «Trust Organization» isi va concentra activitatea cu preponderenta in directiile Romaniei si Cehoslovaciei…”.

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Initiativa presedintelui Frantei de a convoca reuniunea de urgenta la Paris a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Pietei Comune, cu scopul “sporirii rolului acestora in destabilizarea si schimbarea regimurilor politice din tarile socialiste, incurajarii directe a constituirii nemultumitilor si protestatarilor in mase de manevra (…)”.

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocata din initiativa presedintelui Frantei: “in contextul pozitiilor comune si a actiunilor concertate ale SUA si URSS, cu privire la Romania se preconizeaza (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stari de nemultumire si incitari in mediul minoritatii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, desi au fost dovedite actiunile ilegale impotriva securitatii statului savarsite de Laszlo Tökes, atestate si de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitante olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsa in plafoniera autoturismului cu care calatoreau legaturile sale din Ungaria, Nicolae Ceausescu nu a aprobat sesizarea instantei de judecata).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaratia consilierului prezidential sovietic Oleg Bomogolov privind “caracterul ireversibil si de generalitate al procesului care se desfasoara in unele tari est-europene si optimismul cu care este privita evolutia viitoare a Romaniei”.

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaratie a presedintelui George H. Bush: “As dori sa vad unele actiuni si in aceasta tara. (…) Am trimis in Romania un nou ambasador… L-am trimis in Romania tocmai pentru ca este un om ferm si intransigent…”.

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaratia presedintelui Frantei la incheierea reuniunii la nivel inalt de la Strasbourg: “Problema unor provincii… nu trebuie sa se omita existenta divergentelor intre Ungaria si Romania in chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franta si URSS trebuie sa-si reia rolul de a asigura echilibrul in Europa…”.

11. DSS/0610/12.12.1989 – in mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”.
Dau un exemplu care este edificator in ceea ce priveste urmarirea evolutiilor internationale in directia accelerarii prabusirii sistemului mondial socialist. Pe evolutiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de noua-zece ani. Ca venea schimbarea nu era o noutate. Se stia de la momentul Helsinki (cosul trei, al drepturilor omului, numai ca fiecare parte opusa intelegea sau dorea sa inteleaga cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA in timpul mandatului presedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securitatii Nationale al SUA, in 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunista globala era cunoscuta si nu existau dubii ca, dupa ce se va instala la Moscova conducatorul “asteptat”, odata pornita caderea libera a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprita.

Daca se intampla ca informatiile din exterior sa dubleze in mare masura ceea ce in Centrala se colecta direct din presa externa, din fluxurile agentiilor de stiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice si din alte surse, de regula sigure si de inalta fidelitate, este posibil ca ofiterilor din aparatul extern sa li se fi cerut sa nu furnizeze informatii redundante, ci sa caute raspunsuri la intrebarile si problemele necunoscute: “Cand? Cum? Unde? Cine? in beneficiul cui?”.

Daca totusi in structuri paralele ani la rand s-a lucrat altfel, omitandu-se din informari adevarurile incomode, faptul este imputabil si unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligatiilor de protectie contrainformativa pe care le aveau, nu l-au cunoscut si nu au putut fi luate masurile de indreptare cuvenite.

in nici un caz insa, pe linia Departamentului Securitatii Statului, din partea sefului acestuia nici inainte de 1986 si cu atat mai putin dupa nu stiu sa li se fi cerut ofiterilor de informatii sa nu culeaga ori sa nu transmita informatii privind tendintele politice internationale de reasezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindca tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore si constante ale informatiilor externe (spionajului). Pesemne ca acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodata ofiteri de informatii, ori nu au stiut, ceea ce este grav pentru ei, ca pe spatiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau si altii care ii supervizau sau ii monitorizau. Nu mai spun ca nu cred ca ar fi putut indrazni cineva, la vremea aceea, sa dea o asemenea orientare extrem de grava si de periculoasa.
Aurel Rogojan

KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale
26/08/2009
2237 vizite

Bunele relatii dintre Ceausescu si Dubcek au avut consecinte multiple dupa invadarea Pragai in 1968. Serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au perceput Romania ca stat potential inamic

I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securitatii, sa ne descrie care erau relatiile Departamentului Securitatii Statului cu KGB, cu serviciile tarilor din Tratatul de la Varsovia, dar si cu serviciile de informatii ale tarilor NATO.

Se spune in teoria serviciilor de informatii ca in momentul in care doua tari sunt in razboi, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasa sa se intrevada ca existau contacte ale DSS in acest sens, in contextul prabusirii comunismului si schimbarilor din Europa de Est.

Daca se desfasurau aceste contacte cu sau fara stiinta lui Nicolae Ceausescu, Aurel Rogojan lasa lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.

In acelasi timp, ofiterul tine sa puncteze cateva reusite ale DSS pe linie de contraspionaj atat impotriva KGB, dar si CIA, actiuni pe care cele doua mari servicii de informatii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut dupa 1989, printre vocalii reprezentanti ai “societatii civile”, si indivizi descoperiti anterior de contraspionaj a fi agenti ai serviciilor secrete straine.

In 1985, cand am primit unele atributii in “gestiunea administrativa” relatiilor externe ale Departamentului Securitatii Statului, nu am gasit nici un dosar de relatii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…

Cu serviciile Bulgariei exista un fel de “gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale retelelor internationale ale terorismului, traficului de arme, droguri si persoane – grefate pe retelele trasportatorilor internationale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci carausii Europei. Ne-au creat si noua destule probleme, dar ne-au oferit si satisfactia interceptarii si controlarii unor sisteme de legatura impersonala. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic intalniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turisti cu pasapoarte romanesti.

Cel mai adesea, datele transmise nu intruneau minimum de cerinte necesare procesarii. Unii posesori de “pasapoarte romanesti” nu erau, insa, romani, dar in spionaj si contraspionaj asemenea situatii, de folosire a “steagurilor straine” erau uneori regula.

Formal, erau, inca, functionale relatiile de cooperare cu Serviciul Securitatii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. in practica, insa, realitatile incepusera sa capete o alta turnura.

Existau relatii excelente cu Ministerul Securitatii Statului al RP Chineze. Aceste relatii erau consecinta fireasca a raporturilor bilaterale puternice si constante pe care Romania le-a avut cu China, atat in plan politic, cat si economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, intr-un garant al independentei si suveranitatii Romaniei in fata presiunilor si amenintarilor hegemonismului sovietic.

Cu Ministerul Securitatii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relatii protocolare bune, concretizate, mai ales, in schimburi anuale de delegatii pentru efectuarea concediilor de odihna.

in zona tarilor din asa-zisa lume a treia, in special din randul statelor nealiniate din Africa si Orientul Arab, s-au concretizat cooperari in ceea ce priveste pregatirea generala de informatii si contrainformatii, precum si asistenta tehnica. De asemenea, cu Securitatea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, al carui sef a fost primit in Romania la cel mai inalt nivel politic si de stat.

Au existat relatii de cooperare si in spatiul serviciilor din familia Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca sa numesc doar cateva, au existat conlucrari in constructia sistemului national antiterorist al Romaniei si de securitate in domeniul aviatiei civile, care si-au dovedit eficienta si competitivitatea in efortul antiterorist international.

Premergator, dar mai cu seama dupa invadarea Cehoslovaciei, Romania a fost in situatia de a constata ca serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au tratat-o ca stat potential inamic, impotriva caruia fusesera pregatite operatiuni speciale de razboi politic si planificata o agresiune militara. Cu astfel de aliati era foarte greu sa pastrezi chiar si aparentele. Evenimente ulterioare aveau sa se concretizeze in grave cazuri de spionaj, subversiune si subminare politica a Romaniei din partea serviciilor speciale ale unor “tari vecine si prietene”. Era si de asteptat. in intreaga noastra istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori furat caii buni si fetele frumoase. Ocupantii au venit si au plecat. Vecinii raman…

Dupa ce, in anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operatiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avandu-i ca protagonisti si pe unii dintre vocalii reprezentanti ai actualei “societati civile”, cade reteaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, dupa inlaturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceausescu.

Am subliniat “pe orice cale”, deoarece anterior a existat si varianta atentatului politic terorist, la care a subscris si o tara vecina, in schimbul unei criminale monstruozitati geopolitice cu denominatia “Republica Socialista Transilvaneana”.

O operatiune ultrasecreta, codificata “Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operatiunea ii viza, preventiv, si pe unii dintre cei mai activi complotisti ai momentului, considerati ca alternativa dupa atentatul impotriva lui Ceausescu. Documentele operatiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control si dezamorsare revenind Unitatii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Directiei de Contrainformatii Militare, pentru generalii si marii comandanti care trebuiau sa sustina militar complotistii si Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, pentru solutia de ultima instanta a neutralizarii si lichidarii atentatorilor, daca ar fi trecut la actiune. Aceasta a facut necesar ca un echipaj de lupta antiterorista sa fie inclus in dispozitivul de protectie fizica apropiata a Presedintelui Romaniei, realizat de catre Directia de Securitate si Garda.

Reteaua lui Volodin avea un nucleu in redactia organului de presa al Frontului Unitatii si Democratiei Socialiste, Romania libera. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane si a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul numar al unui ziar de front clandestin, in cea mai fidela replica a glasnostului si perestroikai. A fost una dintre conditiile de credibilitate ale miscarii pro glasnost-perestroika din Romania, puse de Volodin, pentru ca: “tovarasul Gorbaciov, cand va avea pe birou ziarul, o sa va acorde neconditionat protectia sa.”

Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanti ai retelei (PETRE MIHAI BACANU – Nota mea), acesta avea sa clacheze intr-un lamentabil proces de specula cu autoturisme, iar ceilalti componenti au facut obiectul unor masuri, mai mult sau mai putin dure, de influentare obsteasca, ori administrativa, cu scop de a-i determina sa renunte sa militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov in Romania.

Referitor la partea a doua a intrebarii dvs., mi-as permite sa remarc ca Romania ca stat, formal membru al Tratatului de la Varsovia, nu s-a aflat in “razboi” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, dupa jocul operativ initiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov si Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franta, avand ca actori, pe de o parte DST-ul si “reteaua Caraman”, iar de cealalta parte serviciile de spionaj ale Romaniei si Rusiei Sovietice, Romania nu a fost implicata in alte afaceri de spionaj politico-militar impotriva statelor din NATO. Ca sa fiu explicit, spionajul roman dupa 1968 nu a mai fost aliatul cuiva impotriva statelor membre ale NATO.

In ceea ce priveste spionajul economic, este unanim acceptat ca nu este etic sa ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele intreaga umanitate…

in contraspionaj exista dintotdeauna un principiu, pe care toti il aplica si respecta. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete, pentru a (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de caror aparare instituie “bariere” criptare electronica, interdictii de acces etc. etc). Cine forteaza inamic, aliat sau prieten – are parte, si in prezent, de acelasi - ”barierele” tratament.

La celelalte tinte ale intrebarii, care vizeaza chestiuni de maximum interes, dar excluse transparentei, nu pot sa va ajut sa capatati confirmari, dar nici negari.

Trebuie asteptat ca unele subiecte sa se raceasca suficient pentru a putea fi atinse. Sa le lasam in sarcina istoriei ce se va scrie peste o suta de ani . Cand spun “o suta de ani”, am in vedere limita maxima a protectiei pe care legile arhivelor o stabilesc, in multe tari, pentru anumite categorii de documente.
Aurel Rogojan

“Agenti ai unor servicii straine lucrau chiar in sediul CC al PCR”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, fostul sef al Cancelariei departamentului Securitatii Statului, isi aminteste care erau “tintele” spionajului strain asupra Romaniei in 1989 si care erau serviciile secrete cele mai active pe spatiul romanesc. Ofiterul invoca ordinele lui Gorbaciov catre KGB de control total in ceea ce privea soarta Romaniei. Cu voie de la Moscova, dar si de la Washington, dupa cum afirma Aurel Rogojan, varf de lance al miscarilor antiromanesti a fost Ungaria.

27/08/2009
Obiectivele urmarite de serviciile de informatii straine, in perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea si controlul din interior a structurilor politico-administrative centrale, a celor militare de aparare, securitate si informatii; subminarea economica si politica; razboiul politico-diplomatic; operatiunile psihologice si de propaganda activa pentru determinarea revoltei populatiei; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influentarea moralului populatiei; crearea unei opozitii reprezentative si controlul acesteia; studiul si evaluarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice si de stat (centrale si locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului si celorlalte culte traditionale, a nationalismului minoritatilor; readucerea in actualitate a revizionismului; atentatele la valorile de identitate nationala; punerea in pozitie activa a agentilor aflati “in conservare”; studiul si “incadrarea” in masuri de control si determinare a personalitatilor avute in vedere ca solutii la alternanta puterii.

Din controlul deplasarilor si comunicarilor diplomatilor straini, acreditati la Bucuresti sau in capitale ale unor state vecine, dar aflati in zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil ca serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, inclusiv structuri din categoria asa-numitelor prelungiri executive clandestine ale spionajului aveau in desfasurare si operatiuni de alta natura decat culegerea secreta de informatii.

Erau active toate statele care aveau interese politico-economice si de alta natura in legatura cu Romania si ale caror servicii de spionaj erau traditional bine reprezentate aici. Din motivele istorice stiute, Ungaria si-a asumat partea mai ascutita a varfului de lance… Dar Ungaria a fost sustinuta de marile puteri. Aflandu-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief traditional al catorva servicii, acestea s-au implicat si ele consistent. Gorbaciov, neintelegand schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socialiste si a sferei de influenta a Moscovei, a dat KGB-ului directive in sensul determinarii si preluarii evolutiilor din Romania sub control total. Toate “cartitele” KGB-ului dezactivate anterior ori aflate in conservare s-au afirmat in miezul evenimentelor, cooperand foarte bine cu agenti ai inamicilor URSS din NATO. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosinta acest lucru…

Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Indeletnicirea fiind veche de cand lumea, registrul actiunilor era cel clasic. Noutatea a constat in utilizarea avantajelor oferite de mijloacele de transmitere instantanee a informatiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere.

A retinut atentia faptul ca din telegramele primite de la reprezentantele noastre diplomatice rezulta ca au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziaristi, despre care se stia ca erau cu totul altceva. Toti acestia au dorit sa vina sa se documenteze numai in orase din Transilvania si Banat: Sibiu, Brasov, Cluj, Arad, Timisoara. Nici unul nu s-a dus in Moldova ori in sudul tarii. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditari. Era greu sa nu se acorde acreditarile solicitate in acest scop, chiar daca se stia ca solicitantii vor urmari, in principal, alte scopuri. Dupa Congres, unii nu au mai plecat…

A retinut, de asemenea, atentia accentuarea caracterului fatis, lipsit de orice rezerva ori subtilitate a provocarilor la care s-au dedat si membri ai unor ambasade straine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i invedera ignorarea unor preveri esentiale ale Codului Diplomatic (Conventia cu privire la relatiile diplomatice incheiata la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a incercat sa protesteze. Calm, ministrul de Externe roman l-a intrebat: “Domnule ambasador, daca ambasadorul roman la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar intampla?”. Raspuns: “Risca sa primeasca un impuls in posterior si sa se rostogoleasca pe scarile Departamentului de Stat” (n.n. – in traducerea aproximativa a limbajului diplomatic).

Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenti/ curieri recrutori pentru amorsarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocarilor si diversiunilor majore. S-au documentat actiuni de creare a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidenta unui serviciu strain, nu cel la care ne-ar duce gandul, inchiriase prin agenti de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garsoniere in zone-cheie, de regula in cladiri cu mai multe intrari si cu acces intre scari pe terasele ultimului etaj… Initial, scopul dadea doar de banuit. A posteriori, a rezultat ca din acele incinte s-au tinut sub observatie sedii ale unor institutii, s-au simulat atacuri teroriste ori s-a deschis foc real si letal.

Un alt serviciu de spionaj a cerut si primit din partea agentilor de sprijin autohtoni schitele a vreo 300 de ascunzatori naturale pretabile pentru realizarea legaturilor clandestine (casute postale impersonale). Aproape imposibil de supravegheat si controlat concomitent.
Agenti ai unor servicii straine isi aveau locurile de munca chiar in sediul Comitetului Central al PCR ori in cladirile anexa. Ceausescu ii stia si manifesta o toleranta justificata prin aparentele “bunelor relatii” oficiale si prin faptul ca erau, mai mult sau mai putin, supravegheati.
Aurel Rogojan

Intreaga tara, ocupata de “turisti speciali”
28/08/2009
167 vizite
Congresul al XIV-lea al PCR a marcat si o intensificare a actiunilor ostile Romaniei. De la varful Departamentului Securitatii Statului (DSS), generalui de brigada (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel si omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv.

Aurel Rogojan dezvaluie ca seful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut in noiembrie 1989 o intalnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceausescu in care i-a prezentat radiografia reala a Romaniei si faptul ca reasezarile de la nivel international nu au cum sa ocoleasca Romania.

seful Securitatii a mai avut o raportare speciala pentru Nicolae Ceausescu in ajunul intalnirii de la Malta dintre Bush si Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie si care a fost rolul multitudinii de “turisti” care pur si simplu au invadat Romania in acel sfarsit de an, cu predilectie dinspre URSS, Ungaria si Iugoslavia.
Razvan Belciuganu

Departamentul Securitatii Statului nu a fost implicat in nici un fel in organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindca pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu sectiile pe domenii si, in mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului.
Totusi, la modul figurat, a facut ceva si DSS. in conferintele unor organizatii locale ale Partidului Comunist Roman din unsprezece judete si municipiul Bucuresti au fost exprimate peste 30 de impotriviri la realegerea lui Nicolae Ceausescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.

Responsabilii politici judeteni respectivi, in acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin sa nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu.
Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului isi asuma decizia spargerii blocadei informationale, determinandu-l pe Emil Bobu si, prin el, pe Elena Ceausescu sa-i prezinte secretarului general si Presedinte al Republicii situatia reala.

In preajma Congresului, presa oficiala a partidelor comuniste si muncitoresti din statele membre ale Tratatului de la Varsovia, dar si cea de la Belgrad, in mod aparte, critica fara menajamente politica dusa de Nicolae Ceausescu.

Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din Romania, care sunt receptionate si induc orientari net potrivnice liniei politice oficiale a Bucurestiului. La Oradea si in celelalte resedinte ale judetelor invecinate cu Ungaria si Iugoslavia se organizeaza, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta si Belgradul o realizau vizand obiective politice in Romania.
Aproape ca nu mai exista tara din Europa a carei presa sa nu atace sistematic regimul politic de la Bucuresti.

Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, in frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindca Departamentul Securitatii Statului, in pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiterilor de informatii cu un inalt grad de instruire (absolventi de facultati in cele mai diverse specialitati, absolventi ai unor cursuri de limbi, culturi si civilizatii straine, un procent insemnat de specializari postuniversitare).
De altfel, nivelul pregatirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii si nuantelor abordarii misiunilor.

Intr-un asemenea context, informarea presedintelui Romaniei asupra tendintelor politice internationale si a influentelor acestora in plan intern devenise o intreprindere tot mai laborioasa si stresanta, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta stirile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalansei acestora, care impunea doua si chiar mai multe editii pe zi ale informarii operative. in unele zile, seful DSS rezerva pana la patru ore (in doua reprize, la inceputul si incheierea zilei) pregatirii informatiilor si verificarii lor suplimentare.
in noiembrie 1989, nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceausescu, in cateva randuri, sa-l primeasca, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securitatii interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru incalzire, mai ales a spitalelor si scolilor, paraginirea satelor, esecul sistematizarilor rurale, criza energetica perpetua, receptionarea in masa a posturilor de televiziune din tarile vecine, vehementa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizatiilor civice de front din tarile vecine, convergenta revendicarilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile si atitudinile Moscovei fata de Romania, convingerea mediilor politico-diplomatice ca ordinea internationala este in pragul unei reasezari fundamentale, care nu va ocoli Romania.

Pregatit, de fiecare data, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceausescu, spre agitatia si curiozitatea Elenei Ceausescu, la circa 4o de minute.
Pe timpul audientei, primul ministru a fost, in mai multe randuri, interpelat de Nicolae Ceausescu, primind dispozitii dupa dispozitii si invederandu-i ca: “Voi veghea personal asupra rezolvarii intocmai a problemelor…”.

Mai mentionez ca a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a inaintat lui Ceausescu inaintea intalnirii propriu zise de la Malta, cand la nivelul consilierilor si ministrilor celor doi sefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esentiale fusesera convenite, in cel putin 2-3 etape…

Este interesanta o remarca a generalului Vlad, pe care a facut-o in calitate de martor in “Procesul celor 24-1-2” (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: “Asta a fost soarta noastra, pana la Malta am lucrat sa deslusim Yalta…” Asta ne-a ajutat, in schimb, foarte mult sa anticipam si sa nu fim chiar surprinsi de Malta.
Intensificarea fluxului turistic inspre Romania a fost sesizata ceva mai devreme de unitatile teritoriale ale DSS din judetele Botosani si Suceava.

Controlul strainilor era, insa, in gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate in subordinea lui Tudor Postelnicu.
Statistic, rezulta un “du-te-vino” permanent pe teritoriul Romaniei a unui minim de 30.000 si a unui maxim de 67.530 de persoane (in luna decembrie 1989 si numai din URSS).
in decembrie 1988 intrasera in Romania 30.879 de persoane din URSS)

A avut loc o stranie intensificare a turismului fara… obiective turistice! Unitatile teritoriale ale DSS din judetele: Arad, Braila, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Timis s.a. au raportat afluxuri masive si suspecte de “coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria si Iugoslavia.

La jumatatea lunii decembrie, “turistii sovietici” afluiau masiv in Romania din toate celelalte tari limitrofe. Nota comuna si, in acelasi timp, ostentativa a coloanelor de turisti era ca toti se deplasau cu autoturime “Lada” nou-noute, parca atunci scoase din fabrica pentru rodaj…

Serviciul de contraspionaj de la Timisoara a sesizat ca in zilele premergatoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de cate 20-30 de autoturisme… cu rusi si unguri, ajungandu-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauza nu au solicitat cazare hoteliera, preferand sa se raspandeasca in orase si sa stea in masini.
Acesti numerosi “turisti speciali” realizau un fel de “ocupatie” pe trasee si in orase dintre cele amintite anterior. si unde s-au constatat provocari diversioniste.

Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se inchideau granitele, ori erau retinuti si se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice si guvernante – amante, viticultori, gradinari, morari si comercianti ocupase si Stieber, spionul Kaiserului, Franta, pana la ocupatia militara efectiva din 1871.

In noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloana s-a deplasat cu scopul de a intra in Timisoara. A fost interceptata si determinata sa ocoleasca orasul, dar o parte din masini a scapat, reusind sa intre…
Aurel Rogojan

(Va urma)

ZIUA. Generalul Iulian Vlad si media, arma neconventionala. Despre "Istorie, Geopolitica si Spionaj in Balcanii de Vest"

ZIUA prezinta in exclusivitate o interventie publica in premiera a fostului sef al Securitatii

“Istorie, Geopolitica si Spionaj in Balcanii de Vest” cu subtitlurile “Originile, evolutia si activitatea structurilor secrete de informatii in spatiul etnico-geografic al slavilor meridionali” si “Iugoslavia versus Romania in razboiul din umbra”, aparuta la Editura Proema, este cea mai recenta lucrare a generalului (r) Aurel Rogojan si a profe­sorului univ dr col (r) Traian Valentin Poncea, autori cunoscuti publicului de specialitate si prin cartea “Spionajul ungar in Romania”.Evenimentul lansarii a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, la Baia Mare, si a beneficiat de prezenta exceptionala a ultimului sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul de corp de armata (r) Iulian Vlad, care, in premiera, a adresat un cuvant public in cinstea fostului sau sef de cabinet, ulterior activ timp de 17 ani in Serviciul Roman de Informatii, general de brigada (r) Aurel Rogojan, un promo­tor al conceptului “securitatii etnice”.
“Peste tot in lume, profesionisti de inalta competenta in serviciile de informatii, dublati si de o remarcabila cariera didactica la nivel superior, asa cum sunt si autorii acestui volum necesar in orice biblioteca, incredinteaza memoriei cartilor o parte din experienta lor in cercetarea si interpretarea evenimentelor care ne fac istoria. La noi, din pacate, sunt foarte putini aceia care sa se fi incumetat sa-si asume eforturile si riscurile unei astfel de intreprinderi”, a spus generalul Iulian Vlad. “Istoricilor nu le mai ramane decat temeritatea de a se angaja la un efort de investigare si cercetare prin care sa faca parte Adevarului. Fireste, adevarului istoric relativ. Relativitatea adevarului istoric nu este mai putin periculoasa decat relativitatea adevarului juridic, fiindca in prima situatie sentintele privesc popoarele, cultura si civilizatia omenirii. Pe cale de consecinta, produsele analitice ale serviciilor de informatii pentru securitate, daca sunt corect identificate si bine utilizate, pot contribui in importanta masura la reducerea gradului de rela­tivitate a adevarului istoric”, a afirmat generalul.
Continuand pe aceasta tema, fostul sef al DSS a adaugat: “Relativitatea adevarului istoric nu este insa mai putin periculoasa decat relativitatea adevarului juridic, fiindca in primul caz sentintele privesc popoarele, cultura si civilizatia omenirii. Pe cale de consecinta, produsele analitice ale serviciilor de informatii pentru securitate, daca sunt corect identificate si bine utilizate, pot contribui intr-o importanta masura la reducerea gradului de relativitate a adevarului istoric. Cred ca acesta a fost obiectivul pe care si l-au propus autorii si, dupa opinia mea, au izbandit pe deplin”. “As caracteriza aceasta carte drept un compendiu al unor adevaruri grave despre evolutia istorica a unora dintre problemele fundamentale ale securitatii regionale, continentale si chiar mondiale”, a concluzionat generalul, multumind in final camarazilor sai.
Carla del Ponte, omagiata
Lucrarea celor doi specialisti apeleaza la documente unice, recompuse si cu ajutorul altor profesionisti, printre care si generalul Ion Stanescu. In acestea se demonstreaza ca finalitatea evenimentelor care s-au consumat in ultimul deceniu al secolului trecut in regiunea Balcanilor de Vest era anticipata inca din ultimii ani de viata ai lui Tito. Maniera in care s-a ajuns la acest rezultat, actorii internationali implicati, resursele neconventionale utilizate, construirea tintelor inamice prin operatiuni psihologice de agresare si instigare a mentalului colectiv, impingerea tensiunilor in zona atentatelor impotriva colectivitatilor, a genocidului si a altor crime impotriva umanitatii, sunt reliefate cu amanunte faptice in cuprinsul cartii.
In lucrare este surprinsa foarte bine si atitudinea de ultim moment a procurorului Carla del Ponte, acum pensionara, care in memoriile sale recunoaste ca state si serviciile lor speciale au scos din custodia Tribunalului Penal International teroristi si criminali dovediti, pentru a fi dedicati unor cariere politice de cel mai inalt nivel.
Criza din Balcanii de Vest a facilitat, asa cum din pacate se intampla in astfel de evenimente, experimentul noilor arme, indeosebi ale celor informationale, bazate pe dezinformarea opiniei publice internationale. Asemenea procedee de razboi fac ca intreaga lume sa fie victima dezinformarii premeditate si sa bulverseze sistemul de referinta al deciziilor si comportamentelor institutionale, colective si individuale. Lucrarea nu ocoleste asemenea subiecte. Dimpotriva, concretizeaza exemple de manipulare informationala care au condus la genocid.
La reuniune au luat cuvantul oficialitati locale, precum si generalul (r) Adrian Barbulescu, editorii lucrarii, Cornelia si Alexandru Peterliceanu si amfitrionul evenimentului, prof dr Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii judetene “Petre Dulfu”. Alocutiunile integrale ale generalilor Vlad, Rogojan si Barbulescu sunt disponibile AICI.
“Este indeobste cunoscut ca istoria o fac cei puternici si o scriu invingatorii”General Iulian Vlad
Victor RONCEA

GENERALUL IULIAN VLAD vorbeste in public, in premiera, despre Romania si spionajul din Balcani. EXCLUSIVITATE


“Istorie, Geopolitica si Spionaj in Balcanii de Vest” cu subtitlurile “Originile, evolutia si activitatea structurilor secrete de informatii in spatiul etnico-geografica al slavilor meridionali” si “Iugoslavia versus Romania in razboiul din umbra”, aparuta la Editura Proema, este cea mai recenta lucrare a generalului (r) Aurel Rogojan si a profesorului univ dr col (r) Traian Valentin Poncea, autori cunoscuti publicului de specialitate si prin cartea “Spionajul ungar in Romania”.
Evenimentul lansarii a avut loc la sfarsitul saptamanii, la Baia Mare, si a beneficiat de prezenta exceptionala a ultimului sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul de corp de armata (r) Iulian Vlad, care, in premiera, a adresat un cuvant in cinstea fostului sau sef de cabinet, ulterior activ timp de 17 ani in Serviciul Roman de Informatii, general de brigada (r) Aurel Rogojan. La reuniune au luat cuvantul oficialitati locale, precum si generalul (r) Adrian Barbulescu, editorii lucrarii, Cornelia si Alexandru Peterliceanu, si amfitrionul evenimentului, prof dr Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii judetene “Petre Dulfu”.
In exclusivitate, va prezentam primele imagini aparute dupa 1990 cu generalul Iulian Vlad, cel care a reusit sa blocheze invadarea si ocuparea Romaniei de catre rusi in 1989. La ordinul lui Ion Iliescu si Silviu Brucan, “supervizat” personal de generalul agent GRU Nicolae Militaru si ambasadorul URSS Evgheni Tiajelnikov, generalul Iulian Vlad a fost arestat pe 31 ianuarie 1989. Pana in luna martie a fost tinut intr-un arest insalubru al Ministerului Apararii in cautarea unor acte de incriminare. La procesul ulterior, considerat o mascarada bazata pe acuzatii nefondate si nedovedite, pedeapsa celor trei capete de acuzare a insumat 25 de ani de inchisoare, dintre care a efectuat patru ani, respectiv o treime din pedeapsa cea mai mare, dupa care a fost eliberat conditionat, potrivit art. 60 alin (4) Cod penal. In prezent, se solicita rejudecarea cazului si revizuirea sentintei care a dus la degradarea unui general care a contribuit definitoriu la salvarea tarii de ocupatia militara ruseasca.
Cititi maine, in ZIUA, o relatare ampla de la lansarea cartii si, mai jos, alocutiunea generalului, in exclusivitate pentru ZIUA Online.

General (r) Iulian Vlad: “Istoria o fac cei puternici si o scriu invingatorii”

“Onorat auditoriu,

Iubiti camarazi, care imi faceti bucuria de a va revedea, marturisesc ca sunt fericit ca, dupa mai bine de 20 de ani, mi s-a oferit prilejul de a revedea Baia Mare, de a ma afla in Maramuresul atat de incarcat de istorie si de frumusete.
Prezenta mea aici a fost determinata, insa, de acest eveniment editorial important la care participam cu totii. Editura “Proema” pune astazi la dispozitia cititorilor o carte cu totul remarcabila. Este, cred, un act de cultura, pentru care doresc sa felicit atat autorii si editura, cat si organizatorii acestei manifestari, Biblioteca judeteana “Petre Dulfu”, prin domnul director, prof dr Teodor Ardeleanu.
Stimati prieteni, multi din cei care m-au precedat la cuvant au vorbit mult si frumos despre carte. Nu stiu cu ce lucruri noi as mai putea sa vin eu in fata dvs. Voi incerca totusi sa punctez doar cateva idei.
In primul rand, peste tot in lume, profesionisti de inalta competenta in serviciile de informatii, dublati si de o remarcabila cariera didactica la nivel superior, asa cum sunt si autorii acestui volum, incredinteaza memoriei cartilor o parte din experienta lor in cercetarea si interpretarea evenimentelor care fac istoria.La noi, din pacate, sunt foarte putini aceia care sa se fi incumetat sa-si asume eforturile si riscurile unei astfel de intreprinderi.
In al doilea rand, este indeobste cunoscut ca istoria o fac cei puternici si o scriu invingatorii. Asa fiind, istoricilor nu le ramane decat temeritatea de a se angaja la un efort de investigare si cercetare prin care sa faca parte Adevarului. Fireste, adevarului istoric relativ.
Relativitatea adevarului istoric nu este insa mai putin periculoasa decat relativitatea adevarului juridic, fiindca in primul caz sentintele privesc popoarele, cultura si civilizatia omenirii.Pe cale de consecinta, produsele analitice ale serviciilor de informatii pentru securitate, daca sunt corect identificate si bine utilizate, pot contribui intr-o importanta masura la reducerea gradului de relativitate a adevarului istoric.
Cred ca acesta a fost obiectivul pe care si l-au propus autorii si, dupa opinia mea, au izbandit pe deplin.
In al treilea rand, informatiile de factura enciclopedica inteligent coroborate cu informatii inedite, provenite din experienta profesionala personala, mai cu seama a autorului aici de fata, dl general Aurel Rogojan, fac ca o lucrare de factura academica sa fie citita cu cel mai viu interes.In concluzie, as caracteriza aceasta carte drept un compendiu al unor adevaruri grave despre evolutia istorica a unora dintre problemele fundamentale ale securitatii regionale, continentale si chiar mondiale. Socot ca nu este nici-o exagerare in aceasta afirmatie.
Stimati prieteni, dati-mi voie ca, in incheiere, sa felicit din nou si cu toata caldura autorii lucrarii si editura. De asemenea, doresc sa va aduc omagiul meu dvs, cititorilor virtuali de carte buna, care, dupa cate imi dau seama, sunteti in numar foarte mare.
Va multumesc pentru atentia pe care mi-ati acordat-o.”
Victor RONCEA
Vezi si ZIUA ONLINE

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova