Victor Roncea Blog

Aleksandr Bovdunov: – Domnule Bădescu, sunteţi cel mai cunoscut geopolitician român. Ştim că în acest an trebuie să fie editată la Bucureşti cartea geopoliticianului rus Aleksandr Dughin “Bazele geopoliticii” cu prefaţa dumneavoastră. De ce acest gânditor v-a atras atenţia? Ce înseamnă publicarea acestei cărţi pentru România?

ILIE BADESCU: – Domnul Aleksandr Dughin ilustrează, în viziunea mea, un stil geopolitic reprezentativ pentru noua identitate strategică a Rusiei de după căderea Cortinei de fier, cand Europa şi lumea se aflau în primejdia de a intra într-o perioadă de recrudescenţă a războaielor reci, ca răspuns la presiunea globalizării, pe de o parte, şi la impasul gestionării diferenţelor, pe de altă parte. Domnul Dughin abordează noua conjunctură a lumii de după căderea Cortinei de fier, printr-un stil de gândire geopolitică pe care eu îl asimilez geopoliticii sinergiilor. Este drept că Domnia Sa îmbrăţişează ideea conform căreia destinul lumii depinde în mare măsură de marele dualism geopolitic – talasocrație versus telurocraţie – dar evidenţiază şi sinergiile, adică acele tipuri de experienţe şi de subspaţii geopolitice în care şi prin care se poate afirma unitatea sub forma sinergiilor geopolitice (de la grecescul syn-ergos, care înseamnă „împreună-lucrare”). A gândi asupra lumii astfel înseamnă a gândi împreună cu lumea şi nu alături de lume ori şi mai rău: la marginea lumii.

Modul în care domnul Dughin gândeşte asupra Europei şi asupra lumii arată nu doar străduinţa domniei sale de a situa Rusia acolo unde este de fapt, în Heartland, în miezul lumii, ci şi de a regândi întregul dimpreună cu cele două tipuri de diferenţieri lăuntrice ale lui: diferenţele care poartă cu ele ameninţarea rupturilor şi cele care au vocaţia unităţii, contribuie la reunificările lumii. Putem fi sau nu de acord cu înclinaţia domniei sale de a asimila sinergiile geopolitice ale Eurasiei la axele geopolitice ale Rusiei în calitatea ei de pol continentalist al geopoliticii sistemului mondial, dar ideea însăşi că sinergiile geopolitice se aliniază celor două puteri majore: continentaliste şi maritime sau talasocratice, merită o examinare serioasă. Domnia sa relansează analiza axială şi deopotrivă analiza scalară a lumii, metode care permit evidenţierea vectorilor geopolitici mici şi a celor mari, astfel că poate fi pusă în lumina fiecare parte din întreg nu doar întregul: şi Rusia, şi America sau Japonia ori China, dar şi România, Albania, Moldova, ori Transnistria etc.

Domnul Dughin nu se sfieşte, cum spuneam, să lege procesele geopolitice ale lumii de imperativul revenirii Rusiei în centrul scenei geopolitice a lumii şi chiar dacă părerile şi concluziile mele ar aduce nuanţări şi uneori diferenţieri notabile nu putem să nu salutăm efortul unui savant rus de a regândi lumea împreună cu lumea, nu împotriva lumii, de a compune oglinda lumii aşa cum este ea, cu bune şi rele, cu mari primejdii şi cu semne încurajatoare. Traducerea cărţii dlui Dughin face parte din ceea ce cred eu că este vocaţia culturii româneşti (ca şi a Rusiei, la alta scară, evident, cum şi subliniază domnul Dughin): aceea de punte între Orient şi Occident, dar mai ales de vocaţia României pentru promovarea sinergiilor geopolitice, adică pentru căutarea modurilor de a gândi împreună, a lucra împreună etc.

Cine-ar putea să-şi imagineze, de pildă, că Răsăritul Europei ar putea fi regândit fără Rusia? Dacă cineva crede lucrul acesta este ori idiot ori vreun prost oarecare. Românii cunosc bine Rusia spiritului, adică Rusia universală, au cunoscut bine şi Rusia care a expiat acel teribil imperiu păgân din istoria răsăriteană, este vorba despre bolşevism, şi care-a adus imense suferinţe deopotrivă poporului rus şi român (deodată cu a tuturor popoarelor din lagărul acelui imperiu păgân).

A traduce cartea celui mai reprezentativ geopolitician rus – şi deopotrivă între cei mai reprezentativi pentru Răsăritul Europei – este, cred eu, o reacţie, oricât de întârziată, de a sincroniza chiar şi numai la scara spaţiului răsăritean circulaţia creaţiei ştiinţifice a popoarelor acestui spaţiu. Persistă între culturile răsăritene un decalaj, cu efecte negative, între circulaţia cărții teoretice şi circulaţia cărţii beletristice. Se poate crea impresia, cu totul eronată, că Răsăritul nu gândeşte profund, că nu creează teorii ştiinţifice comparabile cu cele occidentale ceea ce, pe cale de consecinţă, va aduce confirmări tezei colonialismului mental autoindus. A ceda unei tentaţii de indiferentism intercultural între culturile Estului nu foloseşte acestor culturi, ci eventual politicilor cinismului care-şi au şi ele centrele lor de putere. Traducerea cărţii domnului Dughin este deopotrivă un fapt de recunoaştere a unei cărţi de valoare şi deopotrivă un exerciţiu de dialog intercultural într-un mediu prea adeseori înecat de indiferenţă, necunoaştere, necomunicare şi expus primejdiei reînvierii războaielor reci multiplicate (la scara regională de data aceasta, însa nu mai puţin ameninţătoare).

Aleksandr Bovdunov: – Ce rol geopolitic joacă România acum? Există geopolitica României, ca subiect independent în politica europeană? Care este cea mai profitabilă strategie geopolitică pentru România?

(more…)