Posts Tagged ‘George Calinescu’

EXCLUSIV. Eminescu şi masonii. Generalul Ilie Torsan, specialist în criptologie, a “spart” Codul lui Eminescu. VIDEO – Interviu Ziaristi Online

Gen. Ilie Torsan specialist in criptologie - despre Mihai Eminescu -foto Victor Roncea Ziaristi OnlineIlie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu, Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).

Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.

Documentare extrasă din articolul “Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic“:

Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.

Eminescu Arh-AnghelLa două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.

Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea RoCitiţi şi: A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Două lucrări ale Profesorului Ilie Torsan despre Eminescu via Roncea.Ro:

ILIE TORSAN Investigatie Criptologica by Dan Toma Dulciu

Ilie Torsan Mihai Eminescu Documente….si Enigmele lor. by Dan Toma Dulciu

A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Simbolistica masonica de la mormantul lui Eminescu si din volumul de Poesii publicat de MaiorescuLa 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.

Dosar-Interdictie-Mihai-Eminescu_Ro-via-Ziaristi-Online-si-Roncea-Ro

A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.

Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – Misterele Editiei Princeps (1883) – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut  loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:

Poetul Mihai Eminescu incarcerat - detaliu de pe coperta editiei Princeps a Poesiilor editate de Maiorescu

Lui Eminescu i s-a pus cruce - detaliu de pe coperta editiei Princeps a Poesiilor editate de Maiorescu

Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:

POESII-de-Mihai-Eminescu-cu-numele-Veronicai-Micle-ascuns-in-grafica-copertei-editiei-princeps-de-Titu-Maiorescu-Ziaristi-Online-Civic-Media

Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale “Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps”o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).

“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.

Diploma Societatea Carpatii - Mihai Eminescu - Civic Media - Ziaristi Online - Roncea Ro

Guvernul a desfiinţat “Societatea Carpaţii” – – infiintata simbolic la 24 ianuarie (Unirea Principatelor) 1882 – chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor”, se aminteste in documentarul publicat de subsemnatul, George Roncea si Nae Georgescu pentru Mihai-Eminescu.Ro, portal unde sunt prezentate de catre jurnalistul si istoricul George Damian si notele informatorului si spionului Securitatii Austro-ungare baronul von Mayr catre “Contele Kalnoky; Biroul de Informatii” despre Eminescu si “o consfatuire secreta a Societatii Carpatii”. Pe acelasi site In Memoriam Mihai Eminescu gasiti integral si lucrarile Eminescu – drama sacrificarii – de  Theodor Codreanu  si Boala si moartea lui Eminescu – de Nicolae Georgescu cat si VIDEO: Primul film documentar despre Eminescu, realizat in 1914: “Eminescu, Veronica, Creanga”.

Conferinta Mihai Eminescu - Civic Media Sociologie - Prof Constantin Barbu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.

Semnificativ, in ziua internarii sale abuzive Eminescu lasase spre tipar ultimul sau articol aparut vreodata in “Timpul” si in presa timpului: “Pentru libertatea presei” (documentul in facsimil este disponibil aici: Controversele arestarii lui Eminescu in ultima sa zi de la ziarul Timpul: 28 iunie 1883. Nae Georgescu: Cele trei arestari ale lui Eminescu. DOCUMENTE via Constantin Barbu). Articolul magistrului nostru, Mihai Eminescu, este valabil si azi, cuvant cu cuvant, litera cu litera, virgula cu virgula, punct cu punct. Este datoria noastra sa-i continuam lupta, pentru libertatea neamului romanesc.

Victor Roncea

15 iunie 2013

Cititi si Profesor Theodor Codreanu: Eminescu şi CARTEA (pornind de la ediţia N. Georgescu). Diferenţa dintre CARTEA lui Dante şi a lui Eminescu şi „cărţile” moderniştilor şi postmoderniştilor

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania acorda Premiile “Eminescu, ziaristul” pe 28 iunie la Muzeul National al Literaturii

Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti

Eminescu - Revista Familia 1889 - via Civic Media Ro si Ziaristi Online

Cititi si: Ce n-au reusit Plesu si Manolescu la Bucuresti au indeplinit ucrainenii: Eminescu decapitat la Hliboca, Raionul Adâncata – Cernauti, din Bucovina ocupata »

VIDEO: Profesorul Nae Georgescu despre editiile Poesiilor lui Eminescu. PROMO INTERVIU TRIBUNA

Cristina Țopescu: Băsescu este bântuit de demoni. Breban, Theodorescu sau Simion, noul ambasador al Romaniei la UNESCO. Manifestul de la Cluj care i-a scos din minti pe Manolescu, Plesu, Liiceanu si Patapievici. Săptămâna spionilor

Desen de Eugen Mihaescu - Protest fata de Traian Basescu, ICR si GDS

desen de Eugen Mihaescu

Ziaristi Online:

Cristina Țopescu: Băsescu este bântuit de demoni

Desen-de-Eugen-Mihaescu-Protest-fata-de-Traian-Basescu-ICR-si-GDS-736x1024

„Eu am făcut o greşeală la ultimul referendum. Şi greşeala a fost că până la urmă, deşi pierdeam, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet această greşeală. Dacă mă mai suspendă o dată, de data asta mă bat cu ei să iasă electoratul la vot”, a spus preşedintele în interviul dat lui Robert Turcescu.

Aurel Rogojan: Săptămâna spionilor – la Bucureşti şi Moscova

FSB Meeting with Vladimir Putin - Kremlin Ru - Ziaristi Online Ro

La Bucureşti, pe 11 februarie, Traian D. Băsescu s-a întâlnit cu “Colegiul şi activul de comandă al SIE“. La Moscova, pe 14 februarie, Vladimir V. Putin s-a întâlnit cu “activul de comandă şi Colegiul extins al FSB“. Înainte vreme se spunea, şi la Bucureşti, ca şi la Moscova, “activul de partid şi de comandă”.

Constantin Barbu: Cine a fost şi ce a mai rămas din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu? Plagiatele mici ale ambasadorului Romaniei la UNESCO

Ipochimenul Manolescu apud Calinescu si patibularul Patapievici apud Basescu

Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.

Noua Tribuna de la Cluj cu Mircea Arman Redactor Sef - Ian 2013 - Ziaristi Online

Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.

Noi propuneri la UNESCO in locul lui Nicolae Manolescu: academicienii Eugen Simion, Razvan Theodorescu sau Nicolae Breban. Surse MAE: Manolescu a cheltuit pe chiria de la Paris 396.000 euro

Academicienii Eugen Simion si Razvan Theodorescu - Ambasador UNESCO Paris

Criticul Nicolae Manolescu, care este si foarte activ pe numeroase alte functii, urmeaza sa fie retras de la post in scurt timp, dupa 5 ani si jumatate de mandat, afirma sursele MAE citate. Conform acestora, cei care se detaseaza pentru ocuparea prestigioasei pozitii de la Paris sunt cunoscutii academicieni Eugen Simion si Razvan Theodorescu dar si Nicolae Breban, care spera insa sa preia destinele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce s-a demonstrat ca Nicolae Manolescu a falsificat statutul USR pentru a ocupa functia de presedinte intr-un al treilea mandat. Cei trei au avantajul ca sunt si academicieni, spre deosebire de Nicolae Manolescu.

Cine a fost şi ce a mai rămas din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu? Manifestul de la Cluj care i-a scos din minti pe Manolescu, Plesu, Liiceanu si Patapievici. Ce au în comun Silviu Brucan şi Vladimir Tismăneanu? Totul la Ziaristi Online

Ipochimenul Manolescu si patibularul PatapieviciZiaristi Online:

Constantin Barbu: Cine a fost şi ce a mai rămas din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu? Plagiatele mici ale ambasadorului Romaniei la UNESCO

Ipochimenul Manolescu apud Calinescu si patibularul Patapievici apud Basescu

Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.

Manifestul de la Cluj care i-a scos din minti pe Manolescu, Plesu, Liiceanu si Patapievici. Noua Tribuna de Mircea Arman

Noua Tribuna de la Cluj cu Mircea Arman Redactor Sef - Ian 2013 - Ziaristi Online

Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.

Mircea Platon: Ce au în comun Silviu Brucan şi Vladimir Tismăneanu

Legitimatie Brucan Tismaneanu GDS PCR Komintern

Chiar aşa, ce are în comun dl Tismăneanu cu tovarăşul Brucan? Răspunsul cere o coborâre în arhivele istoriei recente. Să începem cu istoria cea mai recentă, cea a sprijinului acordat de dl Tismăneanu Preşedintelui Băsescu.

Scandal demn de atentia UNESCO, MAE, USR, Academiei Romane si mediului universitar: Nicolae Manolescu este acuzat de Marin Mincu, post mortem, ca a plagiat grosier Istoria Literaturii Romane a lui George Calinescu


Plagierea scandaloasa a Istoriei lui George Calinescu

de Marin Mincu / Polemos (Editura Compania)

Nu stiu daca sunt multi cei care au luat cunostinta de raspunsul pe care i l-a dat, de curând, N. Manolescu, la Craiova, unui reporter al revistei „Mozaic“ (vezi nr. 2, 2009), când a fost intrebat de ce l-a exclus pe Adrian Marino din „lista“ sa. El a afirmat transant, chiar extrem de agresiv, ca acesta „n-a avut nicio idee personala!“. Dincolo de faptul categoric ca acest verdict minimalizator atât de violent asupra importantei lucrarilor hermeneutului Adrian Marino nu este deloc adevarat, prin efect de bumerang, enuntul respectiv i se poate aplica lui insusi.

Intr-adevar, in aceasta „istorie critica“, Manolescu n-are nicio idee personala! Pâna la 1941, el il „compileaza“ foarte cuminte pe G. Calinescu, pe care-l citeaza de peste 500 de ori (adica, in conformitate cu indicele de nume, il citeaza pe 500 de pagini diferite, dar, in realitate, chiar trece de o mie de ori, daca luam in considerare faptul ca, adeseori, Calinescu este citat de doua-trei ori pe aceeasi pagina), iar dupa aceasta data se imprumuta abundent de la unii critici pe care-i citeaza deformat (Ion Negoitescu, Laurentiu Ulici, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Cornel Ungureanu) sau aparent polemizeaza cu altii (considerati de el in mod eronat drept „teoreticieni“), carora le absoarbe buretos ideile.

Probabil pentru a preintâmpina contestarea, de altfel previzibila, a metodei sale compilative, in „Introducere“ va sustine, defensiv, ca „in imensa Istorie a lui Calinescu nu exista nicio trimitere la un nume de critic…“. Da, dar Nicolae Manolescu nu este, in niciun caz, egal cu G. Calinescu, care avea o viziune critica proprie si o metoda personala. Apoi, de la inceput, dupa cum se poate constata, el isi va face un titlu de glorie din asumarea programatica a citarii oneste a contributiilor critice anterioare. Initial (cel putin in volumul publicat in 1990), noutatea auto proclamata a intreprinderii sale consta chiar in recunoasterea avansarii criticii autohtone prin semnalarea corecta a ideilor si judecatilor care apartin altor critici. Când trece de primul volum, insa, N. Manolescu sufera o amnezie surprinza toare, uitând aproape total principiul deontologic pe care si-l impusese (acela al citarii punctuale a predecesorilor). Acum recurge la o subtila manipulare pro domo a receptarii critice contextuale, numindu-i abil doar pe acei critici care nu-i lezeaza cumva autoritatea si omitându-le numele celor din care se imprumuta copios. Date fiind dimensiunile lucrarii, nu este prea usor pentru cineva sa reuseasca sa sesizeze toate situatiile in care criticul se foloseste de acest procedeu necinstit al deposedarii critice flagrante.

Am constatat cu surprindere ca pâna si sintagma atât de discutabi la („istorie critica“) din titlul cartii lui ii apartine tot lui G. Calinescu, care o foloseste primul in scrisoarea adresata catre Alexandru Rosetti la 23 octombrie 1936: „Te previn ca, fara sa vreau sa cad in exagerari, doresc sa fac o Istorie critica a literaturii române…“ (Cursivele ii apartin lui G. Calinescu, textul scrisorii fiind citat de Al. Piru in prefata sa la reeditarea Istoriei literaturii române de la origini pâna in prezent, editura Minerva,1982.) Este absolut inadmisibil ca paternitatea ideii lui Calinescu, cuprinsa chiar in titlul comunicat editorului sau, nu a fost recunoscuta vreodata public (dupa stiinta mea) de catre Manolescu. In asemenea conditii, acest rapt, ascuns intentionat, devine un simptom recidivist. De aici rezulta ca el incalca voluntar orice etica intelectuala si, desi in alte culturi se respecta aceasta cutuma inviolabila a proprietatii ideilor, in „istoria critica“, orice idee a lui Calinescu sau a altora devine automat a lui N. Manolescu.

Desi s-a vorbit destul de mult despre ambiguitatea acestei „strategii“ etice inacceptabile, n-am inteles de ce, in numeroasele comentarii critice de pâna acum (nu tocmai favorabile), s-a evitat sa se foloseasca termenul ce diagnosticheaza exact acest reprobabil procedeu manolescian, adica acel termen care are o sfera semantica foarte precisa: plagiat.

Integral la Ziaristi Online

Marin Mincu il acuza pe Nicolae Manolescu de plagiat


„Istoria critică“ a lui N. Manolescu

Între plagierea lui Călinescu şi politizarea tendenţioasă

0. Premise

Din raţiuni diverse, mi s-a părut inoportun să refer mai devreme asupra Istoriei lui N. Manolescu. Dacă m-aş fi grăbit să intervin prin­tre primii, comentariul meu – oricât de argumentat – ar fi fost pro­babil integrat unei atitudini subiective, chiar resentimentare, datorită faptului că am fost exclus, ca autor, din această istorie literară. Cum era firesc, am aşteptat ca, mai întâi, să se exprime alţi critici şi mai ales am vrut să văd ce spun cei tineri, care au dovedit că nu se lasă in­timidaţi prea uşor de vreo constrângere exterioară actului critic.
După un interval de aproape un an de la apariţia cărţii, consider că e normal să-mi expun punctul de vedere în legătură cu problemele insurmontabile pe care le ridică, la noi, după 7 decenii de la publica­rea Istoriei lui G. Călinescu, un asemenea gen de angajare critică. Personal nu mai pledez pentru astfel de lucrări individuale ce se înscriu într-o etapă anterioară, „romantică“, aş zice, a evoluţiei criticii europene. Am spus cu alte ocazii că, în a doua jumătate a secolului trecut, locul istoriilor literare a fost luat, în celelalte literaturi, de instrumente mai pragmatice şi mai percutante, cum ar fi dicţionarele de autori sau an­tologiile comentate.
Chiar dacă eu cred că sintezele scrise de un singur critic sunt de­păşite, este bine să ne reamintim care era statutul lor genetic/funcţio­nal în perioada afirmării literaturilor naţionale şi să vedem dacă acesta mai corespunde orizontului de aşteptare actual. Faptul că asemenea produse critice nu mai apar de câteva decenii indică lipsa lor de func­ţionalitate. Dar, în acelaşi timp, ilustrează şi imposibilitatea ca un singur critic să răspundă, astăzi, la toate cele trei cerinţe indispensabile pentru a putea finaliza o lucrare de o asemenea anvergură : intuiţie (pentru o omo­logare justă a valorilor), metodă (pentru a argumenta valabilitatea intui­ţiilor) şi talent epic (pentru a realiza coerenţa construcţiei critice). Nu trebuie să se eludeze, deci, că apariţia unei noi istorii literare – după aceea călines­ciană –, care să re-evalueze întreaga literatură română, presupune o perspec­tivă critică mult mai complexă decât oricare alte forme ale cercetării, perspectivă integrabilă unei viziuni epistemolo­gice actualizate.

De aceea sunt convins că, dacă nu se accede la o abordare adusă la zi – în concordanţă cu nivelul criticii din alte părţi –, atunci orice iniţiativă postcălinesciană de acest fel devine inutilă şi chiar parazitară. În urmă cu circa 25 de ani, am avansat ideea că, după Călinescu, nu se mai poate scrie decât o istorie a literaturii române de la Călinescu încoace. Această idee mi-a fost preluată de Alex Ştefănescu, care şi-a în­­ceput „istoria“ sa de la anul 1941, adică de acolo de unde o lăsase ma­­­rele critic. Se subînţelege că a te angaja să rostogoleşti pietroiul si­sific al acestei probe maxime presupune – dincolo de profesionism – o mare putere de muncă, onestitate critică şi un orgoliu nemăsurat. Până la urmă, chestiunea esenţială se referă, însă, la noutatea interpre­tărilor ca justificare reală a unui asemenea demers temerar şi la scala axiologică nouă pe care încerci să o propui. Dacă nu eşti în stare să te menţii măcar la înălţimea ştachetei hermeneutice ridicate de criti­cii contemporani şi rămâi sub nivelul mediu al acestora, înseamnă că rezultatul obţinut nu are nici o miză culturală, fiind doar o tentativă exotică de a marca momentul.
Activitatea de foiletonist convins, timp de trei decenii, a lui N. Ma­nolescu părea să aducă acele minime argumente care să confirme o posibilă reuşită, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat. Aşa cum au su­gerat şi alţi critici (printre care Cornel Ungureanu, Irina Petraş, Florin Mihăilescu, Mircea Muthu, Sanda Cordoş, Alexandru Goldiş, Paul Cernat, Bogdan Creţu, Nicoleta Sălcudeanu, Ion Buzera, Doris Miro­nescu, Daniel Cristea-Enache, Şerban Axinte, Teodor Codreanu etc.), ne aflăm în faţa unui produs hibrid, ceva indecis între plagierea lui Că­linescu şi politizarea tendenţioasă.
Cu toată stânjeneala de care sunt capabil, mă văd obligat să declar de la început inutilitatea „istoriei critice“ manolesciene, care îl plagiază nepermis pe Călinescu şi, după cum se va vedea – printr-un efect retro –, mai mult obscurizează lucrurile decât să le clarifice. După acest preambul, nu atât de optimizant pe cât aş fi dorit, în cele ce ur­mează voi încerca să semnalez cât mai succint în ce constă superfetaţia critică a acestei masive lucrări. […]

2.11. O ultimă concluzie

Orice istorie literară – făcută chiar şi de un neprofesionist ca N. Manolescu – trebuie să fie instructivă prin conţinut, dar şi proiectivă prin sugestiile hermeneutice şi axiologice oferite. Cum se poate vedea foarte bine la Călinescu, istoria literaturii române nu trebuie poluată în nici un caz prin aplicarea unei grile ideologice deformatoare. În monumentala sa ISTORIE, niciodată marele critic n-a re­curs la adoptarea unor perspective extraliterare. Din spaţiul prea generos pe care i-l acordă în carte Monicăi Lovinescu se deduce clar că această abilă manipulatoare politică de la postul de radio „Europa liberă“ este modelul criticului N. Manolescu în privinţa politizării tendenţioase a receptării marilor scriitori români. El crede, probabil, cu o naivitate jalnic asumată, că, adoptând perspectiva est-etică a Mo­nicăi Lovinescu, devine un critic mai original şi chiar mai actual. O perspectivă criti­că şi mai viciată, provenind din acelaşi exces de politizare, a adoptat – după cum se cunoaşte – şi E. Negrici în Literatura română sub comunism (2004).
Nu vreau să mai insist asupra acestor defectuoase abordări (pe­riculos de obediente în raport cu unele slogane ideologice), care au avut – după cum s-a văzut – un efect negativ retro asupra receptării normale a întregii noastre literaturi. Ca să nu fiu acuzat de o idio­sincrasie gratuită, mi se pare suficient ce-am spus până acum în acest prelungit excurs critic, unde am fost obligat să fiu cât mai tranşant. Dar tranşanţa judecăţii critice fără o argumentaţie serioasă nu ajunge. De aceea mă scuz pentru autocitarea prea abundentă la care am recurs ca să ilustrez numeroasele împrumuturi manolesciene din mine. Oricine e de bună credinţă va fi de acord că această replică la falsificările lui N. Manolescu era necesară. Pentru asta a trebuit să mă fo­losesc de argumente concrete şi excesul de citate a fost necesar pentru a-mi susţine propriile idei. Va decide cititorul onest dacă am exa­gerat sau nu.
În fine, e aproape banal să spun că N. Manolescu a făcut o eroare inadmisibilă publicând această istorie întârziată, plină de gafe interpre­tative enorme şi mustind de puroiul resentimentar al unui subiectivism deplorabil. Cu această ocazie neaşteptată s-a putut observa că aşa-zisa magistratură manolesciană a fost menţinută în mod artificial şi că în spatele autorităţii critice infailibile se ascundea multă impostură. Din păcate, criticul a pierdut, astfel, definitiv şi iremediabil, cre­dibilitatea pe care şi-o agonisise cu greu în cele trei decenii neîn­tre­rupte de corvoadă foiletonistică.

Din Marin Mincu – Polemos. Duelul cu/în idei, Editura Compania, Bucureşti, 2011

Cum s-a terminat procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra ziarului ZIUA, a lui Victor Roncea si a libertatii presei. La ce adresa ma poate gasi Nicolae Manolescu, cel despre care George Calinescu afirma ca este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”


S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!

UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.

Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.

Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.

Daca Vintu, la cererea colegului lui de “Idei in dialog”  Volodea Tismaneanu si a unui var de-al treilea de-al lui Dmitri Rogozin, nu ar fi sters arhiva Ziua, as fi putut sa fac trimitere direct la sursa (Vai, ce greu a intrat atunci stirea in ziar, pe prima pagina… mai ales dupa ce loazele lui Tismaneanu si Plesu facusera deja un “acord” cu Stoica sa renuntam la proces, moment in care i-am bagat civilizat unde meritau si apararea mi-a fost preluata de Tuca Zbarcea si Asociatii, intamplator si avocati ai presedintelui Romaniei in mai multe cauze de presa) Asa ne multumim cu ce (mai) avem: Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – www.infoziare.ro , Liiceanu A Pierdut Procesul Cu Ziua | Infolegal.ro , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – eZiare.com Ziare – Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA | Bucuresti | Ziare.com , Gabriel Liiceanu News » Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , www.editie.ro | Liiceanu a pierdut procesul cu noi, etc, etc.

Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!

Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”

UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:

Incheiere Proces Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Victor Roncea-Ziua-Libertatea presei

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Sursa: http://liiceanu.blogspot.com/

Vizionati la Adrian Suciu
Gabriel Liiceanu – O fenomenologie exhaustivă

Cititi si George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova