Posts Tagged ‘george cusnarencu’

Recuperari culturale: Poetul Dumitru Stancu despre Tutea, Nichita, Eminescu si Teatrul de Poezie – VIDEO. DOCUMENT – O Prefata inedita a lui Edgar Papu la cartea lui Dumitru Stancu, “Stampe germane”, interzisa de regimul comunist

Dumitru Stancu - Teatrul de Poezie Mihai Eminescu - Nichita Stanescu - Arhiva Ziaristi Online

Poetul Dumitru Stancu la Muzeul Bucurestilor – Palatul Sutu, in timpurile Teatrului de Poezie al carui presedinte de onoare era Nichita Stanescu


Dumitru Stancu despre Petre Tutea si Nichita Stanescu de bindiribli

Sursa, alte imagini video si detalii la: Bindiribli

Simpozionul si Teatrul de Poezie Mihai Eminescu - Edgar Papu, Dumitru Murarasu, Alexandru Oprea, Ioan Alexandru, Dumitru Stancu, Nichita - Ziaristi Online

Documentul olograf si evocarea Edgar Papu aici: Poetul Dumitru Stancu despre Edgar Papu si Teatrul de Poezie. Evocare cu un document olograf inedit – o prefata interzisa la o carte interzisa: “Stampe germane” »

VIDEO: Sora lui Nichita Stanescu despre moartea poetului: “Pe semne ca asa se hotarase la Comana, la Gogu Radulescu”. Interviu cu EDGAR PAPU: “M-a preocupat cu statornicie descoperirea contributiei pe care spiritul romanesc a dat-o omenirii”. DUMITRU STANCU despre Nichita si Petre Tutea


Moartea si viata lui NICHITA, evocate de sora sa, Mariana de VictoRoncea
Nichita-Stanescu-si-Mariana-vs-Gogu-Radulescu-Ziaristi-Online
Mariana Stanescu, sora lui Nichita: “Pe semne ca asa se hotarase la Comana, la Gogu Radulescu. Ori cu el si dirijat de ei, ori deloc!”

VIDEO/FOTO ALBUM (c) la Ziaristi Online


Dl. Dumitru Stancu despre Petre Tutea si Nichita de bindiribli
VIDEO: Bindiribili.ro

Cititi si:

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII. 20 de ani de la moartea marelui carturar roman, “parinte al protocronismului romanesc”. Documente inedite relative la procesul, condamnarea si hartuirea sa de catre agentii kominternului si ai neokominternului. FOTO/VIDEO/DOC

Ziaristi Online:

Interviu cu EDGAR PAPU: “M-a preocupat cu statornicie descoperirea contributiei pe care spiritul romanesc a dat-o omenirii”

Edgar Papu la batranete - Ziaristi Online

Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…

ÎNAPOI LA DANTE! Un eseu de Theodor Codreanu despre “Estetica lui Dante” de Edgar Papu. IN MEMORIAM

Prof Theodor Codreanu Nae Georgescu Grigore Lese Ilie Badescu Conferinta Eminescu

În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.

Petre Anghel: Cadre sociale şi duhul creaţiei. In Memoriam Edgar Papu

Edgar Papu via ZF

În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.

Turnatori pierduti in Labirint

de George Cusnarencu

Voi scrie azi despre turnatorie si despre turnatori, aceasta bogata masa de manevra pentru orice sistem represiv din lume. Turnatorii au fost mereu banuiti, dar niciodata dovediti. Turnatorii iti zambesc in fata si te injunghie cand te intorci cu spatele. Ei iti acopera mainile cu miere si iti umplu cu fecale coastele si destinul. E o marsavie care este condamnata sa ramana mereu anonima. Cu cat mai voluminoasa este opera mizerabila a turnatorilor, cu atat mai bine este pastrata activitatea lor neostoita. Care, in ceea ce ne priveste, de multe ori a stalcit carierele unor oameni capabili sau a trimis oameni nevinovati direct in puscarii. Sau invers, a facilitat ascensiuni fulminante explicabile tocmai prin zelul acestor turnatori. Cand s-a ho­tarat infiintarea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), argumentul oficial a fost tocmai ca acest organism trebuia sa aduca la lumina turnatorii Se­curitatii regimului Ceausescu. Ceea ce parea ca va fi un proces de demascare a sutelor de mii de turnatori abjecti, s-a dovedit pana la urma doar demascarea unor persoane publice care ocupau locuri vizibile in anii tranzitiei capitaliste din noua Republica. Ceea ce parea ca va fi un proces complet si profund, s-a dovedit o activitate de inlaturare a unor persoane incomode, pe de o parte, si stergerea urmelor de colaborare a altora, puternici ai zilei.

Continuarea la Ziaristi Online

Cușnarencu a zis: “Pitorescul pretioaselor ridicole”. Cuplul Plesu si Liiceanu – pitoresc, contorsionism, securism

de George Cușnarencu

Intre divortul columbenilor si supararea Zavorancei, ridicoli prin incercarea de a pune pe tapetul televiziunilor propriile lor inutilitati, un cuplu inedit incearca sa ia prim planul vietii mondene: nedezlipitii Plesu si Liiceanu.

Un cuplu nici pe departe atat de celebru, e drept, la fel de tenace insa, care se deosebeste de celelalte doua prin cel putin trei subtilitati: in primul rand, e vorba de nivelul intelectual, apoi e vorba despre faptul ca cei doi elitisti incearca sa atraga atentia folosind banii televiziunii publice si, in fine, ca nu atrag atentia nimanui. Cu toate acestea, daca cele doua cupluri sunt pur si simplu ridicole, cuplul elitist face parte din categoria numita a pretioaselor ridicole. Adica, pentru cei care nu au citit comedia lui Molière, ar fi vorba despre prostia cu aere “spirituale”.

Prostia e uneori splendida, dar doar atunci cand este nuda, nu cand e captusita cu pretentii supraevaluate. Este cazul semidoctilor de azi care eliberati de tirania unei culturalizari inrobitoare isi fac cultura fie citind SMS-uri, fie uitandu-se la televizor pentru a-si insusi “opinii” si a le transmite mai departe cu aerul unei maxime superioritati. “Un prost gaseste intotdeauna unul mai prost care sa-l admire”, scria Nicolas Boileau cam in aceeasi epoca in care Molière descria agresivitatea inculturii intruchipate de burghezii parveniti ai timpului sau. Cum vedeti, lucrurile nu s-au schimbat de-a lungul secolelor, chiar daca intre timp avem politicieni parveniti si versati, cu vile, tablete iPad si masini 4×4. Cum ati inteles, nu vorbesc despre cuplul Plesu-Liiceanu. Vorbeam despre semidoctii pe care ii vedem etalandu-se la televizor. Nici Plesu, nici Liiceanu nu fac parte din categoria semidoctilor, desi, la randul lor, sunt admirati de cativa prieteni si cativa semidocti cu aere de provincie. Cu toate acestea, cuplul Plesu-Liiceanu nu se da inapoi de la a lumina poporul semidoct la televizor, probabil din nevoia exihibitionista de a ne oferi din prea plinul gandirii lor si, in consecinta, de a ne demonstra cu tot dinadinsul ca sunt niste pretiosi ridicoli. Pe undeva, sunt si ei niste parveniti, chiar daca ceva mai culti.

Daca ne uitam la Plesu, cum a evoluat el de la un cercetator anonim aciuat pe la un institut de pe vremea lui Ceausescu, care prindea si el iesiri anuale pe la congrese internationale, nu putem sa ne reprimam o intrebare. Ce l-a creditat pe Plesu sa fie ingreunat cu functii cu mult peste opera lui subtire? Ministru al Culturii  in anul 1990 si de Externe in 1997! Membru in CNSAS, contrar dispozitiilor legale, cu rang de inalt demnitar! Consilier prezidential al lui Basescu! Revista Dilema! Emisiuni la TVR! (*) Toate aceste dregatorii oferite unui singur om, care s-a dovedit a nu avea nicio calificare si nicio performanta palpabila. Este un soi de parvenitism si asta, nu?

Cu Liiceanu, conducatorii Romaniei s-au dovedit mai zgarciti, macar in ceea ce priveste dregatoriile inalte. El s-a multumit cu Editura Politica privatizata pe numele lui si apoi cu afacerile de acolo facute cu multi bani publici. Putem spune ca este si el un parvenit. Molière a avut geniu.

Mai departe: de ce este cuplul Plesu-Liiceanu pretios?

Continuarea la Ziaristi Online

CATA DREPTATE (SI FRICA) ARE PATAPIEVICI: E pielea "lor" in joc! Truismele unui servitor credincios

Truismele unui servitor credincios
George Cusnarencu

Ca Evenimentul Zilei este oficiosul lui Traian Basescu, alaturi de televiziunea “fratilor Paunescu”, acompaniate de pretentiile elitiste ale revistei 22, poate observa oricine. Ma uitam zilele trecute la o doamna intepata de la revista intrebarii perpetue (cine a tras in noi?) cum se agita in scaun, nefiind de acord cu nicio propozitie care se rostea la Antena 3 a lui Voiculescu unde, culmea, era invitata. Era deontoloaga, era frenetica. Se mira ca revista 22 este perceputa ca o portavoce a lui Basescu si nega, declarand ca in paginile ei nu exista niciun articol laudativ la adresa lui Zeus. Ei, nu! Acolo, linguseala este o lotiune mai tare decat galenika. Cand nu este laudat direct Boss-ul suprem, se practica zelos, ca si la EVZ, stilul inventat sub regimul lui Ceausescu si preluat pe nemestecate de mai tinerii intrati in randurile ziaristilor de tip nou: acela de a lansa articole si declansa dezbateri pornind tocmai de la cuvantarile si frustrarile Carmaciului. Critica omnipotentul carmaci Ceausescu in vreo cuvantare profesorii care dadeau meditatii, ideea era imediat reflectata in presa de partid si de stat, Scanteia si Romania Libera (stil vechi). Erau criticati in alta cuvantare medicii care nu voiau sa se reformeze, se si pornea sarabanda articolelor critice la adresa medicilor obtuzi etc.

Preluand tehnica, viabila cum se vede in orice epoca, fie ea comunista sau capitalista, fie ea sustinuta de dinozaurii vechiului regim ceausist, fie de fundamentalistii basescieni, lingaii de azi oscileaza intre a fi lingai dizgratiosi, gata sa schimbe limbile pe posturi de ambasador sau de presedinte al ICR sau pentru un biet sediu de pe Calea Victoriei 120 si lingaii de serviciu, gata sa sara in barca marinarului doar pentru ca au fost impinsi de la spate de maestrii lor din umbra.
Critica Basescu “greva” magistratilor, cum incepe sa creasca sentimentul indignarii la raspandacii din oficioase, gata sa puna independenta magistratilor la zid cu un patos mai ceva decat libidoul Anei Pauker. Asadar, nimic nou sub soare. De la Palat pica intotdeauna pleasca privilegiilor, iata un adevar cu caracter de axioma. Dupa ce Mihaies, vicepresedinte la ICR, l-a infierat pe Obama doar pentru ca stapanul lui de la Cotroceni s-a aratat nemultumit ca administratia americana nu-l primeste la Washington, acum presedintele ICR, numit cu ani in urma de Traian Basescu, porneste o serie de articole in EVZ pe tema televiziunilor. Ca nu vorbeste despre cum au membrii familiei sale pozitii atat de bine remunerate de la buget chiar sub regimul lui Basescu, nu este de mirare. Dar de ce l-ar interesa pe filozoful facut din inginer fizician problema televiziunii, ei bine, asta pare mai greu de descifrat, cel putin pentru coafezele care-i devoreaza povestile pornografice. De ce ar cobori din sferele conceptuale un filozof tocmai in noroiul produs de televiziuni? Ia sa vedem.
Sunt unul din cei care au citit prima carte a lui Patapievici cu creionul in mana, deprindere de filolog. Sunt unul dintre cei care au scris la vremea respectiva, cand inca omul nu prinsese viteza, ca lucrarile lui sunt o colportare de citate din autori diversi si obscuri si nicio idee proprie. Lucru pe care il observ si acum, cand se opreste la rolul televiziunilor in societatea capitalista. Da un titlu interesant editorialului sau, “Televiziunea, un pericol pentru democratie”, dar citeaza din cartea lui Karl Popper, care se numeste “Televiziunea, un pericol pentru democratie”! Niciun minim efort pentru a inventa un titlu original! Mai citeaza in rezumat cateva idei din John Condry (Thief of time, unfaithful servant) care se plangea, prin 1993, ca televiziunea distruge sufletul copiilor americani, pentru ca din Popper sa preia ideea ca televiziunea trebuie adusa pe drumul cel bun, prin constrangerea unei legi, pentru ca a devenit un pericol in societatea democratica si si-a pierdut caracterul formativ. So what?, cum ar fi zis Lenin. Lucruri adevarate in mare, informatii fumate, la nivel de 1994, platitudini pseudo-stiintifice pentru fetele de la Apaca, truisme. Daca imi amintesc bine, cu un deceniu in urma, chiar Patapievici si elitistii de la GDS militau aprig impotriva ideii de ingradire a “libertatii presei” prin legi democratice. Acum, s-a schimbat stapanul, se pot schimba si ideile, chiar si citatele. Cat despre ideea lui Popper, pe care o descopera cu uimire Patapievici, putem spune ca aceste constrangeri au existat la noi pe vremea cand televiziunea chiar avea un rol formativ: in anii dictaturii ceausiste. Asadar, nu mai trebuie pierdut timpul cu aflarea de solutii noi. In concluzie: ce are Patapievici cu televiziunea, cu Popper si Condry? Pai, e campanie electorala, stapanul lui a criticat televiziunile care il critica non-stop, a mai zis nu stiu ce studiu ca televiziunile mogulilor sunt un pericol pentru statul de drept (!), ia sa ia si filozoful atitudine, poate mai primeste un mandat la ICR. Filozoful de la ICR ne-a amenintat ca editorialul lui va urma cu exemple din tara noastra. Pot sa pun mana in foc ca va fi vorba despre televiziunile mogulilor, adevarate pericole pentru “democratia” lui Traian Basescu. Voilá!

CRONICA de marti: Nu exista libertate fara lanturi

de George Cusnarencu

Incerc sa rememorez sfarsitul de an 1989. Tinerii iesiti pe strada sa apere “cu pieptul gol”, cum suna un cliseu al vremii, Revolutia. Revolutia la care tineam atat de mult! Cu atat mai mult cu cat cele mai multe victime ale “teroristilor” fusesera acesti tineri, singurii fata de care continuam sa avem respect, macar atat cat vom trai. Ceea ce a urmat, anii de framantari, de cautari si, in cele din urma, de asezare in niste tipare primite din Occident, n-a mai avut nicio legatura nici cu Revolutia (care intre timp s-a dovedit un altfel de lovitura de stat), nici cu tinerii de pe strada (ei sunt cei care sunt scosi mereu in fata cu ocazia tuturor razmeritelor care camufleaza lovituri de stat), nici cu idealurile revolutionare, nici cu lacrimile parintilor, nici cu puloverele de lana. Dimpotriva, de douazeci de ani devenim tot mai constienti ca sacrificiul tinerilor putea sa lipseasca intr-o societate mercantila, ca lucrurile au fost rasturnate, pentru ca locurile vacante sa fie ocupate de insi din randurile doi si trei, ca idealul si entuziasmul fostilor tineri de atunci s-a transformat in goana dupa certificate aducatoare de privilegii si ca societatea visata in acele momente nu este decat aceeasi masinarie a saraciei si umilirii. Uneori, chiar cu accente mai dramatice decat cea de dinainte de 1990. Tinerii de atunci au imbatranit, uneori, prea urat, idealurile lor s-au ofilit si au fost macerate in etuvele societatii de consum, visele au fost strivite de rotile grele ale indiferentei, alienarea s-a asternut acolo unde altadata era solidaritate. Si, mereu, in mintea celor care n-am avut norocul sa murim ca prostii la Revolutie, a supravietuit ca o nuca tare o idee, singura idee care ne mai motiva viata: aceea ca tinerii sunt salvarea noastra. Ca impetuozitatea lor, curajul lor, idealismul lor, toate la un loc ne pot salva sufletele noastre chinuite si uscate de indoieli si tagada. Am trait cu aceasta speranta in suflet pana cand speranta a murit inaintea mea. Culmea, in carti, si in cliseele devenite ridicole, se spune ca tocmai speranta moare ultima. Ce prostie ingamfata! Unde sunt tinerii? Incet-incet, peste ei s-a asternut lespedea de beton a unui intreg cimitir care a ajuns societatea. Disperarea si-o ineaca in alcool, alienarea in sex, lipsa de identitate in droguri. Astea le-a adus lor Revolutia din momentul in care s-au nascut liberi. Si ne incapatanam sa avem inca mari asteptari de la tineri, acele asteptari pe care le are un ratacit in desert cand viseaza la cisterne de apa. Asteptarile unui pierdut prin munti inghetati in cautarea unui culcus cald. Spunem: daca toti au fost si am fost manjiti de 20 de ani de balacareala fetida, in care baietii destepti s-au asezat la carma si de acolo si-au biciuit fara incetare supusii, daca tot ceea ce ni se parea mai liber a fost pus in lanturi si daca libertatea noastra nu exista decat legata in lanturi, atunci numai tinerii sunt cei care ne pot mantui. Spuneam: daca sforarii, mincinosii, hotii si escrocii au ajuns in cele mai inalte scaune ale societatii zise libere, atunci doar tinerii sunt cei care pot rupe lanturile si aduce visata si adevarata libertate. Ba unii dintre noi, ajunsi in situatia de a crede ca viata reala este doar cea pe care potentatii ne-o povestesc la televizor, au fost convinsi ca pana si minciuna votului uninominal este o parte a realitatii. Ca si ideea ca, in acest fel, viata politica se va primeni, ca “sangele tanar” este acela care va revigora nu numai societatea, ci si viata noastra uscata. Cata dezamagire! Si cate dezamagiri s-au asezat apoi peste vechile dezamagiri! Ce am vazut noi din noua clasa politica aparuta din neant dupa votul uninominal? Tineri bouleni sau smecheri nascuti batrani si fara coloana vertebrala. Tineri deveniti plastilina in mainile deloc creatoare ale unor sacali imbatraniti in rele. Tineri yesmeni, soldati ai partidului, mai credinciosi chiar si decat soldatii de plumb. Tineri ajunsi parlamentari prin votul cetatenilor doar pentru a ascunde potlogariile celor din randul doi, care ii manevreaza ca pe niste marionete. Tineri pentru care indicatiile de partid democrat inseamna azi ceva mai mult decat furia noastra impotriva serbarilor uteciste. Tineri care se agita ca niste moluste intr-un lac aproape secat doar ca s-o voteze pe fata sefului, de parca aceea ar fi sora lor, binefacatoarea lor. Toti ar face azi orice ca sa ajunga din urma metehnele parintilor lor politici. Toti cu gandul ca peste cativa ani, asa, fara coloana vertebrala, fara oase in burta, fara nimic in creier, dincolo de smecherie, vor ajunge in scaunele marilor ambitii. Prin intrigi si slugarnicie, dupa modelul celor imbatraniti in furtisaguri. Pentru acesti tineri, idealul a murit inca din zori, ei sunt nu rebeli, ci slugi fara o cauza, pentru ei libertatea inseamna lanturi, si nu sfaramarea lor. Tinerii pe care ii vedem azi la televizor, copii la xerox ai stapanilor lor de partid, sunt batrani inainte de a fi adulti. Ei s-au nascut batrani!

PS
Inca viu, cu speranta moarta demult, continui sa cred ca salvarea sufletelor noastre sunt tinerii. Dar niciodata acei tineri care se valmasesc la televizor, care se calca in picioare pe coridoarele politicii. Ci aceia anonimi, necunoscuti, pentru care viata inseamna o lupta cu lanturile. Aceia pe care sacalii de partid nu vor pune niciodata mana. Sau vor reusi?

EDITORIALUL de marti: Mandrie si slugarnicie

de George Cusnarencu
Suntem o tara mica, asezata norocos la gurile Dunarii si cu asta am cam incheiat lista punctelor forte. Daca ar fi sa deschidem lista slabiciunilor, ne-am intinde pe romane intregi. Pornind de la conducatorii pe care-i avem si pe care i-am avut, pana la neputinta de a scapa de mentalitatea de sluga. Ori de cate ori am fost privit pe sub spranceana la auzul acestei amare constatari, am tinut sa argumentez cu tristete ca poate si perioadele de asuprire straina ne-au mai ingenunchiat cate putin. Am tinut piept armatelor Imperiului Roman, am fost pomeniti de scriitori de la Roma drept cei mai bravi dintre traci, dar am sfarsit prin a fi asimilati ca o apa. Mai aproape de noi, am tinut piept Imperiului Otoman, ne-am batut cu ei in inferioritate numerica, am mai castigat, am mai fost si invinsi, nu am devenit pasalac turcesc, dar inrobiti Imperiului tot am fost, daca ne amintim de modul in care erau numiti domnii Moldovei si Tarii Romanesti. Vorbeam turceste, cum azi, la fel de mimetici, vorbim englezeste; ne duceam cu mana intinsa si cu punga plina la Pasa doar ca sa ne arate cat este de darnic si cum poate el satisface dorinta vreunui saltimbanc de a deveni domnitor. Pentru ca apoi poporul, “talpa tarii”, sa plateasca pretul. Nimic deosebit azi, cand ne-au inrobit la FMI si “domnitorii” din capul bucatelor nu vor plati niciodata. Azi, s-au schimbat doar stapanii. Ne-am orientat spre Vest, dar nu pentru ca el ar fi superior in comparatie cu Estul, ci pentru ca el este azi “Imperiul” cu mai multe pistoale in mana. A ingenunchia in fata puternicului zilei este o alta nefericita trasatura a slugii. In acel trecut pe care-l preamarea si Eminescu in Scrisori, a fost un neam de luptatori. Dar am sfarsit mereu in genunchi si, de fiecare data, din cauza conducatorilor nevolnici. Poti ramane in genunchi obligat de sabia cuceritorului, dar vitejia din piept ar trebui sa nu moara. Ne plangem uneori in istorii ca am fost cotropiti ba de turci, ba de greci, ba de rusi, acum de americani si europeni si, intr-adevar, am cunoscut si cateva asemenea momente de dinamica a lucrurilor. Ascultatori, am preluat de fiecare data cuvinte din lexicul invadatorilor, obiceiuri, cantece si traditii. De la inceput pana in ziua de azi. Azi ne maimutarim in engleza, ca sa vada partenerii din NATO cat de chititi suntem pe calea capitalismului triumfator, asa cum mai ieri ne maimutaream in limba rusa sau in turca acum cateva secole. Sufletul de sluga rabufneste deseori, de parca asa este mai trendy. Sa luam de pilda ultima intamplare: Eurovisionul de la Moscova. Nu zic ca e vreo branza de acest concurs care s-a transformat de-a lungul anilor intr-un circ de prost gust, dar pe gustul vulgului, in care tarile primesc indicatii pretioase despre cum trebuie sa cam fie textul si cam cum sa sune melodia. De dragul iluziei unui titlu castigat, care oricum este egal cu zero, majoritatea tarilor europene inghit aceste indicatii, rezultatul fiind absolut deplorabil. In afara de faptul ca premiul Eurovision a ajuns ca premiile Nobel, se dau pe ochi frumosi, de culoare politica. 80 la suta din melodiile prezentate in editia de la Moscova (unde spectacolul de televiziune a excelat la regie si decor, luand astfel crema multor tari occidentale care cred ca au inventat miezul de paine) au venit doar in sprijinul cluburilor de fitness: acelasi ritm trepidant numai bun sa dai jos caloriile de pe tine in fata unei oglinzi. Totul depersonalizat la maximum, dupa ideea europeana la moda, cum ca natiunile nu trebuie sa mai fie natiuni, ci o singura regiune, in care totul este la comun (traiasca URSS!).
Cu placere am ascultat si cateva tari care au avut puterea sa prezinte si alte ritmuri si mai ales au avut “indrazneala” de a canta in limba nationala. N-o sa inteleg de ce a trebuit ca Romania sa prezinte la Moscova o melodie care, dincolo de stupizenia ei, se mai si numea “Balcan Girls”, nici daca ma calcati cu trenul! Dincolo de faptul ca nimic, dar absolut nimic din spectacolul prezentat de noi nu a avut legatura cu titlul melodiei. In loc de patru fete care sa danseze imbracate in patru costume nationale balcanice (ceva asemanator cam cu ce face Bregovici in spectacolele sale), am vazut patru fete care s-au lalait pe scena in niste fasii textile, vopsite in culori pastel! Lasand la o parte linia melodica a cantecului care n-avea nicio legatura cu Balcanii, cantareata noastra a mai cantat-o si in limba engleza! Vreau sa zic ca o nuca in perete este mult mai acceptabila. Si-a inchipuit vreunul dintre “specialistii” nostri de prin TV publica deprofesionalizata ca acesta este drumul spre succes? Atunci au reusit! Am fost atat de penibili incat doar sase tari din cele 42 care au votat ne-au punctat! Locul 19 din 25 este exact locul pe care il meritam, dar poate ca pentru un suflet de sluga asta este un succes remarcabil! De ce a putut Republica Moldova, ruda noastra saraca, atat de saraca incat nu e nici in NATO, nici in UE, nici atat de desteapta, nici atat de frumoasa ca noi, sa cante o melodie pe un ritm popular prelucrat, in limba romana si noi a trebuit sa ne maimutarim in limba engleza? De ce a putut Croatia sa cante in limba lor nationala si noi am cantat in engleza? Trebuia sa dovedim cuiva ca suntem slugi perfecte? De ce ne place sa ne simtim mari si sa ne dam si aere, in genunchi stand? Grecii au fost cotropiti de turci timp de sapte secole, dar au stiut sa ramana in picioare. Mandria asta se vede si azi, cand fac bani de pe urma fostei lor civilizatii. Noi avem doar aere, si guvernantii nici nu ne ofera un alt motiv de satisfactie dincolo de aere. Ni se povesteste de o mie de kilometri de autostrazi in patru ani si noi credem ca in zece ii vom ajunge pe occidentali din urma, la acest capitol. Dincolo de aerele de slugi, ce sa mai zicem? Hai sa nu ne mai uitam la occidentali, ca astia sunt departe. Sa ne uitam la bulgari si o sa vedem unde suntem. E suficient sa conduci pe sosea de la Ruse la Sofia si apoi spre Kulata, peste 500 de kilometri, si ai sa vezi, in afara de o splendida autostrada, sosele cu doua benzi pe sens care, doar cu cateva exceptii (parca vreo trei), trec prin localitati. Grecii au facut in 10 ani, au terminat-o de curand, o autostrada de 1.000 de kilometri pe urmele celebrului drum roman, numit Via Egnatia. O “autostrada” romana, construita acum doua mii de ani, care avea o lungime de 1.200 km si care era placata cu dale de piatra. Si noi ne laudam cu 100 km de autostrada in 20 de ani! Avem insa aere de vedeta, credem ca vom castiga Eurovisionul, iar cei mai orgoliosi viseaza deja daca nu la Nobel, macar la Oscar. Cand vom sta din nou in picioare?
http://www.cronicaromana.ro/
Editorialul de marti – Mandrie si slugarnicie

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova