GHEORGHE BUZATU – INSCRIPTIE PE OSIA NEAMULUI

de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Gheorghe Buzatu s-a născut la data de 6 iunie 1939 în comuna Sihlea (judeţul Vrancea). După absolvirea şcolii elementare şi a studiilor liceale la Liceul Regele Ferdinand din oraşul Râmnicu Sărat (1946-1956), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie, Secţia Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1956-1961). În anul 1971, a obţinut titlul ştiinţific de doctor in istorie la aceeaşi facultate.
După absolvirea facultăţii, a lucrat pe postul de cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie “A.D.Xenopol” al Filialei Iaşi a Academiei Române (1961-1992); cercetător ştiinţific principal I al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei din Iaşi a Academiei Române (1992-1997) şi apoi ca profesor universitar de Istorie contemporană şi Relaţii internaţionale la Universitatea din Craiova (începând din anul 1997).
În paralel, a îndeplinit şi funcţiile de secretar ştiinţific al Institutului “A. D. Xenopol” din Iaşi (1975-1990), precum şi pe cea de director al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române (din 1992).
Activitatea ştiinţifică a profesorului Gheorghe Buzatu s-a caracterizat, până în prezent, printr-o impresionantă listă de titluri: 55 cărţi publicate sub nume propriu; 70 volume coordonate sau în colaborare; autor a peste 500 de studii şi micromonografii, articole, eseuri, prefaţe, note ş.a. El coordonează de mai mulţi ani prestigioasa colecţie “Românii în istoria universală” ce a ajuns la 138 volume.

Profesorul universitar Doctor Gheorghe Buzatu, istoric prin excelenţă cu o deplină maturitate şi înţelepciune a îmbrăcat Istoria Contemporană, într-o haină curată, strălucitoare, cu o croială fină, adecvată realităţii, încadrată într-o culoare emblematică.
Intensificat cu un profund examen de conştiinţă, înrămat într-un caracter boieresc, profesorul universitar Doctor Gheorghe Buzatu a urcat în amvonul Românului, prin complexitatea operei, prin profunzimea abordării şi prin mesajul realităţii istorice.
Este de bun augur şi o mândrie românească, faptul că astăzi Naţiunea noastră şi alte naţiuni pot beneficia de amploarea cercetării şi de multitudinea lucrărilor ilustrului istoric.
Generaţiile tinere pot pătrunde mai uşor firul istoriei reale, luând contact cu o mare parte ex-cenzurată şi necunoscută a istoriei, graţie Profesorului Gheorghe Buzatu, care a impus necesitatea unor planuri de referinţă istorică în cadrul naţional şi universal.
Istoricul Gheorghe Buzatu este o mărturie colosală atât prin domeniul abordării, cât şi prin documentarea masivă realizată.
Dincolo de rolul major şi intransigent al cercetării, istoricul Gheorghe Buzatu asumă extrordinarul simţ al pătrunderii în viaţa Cetăţii şi a societăţii, dovedindu-se în egală măsură şi un profund analist al psihologiei umane.
Analizarea sistematică şi academică a istoricului Gheorghe Buzatu, aduce meritul de a ridica vălul nepăsării sau negura truncherii realităţii istorice, lăsând izvoarele cercetării să glorifice autenticitatea momentului sau momentelor derulate. Domnia sa aduce în domeniul Culturii şi Ştiinţei, deci în memoria Istoriei Contemporane, cu expresivitate, segmentul Mareşalul Antonescu .
Misiunea istoricului prin excelenţă este aceea de a aduce o provocare de o amploare şi o forţă a adevărului, nemaipomenită în context cu factorii politici, culturali şi spirituali interni sau externi.
În apărarea adevărului istoric este relevantă şi raţiunea dincolo de fapte, coroborată cu logica consecinţelor lor ulterioare, consecinţe pro sau contra Naţiunii, contra poporului sau a lui Dumnezeu.
Istoricul Gheorghe Buzatu, a abordat în spiritul vremilor cercetate, în viaţa obştească valorile Cetăţii, adică politica şi Tradiţia, în centrul căreia trebuie să stea permanent entitatea naţională. “Sentimentul naţionalist pentru o ţară ca noi, mică, înconjurată de duşmani, este o obligaţie, o datortie sfântă, sacră, fiindcă ea reprezintă armătura poporului”, spunea alt mare Erou, Pan Vizirescu.
Ţelul pe care şi-l formulează un istoric este sinergismul dintre Ortodoxie şi Naţionalism, aflat în pilda Bisericii Străbune.
Conştient de chemarea şi misiunea sa Istoricul Gheorghe Buzatu s-a angajat plenar în cinstirea şi apărarea etnogenezei daco-române.
Spiritul vremii, al oricărei aşezări cultural-politic-spiritual trebuie să fie, nu al raţiunii, ci al Naţiunii, cu spiritul etnic, religios şi ortodox al poporului român.
Istoricul, Teologul şi Filosoful deopotrivă sunt chemaţi şi aleşi în misiunea apărării şi salvării etnicului, întru apărarea şi mărturisirea credinţei Bisericii Străbune, punând cultura şi politica în slujba etnicului şi nu invers, făcând astfel dovada că în planul vieţii cultural-spirituale nu trebuie să se lucreze decât în sensul promovării noţiunii de Neam, ca entitate divino-umană, din perspectiva creştinismului ortodox. Adică o comuniune, un consens şi o reciprocitate sfântă: viaţa Naţiunii în slujba Ortodoxiei şi Ortodoxia în slujba Naţiunii, având ca temei paradigma: Dumnezeu ne-a dăruit Naţiunea, iar Naţiunea ni L-a dăruit pe Dumnezeu.
Deschizător de multe drumuri: istoric, politic, cultural, Profesorul Gheorghe Buzatu a reuşit într-un climat deloc favorabil, antiromânesc şi antiortodox să înfrângă barierele şi obstacolele epigonice, revanşarde şi iredentiste scoţând din întunecimea proletară o rază de soare a conştiinţei naţionale.
În conştiinţa sa creştină ca purtător de lumină ortodoxă a ştiut să ocrotească etnicul faţă de desele şi îndârjitele atacuri sau falsificări tendenţioase.
Istoricul nu trebuie să fie un spirit liberalist şi iluminist desacralizator, ci o conştiinţă liberă, ortodoxă, luminător al generaţiei sale şi al celei viitoare.
Profesorul Gheorghe Buzatu s-a angajat necondiţionat cu toată fiinţa şi persoana sa în Educaţia şcolară, în slujba dăinuirii Neamului.
Dincolo de orice forme, rânduieli şi presiuni ale societăţii civile sau ale statului, dincolo de interesul diplomatic sau conjunctural, istoricul trebuie să cinstească şi să mărturisească puterea şi veşnicia Tradiţiei ca fundament etern al vieţii creştine.
Scriitorul Gheorghe Buzatu extrem de responsabil, mânat de idealuri nobile şi măreţe a adus o sănătate sufletească generaţiei şi discipolilor săi, lăsând ca o moştenire testamentară duhul enciclopedismului.
Personalitatea sa se conturează într-o identitate naţională specifică Românului, cu un caracter creştin şi caracteristici distincte, radiind într-o rază de originalitate a chipului cultural-spiritual autohton.
Conştientizând prin erudiţie şi viziune suferinţa, înfrângerile sau biruinţa Neamului şi-a cinstit mai presus de toate rădăcinile şi aprinzându-se de clocotul din venele Străbune, a luptat şi a mărturisit adânc virtuţiile Naţiunii noastre preaalese, ca un purtător de biruinţă.
Un Om cald, frumos, cinstit, chibzuit, neînfrânt, zelos şi-a asumat trecutul ca pe un izvor al prezentului si al viitorului, sau ca pe un tron Voievodal în care Basarabia şi Bucovina să stea sub Sceptrul dreptăţii, onoarei, credinţei şi al iubirii.
Căldura sa emană ca o mireasmă a statorniciei ce se aprinde în ruga stelară.
Frumuseţea sa primeneşte aureola din juru-i entuziasmându-ne cu un surâs îmbietor şi parfumat.
Cinstea sa transcende din viţa boierească a răzeşilor, rostuind dreptatea şi bunătatea, din hrisovul demnităţii sale.
Chibzuinţa sa reflectă eleganţa măsurii, de a fi egal în toate: în gând, în cuvânt, în faptă.
Neînfrângerea sa, s-a plămădit din murmurul Apelor şi din zâmbetul de Soare, care au înflorit în credinţa străbună.
Zelul său se revarsă din miracolul răbdării carpatine şi cugetul ancestral surprins de biruinţă.
Prin bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, Istoria, adică curgerea veacurilor a însemnat în crugul lumii, zborul daco-românilor prin furtunile şi vâltorile timpului şi spaţiului.
În limba sfântă proto-daca (pelasgă), cuvântul CRUG , are o semnificaţie complexă şi completă chiar, însemnând: cuvânt, adunare (sobor), zbor, plutire, cruce şi înălţare.
În Tradiţia pelasgă- matca lumii exista o tradiţie sacră a CRUGURILOR: crugul unui lucru (mişcarea firească a lui), al unei fiinţe(rostul ei) sau al unei persoane(plinătatea sau împlinirea ei).
CRUGUL deplin este aşadar timpul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului pelasg, sau mai recent al omului creştin, adică cunoaşterea binelui pentru a rămâne în el.
Totdeauna a fost şi va fi o parte a omenirii care măsoară timpul cu zvâcniri proletare, cu zvârcoliri marxist-leniniste, cu agonisiri ana-caiafice, cu robie asupra firii ca Iuda…, şi totodată cealaltă parte rămasă a omenirii, care a mers şi va merge pe Cale, prin Tradiţie, prin Lumină, spre Adevăr, spre Iubire. Aceasta este Lumea veşniciei.
Întraga Istorie este bazată pe interacţiunea dintre interiorul Creaţiei cu legile ei şi Pronia dumnezeiască. Există un sens apocaliptic al Istoriei. Tocmai de aceea istoria Naţiunii noastre preaalese trebuie privită, cercetată şi trăită plenar cu o responsabilitate creştină absolută.
Aşa cum Apele noastre şoptesc tainele Cerului, aşa cum Cerurile cântă slava lui Dumnezeu, aşa cum Lumina o preaslăveşte pe Fecioara Maria, tot aşa Codrii şi Carpaţii noştrii prăvălesc în genuni de zări adâncul veşniciei noastre.
Istoria este confruntarea dintre Bine şi rău, e o lucrare permanentă şi universală, care angajează toate aspectele vieţii umane pe calea mântuirii.
Istoricul, Teologul şi Filosoful trebuie să depisteze fiecare gând, pus în fiecare amănunt al vieţii. De pildă, fiecare gând, cuvânt ori faptă poartă în ele duhul aflat în om în acele momente. Este un raport continuu între manifestările sufleteşti şi fapte pe de o parte şi duhul aflat în om pe de altă parte. De aceea se cuvine firesc să ne întrebăm: Cui slujim? Răspunsul este simplu, dar profund: Celui care ne insuflă, Aceluia slujim!
Spiritualitatea în care trăieşte omul este în mod direct opera duhului şi numai după aceea lucrarea omului.
Istoria nu este un fenomen de sine stătător sau o înşiruire de idei, căci ideile sunt vehiculate de oameni, iar oamenii sunt vehiculaţi(insuflaţi) de un duh.
Toate sensurile vieţii sunt înscrise ontologic în noi de către Dumnezeu. Cunoscând corect raportul dintre HRISTOS şi Istorie, putem articula corect lucrarea mântuitoare a lui HRISTOS cu mântuirea lumii. Viaţa şi natura umană trebuiesc permanent înnoite în IISUS HRISTOS.
Istoricul, Teologul sau Filosoful(şi nu numai) trebuiesc să fie expresia Adevărului, a Dreptăţii, a Binelui, a Dragostei, concret, imediat, direct, cu trup şi suflet şi în deplină responsabilitate. Aşadar, trebuiesc să fie expresia lui HRISTOS.
Cu taina nepătrunsă a dumnezeirii comunică numai adâncul tainic al creştinului ortodox. Creştinii ortodocşi au răspunderi depline: gândiind, orientând şi orânduind problemele omenirii.
Istoricul, Teologul sau Filosoful trebuiesc să cunoască deopotrivă şi deplin lumea, viaţa şi cu osebire duşmanii.
Creştinismul ortodox trebuie asumat pe sinergismul dintre Ierarhia clericală şi Elita mireană. Numai împreună vor putea da o expresie creştină şi Statului.
Iar pe osia istoriei romaneşti va fi întotdeauna scris cu litere de aur numele creştinului istoric GHEORGHE BUZATU .