Posts Tagged ‘Guvern Mondial’

Presedintele-Director General al ziarului BURSA i-a cerut demisia lui Traian Basescu. Afla aici de ce. Are legatura cu un “Guvern Mondial”

Băsescu knows best

A vorbit Băsescu.
Prima oară, după o tăcere adâncă.
Mă aşteptam să-şi anunţe demisia.
Băsescu nu demisionează.
Da, eu sunt dintre aceia care susţin că Referendumul nu a fost decât o speculaţie politică asupra prăbuşirii de popularitate a preşedintelui.
Speculaţie însoţită de propaganda jegoasă, primitivă, plină de minciuni, stimulând ura, pe fondul nemulţumirii populare.
Susţin că USL a confiscat nemulţumirea populară, în propriul beneficiu politic, fără nicio intenţie să ne amelioreze viaţa: singurul său scop – preluarea completă a puterii, controlul absolut asupra instituţiilor statului.
Da, susţin că impunerea Referendumului nu a respectat regulile democraţiei.
Da, susţin că “alternativa” Antonescu este o mizerie.
Nu ţin la Băsescu, dar resping minciuna.
Minciuna, propaganda, ura.
Speculativ cum a fost, Referendumul, însă, a avut loc.
Cum – necum, Băsescu s-a întors la Cotroceni.
Ce se întâmplă acum?
Continuăm netulburaţi?!
Frate, păi a avut loc un Referendum!
Nu ne putem preface că nu s-a petrecut, Referendumul a fost bătut cu ciocanul într-o realitate în care, acum, trăim.
Circa jumătate din electorat a votat demiterea lui Băsescu.
Avem cuiul ăsta bătut în noi.
Dacă înainte de Referendum, în faţa manifestaţiilor antiprezidenţiale, era valid argumentul alegerilor din 2009, acum el nu mai poate fi invocat.
Cu ce drept moral, Băsescu mai poate vorbi naţiunii?
Ce legitimitate mai are preşedintele?
Cine îl ascultă?
Cei care n-au venit la Referendum?
Şi ceilalţi, ceilalţi ce gândesc?
Or fi fost manipulaţi, or fi fost victimele minciunilor şi ale propagandei – nene!, oricum vor fi fost, sunt cetăţeni şi şi-au exprimat voinţa, nu ştii tu mai bine ca ei, nu tu poţi vota în locul a şapte milioane de cetăţeni, nu le poţi spune “Ascultaţi-mă pe mine, că ştiu mai bine!”
Ce ştii tu mai bine?!
În primul său discurs de după întoarcerea la Cotroceni, Băsescu ne-a spus că ştie mai bine cu Europa şi cu euro.
“Devine o prioritate îndeplinirea condiţiilor intrării în zona Euro”, a spus Băsescu.
Serios?!
De unde ştii?
Păi, ştiu de mult, de prin anul 1999.
Aha!
Ştiţi, domnule preşedinte, între timp au trecut vreo treisprezece ani…
Şi?
A fost o criză în America…
Şi?
A intrat şi Europa…
Şi?
Zona Euro e pe butuci…
Şi?
OK, voiam să spun că situaţia comunităţii monetare europene de acum nu mai seamănă cu cea de acum treisprezece ani şi că nu există nici un om care să ştie, astăzi, dacă mai este bine să aderăm la ea sau dacă nu este mai bine să fugim de ea scăpărându-ne călcâiele; voiam să spun că intrarea noastră în Zona Euro este un subiect de Referendum, un Referendum nespeculativ, un Referendum absolut natural, pentru că schimbarea monedei naţionale nu este o decizie pe care sunteţi îndrituit să o luaţi dumneavoastră, de capul dumneavoastră.
Dar, bine, dacă nu înţelegeţi, domnule preşedinte, atunci trebuie să vă informez că, recent a avut loc şi un Referendum şi că peste şapte milioane de cetăţeni v-au votat demiterea, adică, cu tot respectul, vă întreb, mă înţelegeţi?…
Băsescu pare să-şi fi asumat o misiune:
“După opt ani de experienţă, consider că Uniunea Europeană nu are şanse de supravieţuire decât printr-un proces accelerat de integrare. Niciun stat membru, fie că este Grecia, Portugalia, România, Franţa sau Germania, nu va rezista globalizării decât prin integrare. Drumul unei mai puternice integrări este soluţia”.
Băsescu vrea să salveze Europa.
Raţionamentul poate fi urmărit lesne: un bau-bau numit “globalizare” pune Europa în pericol să cadă pe locul al treilea în lume, iar Româ-nia face parte din Europa şi vom cădea odată cu ea, pe locul al treilea în lume, aşa că, dacă îi salvăm Europei locul întâi în lume, atunci şi Româ-nia va fi pe locul întâi în lume.
Domnule preşedinte, cu respect vă atrag atenţia că, în calitate de cetăţean de rând al României, cu drept de vot oarecare, nu prea mă interesează locurile din lume, ci irigaţiile noastre.
Mă interesează să muncesc şi să fiu răsplătit pe măsură, când munca mea este folositoare, mă interesează să nu fiu furat de autorităţile statului prin legi şi interpretarea lor ostilă, mă interesează să fiu judecat drept şi să fiu apărat de cel rău.
Altfel, mă cam doare-n şpiţ pe ce loc ne aflăm noi în lume, pe ce loc e Europa sau Planeta Pământ, în Univers.
N-aveţi decât să vă asumaţi dumneavoastră, domnule preşedinte, misiunea salvării Europei, dar nu ca preşedinte, ci ca persoană particulară, că tocmai a avut loc un Referendum – ştiţi?, vreo şapte milioane v-au cerut să plecaţi…
Am o sugestie: daţi-vă demisia şi angajaţi-vă cardinal la Papa Benedict, că el vrea un Guvern Mondial.
Aţi putea fi folositor.

MAKE / BURSA
05.09.2012

link: Traian Băsescu, primul discurs după revenirea la Cotroceni

link: Reacţii la discursul lui Băsescu

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova