Posts Tagged ‘iasi’

Mobilizarea Presei şi Demonstraţiile de Solidaritate din Ţară pentru Cazul Copiilor dnei. dr. Camelia Smicală încep să mişte MAE: Ministrul Teodor Meleşcanu a transmis Finlandei că România nu (mai) poate sta indiferentă față de această situație

MAE: Referitor la cazul minorilor Jalaskoski, care dețin și cetățenia română, instituționalizați în prezent pe teritoriul Finlandei

Ministrul Teodor Meleşcanu, pe Facebook, orele 22.30: “În cadrul întrevederii de astăzi, 23 mai, cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter Stenlund, am menționat faptul că România nu poate sta indiferentă față de o situație în care sunt implicați cetățeni români. Am arătat că singura preocupare care trebuie să fie prioritară în acest caz este bunăstarea copiilor, subliniind că dorim un dialog constructiv cu autoritățile finlandeze, care să conducă la obținerea accesului autorităților române competente la acești copii.

Detaliile privind toate demersurile Ministerului Afacerilor Externe, în sprijinul cetățenei române se regăsesc aici:” (*)

Sâmbătă, de la Istanbul, în preambulul demonstraţiei de la Ambasada Finlandei din Bucureşti, ministrul  de Externe Teodor Meleşcanu scrisese pe Facebook, după cum a remarcat EvZ, că este “cu sufletul alături de alături de doamna Camelia Jalaskoski și de toți românii care militează pentru a ne aduce copiii, înapoi, în famiile lor.”

Tot EvZ observă, într-un articol al altui autor, că “săptămâna trecută, singurul răspuns pe care l-a putut da Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, la întrebarea unui deputat ce acțiuni întreprinde în cazul româncei a fost că „urmărește cazul”.”

Alte surse şi resurse:

Agerpres: Meleșcanu i-a transmis unui oficial finlandez că România nu poate sta indiferentă în cazul Camelia Smicală

ActiveNews: Miting de susținere pentru Camelia Smicală, doctorița cu copiii răpiți de Finlanda, în marile orașe din România. Victor Roncea, despre abuzurile din acest caz: Nu vorbim de URSS, nu vorbim de imperiul nazist, vorbim de UE. Nu este admisibil așa ceva

Mesajul transmis ambasadei Finlandei și politicienilor români în cazul eliberării copiilor Cameliei Smicală: NU VREM SĂ DECLANŞĂM UN RĂZBOI DIPLOMATIC! Opriți MĂCELUL! Opriți vânzarea de suflete românești! Apărați-le drepturile copiilor! Apărați-le drepturile celor din neam cu voi. Reacția MAE

Finlanda a interzis vizitarea și împărtășirea copiilor Smicală de către Episcopul Macarie, permițându-i un dialog telefonic. Strigătul îndurerat al copiilor: Ne e dor de mama și de acasă. Ambasada Finlandei ne prezintă drept o țară de romi

Finlanda replică prin persecuții la adresa copiilor în urma demonstrațiilor de solidaritate în Cazul Smicală. PS Macarie Drăgoi va încerca să ajungă la copiii izolați: „Nu trebuie abandonată lupta!”

Doi deputați români se implică în cazul copiilor Cameliei Smicală: Noi, ca Stat Român, trebuie să le redăm românilor demnitatea, de a fi român, de a fi cetățean european. Mesajul „ciudat” primit din partea Finlandei

Fișa de nazist a fondatorului IKEA, unul dintre beneficiarii răpirilor de copii din Finlanda. EXCLUSIVITATE

Este admirabilă mobilizarea presei pentru Cazul Cameliei Smicală, readus în atenţia opiniei publice de demonstraţiile naţionale din Piatra Neamţ, Deva, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Babadag, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Toronto, Montreal şi, bineînţeles, Bucureşti. La fel, implicarea dnei europarlamentar Maria Grapini, a celor doi parlamentari de Diaspora, Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, şi a colegului său Doru Coliu, cât şi a Patriarhiei Române, reprezentate de Preasfinţitul Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord (video aici). Cu toţii au îmbrăţisat o cauză dreaptă şi vor fi răsplătiţi pentru aceasta de bunul Dumnezeu. For the record: la Bucureşti au fost circa 150 de persoane, dintre care 115 au semnat Protestul către MAE (foto mai jos), restul fiind copii şi tineri sub 18 ani.

Mulţumiri din suflet tuturor celor care s-au implicat şi au participat la proteste. Dar luaţi aminte: lupta este de abia la început. Şi nu o abandonăm!, vorba Parintelui Macarie.

Iată mai jos câteva dintre apariţiile media din ultimele zile, urmate de filmarea evenimentului din faţa Ambasadei Finlandei şi de o serie de fotografii.

OBSERVATOR Antena 1 – “Suntem pregătiţi să declanşăm un război diplomatic!” Sute de români, alături de mama căreia i-a fost luat copilul, de către autorităţile finlandeze

AGERPRES – Zeci de persoane protestează la Ambasada Finlandei față de modul în care este gestionat cazul Camelia Smicală (FOTO)

TVR – Telejurnal – Zeci de români au protestat la Ambasada Finlandei din Capitală. Ei susțin lupta unei mame căreia i-au fost luați copiii

B1 Tv – Interviu cu Camelia Smicală şi transmisie în direct de la Ambasada; B1 Tv – o a doua transmisie în direct; B1 TV – articol cu filmăriB1 Tv – emisiune cu Sabin Orcan;

Radio România, Radio România ActualităţiRadio România Internaţional, Bucuresti FM, Europa FM, România TV, Digi 24 TV, Realitatea TV, MondoNewsPS NewsHotNewsEvenimentulJurnalul Naţional, E-Politic, ZiuaNews, Telegraf, DC News, EvZ, Libertatea, Ziarul de Iaşi, România liberă, Ziare.com, ActiveNews, CreştinOrtodox, ş.a.

(*) Viorica Bălteanu ·

O limbă română impecabilă vrem să regăsim în comunicatele MAE, chiar dacă unii din funcționarii ministerului sunt poligloți. Substantivul CETĂȚEAN are femininul CETĂȚEANCĂ, după cum substantivele ROMÂN, ITALIAN, GERMAN, NORVEGIAN, RUS, ENGLEZ etc. sună la genul feminin ROMÂNCĂ, ITALIANCĂ, GERMANCĂ, NORVEGIANCĂ, RUSOAICĂ, ENGLEZOAICĂ etc. Se deosebesc de adjective, situație în care vorbim despre cetățenie ROMÂNĂ, ITALIANĂ, GERMANĂ, NORVEGIANĂ, RUSĂ, ENGLEZĂ și așa mai departe.
Sursa: VR

Demonstraţii la Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Constanţa pentru salvarea copiilor dnei dr. Camelia Smicală din Gulagurile de reeducare din Finlanda. Duminică, 21 Mai, Orele 13.00 – 15.00, la Ambasada Finlandei şi MAE

Duminică, 21 Mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, începând cu orele 13.00, au loc în mai multe oraşe din ţară demonstraţii de solidaritate cu toate familiile de români vitregite de copii în mod barbar.

În Bucureşti are loc o adunare publică pentru susţinerea dnei dr. Camelia Smicală în faţa autorităţilor române şi finlandeze.

Manifestaţia de solidaritate cu dr. Camelia Smicală şi copiii dânsei, Mihai şi Maria, este autorizată şi începe în faţa Ambasadei Finlandei din Bucureşti şi se încheie la MAE, unde se va înmâna un protest oficial. Participanţii sunt îndemnaţi, dacă pot, să vină în costume naţionale şi cu drapelul naţional tricolor. Cel mai important însă, este să vină! 

Cei doi copii au fost răpiţi de statul finlandez şi au fost abuzaţi psihic şi fizic într-un mod care aminteşte de practicile totalitare, antiumane, ale regimurilor naziste şi comuniste. De exact un an, Maria, de 10 ani, şi Mihai, de 11 ani, sunt separaţi în centre de plasament diferite. Nici Ambasada României în Finlanda nu are acces – nici măcar telefonic – la cei doi copii, cetăţeni români.

Finlanda are obligaţia să respecte toate drepturile unor cetăţeni europeni!

Alte demonstraţii au loc la Timişoara – Piaţa Operei, Cluj Napoca – Piaţa Avram Iancu, Braşov – Piaţa Sfatului, Iaşi – Prefectură, Constanţa – Prefectură.

Doamne, ajută!

Evenimentele FB pentru Bucureşti şi Cluj, aici:

CLUJ şi BUCUREŞTI

Citiţi şi:

ÎMPREUNĂ PENTRU TOȚI COPIII!

de  George Alexander

Legendarul General Radu Theodoru a mai înfăptuit o minune: Troiţă pentru ostaşii români de la Cotul Donului la Mănăstirea Comana de Ziua Eroilor 2015. Supravieţuitor: “Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!”

Astăzi, 21 Mai, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, s-a înfăptuit sfinţirea monumentului celor 250.000 de romani jertfiţi la Cotul Donului în 1942, în Marele Război îndreptat împotriva bolşevismului ateu şi pentru Reîntregirea Naţională, ne informează Victor Dogaru, care ne oferă şi fotografia de mai sus.

În frumoasa imagine de la evenimentul de dezvelire a Troiţei îi avem, de la stânga la dreapta, pe domnul General (r) RADU THEODORU (92 de ani, autorul celebrelor carţi “România ca o pradă” şi “Urmaşii lui Attila” – PDF), în costum naţional pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai bătăliei de la Cotul Donului, ION NICĂ PAIU (95 de ani) şi pe General (r) dr. FLORIAN TUCĂ (87 de ani, cunoscut istoric militar).

Iniţiativa ridicării primului monument comemorativ în memoria ostaşilor români morţi la Cotul Donului aparţine inimosului şi neobositului general Radu Theodoru, fiind susţinută de Părintele Arhimandrit Mihai Muscariu de la Sfânta Mănăstire Comana, cât şi de alţi patrioţi. Dezideratul final este înălţarea unei Troiţe chiar pe locul bătăliei, unde pe locul de veci al atâtor români nu se află ridicată nici măcar o cruce.

Detalii, pe site-ul realizat de Emilian Stoenică, CotulDonului. Acţiunea domnului General Radu Theodoru a fost inspirată de lucrarea “Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” (Chişinău, 2012) promovată de energicul cercetător basarabean dr. Vasile Şoimaru şi la Bucureşti şi realizată de acesta împreună cu Iosif Niculescu, Gheorghe Pârlea şi Roxana Iorgulescu-Bandrabur, la 70 de ani de la bătălia împotriva duşmanului bolşevic.

În continuare redăm un fragment emoţionant din acestă lucrare, extras din capitolul IV al cărţii, intitulat „Ei au supravieţuit măcelului de la Cotul Donului. Şi încă sunt în viaţă, ca să ne povestească…” şi semnat de învăţătorul Gheorghe Pârlea. Reportajul a fost realizat în vara lui 2012 în două sate din judeţul Iaşi.

Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!

„Între supravieţuitorii luptelor de la Cotul Donului şi Stalingrad, patru dintre ei trăiesc, cu privilegiul unui supliment de vârstă dăruit de Cel de Sus, în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi. Bravii ostaşi de la Cotul Donului îşi duc povara bătrâneţii depănându-şi amintirile de război pe băncuţele de la poarta gospodăriilor aflate acum în grija copiilor, ajunşi şi ei în pragul neputinţei aduse de vârstă.

În satul Soci din comuna amintită îşi au gospodăriile Ion (Nică) Paiu, de 92 de ani, şi Mihai Dascălu, de 91 de ani, iar în satul Miteşti, fraţii Eugen şi Vasile Isachi, primul de 91 de ani, iar celălalt de 92 de ani. Faptul de a-i prinde în viaţă chiar în acest an comemorativ al luptelor amintite şi de a-i intervieva ne-a prilejuit o emoţionantă lecţie de istorie vie, dincolo de răceala abstractă a documentelor.

Fraţii Vasile şi Eugen Isachi îl aveau pe Frontul de la Răsărit şi pe cel de-al treilea frate, pe Ion, care n-a avut norocul să scape cu viaţă. L-a sfârtecat o schijă undeva în Bucovina, în timpul retragerii. Cei doi fraţi întorşi acasă au fost şi ei răniţi la picioare şi la mâini. «Era să fim ca-n poezia aceea a lui George Coşbuc: Trei, Doamne, şi toţi trei!», ne surprinde veteranul. Şi tot el ne înştiinţează: «Dar să ştiţi, măi băieţi – între «băieţii» cărora li se adresa, doi trecuseră binişor de 60 de ani – că la Mirosloveşti a fost o mamă care şi-a smuls părul din cap strigând: Trei, Doamne, şi toţi trei!». Şi moş Eugen, schiţând o grimasă ce tindea spre plâns, le pronunţă numele celor trei flăcăi mândri ca brazii, căzuţi tustrei la Cotul Donului: Ion, Gheorghe şi Costache Păduraru. Apoi, bătrânul veteran, atins în zona aceea sensibilă a memoriei sale, născută din cea mai crudă experienţă umană, schimonosit de accesele de plâns, ne uimeşte prin trăinicia faptelor asimilate în mintea omului simplu. «Am văzut iadul pe pământ. Trăgeam cu puşca doar să alung moartea; moartea era rusul. Tovarăşul meu bun, soldatul Potop Alexandru, şi-a prăpădit de tot tăria şi s-a împuşcat singur în cap, ca sa moară repede. Pe dom’ colonel Gumă l-au luat prizonier sub ochii mei. Priveam din tranşeu, cu cei care mai erau vii, cum l-a prins ceata de partizani ruşi. Colonelul avea deja infiptă în spate ţeava de automat rusesc şi n-avea-ncotro. Dacă trăgeam, murea de glonţul nostru. La câteva ceasuri mai încolo, într-un răgaz pentru adunat răniţii, că erau gemete şi strigăte de ajutor şi în româneşte, şi în ruseşte, ne-am repezit, în atac condus de dom’ capitan Armeanu, ca să-l salvăm pe colonel. Îşi săpa singur groapa. Asta făcea ofiţerul nostru când l-am găsit. Am pus ruşii pe fugă, dar l-am lăsat zălog morţii pe dom’ căpitan Armeanu, în prăpădul care tocmai pornise, cu tancurile şi aviaţia. O schijă cât un grăunte îl nimeri chiar în inimă. Aproape nu se vedea pe unde i-a înţepat pieptul. Au murit atunci şi dom’ locotenent cololonel Sorescu, şi sublocotenentul Popescu… Of! A fost mai grea lupta la retragere decât la înaintare. Doamne! Cum se mai ruga la mine un soldat basarabean, cu pântecele flenduri, să-l împuşc! Şi n-am putut …». De-aici încolo n-a mai putut scoate nicio vorbă moş Eugen. Plânsul său ne-a copleşit şi pe noi. Ne simţeam vinovaţi că am răscolit jarul din sufletul celui pe a cărui suferinţă trăim fără merite care să ne pună în cumpănă viaţa. La plecare, i-a revenit puterea ca să strige dupa noi, cu o nedisimulată mândrie: «Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!». (Sursa: Historia)

Info: Roncea.Ro: Foto: Victor Dogaru

Citiţi şi: Vasile Soimaru via Raoul Sorban: La Cotul Donului au murit 150.000 de romani din Armata Romana si 100.000 de romani din Armata ungara. INFO / FOTO / VIDEO

Minunea cu Sfânta Parascheva în jarul Bisericii Sf. Trei Ierarhi istorisită de A.C. Cuza. “Însemnări din viaţă şi documente omeneşti” via Doxologia

Sicriul de argint în care se afla un alt sicriu de lemn de chiparos  au ars amândouă iar sfânta a căzut la pământ şi nu numai că nu a ars dar nici nu s-au topit măcar peceţile care pecetluiesc moaştele încă de la Vasile Lupu şi cari sunt de ceară.

31 decemvrie 1888

În ziua de Sf. Ştefan [27 decembrie – n.n.] a ars sicriul şi estrada pe care se afla Sfânta Paraschiva în paraclisul din faţa bisericii Trei Ierarhi, care acum se restaurează. Iată forma sciriului şi a estradei de scânduri pe care şedea:

Sicriul de argint în care se afla un alt sicriu de lemn de chiparos  au ars amândouă iar sfânta a căzut la pământ şi nu numai că nu a ars dar nici nu s-au topit măcar peceţile care pecetluiesc moaştele încă de la Vasile Lupu şi cari sunt de ceară. Când a prins de veste dascălul bisericii sfânta era înconjurată de jăratec, un policandru care era la oarecare depărtare se năruise, astfel că braţele lui atârnau pe jos, iar sfânta era întreagă, numai un colţ al saltelei de bumbac pe care este pusă se aprinsese. Cauza incendiului nu se cunoaşte, dar spun unii necrezători că focul a fost pus şi că mobilul era furtul.”

A. C. Cuza (“Însemnări din viaţă şi documente omeneşti”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2011, p.39-40)

Sursa: Doxologia

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Mai multe despre Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la sectiunea speciala a portalului Mitropoliei Moldovei si Bucovinei DOXOLOGIA

Hramul Sfintei noastre Cuvioase Parascheva de la Iasi. „Voi sunteți purtători ai duhului civilizației creștine!” – IPS Teofan, cuvânt către pelerini. VIDEO



Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iaşilor

 

SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA – 2014
– comunicat de presă –

            În fiecare an, sărbătoarea din 14 octombrie este un prilej de apropiere şi de mărturisire creştină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la biserica „Sf. Gheorghe – Nou” din Bucureşti. Menţionăm că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul acesta, 2014, în care s-au împlinit 300 de ani de la moartea mucenicească a Vo­ie­vodului Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Con­stan­tin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a sfetnicului Ianache, ca fiind „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.

La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 9-19 octombrie 2014, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu, cu excepţia maşinilor dedicate transmisiilor TV, pentru care este nevoie de o acreditare specială oferită, la cererea televiziunilor, de către Arhiepiscopia Iaşilor.

În data de 14 octombrie 2014, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei mitropolitane.

Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi informaţii despre Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Vă rugăm să urmăriţi, în această perioadă, secţiunea specială dedicată hramului Sf. Parascheva de pe portalul www.doxologia.ro, unde vor fi postate informaţii utile despre evenimentele desfăşurate în această perioadă.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

 

Programul dintre 09-19 octombrie 2014 poate fi accesat aici, de la Doxologia

NOTĂ : În acest an vor fi aduse la Iaşi moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.

Vedeti aici o serie de fotografii realizate de Cristina Nichitus Roncea, pe Calea Sfintilor, la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Chipul Maicii Domnului si cel al Pruncului asa cum au fost, pictate de ingeri. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Prodromita alaturi de cea a Sf. Ioan Botezatorul de la Manastirea (Schitul) Prodromu din Sfantul Munte Athos. FOTO/INFO/VIDEO

Acestea sunt chipurile Maicii Domnului si al Pruncului Iisus Hristos, exact asa cum au fost. Ele “au fost pictate de ingeri” – asa cum a concluzionat rapid un copil pelerin la Sfantul Munte la aflarea minunii -, prin Harul Sfantului Duh, in Romania, la Manastirea Bucium din Iasi, in urma cu 151 de ani, pentru Manastirea romaneasca Prodromu (Inaintemergatorul) de la Sfantul Munte Athos. Am avut privilegiul sa ma rog in fata acestei sfintei si unice icoane facatoare de minuni si sa privesc indelung minunatele chipuri ale Maicii si Mantuitorului nostru, observand si detaliul extraordinar care consta in lipsa urmelor penelului (aspect verificat stiintific si prin analiza microscopica). Prezint cateva date din istoria icoanei, mai jos. Cred ca daca fiecare roman de parte barbateasca ar face macar o data in viata un pelerinaj la Athos pentru a se ruga la Icoana Prodromitei, Romania ar scapa mult mai repede de toate buruienile care ameninta sa sufoce Gradina Maicii Domnului din Carpati. La Bucuresti, o copie a acesteia se afla la paraclisul de pe santierul Catedralei Mantuirii Neamului. Realizata la sfarsitul lunii iunie a anului 1863, cinstirea Sfintei Icoane Prodromita (Inaintemergatoare) de la Muntele Athos se praznuieste la 12 iulie.

Preiau din ziarul Lumina al Patriarhiei Romane: “La mai puţin de jumătate de deceniu după zidirea Schitului Prodromu, aşezământul monahal al românilor de la Sfântul Munte Athos, ieroschimonahul Nifon, primul stareţ, a căutat să aşeze în biserică o icoană a Maicii Domnului care să fie ocrotitoare obştii. În anul 1863, ajungând la Iaşi cu treburi mănăstireşti, stareţul Nifon însoţit de ieroschimonahul Nectarie au început să caute un iconar care să zugrăvească icoana dorită. În oraşul moldav a aflat că vieţuia un bătrân pictor evlavios, Iordache Nicolau, care ar fi putut realiza o icoană a Maicii Domnului de 1 metru şi 10 centimetri, pe scândură de tei, urmând condiţiile date de călugării atoniţi. Aceste condiţii erau: rugăciune continuă către Născătoarea de Dumnezeu cât timp va lucra, cu Acatist şi Paraclis în toate zilele, să lucreze în fiecare zi doar înainte de a mânca sau bea, să păstreze curăţenie trupească până la finalizarea lucrării, să fie spovedit şi să nu aibă ceartă cu nimeni. Deşi la început se gândea că vârsta înaintată îl va împiedica să lucreze, Iordache zugravul a primit, la insistenţele părinţilor, să picteze icoana Maicii Domnului.”

“Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane”

Arhim. Chiril Lovin, în broşura “Icoana Maicii Domnului Prodromiţa. Istoria, minunile şi acatistul”, reproduce textul relatării minunatei zugrăviri a icoanei, dintr-un document ce se păstrează în arhiva Schitului Prodromu din Sfântul Munte: “Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lucrez Feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri, cu totul au ieşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul; şi aşa, fiind seară, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi, sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, şi când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede; şi eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.

Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi”.

“Pentru că minunea s-a produs la pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a ales ca sărbătoarea icoanei minunate a Maicii Domnului să fie prăznuită la 12 iulie, chiar înainte de Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, îngerul binevestitor al Născătoarei de Dumnezeu. Iar pentru această nouă sărbătoare s-a ales să se facă priveghere de toată noaptea, devenind al doilea hram al Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos.”, se scrie in articolul citat. Alte marturii consemneaza ca Sfintele Feţe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se (ceea ce mi s-a parut si mie, in timpul celor trei zile cat am stat in binecuvantatul pelerinaj la Prodromu, pentru care multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, prietenilor mei si monahilor romani atat de primitori de la Sfantul Munte! – nota V.R.). Se apreciază că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei şi Pruncului Iisus aşa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinţii Epifanie si Nichifor, consemnata de Ierod. Cleopa Paraschiv in lucrarea sa “Icoana nefăcută de mâna omenească Prodromiţa”: “Încă de când vieţuia pe pământ era faţa ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate şi ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotunda, nici scurta, ci puţin alungită, mâinile si degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multa cuviinţă legat“.

“Auzindu-se că la Iaşi s-a pictat în chip minunat o icoană a Maicii Domnului, mulţime de popor a venit să o vadă şi să se închine. Iar părinţii atoniţi, după ce s-au închinat credincioşii şi preoţii din Moldova, în frunte cu mitropolitul Calinic Miclescu, s-au întors în Sfântul Munte şi au aşezat icoana în biserica mare a Schitului Prodromu. Mulţime de minuni s-au petrecut cu cei ce au cerut ajutor de la Născătoarea de Dumnezeu închinându-se icoanei Prodromiţa, atât în Muntele Athos, cât şi în pelerinajele din ţara noastră. S-a alcătuit slujbă acestei sărbători ce se cinsteşte cu evlavie în fiecare an, la 12 iulie. Troparul icoanei Prodromiţa mijloceşte cererile oamenilor către Maica Domnului, astfel: “Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale! Slavă milostivirii tale! Slavă purtării tale de grijă, ceea ce este una binecuvântată!” (Alexandru Briciu/Lumina)

Anul trecut, la 150 de ani de la minunea dumnezeiasca a pictarii icoanei, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, impreuna cu echipajul bricului Mircea si grupul „Nectarie Protopsaltul” (fost vietuitor al Sfintei Manastiri Prodromu), au reprodus drumul icoanei de la Iasi la Sfantul Munte Athos, cu o copie fidela a ei, fara ferecatura. (Foto si info la Pemptousia.ro si o mare parte din filmarea evenimentului memorabil, mai jos). Mitropolia, prin portalul Doxologia, a publicat si Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

Alaturi de Icoana Maicii Domnului se afla in Biserica Manastirii Prodromu si Icoana facatoare de minuni a Sfantului Ioan Botezatorul, a carei istorie o gasiti mai jos.

“Icoana Sfantului Ioan este ferecata in argint, lucrare savarsita in anul 1853, pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Nu se stie cu exactitate anul in care a fost zugravita sfanta icoana, insa este posibil ca aceasta sa dateze din anul 1660, cand paraclisul sfantului a fost rezidit, sub duhovnicul Filoftei.

Cea mai renumita minune savarsita de Sfantul Ioan Botezatorul, prin sfanta lui icoana, este cea petrecuta in anul 1821, odata cu izbucnirea Revolutiei in Grecia. In acest an, neintelegerile cu turcii au provocat mari suparari in Sfantul Munte Athos. Ajungand turcii si in Chilia Sfantul Ioan Botezatorul, ei nu au gasit aici mai nimic de mare valoare, precum aur sau obiecte scumpe. Parintii de la chilie, fie fugisera in munti, cu odoarele cele de pret (Sfinte Moaste, Vase), fie mersesera la Marea Lavra.

Turcii cei necredinciosi, intrand in paraclis si negasind nimic de valoare, de manie, au tras cu arma in icoana Sfantului Ioan Botezatorul. Gloantele nu au atins insa icoana, ci s-au intors spre ei, speriindu-i groaznic. Cu aceasta ocazie, chipul Sfantului Ioan a ramas foarte incruntat, pana in ziua de astazi, dupa cum se poate vedea.

Unii spun ca turcii au tras inspre Sfantul Altar, spre a nu fi cineva ascuns acolo, altii spun ca turcii au tras de spaima inspre Sfantul Ioan, care s-a incruntat in momentul in care au pasit in paraclis, iar altii spun ca au tras din greseala, speriindu-se de un zgomot. Motivul pentru care acestia au tras spre icoana nu este important, ci important este faptul ca Sfantul Ioan nu a fost pictat astfel, ci abia dupa acest moment, el s-a incruntat puternic, cum a si ramas, pana astazi.” (Teodor Danalache/ CrestinOrtodox.ro)

Mai multe informatii despre Icoana Maicii Domnului Prodromita, la OrthodoxWiki

Vedeti si Schitul românesc Prodromu văzut de Laurențiu Dumitru

Foto sus: Roncea.Ro

(more…)

Peste 8000 de participanti la Marsul Pentru Familie de la Iasi. Un raspuns pasnic la atacurile impotriva familiei traditionale romanesti. FOTO

Peste 8000 de participanti au luat parte, ieri, in centrul Iasului, la Marsul Pentru Familie, organizat de Ziua Copilului de catre Asociatia Familia Traditionala, informeaza Doxologia. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, de Sfantul Justin Martirul si Filosoful si, totodata, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I ecumenic – la care a fost condamnata erezia lui Arie – a sustinut o predica despre importanta apararii familiei traditionale (Audio/Video – Doxologia). “Familia pur şi simplu este. Natural, firesc. Însă, la fel de reale sunt şi atacurile tot mai dese împotriva familiei. Minorităţile, fără a intra în polemici discriminatorii, nu trebuie să stabilească reguli pentru majoritate. În România, familia încă mai beneficiază de respectul şi integritatea fără de care s-ar destrăma, dar, atât timp cât există persoane ce consideră necesară o „modernizare“ a definirii instituţiei familiei, pericolul denaturării este foarte mare”, se scrie in articolul despre Marsul Pentru Familiei publicat de Doxologia, portalul media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, care prezinta si o Galerie foto de la eveniment, din care am extras aceste doua fotografii. Ziua s-a incheiat cu o conferinta speciala a bioeticianului Virgiliu Gheorghe, care pledeaza pentru inceputul unei noi epoci: a familiei crestine. Felicitari participantilor si organizatorilor!

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova