Posts Tagged ‘ion caramitru’

Istoria post-decembristă a României scrisă de procurorii militari. Comunicatul către ţară al Frontului Salvării Naţionale şi componenţa “rusificată” a lui. RECHIZITORIUL Dosarului Mineriadei (II)

Militaru, Mazilu, Iliescu, Roman, Brucan

Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.

Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării. Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.

Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:

„Cetăţeni şi cetăţene,

Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.

Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei.
Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României.

În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.

Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român.
Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.

În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.

Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.

Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.

Ca program, frontul propune următoarele:

1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.
2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie.
3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat.
4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice.
5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor.
6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane.
Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.
7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.
8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor.
9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului (Proiectul Gorbaciov – nota şi subl. mea). Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia (subl.mea).
10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România (subl. mea), garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.

În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.

Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.

După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:

„Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.

Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.

Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu. Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin “Bebe” Ivanovici.

A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.

A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.

Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism. Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.

La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.

Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate. Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).

Prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.

Prin Decretul C.F.S.N. nr. 2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei.

Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al Apărării.

Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.

Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne.

Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.

Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.

Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU, Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.

Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Va urma

Victor Roncea Blog

Hotnews raspandeste minciuni contra SRI in cazul Catedrala Sf Iosif vs Millenium Building. A început urmărirea penală pentru Cathedral Plaza. SRI nu si-a dat nici un aviz pentru molohul miliardarului israelian Eyal Ofer. DOCUMENTE

Intr-un articol piaristic aparut ieri pe platforma ungureana Hotznews ni se spune ca, “pentru a sustine intrarea in legalitate”, proprietarul molohului auto-intitulat “Cathedral Plaza”, respectiv firma Millenium Building a miliardarului israelian Eyal Ofer, a depus la Primarie cateva memorii pentru “sustinerea cauzei”. “Unul dintre acestea, favorabil intrarii in legalitate, este semnat chiar de presedintele Comisiei de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei, arhitectul Sorin Gabrea”, se scrie pe Hotnews. Cum vine asta? Presedintele Comisiei de Urbanism a Primariei Capitalei a semnat un memoriu catre Primaria Capitalei sub antetul Millenium Building? Putin ciudat, nu? Atunci, daca tot si-a inaintat un memoriu catre sine insusi, nu-i normal ca l-a si aprobat! 🙂

Citez: “Am facut acest memoriu deoarece este aberant ca sa incepi sa construiesti o cladire, sa respecti legea asa cum s-a intamplat in acest caz si apoi, fiindca vecinul s-a suparat pe tine, autoritatea publica sa anuleze autorizatia de construire. Autorizatie care a fost emisa tot de o autoritate publica. Aceasta cladire se incadreaza in reglementarile urbanistice existente. Proprietarii au luat toate avizele necesare. Va reamintesc ca au obtinut avizul necesar de la Ministerul Culturii, ea fiind avizata de doi ministri ai Culturii – Ion Caramitru si Razvan Theodorescu – si a trecut prin plenul Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice. Din punct de vedere urbanistic s-au respectat toate prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Spuneti ca ONG-urile au invocat lipsa avizului de la SRI, insa nimeni nu a cerut acest aviz, iar SRI-ul nu a protestat. Noi avem raspuns clar de la SRI ca, daca nu se cere avizul lor prin Certificatul de Urbanism (n.r. inainte de emiterea autorizatiei de construire), nu trebuie obtinut acest aviz. In acest caz nu s-a cerut. Nu putea sa dea SRI-ul acest aviz daca nu a fost cerut”, a declarat Sorin Gabrea pentru HotNews.ro.

Platforma raspandaca Hotnews nu s-a gandit ca este normal sa obtina si pozitia reprezentantilor Arhiepiscopiei Romano-Catolice, pentru a echilibra minciunile colportate cu gura plina de piaristul Millenium platit din banii nostri, si nu s-a gandit nici sa intrebe SRI-ul sau, mai simplu, sa consulte ceva mai bine arhiva cazului. Singurul adevar este ca, intr-adevar, Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si-a dat avizul, ilegal, si prin presiunile guralivului istoric GDS-ist Andrei Pippidi – dovada in documentul alaturat obtinut la vremea respectiva de ziarul ZIUA si care reda minuta sedintei. Dupa cum vedeti, “salvatorul cladirilor istorice ale Capitalei”, sotul (sau sotia?) Tatianei Alina Mungiu Pippidi, indemna repejor membrii Comisiei sa treaca la vot penru a aproba proiectul “Cathedral Plaza” al miliardarului israelian Eyal Ofer, desi nu era intrunit cvorumul necesar, conditie in care a fost obtinut avizul mult trambitat.

In ce priveste SRI, pozitia principalului serviciu de informatii al tarii – care are un sediu important in proximitate – , dupa cum se vede din documentul de alaturi, aceasta este extrem de clara: Cladirea Millenium Building “Catedral Plaza” este ridicata ilegal, dupa ce s-a schimbat planul initial. Mai mult, SRI scrie, negru pe alb: “Actualul plan urbanistic zonal, aprobat pentru proiectul respectiv, nu are avizul institutiei noastre, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.” Mai sus, scrie tot asa, negru pe alb: “Conform normelor lagale in vigoare, se prevedea obligativitatea obtinerii avizului Serviciului Roman de Informatii”. Iar “realizarea cladirii de birouri la noul regim de inaltime proiectat este de natura a afecta grav functionalitatea echipamentelor instalate pe obiectivul din zona aflat in administrarea Serviciului Roman de Informatii”, conchidea comunicatul SRI aflat alaturat. “Primul proiect pe care l-am vazut era in regula, dar ultima varianta – nu”, a declarat purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, la vremea respectiva. Deci, cum stam la Hotznews cu colportarea de minciuni? Asta imi aminteste de “sondajul” “Money Channel” realizat de piaritza Corina Vintan, prin care ni se spunea ca bucurestenii sunt innebuniti sa se deschida odata cladirea “Cathedral Plaza”. Monkey Channel ii apartine afaceristului israelian Elan Schwartzenberg iar sediul maimuticilor este intr-o alta cladire-mastodont a Willbrook – cea pentru care s-a ras o parte din padurea Baneasa – si care apartine aceluiasi miliardar israelian Eyal Ofer. Corinutza, mai usor cu sondajele pe scari sa nu-ti cada bebeul ungurean de la san! 🙂

PS: Conform surselor ziarului National, miliardarul Eyal Ofer o considera responsabila de insuccesul total al afacerilor sale in Romania pe sotia zbengosului afacerist israelian Ziv Asher Tetelman si prietena cea mai buna a piaritzei Corinutza Vintan, fosta managerita a Willbrook-Millenium, Daiana Voicu, pe care acum ar vrea s-o lase “la pielea goala” (foto). Conform cotidianului Ziua de Constanta, Corina Vintan este asociata cu sotul prietenei sale, Ziv Asher Tetelman, in clinica SC Second Opinion SRL, impreuna cu sotia procurorului Marcel Sampetru (!), personaj urmarit penal intr-un recent scandal. Urmariti penal sunt insa, de azi, si “front-men”-ii  afacerii “Cathedral Plaza”, dupa cum informeaza si ziarul BURSA:

 

ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ BUCUREŞTI
Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO)
Tel. +40 21 2015411 – Fax +40 21 3121207
birouldepresa@arcb.ro

Nr. 683 / 24.10.2012
COMUNICAT DE PRESĂ
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a început urmărirea penală în cazul Cathedral Plaza

Reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice București (ARCB) au fost invitați recent la audieri (în calitate de parte vătămată), ca urmare a punerii în executare a sentinței penale definitive nr. 487/2012, a Judecătoriei Sectorului 1, pronunțată în dosarul nr.16747/299/2011.
Declanșarea urmăririi penale s-a făcut împotriva S.C. MILLENIUM BUILDING DEVELOPMENT și a reprezentantului acesteia, Sasu Eremie Ovidiu Ioan, a S.C. BOG’ART S.R.L. și a reprezentantului său, Greu Sorin, precum și a S.C. WILLBROOK CONSTRUCT SRL și a lui Moise Dragoș, în calitate de reprezentant al acesteia. Perioada analizată privește lucrările din 10-21 noiembrie 2010 la construcția Cathedral Plaza, adică cele efectuate iresponsabil, după anularea autorizației emise nelegal de Primarul Sectorului 1.
Toți sunt acuzați de efectuarea de lucrări de construire la turnul de birouri Cathedral Plaza, fără autorizație de construire, aceasta fiind anulată irevocabil de către Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 1989/2010.
Reacția promptă a Parchetului vine să confirme interesul public pentru apărarea valorilor sociale care privesc conservarea, punerea în valoare și protejarea monumentelor istorice, precum și a celor care privesc protejarea publică, față de construirea fără autorizație valabilă. Ea confirmă și condamnarea publică făcută de către societatea civilă, de diferite instituții de stat și de cult, de sute de mii de creștini catolici și ortodocși și de alte confesiuni.
„Sperăm într-un demers legal, coerent și într-un termen rezonabil, care să fie un exemplu pentru alte încercări de încălcare a legii construcțiilor, astfel încât să se realizeze funcția educativă a sancțiunii penale”, a declarat preot Gabriel Popa, secretar al ARCB.
Reamintim că D.N.A. continuă cercetarea penală a reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (I.S.U. Bucureşti), care au participat la întocmirea unui fals proces-verbal de recepție la așa zisa finalizare a lucrărilor amintitei construcții, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 sunt depuse alte câteva plângeri penale ale Arhiepiscopiei, având drept obiect cercetarea numeroaselor infracțiuni, comise în cazul Cathedral Plaza.

Biroul de presă – ARCB
Persoană de contact
Pr. Francisc Doboş
Purtător de cuvânt
tel. 0755 065 069, birouldepresa@arcb.ro

INFO: Numele Daianei Voicu a fost legat, de la aparitia ei in lumea afacerilor din Romania, de numele lui Sammy Ofer, miliardarul israelian de origine romana, tatal lui Iuly si Eyal. Nascut pe 22 februarie 1922, la Iasi, si decedat anul trecut, Sammy Ofer a controlat impreuna cu familia sa un vast imperiu economic: Israel Chemicals, ZIM Israel Navigation Company si Tower Semiconductor, afacerile crescand odata cu preturile la chimicale si petrol. Familia Ofer detine actiuni la Royal Caribbean, a doua mare linie de croaziera din lume, la South Korea’s Hanjin Shipping (12%) si Zodiac Maritime UK-Londra. Averea fabuloasa a familiei Ofer ii asigura acesteia o pozitie in “Forbes” SUA, pe locul 184, devenind astfel cea mai bogata familie de evrei din lume. Una dintre primele afaceri din Romania – preluarea magazinului Tomis din Constanta in 1997 – o aduce in prim-plan pe tanara Daiana Maria Voicu, care ulterior devine managerul dezvoltatorului imobiliar Willbrook International si, implicit, mana dreapta a lui Eyal Ofer.

Aflata la carma imperiului Willbrook, Daiana prospera vertiginos, astfel ca in preajma anului 2010 este considerata una dintre cele mai bogate si puternice femei din Romania. Zvonurile legate de o aventura cu Eyal se intetesc, insa la scurt timp explodeaza in presa si o alta “bomba”: Ziv Tetelman, sotul afaceristei si tata al celor doi copii (Daiana mai are o fiica din afara casatoriei, iar gurile rele spun ca ar fi exact fiica lui Eyal), o insala cu Raluca Sandu, fiica presedintelui FRF. Fotografiile cu cei doi fac valva in presa, iar Daiana decide sa divorteze. Luna martie a anului trecut marcheaza, asadar, inceputul unui declin evident al celei supranumite doamna de fier a afacerilor din Romania. Zece luni mai tarziu, la inceputul lui decembrie anul trecut, Daiana Voicu isi anunta demisia de la carma Willbrook, in spatele acestei decizii aflanduse de fapt dorinta detinatorilor companiei de a scapa de ea. In luna februarie a acestui an iese la iveala si o alta informatie. Cotidianul “National” publica un articol potrivit caruia Eyal Ofer, bossul Willbrook, “a angajat zece detectivi particulari si patru firme de avocatura care au misiunea de descoperi toate matrapazlacurile facute de Daiana Voicu cat timp s-a aflat la conducerea companiei”. Respectiva publicatie titreaza: “Aflat in spatele unor investitii de 900 de milioane de dolari in Romania, Eyal Ofer si-a lasat afacerile pe mana Daianei Voicu, transformand-o intr-una dintre cele mai puternice femei de business, care i-a creat lui Ofer o paguba de vreo 100 de milioane de euro: terenuri si imobile cumparate de Daiana cu banii lui si trecute pe numele parintilor ei”. (Sursa: Cancan)

Documentare Lumea Justitiei: Turnul „Cathedral Plaza” a fost intabulat in pofida sarcinilor din cartea funciara care vizau anularea autorizatiei de construire si plangeri ale Primariei Capitalei (Documente)

Forbes.ro: Eyal Ofer nu renunță la businessul din România

Omul de afaceri israelian Eyal Ofer (foto), cunoscut în special datorită clădirii office Cathedral Plaza, este în spatele unor investiții de 900 de milioane de euro în România.

Eyal Ofer a plasat recent o comandă Șantierului Naval din Mangalia, controlat de coreenii de la Daewoo, în valoare de 400 de milioane de euro, pentru construirea de vase. Unul din businessurile Miller Global, grup internațional în cadrul căruia Ofer este co-președinte, este shipping-ul. De altfel, Eyal Ofer este director al Royal Caribbean International, un business de 10 miliarde de euro, precum și al Celebrity Cruises Holding. Cele mai cunoscute active din portofoliul global al grupului Miller sunt Pebble Beach Company, Aspen Skiing Company, Aspen’s Little Nell Hotel, Beverly Hills Hotel şi Los Angeles’s Fox Plazza  Office Building.

O sumă de  500 de milioane de euro a fost investită, în România, în proiecte imobiliare, de care se ocupă subsidiara britanică a grupului Miller, Millenium Buiding Development. Portofoliul din România, administrat de Daiana Voicu,  cuprinde ansamblul rezidențial Oxford Gardens din zona Pipera, alte șase complexuri rezidențiale în zona Iancu Nicolae și încă unul în Corbeanca, localitate de lângă București – în total, peste 300 de vile adresate segmentului de lux –, Platinum Business Center (o clădire de birouri și centru de conferințe situate pe DN1), mallul Tomis din Constanța, și mai multe terenuri.

De departe, cea mai cunoscută proprietate din portofoliul lui Eyal Ofer este clădirea de birouri Cathedral Plaza.  Construcția, în prezent finalizată în urma unei investiții de 40 de milioane de euro, este localizată în imediata apropiere a catedralei romano-catolice Sfântul Iosif. Amplasamentul, deși ideal pentru companiile care vor să aibă birouri în centru, nu a fost unul norocos pentru dezvoltator, deoarece a generat o dispută, care a ajuns în instanță, cu Arhiepiscopia Romano-Catolică din București. Recent, o instanță de judecată din Suceava a decis nulitatea autorizației de construire emise de Primăria Sectorului 1. Decizia a venit cum nu se poate mai prost pentru omul de afaceri israelian, care era în tratative de vânzare a clădirii cu un fond de investiții britanic, pentru 70 de milioane de euro, sumă despre care Eyal Ofer afirmă că reprezintă ”un nivel mult scăzut față de valoarea clădirii”. Omul de afaceri spune că, în ciuda acestei situații, nu intenționează să renunțe la afacerile din România.

Sursa: Forbes.ro

 

Cotidianul ii pregateste "ceva" lui Augustin Buzura. Parerea mea. Interesant: "Gogu Rădulescu le-a procurat locuinţe şi paşapoarte multor scriitori"

Augustin Buzura: “Gogu Rădulescu le-a procurat locuinţe, paşapoarte şi bonuri de alimente la Gospodăria C.C. multor scriitori şi oameni de artă, pe mine însă nu a reuşit să mă ajute.”

Nota mea: Este vorba de Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru si altii, si altii…

Cotidianul: Buzura şi Securitatea: „Orice scriitor cinstit dorea să-şi cunoască adversarul“

Scriitorul Augustin Buzura vorbeşte despre relaţia sa cu ofiţerii de Securitate pe care i-a cunoscut.

Există în arhivele Securităţii vreun dosar în care să figuraţi drept colaborator al acesteia, cu numele de cod „Gusti“?
Am şase dosare de urmărire, dar nu am figurat şi nu figurez în nici unul drept colaborator al Securităţii şi nici nu există vreo sentinţă a CNSAS în care să se spună aşa ceva. Despre numele de cod se ştie că securiştii dădeau asemenea nume nu numai turnătorilor, ci şi tuturor celor urmăriţi. Din dosarele mele de urmărire am aflat că, în afară de „Gusti“, aveam şi altele, printre care foarte frecvent era, nu ştiu de ce, „Oşanu“.

I-aţi cunoscut pe ofiţerii de Securitate care au scris în rapoartele lor că făceaţi o muncă de informator?
Pe unii nu i-am întâlnit. Florian Oprea era locotenent când m-a luat în primire, iar în 13 decembrie 1990, când mi s-a închis dosarul de urmărire, ajunsese colonel. Dar din miile sau zecile de mii de cititori care-mi cereau autografe sau mă opreau pe stradă, nu puteam şti care este ofiţer şi care simplu cititor, ori vreun om care se iluziona că îl voi putea ajuta într-un fel sau altul… Unii voiau să-mi spună cum se trăieşte în închisori, unde se pregăteşte vreo grevă sau doreau să afle adresele Monicăi Lovinescu, ale celor de la Europa Liberă sau ale Amnesty International… De obicei spuneam exact ce credeam… Cititor sau securist, le răspundeam fără rezerve şi precauţii, căci, la rândul meu, eram interesat să-i cunosc pentru a afla ce doresc de la mine şi cât ştiu despre mine…

Cum reacţionaţi atunci, dacă nu ştiaţi cine e securist sau admirator?
Trebuia să mă apăr şi, totodată, să-i descriu pe cât posibil în cărţile mele. Sunt scriitor şi am obligaţia să cunosc lumea în care trăiesc. Toţi scriitorii cinstiţi, care au fost în aceste situaţii, au dorit acelaşi lucru: să-şi cunoască adversarii. Iată ce spune căpitanul de informaţii Cinka despre o întâlnire cu un tânăr dramaturg, Vaclav Havel, devenit mai târziu celebru: „Convorbirea cu Havel s-a încheiat cu sugestia mea că, în caz de nevoie, îl voi contacta din nou. A fost de acord şi a spus că şi el e foarte bucuros că a discutat cu noi, deoarece i-am furnizat material pentru viitoarele lui încercări literare“. Aşa au făcut şi alţii. Ar fi absurd să răspund de cele scrise de diverşii ofiţeri în numeroasele lor rapoarte. Toţi aspirau la grade şi toţi se străduiau să le dovedească superiorilor că îşi fac meseria. Nu trebuie ignorat faptul că îmi înregistrau convorbirile telefonice, cum s-a văzut din dosarele mele. Plus că, diverşi prieteni, imposibil de bănuit de către cei mai mulţi, turnau fără ruşine. Am avut 56 de turnători. Pe mulţi i-am bănuit de la început. Pe alţii i-am recunoscut după scris atunci când mi-am cercetat dosarul… Nu puţini erau persoane importante.

Ce fel de relaţie aveaţi cu ofiţerii de Securitate care vă supravegheau?
Ei aveau anumite idei fixe şi, de multe ori, mă ameninţau: „La ce vă foloseşte? Vedeţi, aveţi copii şi nu se ştie…“. Discuţia noastră dovedeşte că nu mi-a folosit la nimic. Despre ce vorbeam şi ce scriam, securiştii erau avertizaţi din timp de turnătorii de care nu m-am ferit niciodată. La un moment dat, din patru colegi de birou, câţi eram la „Tribuna“, trei dădeau informări despre ce spuneam sau comentau în scris textele mele deja apărute.

Cum se materializau turnătoriile colegilor?
După câteva „erori“ de ale mele, mă chema primul-secretar al judeţului sau secretarul cu propaganda să mă mustre ori să mă avertizeze că îmi voi pierde postul. Uneori, din aceleaşi motive, eram chemat la Secţia de Propagandă a C.C. din Bucureşti, unde mi se cerea să-mi retrag semnătura de pe diversele proteste. Alteori eram somat să mă desolidarizez în scris de Europa Liberă. Adesea îi speriam fără să vreau. Petre Enache, secretarul C.C. cu propaganda, s-a interesat ce mai citesc şi eu i-am spus sincer: „Aceşti bolnavi care ne guvernează“ – carte pe care o aveam din întâmplare în buzunar. Mi-a făcut, îngrozit, cunoscutul semn că sunt microfoane, drept pentru care mi-a recitat câteva dintre cuvântările lui Ceauşescu. Mai frică îmi era când, ore întregi, şeful Inspectoratului mă ţinea într-o sală de aşteptare din sediul Securităţii din Strada Traian, după care mă trimitea acasă fără să-mi spună de ce am fost chemat.

În cursul conversaţiilor purtate cu ofiţerii de Securitate, vi s-a părut că încearcă să obţină anumite informaţii de la dumneavoastră?
Da. Aveau cam trei obsesii: a) dacă am trimis vreun manuscris al meu în străinătate; b) ce relaţii am în Vest şi mai ales la Europa Liberă şi c) dacă scriitorii vor să facă ceva, vreo acţiune, vreun act de solidarizare. De această solidarizare se temeau foarte tare. Alţi scriitori, din alte ţări socialiste, o făcuseră cu mare succes. Această obsesie i-a determinat să desfiinţeze Organizaţia de partid a scriitorilor din Bucureşti şi să amâne convocarea şedinţelor de Consiliu al Uniunii Scriitorilor. Căci aici se spunea lucrurilor pe nume, fără menajamente. Adesea mă mai căutau să-mi afle părerea şi despre unele cuvântări ale lui Ceauşescu.

Cum l-aţi cunoscut pe Ilie Merce?
L-am cunoscut în contextul discuţiilor nesfârşite pe marginea romanului meu „Refugii“, trimis tot mai „sus“ de către numeroasele cenzuri care, pasămite, erau desfiinţate. La domnul Ilie Merce am fost trimis de Consiliul Culturii pentru a da explicaţii în legătură cu greva din Valea Jiului despre care se spunea că am scris în romanele mele – „Refugii“ şi „Drumul cenuşii“. Eu locuiam în Cluj, iar drumul până în Bucureşti era, pentru mine, foarte scump. Veneam rar, doar pentru a discuta cu cenzorii sau la rarele şedinţe de Consiliu, la Uniune. Am scris şi despre împrejurările în care am fost vizitat acasă de el. Tocmai tipărisem în „România literară“ un fragment de roman intitulat „Opriţi nebunul!“, pe marginea căruia Emil Hurezeanu a scris un foarte bun editorial. La fel şi Vlad Georgescu. Drept urmare, am fost vizitat acasă de vârfurile Securităţii din acel moment. Am scris şi despre asta, dar la noi, deşi nimeni nu citeşte, toţi acuză.

Aţi apelat vreodată la Merce pentru a vă ajuta?
Am apelat chiar şi la Ceauşescu să-mi permită să plec din Cluj, căci Octavian Paler şi Adrian Păunescu îmi oferiseră nişte posturi. Ca ziarist aveai nevoie de această aprobare. Răspunsul lui Ceauşescu a fost fără echivoc: „Trebuiesc întărite oraşele tradiţionale…“. A pledat pentru mine, dar fără succes, şi Gogu Rădulescu, însă Ceauşescu l-a refuzat şi pe el. Gogu Rădulescu le-a procurat locuinţe, paşapoarte şi bonuri de alimente la Gospodăria C.C. multor scriitori şi oameni de artă, pe mine însă nu a reuşit să mă ajute. I-am spus şi domnului Merce pentru că această dorinţă nu mi-am ascuns-o niciodată.

V-aţi exprimat vreo nemulţumire faţă de Merce, astfel încât el din proprie iniţiativă să încerce să vă ajute?
Da. Atâta doar că ceea ce i-am spus am scris cu ceva timp mai înainte în zecile de interviuri publicate, în şedinţele de partid sau în notele de protest adresate partidului. Am spus întotdeauna ce cred. Nu mi-a păsat să merg împotriva curentului. Fac acelaşi lucru şi astăzi.

Vi s-a propus vreodată să semnaţi un angajament cu organele de Securitate sau să le furnizaţi verbal informaţii?
Nu, niciodată. Şi nici nu cred că ar fi dorit, fiindcă le-ar fi dispărut unul dintre cele mai importante obiecte ale muncii.

Credeţi că pentru Securitate ar fi fost un mare succes dacă un ofiţer raporta că v-a racolat ca informator?
Un foarte mare succes, nu am nici o îndoială. Dar nu cred că aş fi putut trăi făcând un asemenea gest. Mi-ar fi fost greaţă de mine. Nu cred că aş mai fi reuşit să scriu un singur rând.

Interviu realizat de Izabela Niculescu
Vezi si
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova