Posts Tagged ‘ion cristoiu’

Intoarcerea lui Ion Cristoiu la EvZ, un eveniment cu reverberatii epocale. Revolutie in TVR: Ziaristii si tehnicienii cer demiterea si anchetarea lui Lazescu-GDS. O idee geniala: “moldovenistii” ar putea ramane fara obiectul muncii

Jurnalista Simona Ionescu anunta inca de pe 30 ianuarie (re)intoarcerea maestrului Ion Cristoiu la ziarul pe care l-a creat, Evenimentul Zilei:

Făcătorul „Evenimentului zilei”, Ion Cristoiu, se întoarce la ziarul care a fost cel mai mare succes de presă de după 1990.

La cateva zile, discipola maestrului ne mai informa cum vorbeste Ion Cristoiu despre presa lui și a altora

După 15 ani, Ion Cristoiu ”vorbește” din nou dintre paginile Evenimentului zilei, ziarul pe care l-a creat și l-a lansat în iunie 1992. E un interviu mare și complet despre călătoria lui din ultimii 15 ani, de când, la sfîrșitul lui februarie 1997 și-a luat geanta și colecția de stilouri și pixuri și a plecat din redacția pe care o modelase ca un vulcan.

Din 3 februarie 2012 Evenimentul zilei apare cu celebra bulina a anilor 90 pe frontispiciu, semn ca omul care a creat ziarul – Ion Cristoiu si o parte din vechea echipa s-au intors in redactie. Pentru mine inseamna ceva acest lucru, fiindca timp de 5 ani am lucrat la ridicarea acestui ziar impreuna cu jurnalisti care lasau totul deoparte pentru a obtine o stire in exclusivitate sau cele mai bune informatii. Inseamna, de asemenea, ca se naste un alt ziar…

Ii dam dreptate colegei noastre: Evenimentul Zilei ar putea renaste din propriu-i scrum, ca pasarea Phoenix, la statura lui de odinioara, ceea ce ii dorim si noi!

Foto cu ceasul care ticaie – Revista Tango

Integral la Ziaristi Online: Intoarcerea Maestrului Ion Cristoiu la Bulina Rosie: un Eveniment al Zilei cu reverberatii epocale

Cititi si: Revolutie in TVR. Ziaristii si tehnicienii cer demiterea si anchetarea lui Lazescu-GDS

Rotary-133-Ghe-Nichita-primar-Iasi-Dabiel-Condurache-Cristian-Adomnitei-Alexandru-Lazsescu-si-Conducerea-Rotary-Club-Romania-Moldova

Un grup de inițiativă din TVR a lansat un manifest care circulă în interiorul instituției. În manifest sunt denunțate jaful din bani public practicat de actuala conducere, teroarea și cenzura, presiunile psihice și financiare la care sunt supuși redactorii incomozi, angajările abuzive, greșelile editoriale și de management, înșelarea telespectatorilor, prăbușirea credibilității și a audienței.

Comentariul zilei: O idee geniala, indigerabila de “moldovenistii” lui Soros si Voronin: Trebuie schimbată denumirea Republicii Moldova

Soros Ghinea Voronin si porcariile muistilor lor moldovenisti

Nu încape îndoială însă că şi denumirea „Republica Moldova” e o capcană în care se prind până şi cei mai bine intenţionaţi dintre noi. La tot pasul, şi La Chişinău, şi la Bucureşti, se impune dihotomia România versus Moldova, de parcă acestea nu ar fi sinonime. Îi aud adesea pe unii colegi de la ziare sau canale de televiziuni comparând „moldovenii” de dincoace de Prut cu „românii” de dincolo.

Biografia secreta a familiei Patapievici: de la NKVD la BNR si ICR. “Fereastra Serviciilor Secrete” – cartea care desface conservele KGB din Romania

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. – Monica Lovinescu

De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin ex­plicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă. Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut marşrutizarea în România.

Fragment din cartea Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011, de Aurel I Rogojan

Integral plus 13 file din Dosarul Patapievici cu autobiografia olografa a agentului sovietic Dionis Patapievici, la Ziaristi Online

De ce e suparat pe soarta dl Tismaneanu: Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii. Urmeaza Patapievici

Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti

“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat”  în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)

(…)

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice

Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13

Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011

Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online

Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Vezi si: “Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre

EXCLUSIV. Vladimir Tismaneanu: Cum am suferit sub criminala Securitate si cancerosul Partid Comunist

“Intre linii”: Aventurile lui Ion Cristoiu la New York. De la gandaci in camera rezervata de Presedintie la o incursiune in jungla Harlemului cu Eugen Mihaescu

Fragment din cartea de memorii a artistului Eugen Mihaescu intitulata “Intre linii” si aparuta la Editura RAO, Bucuresti 2011:

Președintele Emil Constantinescu a venit atunci (iunie 1998 – nota mea), la New York, în­soțit și de câțiva jurnaliști printre care însuși Ion Cristoiu. Într-o seară, am primit un telefon de la acesta:

– Domnule Mihăescu, zice, mă aflu într-un hotel din fața sălii Madison Square Garden. Sunt disperat! Locul colcăie de gândaci! Mi-am strâns bagajul și am coborât în hol pentru că mi-e frică să nu-mi intre vreo lighioană în haine. Vă rog, dacă se poate, să-mi reco­mandați un hotel nu prea scump. Am bani suficienți, nu pentru un „palace“ desigur, dar nici nu sunt nevoit să stau în acest „boui-boui“.

– Pot ajunge la dumneavoastră în maximum douăzeci de minute, i-am răspuns eu. Așteptați-mă în hol.

Și am fugit să caut un taxi. L-am găsit pe jurnalist stând de vorbă cu Octavian Andronic. Ne-am urcat într-o mașină și, când m-a între­bat la ce hotel mergem, eu i-am spus:

– Domnule Cristoiu, locuiesc singur și am un apartament destul de încăpător pentru două persoane. Eu voi folosi dormitorul, iar dumneavoastră livingul, în care am o canapea extensibilă. Dacă nu vă convine acest aranjament, atunci vă conduc la mine la atelier, în Tudor City unde, veți putea locui singur. N-are rost acum, la miezul nopții, să căutăm un hotel.

Nu m-a refuzat și astfel l-am avut pe Ion Cristoiu oaspete în apar­tamentul din 38th Street. Din capul locului, trebuie să spun că era un musafir foarte comod, pe care nici nu îl simțeai. A fost unul dintre pu­­ținii care au studiat cu mare atenție tablourile de pe pereți și cărțile din bibliotecă. S-a oprit apoi și a admirat îndelung priveliștea care i se oferea de la etajul 34, o sută de metri deasupra orașului. Ca și Brucan, Cristoiu nu este un om care să se manifeste zgomotos. Era foarte reținut pentru că nu voia să pară prea impresionat de felul în care se compunea Empire State Building exact în mijlocul ferestrei de trei metri pe doi. Cristoiu de acum era total diferit de personajul pe care îl cunoscusem. Slăbise foarte tare (mânca numai mere), avea părul tăiat scurt și, în totul, un aer foarte sportiv. Nu regăseam nimic nici din veș­nica sa agitație. Era mult mai calm și își petrecea timpul citind sau notând impresiile într-un carnet. Eram profund surprins că nu mai regăseam micul Balzac balcanic, care se transformase într-un fanatic al mișcării, al sportului. Pe de altă parte, Cristoiu era și foarte prudent. Nu-mi amintesc să fi avut cu el vreo discuție politică. Nu mi-a spus ca toată lumea: „Vezi, dom’le, te-ai înșelat susținându-l pe Iliescu!“ Ca și mine, avea și el oroare de așa-zișii „intelectuali ai Grupului de Dialog Social“. Într-un fel, toate aceste lucruri nespuse ne legau.

Cred că în prima zi i-am făcut un tur al orașului și i-am explicat geografia New Yorkului ca să se poată orienta mai ușor. Apoi, el, conștiincios, s-a dus la Națiunile Unite ca să-și facă datoria de jur­nalist. A doua zi însă mi-a explicat că s-a obișnuit să alerge zilnic și ar vrea să se ducă în Central Park și să înconjoare „rezervorul“, lacul care alimentează Manhattanul cu apă potabilă. Asta l-a trădat ca mare admirator al „civilizației americane“ și amator de filme gen Marathon Man.

– E departe? m-a întrebat Cristoiu.

N-am făcut nici un comentariu. Ne-am dus, am luat un taxi până la strada 79, am intrat în parc dinspre partea de est, l-am condus lângă rezervor, pe la strada 89, și i-am spus că îl voi aștepta acolo, pe o bancă. A plecat în fugă, în pantaloni de sport și bascheți, și a rea­părut, după vreo jumătate de oră, transpirat și congestionat la față. Ne-am înapoiat acasă cu taxiul și Cristoiu mi-a spus că va fi nevoit să facă drumul acesta în fiecare zi.

– Știți, domnule Cristoiu, am zis eu atunci, am uitat să vă spun că aici, în bloc, la ultimul etaj, există o sală de gimnastică echipată cu tot felul de mașini, printre care și o bandă rulantă. Puteți să trageți de fiare și să alergați cât poftiți. Iar pe terasă aveți o piscină acoperită în caz că obosiți sau vă plictisiți de alergat.

– Cum?! s-a minunat Cristoiu. Aveți așa ceva aici? Unde?

L-am luat, i-am arătat și cred că l-am dat gata cu sala de sport – a fost cu adevărat impresionat. Deși era noapte, destul de târziu, a vrut neapărat să încerce toate echipamentele chiar atunci. I-am dat cheia de la apartament și i-am explicat că, de la sală, are de coborât două etaje fie cu unul dintre cele trei ascensoare, fie pe una din scări. I-am spus și cum găsește apartamentul, imediat lângă ușa de la casa scării. Cred că s-a făcut undeva după miezul nopții și eu ațipisem când m-a sunat portarul:

– E un domn aici, la parter, care spune că a coborât până jos pen­tru că nu mai știe unde locuiți…

Probabil Cristoiu s-a zăpăcit și a coborât un etaj în plus. A încercat cheia în ușa unui apartament speriind locatarii și atunci, fiind în chi­loți, s-a refugiat pe casa scării.

– Ține-l acolo, domnule, i-am spus eu portarului. Vin imediat să-l recuperez.

De data asta Cristoiu, săracul, era tare jenat, ca omul de la țară venit la oraș, care a apăsat toate butoanele și a stricat ceva.

Într-una din zile, am fost și la cumpărături împreună. Cred că, de gura mea, a acceptat să-și ia un costum. I-am tot explicat că sunt situații în care ar fi bine să renunțe la vesta lui cu multe buzunare. Nu l-am văzut însă niciodată îmbrăcat în hainele pe care le-am ales împreună. Cred că le are și astăzi învelite în foiță, în dulap.

Peste vreo două zile, Cristoiu a venit la mine și mi-a spus că ar dori să meargă în Harlem.

– În Harlem? am întrebat eu nu foarte entuziasmat de ideea musafirului meu.

– Da, în Harlem, îmi doresc asta foarte mult!

– Bine, domnule Cristoiu, dar vă previn că s-ar putea să fie peri­culos. Nu cred că ne va face cineva vreun rău pentru că se vede de la o poștă că suntem europeni după cum suntem îmbrăcați. Va fi totuși o aventură!

Am luat metroul de la 42nd Street până la 125th Street și, pe măsură ce ne apro­piam de țintă, după ce am trecut de 110th Street, cred că am rămas singurii albi din vagon. Am coborât la 125th Street pe la ora două sau trei și am traversat Harlemul, de la est spre vest, până la Columbia University, în vreo trei ore. Strada pe care am pornit este un fel de Calea Victoriei a Harlemului. Cristoiu, privind în dreapta și în stânga, îmi zice:

– Nu-i nici măcar un polițist alb aici! Cred că suntem singurii albi din cartier!

Eram entuziasmați de parcă am fi fost doi exploratori în Matto Grosso, în jungla amazoniană, cel puțin! Cristoiu privea plin de cu­riozi­tate în jur și, la un moment dat, parcă încercând să-și dea curaj – „curaj, curaj găină că te tai!“ nu cea care naște pui vii, cea normală! – îmi zice:

– Da’ noi acum mergem prin „centru“, nu-i așa? N-am putea să ne abatem, să vedem și ce se ascunde în spatele fațadelor?

Până atunci, savurând curiozitatea sa aproape copilăroasă, eu îi tot dădeam explicații: aici a fost Cotton Club, aici a fost celebrul Apollo Theater. Îl condusesem câțiva pași pe Lenox Avenue ca să-i arăt The Savoy Ballroom unde era pasionant să te afli prin 1935, când noi încă nu ne născuserăm. Auzindu-i rugămintea, am acceptat să schim­băm di­rec­ția. Mergând pe o stradă, mai lăturalnică, decorul s-a trans­format brusc. Văzând case arse, confiscate de bancă și având ferestrele și ușile zidite, gunoaiele adunate la rigolă și trecători parcă mai ostili, a început încet-încet să mă strângă și pe mine cămașa în spate. Emoțio­nat, mi-am scos o țigară pe care am dat, instinctiv, să o aprind cu bricheta Dupont al cărei capac scoate un clinchet specific. La auzul acestui sunet, am și zărit un grup de adolescenți care, văzând sclipirea aurului din mâna mea, s-au ridicat de pe treptele din fața unei case și au făcut un pas înspre noi. În aceeași clipă, din spa­tele unei clădiri, în dreptul unui maidan, am zărit numai „ochii“ unei mașini de poliție și s-a auzit scurt sirena. Băieții s-au așezat domol înapoi pe scară, eu am băgat bricheta în buzunar și, împreună cu Cristoiu, am făcut stânga împrejur și ne-am îndreptat spre strada principală în pas vioi. Într-un târziu, am ajuns la Columbia University de unde am luat un taxi. Odată ajunși acasă, Cristoiu s-a întins pe canapea spunându-mi:

– Nu vă supărați, dar sunt un pic cam obosit și aș vrea să mă în­tind puțin…

– Și eu la fel, i-am răspuns intrând în dormitor.

M-am trântit direct în pat așa cum eram, îmbrăcat. Am căzut lați amândoi. La un moment dat, am auzit ca prin vis, venind de undeva de foarte departe, soneria telefonului. M-am uitat la ceas: era trecut de miezul nopții la New York și ora șapte și jumătate dimineața la București. Telefona soția lui Cristoiu să-l întrebe ce mai face. Dormiserăm amândoi, ca secerați, aproape șase ore. Ne doborâse frica pe care, foarte demn, ne-am ținut-o ascunsă unul față de celălalt!

Eugen Mihaescu

“Intre linii”, Bucuresti 2011

Cu multumiri Grupului Editorial RAO

Foto: Octavian Andronic – ANDO

Vezi si: Naked Iliescu by Eugen Mihaescu. Intre linii cu Ion Cristoiu. O emisiune de senzatie. VIDEO

Ziaristi Online: Eugen Mihaescu l-a dezbracat pe Iliescu la pielea goala. Video: “Intre linii” cu Ion Cristoiu. Larry Watts preda la Universitatea Bucuresti. Corneliu Vlad despre tragedia romaneasca din Ucraina


Naked Iliescu by Eugen Mihaescu… de ZiaristiOnlineTV

Naked Iliescu by Eugen Mihaescu. Intre linii cu Ion Cristoiu. O emisiune de senzatie. VIDEO

Artistul Eugen Mihaescu - Intre linii - Ziaristi Online
Cartea care il va baga din nou pe Iliescu in spital discutata cu detalii picante la emisiunea lui Ion Cristoiu, “Ultimul cuvant”

Larry Watts si Radu Moraru la emisiunea Nasul 4 - foto Cristina Nichitus Roncea

Istoricul american Larry Watts, autorul celebrei lucrări apărute în traducere românească anul acesta la editura Rao – Fereşte-mă, Doamne, de prieteni /With Friends Like These (*), preda un curs la Masterul de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Sociologie. Cursul se intituleaza „Dilema de securitate a României în timpul Războiului Rece”.

Romanii din Ucraina: Mai intai, sa stim despre ce e vorba. A treia analiza a lui Corneliu Vlad

Corneliu Vlad - foto Cristina Nichitus Roncea - Ziaristi Online

“Peste tot se spune ca exista sectii de limba romana, dar la acele sectii se vorbeste si se invata in ucraineana. Problema in scoli este grava, dar la fel de grava este situatia generata de cei care se declara moldoveni si care rup din procentul necesar unei minoritati pentru a intra sub incidenta legii ce le permite sa invete in limba materna.”

 

Download Free Verizon Ringtones Online. | Thanks to Best CD Rates, Bank Deals and Bad Credit

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova