Posts Tagged ‘ion gavrila ogoranu’

15 Noiembrie 1987, începutul sfârşitului lui Ceauşescu. Brucan îi semnase deja condamnarea la moarte. “Eroi pentru România – Braşov, 15 noiembrie 1987 – mărturii, studii, documente”, lucrare realizată de Florin Palas şi Victor Roncea sub coordonarea lui Vladimir Bukovski

eroi-pentru-romania-brasov-15-noiembrie-1987-victor-roncea-vladimir-bukovski-florian-palasConform unui fost document confidenţial al United States Information Agency (USIA) intrat în posesia Roncea.Ro, agentul NKVD/KGB Silviu Brucan, fondatorul FSN şi GDS, afirma în faţa unui ofiţer acoperit american, în primăvara lui 1987, că în doi ani Gorbaciov va schimba complet blocul sovietic, că România va fi ultima ţară care va cădea dar după aceea va urma la conducere un guvern pro-sovietic, plin de glasnost şi perestroika (documentul va fi publicat integral în cartea despre 1989 la care lucrez – nota V.R.). Omul era sincer. Pe 15 noiembrie 1987 a început derularea acestei “profeţii”. După cum reaminteam la aniversarea a 20 de ani de la revolta muncitorilor braşoveni, în 1987 soarta lui Ceausescu a fost pecetluita.

“Inceputul sfarsitului” a fost prezentat si de scriitorul anticomunist Radu Portocala in prima lucrare de dupa 1989 care analiza caderea comunismului si inlocuirea lui cu unul “cu fata umana. In “Autopsia unei lovituri de stat”, Radu Portocala observa cum evenimentele de la Brasov au stimulat caderea lui Ceausescu atat prin constientizarea in sanul populatiei a ideii ca “se poate” protesta, cat si prin activarea imediata a cadrelor “disidente” pregatite de KGB sa preia puterea.

“Rascoala de la Brasov a fost urmata de o intalnire a activitatii opozitiei, reprezentata fie de indivizi izolati, fie de organizatii sindicale libere, aflate in stare embrionara. Ea este slaba, dezorganizata, dar are o audienta oarecare si, din nou, scapa de sub orice control. Aceasta miscare trebuia deci dublata de o structura paralela, pastrata sub stricta supraveghere, si usor de manipulat. Asadar sunt create toate piesele unei disidente provenind din sferele inalte ale partidului comunist si care are ca sarcina principala aceea de a deveni credibila si populara. O disidenta astfel organizata incat sa dea cetatenilor impresia de pluralism, de alegere intre mai multe variante. Cei care compun aceasta disidenta artificiala incep sa publice, in strainatate, texte critice la adresa lui Ceausescu. Trebuia discreditat omul, pentru ca sistemul sa iasa cat mai curat cu putinta. Suntem in anul 1987, iar soarta lui Ceausescu pare deja pecetluita”, scrie Radu Portocala. Mai jos un articol din Il Giornale, semnat de jurnalistul marxist ungaro-evreu Ferenc Fejtő:

revolta-muncitorilor-din-brasov-din-1987-13-il-giornale-via-roncea-ro

Atunci s-a strigat “Jos Ceausescu!” pentru prima oară în România

Revolta s-a declansat la intreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva inceputa in noaptea de 14 noiembrie, la schimbul III, si continuata a doua zi dimineata cu un mars pana in centrul orasului, in fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman. Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Muncitorii au scandat pentru prima oara in Romania, “Jos Ceausescu”, intonand ceea ce avea sa devina imnul insurectiei din decembrie 1989 si, ulterior, al tarii: “Desteapta-te, romane!”. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborat de pe frontispiciul cladirii si incendiat. “Cutremurele nu au fost nimic pe langa ceea ce s-a intamplat!”, avea sa exclame prim-secretarul Comitetului Judetean PCR Brasov, Petre Preoteasa, in sedinta activului de partid din 15 noiembrie 1987. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de securitate, arestarile, torturile etc.

în 2007 lansam la Braşov, în Aula Universităţii Transilvania, împreună cu colegul meu Florin Palas, lucrarea “Eroi pentru Romania – Brasov, 15 noiembrie 1987 – marturii, studii, documente” (Editura Semne/Artemis, Bucureşti, 2007) realizată in colaborare cu Asociaţia 15 Noiembrie 1987 – Braşov, CNSAS (Oana Ionel şi Mihai Demetriade) şi alte foruri jurnalistice, istorice si academice (ZIUA, INST, CICE-Iaşi), sub egida Centrului Rezistentei Anticomuniste şi coordonarea scriitorului anticomunist Vladimir Bukovski. Redau mai jos un extras documentar:

Citiţi şi: Ce a fost la 15 Noiembrie 1987. Marturia jurnalistei Maria Petraşcu, sotia publicistului anticomunist Marius Petraşcu

15-noiembrie-1987-foto-marius-petrascu-ziaristi-online

Bădia Ogoranu: “Fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari”

“Jertfa acestor luptatori cu arma in mana, alaturi de rezistenta celor din inchisori, alaturi de rezistenta crestina a preotilor, ierarhilor si mirenilor, a celor din exil, a taranilor in fata colectivizarii, a muncitorilor din Brasov, a unor intelectuali curajosi, toate acestea au adunat atata demnitate, incat sa se poata spune ca fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari, pentru ca romanii sa poata pasi cu fruntea sus pe pamantul pe care calca” Badia Ion Gavrila Ogoranu – Membru de Onoare al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 – Braşov (Presedinte de Onoare: Parintele Gheorghe Calciu)

Vladimir Bukovski: “Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Sa terminam cu comunismul!”- 

rp_Vladimir-Bukovski-Blog-Roncea.jpg“Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra.
Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!” – Vladimir Bukovski, Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste

revolta-muncitorilor-din-brasov-din-1987-16-presa-franceza-via-roncea-ro

Ancuta DUDUC: „Am fost anticomunisti de mici.”
Cand tata a fost urcat in duba, a fost lovit cu patul pustii. Dupa aceea, au venit la noi acasa cei de la Militie si ne-au intrebat unde e tata. Mi-au luat declaratii mie si mamei mele. Ne-au spus ca tata a fost ridicat pentru instigare.
Cand l-au arestat pe fratele meu, militienii i-au spus mamei sa-i dea niste pulovere mai groase. L-au luat si i-am urmarit, pentru ca l-au dus pe jos.
La noi a fost o suferinta de ordin psihologic. N-avea voie sa vina nimeni in vizita. Era militie din 10 in 10 metri in jurul blocului. Cine intra in scara era legitimat. Daca venea cineva la noi, trebuia sa dea declaratii. Ne-au pus sechestru pe lucrurile din casa, pentru ca va trebui sa platim, ne-au spus, un milion de lei pentru pagubele lor. Tata mi-a povestit ca au vrut sa-i faca injectii cu gaz metan, l-au batut cu un betisor peste testicule. L-au batut si pe piciorul la care avea probleme. Tata era mai aprig la manie. Mi-a zis ca l-a luat de gat pe un anchetator.
Mama a avut o depresie cand l-au luat pe Radu. A vrut sa se arunce de la balcon. Pentru mine si mama mea perioada a fost foarte grea. Lumea ne ocolea pe strada. Am avut parte si de oameni care ne ajutau. Tata il scuipa si il injura pe Ceausescu tot timpul. Am fost anticomunisti de mici.

Angelica VIERU: „Era in stare sa mearga oriunde numai sa se faca bine. Pentru copii, pentru noi toti.”
In sambata din 14 noiembrie, sotul meu a luat salariul. In duminica din 15 noiembrie 1987, dimineata pe la ora 6.00, am mers impreuna la sectia de votare de la Scoala Generala nr. 23, lasandu-ne copiii in casa singuri. Trebuia sa votam! Obligatoriu! Trebuia sa primim apartament cu 3 camere de la uzina. Nu trebuia sa faci „figuri” cand erai chemat la lucru duminica, sau in timpul saptamanii peste program, trebuia sa faci ce-ti spuneau sefii fara comentarii, pentru ca altfel se putea pierde totul. Si noi trebuia sa primim apartament. Unde stateam noi, pe str. Zorilor nr. 1, bl. D10, sc. A, ap. 25, aveam doua camere – apartament proprietate personala – cumparat de sotul meu cand inca nu eram casatoriti. Ratele mari, intretinerea mare la atatea persone, spatiul mic ne-au determinat sa cerem o locuinta mai mare, sa putem trai ca oamenii. Am votat si, dupa votare, ne-am intalnit cu un coleg de serviciu de la I.A.Bv, cu care sotul a plecat impreuna la munca. Eu am venit acasa, la copii, de care trebuia sa am grija, Liliana – fetita mai mare – fiind internata in spital cu hepatita. Asteptam sosirea lui acasa, ca unul dintre noi sa mearga la fetita, la spital. Pe la ora 13.00 a venit Vasile acasa, speriat, si cum a intrat in casa, s-a uitat la mine si mi-a spus: „E dezastru in oras! Stegarii au dat foc la Consiliul Popular.” Atat mi-a spus. Era nervos, foarte agitat. Nu-i trebuia sa manance, iesea si intra in casa de multe ori.
Eu am plecat pe jos sa-mi vad fetita internata de cinci saptamani in spital, din cartierul „Steagul Rosu” pana in str. Mihai Viteazu, la Spitalul de boli contagioase, iar cand am venit acasa, tot pe jos – pentru ca nu circula nicio masina in oras – l-am gasit acasa tot in starea de nervi in care l-am lasat.
Ceea ce vazusem in oras nu am mai vazut niciodata: cordoane de armata si militie cu scuturi, cu masti de gaze si cu caini nu lasau oamenii sa se indrepte spre centrul orasului. Oamenii erau in grupuri mici, dar nu i-am auzit vorbind nimic. Frica ii facea sa taca.
Seara, pe la ora 21.00, sotul meu a mers la vecinii nostri, la familia Moldovan, care tocmai sosise acasa, si a stat pana la 12.00 noaptea.
Luni dimineata, pe 16 noiembrie, a plecat la serviciu, de unde s-a intors doar pe la ora 19.00. L-am intrebat de ce a venit asa tarziu, si el mi-a spus ca a trecut pe la colegul Marchis, ca au avut sedinta de partid, ca l-a exclus din partid, ca i-a luat „carnetul” si ca o sa fie si el „ridicat”, dar ca va veni inapoi nu peste mult timp si ca sa nu fiu suparata. Ne-am culcat, dar mai tarziu m-am trezit si l-am vazut scriind cateva scrisori. Parca l-am intrebat: „Ce faci?”, si mi-a spus: „Nimic, nu mi-e somn!”. Toate luminile erau aprinse in casa. Dimineata am gasit un bilet pe care scria catre colegii lui cine l-ar fi „parat” c-ar fi fost si el acolo. Si ca biletul sa fie dat celui mai bun coleg. Nu-mi amintesc cui l-am dat.
Marti dimineata, in 17 noiembrie, deja pe la 5.30 el nu mai era acasa – plecase la serviciu. Am asteptat toata ziua sa vina, dar n-a venit.
Seara am mers la vecinii mei, si i-am intrebat daca stiu ceva despre Vasile, ca n-a venit acasa. Nu stiau nimic. Noaptea pe la 23.30-24.00 au venit cativa colegi, printre care Solcanu si altii, care m-au intrebat daca stiu ceva despre Vasile, dar nu stiam nimic.
Am fost atunci, joi, la Militie sa ma interesez de sotul meu si sa anunt ca a disparut. Militienii erau de jur-imprejurul cladirii, si nu mi-au dat voie spre poarta. M-au intrebat unde lucreaza, si cand le-am spus, mi-au raspuns: „Mergeti acasa ca o sa vina!”.
Dupa circa o saptamana a venit acasa la noi un civil de la Militie, care a luat datele lui personale si mi-a spus: „este la noi si peste cateva zile vine acasa”. L-am intrebat daca este la Brasov sau este dus la Bucuresti si mi-a spus ca este la Brasov, desi Vasile era deja la Bucuresti atunci.
Vasile a venit acasa la inceputul lunii decembrie, intr-o miercuri seara, in ziua in care mi-am scos fetita din spital.
In tot acest timp eu am fost cu copiii acasa, nu am putut sa primesc banii de la uzina, descurcandu-ma destul de greu, ajutata fiind de vecinii de pe scara, de colegii lui si-ai mei de la serviciu. Sotul meu era insotit de un civil, care
l-a avertizat sa nu anunte pe nimeni ca a venit acasa si sa nu uite ca a doua zi, de dimineata, il va astepta jos la scara sa mearga impreuna la club. Copiii au sarit toti pe el si l-au intrebat: „Asa murdar ai fost la spital?” – ca ei asa stiau, ca tatal lor este internat la spital. Seara, cand auzea liftul, era foarte atent si se uita pe vizor, iar pe la 12.30 noaptea a venit la noi domnul Moldovan, pe care Vasile l-a chemat cand acesta iesea din lift. Au stat de vorba pana tarziu. Vasile mi-a povestit ca la Bucuresti dadea declaratii din ora-n ora. Imi zicea ca n-a fost batut, dar nu l-au lasat sa doarma.
Dupa procesul de la Clubul uzinei, a venit acasa bucuros spunandu-mi ca a fost condamnat la 1 an si 6 luni inchisoare fara executarea pedepsei si ca urmeaza sa fie repartizat cu locul de munca in localitatea Barlad.
La 2-3 zile, cu o geanta in care avea haine de lucru – salopeta si bocanci – a plecat la Militie, de unde, insotit, a plecat cu o masina la Barlad. A fost retinut o zi si-o noapte la Vaslui, dupa care a ajuns la Barlad. De-acolo a dat un telefon sa-si faca angajarea la „Prestari Servicii”. Se apropiau Sarbatorile de iarna, si dandu-mi telefon la vecini, mi-a spus ca nu poate veni acasa, dar daca pot, sa merg eu cu copiii. Asta era de fapt pe 30 decembrie ziua. Cum sa merg cu 5 copii mici pe tren? Ii era tare dor de mine si de copii.
La inceputul lui ianuarie ´88 mi-a scris ca se simte bolnav rau si ca-i trebuie toate actele noastre pentru mutatie definitiva in Barlad. Mi-a mai scris ca primeste apartament cu patru camere si sa merg si eu cu copiii acolo. Intai, fratele lui cel mic, Petrica, a fost trimis de Vasile sa-i ia pe Liliana si Ionut si sa-i duca acasa la parintii lui, in satul Chilieni, judetul Vaslui. Apoi a venit din nou fratele lui si m-a ajutat sa plec impreuna cu ceilalti trei copii mai mici acasa la Vasile, pentru ca de fapt apartamentul aveam sa-l primim doar prin martie. Pana atunci aveam sa stam toti sase la socrii mei.
Cum am ajuns la Barlad, la 2-3 ore m-am intalnit cu Vasile. Stia ca voi sosi. A fost fericit ca ne-a vazut, m-a ajutat sa merg pana acasa la socrii mei, el locuind la fratii si surorile lui din Barlad. Mi-a spus ca se simte rau, ca i se umfla picioarele, ca are ameteli, ca se simte slabit, ca nu are pofta de mancare, era slab de i se vedeau oasele. La inceputul lui februarie, a fost internat de urgenta la Spitalul Judetean Barlad, sectia medicala, sub ingrijirea medicului Barbulescu, care i-a spus surorii lui ca Vasile era in ultimul grad de boala.
El i-a spus, stand in pat, neputandu-se misca: „S-ar putea sa am cancer…”. Din ochi ii curgeau lacrimi. M-am schimbat la fata, ma abtineam sa nu plang, dar el a observat si mi-a spus ca asa crede el, nu ca i-a spus medicul, dar sa nu fiu suparata si sa am grija de copii.Cand a fost externat, situatia lui nu era cu nimic mai buna. I se umflase burta, il manca pielea, era umflat peste tot. Cand venea sa-si vada copiii, de sambata pana luni, in prima ora se simtea bine, dupa aceea spunea ca iar se simte rau. Si acasa, si la spital scuipa sange, nu putea sa vorbeasca mult si obosea repede. Nu stiam ce sa fac.
Comportarea lui devenise ciudata. Vorbea noaptea prin somn, dar nu puteam sa inteleg, tresarea, dormea cu ochii deschisi, dar numai in fotoliu sau pe jos intins pe burta, deoarece avea probleme cu respiratia. Cand il trezeam, atunci spunea ca se simte mai bine jos decat in pat, ca n-are nimic.
Pentru perioada cat a lucrat la Barlad, a luat bani putini pentru ca nu aveau comenzi, iar concediile medicale nu i-au fost platite la timp, ci cu intarziere de 2-3 luni. Iar eu trebuia sa ma descurc, asa cum puteam.
Din februarie, Vasile nu a mai lucrat deloc, fiind tot timpul bolnav. Doctorul i-a spus surorii lui sa se grabeasca cu dosarul pentru pensionare ca sa nu ramana copiii fara bani, fara pensie. Era clar ca sotul meu va muri.
In aprilie, Vasile a insistat la Militie sa primeasca un camion pentru a ne transporta mobila ramasa la Brasov in apartament. I s-au dat asigurari ca va primi camionul si sa mearga el inainte. Dupa 3-4 saptamani, Vasile n-a obtinut camionul de la Barlad si in Brasov a incarcat totul si-a pus la tren. Alti bani, alta distractie!
Sotului incepuse sa-i cada parul, sa i se miste dantura, ochii ii erau in fundul orbitelor, era palid si nu mai auzea bine. Prin iunie a fost la Iasi la un control, la Spitalul Sfantul Spiridon, dar i s-a spus sa revina in septembrie. Diagnosticul pus de doctorul Barbulescu s-a confirmat si la Iasi. In iulie si in august a fost din nou internat in Barlad. Era in stare sa mearga oriunde numai sa se faca bine. Pentru copii, pentru noi toti.
In 15 august 1988, fiind la socrii mei, pe Vasile a inceput sa-l doara foarte rau mana dreapta. Durere atroce pana la lacrimi. O zi si-o noapte a plans incontinuu. Apoi a plecat cu sora lui, Tinca, la Bucuresti, avand trimitere, la cererea lui, din partea doctorului Barbulescu. A fost internat la Spitalul Fundeni, unde doctorii nu i-au mai dat nicio speranta de vindecare. La putin timp dupa internare starea sanatatii lui s-a inrautatit si mai mult, fiind dus la reanimare. Sora lui din Brasov, Geta, a venit la Barlad cu familia si, dupa cateva zile, am plecat impreuna cu ei si cu copiii nostri, Ionut si Claudia, la Bucuresti, la Vasile. Ajunsi acolo, cand am intrebat de Vasile Vieru, ni s-a spus ca nu este internat in spital. Am simtit un fior rece prin tot corpul. Dupa circa doua ore de insistenta, a venit asistenta si, vazandu-ne speriate, ne-a dat fiecareia cate o pastila. Cumnatului meu i-a spus ca Vasile este la morga, fiind mort din data de 5 septembrie, la orele 1.00-2.00 din noapte.
Ce-a urmat, va dati seama. Inmormantarea si pomenile, conform traditiilor noastre populare. Cand am cerut masina ca sa-l transportam de la Bucuresti la Barlad, nu ni s-a dat. Am inchiriat o masina, care ne-a costat aproape 10.000 de lei. Colegii de serviciu ai sotului au cerut pentru participarea la inmormantare autobuzul intreprinderii. Sindicatul a fost de acord, dar partidul nu a fost de acord, pentru ca sotul meu, Vasile Vieru, participase la zguduitoarea miscare anticomunista din 15 noiembrie 1987.

Aureliu BEJENARIU: „La Bucuresti, fratele meu a fost batut in fiecare zi.”
In 14 noiembrie seara, pe la 22.30, am ajuns la lucru. In dulap era fluturasul de salariu. De la un timp ni se tot retinea din salariu. La inceput mai putin, apoi din ce in ce mai mult. De data acesta, retinerile erau aproape de 30% din salariu. Noi lucram foarte mult in perioada aceea. Nu stiu daca si eficient, dar lucram. Dupa ce ca ne descurcam ca vai de capul nostru, viata era grea, toti aveam datorii, ne mai luau si din bani. Nemultumirea mocnea in fiecare. In aceste conditii n-am mai lucrat. Dialogul cu seful de sectie, Ghelase, n-a dus la nimic. Din contra, mai tare ne-a suparat. Au fost mai multe interventii ale lui Dan Ioan si Serb Ion, care erau mai bine informati. Raspunsul lui Ghelase a fost: „Capul plecat sabia nu-l taie”.I-am spus ca stim si noi proverbe.
Toata noaptea n-am lucrat. Dimineata am iesit in fata sectiei. A venit din nou Ghelase, impreuna cu alti activisti de partid, sa discutam. Stand in fata sectiei, ni s-au alipit oameni. Cand a venit secretarul de partid, Biraescu parca, multimea era deja infuriata. N-a mai putut avea loc niciun dialog. A venit fratele meu, Cornel Vulpe, la mine si mi-a zis: „Du-te acasa, continuam noi greva.” Fratele meu, impreuna cu altii, a luat steagurile tricolore de pe stalpi. Atunci a aparut Aurica Geneti, care avea pe cap o casca alba. Impreuna cu Cadar, am hotarat sa ne retragem.
Am auzit de la niste vecini ca in urma manifestatiei sunt morti si raniti. Am inceput sa-mi fac complexe de vinovatie. A doua zi, m-am hotarat sa ma duc sa donez sange. Marti dupa-amiaza m-au luat la interogatoriu la Militie. M-au retinut ofiterii Gotca Ioan si Bucsa. Cred ca cel care m-a anchetat era procuror. N-am vrut sa scriu in declaratie numele colegilor care au facut greva. Mi-au dat drumul atunci. Joi am fost chemat din nou la Militie. Am fost luat in primire de capitanul Ionas Alexandru. Mi-a pus in fata vreo 80 de fotografii si mi-a cerut sa vad pe cine recunosc in ele. El a iesit din birou. Mi-a venit ideea sa ma uit si pe spatele pozei. Pe una din ele scria: „Nicolae Cocan, angajat la Fabrica de Paine, fortand usa Judetenei de Partid”. Aveam doi colegi de serviciu, Temelie Ion si Gandac Vasile, care erau undeva spre hotelul Capitol, in zona verde, si apareau in fotografii. Pe spatele fotografiei scria: „cetateni indignati asistand la distrugerile provocate de huligani”. I-am spus lui Ionas ca-i recunosc pe cei doi. Pe colegii mei manifestanti nu i-am spus. Pe fratele meu l-au luat miercuri de-acasa. Mama a incercat sa mearga la Militie, dar nu a reusit. Pana la proces n-am stiut nimic de el. Cand a fost deportat, mama a stat la el 3-4 luni ca sa-l ajute la treburile gospodaresti. In deportare a inceput sa fie nervos. Probabil ca diabetul, declansat in timpul anchetei de la Bucuresti, incepuse sa-si faca efectul. La Bucuresti, Cornel a fost batut in fiecare zi. Il infasurau in cearceaf si il bateau.
Dupa moartea mamei mele a inceput declinul fratelui. Sotia l-a parasit, nu a mai avut dorinta de viata. In plus, a mai facut si TBC uscat. La 19 august 1994 s-a stins. Avea 25 de ani…
Comunismul a insemnat o stagnare, chiar un mers inapoi al Romaniei. Demnitatea umana a fost anulata, iar demnitatea de a fi roman o mai simteam doar la reusitele sportivilor romani. Comunismul a uniformizat societatea, ducand-o spre limita minima.

15 Noiembrie 1987 – Lectia muncitorilor brasoveni si a martirilor anticomunisti. Nu o vom uita niciodata!

Fb-Button

romania-brasov-15-nov-1987_paul-pavel_via-roncea-ro

Nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie.
In Romania, evenimentele sangeroase din 1989, precedate de o serie de alte manifestari de protest, au fost provocate, in mod evident, de natura regimului totalitarist importat din Uniunea Sovietica in urma cu 45 de ani. Comunismul a fost instaurat in Romania sub influenta deosebit de mare a serviciilor secrete sovietice venite inainte, cu si dupa trupele de ocupatie rusesti. Conservele si cartitele lor isi fac si astazi veacul in Romania mica eclipsand adevaratul for moral al Romaniei, fostii detinuti politici si luptatori anticomunisti. Strategii URSS au provocat o fractura adanca in trupul si fiinta natiunii, o rana care se resimte si astazi, in mentalitatile generatiilor chinuite, in familiile romanesti despartite de o granita nedreapta.
De-a lungul celor 45 de ani de comunism, torte vii au ars spre luminarea generatiilor viitoare: elita tarii, stinsa in inchisori, luptatorii anticomunisti din munti, studentii protestatari ai anului 1956, minerii lui 1977, urmati de putinii militanti care s-au solidarizat cu ei si cu cei din Europa de dincoace de Cortina de Fier. Romania a avut detinuti politici si martiri pana si in deceniul noua: sa ni-i amintim pe regretatul parinte Gheorghe Calciu, care a fost eliberat numai la presiunile Statelor Unite ale Americii si apoi expulzat din propria lui tara, si pe eroul Liviu Babes, care si-a dat foc pe partia de la Brasov, pentru a alerta Occidentul, intr-un protest suprem.
In 1987, muncitorii de la Brasov si-au adus contributia lor la daramarea comunismului in Romania. Incontestabil, revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni a reprezentant inceputul sfarsitului pentru regimul socialist din Romania. O lovitura care a fisurat pentru prima oara, grav, sistemul aproape infailibil reprezentat de Partidul Comunist si Securitate. Pe fondul caderii pieselor de domino care zgaltaiau, rand pe rand, harta Europei de Est, revolta de la Brasov a reaprins romanilor flacara sperantei. Atunci s-a cantat, liber, cu burtile, dar si cu piepturile goale: “Desteapta-te, Romane!”. Se poate!, si-au spus romanii intariti apoi si de vestea caderii Zidului Berlinului. Nimic nu i-a mai putut opri in 1989 si nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie.
La 60 de ani de la 1947, anul care a marcat instaurarea comunismului cu adevarata sa fata, de teroare bolsevic-ateista, la 30 de ani de la 1977 si 20 de ani de la 1987, comemorarea evenimentelor de la Brasov in 2007 nu ar trebui sa constituie numai un moment de reflectie pentru romani; ci si o ocazie pentru ca celelalte natiuni din regiune sa se informeze cu privire la procesul de restaurare a tarii si a adevaratelor sale valori si sa constientizeze situatia si exemplul Romaniei crestine, cu miile sale de jertfe, in Europa de Est si, de la 1 ianuarie anul acesta, in Europa reunita. Europa care nu va fi cu adevarat reintregita pana cand nu vor cadea toate ramasitele Zidului Berlinului.
Poporul roman are menirea sa fie liber. Aceasta este lectia pe care am invatat-o de la muncitorii brasoveni din 1987 si tinerii insurectiei anticomuniste din 1989. Nu o vom uita niciodata!

Victor RONCEA (2007)

Vedeţi şi: 2008 – 15 Noiembrie 1987 – Rezolutia Rezistentei Romanesti Anticomuniste condamna comunismul si “Raportul Final”

15 Noiembrie 1987 – “Nimic nu trebuie iertat si totul trebuie dezvaluit” – Ambasadorul Poloniei, ES Jacek PALISZEWSKI

Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987

Apel emoţionant către Iohannis din partea fiicei lui Mircea Vulcănescu, privind aşa-zisa “lege antilegionară”: Căutaţi Adevărul! VIDEO

Dna Mariuca Vulcanescu - Foto Victor Roncea

Doamna Măriuca Vulcănescu – Foto Victor Roncea

Sub pretextul întăririi luptei împotriva rasismului şi xenofobiei, un subaltern al premierului Victor Ponta a introdus prin câţiva parlamentari corupţi şi un fost informator al securităţii o lege continuatoare a celor comuniste de “luptă anti-fascistă şi anti-imperialistă”, reiterând sentinţele ocupanţilor bolşevici împotriva unor luptători anticomunişti, cum au fost legionarii, sau a unor mari personalităţi condamnate pentru “crime de război”, ca marele filosof Mircea Vulcănescu. Alcătuită de fiul unui comisar ideologic sovietic, fost “profesor” de marxism-leninism la Universitatea Bucureşti, Alexandru Florian, un extremist comunist sub acoperire de director al Institutului “Elie Wiesel”, a ajuns să-şi exprime obsesiile de familie printr-o lege menită distrugerilor simbolurilor româneşti anticomuniste. Alexandru Florian vrea nici mai mult nici mai puţin decât demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu – după ce un asemenea atentat i-a eşuat lamentabil în trecut -, eliminarea numelui marelui filosof dat în prezent unei străzi şi unui Liceu din Bucureşti şi interzicerea oricăror lucrări publicistice despre viaţa şi opera sa, acestea intrând sub incidenţa “legii” în cauză, în care este interzisă apologia “criminalilor de război”.

Aberaţia legislativă prin care este siluită istoria şi sunt atacate valorile româneşti poartă codul de PL-x nr. 193/2014 şi denumirea pompoasă de “Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.

Mircea Vulcănescu a lăsat României “Dimensiunea Românească a Existenţei” şi 58 de tone de aur

Economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, asistent al lui Dimitrie Gusti, membru al şcolii Nae Ionescu şi coleg de redacţie şi generaţie al altor mari genii româneşti condamnate de această lege aberantă, ca legionari, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Polihroniade, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Constantin Noica, sau Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, autorul lucrăriiDimensiunea Românească a Existenţei, şi-a dat viaţa martiric în temniţele bolşevice, în 1952. Decorat de Regii Carol al II-lea şi Mihai I pentru meritele sale de funcţionar guvernamental în slujba României, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României de la al Treilea Reich plăţi datorate statului român, parvenite sub forma a 8 vagoane de aur, respectiv 58,1 tone aur fin. După 23 august 1944, Mircea Vulcănescu a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de “crime de război”. În pledoaria sa finală de la mascarada de proces – cunoscută sub titlul de Ultimul Cuvânt – Mircea Vulcănescu a înfăţişat toate actele sale întreprinse în folosul României. Pentru toate acestea şi pentru sfârşitul său martiric, numitul Alexandru Florian îl condamnă din nou la ştergerea sa din spaţiul public, din manualele şcolare şi chiar şi din Istoria României.”De unde atâta ură?”, se întreabă, azi, Măriuca Vulcănescu, fiica deţinutului martir K 9320 asasinat la Aiud, alături de elita românească aruncată în închisori de “înaintaşii” lui Alexandru Florian.

Familia Mircea Vulcanescu - Foto Victor Roncea

O parte din familia Mircea Vulcănescu – Foto Victor Roncea

Legea de recondamnare a luptătorilor români anticomunişti îl loveşte şi pe eroul de necontestat Ion Gavrilă Ogoranu, cel care rămâne în istoria lumii drept opozantul armat împotriva regimului sovietic de ocupaţie cu cea mai îndelungată perioadă de rezistenţă, colaborator al forţelor NATO şi SUA, eliminat dintr-o viitoare istorie rescrisă de “Elie Wiesel”, ca legionar. Sau scrierile şi omagierea lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu  şi ale unor mari Duhovnici ai Ortodoxie Române, ca Părinţii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc şi Justin Pârvu, adevăraţi sfinţi ai închisorilor, acuzaţi de legionarism şi pătimitori a ani grei de închisoare pentru această “vină”, acum asimilată, în ciuda adevărului istoric, cu cea de “fascism”.

Legea strâmbă, care falsifică grosolan realităţi istorice incontestabile – după cum arată Academia Română şi o serie de istorici şi feţe bisericeşti – , a ajuns pe masa preşedintelui României, Klaus Iohannis, spre promulgare sau returnare la Parlament, pentru a fi revizuită. Doamna Măriuca Vulcănescu, ea însăşi arestată, la numai 18 ani, pentru “vina” de a fi fiica marelui filosof şi “criminal de război” Mircea Vulcănescu, se alătură Apelului făcut de Mănăstirea Petru Vodă a Părintelui Justin Pârvu şi îi adresează la rândul său un Apel preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a şi susţinut la recentele alegeri prezidenţiale, în care îi cere să discearnă Adevărul de minciună. Redăm mai jos mesajul scurt şi cuprinzător al Doamnei Măriuca Vulcănescu:

Dna Mariuca Vulcanescu, Apel catre Klaus Iohannis - Foto Victor Roncea

Doamna Mariuca Vulcanescu, Apel catre Klaus Iohannis – Foto Victor Roncea

EXCEPŢIONAL: Carte despre eroii legionari paraşutaţi de CIA şi executaţi de KGB în România ocupată de sovietici. Lansare la Palatul Şuţu şi comemorare la Jilava. VIDEO/INFO

O nouă serie de manifestări dedicate memoriei luptătorilor anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA în România ocupată de sovietici, se vor desfăşura după cum urmează:
Vineri 24 octombrie 2014, ora 17,00, la Muzeul de Istorie a Bucureştiului (Palatul Suţu – P-ţa Universităţii) – “Spărgătorii Cortinei de Fier. Paraşutările SUA în România comunistă (1951-53)” – dezbatere istorică şi lansarea cărţii “Vânătoare de spioni” de Ioan Ciarnău – cu participarea autorului. Intrarea liberă.
Sâmbãtã 25 octombrie 2014, ora 10,00, Fortul 13 Jilava – pelerinaj si comemorare: IN MEMORIAM luptătorii anticomunişti paraşutaţi de aviaţia SUA (1951-1953). Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr.1, Com. Jilava, jud. Ilfov.
Detalii pentru transport organizat, participare, protocol – la tel. 0722749249 / 0732153917, mail: ogoranu@gmail.com
Organizatori: Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu; Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici – luptători anticomunişti.

În incinta Fortului 13 Jilava se va oficia un parastas în memoria eroilor paraşutati de aviaţia americană, executaţi la Jilava în 30 octombrie 1953 –  Alexandru Tanase, Ion Golea, Ion Samoila, Mircea Popovici, Ion Tolan, George Dinca, Vlad Mihai Vasile, Ion Buda, Cosma Ion, Tartler Erich, Corlan Aurel, Ion Iuhasz, Pop Gavrila. Veşnica lor pomenire!

Roncea.Ro vă oferă un extras din documentele CIA despre grupurile de rezistenţă armată anticomunistă din România, fenomen unic în spaţiul european ocupat de sovietici:

Rezistenta-din-Munti-in-Dosarele-CIA-Marturisitorii-Ro

Sursa: Ogoranu si partizanii din munti au fost tradati Securitatii bolsevice de agentii GRU si KGB din CIA si MI6. Document declasificat din Arhiva CIA

Citiţi şi: Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si video-marturii

Afis Legionari Parasutati de CIA in Romania comunista. Vanatoarea de spioni

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima. Răspuns în BURSA la adresa aberatiilor fostului procuror comunist Monica Macovei, pentru a cărei candidatură la preşedinţie voi semna cu doua mâini

Funny photo Monica Macovei Lustratie

Jurnalistul Victor Roncea răspunde, la solicitarea Ziarului Bursa, la declaraţia făcută ieri de Monica Macovei prin care anunţa că i-a dat în judecată pe colaboratorii turnătorului Voiculescu și Antena 3″, nominalizându-i pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor și Victor Roncea.

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima

1. Monica Macovei si spagarul lui Duicu Andrei Badin la B1 si Antena 3 cu VantuDoamna Monica Macovei se află într-o gravă eroare, scuzabilă însă, având în vedere gradele ridicate ale temperaturii şi ora de la final de program când este emis comunicatul său de ameninţare cu acţionarea în judecată “a colaboratorilor turnătorului Voiculescu”, între care mă enumără şi pe mine.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3. Dacă dânsa va putea demonstra, vreodată, contrariul, promit să-i fac cadou – evident numai pentru orele de după program – o sticlă de whisky mai ieftior, respectiv J&B, marca sa preferată.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de înfocatul ei propagandist de la B1TV, Andrei Bădin, tocmai prins de SRI şi DNA cu raţa lui Duicu în gură, respectiv o şpăguţă de 5000 de lei, personaj prezentat de EvZ ca una dintre “vocile dreptei” şi care a evoluat bine mersi de la sclavul de serviciu al “turnătorului Voiculescu” la “deontologul” de serviciu (acelaşi?) al “preacinstitului Păunescu”, ambii nababi media având de fapt şireturile legate cu firul aceluiaşi serviciu: DIE.

Vladimir Tismaneanu sotie Iliescu KGB Varanul si turnatorul Dan Voiculescu Jurnalul NationalNu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de colegul doamnei Monica Macovei din Grupul pentru Dialog Social (GDS), “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, care, înainte de a ieşi Traian Băsescu preşedinte, făcea turul caselor de protocol, al ţării şi al lumii, alături de Ion Iliescu, lansându-i memoriile “şocante” şi scriind asiduu, ca un scrib disciplinat, împreună cu soţia sa, la gazeta “turnătorului Voiculescu”, aşteptând cuminte sfârşitul de lună pentru a se întâlni pe coridorul de la casieria “varanului” de azi cu… Mircea Cărtărescu, altă vedetă a GDS.

2. M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am publicat informaţii privind faptul că fosta membră PCR încă de pe băncile facultăţii a reuşit să promoveze cam rapid, de la Procuratura Locală Giurgiu la procuror al Parchetului Sectorului 1 Bucureşti şi pentru că tatăl ei, prezentat în toate biografiile sale oficiale drept “jurist”, a fost de fapt colonel şi instructor la Secţia Militară şi Probleme de Justiţie – Sector MAI – a CC al PCR, secţie care depăşea în prerogative chiar şi Securitatea.

Monica-Macovei-PPE-GayFest-Homosexuali-Accept-PDLM-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am arătat că actuala europarlamentară şi aspirandă la funcţia supremă în stat pe tichet de adeptă a doctrinei populare, ceea ce înseamnă şi conservatoare, creştin-democrată, este în realitate membră fondatoare şi de onoare (!) a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor din România (ACCEPT), şi, pe deasupra, o susţinătoare a sectei-porno a “guru”-lui “Grig” Bivolaru (MISA). Culmea, la data de 4.01.2005, domnia sa a cerut public achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru, chiar de pe postul “varanului” şi “turnătorului de Voiculescu”, Antena 3.

M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru că am afirmat că este implicată în retrocedările abuzive din Transilvania, de partea maghiarilor, care se folosesc de bisericile catolică şi greco-catolică, confesiune pe care pretinde că o împărtăşeşte doamna în cauză, sau că i-am reproşat că simbolurile luptătorilor cu armă în mână în cea mai lungă rezistenţă armată anticomunistă din “blocul sovietic”, Ana şi Ion Gavrilă Ogoranu, au murit supăraţi după ce fosta ministreasă le-a refuzat recunoaşterea meritelor şi anularea dosarului penal de “duşmani ai poporului” sau că am publicat informaţia că fostul şef al SIPA, generalul Dan Gheorghe (fost şef al BA a SRI, UM 0215 a MI, DGPA a MJ), a fost demis de domnia sa după ce a refuzat să-i dea o înregistare video din Parcul Operei.

Dar nu!

3. Doamna Monica Macovei a ales să mă dea în judecată pentru că am publicat pe www.Roncea.Ro un document din procesul defunctului general Mihai Chiţac, ministru de Interne în Guvernul FSN (alături de nedemisionarul Andrei Pleşu, printre alţii), responsabil în mare parte de mineriada din 13-15 iunie 1990. În documentul respectiv, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, invocă în apărarea sa o declaraţie a Monicăi Macovei, pentru a întări propriile sale afirmaţii potrivit cărora Poliţia nu a folosit nici un fel de violenţă împotriva manifestanţilor, reţinuţilor şi arestaţilor. Să o analizăm:

Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi de la aceeaşi unitate, am fost trimişi la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti: Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. Nu am văzut nici un act de violenţă. Citind aceste declaraţii, am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” (Sursa: EvZ – 29.05.1997 – am respectat sublinierile facute de fostul general Chitac).

Astazi, doamna Monica Macovei sare peste textul ingrosat de Chitac – “Nu am vazut nici un act de violenta” – si se apleaca asupra afirmatiei din final, cu “Toata lumea pleaca acasa”, interpretand-o intr-o nota personala ca “dovada” ca ea ar fi sustinut, de fapt, “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență și că trebuia să fie eliberați imediat, să plece acasă” (citat de pe blogul domniei sale, 10.07.2014).

Ca unul dintre cei arestati ilegal – in fapt, retinuti ilegal, pentru ca nu ni s-a intocmit niciodata un document de arestare – dupa ce am fost rapit din Institutul de Arhitectura de catre trupele para-militare minieresti; ca unul dintre cei anchetati si maltratati de colegii doamnei fost procuror la Unitatea de la Magurele si ca unul dintre cei care am intocmit dosarele Amnesty International in acest caz, nu pot decat sa declar, asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii, ca doamna Monica Macovei a mintit, a mintit, a mintit.

In primul rand, sa ne amuzam putin. Recititi ce a constatat ea, in propria-i traducere: ca “oamenii arestati ilegal nu comiteau acte de violenta“. Unde? La Magurele? Noi? Contra cui sa fi comis “actele de violente”: a procurorilor, jandarmilor, minerilor?

Acum sa redevenim seriosi: Unitatea de Jandarmi de la Magurele (fosta a trupelor de Securitate) a fost pe perioada detentiei ilegale a circa 700 de romani, scena unor violente cumplite, explicate prin intoxicarile cu care au fost tratati soldatii in termen (de exemplu, li s-a spus ca noi am fi scos ochiii, cu cutitul, unui soldat de la Televiziune), prin inrairea pana la animalizare a minerilor (“cazati” in Unitate) dar si prin ticalosia unor ofiteri si procurori fideli regimurilor PCR si FSN.

Nu are rost sa intru in descrierea supliciile “horror” la care am fost supusi. Este suficient sa subliniez – si exista circa 700 de martori – ca acestea s-au derulat continuu, inclusiv si mai ales in timpul interogatoriilor luate de colegii doamnei procuror Monica Macovei, cand ni se fortau emiterea unor declaratii – cu pumni si picioare, rangi si paturi de arma – legate de detinerea de droguri sau arme sau de valuta sau alte ajutoare, de la americani sau de aiurea. Afirmatia doamnei fost procuror in acest caz – “Nu am văzut nici un act de violenţă“. – , folosita de altfel cu succes de fostul Ministru de Interne in apararea sa, este nu numai o minciuna ordinara dar intra si in sfera complicitatii la crima, avand in vedere acuzatiile aduse generalului Chitac si victimele rezultate in urma mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Apoi, gluma cu “toata lumea pleaca acasa” este de-a dreptul sadica, avand in vedere ca cei arestati nu puteau si nici nu au plecat nicaieri (unii pe o perioada intinsa pe luni de zile), jandarmii se aflau in post iar minerii se simteau ca acasa, asa ca n-aveau unde sa plece. Singurii care puteau si erau liberi sa plece linistiti acasa sau, mai precis, la o bere, erau doamna procuror si colegii sai.

Doamna procuror se apara azi afirmand ca in 1992, dupa doi ani de la evenimente, a avut o activitate revolutionara merituoasa impotriva abuzurilor din 13-15 iunie 1990 (mai precis la data de 23.06.1992, cu o luna si o saptamana inainte de a pleca cu o bursa Soros la Budapesta). Bravo ei! Sincere felicitari!

Dar intrebarea mea este ce a facut doamna procuror Monica Macovei in clipa in care a iesit, libera ca o pasarica a democratiei, pe poarta Unitatii? Loc al groazei in care se aflau, rapiti si lipsiti de libertate, sangerand, cu fracturi deschise si cu fetele tumefiate, sute de oameni nevinovati, dintre care zeci de femei, unele ce aveau sa fie violate la adapostul “Legii”, aparate si reprezentate de doamna Monica Macovei si colegii sai? A mers cu colegii la o bere, linistita “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență” asupra jandarmilor, minerilor si procurorilor?

Cum a dormit doamna procuror, transformata in timp intr-o adevarata Maria Tereza a societatii civile, in seara de dupa ce a vizitat ca la acvariu Unitatea de la Magurele, stiind cu sute de oameni sunt incarcerati si maltratati, intr-o hala imensa, intinsi cu fata pe ciment sau tinuti in genunchi, cu mainile la ceafa, paziti cu glont pe teava, ca niste criminali periculosi, si fara ca famiile lor sa stie daca mai sunt in viata sau nu, timp indelungat, perioada in care am fost cautati prin spitale, la morga sau la cimitire, prin gropile necunoscutilor?

Cat de mult s-a revolutionat ea, pentru “drepturile omului”, hai, nu pe 13, dar pe 14 si 15 iunie, cand a vazut ca se ingroasa gluma, sau pe 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 iunie, sa spunem? Hmmm… Ciudat. Nici eu, nici consulul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dennis L. Curry, care ne cauta la randul sau prin spitale si morgi, n-am auzit nici pas atunci din partea ei.

Ca procuror al regimului “Iliescu-KGB” atunci avea marea sansa sa devina disidenta-sefa, strigand in piata publica “Opriti macelul!”, dupa modelul altui “disident” revolutionar. De ce nu s-a dus la sediul GDS – care era plasat de Silviu Brucan sub protectia armatei, pentru a nu fi afectat, din greseala, de mineri – ca sa devina o “deep throat” la organul GDS, revista “22”? Sa divulge lumii ca sunt niste oameni batuti si rapiti, fara acte si fara drept, intr-o Unitate militara? Dar daca dansa “nu a vazut nici un act de violenta”, nici din partea noastra nici din partea procurorilor, si nici usturoi n-a mancat…

Opinia publica a aflat despre ororile inimaginabile savarsite in Unitatea de Jandarmi numai dupa ce am fost eliberat eu, impreuna cu fratele meu, si am publicat in “Romania libera”, gratie lui Sorin Rosca Stanescu, serialul de dezvaluiri macabre “Infernul se numeste Magurele”. Ulterior, datele privind arestatii, rapitii, mortii, ranitii si disparutii, adunate de echipa Ligii Studentilor din care faceam parte, au fost folosite si de colegii doamnei Macovei din GDS, pentru a publica vreo doua carti dar si, mult mai eficient, de Amnesty International, care a ajutat la eliberarea tuturor celor retinuti ilegal. Pe protestele internationale intocmite in aceea perioada tulbure n-am vazut niciodata numele “Monica Macovei”.

Ca sa inchei: Doamna Macovei, dupa ce si-a consumat eroismul de la “Congresul Fuziunii” “dreptei” printr-o ridicare de manuta (http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-la-ora-12-de-unde-dumnezeu-au-scos-ziarele-si-televiziunile-chestia-cu-momentul-eroic-al-monicai-macovei/), incearca sa-si gaseasca o tema de “ridicare” in campania sa de propaganda, chipurile pentru prezidentiale, in fapt o penibila operatiune de imagine cu scopuri care privesc diverse constructii politice prezente si viitoare. Eu ma declar public unul dintre cei care vor semna pentru inscrierea Monicai Macovei in cursa pentru prezidentiale. Numai asa, cred, va vedea in sfarsit aceasta gasca din care provine Monica Macovei cat mai da poporul roman pe niste jalnice muraturi, chiar si rahormonizate, ale regimului comunist-bolsevic.

Altfel, nu am de ce sa ma mai mire ca o victima a mineriadei este atacata, si dupa aproape 25 de ani, de unul dintre personajele din tabara tortionarilor. Este in spiritul vremii.

Victor Roncea

Integral in BURSA – Jurnalistul Victor Roncea: «Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu”»


Mani Pulite - Cristi Preda si Monica Macovei la Primarie - Cu toate pulitele susFoto: Acuvio.Blogspot.com – Funny pictures si Partidul Comunist Italian

Pentru ce femeia-comisar Monica Macovei nu trebuie votata de nici o mana de roman. Scrisoarea Deschisa a eroilor Ana si Ion Gavrila Ogoranu, lasata romanilor inainte de plecarea la ceruri a celor doi luptatori anticomunisti

Testamentul Grupul Carpatin – Făgărăşan condus de Ion Gavrilă Ogoranu şi lăsat românilor în Săptămâna Mare a anului 1954, de pe Muntele Buzduganu, Masivul Fagaraş

Troita Grupului Ion Gavrila Ogoranu din Fagaras - CNSAS via Marturisitorii Ro

Testamentul Grupului Carpatin – Făgărăşan condus de Ion Gavrilă Ogoranu

“Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.”

Integral la MARTURISITORII

Armamentul Grupului Ion Gavrila Ogoranu la Cabana din Fagaras - CNSAS via Marturisitorii Ro

Ziaristi Online: Prof. Ilie Badescu de Sf. Ilie: Războiul nevăzut dintre cultura Învierii şi cultura morţii. 60 de ani de la parasutarile legionarilor de catre NATO in Romania ocupata de URSS. Luther, tiganii si ICR. Relațiile româno-ruse

Profesorul Ilie Badescu vazut de Fotografu Ro Dinu Lazar c via Roncea Ro
Foto: Dinu Lazar / Fotografu.ro

Ziaristi Online:

Profesorul Ilie Badescu de Sfantul Ilie: Războiul nevăzut dintre cultura Învierii şi cultura morţii. Suferinţa lui Dumnezeu şi suferinţa demonilor în om. INTERVIU (I)

Zemanta Related Posts Thumbnail

Suferinţa lui Dumnezeu este, într-o primă înţelegere, tot una cu suferinţa lui Dumnezeu în om, spre mântuirea şi deci spre vindecarea sa de maladia morţii. Suferinţa lui Dumnezeu în om este, aşadar, suferinţă pentru om, pentru vindecarea, înălţarea, eliberarea, restaurarea omului, cum ne învaţă Pr. Stăniloae.

60 de ani de la parasutarile legionarilor de catre NATO in Romania ocupata de URSS. ZILELE REZISTENTEI NATIONALE de la Sambata de Sus – 19-21 iulie 2013

Manastirea Sambata Troita lui Ogoranu si a Rezistentei din Fagaras - Foto Victor Dogaru

Editia a 4-a, dedicata impinirii a 60 de ani de la parasutarile NATO in Romania comunista si executia celor 13 legionari parasutati de aviatia SUA (1953-2013).

Grid Modorcea: Atac la morala. Nici Luther n-ar mai arunca cu calimara in umbrele ICR. Despre Lilian si tiganii lui Patapievici promovati de “cotofana hoata” de la New York

Scriitorul Grid Modorcea

Aceasta monstruleata de la New York se poate lua de mana cu Lilian, noul sef al ICR, fiindca si ea stie sa fure, dar nu semneaza, adica se jura ca nu fura, desi am prins-o cu rata in gura, adica rata Bulat, Benedig sau alte “patrimonii” scoase din scrinul negru al ICR.

Corneliu Vlad: Se întâmplă ceva în relațiile româno-ruse. Dar ce?

Dl Corneliu Vlad - Foto Ziaristi Online Ro

Se produc, în acest moment, mișcări tectonice ale geopoliticii mondiale poate nu la fel de spectaculoase, dar tot atât de importante, ba poate chiar mai importante, decât marile schimbări din 1989-1990. Și în partea noastră de lume, și în relațiile dintre cele mai mari puteri mondiale. Orb să fii și le vezi. Iar dacă le mai și pui cap la cap…

See more at: http://www.ziaristionline.ro/category/special

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova