Posts Tagged ‘ion negoitescu’

Petru Romosan despre o razbunare ritualica: Urmasii tortionarilor din anii ’50 ii executa prin moarte civila pe fostii detinuti politici anticomunisti si pe urmasii acestora

“În momentul ăsta, când am reuşit să câştig acest proces, gândul meu se-ndreaptă spre câţiva intelectuali care sunt deja morţi şi au memoria murdărită. Mă gândesc la Adrian Marino, care a fost ţărănist ca şi mine, la Ştefan Augustin Doinaş, marele poet, autorul celebrei poezii “Mistreţul cu colţi de argint”, şi la soţia lui, Irinel Liciu, la Cezar Ivănescu, poet de mare valoare, care a murit în condiţii dubioase, în urma acuzaţiilor aduse din interiorul CNSAS. Gândul meu se-ndreaptă spre bunicul meu, care a fost deţinut politic, şi spre bunicul soţiei mele, fost deţinut politic şi el, spre toţi foştii deţinuţi politici şi luptătorii din munţi, care în loc să fie onoraţi astăzi, ei şi urmaşii lor, sunt înlocuiţi pe scena publică de urmaşii torţionarilor din anii ’50, care ne-nvaţă ce e bine şi ce e rău.”

Integral la Ziaristi Online: Petru Romosan: Urmasii tortionarilor din anii ’50 ii executa prin moarte civila pe urmasii fostilor detinuti politici

Serviciul Roman de Informatii, dezonorat de prea multele acoperiri ale ziaristei Mirela Corlatan. Jurnalista EvZ a fost catalogata in Instanta drept “ofiter acoperit al SRI”, institutie pe care o foloseste de fapt ca paravan, “sub steag strain”

Fetita de mingi a troicii Dinescu-Tismaneanu-Plesu, maturica Curlateanu de la EvZ, supranumita si Mirela Curdefier, a fost personaj principal in pledoaria avocatului care l-a aparat pe Petru Romosan in procesul pe care acesta l-a intentat CNSAS dupa ce a fost acuzat ca ar fi fost “colaborator al Securitatii”. Inalta Curte de Casatie si Justitie a demonstrat “definitiv si irevocabil” nevinovatia scriitorului,  supus timp de doi ani unei campanii imunde de presa ca razbunare pentru ca a expus reteaua securistico-culturnico-mafiotica clocita in laboratoarele din Romania ale KGB-ului, recte GDS. Purtatoarea flamurei rosii impotriva lui Romosan, numita Mirela Corlatan, a fost catalogata in plina instanta ca este “ofiter acoperit al SRI”, afirmatie ramasa ca atare la dosar.

Toata afacerea este povestita pe larg intr-un interviu cu Romoșan – primul intelectual care caștiga impotriva CNSAS: “Am fost calomniat de neomaimuțele post-comuniste!”

Cred ca Serviciul in cauza, dezonorat de comportamentul acestei maimute de presa, are datoria sa faca lumina in acest caz.

PS: Ce zice un avertizor public despre “mica turnatoare” EvZ: “DEONTOLOGIE” PE BANI PUBLICI. TELEVIZIUNEA ROMANA verifica averea BISERICII ORTODOXE ROMANE. Jurnalista Mirela Curlatan: “BOR intretine focare de nationalism si legionarism”!

Tismăneanu şi Condamnarea onanismului din Romania. Un editorial de Petru Romosan

Tismăneanu şi Condamnarea onanismului din Romania

de Petru Romosan

Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…

Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.

În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte.

Un adevărat profesor de istorie recentă – nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui păcat în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.

Continuarea la Ziaristi Online

Cititi si Liderul revoltei minerilor de la 1977 il admonesteaza pe Tismaneanu in cazul Romosan. Constantin Dobre: “Sper, spre binele tau, sa nu-ti ceara socoteala in justitie pentru felul in care l-ai balacarit public in Evenimentul zilei!”. Iulian Vlad acuzat ca si seful SRI George Maior de “negationism”

Scandal demn de atentia UNESCO, MAE, USR, Academiei Romane si mediului universitar: Nicolae Manolescu este acuzat de Marin Mincu, post mortem, ca a plagiat grosier Istoria Literaturii Romane a lui George Calinescu


Plagierea scandaloasa a Istoriei lui George Calinescu

de Marin Mincu / Polemos (Editura Compania)

Nu stiu daca sunt multi cei care au luat cunostinta de raspunsul pe care i l-a dat, de curând, N. Manolescu, la Craiova, unui reporter al revistei „Mozaic“ (vezi nr. 2, 2009), când a fost intrebat de ce l-a exclus pe Adrian Marino din „lista“ sa. El a afirmat transant, chiar extrem de agresiv, ca acesta „n-a avut nicio idee personala!“. Dincolo de faptul categoric ca acest verdict minimalizator atât de violent asupra importantei lucrarilor hermeneutului Adrian Marino nu este deloc adevarat, prin efect de bumerang, enuntul respectiv i se poate aplica lui insusi.

Intr-adevar, in aceasta „istorie critica“, Manolescu n-are nicio idee personala! Pâna la 1941, el il „compileaza“ foarte cuminte pe G. Calinescu, pe care-l citeaza de peste 500 de ori (adica, in conformitate cu indicele de nume, il citeaza pe 500 de pagini diferite, dar, in realitate, chiar trece de o mie de ori, daca luam in considerare faptul ca, adeseori, Calinescu este citat de doua-trei ori pe aceeasi pagina), iar dupa aceasta data se imprumuta abundent de la unii critici pe care-i citeaza deformat (Ion Negoitescu, Laurentiu Ulici, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Cornel Ungureanu) sau aparent polemizeaza cu altii (considerati de el in mod eronat drept „teoreticieni“), carora le absoarbe buretos ideile.

Probabil pentru a preintâmpina contestarea, de altfel previzibila, a metodei sale compilative, in „Introducere“ va sustine, defensiv, ca „in imensa Istorie a lui Calinescu nu exista nicio trimitere la un nume de critic…“. Da, dar Nicolae Manolescu nu este, in niciun caz, egal cu G. Calinescu, care avea o viziune critica proprie si o metoda personala. Apoi, de la inceput, dupa cum se poate constata, el isi va face un titlu de glorie din asumarea programatica a citarii oneste a contributiilor critice anterioare. Initial (cel putin in volumul publicat in 1990), noutatea auto proclamata a intreprinderii sale consta chiar in recunoasterea avansarii criticii autohtone prin semnalarea corecta a ideilor si judecatilor care apartin altor critici. Când trece de primul volum, insa, N. Manolescu sufera o amnezie surprinza toare, uitând aproape total principiul deontologic pe care si-l impusese (acela al citarii punctuale a predecesorilor). Acum recurge la o subtila manipulare pro domo a receptarii critice contextuale, numindu-i abil doar pe acei critici care nu-i lezeaza cumva autoritatea si omitându-le numele celor din care se imprumuta copios. Date fiind dimensiunile lucrarii, nu este prea usor pentru cineva sa reuseasca sa sesizeze toate situatiile in care criticul se foloseste de acest procedeu necinstit al deposedarii critice flagrante.

Am constatat cu surprindere ca pâna si sintagma atât de discutabi la („istorie critica“) din titlul cartii lui ii apartine tot lui G. Calinescu, care o foloseste primul in scrisoarea adresata catre Alexandru Rosetti la 23 octombrie 1936: „Te previn ca, fara sa vreau sa cad in exagerari, doresc sa fac o Istorie critica a literaturii române…“ (Cursivele ii apartin lui G. Calinescu, textul scrisorii fiind citat de Al. Piru in prefata sa la reeditarea Istoriei literaturii române de la origini pâna in prezent, editura Minerva,1982.) Este absolut inadmisibil ca paternitatea ideii lui Calinescu, cuprinsa chiar in titlul comunicat editorului sau, nu a fost recunoscuta vreodata public (dupa stiinta mea) de catre Manolescu. In asemenea conditii, acest rapt, ascuns intentionat, devine un simptom recidivist. De aici rezulta ca el incalca voluntar orice etica intelectuala si, desi in alte culturi se respecta aceasta cutuma inviolabila a proprietatii ideilor, in „istoria critica“, orice idee a lui Calinescu sau a altora devine automat a lui N. Manolescu.

Desi s-a vorbit destul de mult despre ambiguitatea acestei „strategii“ etice inacceptabile, n-am inteles de ce, in numeroasele comentarii critice de pâna acum (nu tocmai favorabile), s-a evitat sa se foloseasca termenul ce diagnosticheaza exact acest reprobabil procedeu manolescian, adica acel termen care are o sfera semantica foarte precisa: plagiat.

Integral la Ziaristi Online

ROMOSAN: Negoitescu a fost trimis cu misiune in Occident, la Europa libera. HUREZEANU: Sunt executorul testamentar si unicul cititor al jurnalului lui

Dorin Tudoran şi Mircea Dinescu au fost prieteni apropiaţi ai lui Ion Negoiţescu, înainte de a-l întîlni eu

Reporter: Vă reproşaţi faptul că aţi participat la ancheta împotriva lui Negoiţescu?
Romosan: Întrebarea d-stră e involuntar comică. Eu am fost arestat, interogat, am fugit din sediul miliţiei din Cluj, am fost arestat din nou la Orăştioara de Sus, unde mă refugiasem, interogat din nou, violentat, confruntat cu Negoiţescu, care era foarte relaxat, pus să semnez nişte hîrtii care nu cred că aveau altă valoare decît aceea de a mă folosi ca acoperire publică pentru misiunile ulterioare ale lui Negoiţescu în Occident, pe lîngă Europa Liberă şi pe lîngă Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, la Paris. Cei care se miră insinuant, ca Ioan T. Morar, Tismăneanu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Mădălina Şchiopu şi atîţia alţii, de fuga mea de la miliţia din Cluj sau de trecerea mea peste frontieră după o primă tentativă ratată îmi apar ca demni urmaşi ai vechilor structuri. Dorin Tudoran şi Mircea Dinescu au fost prieteni apropiaţi ai lui Ion Negoiţescu, înainte de a-l întîlni eu. Cine sînt ei, ce rol au jucat realmente veţi şti cu siguranţă într-o zi. În ceea ce mă priveşte, cine doreşte să descifreze adevărul poate cerceta tot dosarul meu de la CNSAS, pus la consultare liberă de ani întregi, şi nu numai paginile direcţionate împotriva mea, pe care de altfel eu însumi le-am făcut publice, ca să se vadă bine cît de parţială şi ticăloasă a fost confecţionarea documentarului de la CNSAS. Se găsesc în dosarul meu sute de pagini de rapoarte ale ofiţerilor de pe frontieră şi de la Bucureşti asupra tuturor momentelor „interesante”, traduceri ale luărilor de poziţie din Ungaria şi din presa occidentală, precum şi faimosul plan de măsuri din 1989, document întărit de semnăturile a trei şefi de unităţi de Securitate. Printre aceşti ofiţeri se află şi Marian Ureche, fostul şef SIPA, care trăieşte şi poate da detalii.

Reporter: Vă menţineţi afirmaţia că acesta ar fi fost „omul serviciilor externe”?

Romosan: Ion Negoiţescu a făcut puşcărie, ca şi prietenii săi de la Cercul literar din Sibiu, Radu Enescu, Nicolae Balotă, Ştefan Aug. Doinaş. Colaborarea lui Doinaş şi suspiciuni la Nicolae Balotă au ocupat deja presa. Lui Negoiţescu i s-au tipărit cărţi imediat ce a fost lăsat liber, după ce a dat o declaraţie în favoarea lui Ceauşescu. A fost căsătorit în chip organizat cu fiica unui mare lider comunist originar din Basarabia, Vidraşcu.
Extrase din interviul Petru Romosan despre Ion Negoitescu

Jurnal, istorie a literaturii, homosexualitate

Hurezeanu: Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile. (…)
Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.

Reporter: Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.

Hurezeanu: Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.

Reporter: De ce unic cititor si pina cind?

Hurezeanu: Jurnalul lui este inchis inca 20 de ani. Anul viitor se implinesc 10 ani de la moartea lui Negoitescu. Interdictia a fost stabilita pentru 30 de ani. Jurnalul este oricum intr-o custodie sigura care va functiona, indiferent de soarta custozilor. Pacat ca acest jurnal va fi citit peste atita timp, putea fi citit si mai repede, pentru ca lamureste foarte multe lucruri. Negoitescu a fost o pasare foarte rara in literatura romana. Era un personaj care si-ar fi gasit loc fara atita zarva in cultura germana sau franceza. Ar fi putut fi asemeni lui Gide sau Henri de Montherlant. Jurnalul lui nu este al unui homosexual care nu are voie, in timpul vietii, sa vorbeasca despre ceea ce vrea si despre ceea ce il reprezinta, care asteapta sa vina posteritatea in ajutor. Este jurnalul unui om problematic care integreaza homosexualitatea proprie in ansamblul personalitatii sale. De altfel, stim ca una dintre marile povesti de dragoste care este In cautarea timpului pierdut – ma refer in special la Albertine – este literatura unei relatii homosexuale. Asta n-o impiedica sa fie un episod din marea literatura de dragoste in general. Jurnalul lui Negoitescu contine multa suferinta si mult adevar. Va fi una din marile opere ale literaturii romane.

Reporter: Din ce perioada dateaza acest jurnal?

Hurezeanu: Este jurnalul exilului, al ultimilor zece ani. In acelasi timp, este retrospectiv. E o opera de creatie. Este jurnalul unui scriitor, al unui exilat, al unui patriot, al unui homosexual, al unui om singur…

Emilian Hurezeanu, Ion Negoitescu

Mirela Corlatan informeaza:
Emil Hurezeanu: “Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile.
[…]Oricum, Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.

Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.

Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.[…]”

A treia cale (II). Interviu cu Emil HUREZEANU
Autor: Svetlana CÂRSTEAN
Observator Cultural

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova