Posts Tagged ‘IPS Bartolomeu Anania’

Cinci ani de la plecarea Leului Ardealului, un mare luptător

Părintele Dumitru Stăniloae, “Teologul Absolut”: “Noi suntem protolatinitatea!”. 22 de ani în oastea românească din Ceruri

Cu Leul Ardealului despre Moştenirea Gojdu în ziarul ZIUA: “Mergem până la capăt!”. Patru ani de la plecarea la Domnul a fostului deţinut politic şi mitropolit Bartolomeu Anania

IPS Bartolomeu Valeriu Anania si Emanoil Gojdu“Marturisesc insa ca in Fratia de Cruce din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.” IPS Bartolomeu Anania

In apararea Mostenirii Gojdu

IPS Bartolomeu a fost una dintre cele mai vehemente voci in ceea ce priveste scandalul declansat de acordul romano-ungar (de fapt ungaro-roman) prin care era cedata mostenirea Gojdu Ungariei.

In aprilie 2006, Mitropolitul Clujului a facut un apel pentru respingerea, in Senat, a Ordonantei de urgenta privind infiintarea Fundatiei Publice Ungaro-Romana Gojdu, informa Mediafax. Inaltul ierarh ortodox a aratat, intr-o declaratie de presa data publicitatii cu ocazia sarbatorilor pascale, ca respingerea ordonantei in Senat “nu inseamna un vot impotriva Guvernului roman, si nici impotriva celui ungar, ci un vot in favoarea tinerilor merituosi, prezenti si viitori, carora le este destinata comoara marelui lor binefacator”. Prea Sfintitul a amintit senatorilor ca Dumnezeu vede din ceruri actele autoritatilor. “In numele meu si al colegilor ierarhi din Reprezentanta Fundatiei Gojdu fac un calduros apel catre parlamentarii nostri sa-si exercite mandatul cu care au fost investiti de poporul roman, acela de a apara si promova interesele romanesti, cu mentiunea expresa ca, desi instrumentata politic, mostenirea Gojdu nu este o problema politica, ci una eminamente culturala. Daca un senator roman ar avea vreo ezitare, il invit sa cugete la sufletul unui urmas al sau care, bucurandu-se de o bursa Gojdu, va afla ca tatal, bunicul sau strabunicul sau i-a stat impotriva. In prima si ultima instanta, votul senatorului roman este un proces de constiinta familiala”, sustinea IPS Bartolomeu, citat de ziarul ZIUA.

“M-am implicat, in calitate de fondator al Fundatiei Gojdu, reactivata prin sentinta judecatoreasca in 1996. Acordul romano-ungar pentru infiintarea unei Fundatii Publice Gojdu a fost semnat la 20 octombrie 2005, adica la vremea cand mitropolitul Antonie (presedintele statutar al Fundatiei originale) decedase, iar succesorul sau inca nu fusese ales. Acest acord este expresia unui abuz, deoarece nu poti negocia sau angaja un bun care nu-ti apartine. Cred ca s-a contat si pe obisnuita lipsa de reactie a Bisericii. Tocmai aceasta ne-a facut pe noi, ierarhii din Ardeal si Banat, cei ce alcatuim reprezentanta Fundatiei private Gojdu, sa intervenim cu promptitudine si fermitate, solicitand stoparea demersurilor din Parlament si asumandu-ne rolul care ne revine de drept, acela de a intra in posesia mostenirii Gojdu si de a o folosi in spiritul si litera Testamentului. Stim ca nu va fi usor sa parcurgem toate etapele si sa invingem toate obstacolele, dar suntem hotarati sa mergem pana la capat”. (Interviu Rompres, martie 2006 – Sursa: Ziarul ZIUA via Teoctist.info)

Tariceanu si Ungureanu impotriva Bisericii si Academiei Romane

Intr-o luare de pozitie fara precedent, reprezentantii Bisericii au cerut ieri Parlamentului sa voteze impotriva proiectului cuplului Tariceanu-Ungureanu de uzurpare a Fundatiei Gojdu. Acestia insa, au igorat cerinta Bisericii. Fundatia Gojdu, prin principalii ei reintemeietori, ierarhii ortodocsi din Mitropoliile Transilvaniei si Banatului, Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, mitropolitii Laurentiu al Ardealului, Nicolae al Banatului, Arhiepiscopul Andrei al Albei Iulia, Episcopii Timotei al Aradului, Lucian al Caransebesului, Iian al Oradei, Justinian al Maramuresului, Ioan al Covasnei si Harghitei si Sofroniei al Romanilor din Ungaria au adresat ieri deputatilor urmatoarea intrebare: “Sunteti convinsi ca Acordul Romano-Ungar din 20 octombrie 2005 ii aduce Romaniei vreun folos? Va rugam sa raspundeti prin votul Domniilor Voastre”. Din pacate, parlamentarii n-au tinut cont de apelul facut de inaltii prelati. Desi s-a evitat tertipul Ministerului Afacerilor Externe de a trece proiectul prin aprobare tacita, deputatii au ajuns la un consens dubios, care a dus la intoarcerea Acordului in Comisia Juridica, de unde plecase cu aviz negativ. Din informatiile noastre, unii reprezentanti ai UDMR au mizat pe influentarea substantiala a liberalilor lui Tariceanu si chiar a conservatorilor lui Voiculescu. Desi liderul PD, Emil Boc, se exprimase categoric impotriva Acordului, aratand ca democratii nici macar nu au fost consultati de colegii de Coalitie, alianta UDMR-PNL continua presiunile la adresa deputatatilor PD. Intr-un astfel de moment, in care manarelile Guvernului si ale unor cercuri de interese anti-nationale se constituie intr-un real atentat la adresa demnitatii Romaniei se impune de la sine interventia presedintelui Basescu. Acesta ar trebui sa tina cont de vointa reprezentantilor Bisericii, singurul for tutelar al realei Fundatii Gojdu. Acestia aratau, punctual, prin scrisoarea adresata Parlamentului ca: “ne declaram impotriva acestui Acord si ca vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul”; prin prezentul acord, “Fundatia Gojdu ar urma sa devina un simplu organ consultativ al Fundatiei Publice”; “se eludeaza mentiunea ca, practic, Acordul Ungaro-Roman din octombrie 2005 il anuleaza pe cel din 1937, ratificat de parlamentele ambelor tari si inca valabil, singurul temei juridic prin care Fundatia Gojdu isi poate revendica drepturile. Cu alte cuvinte, Fundatia Gojdu poate sa ramana in fiinta, dar cu mainile legate”. “Nu sunt deloc convins ca actualul Guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara”, avertiza IPS Bartolomeu Anania. (Victor Roncea, Ziarul ZIUA – 1 martie 2006)

Parintele Anania: “Mergem pana la Haga si Strasbourg!”

I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului: “Amendamentul este, cu siguranta, o noutate. Parerea noastra este ca Parlamentul trebuie sa adopte sau sa respinga ordonanta (privind Acordul ungaro-roman, din octombrie 2005, cu privire la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, cu sediul la Budapesta, n.red.) pentru ca aceste amendamente sunt intotdeauna cu cantec. Amendamentul trebuie studiat cu foarte multa grija, caci si documentatia MAE spune ca nu se va aduce atingere Fundatiei Gojdu de la Sibiu. Insa acest pact facut intre Romania si Ungaria desfiinteaza practic Acordul din 1937. Degeaba ramane Fundatia Gojdu (de la Sibiu, n.red.), caci ramane cu mainile legate; ramane pe hartie, de vreme ce nu mai are suport juridic. Parerea mea este, in continuare: totul sau nimic. Avem, totusi, rabdare si vom incerca toate mijloacele posibile, legale, inclusiv pana la Haga si la Strasbourg.”

IPS Bartolomeu Anania: Noua Fundatie nu are nimic in comun cu Testamentul Gojdu

Acordul semnat anul trecut de ministrul de Externe Ungureanu prevede infiintarea unei noi Fundatii Gojdu comune maghiaro-romane, creandu-se astfel o si mai mare confuzie in ceea ce priveste mostenirea Gojdu. IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, ne-a raspuns la cateva intrebari referitoare la aceasta chestiune.

Cum apreciati Acordul semnat, in octombrie 2005, de Guvernul Tariceanu, cu privire la Fundatia Gojdu?

De existenta acestui Acord am luat cunostinta recent, mai intai printr-o intrebare a postului TV Antena 3 si apoi din amplele relatari ale ziarului ZIUA. A fost una din cele mai neplacute surprize pe care le-am avut in ultima vreme, dar si o surpriza tot atat de neplacuta pentru membrii Sfantului Sinod. Acestia, in sedinta din luna trecuta, au hotarat ca ierarhii ortodocsi ai mitropoliilor din Ardeal si Banat, in calitatea lor de reprezentanti legitimi ai beneficiarilor mostenirii Gojdu, sa se implice efectiv si eficient in executarea Testamentului marelui mecena. Or, singurii beneficiari ai testamentului sunt tinerii romani ortodocsi din Transilvania si Ungaria, studenti sau elevi merituosi, dar lipsiti de mijloace materiale, carora Fundatia le va acorda burse de studii (si doar in ultimul rand, din ce ramane, preotii ortodocsi din parohii sarace).

Ce parere aveti de infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, de data aceasta romano-maghiare?

Fundatia Gojdu exista, eu fac parte din cei care au reactivat-o ca persoana juridica in 1996, si nu vad ratiunea pentru care trebuie sa existe o a doua Fundatie, chiar daca de drept public, cu acelasi nume. Confuzia ar fi inevitabila. Din Actul Constitutiv al acesteia reiese ca telurile ei nu au aproape nimic in comun cu Testamentul Gojdu. In acest caz, ea poate purta numele oricarui om de cultura, cum ar fi, sa zicem, Petöffi sau Madach sau Bela Bartok, evitandu-se astfel ceea ce poate fi considerat drept un act de uzurpare. Nu vreau sa pacatuiesc, dar sunt inclinat sa cred ca a fost folosit hiatusul de la conducerea Mitropoliei de la Sibiu, provocat de prelungita suferinta (deci, absenta) a regretatului Antonie Plamadeala si vacanta acesteia pana la instalarea actualului Mitropolit Laurentiu Streza. Cu acesta din urma m-am consultat telefonic acum cateva ore, i-am vorbit despre interviul pe care mi l-ati solicitat si m-a autorizat sa raspund si in numele sau, precum si in acela al tuturor ierarhilor ardeleni. Ne declaram impotriva Acordului din 20 octombrie 2005 si vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul. Or, practic, recentul Acord ungaro-roman anuleaza Acordul definitiv privind problema Fundatiei Gojdu, incheiat in 1937 intre Romania si Ungaria, ratificat prin Decret Regal in 1938, singurul document juridic pe baza caruia Fundatia Gojdu mai poate revendica mostenirea marelui mecenat.

Cum se raporteaza Fundatia Gojdu de la Sibiu fata de noua Fundatie romano-maghiara?

Mai intai permiteti-mi sa va corectez intrebarea: nu este vorba de o Fundatie romano-maghiara, ci de o Fundatie Ungaro-Romana. In Actul Constitutiv al acesteia, Fundatia cu sediul in Sibiu este pomenita o singura data, in treacat, prin mentiunea ca in Consiliul Director pot fi cooptati un reprezentat cleric si unul laic din Fundatia Gojdu. O scrisoare pe care mi-a adresat-o astazi Mihai Razvan Ungureanu, ministrul nostru de Externe (pentru care, in treacat fie spus, am o imensa stima), ma informeaza, printre altele, ca la discutiile premergatoare Acordului au participat presedintele si presedintele executiv al Fundatiei Gojdu de la Sibiu, in speta Preotul prof. Aurel Pavel si, respectiv, profesorul dr. Cornel Sigmirean. Se pare ca acestia doi au fost deja cooptati in Consiliul Director (ai carui membri, potrivit Actului Constitutiv, se bucura si de o remuneratie pe potriva). Or, nu am cunostinta ca ei sa fi avut acordul ierarhilor ardeleni.

Cum comentati pozitia Ministerului Afacerilor Externe referitoare la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu?

Ministrul de Externe este un demnitar al Executivului si nu cred a facut ceva in afara politicii guvernamentale.

Cum apreciati utilitatea Acordului semnat in octombrie, anul trecut, pentru viitorul relatiilor interstatale romano-maghiare?

Nu sunt deloc convins ca infiintarea Fundatiei Publice Gojdu ar fi un “exemplu palpabil” care sa contribuie la “reconcilierea romano-ungara”, un deziderat, fara indoiala, legitim si necesar, dar care poate fi realizat prin alte instrumente, politice si culturale. De asemenea, nu sunt deloc convins ca actualul guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara, forul tutelar al Fundatiei Gojdu.  (A consemnat Anne Marie Lupaşcu)

IPS Anania a murit luni, 31 ianuarie 2011, în jurul orei 19,25. Bartolomeu Anania ar fi implinit, pe 21 martie, 90 de ani. Dumnezeu să-l ierte!

Adenda la Cazul Gojdu:

Academia Romana a cerut sa se respecte testamentul Marelui Mecena

Academicianul Dan Berindei, a apreciat, referindu-se la controversa Gojdu, ca “in acest moment, este foarte clar ca mostenirea Gojdu a avut o anumita destinatie, iar sensul acestei destinatii a fost acum deturnat”. De asemenea, Dan Berindei a opinat, ca si IPS Bartolomeu Anania, ca statul roman trebuie sa ajute Fundatia Gojdu sa isi recupereze toate bunurile, apeland la Curtea Europeana a Drepturilor de la Strasbourg.

In contextul controverselor legate de crearea unei alte Fundatii Gojdu “Ungaro-Romane, cu sediul la Budapesta, Academia Romana a luat pozitie cu privire la detaliile Acordului bilateral, semnat in octombrie, anul trecut. In continuare, redam principalele obiectii ale Academiei, care solicita respectarea prevederilor Testamentului lui Emanoil Gojdu:

“In mod surprinzator, la 20 octombrie 2005 s-a incheiat un acord intre guvernele celor doua tari prin care este desfiintat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundatiei fiind inca o data nationalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundatiei Publice Romano-Ungare este nula de drept si neavenita, din moment ce prin Testamentul sau Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanta fundationala componenta si competentele ei prevederi precise. Academia Romana, care si-a definit chiar de la inceput un rol prestigios in societatea romaneasca, dupa Biserica si Armata, venea acum 140 de ani ca putere culturala si stiintifica pentru a le completa in acel secol de modernizare pe celelalte: puterea spirituala, puterea armata, puterea educationala. Academia Romana e insa, cu siguranta, prima institutie de reprezentare nationala, unind, sub cupola ei, mintile cele mai stralucite de pe intregul teritoriu locuit de romani. Inainte de a se uni politic toate provinciile romanesti, cultura si stiinta romaneasca se gaseau reunite la Academie, de unde luminile ei binefacatoare se revarsau asupra romanilor de pretutindeni. Academia Romana a constituit atunci, ca si astazi, model de reprezentare nationala, de lucrare in comun cu puterea mintii si a talentului.
Desi n-a fost implicata direct in problematica Fundatiei Gojdu la inceputurile sale si nici mai tarziu, Academia Romana a fost insa beneficiara rezultatelor burselor oferite pentru formarea multor tineri de peste Munti, care au devenit membri ai sai. Bursierii mentionati mai sus au detinut, ca membri ai Academiei Romane, functii de conducere in sectiile ei si la nivelul central, incat astazi Forului cultural-stiintific al tarii nu-i poate fi indiferenta soarta Fundatiei. La Bicentenarul nasterii lui Emanuil Gojdu – in anul 2002 – a fost prezenta la Simpozionul si manifestarile organizate in februarie de Centrul Cultural Roman din Budapesta, in octombrie acelasi an patronand o sesiune solemna, prezidata de presedintele ei, academicianul Eugen Simion, in care, cu participarea primului-ministru, a ministrului Afacerilor Externe si Patriarhului Romaniei, s-au prezentat comunicari stiintifice dedicate activitatii Marelui Mecena, subliniindu-se o data mai mult necesitatea punerii astazi in valoare a Patrimoniului testat de Sarbatorit.
Ca important segment al Societatii Civile, Academia Romana solicita respectarea prevederilor stipulate in Testamentul din 1869 de Emanoil Gojdu, Fundatia instituita sub numele sau fiind una de natura privata, asupra careia nici o alta autoritate, fie chiar statala, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic si nu poate dispune in vreun fel de Patrimoniul lasat natiunii romane de proprietarul acestuia.” (Academia Romana)

(Materiale realizate de echipa Anne Marie Lupaşcu, Luciana Pop, George Damian, Victor Roncea – Sursa: Ziarul ZIUA via Roncea.Ro)

Victor Roncea – 21 Decembrie 1989. Acum 25 de ani

21 Decembrie 1989 Victor Roncea pe Magheru cu Ovidiu Paulescu, Titi Calistru, Pascal Ilie Virgil, Harald Alexandrescu si alti nebuniComemorare azi, orele 16.30, Piata Universităţii, la Crucile Eroilor

Mărturia mea: Cum mi-am petrecut sfarsitul comunismului cu nebunii lui 21 Decembrie 1989

Ziaristi Online:

FOTO EXCLUSIVE de la ultimul miting al lui Ceauşescu din 21 Decembrie 1989, când dictatorul a recitat, primul, “Deşteaptă-te, române!”. VIDEO

Foto 3 21 Decembrie 1989 - KGB-ul in Revolutia Romana - Victor Roncea - Marian Rizea - Ed. Mica Valahia 2015Foto din lucrarea “KGB-ul în Revoluţia Română – Mărturii şi Documente din Arhivele SRI, CNSAS, Senatului şi Instanţelor de judecată din România”, coordonatori Victor Roncea şi col (r) Marian Rizea, Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2015

21 Decembrie 1989 văzut, trăit şi fotografiat de Dinu Lazar. FOTO INEDITE

21 decembrie 1989 - Dinu Lazar via Ziaristi Online“Pe de o parte aia cu scuturi si akaemuri au inceput sharjarea in rapait de bastoane pe scuturi, pe de alta parte “elementele ostile comunismului” au pornit spre ei. Nu am vazut niciodata si nu am crezut vreodata ca poate exista atata curaj si atata determinare.”

“Vom muri şi vom fi liberi!” IPS Bartolomeu Anania: Jertfa tinerilor din Decembrie 1989. FOTOGRAFII cu Cimitirul Eroilor în ianuarie 1990

National Mourning Day in Bucharest“Atunci s’a strigat o zicere cutremuratoare, care ar trebui sa fie scrisa in enciclopedia mondiala: “Vom muri si vom fi liberi!”. Faptul acesta mi se pare extraordinar. „Vom muri si vom fi liberi”. Si revin la ideea aceasta: disponibilitatea de a muri, de a-ti asuma moartea, pentru ca prin ea sa-ti capeti libertatea.”

EXCLUSIV. Parintele Dumitru Staniloae – Un Omagiu fotografic extraordinar, de Dinu Lazar si un Remember de Florin Palas: “Romanii sunt protolatinitatea”. 20 de ani de la trecerea la Domnul, 110 ani de la nasterea Teologului Absolut

Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar via Roncea RoIn Memoriam Parintele Dumitru Staniloae
(16 noiembrie 1903 la Vlădeni, Codlea/Braşov – 5 octombrie 1993, Bucuresti – inmormantat la Cernica)

La data arestarii, pentru apropierea sa de trecut fata de elita “gandirista” a Miscarii Legionare, conform Fisei matricole de la incarcerare, a fost declarat ca atare – LEGIONAR

Vedeti si Ilie Tudor Distins cu Crucea Patriarhală pentru mireni – În închisoare, alături de Dumitru Stăniloae

Sfintii inchisorilor. Amintiri din inchisoarea Aiud despre Parintele Staniloae (Parintele Liviu Branzas, Ilie Tudor). Reflectii ale Parintelui Dumitru despre sistemul comunist si invatatura pe care trebuie s-o tragem dupa inumanul experiment.

IPS Bartolomeu, despre Părintele Stăniloae

„Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai preţios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut văzduhului nostru naţional.”

Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 1 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 2 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 3 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 4 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 5 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 7 via Roncea RoParintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 6 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 8 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 9 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 10 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 11 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 12 via Roncea RoReproducerea permisa numai cu citarea autorului Dinu Lazar / Fotografu.ro si, in masura bunavointei, a sursei: Roncea.Ro.

Cititi de la Romania Uneste-te si revista Veghea un interviu la fel de extraordinar ca si fotografiile de mai sus, realizat de Crina si Florin Palas cu Teologul Absolut:

parintele-staniloae

Florin Palas si Parintele Dumitru StaniloaeSă vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.

Eu sunt o mare taină faţă de celălalt, deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii; fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taină, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât altul, aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretinde ştiinţa. Persoana e o mare taină, dealtfel şi lucrurile, fiecare sunt taine… Ce însemnează acest „este”, „a fi”… cine poate să spună?… Cioran nu-şi pune nici o problemă, deşi e lăudat – văd – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispreţuit, nici măcar nu-şi pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred că omul a ieşit din maimuţă: cu cât mă duc mai în trecut cu atât văd un om mai superior; mai superior decât omul de astăzi. Avea o înţelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi; sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva?… Cine poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei?… Cu cât te duci mai în urmă, cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. Ce-a ajuns ştiinţa asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practică a aşa-zisei tehnici a civilizaţiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…

Am fost astăzi la Cernica şi am trecut pe la marginea oraşului; sunt nişte blocuri cu totul lipsite de simţul esteticului, de simţul spiritualului, sunt nişte mormane aşa în care nu mai este omul, a dispărut omul. Şi cum te simţi când te duci în natură, ce gândire se dezvoltă în tine… Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gândire are?… catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine” şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem: poporul cunoaşte tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taină, parcă ştiu tot: nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină… De aceea Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei; şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână… căci el ştia că dincolo de astea toate sunt o taină mare… Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta; tehnica aceasta. Şi ce prost te simţi, ce strâmtorat te simţi în mijlocul lor… Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor; dacă nu-i decât lumea aceasta, cu dependenţele ei, cu legile ei, totul e fără sens. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv, apar alte generaţii şi mor definitiv, ce sens mai văd ei: nici unul. Nu-i nici un sens în alt plan, superior acestuia.

Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu mă mântuieşte lumea aceasta.
Persoana e o mare taină, o taină care mă înalţă, îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea, dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine, numai atunci mă simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere.

Cred că e veche omenirea, mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46, şi acela a fost omul, dar cum a apărut?… Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea aşa, din animal, din maimuţă. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate, prin care este conştient de toate. Au şi animalele o raţiune, dar e o raţiune obiect; omul e o raţiune subiect. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune, sunt câini, pisici, chiar în flori, în plante e ceva care parcă e un fel de simţire, dar o simţire inconştientă; e altceva. Are şi câinele o afecţiune faţă de stăpânul său, dar nu e totuşi raţiunea care gândeşte la viitor, care vede pe toate în armonia lor.

Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă – spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic; nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fără început, n-are cauză. Toate au o cauză: de la Acela sunt; în Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie să fie perfect, trebuie să fie desăvârşit, trebuie să fie conştient, trebuie să fie deasupra legilor, trebuie să fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea să facă din nimic, nu din sine, că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El; trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut, desăvârşit, iar datorită complexităţii Lui, El trebuie să aibă caracter de persoană, nu se poate să nu aibă caracter de persoană. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană; deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti, sau una de care să nu vrei să fii iubit; nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea; şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu, şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci, iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea; nu se pot mărgini; şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil.
„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă; adevărata ştiinţă. Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei.

Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Ştiinţa ne scrie legile…ei şi ce-i cu asta; ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case, să faci diferite lucruri; dar ce-şi poate explica, şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi.

Şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.

Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită.Intrând în Occident, creştinismul a intrat într-o lume barbară. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei, care nu satisfăceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei, pentru filosofie era o esenţă acolo… dacă e esenţă totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate?… fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Pe când în Occident a ajuns la nişte barbari: spunea un protestant: „Noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi.” Înainte furau şi ucideau. Atâta ştiu ei din creştinism, şi ce înalt este creştinismul… Poate fi depăşit de vreo doctrină, de vreo gândire?… Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?… Aş vrea să lucrez dacă îmi ajută Dumnezeu la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli. Este extraordinar; atâta bogăţie, atâta profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel?… Cioran spune că a fost epileptic…- poate un epileptic să creeze aşa ceva?…- că a nesocotit marile filosofii ale antichităţii. Ce-mi explică marile filosofii ale antichităţii?… ce-mi explică Platon?… şi ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care însuşindu-şi acest spirit, că nu există taină, spun că Dumnezeu e distant. Un Dumnezeu care n-are rol în viaţa noastră nu este… filozofie atee… şi câţi oameni se hrănesc cu filosofiile acestea şi pretind că cugetă… Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii. Acesta este creştinismul adevărat. Şi aici e credinţa: credinţa este sesizarea tainei lucrurilor; şi taina supremă este persoana, şi e persoana care iubeşte… Credinţa care-i adevărata ştiinţă. Adică nu poţi despărţi ştiinţa de credinţa adevărată: ştiinţa care n-are credinţă nu-i ştiinţă. Însă la cei vechi găsim mai multă înţelepciune.

Despre Corneliu Codreanu, Ion Mota, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica si… Plesu si Liiceanu

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în Bucureşti pe la un frate al meu, până în 1920 când a dat de această Zamfira. De-atunci n-a mai intrat în casă la mine. Şi de-atunci nu vă mai pot spune nimic despre el. Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. El parcă le spunea în aşa fel că dădea o siguranţă omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu ştiu să fi pus într-un mod foarte complicat problemele; el le spunea într-un mod hotărât, aşa fără ezitări. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine.

Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic aşa; acelaşi spirit hotărât şi sigur; alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile, m-am legănat aşa, în cunoaşterea adevărului. Eu am pus foarte mult preţ pe iubire, pe blândeţe, pe bunătate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras -e adevărat, dar ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, şi nu ştiu cum e mai bine…

Am fost solicitat după ’90 de nişte tineri să scriu ceva despre Ion Moţa: eu cred că Moţa care era băiatul protopopului din Orăştie era foarte creştin; şi el s-a dus într-adevăr ca să apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut.

Cu Nichifor Crainic am avut legături foarte strânse; eu redactam „Telegraful Român” şi ajungea la el. Iar el redacta „Calendarul”, „Gândirea” şi altele. Şi a venit pe la Sibiu invitat să ţină nişte conferinţe. A fost pe la mitropolitul Varlaam, am fost şi eu la masă cu el. Şi mi-a spus: „Ceea ce scrii în „Telegraful” să dezvolţi şi să-mi scrii în fiecare număr din „Gândirea” – atunci eu am scris, nu în fiecare număr. Şi am fost apropiat de el. Era un om foarte deschis, comunicativ; Nae Ionescu era mai închis, nu m-am apropiat de el şi nici el n-a căutat să se apropie de mine. Cred că era mai cald în credinţă Nichifor Crainic, e mai teolog propriu-zis; Crainic unea naţionalul cu moralul şi eu la fel; totdeauna creştinismul adevărat este şi moral. Şi naţionalismul adevărat, ideea de naţiune, de neam, nu poate fi decât o idee morală. Am scris asta în „Etica naţionalismului” în „Gândirea”.

Mircea Vulcănescu era un foarte bun credincios; el a fost legat de Nae Ionescu. Am citit eu ceva în tinereţe de el, despre antinomiile lui Kant aplicate creştinismului; foarte interesant, avea o gândire originală şi era în acelaşi timp ortodox. Şi am auzit că murind în închisoare, a cerut să nu fie răzbunat.

Şi mai era Vasile Băncilă iarăşi; foarte credincios… Aceştia patru sunt credincioşi.

Noica, o fi fost la început, dar acum la sfârşit, nu mi s-a părut a fi aşa, hotărât în credinţă. Nici el, nici Pleşu, plutesc aşa… Şi Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă.

A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ când în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof…” „-Şi de ce asta?” „-Păi ca să-i cunoaştem…” „-Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult.” Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.

Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee (deşi francezii au unii gânditori şi poeţi creştini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).

Noi suntem protolatinitatea

Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută; treci Bosforul şi te du, că se deschide o poartă nouă.” Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană – vers.12. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis. Căci are Epistola către Romani scrisă mai târziu şi îl duc legat la Roma. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă.

(more…)

Biografia Parintelui Justin, amputata brutal chiar in discursul oficial de la inmormantarea sa. Celor care au mutilat adevarul istoric nu le-a placut ca Parintele Justin a facut 16 ani de temnita pentru apartenenta la Miscarea Legionara. VIDEO

Parintele Iustin Parvu Manastirea Petru Voda - Foto Victor RonceaParintele Justin nu a murit, continui sa cred si sa afirm cu tarie. De aceea imi este si greu sa pun imagini de la inmormantarea Sfantului lui Dumnezeu de la Petru Voda. O vom face, cu greu, zilele urmatoare.

In schimb, sunt obligat ca cel mai pacatos dintre fiii duhovnicesti ai Parintelui – si ca simplu ziarist – sa spun Adevarul. Si acesta este ca fariseii prezenti la inmormantarea Parintelui i-au modificat biografia in stil bolsevic, eliminandu-i din discursul oficial insusi motivul pentru care Parintele a suferit 16 ani de temnita si de care, asa cum am mai scris, nu s-a dezis nici o clipa, ducandu-l cu el la ceruri: crezul sau, in Miscarea Legionara si Invierea Neamului Romanesc. Zecile de mii de romani care au venit zilele acestea la capataiul Parintelui – si chiar si cei care i-au trimis coroane, cum ar fi presedintele Romaniei – stiu foarte bine cine a fost Parintele si pentru ce a patimit. Dar sutele de mii de oameni care poate au urmarit sau vor urmari inregistrarile de la inmormantarea Parintelui fara a-l cunoste, ce vor crede? Ca poate Parintele a facut puscarie pentru ca a fost… UTC-ist? Cine isi permite sa mutileze, orwellian, adevarul? Istoricii de peste 100 sau 1000 de ani ce vor zice cand vor conspecta evenimentul istoric care a avut loc astazi, 20 iunie, la Manastirea Petru Voda? Ca romanii anului 2013 erau niste mincinosi sau niste lasi? Sau si una si alta? Daca nici la moartea unui om nu se poate spune adevarul despre viata sa, cand se va putea? Sau, nu cumva, tocmai de la moartea unui om incepe sa traiasca minciuna, profitand de placa de beton aruncata asupra unui trup, cald inca, asa cum a fost Parintele in toate zilele de dupa moartea sa jertfelnica? Si daca se va ridica Parintele din mormant si le va trage un toiag peste cap celor care au ascuns sau stricat Adevarul, mintand prin omisiune sau cu jumatati de adevaruri, oare se vor trezi?

Iata ce a fost cenzurat din discursul oficial:

In primul rand, doua cuvinte: Miscarea Legionara. In al doilea rand, chiar spusele Parintelui, respectiv: „Legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.”

E drept ca nu am stiu toate acestea audiind fetele ierarhicesti, ca sa zic asa, care s-au perindat la microfon la inmormantarea Parintelui. Dar m-a lovit lipsa adevarului din biografia elaborata recitata in boxele de la Manastire multimii, adevar pe care l-a reclamat, la moartea Parintelui, chiar si gura pacatosilor de la Hotnews: apartenenta la Miscarea Legionara. Varianta necenzurata a discursului, in care apare ceea ce am semnalat mai sus, am descoperit-o insa, cu placuta surprindere, pe site-ul Manastirii Petru Voda: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruinţe.

Ce ar mai fi de comentat? Sa ne facem Sfanta Cruce si sa scuipam in san! Parintele prevazuse, oricum, si aceasta interzicere de care va avea parte (si) dupa moartea sa: “Asta asa a fost si asa va ramane mereu. Cat timp purtam numele de ortodox vom suporta si prigoana”. Iata un scurt video, edificator, din urma cu un an, de la punerea pietrei de temelie pentru o alta manastire inchinata jertfelor inchisorilor comuniste (pentru surzi,  transcrierea partii care ne intereseaza, mai jos; pentru orbi si muti, n-avem leac):

Reporter: Parinte, ce parere aveti de faptul ca memoria ne este interzisa si astazi si dimensiunile Holocaustului (Rosu) inca sunt tinute ascunse?

Parintele Justin: Mai, baieti, asa a fost de la inceput si asa va merge… Mai cu lasa, mai cu pune, asa s-a mers dintotdeauna. Asta asa a fost si asa va ramane mereu. Cat timp purtam numele de ortodox vom suporta si prigoana.

Rep: Parinte, considerati ca Miscarea Legionara, prin suferinta si martiriul celor care au murit prin lagarele de exterminare si-a atins misiunea, aceea de a sfinti Neamul Romanesc?

Parintele Justin: Pai da, mai, SIGUR! Sta la baza temeliei sfinteniei noastre!

Rep: Parinte, ce este Miscarea Legionara?

Parintele Justin: Mai, nu facem teorie aici. O vezi ce este? (n.n -arata cu mana spre credinciosi si spre manastirea ridicata pe jertfa sfintilor inchisorilor comuniste) ASTA! Fii si matale vrednic sa misti O LUME INTREAGA si s-o aduci AICI!” (n.n. – la Hristos)

Pentru surdo-muti dar nu numai recomand si spusele Parintelui Justin despre Miscarea Legionara, ca si ale altor camarazi de-ai sai, ca Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Gheorghe Calciu, Parintele Ilarion Felea, Monahul Athanasie Stefanescu, IPS Bartolomeu Anania: via Comunitate – CrestinOrtodox.ro.

Cinste maicutelor care au reusit, totusi, sa-l colinde pe Parinte, amintand la sfarsitul sfintei sale batraneti de o sfanta tinerete (video mai jos)!

PS1: In discursul oficial – pe care il puteti gasi deja pe diverse site-uri – care, dupa parerea mea, a intinat memoria Parintelui prin amputarea biografiei sale, Miscarea Legionara a devenit “Miscarea de Renastere Nationala”. A fost, oare, o gluma macabra, tinand cont ca partidul dictatorului sangeros si sandilau care a ucis in mod bestial mii de membri ai Miscarii Legionare si inclusiv pe Capitanul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, se numea “Frontul Renasterii Nationale”?! Sau macelarul a lipsit de la ora de istorie adevarata? Dar de la PTAP o fi lipsit?

PS2: O nota personala, zgariat pe ochi fiind de multimea purtatorilor de patrafire (a unora doar, evident) care, la inmormantare, in loc sa-si vada de treaba agitau telefoane mobile, aparate foto si “tablete” (!) sa mai prinda o poza cu Parintele mort, fiind in acelasi timp revoltati de prezenta celor (doar) cativa fotografi. Fotografii ce ar fi trebui sa faca: sa tina slujba in locul lor?

Colind pentru detinuti (versuri via Vlad Herman)

Poezia “Colind pentru detinuti” face parte din volumul „Imn mortilor” (mai multe cantece aici), care este o selectie de poezii compuse in temnitele romanesti din secolul nostru. Sub prigoana a trei regimuri politice – carlist, antonescian si comunist – elita generatiei interbelice a platit cu sange „indrazneala” de a fi iubit pe Hristos si Neamul Romanesc.

Sus la Alba intre creste,
A Aiudului poveste,
Ingerii in cor
Se adun’ usor
Sa o dea de veste.

E-o poveste-adevarata
Despre cum au fost odata
Ingropati de vii
Cei mai buni copii
In mormant de piatra.

Munti intregi de suferinte,
Doruri, foame, neputinte
Si chin ne-ncetat
Greu v-au incercat
Sfanta tinerete.

N-ati avut lacasuri sfinte,
Nici odajdii aurite,
Piept de muribund
V-a fost altar sfant,
Zeghele vesminte.

Cand bataia nemiloasa
Umplea lada pantecoasa,
Veneau ingeri sfinti
Mortii schiloditi
Sa ii prohodeasca.

Iar din lacrimile-amare
Pentru-a celor morti plecare
Se iveau in zori,
Pe mormantul lor,
Dalbe lacramioare.

Dat-ati pilda cum se moare
Pentru-o tara ca un soare,
Cum sa fii oricand
Gata pe pamant
Pentru-o jertfa mare.

Au ucis in temniti crunte
Trupuri slabe si flamande,
Insa nici un chin
Suflete de crin
N-a putut ucide.

Suferinta voastra multa
Azi la Alba-n munti o canta
Lacrimatii brazi
Pentru cei ce azi
Prea usor va uita.

Din adancuri de morminte
Invia-vor oseminte,
Robii din Aiud,
Pentru neam plangand,
S-or ruga fierbinte.
Robii din Aiud
La Hristos Cel Bland
Ducand lacrimi sfinte.

Bat clopotele la Petru Voda pentru Parintele Justin Parvu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Bucurati-va, cei ce si dupa moarte ati fost umiliti.
Bucurati-va, cei ce “dusmani ai poporului” ati fost numiti.
Bucurati-va, fii ai unui neam rastignit.
Bucurati-va, ca sufletul prin dureri v-ati sfintit.

AUDIO/VIDEO. Bartolomeu Anania, Parintele si detinutul politic: “Sa dea Dumnezeu ca incercarile prin care am trecut noi, generatia mea, sa nu se mai repete in toata istoria acestui neam”. Doi ani de la trecerea la Ceruri. Ultimele randuri

Parintele Bartolomeu Anania Mitropolitul Vadului, Feleacului si Clujului

Sursa: Bartolomeu Anania Blogspot

Vedeti si Fundatia Bartolomeu Ro

Dumnezeu sa-l ierte!

Ultimul sau mesaj public a fost adresat pe 12 ianuarie 2011 familiei prietenului sau de-o viata, Raul Volcinschi, la inmormantarea acestuia:

Distinsei Familii Volcinschi, Cu regretul şi durerea în suflet provocate de trecere la cele veşnice  a  distinsului profesor şi camarad Raul Volcinschi, dar cu nădejdea în   mîngîierea de la Dumnezeu, vă transmit sincere condoleanţe şi vă asigur   de toată compasiunea mea părintească. Personalitatea sa de om de cultură, dublată de o remarcabilă   verticalitate morală, pusă în slujirea dreptăţii şi a adevărului va   rămîne vie în inimile celor care l-au apreciat şi iubit. De numele său   va rămîne veşnic legată şi implicarea jertfelnică în recuperarea   demnităţii şi a memoriei celor care au suferit în temniţele comuniste,   fapt care-i înnobilează şi mai mult sufletul. Vă asigur pe toţi cei prezenţi la acest moment al despărţirii că   fratele nostru, cel de curînd mutat la ceruri, este şi va rămîne în   rugăciunile noastre pentru veşnica odihnă şi dumnezeiasca fericire a   sufletului său. Îl rog pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu să-i aşeze sufletul nobil în   împărăţia drepţilor, alături de aleşii Săi, iar pe membrii familiei să   vă aline cu mîngîierea Sfîntului Duh.

† BARTOLOMEU Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Cititi aici ultima sa Pastorala: Eminescu  in Pastorala de Craciun a Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania.  Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului condamna “libertatea legii  de a consfinţi anormalul drept normal”: “Zadarnic curăţim pământul de  gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi  sufleteşte”

Foto: Makara Lehel

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova