Posts Tagged ‘Jurnalul de la Paltinis’

Cum da teosoful Plesu lovituri Ortodoxiei cu ierarhii nostri de mana. “Primul masterat de Studii religioase din România” cu sprijin si profesori GDS-isti, protestanti si greco-catolici. Preambul la inlocuirea orelor de Religie cu “Istoria religiilor”

Andrei Plesu - Dirty VersionEvenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:

“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.

În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.

Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.

Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”

Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).

“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:

INSTITUŢII PARTENERE
Universitatea LeidenInstitutul de Studii Religioase, Leiden
Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate, Bucureşti
Centrul de Studii Bizantine Sfinţii Petru şi Andrei, Bucureşti”

Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica  – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:

A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…

Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna  dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.

Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.

Madeea Axinciuc Director ICR Tel Aviv si profesoara lui PlesuTanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – foto Jurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.

Lucian Dîncă este preot greco-catolic, membru al Congregației Părinților Augustinieni Asumpționiști si poate fi gasit la Centrul „Sfinții Petru și Andrei”.

Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si  2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.

Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.

Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:  8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.

Nu e exclus, acum, ca atragem atentia asupra acestui fapt, ca dl Plesu sa recruteze si cativa ortodocsi. Are deja si bazin: poate din randul pointilistilor de vederi din Doxologia sau a DJ-ilor cu barba de la Radio Dobrogea. Dar, dupa parerea mea si cerand iertare de la Doamne-Doamne, afirm cu tarie: va fi tot un drac!

Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.

Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)  (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:

“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.
Mai multe detalii la Adevarul (stiri locale!).

In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:

“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:

Stimată Doamnă Preşedinte,

Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.

Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi,  nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.

Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:

“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”

Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.

Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…

Cu parere de rau,

Victor Roncea

PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!

Cititi si: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

Cand “prostia omeneasca” se costumeaza in sutana (I). Ispita media intre sminteala si inselare, bunele intentii si drumul spre iad. Cazul bloggerilor “Adevarul” Plesu si Tanasescu, migrati pe Doxologia. Cu un Drept la replica al Pr. Mihai Valica

DJ Popa Eugen Tanasescu“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.

Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.

Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:

Primăvara intelectualului ortodox cu video:  Prima (video)conferință la „Serile Doxologia“;

Si o reluare de acum doi ani postata tot zilele acestea pe site-ul Doxologia: “Parabolele lui Iisus – o analitică a receptivităţii” cu textul aferent: Pilduitorul Andrei Pleşu şi restaurarea parabolei.

Pentru astazi o sa ofer cuvantul unui simplu credincios, Cosmin Alexe Diaconu, cenzurat insa, “crestineste”, de portalul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. El poate fi gasit la rubrica de comentarii, in baza textului de pe Ziaristi Online: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos

Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”

Integral la Ziaristi Online

Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:

Pr. prof. dr. Mihai Valică îi explică ce înseamnă ignoranța și tehnologia cu cip preotului Eugen Tănăsescu, “consilier media” la Arhiepiscopia Tomisului și blogger Adevărul »

Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.

Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.

În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)

În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”

Integral la Ziaristi Online

Vedeti si: Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

FOTO sus: Cuget Liber

Parabolele lui Iisus de la Humanitas - Adevarul ca poveste - de Andrei Plesu

Ziaristi Online: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos. Cotidianul: Primul act de coruptie din Romania: Liiceanu – Editura Politica a PCR

Parabolele lui Iisus de la Humanitas - Adevarul ca poveste - de Andrei Plesu

Pildele Domnului nostru Iisus Hristos.

Adevărul ca poveste ca Persoană

Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut  un eseu pe marginea Evangheliei.

Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.

Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».

Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.

Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui  eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».

Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”

Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardt sau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.

Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.

Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?

Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.

Ion V. Stan

Ziaristi Online

Cioroianu, Djuvara, Vainer, Plesu si Oisteanu la premiile comunitatii evreiesti pentru 22 si GDS

Parabolele lui Iisus de la Humanitas
Adevărul ca poveste, 2012
Colectia: Seria Andrei Pleşu (Foto: Revista 22 și GDS, prieteni ai comunității evreiești),

Director-fondator al Institutului de Istoria Religiilor

Lucrare scrisa in urma unei burse de cercetare (2010 – 2013) a Institutului de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin:

Project

The Parables of Jesus: A Polemic Against Ideology

Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen,  wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer  Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die  Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie  mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende  “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische  Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der  einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige  regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere  Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die  angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu  unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein  Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.

Recommended Reading:

Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.

Cititi si: A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

Vedeti si articolul lui Ion V. Stan din Cotidianul: O reacţie a francezilor faţă de refuzul unui boicotar: La standul de la Paris al cărţilor lui Andrei Pleşu nu era nimeni!

Cititi si:

Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice

Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.

Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.

Nimeni la Andrei Plesu la Salonul de Carte de la Paris - Foto Marcela Feraru via Cotidianul Ordin Min Culturii Andrei Plesu - Gabriel Liiceanu - Humanitas FSN - Editura Politica a PCR 1990

În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.

Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!

La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.

Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.

Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.

Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?

Ziaristi Online: “22”-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Ascanio Damian, Iliescu si Brucan in strada Paris nr 14 in decembrie 1989 si sponsorizat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.

Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.

Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.

Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.

Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).

De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a  Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.

In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:

Continuarea la Ziaristi Online

RECUPERARI: CATARII DE LA PALTINIS – Parintele Nicolae Steinhardt despre Plesu si Liiceanu vs Noica si credinta cea adevarata


Marti 28 august 1984 – “Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal

Catarii de la Păltiniş

În foarte atrăgătorul, curajosul şi meşteşugit redactatul Jurnal de la Păltiniş (Cartea Românească, 1983) (aparut cu avizul Securitatii – Nota VR), Gabriel Liiceanu evocă – pe un ton degajat, intimist1, fervent – câteva momente şi câţiva ani (1977-1981) din viaţa nu lipsită de perioade fericite, dar şi bogată în viraje, decepţii, suferinţe şi mari necazuri, a lui Constantin Noica. Abia de prin 1974, la Păltiniş, deasupra Sibiilor, şi-a agonisit acel pe care nu mă sfiesc a-1 socoti filosoful nostru actual cel mai de seamă (şi unul dintre marii noştri scriitori) liniştea şi împlinirea. Dezbărat de solicitările vremelniciei – politică, eros, dibuiri ideologice, acte de bravadă, păreri de rău, speranţe excesive ori întristări şi îngrijorări prea puse la inimă – el poate, în sfârşit, da satisfacţie năzuinţei sale capitale, adevăratului său ideal dintotdeauna: profesoratul. A refuzat, ce-i drept, o carieră universitară dintre cele mai onorabile, dar şi banală, îngrădită de scheme şi orarii şi îndatoriri protocolare. Totuşi a învăţa pe alţii, a-i îndruma, a-i stârni întru cercetarea marilor probleme ale cunoaşterii, a le fi dascăl fără program oficial şi frecvenţă obligatorie (dar şi sever, exigent, cerându-le asiduitate în lectură şi scris, atenţie, rigoare, poftă de informaţie şi bibliografie pusă la punct, muncă neîntreruptă, ba şi zel în lucrările filosoficeşti) se arată a fi fost menirea lui proprie, talentul lui hărăzit spre însutită rodire. Nu-i altul decât cel socratic şi iată că acum, la peste şaptezeci de ani de viaţă, C. Noica i se poate încredinţa. Cu bucurie şi pasiune, fireşte. Cum tot cu imensă bucurie şi lesne detectabilă pasiune îi răspund cei trei fideli, recunoscători şi entuziaşti principali discipoli ai săi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin (zis Sorel) Vieru. Şi ne este dat, prin Jurnalul de la Păltiniş, a lua cunoştiinţă de palingenezia unui moment glorios şi emoţionant din istoria filosofiei: al liberei discuţii dintre maestru şi învăţăcei în deplină sinceritate, abnegaţie şi aprigă dorinţă de însuşire a metodelor celor mai prielnice aflării adevărului ori măcar depistării drumului care duce într-acolo, povăţuitorul nemărginindu-se a preda, ci dezvăluindu-şi fără falsă pudoare vulnerabilitatea, ezitările, aprehensiunile.
Maestrul deci nu-i pedant, nu-i convenţional, nu-i scorţos; însă nici îngăduitor nu e. Stabileşte planuri de lectură de-a dreptul spăimântătoare, vrea referate, lucrări, conspecte, volume! E zâmbitor şi amabil, când e vorba de metodologie şi esenţe devine straşnic. Iar discipolii pare-se că acestea le vor şi ei: trudă, sârguinţă, progres. Filosofic, se-nţelege, nu moral ori material ori vulgar profesional. Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului. Iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. Disciplină deopotrivă streng şi fröhlich, atotcuprinzătoare. Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului.
Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (Ei, de fapt, născocitorii formulei gogoliene).
Aşa-i şi la Păltiniş, la 1600 m altitudine, întocmai ca pe vârfurile crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei — ştiutorii, curăţiţii, — deţin cheile tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. Iar ceilalţi toţi, băcanii şi gloatele de nefilosofi care, mutatis mutandis, nici măcar Fenomenologia spiritului nu o cunosc şi desigur nici pe Kant din scoarţă-n scoarţă nu l-au citit în ediţia (de nădejde) a lui Ernst Cassirer, vor vedea. Pierduţi, fatalmente pierduţi, sortiţi pieirii şi morţii veşnice, iremediabilului întuneric. Cruntă şi logică aristocraţie: catară, nevizitată de complezenţă ori menajamente. Vorba lui Hegel: asta e! Numai la Păltiniş – ne spune Liiceanu – (şi tot astfel s-a crezut la Darmstadt ori la Shankiniketane ori la Dornach) – există mântuire. Nu te teme turmă mică: numele voastre, singure, sunt trecute în Cartea Culturii şi Cunoaşterii; numai devotamentul vostru va fi luat în seamă şi răsplătit.
Neîndoielnic, dragostea celor trei consecvenţi călători şi fermi ucenici e impresionantă: la fel admiraţia purtată călăuzitorului, la fel incontestabilele lor merite personale. Cu toate acestea, momentul Păltiniş nu semnifică unicul prilej de manifestare a unui devotament deplin pentru C. Noica. Au mai existat şi altele, astăzi, pare-se, definitiv date uitării şi de maestru, şi de ciracii săi. (Şi firesc este: întotdeauna euforia prezentului obnubilează trecutul). Au mai fost inşi care l-au iubit, admirat şi respectat pe C. Noica. Bun şi frumos lucru au făcut şi fac acei care-i luminează, îi îmbogăţesc şi-i îndulcesc ultimul pătrar al vieţii în ascetica şi activa lui însingurare de la Păltiniş. Şi oricine ia aminte că nu puţin sau uşor lucru este a-1 studia temeinic pe Hegel ori a traduce dialogurile platoniciene şi scrierile lui Heidegger! (ori neimportant aportul acesta românesc la erudiţia universală). Şi nu-i fără valoare nici jertfa străbaterii distanţei de la Bucureşti până pe înălţimile sibiene cu trenul şi apoi cu un autobuz dintre cele mai asemănătoare cu o dubă. Dar poate că nici toţi acei care, solidari cu Noica, s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă-n scoarţă a ediţiei Oassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un mod pe care niciun tratat nu-1 poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi. (Sau nici o cât de susţinută râvnă culturală). Iată cum băcani, derbedei, huligani ce se află au realizat şi ei o dublă ispravă: dovedirea unei incontestabile nicasiofilii şi asimilarea nemijlocit-dialectică a paradoxurilor fundamentale iscate în teoria cunoaşterii, ontologie, morală şi chiar în logică, fie ea aristotelică sau modală.
Din punct de vedere catar, nu au la ce se aştepta.
Dar este oare doctrina vitejilor, nobililor şi îndârjiţilor catari despre soarta „celor mulţi nefericiţi” un adevăr absolut? Şi de ce oare s-ar înfăţişa Păltinişul nu ca un focar de lumină şi cultură, ca un loc de seninătate atotînţelegătoare, ci drept o cetate întărită a orgoliului exclusivist? Nu aşa cred că 1-a conceput C. Noica, el care a mai încercat experienţe propedeutice şi la Andronache, la Mogoşoaia (răspunderea eşecului, acolo, o port în parte eu), la Câmpulung, pretutindeni pe unde l-au purtat accidentele vieţii şi boldurile imaginaţiei; el care – aidoma lui Socrate – nu şi-a reprezentat relaţiile cu ceilalţi oameni decât în duhul libertăţii şi dintr-o perspectivă egal deschisă tuturora în scopul izbăvirii psihiei din pripoanele şi capcanele prejudecăţilor şi tabieturilor mintale.
Cine, în clipa inexorabilei evaluări, mai ştie care a fost împăratul şi care oşteanul, care domnii şi judecătorii şi care supuşii, care filosoful şi care băcanul? Incertitudinea, relativitatea, coincidenţa contrariilor atunci se vor manifesta mai derutant şi mai înfricoşător ca oricând. Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-1 fac, de minunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, de talanţii lor puşi la dispoziţie şi nerămaşi strânsi în ştergare, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea (o cât mai largă, binevoitoare, mărinimoasă, indulgentă compasiune) pentru mai puţin dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire.
N. STEINHARDT
Revista Familia, nr.12/1983
1 Plină de farmec e descrierea ritualurilor: ritualul cafelei, ritualul aprinderii focului, ritualul celor două plimbări zilnice (a câte una oră fiecare) în stil peripatetician.

PS VR: Am avut ocazia sa ma reintalnesc zilele trecute, intamplator, cu dl Plesu, dupa o destul de lunga perioada de timp. Nu pot sa nu recunosc ca, spre deosebire de Liiceanu, al carui orgoliu personal ii depaseste cu mult inteligenta, dl Plesu ramane un catar mult mai simpatic. Dar un catar.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova