Posts Tagged ‘Kazahstan’

O noua cloaca: “platforma media independentă” Dela0. Locul in care agenti anti-Romania colcaie mai ceva ca pe Hotznews

Andrei Plesu - Dirty VersionAm vrut doar sa semnalez ca sa nu uit. 🙂 Am dat de “platforma media independentă” “România de la zero”  citind porcariile dintr-un “interviu-eveniment” al batranului tartor A. Plesu, sotul plagiator al unei agente DIE si bulibasa tuturor regimurilor, despre cum trebuie schimbat Imnul Romaniei si pusa Monica Macovei presedinte (ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha  🙂 – ma scuzati!). Parascovenia de “eveniment” se petrece in “noul” Adevarul, preluat in totalitate de aripa anti-nationala a unui serviciu de informatii care, de fapt, n-a fost niciodata romanesc. M-a amuzat cel mai tare intrebarea unui lustragiu cu limba, in timpul liber incarcator-descarcator pe platforma respectiva, despre “sansele mari” ca “Romania sa ajunga o colonie a Kazahstanului”. Pai vorbesti de funie in casa spanzuratului (indiferent ce nume are, Patriciu sau Burci?) 🙂 ?

PS: Cred si eu ca guristul lautar pe la Securitate despre Noica vrea sa schimbe Imnul national. Doar e discriminatoriu, nu?, ca vorbeste doar de romani nu si de rromi! 🙂

 

Basarabia-Bucovina.Info prezinta Apşa de Jos, Biserica de lemn de la 1561 şi istoricul distrugerii Mănăstirii Peri. FOTO / VIDEO

Basarabia-Bucovina.Info prezinta

Apşa de Jos

de Sergiu Dan

Apşa de Jos a fost cea mai mare localitate românească din dreapta Tisei (acum are 7.600 locuitori), vecină cu Săpînţa. După 1947 din ea s-au desprins comunele Strâmtura, Peri şi Topcino, cu o populaţie de 2.420 locuitori.

Două coline în mijlocul satului Apşa de Jos, din Maramureşul din dreapta Tisei… Pe amândouă se înalţă două biserici de lemn care parcă străjuiesc localitatea. Una este de la 1561 şi are hramul Sf. Nicolae (foto), cealaltă – de la 1776, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Se spune că aici înainte ar fi fost un aşezământ monahal. Ar fi posibil, dat fiind faptul că în zonă a existat o bogată viaţă spirituală. Un exemplu grăitor este Mănăstirea Peri, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, ctitoria dinastiei voievodale a Drăgoşeştilor. La 13 august 1391, acest aşezământ monahal, printr-o diplomă a Patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, a fost ridicat la rang de Stavropoghie Patriarhală. Timp de 312 ani, aici a fost sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. Din păcate, Mănăstirea Peri a fost distrusă şi desfiinţată în 1703 (*), în timpul răscoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.

(…)

Vedeti si: Omagiu femeii romance. Satul Apsa de Jos, Maramuresul Istoric. FOTO / VIDEO

(*) Nota Basarabia-Bucovina Info:

Distrugerea Manastirii Peri

În anul 1391, nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Săpânța-Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră. Timp de 312 ani, în această biserică din piatră și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. Mănăstirea purta pe vremea voievozilor Drăgoșești hramul Sfântul Arhanghel Mihail, informeaza pe scurt si Wikipedia.

Mai concret, “in satul Peri din Maramureş (în dreapta Tisei, azi în Ucraina, la vreo 15 km în aval de Sighet) exista încă din sec. al XIV-lea o mănăstire ortodoxă română, cu hramul păzitorului de spaţiu sacru Sfântul Arhanghel Mihail, mănăstire ctitorită de către însuşi Dragoş Voievod, descălecătorul de mai târziu al Ţării  Moldovei, împreună cu fratele său Drag. Acest fapt istoric ca atare nu a fost pus de către nimeni la îndoială şi nici nu ar fi putut fi pus, pentru că este amplu documentat în Diplomele Maramureşene ale lui Ioan Mihalyi de Apşa.

După ce urmaşii lui Dragoş Vodă au fost alungaţi de la domnia Moldovei de către Bogdan I, la anul 1359, doi nepoţi ai deja răposatului voievod Dragoş, Balc şi Drag, s-au întors în Maramureş şi au refăcut vechea ctitorie Drăgoşeştilor de la Peri, înzestrându-o cu trei sate şi alte proprietăţi”, dupa cum scrie si Parintele Profesor Mircea Păcurariu in Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed. BOR,  1980, p. 274.

Profesorul Nicolae Iuga, aminteste intr-un studiu despre Inceputurile scrisului în limba română şi statutul Mănăstirii Peri din Maramureş, sec. al XIV-lea, din care am citat mai sus, ca marele savant Nicolae Iorga considera ca la Manastirea Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată, intre anii 1434-1437, „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda Duminicii”, „Codicele Voroțean” și „Faptele Apostolilor”. Manastirea a fost atacata de ungurii lui Rakoczi al II-lea in 1703.  Conform altor surse istorice, edificiul monahal a fost distrus complet in anul 1761, de catre armata Imparatesei Maria Teresa aflata sub comanda generalului de origine austriaca Bukow (Adolf Nikolaus von Buccow), aflat in ofensiva armata impotriva ortodoxiei. In timpul operatiunilor sale in Transilvania, peste 150 de biserici si manastiri ortodoxe au fost distruse, cele ramase fiind fortate sa treaca la greco-catolicism. Spre dovada, Biserica Sf. Nicolae din Apsa de Jos, prezentata in acest documentar, are inscris pe pisania sa de azi un flagrant fals istoric, si anume ca este “Biserica Greco-Catolica din sec al XVI-lea, de la 1561“, cand uniatismul a patruns in spatiul istoric si etno-cultural romanesc prin forta tunurilor si santajul imparatesc austro-ungar de abia la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec XVIII-lea.

Cancelarul Bethlen Gabor, supranumit “Ţiganul”, unul dintre prigonitorii Cuviosului Sofronie de la Cioara, decreteaza la 1761: “Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei sale guvernatorului (Adolf Nikolaus von Buccow – n.n) atât despre restituirea bisericilor, cât şi despre demolarea mănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale dată de mărita comisie să fie pedepsit negreşit cu moarte prin spânzurare sau prin pierderea capului, ca unii care dispreţuiesc poruncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică (3, II, p.240)“.

Despre asalturile generalului Bukow impotriva ortodocsilor scrie si invățătorul făgărășan Andrei Șovăiloviciu, în 1791: „…în anul 1761 venind un general Bukow cu mulțime de oaste și foarte cumplită, fiară sălbatică asupra neuniților s-au arătat, care au făcut milităria și au ars mânăstirile pe la toate satele de pe sub margini… Generalul Bukow fiind și în Făgăraș, multă răutate a făcut neuniților (ortodocșilor – n.n.), furci a făcut și le-a ridicat în mijlocul târgului, ca pe cei ce nu se vor pleca la uniație să-i spînzure și i-au prins și i-au îngrozit și i-au bătut fără de milă….” (Citat din Ștefan MeteșViața bisericească a Românilor din Țara Oltului (Sibiu, 1930), p. 42 via Wikipedia)

In prezent, informeaza Basarabia-Bucovina.Info, in memoria stravechiului asezamant monahal romanesc de la Peri, Parintele Grigore Lutai, parohul Bisericii Nasterii Maicii Domnului din Sapanta (Cimitirul Vesel), cu sprijinul familiei Adamescu, a ctitorit in oglinda, pe malul stang la Tisei, Manastirea Sapanta-Peri cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, unde s-a ridicat si cea mai inalta biserica de lemn din lume, de 78 de metri, depasind-o cu 21 de metri pe cea de la Manastirea Barsana (foto mai sus si video-documentar mai jos).

Integral la Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Apşa de Jos (1561), Transcarpatia, Maramureşul Istoric, şi istoricul distrugerii Mănăstirii Peri. FOTO / VIDEO

Foto: Basarabia-Bucovina.Info si Cristina Nichitus Roncea

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

La Nasterea Domnului pe stil vechi, Basarabia-Bucovina.Info aduce un omagiu femeii romance si ureaza La Multi Ani tuturor romanilor din jurul Romaniei! FOTO din Apsa de Jos

În localitățile românești din regiunile Maramuresului Istoric, sudului Basarabiei si nordului Bucovinei, din Transcarpatia, Odesa, Cernăuți si Tinutul Herța, în zonele rurale din Basarabia cuprinsa in Republica Moldova, dincolo de Nistru pana la Bug si mai departe, in Rasaritul Romanesc, pana in indepartata si inghetata Siberie sau in stepele Kazahstanului, unde ne-au ramas frati deportati de criminalii bolsevici, in comunitatile romanesti de la sud de Dunare, din Serbia si Bulgaria, romanii nostri care, razbatand sub vremuri au ramas si sub rit vechi, au avut ieri Ajunul Crăciunului iar azi sarbatoresc Nasterea Domnului.

La noi a fost Boboteaza iar in ziua Craciunului pe stil vechi il praznuim pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, dupa cum ne amintesc si colegii nostri de la TOCPress, portal de informare al romanilor din Transcarpatia, Odesa si Cernauti. Basarabia-Bucovina.Info le ureaza tuturor romanilor din spatiul istoric, etnic si cultural romanesc La Multi Ani!

Anul trecut am fost si noi in Maramuresul Istoric, pe frumoasele plaiuri romanesti de la dreapta Tisei, acolo unde traditiile noastre ancestrale se pastreaza cu piosienie si mare sfintenie. Am intalnit oameni minunati, parca rupti din painea frageda a lui Dumnezeu, energici si cu ochi sclipitori de daci liberi. Dar, mai presus de toate, ne-au impresionat femeile maramuresence. Femeile romance de sub crucea lui Stefan, care, in ciuda vitregiilor si atacurilor la dreapta credinta au tinut si tin puternic de Biserica stramoseasca, dupa cum puteti vedea si auzi in filmarile pe care le prezentam aici. Acum, cand doamnele Romaniilor Mici de peste Tisa, Prut, Nistru si Dunare sarbatoresc Craciunul, cantand cate o colinda de bucurie pentru Nasterea Mantuitorului dar si de dor pentru noi, rugandu-se fierbinte pentru neam, asa cum au facut-o toata viata, gandul nostru se indreapta spre ele.

Sa fie asa cum ne-a recitat, lacrimand, o batranica de la Biserica lui Ion Neculce din Boian: ”Va-ntindem mana peste Prut, Si voi la noi s-o-ntindeti, Iar granita ce a crescut, In flacari s-o aprindeti, Sa nu mai fie vreun hotar, intre voi si noi, Sa facem Romania Mare, dar fara de razboi!”

Nu uitati sa urmariti filmarile impresionante de la sfarsitul articolului, din care veti afla crezul romanilor din nordul, estul si sudul Romaniei. (V.R.)

Apşa de Jos: satul bisericilor „bătrâne”

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Disputa pe savantlacul fostului securist Valeriu Pasat incinge istoricii de la Chisinau. Miza: sefia Academiei Moldovei si, posibil, Presedintia Republicii. Gheorghe Cojocaru vs Ion Varta

Semnalam ieri o disputa importanta care are loc la Chisinau: Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru.

Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.

Dreptul la Replica

În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.

Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.

Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.

Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?

Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…

În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…

Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.

Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.

Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru

Sursa: Jurnal.md

Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru

Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.

Mai pravolsvanic si decat calugarul Tv Savatie Bastovoi, “mesianicul” Valeriu Pasat este si fondatorul Partidului Umanist din Republica Moldova, care a obtinut fantasticul scor de 0,9% din electoratul basarabean la alegerile din 2010, “rebranduit” anul trecut dupa un model de cocktail Molotov bucurestean sub denumire popopulara de Partidul Popular Democrat din Moldova. Evident, cu Valeriu Pasat reales chiar la cel dintai congres.

In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.

Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.

Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.

Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)

Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau

Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.

Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.

Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.

La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).

Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.

Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.

Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).

În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.

Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.

Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).

Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.

În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.

Ion Varta / Jurnal de Chisinau

Suspendantul Basescu, la “masa verde” cu urmasii ucigasilor de romani de la Karaganda, lagarul deportatilor basarabeni in Kazahstan. Gardienii NKVD, de la PCdR la GDS si PDL: Oisteanu, Liiceanu, Patapievici, Plesu, Macovei Gherghescu

Articolul informativ de mai jos l-am scris inainte de Referendum dar, din mila fata de Suspendatul, nu l-am publicat. Si ca sa nu mai zica credulilor de capa si spada ai familiei ca sunt “vector USL”… Dar cum banda de neo-kominternisti urmasi de NKVD-isti cu care s-a insotit il slujeste azi mai ceva ca pe tatuka Soros, cred ca este necesar ca tot mai multi romani sa inteleaga cine sunt de fapt cei care formeaza garda pretoriana ideopolitica a lui Basescu, brigazile rosii ale GDS din PDL. Iata Adevarul, cunoscut de ofiterii de informatii ai Serviciului Secret Roman, de la la opinca pana la vladica:

Cu putin timp inainte de Referenum, Suspendatul Traian Basescu a poposit in curtea GDS, pe teresa localului “Green Hours”. Nu cu mult timp in urma gazdele sale il premiasera, exact in acelasi loc, pe Victor Ponta, cu steaua Rosia Montana, pentru eforturile sale de “salvator al poporului”. Basescu era familiar cu localul de cand in acelasi loc se intretinuse cu fondatorul GDS, Saul Bruckner, alias Silviu Brucan. Ex-presedintele a fost instalat pe un podium caraghios, ca un diriginte prafuit in fata elevilor. Cei mai cuminti dintre ei stateau in primele bancute: Liiceanu, Patapievici, Pora, trei plagiatori de toate marimile. Plagiatori buni, nu ca raul de Ponta.

De-a dreapta domnului presedinte, la “masa verde” de diriginte al GDS, neterminatul Sorin Ionita, prim-adjunctul Alinei Mungiu Pipidi de la SAR, o persoana care i-a balacarit copilul in toate capitalele europene. Si totusi Basescu s-a asezat la masa cu el. Lipit de presedintele ales si suspendat, Magda Carneci, fiica poetului proletcultist Radu Carneci (silvicultorul al carui debut publicistic a fost prefatat de Marcel Breslaşu, pseudonim al lui Marcel Bresliska) si fosta directoare a ICR-Paris. In stanga sa, ideologul GDS Andrei Cornea, fiul satrapului culturii romane Paul Cornea, fost stab CC al UTM. Cu numai o saptamana in urma, cand nu se stia ca se va introduce pragul electoral la Referendum, Cornea decretase in organul GDS, revista “22”, ca “mahalagiul Basescu a fost indispensabil intelectualilor”. Si totusi, Basescu statea acum alaturi de el. Lipsa de informare? Vina consilierilor? “Sfatul” fiicei colonelului Gherghescu – fost instructor la Sectia Militara si Probleme de Justitie – Sector MAI – a CC al PCR -, procuroarea stalinista Pauker Macovei? Nu stiu. Oricum, jenant.

Dupa cum spuneam, in primul rand: Liiceanu, fiul unui nomenklaturist comunist de la Ministerul Finantelor RSR, cu care presedintele suspendat a avut si un schimb amabil de replici, spre finalul discutiei, cand “filosofeanu'” a tinut sa-si prezinte monologul pregatit de acasa cu mare grija, in fata oglinzii, intre doua cremuiri ale frumosului sau trup (pana si in curtea GDS cand si-a dat drumul la discurs s-a auzit un “aooleu” – vezi video). “Vrea sa va multumesc pentru onestitatea cu care ati privit toata perioada asta dificila… si am vazut-o in scrisul dvs”, a spus presedintele Basescu inainte de a-i da cuvantul lui Liiceanu. “Sigur, multumindu-va in acelasi timp si pentru criticile facute cu bun simt si pe care le apreciez intotdeauna.” Critici facute cu bun simt. Pai Liiceanu a zis ca se leapada de Basescu ca de Satana! Intre timp o fi uitat. In tot cazul, retinem ca “lepadarea de Basescu” e “de bun simt”. A spus-o chiar el!

Pe bancuta langa Liiceanu, demisul MAE Baconski si o parte din conducerea ICR, respectiv propagandista comunista adulatoare a lui Gogu Radulescu Tania Radu Mihailescu, inca presedintele ICR, HR Patapievici, fiul unui agent dublu al NKVD, ilegalist comunist si traducator al trupelor Armatei Rosii in Viena ocupata si apoi functionar in Banca Centrala a RSR. Intre ei, lipit de Liiceanu (vezi foto jos): Andrei Oisteanu, fiul comisarului bolsevic Misa Oigenstein si nepotul mai cunoscutului Leonte Lev Rautu, un fel de Goebbels al sistemului criminal adus din URSS si instalat in Romania de trupele de ocupatie ale Armatei Rosii. Oisteanu este si cel care a primit cadou, impreuna cu guru Plesu – si el fiu de nomenklaturisti comunisti – , un fantomatic “Institut al Religiilor”, pus fortat sub egida Academiei Romane printr-o fila de buget eliberata de Boc la solicitarea directa a lui Basescu (in termeni legali: trafic de influenta la nivel inalt si incalcarea Constitutiei Romaniei prin interferenta cu Executivul).

Iata ca un cititor al blogului Roncea Ro ne semnaleaza ca tatal pretorianului lui Basescu, Andrei Oisteanu, a fost nu numai comisar bolsevic ci si gardian si politruc insarcinat cu reeducarea antiumana si anticrestina comunista a prizonierilor romani si a basarabenilor deportati in lagarele NKVD din stepele Kazahstanului, respectiv la Karaganda.

Desigur, o se se spuna ca urmasii agentilor nu au nici o legatura cu crimele parintilor. Dar nu-i oare cam mare coincidenta sa fie adunati cu totii in acelasi Grup de interese? Si credeti ca presedintele demis de popor nu stie proverbul romanesc “aschia nu sare departe de trunchi”? Sau “cine se aseamana, se aduna“? Sau: “spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti“? Iata ca i le spun si cititorii mei:

O cititoare Roncea Ro comenteaza:

Supravietuitorii de la Karaganda din GDS!!!

Doi dintre supravietuitorii de la Karaganda sunt fratiorii Valeri si Andrei Oisteanu (Oigenstein). Dar acestia nu au supravietuit ororilor lagarului pentru ca le-a dat Dumnezeu zile, ci din cu totul alt motiv:

TATICUL OIGENSTEIN A FOST COMANDANTUL LAGARULUI.

“Dom profesor” Andrei e mare gedesist si acum ne da lectii de democratie si europenism. E si nepotul satrapului comunist Leonte Rautu. Verisoara Anca Oroveanu, a supravietuitorilor Andrei si Valerii, imparte burse la New Europe College impreuna cu ANDREI PLESU cu scopul de a crea “elite” indobitocite, aculturate si deznationalizate care sa conduca Romania.

Roncea Ro raspunde: Doar Valery s-a nascut in Karaganda iar Andrei in Bucuresti, inainte ca tat’su sa fie trimis komisar la Cernauti, in 1948.

Insa familia a stat acolo intre 1944 si 1948. Asa ca este posibil. Aveti vreo informatie suplimentara in acest sens?

Paul Goma dezbate tema adiacent: http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/LRP_oisteanu_despre_mancare.pdf

Iar un fost ofiter al UM 0110 Anti-KGB adevereste ca Oisteanu era urmarit de ei: Oisteanu a lucrat cu KGB
http://www.ziaristionline.ro/2011/07/27/secretele-um-0110-i-un-fost-sef-al-unitatii-speciale-anti-kgb-confirma-tokes-agent-patentat-al-serviciilor-maghiare-oisteanu-de-la-gds-a-lucrat-cu-kgb/

Cititorul Roncea Ro Traian P. ne informeaza:

Informaţii altele decât cele publice nu am, asta până când purtătorii de epoleţi pe trup şi-n suflet nu vor desecretiza dosarele ţinute sub cheie, vezi Doamne că ar atenta la siguranţa naţională.

„Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat atât distrugerea sistemului economic cât şi al fiinţei naţionale în Basarabia, fiind deportaţi zeci de mii de români în Siberia la dispoziţiile date de Stalin. La 14 iulie în acelaşi an, la ordinul lui Beria familiile românilor basarabeni au fost dezmembrate şi deportate, bărbaţii fiind trimişi în lagăre diferite de cele unde au fost trimise femeile şi copii lor. Astfel bărbaţii au fost deportaţi în lagăre cum ar fi Kozeliscenski (500 bărbaţi), Futilovski (300 bărbaţi), iar restul familiilor lor alcătuite din femei şi copii în lagărele din Karaganda şi Aktiubinsk (11.000 de persoane). Aceste fapte cutremurătoare s-au repetat şi în 1941 (înainte de începerea eliberării ordonate de Antonescu), fiind deportaţi în regiunea Omsk, 6.000 de români basarabeni, în timp ce în regiunea Kirovsk au fost trimişi 10.000 de români basarabeni. Dezmembrarea familiilor a fost apilcată şi în aceste cazuri, bărbaţii find separaţi de familiile lor.”

http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?action=printpage;topic=22.0

„OIŞTEANU, Mihail – Mişa OIGENSTEIN (1916-2003) – fratele mai mic al lui Leonte Răutu; ilegalist (membru de partid din 1931), arestat şi condamnat în 1932 şi 1937, fugit în U.R.S.S. în 1941, ofiţer politic într-un lagăr de prizonieri de război români şi italieni în Karaganda (în Kazhstan, acolo unde i se naşte şi fiul, Valery Oişteanu), revenit în august 1944 în România ca ofiţer N.K.V.D., în 1948 transferat din nou în U.R.S.S., apoi întors în România împreună cu familia în octombrie 1954; din 1955 doctorand, iar apoi profesor de istoria mişcării muncitoreşti la Şcoala Superioară de partid, ulterior Academia “Ştefan Gheorghiu”; pensionat în anii ‟70; căsătorit cu Bella (n. Iosovici), tatăl fraţilor Andrei şi Valeri Oişteanu, publicişti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a (v. mai ales Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 505, n. 6)”

http://pt.scribd.com/doc/68602280/Zydokomuna

„Acolo, în Asia Centrală, din august 1941 până în august 1944 bolşevicii evrei fugari căpătaseră instructajul apropriat pentru a deveni komisari-guvernanţi în ţările care urmau a fi ocupate şi sovietizate – unii; alţii (sau unii dintre primii) au urmat cursurile de perfecţionare a “consilierilor sovietici” în carantina aurită (numai pentru ei, bolşevicii) de la Cernăuţi (1944-1950).”

http://basarabialiterara.com.md/?p=1023

„ Si s-a mai întamplat un lucru bun: un politruc evreu, Misa Oigenstein, cel mai bun dintre politrucii pe care i-am avut în lagar, a înfiintat o scoala de zece clase, pe modelul liceului sovietic. A scos din minele de carbune o multime de oameni de valoare, profesori, ingineri, medici, oameni de stiinta, si i-a adus ca profesori la scoala noastra.”

http://www.revista22.ro/bucurestiul-cultural-nr-172006-3171.html

Eugen Tomac la Karaganda. Monument in memoria romanilor deportati de rusi din Basarabia si Bucovina in Kazahstan. VIDEO cu Vasile Soare despre romanii care au supravietuit deportarilor si propaganda lui Puskin cu “tiganii de romani”

Foto si News Update:
Mesajul presedintelui Traian Basescu transmis de Eugen Tomac la Karaganda: Datoria noastra este sa nu uitam suferintele romanilor din Basarabia si Bucovina »
Eugen Tomac, consilier al presedintelui Romaniei si fost sef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni se afla la Karaganda, unde va participa, maine, la inaugurarea primului monument ridicat in memoria românilor deportati din Basarabia si Bucovina de Nord in Kazahstan, dupa cum informeaza pe pagina sa de Facebook.

“Imi exprim, totodata, regretul ca la eveniment nu vor putea fi prezenti toti cei care au contribuit la aceasta realizare deosebita. In poza, monumentul pe care il vom inaugura pe 31 mai a.c., realizat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni.”, mai scrie Eugen Tomac, citat de Ziarist Online.

Iata si o fotografie cu unul dintre supravietuitorii deportarilor din 1947, din Karaganda:

Urmariti mai jos o emisiune cu fostul ambasador al Romaniei in Kazahstan, Excelenta Sa Vasile Soare, despre victimele deportarilor romanilor basarabeni de catre sovietici.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova