Posts Tagged ‘KazMunaiGaz’

Fostul adjunct al lui Patriciu, Eric Kish, fost ofiter de tancuri in armata israeliana si primul angajat al Rompetrol, isi vinde casa din Corbeanca cu 6,5 milioane euro – “cea mai scumpa vila din Romania”. Petre Roman i-a propus sa fie Primar al Capitalei

Fostul adjunct al lui Patriciu, Eric Kish, fost ofiter de tancuri in armata israeliana inainte de a deveni primul angajat al Rompetrol, isi vinde vila de la Corbeanca, evaluata la 6,5 milioane euro si considerata, pana acum, cea mai scumpa casa pusa la vanzare pe piata imobiliara din Romania. Un alt “adjunct” de la Rompetrol – artizanul afacerii cu KazMunaiGaz – fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, este miliardar in euro. El si-a lansat recent un site in care afirma ca a investit un milion de euro.

Omul de afaceri Eric Kish, fost vicepreşedinte în cadrul grupului Rompetrol, vrea să vândă vila de 2.300 de metri pătraţi pe care o deţine în comuna Corbeanca, pentru suma de 6,5 milioane de euro, cel mai mare preţ afişat într-un anunţ de vânzare a unei case din România, informeaza Mediafax.

Vila, amplasată în cartierul Paradisul Verde din Corbeanca, pe un teren de aproape 5.300 de metri pătraţi, are cinci dormitoare, şapte băi, dintre care două de serviciu, potrivit unui anunţ publicat pe un site internaţional care promovează proprietăţi de lux. De asemenea, casa are trei garaje, o punte cu foişor şi un doc pentru accesul la lac, un centru de fitness, sală de biliard, cameră media, inclusiv sală de cinematograf, centru spa, piscină, precum şi camere pentru angajaţi. Mai mult, în curtea casei sunt construite terenuri de baschet şi de tenis. Omul de afaceri are în proprietate şi o porţiune din lacul din apropiere.

Surse din piaţa imobiliară au afirmat pentru MEDIAFAX că vila este scoasă la vânzare de mai mult timp, fără însă ca omul de afaceri să găsească un cumpărător. Aceleaşi surse spun că vila a fost închiriată de curând pentru mai multe zeci de mii de euro pe lună, omul de afaceri mutându-se din România în Statele Unite ale Americii. Omul de afaceri Cristian Ţânţâreanu, care a dezvoltat proiectul Paradisul Verde, a declarat pentru MEDIAFAX că ştie de intenţia lui Eric Kish de a vinde casa. “Ştiu că este de vânzare, am aflat de la un vecin. E prea mare pentru ce mi-ar trebui mie, e prea mult pentru un pensionar”, a spus Ţânţăreanu. Eric Kish nu a putut fi contactat până la transmiterea acestei ştiri, mai scrie Mediafax.

Ultima poziţie ocupată de Eric Kish în cadrul grupului Rompetrol a fost cea de senior vicepresident pentru companiile de servicii şi funcţii suport. El deţine direct o participaţie de 35% la firma Trigento Marketing, 94% la Devon Consulting Services şi 1% la Costa Brava Services. Kish a mai deţinut integral până în acest an şi firma de externalizare a serviciilor de resurse umane Smartree România, din care a vândut, în luna martie, 56% unui fond de investiţii al Enterprise Investors pentru trei milioane de euro.

S-a luptat in Fasia Gaza

Intr-un material promo publicat de Evenimentul Zilei in urma cu mai mult timp, se afirma ca Eric Kish este fiul unui ofiter roman de marina si al unei rusoaice evreice. A emigrat in Israel in 1987, unde s-a angajat ca inginer in industria de inalta tehnologie. Si-a satisfacut stagiul militar chiar in timpul primei intifade palestiniene. “Am ajuns ofiter de tancuri. Am vazut de toate. Atunci armata israeliana se pregatea de marele razboi, cu tehnologie de ultima ora. Cand colo a trebuit sa se confrunte cu cei care aruncau cu pietre”, povesteste Kish.
Pana sa puna Patriciu ochii pe el, Kish a lucrat pentru o firma israeliana de robotica, Eshed Robotec. Dupa doi ani petrecuti la firma germana Elwe GmbH, specializata in productia si comercializarea de materiale si sisteme didactice pentru invatamant, s-a transferat in Romania in postura de director de vanzari al companiei suedeze Tetra Pack, liderul mondial in productia de ambalaje. De aici a fost “pescuit” de Patriciu. Kish mai afirma ca a fost primul angajat al lui Patriciu.

Ce a gasit la Vega si Petromida

(more…)

Antena 3 a prevestit, in exclusivitate, arestarea lui Patriciu, imediat dupa Vintu. VIDEO. TVR a venit cu o confirmare: ANAF a pus sechestru pe Rompetrol pentru recuperarea datoriei livrate de Patriciu companiei kazahe KazMunaiGaz


EXCLUSIV – Antena 3 prevesteste arestarea lui Patriciu
Încarcat de VictoRoncea. – Click for more funny videos.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare precum şi asupra participaţiilor în filialele sale pentru recuperarea unei datorii de circa 570 milioane euro, pe care compania kazahă le are către statul român.  Principalul activ al Rompetrol Rafinare este Rafinăria Petromidia Navodari.

Decizia a fost luata vineri de Fisc, însă a fost făcută publică abia duminică printr-un comunicat al companiei, care a reacţionat în termeni duri. “Grupul Rompetrol a luat act cu surprindere, în data de 10 septembrie, de decizia emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care s-a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalatii ale Rompetrol Rafinare precum şi asupra participaţiilor în filialele sale”, se arată în comunicat Grupului.

Sechestrul pe  terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare  înseamnă interdicţia de a înstrăina aceste active. Conducerea companiei acuză autorităţile române de abuz şi acţiuni concertate împotriva sa şi ameninţă că se va adresa justiţiei internaţionale.

Sursa info: TVR

Dinu Patriciu o cearta pe Elena Udrea la mine pe blog. Astept replica doamnei Udrea

La articolul Elena Udrea: “Daca Patriciu si-ar plati datoria catre statul roman, de 600.000.000 Euro, n-ar mai trebui sa taiem pensiile” Dinu Patriciu sau unul dintre scribii sai (poate SRS? 🙂 ) a contrazis-o azi pe Elena Udrea, ministrul Turismului. Redau comentariul si astept replica doamnei Udrea:

Dinu Patriciu says:

Ce se face atât Radu Moraru că uită cât și Elena Udrea este faptul că datoriile Petromidia trebuiesc plătite de actualii proprietari ai rafinăriei compania KazMunaiGaz și nu de Dinu Patriciu. În plus data limită de efectuare a plății este luna septembrie în timp ce guvernul Boc taie din pensiile românilor de la 1 iunie. Cu alte cuvinte nu e nici o legătura între Dinu Patriciu și tăierea pensiilor românilor. Dar, la fel ca la alegerile prezidențiale, de vină pentru tot ce e rău în această țară este mogulul.

Nota mea: Saracutul de el…

STAREA PRESEI: Inca un ziarist dat afara din media kazaha: Ana Alina Mirea, concediata abuziv de la Adevarul. Mediasind intervine

Mediasind a sesizat Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) asupra faptului ca la Adevarul iar nu se respecta drepturile salariatilor, conform Contractului Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Mass-Media.

Alina Mirea i-a anuntat pe domnii din conducerea marelui ziar quality ca este membru Mediasind si si-a cerut sporurile, conform CCM-MM, asa cum am facut si eu, si altii, cu fiecare dintre marii patroni la care lucram. Onor conducerea Adevarul Holding a considerat aceasta ca fiind o sfidare si a inceput sa faca presiuni asupra fetei.

Cand Mirea s-a internat in spital pentru o interventie chirurgicala (conform informatiilor mele, Alina chiar nu voia, voia sa o mai amane, insa medicul a sfatuit-o sa nu faca acest lucru, pentru a-si proteja sanatatea), reactia Adevarul Holding a fost tipica: concediere abuziva

Către: Inspecţia Muncii

Domnului Constantin Miclău, Inspector General de Stat

Domnule Inspector General de Stat,

Federaţia Romana a Jurnaliştilor MediaSind, organizaţie reprezentativă pentru ramura mass-media, cu sediul in Piaţa Presei Libere nr. 1, corp B2, et. 3, sector 1, Bucureşti, vă sesizează grave abateri de la legislaţia muncii săvârşite de către Directorul General al SC Adevărul Holding SRL, Răzvan Cătălin Corneţeanu, împotriva Redactorului – Şef Presă Mirea Ana Alina, membră a Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti.

În data de 4 septembrie 2009, prin adresa nr. 130, dl Director General Răzvan Cătălin Corneţeanu a fost notificat de faptul că dna Ana Alina Mirea este membră a Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti si a Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, conform legitimaţiei internaţionale de presă nr. R 1121/28.08.2009. De asemenea, se solicita ca, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea notificării, să achite la zi toate drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Mass-Media completate cu actele adiţionale 1, 2 şi 3 (cum ar fi sporul de vechime, de fidelitate, condiţii speciale, pentru orele suplimentare şi orele lucrate în zilele libere, sărbători legale, etc.)

În loc să răspundă favorabil acestei notificări, conducerea SC Adevărul a început sa hărţuiască membrul nostru de sindicat, i-a reziliat Contractul de Drepturi de Autor, i-a suspendat Contractul Individual de Muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti 267/KI/19 ianuarie 2009 şi, în final, i-a desfăcut abuziv CIM prin Decizia de concediere nr. 346/19.10.2009 pentru „grave abateri disciplinare” privind „săvârşirea unor activităţi prejudiciabile pentru angajator, insubordonare, neglijenţă, încălcări repetate ale obligaţiilor de serviciu”.

Decizia de concediere semnată de Directorul General este ilegală deoarece încalcă art. 60, alin 1, litera a din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) care stipulează că nu poate fi dispusă concedierea salariaţilor „pe durata incapacităţii temporare de munca stabilită prin certificat legal,conform legii”. Deşi a fost notificat să reprogrameze cercetarea prealabilă disciplinară din data de 15. 10.2009, întrucât angajata se afla internată în spital pentru o intervenţie chirurgicală, Directorul General Răzvan Corneţeanu a încălcat prevederile art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional şi ale art. 60, alin 1, litera a din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) şi a dispus desfacerea Contractului Individual de Muncă.

Având în vedere aceste grave abateri de la legislaţia muncii săvârşite de către conducerea societăţii comerciale Adevărul Holding, vă solicitam sa dispuneţi efectuarea unui control la SC Adevărul Holding SRL cu sediul în str. Fabrica de Glucoză, nr. 21, sector 2, Bucureşti, J40/14119/2006, R18990288. Alăturat, vă transmitem sesizarea doamnei Ana Alina Mirea, notificarea nr. 130 a FRJ MediaSind către SC Adevărul Holding, notificarea pentru reprogramarea cercetării disciplinare prealabile, certificatele de concediu medical, deciziile de suspendare ale contractului de munca şi decizia de concediere.
2.11.2009

Cu stimă,

Preşedinte FRJ MediaSind, Cristi Godinac
Surse: Mediasind
Florin Budescu
http://budesh.blogspot.com/

EDITORIAL RONCEA: Pierdut organ PNL pe Insula Şerpilor. Îl declar nul. JURNAL DE CAMPANIE cu balalaica lui Patriciu-FSB in capul lui Ludovic Orban

Lumea văzută de la Bucureşti
Scris de Victor Roncea
Criză mondială, criză naţională, criză de Cabinet şi, coborând la genunchiul broaştei, criză de organ; organ de Orban, şi el un fel de „os de ardelean“, pardon, „os de liberal“, ca don Pedro de Neulander ot Moskba.
„Am stat şi urmăm a sta neturburaţi în faţa unor certe intestine, pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta ţării şi mai mult cum este deja compromisă sau pe câtă vreme negoţierile pentru înlocuirea celor morţi nu vor trece peste cercul partidului aşa-zis liberal.
Vom aştepta dar în linişte rezultatul crizei într-un fel sau într-altul, şi atunci numai vom avea a zice şi noi cuvântul nostru.
Astăzi, voim a face numai ceea ce s-ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moştenitorul, în caz de moarte.
Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare“, scria marele Caragiale într-o cronică de-a sa din „Timpul“ prietenului Eminescu, parcă anticipând reproducerea la nesfârşit a unor asemenea „spectacole extraordinare“.
Suntem pe drojdie, asta-i clar. Ţara parcă chiar se sfârşeşte, moare sireaca, neguvernată şi neguvernabilă, răpusă de acea pătură superpusă, identificată de Eminescu, sociologul şi jurnalistul, ca o clasă ocupantă, sugând seva poporului, de undeva de deasupra lui, fără nicio legătură cu rădăcinile neamului. Roşii de ieri, intelectuali, sclavi, politicieni sau oligarhi, sunt astăzi în toate partidele, mai mult sau mai puţin acoperiţi, mai mult sau mai puţin descoperiţi. Aşa şi Organ, pardon, Orban, fiul securistului Orban, căpitanul penal dat afară până şi din Securitate din cauza sadismului cu care îşi tortura victimele anchetate, la Braşov. După ce şefuţul lui, Crin Antonescu, l-a spălat de sânge pe mâini, cu limba, pe Iliescu-KGB, afirmând că „Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii ‘90 nu a pus armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii“, Orban a recepţionat şi interpretat corect mesajul, în cod: e timpul să ne descoperim că, vorba „prostănacului“, „nici noi nu mai ştim câţi suntem“. Câţi securişti prostănaci, să ne-nţelegem.
Aşa se explică probabil şi afirmaţia fără de organ de ieri făcută împotriva ministrului de Externe desemnat în Cabinetul Croitoru: „Da’ cine mai e şi Aurescu ăsta?“. Nu, nu era cocoţat pe vreo masă la vreun chef de sectorişti alcoolişti, zdrăngănind din balalaică; era în Parlament, la audierile noilor miniştri, printre care se numără şi diplomatul de carieră, Bogdan Aurescu. Tânărul profesionist este arhicunoscut în România, şi nu numai, pentru îngenuncherea Ucrainei la Curtea de la Haga şi recuperarea zonei de exploatare marină din jurul Insulei Şerpilor (dacă mica stâncă româneasă nu a putut fi redobândită, tot din cauza lui Iliescu-KGB şi a urmaşului său, Constantinescu-SBU).
Orban, chiar dacă nu avea organul muncii la el, cânta din guriţă şi el, cum a fost învăţat, pe acordurile patronului KAZ-PNL-GAZ, alt acoperit, care, împreună cu premierul său, descoperit, a încercat să şterpelească şi aceste rezerve naţionale, după ce a făcut dispărut Rompetrolul. Deci, ca să-i răspundem lui Orban: în baza procesului câştigat de Aurescu la Haga, acum, şefii lui mai mari sau mai mititei au o nouă şansă de a vedea grătarul şi gratiile celulei, de pe dinăuntru, odată cu declararea operaţiunii Sterling, mijlocită de angajaţii lui Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu şi Dorin Marian, drept o afacere penală. Tot înainte, vrednici organişti!

Pierdut organ PNL pe Insula Şerpilor. Îl declar nul
Curentul – miercuri, 28 octombrie 2009

Cioroianu, actionar la organul KazMunaiGaz, isi ascunde veniturile reale

Romania curat-murdara a lui Cioroianu

Pensia copilului ministrului de Externe va fi stabilita de instanta dupa ce vor fi aflate cu exactitate veniturile reale ale ministrului de Externe liberal. Aflarea sumei exacte a devenit obiectul unei investigatii judiciare, deoarece acesta si-a ascuns veniturile reale.

Ieri, Judecatoria sectorului 3 a amânat, pentru data de 12 martie, procesul în care fosta sotie a ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, cere majorarea pensiei alimentare a copilului pe care îl au cei doi, întrucât salariul demnitarului a crescut dupa preluarea functiei ministeriale. Ministerul Afacerilor de Externe, Parlamentul si Facultatea de Istorie sunt obligate sa transmita Judecatoriei sectorului 3 suma exacta a veniturilor pe care le încaseaza ministrul Adrian Cioroianu, informatii necesare pentru a se stabili pensia pe care trebuie s-o plateasca demnitarul fiului sau. Fosta nevasta, Luminita, s-a casatorit cu Cioroianu în 1993 si a divortat zece ani mai târziu, în 2003 (nota mea: motivele – violente repetate si preferinte de o natura ciudata). Adrian Cioroianu a fost ulterior ales senator de Timis, ceea ce i-a adus o marire a veniturilor iar ca ministru de Externe, suma s-a dublat, sustin surse ministeriale.

Declaratie In fals

Adrian Cioroianu si-a publicat declaratia de avere si cea de interese abia la 4 luni de la numirea în functia de ministru de externe, in pofida legii care prevede un termen de 15 zile pentru întocmirea formalitatilor legale. Declaratia de interese din 1 august 2007 reprezinta dovada falsului comis în mai 2005, arata Agentia reporteri.ro, care a demonstrat ca Adrian Cioroianu a omis cu intentie sa declare actiunile pe care le detinea la Dilema Veche înca din ianuarie 2004. În declaratia de interese, Adrian Cioroianu recunoaste ca detine actiuni la doua firme, si anume K7 Niv Media srl si respectiv Dilema Veche srl. Comparând declaratia din august 2007 cu cea precedenta, data de Cioroianu pe 6 mai 2005, rezulta ca in prima declaratie nu apareau actiunile de la Dilema Veche srl, ci doar cele detinute la K7 Niv Media srl.

Cioroianu a ascuns actiunile la Dilema

Agentia reporteri.ro a cerut Ministerului de Externe sa precizeze data la care ministrul Adrian Cioroianu a devenit actionar la Dilema Veche, iar MAE, prin purtatorul sau de cuvânt, a informat în mod oficial ca Adrian Cioroianu era actionar la Dilema Veche, patronata de Andrei Plesu si subventionata acum de Rompetrol – KazMunaiGaz, inca din ianuarie 2004. Deci in luna mai 2005, cand si-a întocmit declaratia de interese, Adrian Cioroianu a ascuns faptul ca mai are niste actiuni la o societate comerciala, neuitand în schimb sa treaca în declaratia de interese din mai 2005 organizatiile, societatile, comisiile si comitiile din care facea parte (de exemplu: GDS). O astfel de omisiune se incadreaza la „elemente constitutive ale infractiunii de fals în declaratii“. De altfel, în finalul declaratiei de avere si de interese, se precizeaza clar: „Prezenta declaratie constituie act public si raspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor mentionate“.

KazMunaiGaz a intrat in CRP cu Plesu cu tot

Poate cea mai importanta stire legata de Adunarea Generala a Clubului Roman de Presa (CRP) de ieri (cand s-a schimbat, provizoriu, conducerea – vezi http://calincosmaciuc.wordpress.com/2008/02/10/indira-for-president/) este ca s-a hotarat si includerea in CRP a societatilor Satiricon si Media Promovalores. Satiricon editeaza publicatiile Dilema Veche, Dilemateca si Romania Literara si este parte a Grupului Rompetrol-KazMunaiGaz. Cu alte cuvinte, pentru cine nu stia, distinstii Andrei Plesu si Nicolae Manolescu sunt angajatii oligarhului Dinu Patriciu beneficiind direct de petro-rublele de la Kremlin virate prin Kazakhstan. Si nu numai ei sunt pe statul de plata bifat la Moscova. De cand Adevarul editeaza si Foreign Policy Romania, si urmatorii membri ai Consiliului Editorial FPR sunt slujbasii lui Patriciu (unul dintre ei, vip de stat): Adrian Severin, Magdalena Boiangiu, Petre Roman, Ovidiu Nahoi, Mihai Razvan Ungureanu, Vasile Puscas si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Andrei Plesu.

Cine o sa se oboseasca sa ia primul numar al FP la rasfoit o sa gaseasca acolo niste laude gratuite si siropoase din partea “viperinului de stat” la adresa “importantei tranzactii” care a lasat Romania fara Rompetrol si “ponderea extraordinara a acestor succese pentru imaginea noastra pe plan extern”.

Care este pozitia sefului “analistilor” si “intelectualilor” aflati in solda KazMunai Gaz privind politica externa a Romaniei si sustinerea proiectului european Nabucco vs cel rusesc South Stream o puteti afla din ziarul Business Standard de azi: http://www.standard.ro/articol_29354/patriciu__south_stream__mai_realist_decat_nabucco.html

Patriciu: South Stream, mai realist decat Nabucco.

Punct si de la capat.

Cititi si:

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova