Posts Tagged ‘marian munteanu’

25 de ani de la Drumul Crucii pentru Basarabia. Însemnătatea acţiunii în câteva cuvinte, fotografii şi filmări de Victor Roncea, Dinu Lazăr şi Victor Bucătaru. REMEMBER 27 MARTIE 1992

Drumul Crucii Bucuresti 1992 Chisinau Romania Mare



Drumul Crucii 1992. “Cine suntem noi şi de ce ne bate inima atat de tare…de ZiaristiOnlineTV

Remember “Drumul Crucii”

“Drumul Crucii” din 9-27 martie 1992, debutul Reintregirii spirituale a Romaniei
In 1992, la implinirea a 74 de ani de la hotararea Sfatului Tarii, care proclama Unirea Basarabiei cu Romania, un grup de studenti (din Basarabia si din tara) strabat tara in pelerinaj, din oras in oras, purtand pe umeri o cruce, din Piata Stefan cel Mare din Chisinau pana in Piata Universitatii din Bucuresti. Basarabenii au purtat crucea cu randul, sute de kilometri, uneori in ploaie si viscol, si au fost intampinati cu onoruri militare de garnizoanele prin care a trecut marsul. Armata si Biserica au fost principalele institutii ale statului care au sprijinit “Drumul Crucii”.

Procesiunea a fost insotita de sute de mii de romani, atat pe traseul din tara, cat si la de la intrarea in Capitala pana la Patriarhie si apoi in Piata Universitatii. Actiunea a fost prima operatiune de anvergura prin care s-a initiat refacerea legaturii dintre Chisinau si Bucuresti, sub semnul Crucii si a fost organizata de Liga Studentilor – Universitatea din Bucuresti, cu sprijinul a doua organizatii de tineret din Romania si Republica Moldova (Miscarea Pentru Romania si Organizatia Tineretului Crestin-Democrat din Moldova). Initiatorii si coordonatorii “Drumului Crucii” au fost George Roncea, de la Bucuresti si Veaceslav Ceremus, seful OTCD de la Chisinau. “Drumul Crucii” a fost o punte simbolica de contact si a facut parte dintre proiectele de relansare a tematicii Basarabiei in atentia opiniei publice din Romania. Profesorul Ilie Badescu, de la Universitatea Bucuresti si academicianul Vladimir Trebici, celebru continuator al scolii de la Cernauti au fost suporterii entuziasti ai proiectului studentesc iar mentorii actiunii au fost Parintele Cleopa, Parintele Galeriu, Parintele Dumitru Staniloae, care au induhovnicit si binecuvantat pe cei care si-au asumat sarcina reluarii luptei pentru Basarabia. La randul sau Patriarhul Romaniei a conferit Crucea Patriarhala, cea mai inalta distinctie care poate fi acordata laicilor, tuturor celor care au participat la procesiune. Actiunea a oferit suport public si temei Bisericii Ortodoxe Romane pentru intreprinderea celei mai importante miscari de refacere a unitatii nationale a Romaniei. In data de 14 septembrie 1992 a fost reactivata Mitropolia Basarabiei iar in 19 decembrie 1992, reactivarea a fost binecuvantata de catre Sinod si a fost intarita printr-un act patriarhal si sinodal.

Din momentul reactivarii Mitropoliei, a inceput o lupta surda intre oamenii Moscovei invesmantati in haine preotesti si reprezentantii BOR. Au avut loc numeroase incidente violente initiate de rusofoni si sprijinite de autoritati impotriva preotilor care doreau intoarcerea la Biserica Romana. Guvernul Moldovei a refuzat sa ia in considerare existenta Mitropoliei Basarabiei, careia i-a fost negat statutul legal. O adevarata batalie juridica a fost initiata de Vlad Cubreacov deputat in Parlamentul Moldovei din partea Frontului Popular Crestin Democrat, (astazi PPCD) reprezentant al Republicii Moldova in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei si membru al Consiliului Eparhial al Mitropoliei Basarabiei. Lupta a durat peste un deceniu si nu s-a ispravit inca. La 13 decembrie 2001 CEDO a hotarat ca Republica Moldova a incalcat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la 27 martie 2002 hotarirea CEDO intrand in vigoare cu titlu definitiv. Cazul Mitropoliei Basarabiei a fost considerat drept unul dintre primele trei cazuri importante din lume derulate pe parcursul anului 2002. Pentru prima oara Rusiei i se da peste mana. Ca urmare a hotararii CEDO Mitropolia Basarabiei a fost recunoscuta si admisa in legalitate la 30 iulie 2002. In momentul de fata se afla pe rol deschiderea litigiului privind patrimoniul care trebuie recuperat de Mitropolia Basarabiei ca succesoare de drept a vechii Mitropolii. – Victor Roncea / ZIUA / Martie 2005

Filmul integral, mai jos:

Drumul Crucii Chisinau Bucuresti 1992


Drumul Crucii 1992 Parintele Staniloae si Parintele Galeriu (Post Scriptum) by ZiaristiOnlineTV

DRUMUL CRUCII – FILMUL INTEGRAL – de VICTOR BUCĂTARU:

Sursa Video – Romania Uneste-te: Drumul Crucii – 1992. Tineri de-o parte si de alta a Prutului au purtat Crucea pe axa Chisinau-Bucuresti (Piata Universitatii), cerand Unirea Basarabiei cu Tara. Post Scriptum: cuvant inspirat al Parintelui Staniloae despre misiunea romanilor

“Am trăit o moarte alături de Marian Munteanu. Piaţa Universităţii L-a readus pe Hristos în mijlocul tinerilor României. Am semănat cu lacrimi, vom secera cu bucurie.” INTERVIU Victor Roncea despre Alianţa Noastră România

foto-emanuel-parvu-piata-universitatii-1990-1-sursa-fotografi-romani-ro

Foto: Emanuel Parvu

Marian Munteanu pe patul de spital de unde a fost arestat in iunie 1990. Foto aici si sus: Emanuel Parvu

Marian Munteanu pe patul de spital de unde a fost arestat in iunie 1990. Foto: Andrei Iliescu

Victor Roncea, victimă a mineriadei: “Am trăit o moarte alături de Marian Munteanu. Toate loviturile ticăloase de azi renasc sentimentul camaraderesc al solidarităţii

– Un interviu apărut în luna iunie, valabil şi azi. –

S-au împlinit 26 de ani de la Mineriadă și de curând au reapărut acuzele kaghebiste care au fost trimise către tinerii din Piața Universității în ’90, adresate azi tot liderului de atunci, Marian Munteanu. Răul ne urmărește nestingherit de atâta timp. Dar și bunele intenții au rămas intacte. Dovadă e și Victor Roncea, un tânăr licean făcut terci de mineri atunci, care nu și-a schimbat atitudinea nici azi, în ciuda trecerii anilor, în ciuda perseverenței cu care îl atacă pe Marian Munteanu (și îi atacă pe foștii manifestanți) feseniștii noi și vechi.

 

victor-roncea-interviu-mineriada-piata-universitatii-marian-munteanuReporter: Victore, mai dor rănile de la mineriadă? Sau democrația-pansament în care trăim le-a vindecat?

Victor Roncea: După cum ai pus întrebarea nu pot să nu-mi răsara-n minte versurile lui Radu Gyr: “Nu dor nici luptele pierdute,/ nici rănile din piept nu dor,/ cum dor acele braţe slute/ care să lupte nu mai vor”…  Ce “democraţie-pansament”? Poate democraţie-nechezol! Ştiţi că ultima strofă din acest “Îndemn la luptă” sublim trebuia să se afle pe Monumentul Luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă, recent inaugurat după lungi amânări? Iat-o: “Înfrant nu esti atunci când sângeri,/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./Adevăratele înfrangeri,/ sunt renunţările la vis”. Pe cine putea să deranjeze aceste versuri? Ce om fără inimă poate cenzura un imens poet al închisorilor, cu 22 de ani de calvar concentraţionar, la 26 de ani de la “căderea comunismului”? Credeţi că un om normal ar putea interzice, de exemplu, unui comunist, să-şi pună pe un monument versurile poeziei “Slavă veşnică lui Lenin”? E dreptul lui. De ce li se interzice însă foştilor deţinuţi politici anticomunişti acest drept? Cum foarte bine amintea Excelenţa Sa, Tamar Samash, ambasadoarea Israelului în Românie, într-un interviu în care-şi mărturisea dragostea pentru Eliade: “Este şi o vorbă: Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi lupta pentru dreptul tău de a o spune”. Asta e democraţia. “Pansament”? Poate, dar refolosit, nespălat şi plin de puroi şi viruşi!

„În Piaţa Universităţii 1990 am respirat cel mai puternic sentiment al libertăţii din întreaga mea viaţă”

Rep.: Aș vrea să te rog să evoci pentru tinerii studenți de azi ce ați pățit voi. Mulți nu știu ce a fost în Piața Universității și nu-și pot imagina grozăvia care a urmat protestului pașnic al „golanilor”. Fă o radiografie a evenimentelor, că tot te-am întrebat de răni.

V.R.: În Piaţa Universităţii 1990 am respirat cel mai puternic sentiment al libertăţii din întreaga mea viaţă. Sigur, şi cel din 1989 a fost extrem de profund; atunci lacrimile ţâşneau numai rostind primul vers al lui “Deşteaptă-te, române!”. Dar sentimentul de libertate din Piaţa Universităţii era de plenitudine, o libertate absolută, care te învăluia şi ne dădea o putere extraordinară. La urma urmei eram doar nişte puşti care ne opuneam doar cu credinţa noastră şi pletele-n vânt unui monstruos sistem comunistoid manevrat de agenţi veroşi ai KGB şi GRU, fantomele trecutului acum aflate călari pe viitorul nostru. Este adevărat: coalizasem zeci de mii de români, care respirau acelaşi aer al libertăţii. Dar eram, totuşi, o mână de oameni. Care am trăit 52 de zile efervescenţa unor locuitori privilegiaţi ai primei  “Zone libere de neocomunist” a României. Dar alegerile din 20 mai ne-au trezit la realitate. Nu te puteai opune majorităţii care, aşa cum era, manipulată, dezinformată, minţită – de “colegii” de la Adevărul, Dimineaţa, Azi şi, mai presus de toate, de TVR – era majoritate. Şi votase: 85% pentru Iliescu şi FSN. Pe 20 mai asociaţiile studenţeşti şi mare parte din cele civice s-au retras din Piaţă, urmând ca reprezentanţii lor să apere în continuare greviştii foamei, aflaţi pe peluza din faţa Teatrului Naţional, şi care militau pentru o Televiziune independentă şi Punctul 8 de la Timişoara – proiectul lustraţiei adoptat de organizatorii Pieţei Universităţii, Liga Studenţilor condusă de Marian Munteanu şi celălalte organizaţii partenere. Eu unul nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei privind evenimentele din 13 – 15 iunie, începute prin “curăţirea” pieţei, la ordinele lui Iliescu şi Roman, şi culminate cu apocalipsa minerească. Nu cred că a fost o tentativă de lovitură de stat în care noi am fost carne de tun. Cred în schimb că am asistat pe propria noastră piele la reacţia bolnavă a unor personaje găunoase care gândeau în această paradigmă conspiraţională tocmai pentru că erau parte a unei conspiraţii, respectiv cea care a decapitat statul român prin uciderea lui Ceauşescu şi desfiinţarea Securităţii. Gândiţi-vă că noi în Piaţa Universităţii militam exact pentru ce urmau să devină priorităţile României de abia peste decenii: reîntoarcerea în matca vechii Europe, aspiraţia la NATO, alianţa strategică cu Statele Unite, reunirea cu Basarabia, o Românie a valorilor culturale naţionale, lustraţie, anticorupţie… Cei care ne-au călcat în picioare, prin victimele ingineriilor lor malefice, bietele jucării umane numite mineri, se opuneau tocmai acestor valori. Pentru că serveau interesele sovietice. Iată, nici după 26 de ani n-am scăpat de ei. Lupta este aceeaşi. Cam asta e situaţia, pe scurt.

„Trupurile lor, hainele lor, făcute franjuri, şiroiau de sânge. Fântâna de la Arhitectură era roşie de sângele lor”

Rep.: Azi, dacă fiul tău ar vrea să facă același lucru, ce i-ai spune, să stea acasă sau să meargă în Piață?

V.R.: Dar cine l-ar putea opri?! Mi-aduc aminte că pe 21 decembrie ne-am aruncat vreo opt într-o Dacie condusă de un profesor, artist plastic, ca să ajungem la Romană. Sunt sigur că toţi copiii celor care au fost în Piaţă ar face la fel. Probabil ar fi primii. Dacă ar mai exista o Piaţă a Universităţii aş invita 22.000.000 de români să-i prindă gustul libertăţii. Dar şi acesta e viciat azi. Nimic nu mai e ingenuu.

Rep.: Mă uit uimit cum Marian Munteanu a primit recent aceleași epitete ca la mineriadă, „legionar”, „fascist” etc. Păi ce facem, Victore, mineriada continuă și azi latent?

V.R.: Exact! E ridicol! Puiuţii vopsiţi ai agenţilor de ieri sunt de data aceasta deghizaţi şi multiplicaţi în tot felul de figuranţi cu ştaif ai “societăţii civile” şi “deontologi” penibili aruncători de sentinţe sforăitoare pe nări. Urmăriţi titlurile din Adevărul, Dimineaţa, Azi (organele FSN) şi cele din presa care l-a atacat acum pe Marian Munteanu. Câtă lipsă de imaginaţie! Plagiat total! Sunt sigur că vor plăti. În instanţă, desigur. Reacţia lor denotă frică. Nu ştiu de ce, că noi am fost paşnici de când suntem…

Rep.: Ba chiar și „securist” văd că-l scot pe Marian Munteanu. Tu, care ai luat-o pe coajă alături de el, cum te simți să vezi că azi este scos Marian Munteanu drept ticălosul numărul 1 al țării, ba legionar, ba securist, toate lăturile în capul lui?

V.R.: “Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea”. E o luptă de 2000 de ani. Era 14 iunie dimineaţa, acum fix 26 de ani. În cursul nopţii de 13 luasem decizia dramatică de a rămâne în Universitate, respectiv Arhitectură, pentru a apăra instituţiile de ce ştiam că urma să vină. Văzusem morţii din noaptea aceea, unul căzut chiar în braţele noastre. Din turnul Arhitecturii am asistat la invadarea Pieţei de lămpaşe într-un vuiet infernal şi spargerea uşii Universităţii cu topoarele. Coborât din Arhitectura, când târât când luat pe sus, în lovituri de bâte, furtune, lopeţi, cizme, topoare, am ajuns în dreptul fântânii. Acolo erau fraţii noştri din Universitate. Trupurile lor, hainele lor, făcute franjuri, şiroiau de sânge. Fântâna de la Arhitectură era roşie de sângele lor. Aceste lucruri nu se uită niciodată. Am trăit o moarte alături de Marian Munteanu. Toate loviturile ticăloase de azi, date pe urmele necicatrizate ale celor rămase de ieri, de la mineri şi agenţii FSN, renasc sentimentul camaraderesc al solidarităţii. Numai că de data aceasta nu mai suntem nişte simpli tineri cu pletele-n vânt. Cine ştie să evalueze cunoaşte şi unde şi la ce nivele şi în ce structuri se află azi majoritatea membrilor activi şi a liderilor Ligii Studenţilor, formaţi în anii ’90. Şi de aceea le mulţumim celor care ne coalizează din nou, după 25 de ani, pentru aceleaşi idealuri.

„Sunt în partidul lui Marian Munteanu şi ştiu că şi el este în partidul meu: partidul România”

Rep.: În mod normal, dacă era adevărat că Marian Munteanu era securist, ar fi trebuit ca voi, care i-ați fost alături, să fiți primii revoltați. Dar văd că fac pe ofuscații tot ăia care-l făceau „legionar” mai deunăzi.

V.R.: Să fim serioşi! Sunt cercetător la CNSAS de 10 ani. Biata jurnalistă de la “Adevărul” care a înghiţit pe nemestecate făcătura securiştilor lui Iliescu o să înghită şi mai greu tot ce îi va da Burci să înghită după ce va fi silit de instanţă să sponsorizeze “Alianţa noastră” prin despăgubirile pe care i le va solicita Marian Munteanu.

Rep.: Intri în politică în partidul lui Marian Munteanu?

V.R.: Sunt în partidul lui Marian Munteanu şi ştiu că şi el este în partidul meu. Eu din 21 decembrie 1989, el chiar de dinainte: partidul România.

Rep.: Politica presupune decizii, în cazul unor alegeri care-l validează pe un politician. Ce decizii ai lua tu ca politician ales legat de mineriadă?

V.R.: În primul rând m-ar interesa să stăvilim mineriada împotriva sufletelor copiilor noştri şi a pruncilor României, ucişi cu zecile de milioane din decembrie încoace. O Românie întreagă – cu toate geniile ei potenţiale, darul lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate – a fost ucisă prin avorturi, de 26 de ani. O altă Românie, cea tânără, este mutialată în mare parte de agresiuni programatice împotriva sufletului şi psihicului ei. Mineriada noastră a fost o joacă de copii pe lângă ce suferă naţiunea asta de atunci şi până azi.

„96% dintre români cred în Dumnezeu. Acum e democraţie şi vor trebui să asculte de noi, cei ce ne dorim Catedrala”

Rep.: Altfel care sunt sau ar trebui să fie principalele obiective ale partidului lui Marian Munteanu sau al vostru (cum vrei să-i spui)?

V.R.: Alianţa se numeşte a noastră, deci te include şi pe tine, pentru că se adresează tuturor românilor. Cred că această întrebare trebuie să i-o puneţi chiar lui. Eu nu sunt politician. În ce mă priveşte, m-aş mulţumi cu redarea demnităţii naţionale.

Rep.: Fenomenul Piața Universității a avut și o tentă creștină, s-au spus rugăciuni, ba chiar au fost prezente și niște măicuțe de la o mănăstire. În toamnă însă, în aceeași piață, pe fondul unor mitinguri anti-politicieni s-a scandat „Vrem spitale, nu catedrale”. Tu te regăsești în noul val, al oponenților Catedralei care se construiește în București?

V.R.: Părintele Galeriu a ţinut slujbe în Piaţă. Marele poet mistic Ioan Alexandru a îngenuncheat zeci de mii de români cu ruga lui pentru Hristos. Balconul era străjuit de o icoană a Maicii Domnului, de la Putna, şi de portretele lui Mihai Eminescu, “omul deplin al culturii române”. Nu a fost doar o tentă. Întreaga manifestaţie a avut o profunzime creştină care ne aducea pe unde nevăzute şi acea libertate de care vorbeam mai devreme. Nu cred că există un “val” al oponenţilor Catedralei Mântuirii Neamului. Despre ce vorbim? V-aţi uitat în sondaje? 96% dintre români cred în Dumnezeu. Ce val? Bolşevicii  Partidului Comunist din România reprezentau vreun “val”? Ghinion, ca să citez un clasic în viaţă. Acum e democraţie şi vor trebui să asculte de noi, cei ce ne dorim Catedrala, asemenea lui Eminescu şi a Regilor şi Patriarhilor României.

Rep.: Am uitat un lucru important: tu ai fost victima mineriadelor împreună cu fratele tău, George Roncea. Tu sau George ați vorbit vreodată după mineriadă cu Miron Cozma? Azi, când și el îl acuză pe Iliescu și Roman că i-a instigat și că au infiltrat securiști printre mineri, voi, familia Roncea l-ați iertat pe Cozma?

V.R.: N-am fost victime. Victime au fost minerii. Iar dacă au fost securişti, respectivi SRI-işti,  aceştia ne-au salvat pe noi de demenţa subumanităţii, cum a fost în cazul meu. Apoi, daca i-am iertat pe unii dintre colegii tăi cum nu l-am putea ierta pe Cozma? E şi el un biet smintit…

Rep.: Au murit tineri nevinovați, Victore, iar Iliescu, vinovatul, trăiește. N-om fi noi bolnavi ca nație dacă lăsăm ca așa ceva să se petreacă?

V.R.: Îşi va primi şi el răsplata, staţi liniştit. Iar cine e bolnav să stea deoparte. Îl vom ajuta. Ceilalţi să pună mâna pe sapă şi coasă. Am semănat cu lacrimi, vom secera cu bucurie.

Alexandru CĂUTIȘ

Preluare: Roncea.Ro

Citiţi şi: Marian Munteanu, de la Piaţa Universităţii la Alianţa Noastră România: „Am avut dintotdeauna crucea nu numai la piept, ci şi în suflet”

Profesorul Ilie Bădescu despre “Fenomenul Marian Munteanu – Piaţa Universităţii”: “Atunci, în 89-90, la Bucureşti, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitaţie care este Însuși Iisus Hristos”

Academicianul Sorin Dumitrescu despre Marian Munteanu: “Câţi dintre liderii politici actuali erau să fie decapitaţi, pe bune, pentru democraţie?”. Şi un VIDEO din Piaţa Universităţii 1990

 

Scuipat în piaţa publică în Ungaria pentru că e candidatul lui Marian Munteanu la Bucureşti – VIDEO SCABROS cu fascistul maghiar Csibi Barna batjocorindu-l pe militantul civic Dan Tanasă

csibi-barna-ungaria-dan-tanasa-marian-munteanu-alianta-noastra-romania

După ce a anunţat că va candida din partea Alianţei Noastre România a lui Marian Munteanu pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti, Dan Tanasă, tânărul militant pentru drepturilor omului din Harghita si Covasna, a avut parte de mii de încurajări din partea românilor dar şi de o ură sporită din partea ungurilor.

Expresia acestei uri viscerale venite din partea unor “tătari cu cap de câine” – ca să-l cităm pe Eminescu – s-a materializat printr-o acţiune de batjocorire a lui Dan Tanasă, într-o piaţă publică din Ungaria, în aplauzele “Diviziei Secuieşti” şi a oficialităţilor oraşului Nyíregyháza, chiar în data de 1 decembrie, Ziua Națională a României.

Autorul mizeriei: fascistul maghiar Csibi Barna, devenit cunoscut după ce i-a batjocorit într-un mod similar şi pe Avram Iancu şi pe Eminescu, personaj de cavernă acţionat în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace; utilizarea în public a simbolurilor fasciste şi rasiste şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, de simboluri fasciste şi rasiste.

Marian Munteanu i-a transmis însă candidatului său să stea liniştit, că scuipatul ungurilor va fi curăţat de votul românilor, pe 11 decembrie.

Întreaga istorie, aici: Candidatul lui Marian Munteanu pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti a fost batjocorit într-o piaţă publică din Ungaria de fascistul Csibi Barna – VIDEO

Video scabros, mai jos:

Cum am fost extras din Piaţa Universităţii pe 14 iunie 1990. FOTO HORROR

Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina

Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina

Nu ştiu cui aparţine această fotografie dar aş vrea să-i mulţumesc. Exact aşa am ieşit şi eu din Piaţa Universităţii, în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, înghesuit în spate de ofiţerul care ne-a scăpat de linşaj, împreună cu alţi trei colegi din cei aflaţi în lista de mai jos. Ar putea fi chiar Dacia noastră salvatoare. De aici am ajuns încarceraţi la Guvern şi apoi la Unitatea de jandarmi de la Măgurele, “în genunchi, cu mâinile la ceafă şi faţa la perete”. Cât puteţi să staţi aşa? Cu câte o ţeavă de aruncător de grenade pe spate la fiecare aplecare a coloanei… Ce ziceţi de trei zile? Pe lângă ce lăsasem în urmă ajunsesem în rai…

Revenire: Şi totuşi nu e chiar aşa. Un alt tânăr a fost cu mult mai chinuit, fiind atârnat cu cătuşele de un stâlp şi bătut sistematic. Mai multe femei au fost violate. A fost oribil.

Victor Roncea: Cum mi-a salvat viata pe 14 iunie 1990 un ofiter SRI, caruia ii multumesc azi. Ion Iliescu: “Avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste”. Petre Roman: “A fost o actiune de tip legionar”. MARTURII / VIDEO

Liga Studentilor - Asociatia Studentilor Arhitecti - Piata Universitatii 13 - 15 iunie 1990 Civic Media George si Victor Roncea RoLiga Studentilor - Marian Munteanu - Piata Universitatii 13 - 15 iunie 1990 Civic Media Roncea Ro

“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie. EXCLUSIV: Chiţac i-a înfundat pe Iliescu şi Roman pentru atrocităţile din 13 -15 iunie 1990. DOCUMENTE din DOSARUL MINERIADEI

Iliescu-Roman-1990

Mihai ChitacSe mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.

“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie

Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.

După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele

Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.

Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.

Declaratii - 13-15 iunie 1990 - Mihai Chitac - Roncea Ro

Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac

Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:

“Luni, 11 iunie

La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )

În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.

Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război

Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.

Iliescu vrea 5000  de muncitori

La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.

“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.

Petre Roman conspiră Planul

Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.

Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.

La ora 4.30 are loc intervenţia.

Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN

Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.

Monica Macovei - Gheorghe Robu - Magurele - 13-15 iunie 1990 - Mihai Chitac

Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile

Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.

Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci

Corneliu Diamandescu 13 iunie 1990La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.

Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.

Vine Ursu

Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.

Arme vechi pentru vremuri noi

Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi  “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.

“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”

În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:

“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”

La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!

Mâna Moscovei pe teren

O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.

Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.

“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”

“Ora 19.45:

Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)

Jurnalul Garnizoanei Bucuresti 13 - 15 iunie 1990 Ziaristi Online Roncea Ro 3

La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.

La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.

Jurnalul Garnizoanei Bucuresti 13 - 15 iunie 1990 Ziaristi Online Roncea Ro 6

Va urma

Video din 13 iunie 1990:

Fotografii Victor Roncea din 13 Iunie 1990:

Piata Universitatii Foto c Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 2

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 4

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 12

Piata Universitatii Foto c Victor Roncea 13-15 iunie 1990 1

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 5

8 Piata Universitatii c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 dupa 20 de ani- 7

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 9

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 10

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 8

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 11

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 6

Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997


Parintele Galeriu la Expozitia de Fotografie ZIUA A TREISPREZECEA – 13.06.1997 de VictoRoncea

Vedeti si

MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.

GOLANIA: 22 Martie – 26 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii. Atunci v-am condamnat pe toţi la viaţă. Marian Munteanu: “Am întins obrazul încă o dată. Acesta este marele semn al moralei românești.” VIDEO

Piata Universitatii - 1990 - Golania Foto Emanuel Parvu

Foto: Emanuel Parvu

Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990

Istoria noastra

21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.

21 decembrie 1989 Sebastian Taralunga

Foto: Sebastian Taralunga

25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).

Silviu-Brucan-si-George-Soros-la-sediul-GDS-ian-1990-Foto-Emanuel-Parvu-1

Foto: Emanuel Parvu

26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.

26-28 Decembrie:  La apelul grupului pentru formarea Ligii Studenţilor se alătură numeroşi colegi din diverse universităţi din Bucureşti şi din ţară.  Se organizează alegeri în urma cărora se adoptă primul statut al LS şi sunt numite primele grupuri de reprezentanţi provizorii.  Primele filiale ale ligii: Universitatea din Bucureşti, Institutul Agronomic Bucureşti, Institutul de Marină Civilă Constanţa, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Institutul de Subingineri Constanţa.

28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.

Militaru Cada

31 decembrie: Agentul GRU generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.

Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.

12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”

21 Ianuarie:  Prima demonstraţie organizată în Piaţa Universităţii, după Decembrie 1989. La o lună de la insurecţia din Decembrie 1989, se comemorează sacrificiul tinerilor şi se cere aflarea şi pedepsirea vinovaţilor.  Liga Studenţilor deschide pentru prima dată Balconul Universităţii.

23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.

Foto: Emanuel Parvu

Foto: Dinu Lazar

28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.

Foto: Emilian Savescu

Foto: Emilian Savescu

12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.

Foto: Dinu Lazar

Foto: Dinu Lazar

3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).

20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si soldata cu morti si raniti.

martie 1990 targu mures la fel ca in decembrie 1989

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina. Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele:

“Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.

23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.

24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.

Piata-Universitatii-1990-Adam-Michnik-Arhitectura-Foto-c-Victor-Roncea
George Roncea:

“La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”.

La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.

Deschiderea balconului


La ora 17.00, presedintele Ligii Studentilor din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultatii de Geologie, in pofida opozitiei profesorilor. Astfel debuteaza fenomenul Pietei Universitatii. Cheia celebrului balcon este furnizata de catre o femeie de serviciu, al carei nume, din pacate, nu a fost inregistrat de posteritate.
Inaltimea balconului, prelungire simbolica a trupului Universitatii, devenit tribuna a opiniei anticomuniste confera o alta perspectiva celor care contesta fesenismul de stat si de partid. Manifestantii, care pana atunci strabateau orasul in lung si in lat, se stabilizeaza si-si alcatuiesc o fortareata asezata pe un loc strategic. Incarcatura spatiului sacru, datorata jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontiera, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra caruia se rasfrange proiectia de ordin spiritual, de continuatori si depozitari ai mesajului celor ucisi aici in decembrie, pentru libertate. Granita teritoriului Golaniei este fixata de perimetrul Universitatii si al Facultatii de Arhitectura si are ca limite periferiale intersectia, nod de circulatie vital al orasului, Intercontinentalul, care exprima simbolic Strainatatea si linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pietei

Piata Universitatii 1990 Roncea Arhitectura

Studentii din cele doua facultati s-au constituit in echipe de lucru, pe “specialitati”- respectiv pe expresie vizuala si literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale carui ferestre dadeau spre Piata, unde se aflau studentii anului sase, terminal, de la Institut, care isi pregateau lucrarile de diploma. Primul text afisat pe fatada a fost punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasa. Doi colegi de la Academia de Arta au adus o enorma reproducere, facuta de mana dupa o fotografie ce-i infatisa pe Iliescu si pe Ceausescu impreuna. S-a intemeiat un grup relativ mic, format din absolventi ai Liceului de Arta N. Tonitza, studenti ai Academiei de Arta si ai Institutului de Arhitectura. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alaturat forte de la Grupul Independent pentru Democratie, asociatie cu multi medicinisti si cu un spirit intreprinzator remarcabil, condusa de Cornel Fieroiu.

Echipa Arhitecturii

Claudiu Cracea, Victor Roncea si Andreea Flondor in Piata Universitatii 1990

Am realizat un proiect scenografic al amenajarii spatiului imagistic al Pietei, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era sa se obtina o particularizare distincta a Zonei Libere, atat prin dispunerea lozincilor, care trebuiau sa delimiteze Piata, cat si prin continutul mesajului inscris pe suprafata panzelor. Am compus o sigla a Golaniei, fixata pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului pacii utilizat de studentii protestatari ai Occidentului din anii 60. Stiam ca avem nevoie de suport international.

Remember Piata Universitatii 1990 la 25 - George Roncea - Foto Pascal Ilie Virgil
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merita”- dar si pe Adam Michnik. Toate acele uriase lozinci din Piata au fost realizate in atelierul de la Arhitectura. Fetele trageau la masina panzele, iar noi pictam non-stop, refaceam ce se strica din cauza vantului, ne cataram pe stresinile facultatilor, intr-o echilibristica periculoasa, pentru a atarna alte si alte texte si desene. Am acoperit cladirile Universitatii si ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pietei Universitatii. Deasupra balconului a fost instalata Icoana Maicii Domnului. Strajuind balconul, de o parte si de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piata si exprimau spiritul crestinesc si romanesc invocat de studenti.

Balconul-Universitatii-in-1990-strajuit-de-Eminescu-si-Icoana-Maicii-Domnului-de-la-Putna

Ecranul luminat

Atelierul de la Arhitectura si-a extins rolul functional din momentul aparitiei video-proiectorului. “Aparitia” a insemnat sterpelirea sculei, aflata in proprietatea Centrului Cultural al Frantei, care avea deschisa o expozitie la sala Dalles. Aparatul era “imprumutat”, la caderea serii, adus pe sest in Institut, si apoi plasat la loc, dupa ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expozitii. Aveam trei video-uri si doua televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate in timpul Revolutiei erau vizionate in premiera aici, montate improvizat si apoi distribuite la emisari sositi din centrele universitare din tara unde se organizasera mini-Golanii.
Francezii au aflat dupa un timp ca filmele din Piata, se proiectau cu obiectul lor asa ca am ramas fara el. Sorin Dumitrescu a incercat fara succes sa-i convinga pe francezi sa ne mai lase proiectorul. Am incercat la toate centrele culturale la care stiam ca exista video-proiectoare, si cu aceasta ocazie am realizat ce puternica sustinere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Tana Rosca, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, ne-a facut rost pana la urma de un aparat mai mic de la Scoala germana, unde era profesoara. Nucleul format in studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.

Echipa Universitatii

Marian-Munteanu-la-Balcon-in-Piata-Universitatii-1990-Foto-Emanuel-Parvu

Foto: Emanuel Parvu

Daca Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pietei, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cantecele alcatuiau o umbrela sonora ce acoperea teritoriul Pietei si solidariza constiinta publica a locuitorilor acesteia. Baietii de la Liga purtau greul organizarii accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pietei. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon si, pe masura ce lua amploare fenomenul Pietei, la balcon au inceput sa apara personalitati de prestigiu ale vietii romanesti.

Emanuel Parvu - Piata Universitatii 1990 - Zona Libera de Neocomunism a Romaniei

Foto: Emanuel Parvu

Grupul de la GDS la inceput ne-a fost ostil, dar cand au vazut ca treaba din Piata se ingroasa si poate aduce un profit, si-au schimbat atitudinea. Studentii din Universitate trebuiau sa faca fata si grupurilor de diversionisti de la diverse asociatii dubioase, aparute ca ciupercile, care incercau sa imprime Pietei o orientare agresiva, pentru a compromite mesajul non-violent lansat si sustinut de studenti.

Foto: Pascal Ilie Virgil

Foto: Pascal Ilie Virgil

Tot la Universitate se organiza curatenia si apararea Golaniei, cu concursul GID si al Asociatiei 21 Decembrie. Se facea cu schimbul de paza in perimetrul Pietei, deoarece, inca de la inceput a persistat norul amenintarii si al violentei asupra Zonei. In timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-receptie, de jucarie, cu o raza de actiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” si “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectura, statia de amplificare, videoproiectorul, ecranul si punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joaca, dar o traiam cu seriozitatea unor tineri care au vazut multe, mult prea multe pentru varsta lor.

Agonia Pietei

Zig Zag Magazin Ion Cristoiu si Cortul lui Victor Roncea in Piata Universitatii 1990

Cortul meu, imprumutat de la Felix Goldstein

La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea revendicarilor Pietei. Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj, Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara o imagine detestabila asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.
In 17 mai, organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o initiativa, a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera razboi civil in Bucuresti. Este vorba de Teodor Maries, actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe atunci activ in asa-zisa “Alianta Poporului”. Ne-am dat seama ca nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.

Reprimarea

Iliescu-Roman-1990

Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie, in cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. Este de amintit ca Adrian Sarbu, actualul magnat media, pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman, propusese chiar plasarea unei incarcaturi de dinamita sub balconul Universitatii. In noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau aproximativ 200 de persoane si grevistii foamei. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa – in jurul orei 6.00 – pentru o “discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte civilizata”.

Foto: Felix Goldstein

Foto: Felix Goldstein

Caracterul represiv si violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor si ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au retinut si ridicat si pe acestia. Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua sa fie inconjurata de politisti. In jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul de muncitori de la IMGB care “face ordine”, atacand studentii din Institutul de Arhitectura. La ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre.

Piata Universitatii c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 6

Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52” si “53”: “Va rog sa informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog sa informati.” “52” si “53” erau Chitac si Diamandescu.

Primii morti

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 6

Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de Politie. La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu. La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp, sediul MI si SRI era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”.

Foto: Emanuel Parvu

Foto: Emanuel Parvu

Stingem incendiile declasate in cladirea SRI. In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane au fost ucise.
In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire. La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand isteria in Valea Jiului. Armata nu a intervenit.

“Rebeliunea legionara”

Piata Universitatii 1990 - Rebeliunea Legionara - Ion Iliescu - KGB - FSN

La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet dispersati in jurul orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”, in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala “spre a restabili ordinea si a apara democratia.” Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta catre Bucuresti. Iliescu si Roman nu aveau incredere in Armata, de vreme ce utilizau in paralel o forta civila cu caracter paramilitar.
Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase ca a reusit sa controleze situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa aceasta ora intre Craiova si Caracal. Nu numai ca executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat sa aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.

21 Minerii lui Iliescu 14 iunie 1990_resize
Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea normelor in vigoare si a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.

Iadul din Piaţă şi infernul de la Magurele

6 Mineriada din 14 iunie 1990 Foto Andrei Iliescu

Foto: Andrei Iliescu

In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura si o gramada de capete de studenti.
Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.

Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina

Asa am fost extras din Piata Universitatii in dimineata zilei de 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu impreuna cu colegii din Arhitectura in aceasta masina

Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. Odata cu ei, in Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul. De 26 ani beneficiaza de o libertate nemeritata.

Foto: Dinu Lazar

Foto: Dinu Lazar

George RONCEA
Victor RONCEA

Vedeti si Adevărul despre Piaţa Universităţii – după 20 de ani. „Cine uită nu merită!, era lozinca noastra, de la Iorga. Unii dintre noi, cei de atunci, dintre vechii golani, nici nu uită, nici nu iartă”.

Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima. FOTO/DOCUMENTE

Cum mi-am petrecut ziua de 13 iunie 1990. FOTO-DOCUMENTE

Foto: Emanuel Parvu

Foto: Emanuel Parvu

De ce Piaţa Universităţii nu poate fi înfrântă niciodată. VIDEO


Hrisos a înviat!

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova