Posts Tagged ‘Marturisitorii’

Canonizarea Sfântului Arsenie Boca – Înainte Mergătorul Sfinților Închisorilor, se împlinește! Doamne, ajută! BIOGRAFIA Sfântului Ardealului

Colorizare: ColoRoștariu

Sinodul Mitropolitan de la Sibiu a decis astăzi, 5 septembrie, la pomenirea Sfintei Elisabeta și a Sfântului Proroc Zaharia, părinții Sfântului Ioan Botezătorul – Înainte Mergătorul, canonizarea Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Decizia de canonizare a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor Sinodului Mitropoliei Ardealului, informează BrașovȘtiri. Decizia Sinodului Mitropolitan urmează să fie înaintată preafericitului părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va decide în zilele următoare, la Izvoru Mureșului, data și condițiile în care se va face canonizarea, transmite ActiveNews. Prăznuirea Sfântului Arsenie Boca ar trebui să se facă la 28 noiembrie, ziua când, în 1989 a plecat la Domnul. Este, fără îndoială, Știrea Anului, venită, de bun augur, chiar la Centenarul Eliberării Transilvaniei de sub ocupația ungurească. Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, poate fi considerat, așa cum am sperat, Înainte Mergătorul Sfinților Închisorilor. Doamna Aspazia Oțel Petrescu, fiică duhovnicească a Sfântului Ardealului și mucenică a lui Hristos în închisorile bolșevice antihristice, a profețit acest moment. Portalul Roncea.Ro și Asociația Civic Media au solicitat Bisericii Ortodoxe Române canonizarea Părintelui Arsenie Boca în urmă cu cinci ani, pe 28 noiembrie 2014, la 25 de ani de la înveșnicirea Sfântului, transmițând Patriarhiei și lista celor peste 15.000 de semnatari ai unei Petiții Online.

Imaginea cu un timbru gasit in Republica Moldova – cinste lor, basarabenilor!

Pe 16 iunie 2015, la pomenirea Părintelui Justin Pârvu, Poșta Moldovei l-a cinstit pe Părintele Arsenie Boca, împreună cu alți mărturisitori ai temnițelor comuniste, într-o ediție specială de timbre. În septembrie 2015, Mitropolia Ardealului a început demersurile oficiale pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca. În noiembrie 2018, Ziaristi Online a anunțat că 2019, când se împlinesc 30 de ani de la nașterea la Ceruri a Sfântului, este și anul canonizării sale. Portalul MĂRTURISITORII oferă 25 de articole, fotografii inedite, documente și studii despre viața și minunile Sfântului Arsenie Boca. Istoricul Florin Duțu a alcătuit și ne-a furnizat pentru Petiția Online BIOGRAFIA Sfântului Ardealului, pe care o publicăm integral mai jos împreună cu o emisiune TV privind canonziarea mult așteptată.

Slavă Ție, Doamne!

Victor Roncea

Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca. Pentru că evlavia populară vorbeşte de la sine, cerem Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă demersurile fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

28 noiembrie 2014

Cercetătorul Florin Duţu a avut amabilitatea să ne ofere următorul extras din cartea sa Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 – 1989, editura Floare Alba de Colt, 2015:

CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare (acum împlinit – n.n.)

Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)

Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.[1] (Arhimandritul Iustin PÎRVU)

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

Locul naşterii:

Satul Vaţa de Sus, com. Vaţa de Jos, Hunedoara

Familia – Părinţii (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)

Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa

Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora

STUDII:

1922-1929

Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad

1929-1933

Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”

1933-1938

Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

1934-1935 Premiu „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)

1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

12 martie – 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

Toamna anului 1939

Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

c.12 ianuarie – c.12 iunie 1955

Practică pe şantierul Catedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

ACTIVITĂŢI:

1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Ţara Făgăraşului, jud. Braşov (stareţ)

25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)

7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.

9 iul.-sept. 1961 pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)

1 ian. 1961 – 1 iun. 1967„Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.

1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

TREPTE ÎN MONAHISM:

  • Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
  • Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
  • Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
  • Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
  • Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

ARESTĂRI:

Prima arestare: 19 ian. 1951 – 17 mart. 1952

Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

  • Cărarea Împărăţiei
  • „Cuvinte vii” (predici)
  • Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele şi-a depăşit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)

Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)

Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu

Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu

Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)

Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral

Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Vedeți și Evenimentul Istoric: Părintele Arsenie Boca filat de Securitate la parastasul marelui său prieten Nichifor Crainic – de Victor Roncea. FOTO / DOC / VIDEO

Întru cuvenita canonizare a Părintelui Arsenie Boca: Mărturie de la moartea şi înmormântarea “Sfântului Ardealului”. 27 de ani în ceruri

Un agent al Siguranţei despre Părintele Arsenie Boca: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTOGRAFII INEDITE

FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. Peste 14.500 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN – Conferință publică la Muzeul Unirii din Iași, Vineri, 14 iunie 2019, ora 13.00, la 6 ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin Pârvu și lansarea Albumului „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”

Muzeul Unirii din Iași va găzdui vineri, 14 iunie, începând cu ora 13.00, lansarea albumului „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”.

Evenimentul va avea loc în cadrul conferinței omagiale intitulată „Moștenirea Părintelui Justin” și organizată la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin Pârvu, informează Doxologia.

Vor lua cuvântul scriitoarea Magda Ursache, Maica Justina Bujor, stareța Mănăstirii Paltin, Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, Marin Răducă, fost deținut politic și, nu în cele din urmă, d-na Cristina Nichituş Roncea, autoarea volumului. Întâlnirea va fi moderată de către Dr. Corneliu Ciucanu de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană (Academia Română – filiala Iași), transmite sursa citată.

Albumul omagial, lansat deja la începutul lunii iunie în cadrul Salonului de carte „Bookfest”, cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Părintelui Patriarh Daniel, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui duhovnic, precum Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.  Lucrarea poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI.

Muzeul Unirii este situat pe Strada Lăpuşneanu nr. 14. Înscrierile la evenimentul creat pe Facebook, aici – Moștenirea Părintelui Justin – Conferință Iași – Pomenirea de 6 ani

Vă așteptăm!

Sâmbătă, Părintele Justin ne așteaptă la Petru Vodă! Veșnica lui pomenire!

Relatări de la celălalte evenimente, aici: Icoanele părintelui Justin prin obiectivul foto

Doxologia: Un Album scris cu lumină lansat la Salonul intenrațional de carte Bookfest

Prof. Ilie Bădescu: „Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN, la pomenirea de 6 ani a DUHOVNICULUI. Conferință și lansare la Iași, vineri, 14 iunie 2019, ora 13.00, la Muzeul Unirii. Nicolae Mărgineanu și Mihail Diaconescu despre arta Cristinei Nichituș Roncea ca expresie a divinului din om

În întâmpinarea Patriarhiei Române: Părintele Justin, model de Erou și Sfânt. Regizorul Nicolae Mărgineanu: Oamenii știau că Parintele Justin este sfânt încă de când era în viață. Prof. Ilie Bădescu: Părintele Justin Pârvu apare sub lumina sfințeniei sale în Albumul Cristinei Nichituș Roncea. VIDEO

Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

“Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu” – scriitoarea Magda Ursache despre MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și fotografa Cristina Nichituș Roncea. Conferință publică: Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași

Roncea.Ro

 

 

Profesorul Radu Ciuceanu, la 91 de ani, despre Sfinții închisorilor cu care a stat în celulă: “Rușii au canonizat cu miile dintre mucenicii Gulagului. Nu cred că noi suntem mai prejos!” La Mulți Ani fondatorului INST și CNSAS!

Radu Ciuceanu: Deținutul politic care a făcut o realitate dintr-un mit: tinerețe fără bătrânețe

Radu Ciuceanu este primul autor al unei legi privind înființarea CNSAS, odată cu proiectul de lege de creare a unor Comisii parlamentare de control a serviciilor de informații, la 21 aprilie 1992, și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.

de Victor Roncea

Iscusit cercetător al trecutului românesc, cărturar erudit și ostenitor neobosit pe multiple laturi de valoare ale științei istorice, Prof arheolog Radu Ciuceanu este prețuit de Biserica Ortodoxă Română ca un fiu credincios al său, care, de-a lungul anilor, s-a îngijit de păstrarea, salvarea și restaurarea monumentelor istorice și bisericilor vechi din București”, scria Prea Fericitul Patriarh Teoctist, la o aniversare, despre fostul deținut politic și luptător cu arma în mână în rezistența anticomunistă, care astăzi împlinește 91 de ani.

Primul autor al unei legi privind înființarea CNSAS, odată cu proiectul de lege de creare a unor Comisii parlamentare de control a serviciilor de informații, la 21 aprilie 1992, (voi publica aici documentele) și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului unde este foarte activ, Radu Ciuceanu, descendent al unui Voievod de Ciuci din Munții Apuseni (din comuna Ciuci, azi Vârfurile), pomenit în cronici pe la 1514, între comandanții lui Gheorghe Doja, este cu adevărat, așa cum spunea regretatul profesor Florin Constantiniu, „omul care a făcut o realitate dintr-un mit: tinerețe fără bătrânețe”.

Florin Constantiniu: „Există oameni pe care scurgerea timpul și marile încercări ale vieții îi lasă neatinși Domnul Radu Ciuceanu aparține acestei categorii. La o vârstă tânără, când alții, cei mai mulți – se lasă în voia preocupărilor și distracțiilor juvenile, domnia sa a vădit nu numai o remarcabilă maturitate politică, dar și o uimitoare responsabilitate civică. Punându-și în joc viața și libertatea, el a înțeles că datoria sa de român îl chema să lupte împotriva ocupantului sovietic și a marionetelor sale din țară.

Dl Radu Ciuceanu este pentru mine o experiență sufletească și intelectuală victorioasă, un noroc că există”, afirma și profesorul Mihai Ungheanu despre fostul deținut politic cu 16 ani de închisoare.

Profesorul și omul de mare frumusețe morală și de extraordinară putere spirituală, ne cheamă să fim mărturisitori, împreună cu Dsa (și cu martirii închisorilor, pe care îi proorocește trecuți în Sinaxar), ai unei teribile experiențe colective din veacul nostru, experiența războiului total împotriva omului și a lui Dumnezeu. În Sinaxarul încă nescris al neomartirilor români din vremea prigoanei se va adăuga, după numele sfinților vădiți, o filă întregitoare, sub denumirea: „Drepții închisorilor”, și printre aceștia se va citi și numele omului de mare severitate cu sine, profesorul, istoricul, memorialistul, romancierul și, mai înainte de toate, dreptul întru suferința neamului său, Radu Ciuceanu”, scrie profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române.

Familia profesorului este o familie de tradiție și înaltă ținută a Craiovei. Cu fratele său, Constantin, a luptat cot la cot în Mișcarea Națională de Rezistență, iar tatăl, Ştefan Ciuceanu, a fost la rândul său istoric, arheolog, muzeograf, cercetător ştiinţific şi fondator al Muzeului Olteniei. A fost primul preşedinte al Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman“, a contribuit la apariţia revistei Arhivele Olteniei, a fost în colectivul care a creat şi a condus Institutul de Arheologie. A creat, la Craiova, Comisia monumentelor istorice și a descoperit zidurile cetăţii dacice Pelendava.

Experimentul Pitești a fost aplicat de ruși asupra românilor, la scară națională, afirmă Radu Ciuceanu. Iar efectele acestuia se văd azi cu ochiul liber, dacă ne uităm la cine contestă Biserica Națională mărturisitoare, adăugăm noi.

Starețul-martir Gherasim Iscu, salvatorul Tezaurului României, ar trebui să deschidă lista canonizărilor alături de Valeriu Gafencu și Arsenie Boca

Ați fost prim-adjunctul generalului Iancu Carlaonț, comandantul Mișcării de Rezistență din Oltenia, poziție din care ați luat legătura și cu părintele Gherasim Iscu, starețul de la Tismana, săvârșit martiric în temnițele bolșevice, de mână cu torționarul său pe care l-a spovedit și iertat de păcate, chiar într-o noapte de Crăciun. Ați afirmat într-un interviu că ar trebui canonizat, așa cum au făcut deja rușii sau chiar și catolicii de la noi, cu numeroși mucenici ai creștinismului din timpul regimului întunericului. Și, de asemenea, că Banca Națională ar trebui să creeze o medalie cu chipul său, pentru că este salvatorul de drept al tezaurului de aur al României din perioada războiului, alături de însărcinații speciali cu această misiune. Conform Arhivei CNSAS l-ați cunoscut și ați fost acolo, la Tismana, în timpul operațiunilor secrete de ascundere atât de către ruși cât și de către nemți, a aurului românesc și a unei părți a aurului polonez. Puteți dezvolta subiectul?

Arhimandritul Gherasim Iscu a fost starețul mănăstirii Tismana, printre primele lăcașuri de rugăciune în Țara Românească. A ctitorit de isnoavă câteva mănăstiri și biserici din Bucovina, Basarabia și Transnistria în perioada 1941-1944. A fost nu numai un călugăr ostaș al lui Hristos, dar și exarh al plaiurilor din Oltenia, din județul Mehedinți, având autoritate asupra mănăstirilor din arcul carpatic: Polovraci, Bistrița, Arnota, Frăsinei, Cozia și, dincolo de Olt, Turnu și Stânișoara, Dintr-un lemn și o mulțime de metohuri închinate lor. În această calitate, starețul Gherasim ne-a facilitat adăpost pentru diferiți fugari căutați de Securitatea atotputernică. Dar nu numai atât. Pentru puținele arme pe care le aveam în dotare, porțile acestor mănăstiri erau deschise și spre prețuirea celor care au trăit acea teroare niciunul dintre noi nu a fost descoperit. Însă starețul Gherasim a fost torturat și lăsat fără haine în plină iarnă, în celula din penitenciarul Craiova din strada Vasile Alecsandri, unde s-a și îmbolnăvit de tuberculoză.

A avut parte de o moarte martirică spovedind și împărtășind în noaptea de Crăciun din 1951 pe fostul său călău din Calea Rahovei, cu care a plecat la Ceruri. Dar marele său merit – puțin cunoscut și recunoscut ca inițiator – a fost primirea întregului tezaur al Băncii Naționale, adăpostit în secret, în prima etapă necorespunzătoare asigurării sale, urmând ca în a doua fază să-i pună la dispoziție o peșteră care corespundea cu valoarea bunurilor adăpostite acolo. Deasupra ei era amprentată dinamită într-un munte care, dacă s-ar fi încercat extragerea, exploziile a peste 2 tone de dinamită ar fi antrenat prăbușirea întregului munte. În prezent aș dori ca din inițiativa Băncii Naționale să fie socotit starețul Gherasim ca unul dintre salvatorii, nu numai a depozitului nostru, dar și a unei bune părți din tezaurul polonez, drept pentru care să i se facă o medalie de metal prețios. Iar pentru activitatea sa subversivă I.N.S.T.-ul poate oricând să-l propună să-l canonizeze. O altă inițiativă o așteptăm din partea B.O.R.-ului, care are în tradiția sa cunoașterea și recunoașterea celor care au contribuit într-un moment grav din istoria națională la salvarea unui tezaur al străduințelor celor mai ilustre personalități ale României.

Alături de martirul Gherasim Iscu, ce alte nume ar trebui să intre în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, după părerea dvs., care ați pătimit alături de mulți dintre acești mucenici?

Oho… sunt mulți! Încep cu Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu, apoi, desigur, Părintele Arsenie Boca, toți mărturisitorii de la Rugul Aprins, Părintele Sofian, Părintele Adrian Făgețeanu și ceilalți, curajoșii luptători pentru Hristos și neamul nostru – Părinții Justin Pârvu și Gheorghe Calciu, Părintele Ilie Lăcătușu și Părintele Ilarion Felea, marele Duhovnic al Ortodoxiei Ilie Cleopa și marele Profesor Dumitru Stăniloae, poeții care ne-au luminat întunericul celulelor, Poetul Închisorilor Radu Gyr, Vasile Voiculescu și Nichifor Crainic, Ioan Ianolide și Virgil Maxim, Părintele Arsenie Papacioc și Părintele Constantin Voicescu, Mircea Vulcănescu – desigur, Elisabeta Rizea și luptătorii din munți… Aceștia sunt cei care îmi vin acum în gând, dar lista e infinit mai lungă, închisorile au fost pline de martiri mărturisitori. Rușii au canonizat cu miile dintre mucenicii Gulagului. Nu cred că noi suntem mai prejos.

Marele poet necunoscut Sergiu Mandinescu, „pe puntea de argint a Himalayei Spiritului“

Ați fost camarad de rezistență și apoi de temniță cu unul dintre marii poeți necunoscuți ai României, Sergiu Mandinescu. Ce ne puteți spune despre el?

Integral la România liberă

Redau mai jos Amin-ul lui Sergiu Mandinescu, colegul de luptă și de jertfă al lui Radu Ciuceanu:

AMIN (Reeducare)

De-aş avea o pană de înger 
Şi cerneală de bezne,
Poate că abia atunci mi-ar fi lesne
Să mă adun din toate risipirile,
Să-mi scriu amintirile
Şi să spun tuturor de ce sânger.

Era o noapte jefuită de stele…
La fereastra nădejdii – zăbrele,
La uşa salvării – lăcate,
Iar frunţile noastre palide înnoptaseră toate.

Când, deodată, din mijlocul nostru
Izbucni, ca o flacără neagră, ura.
Focul ei a topit într-o clipă
Gând, suflet, aripă –
Toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura.

Baroase cumplite zdrobiră tăcerea
În cioburi de răcnete mari cât durerea.
Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer.
Martirii ardeau pe ruguri de ger…

Atât de cumplite au fost suferinţele,
Atât de năprasnică urgia,
Încât în noaptea aceea unii şi-au pierdut minţile,
Alţii şi-au pierdut veşnicia.

Într-un târziu toate sufletele zăceau sfărâmate.
Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge!
Pe jos erau risipiţi creiţarii de sânge,
Plata atâtor păcate.

Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morţii trăiesc.
Iată, de pildă, eu – umblu, vorbesc,
Asemenea lui, aşijderea ţie,
Dar viaţa mea nu-i, nu-i, prietene, decât o moarte vie.

Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul comorilor,
Îmbrăţişându-mi lespedea de patimi şi chin.
Aştept îngerul zorilor,
Aştept Învierea,
În numele Tatălui şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh, Amin!

Pitesti, decembrie 1949

Sursa: Roncea Ro

Minunile curg în pace la Mănăstirea Petru Vodă. Mărturii filmate la 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu și extrase din “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea”, Doxologia, 2019

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu a fost pomenit în țară și străinătate, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru Duhovnicul României, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a citit și Cuvântul Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, la un secol de la nașterea Părintelui Justin. Ulterior au fost lansate mai multe volume de omagiere a marelui Duhovnic al Ortodoxiei, între care DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, Iași, 2019, cât și filmul “Părintele Justin despre problemele Creștinismului românesc”, realizat de Monahul Filotheu Bălan, fostul secretar personal al Părintelui Justin, pe baza unor filmări inedite.

Cu o seară înainte, la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă s-a desfășurat simpozionul internațional “100 de ani de la nașterea Părintelui Justin”. Momentul aniversar s-a încheiat în localitatea natală a Părintelui Justin, Petru Vodă, unde înaltele fețe bisericești au sfințit o troiță inspirată de Duhovnicul Neamului și înălțată de autoritățile locale pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari. Prezentăm mai jos o mărturie a Maicii starețe Justina Bujor despre canonizarea Duhovnicului Neamului și alte filmări emoționante despre minuni ale Părintelui Justin și fotografii inedite de la acest eveniment omagial împreună cu o relatare de la fața locului, o priceasnă frumoasă compusă de doamna Maria Macovei, Cuvântul Patriarhului și un interviu cu starețul Mănăstirii Petru Vodă, Arhimandrit Hariton Negrea, despre Centenarul Părintele Justin.

DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea, Doxologia, Iași, 2019:

 

Părintele Justin Pârvu ‑ Duhovnicul a fost „omul lui Dumnezeu și al poporului român“

Părintele Justin, Duhovnicul nostru –iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i‑a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne‑a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne‑a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român.

Am trăit multe minuni făcute de Părintele şi ştiu că Duhovnicul nostru, Duhovnicul întregii Românii, își continuă lucrarea şi acum. Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. „Era într-o formă de lumină şi şoptea ceva la ureche fiecărui credincios de la mormânt“, ne-au spus copiii. Împlinea un gând, o rugăciune! Părintele Justin aşa a fost întotdeauna: numai lumină! Și transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă. Nu uităm niciodată dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară şi cum ne spunea: „Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate. A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt“. Să aveți în permanenţă bucuriile sufleteşti pe care le-aţi împărtăşit şi le veți împărtăşi şi de-acum înainte alături de Părintele Justin!

Părintele Arhimandrit Hariton Negrea
Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

„La Sfânta Liturghie Părintele avea o lumină supraomenească pe chip“

Programul zilnic al Părintelui era unul mai presus de fire. În anii când era în mănăstirea de călugări, înainte de a se îmbolnăvi, de la ora 9-10 dimineața începea să dea drumul la oamenii de la ușă și îi primea neîntrerupt până la 6-7 seara sau chiar mai târziu, când făcea prima pauză ca să mănânce pentru prima și ultima oară în zi. Acest moment al mesei era singurul de relaxare
și de destindere. După care din nou deschidea ușa și primea oameni în continuu până la 11 noaptea sau chiar la miezul nopții. Se odihnea o oră și apoi se ducea la biserică, la slujbă. Niciodată nu l-am văzut să lipsească de la slujbă. În altar îl așteptau preoții mănăstirii care voiau și ei un sfat de la părintele şi duhovnicul lor, pentru că în timpul zilei nu era posibil din cauza mulțimii de oameni. În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip.

După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui.

Maica Justina Bujor
Stareţa Mănăstirii Paltin – Petru Vodă

Extrase din lucrarea apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, 2019

Integral la Despre canonizarea Părintelui Justin Pârvu și lansarea de către IPS Teofan a Albumului DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea. 20 DE FOTO / VIDEO MĂRTURII

Patriarhul României: "Ne amintim în acest moment de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu ca de un adevărat luptător pentru…

Publicată de Parintele Justin Marturisitorul. Album foto despre Sfantul de la Petru Voda pe Luni, 25 februarie 2019

DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. Îngerul și Sfinții Arhangheli i-au arătat Părintelui Justin Pârvu unde să zidească Mănăstirile sfinților închisorilor, căminul de copii și azilul de bătrâni. INTERVIU Victor Roncea cu Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă

Parintele Hariton Negrea și Parintele Justin Parvu – DUHOVNICUL – Foto Cristina Nichitus Roncea

La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul „Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.

„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.

În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului?

Nașterea Părintelui Justin la 10 februarie 1919 poate corespunde  cu nașterea României Mari, deoarece anumite tratate istorice care aveau în vedere teritoriul românesc au fost semnate în acest an istoric. Personal am înțeles de la Părintele Justin că România Mare reprezintă nu numai românii care trăiesc pe același teritoriu, ci și românii de pretutindeni. Românii care au același trecut, prezent și viitor istoric, aceeași tradiție și limbă, aceleași interese prezente. Sfinția Sa te învăța să înțelegi că România Mare cuprinde tot neamul românesc, cu vii și morți care au trăit  de la începutul istoriei și vor mai trăi în viitor pe acest pământ. Întotdeauna românii au fost spirituali, au avut noblețe sufletească, au dorit să cunoască Cerul și să locuiască în el, din acest motiv au avut încredere în jertfa de pe Golgota a lui Hristos și Învierea Lui de  treia zi.  Această încredere a fost sădită în fiecare generație de marii duhovnici, iar în zilele noastre Biserica oferă un mare exemplu: Arhimandritul Justin Pârvu mărturisitor, rugător și îndrumător spiritual. Duhovnicește, Arhimandritul Justin Pârvu a așezat în sufletul românilor dragostea și credința față de Dumnezeu, iubirea de neam și onoarea românului. Această doime, spiritualitate și românism, l-au remarcat pe marele  arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc.

Anul 1995 a adus momentul întâlnirii cu Sfinția Sa.  Atunci l-am auzit vorbind despre valorile umane, despre esența vieții duhovnicești și sfințirea sufletului. Am stat cu răbdare la ușa chiliei lui până la momentul când m-a primit să dialogăm despre întrebările care frământau sufletul meu. Toate răspunsurile care cuprindeau sfaturi și îndemnuri întăreau dorința de a cunoaște pe Dumnezeu, idea de a fi de dedicat vieții liturgice intensive, izbăvirea de patimi și controlul minții prin rugăciune. Finalul dialogului a definitivat hotărârea de a-mi continua viața pe drumul smereniei monahale alături de Sfinția Sa. Sfatul și binecuvântarea primite de la părintele meu de suflet, Ierodiacon Visarion Iugulescu,  lămurește convingerea de a rămâne în ascultare de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Cum a reușit Părintele Justin să ridice două așezăminte monahale, un spital cu azil de bătrîni, un camin de copii și atâtea altele, la vârsta sa înaintată la care le-a început, după 1990? Plus alte ctitorii pe cuprinsul țării?

Privind spre exemplul oferit de Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Justin a ridicat cele două așezăminte monahale – unul închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și sfinților mărturisitori ai temnițelor comuniste -, un azil de bătrâne, un cămin de copii la care adăugăm ajutoarele oferite la construirea de biserici și instituții filantropice. Efortul a izvorât din dorința de înviere spirituală a neamului românesc, stropită cu lacrimi și osteneli, cu post și privegheri. Ne vorbea adesea despre copilăria lui și întâlnirea cu îngerul care i-a arătat locul unde vor săvârși aceste ctitorii.  Perioada de detenție din Lagărul de la Baia Sprie aduce în viața Părintelui întâlnirea cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care îi arată satul natal și locul viitoarelor ctitorii. În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori. Întotdeauna Preacuviosul a știut să îmbrace în haina smereniei realizările pe care le-a făcut pentru Biserică și pentru români.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Cum era traiul de zi cu zi cu Părintele? Ce amintiri ne puteți mărturisi?

Momentul când l-am cunoscut Părintelui Justin mi-a descoperit caracteristicile importante ale viețuire lui. Acestea erau așezate pe o activitate liturgică intensă (slujea Sfânta Liturghie într-o baracă), citirea Bibliei și a cărților Sfinților Părinți. Postea cu mare exigență perioade îndelungate de timp (frații din mănăstire ziceau că mănâncă mai puțin decât o vrăbiuță pe săptămână). Primea zilnic sute de credincioși care îi reduceau programul de somn uneori până la 45 de minute pe zi. Sfaturile lui mergeau la inima omului, iar rugăciunile și ostenelile erau urmate de minuni. Adeseori am vorbit credincioșilor despre minunea umplerii lăzilor cu făină pentru pregătirea pâinii oferită pelerinilor, despre înmulțirea mâncării pentru oamenii înfometați, despre minunea vindecării celor posedați de duhurile rele și despre minunea vindecării multor bolnavi. Toate aceste minuni s-au întâmplat sub ochii mei și ai fraților mei. Nimeni nu poate uita așa ceva. Mereu primesc și alte mărturii, din țară și din străinătate, despre minunile pe care le săvârșea Părintele Justin cu ajutorul lui Dumnezeu.

Puteți să ne evocați din învățămintele Părintelui Justin dobândite în cei 16 ani de închisoare, pe care vi le împărtășea și Dvs?

Experiența celor 16 ani de închisoare, apoi domiciliul forțat pe care l-a avut o perioadă îndelungată de timp l-au întărit pe Părintele Justin într-o experiență duhovnicească deosebită pe care mi-a transmis-o nu numai mie, ci și altor credincioși. Vorbea despre jertfă ca fiind din Hristos și sădită în opera de mântuire a fiecărui om de pe fața pământului. Nici un ideal, nici o faptă bună și nici o virtute nu pot fi clădite decât pe jertfă. Răbdarea l-a însoțit în toată perioada de detenție, l-a învățat stăruința în rugăciune, mângâierea în suferință și lacrimile atât pentru păcatele proprii, cât și pentru păcatele neamului. Perioada de detenție a Părintelui a fost propice pentru autocunoaștere, pentru consolidarea spirituală pe calea suferinței. Experiența dobândită în închisoare, care l-a ajutat pe parcursul vieții duhovnicești, a fost cunoașterea propriilor neputințe în dependența totală de Dumnezeu, întărită de către credință și nădejde. Închisoarea a fost calea prin care Părintele a învățat adevărata rugăciune clădită pe jertfă, suferință și dăruire de sine.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Din suferințele, dar și bucuriile prin care a trecut alături de alți sfinți ai închisorilor comuniste ce vă povestea? Ce i-a ținut în viață pe acești mărturisitori chinuiți cu deceniile și persecutați și după eliberare?

Literatura de închisoare este o dovadă că suferințele întemnițaților s-au făcut pricini de renașterea duhovnicească. Părintele mărturisea că prezența morții, care de fapt era o izbăvire din calvarul detenției, i-a ajutat să conștientizeze motivul torturilor la care erau supuși: ispășirea propriilor păcate și pe cele ale neamului. Închisorile erau considerate fabrici de martiri din două puncte de vedere: trupesc, deoarece condițiilor inumane în care trăiau deținuții au fost adevărate metode de despătimire și sufletesc, prin cunoașterea de sine într-o legătură vie cu Dumnezeu. Cei care și-au asumat chemarea de a purta jertfa neamului au fost acoperiți de Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Modul amplu de supraviețuire a fost acest dar al rugăciunii pe care deținuții l-au dobândit prin iconomia lui Dumnezeu. Temnițele au format și oameni de caracter, adevărații patrioți, deoarece deținuții nu au confundat nici torționarii și nici gardienii cu poporul român. Invitația la autocunoaștere, la limpezirea propriei situații spirituale, la smerenia prin care Dumnezeu i se descoperă umanității pentru a renaște duhovnicește este bucuria care urmărește omul pe tot parcursul vieții lui. Neamul se restabilește prin fiii săi care cu bucurie își îndeplinesc menirea de a se jertfi pentru el. Poporul român avea nevoie de o generație care să fie sacrificată pentru a putea fi curățat din punct de vedere spiritual.

Mulți mărturisitori ai temnițelor bolșevice au trecut sau chiar s-au așezat la Petru Vodă, alături de Părintele Justin. Care credeți că este mesajul lor pentru noile generații?

Mesajul lor se regăsește în faptele lor. Generațiile de azi, de mâine au responsabilitatea de a învăța dragostea față de țară, jertfa, răbdarea pe care le-au avut cei care au fost sacrificați pentru răscumpărarea spirituală a neamului. Continuitatea unei nații se face prin valoarea morală a celor ce fac parte din ea, care are ca bază bucuria jertfei de sine. Destinul poporului român, continuitatea lui spirituală au fost create de către generația care s-a sacrificat pentru el. Datoria noilor generații este de a prelua exemplul lor de mărturisire a adevărului atât istoric, cât și spiritual. Românul trebuie să fie conștient că Hristos nu S-a întrupat pentru a izbăvi umanitatea de suferință, ci pentru a fi prezent în acțiunea acesteia. Generația trecută a martirilor a fost cea care a dobândit valori care au păstrat independența duhovnicească a neamului.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Care considerați că este însemnătatea moștenirii Părintelui Justin pentru cei de azi și cei de mâine și cum ar putea tinerii, tinerele familii, să beneficieze mai bine de sfaturile marelui Duhovnic?

Părintele Justin s-a sacrificat, s-a luptat pentru restaurarea spirituală a poporului român,  a trăit durerile neamului și ale fiecărui român în cel mai profund sens. Moștenirea importantă care cuprinde în ea multe caracteristici duhovnicești este jertfa. Dragostea Părintelui față de țară l-a întărit în lupta de a cizela duhovnicește suflete pregătite de jertfă, doritoare de a-i continua lucrarea. Părintele afirma adeseori că fiecare va lua din viața lui ceea ce va socoti că este bun.  Nenumăratele minuni săvârșite de către Părintele Justin Pârvu atât în viață, cât și după adormirea sa sunt modul în care fiecare creștin în parte poate beneficia direct de o legătură vie cu Părintele. Participarea Părintelui la durerea fiecărui om care îl căuta a făurit o comoară de sfaturi duhovnicești necunoscute. Vizibile și demne de urmat sunt faptele Părintele care pot contribui la refacerea noastră lăuntrică.

Ce învățături de la Părintele Justin v-au marcat cel mai mult și le puneți în aplicare în viața Dvs de monah și stareț?

Moartea Părintelui Justin  a provocat în inima mea o moarte din mine, iar nașterea Părintelui în Împărăția Cerului îmi oferă prilejul de renaștere duhovnicească. Am fost profund marcat de modul în care Părintele  se jertfea și  se ruga pentru oameni, avea o rugă direct din inimă. Datoria monahului este de a sprijini și de a se ruga încontinuu pentru cei care au nevoie, de a purta sarcinile altora. Asceza cea mai mare a monahilor astăzi este să-și găsească rostul în viața societății și să o ajute cu rugăciunea. Trăim zilele în care monahul are chemarea de a ajuta societatea în criza spirituală în care se află,  prin rugăciune, deoarece el este model de viață pentru lume, lumina lui Hristos printre oameni. Remarcabile au fost pentru mine dragostea și evlavia Părintelui pentru duhul patristic evocat în povestirile despre părinții de la Mănăstirea Durău, exemple vii de pateric. Actualmente monahilor li se cere să-și apere credința chiar cu prețul vieții, lucru imposibil de făptuit fără dobândirea duhului patristic.

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Cum lucrează Părintele Justin azi?

Prin minunile și prin exemplul său. Și exemplul cel mai clar este momentul din perioada de detenție în care Părintele Justin a slujit Sfânta Liturghie pe trupul unui muribund, oferindu-i acestuia prilejul de a se împărtăși cu Sfintele taine înainte de moarte. Însuși Părintele mărturisește că a fost cea mai profundă Liturghie din viața lui. Liturghia este rugăciunea în care slujitorul și credinciosul sunt una, fiecare îl ajută pe celălalt să se înalțe  de la condiția simplă de om la cea de ființă îndumnezeită. Metoda de comunicare între Părintele și cei care îi cer ajutorul este rugăciunea. Cât timp a fost în viață Părintele a purtat pe umerii săi povara acestui neam, iar acum o face la un nivel și mai înalt.

Care ar trebui să fie pentru credincioși cuvântul de temelie al acestui An Centenar “Părintele Justin”, un an important pentru țară din mai multe motive?

Cuvântul de temelie al acestui An Centenar ar trebui să fie Jertfa deoarece aceasta era caracteristica esențială a Părintelui Justin. Dragostea pentru aproapele l-a determinat să poarte slăbiciunile celorlalți fără a lua în considerare nevoile sale, înțelegând din experiența acumulată în pușcărie că folosul aproapelui este mai presus decât folosul propriu. Creștinul ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, să-L găsească, iar prin osteneală, trudă, post, rugăciune  trebuie să se pregătească pentru înfricoșata zi a Judecății. Axa pe care se dezvoltă firea umană este credința, urmată de dragoste. Este necesar ca omul să-I dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră, iar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să dăruiască dragoste față de aproapele. Cât timp omul trăiește pentru celălalt, trăiește pentru sine. Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.

Interviu de Victor Roncea

Preluare de pe Mănăstirea Petru Vodă

Vedeți și Mesajul Patriarhului României la împlinirea unui secol de la naşterea Părintelui Justin Pârvu

Profeția Părintelui Calciu făcută fraților Roncea la Spitalul Militar a devenit vers de Acatist

Parintele Gheorghe Calciu si Corneliu Coposu la Washington

Părintele Gheorghe Calciu ne spunea cu puțin înainte de a purcede la ceruri că de vom fi uniți și cu credință vom birui și iadul. N-a fost să fie.

Profetic a fost cuvântul Părintelui, ce ni l-a spus (fraților Roncea) pe patul de suferință de la Spitalul Militar: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apă­raţi. Şi morţi vom izbândi”. “Căci, oricât ar încerca urmaşii prigonitorilor voştri să defaime şi să batjocorească jertfa voastră, voi răsăriţi şi creşteţi ca nişte flori binemi­rositoare pe pământul inimilor noastre şi, pentru aceasta, Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce v‑a proslăvit, cântând: Aliluia!” – se cântă în Acatistul noilor mucenici și mărturisitori din temnițele comuniste alcătuit de maicile de la Petru Vodă.

“Iubiți-vă unii pe alții cum și Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă dintru aceasta că suntem fiii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiți jertfelnici! Străduiți-vă pentru zidirea bisericii! Rugați-vă și milostiviți-vă de cei în nevoi!”, acesta este ultimul cuvânt lăsat de Părintele Calciu enoriașilor lui, dar și tuturor credincioșilor, în Testamentul Sfinției Sale.

Părintele Gheorghe Calciu și Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă

“Biserica și neamul nostru românesc pierd astăzi una dintre cele mai puternice conștiințe, icoana de-a pururi vie a unui apostol, glas mare în pustiul nepăsării și al compromisului. După o viață de martiriu pentru Dumnezeu și neamul său, Părintele Calciu intră în lumea sfinților. Avem în ceruri un părinte ocrotitor. Hristos să te odihnească în Raiul celor vii, Părinte Calciu!”, a spus Părintele Justin la înmormântarea de la Petru Vodă, slujba de la Radu Vodă, din București, fiind susținută de însuși Patriarhul Teoctist.

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut în Deltă, la Mahmudia, pe 23 noiembrie 1925, într-o familie cu 11 copii, și a plecat la Domnul și la frații săi din închisori pe 21 noiembrie 2006, cu două zile înainte de a împlini 81 de ani, din locul exilului său, solicitând să fie înmormântat în țară, între mărturisitorii din pământul și din raclele de la Petru Vodă. Pentru cei ce nu știu, Părintele Gheorghe a fost închis pentru credință 21 de ani, în două rânduri, ultima dată în timp ce unii făceau pe disidenții, cu voie de la Securitate, la Paris sau Heidelberg.

Dumnezeu mi-a acordat șansa să fiu alături de Sfinția Sa în multe ocazii șl să mă înfrupt din harul și minunile pe care le răspândea cu bucurie și generozitate în jurul său. L-am văzut în acțiune ca om politic și de informații, ca tactician și teoretician, ca Părinte. Nu o să-i uit niciodată ochii jucăuși care uneori se puteau transforma în sfredele de diamant, mai ales când vorbea de trădători. A fost un luptător neînfrânt în viața de aici și cu siguranță continuă fără răgaz lupta de Dincolo. Dumnezeu să-l aibă în primele rânduri ale cetelor mărturisitorilor din România de Sus!

“Mărturisitorul cel neînfricat al dreptei credințe, care ca pe o necurmată jertfă s-a dăruit pentru apărarea Bisericii, a demnității și a mântuirii poporului său, prin nădejde şi curaj din adâncurile iadului la lumina lui Hristos s-a ridicat cu slavă. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre”.

Peste un an, pe 22 noiembrie 2007, avea să-l însoțească la rânduiala de până la Judecata de Apoi și călugărul-luptător Ioanichie Bălan, neobosit cărturar-mărturisitor al Patericului românesc și un mare strateg al luptei duhovnicești pentru România, care mi-a străluminat și mie viața, ca multor altora din generația noastră decembristă. Ultima oară când l-am vizitat a trebuit să intrăm în chilia dânsului pe geam… Dar aceasta este altă poveste… din străvechea Sihastrie unde bunul Părinte Cleopa, stâlp al ortodoxiei românești, ne urează cu foc, chiar și de sub brazii din grădina plină de moaște sfinte: “Mânca-v-ar Raiul!” Amin! Închei cu o rugăciune a Părintelui Ioanichie-luptătorul: “Să ne ajute bunul Dumnezeu să scape ţara noastră de toţi văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, şi pe noi toţi, care credem cu dreapta credinţă în Hristos, să ne binecuvânteze!”.

Victor Roncea

Vedeți Acatistul sfințitului mărturisitor Gheorghe Calciu

Acatistul noilor mucenici și mărturisitori din temnițele comuniste

Scrisoarea Testament a Părintelui Gheorghe Calciu către frații de la Petru Vodă

Părinții Cleopa, Calciu și Ioanichie la Părintele Ilie pe prispă

Profesorul Radu Ciuceanu la 90 de ani: Vă doresc tuturor să vă simțiți la fel de tineri cum mă simt eu. Și mai am o mare dorință, de fost deținut politic: să-mi văd camaradul de suferință, Starețul Gherasim Iscu de la Tismana, în sinaxar

La 90 de ani împliniți azi, Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic cu 15 ani de temniță grea și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, mai are o mare dorință: canonizarea camaradului său de rezistență anticomunistă, Părintele Gherasim Iscu, starețul de la Tismana. “Părintele Gherasim Iscu a murit ca un martir. În plus, ceea ce nu se prea vorbește despre el este că starețul de la Tismana este de fapt omul care a salvat Tezaurul național de bolșevici. Banca Națională i-a cam ignorat pe adevărații autori ai salvării aurului României… NKVD-iștii care ne-au anchetat nu i-au iertat asta! Mai mult: el ne-a ajutat foarte mult, pe mine și pe generalul Carlaonț, pentru rezistența noastră armată. Apoi a suferit cumplit la Penitenciarele din Craiova, Aiud, Poarta Albă și Tg. Ocna, alături de Sfântul Închisorilor – cum i-a zis Nicu Steinhardt – Valeriu Gafencu și ceilalți tineri mărturisitori. Pentru că propăvăduia neclintit dreapta credință, pe Dumnezeul Iubirii. Nu se cunoaște cum s-ar cuveni jertfa lui supremă. Cu ultimele lui puteri a rugat să fie dus pe priciul celui care îl torturase, la rândul lui suferind. L-a spovedit și l-a împărtășit mărturisindu-i dragostea și iertarea sa și primindu-i pocăința și salvându-i sufletul. În aceeași noapte – de Crăciun! – au murit amândoi. “Cred s-au dus în Rai ținându-se de mână”, a scris Richard Wurmbrand. Are toate meritele pentru a intra în Calendarul Sfinților Bisericii Ortodoxe Române și am inițiat deja demersurile pentru acest lucru pe care sper să-l văd împlinit cât mai sunt pe aici cu voi. Altfel, vă mărturisesc că mă simt mai tânăr decât oricând ceea ce vă doresc și vouă. Aș vrea să văd tinerii României învățând din jertfa noastră pentru că numai în ei și în puterea Domnului ne mai stă speranța.”

Profesorul Radu Ciuceanu, recent decorat de Patriarhul României, a fost sărbătorit azi printr-un Te Deum la Sfânta Mănăstire Radu Vodă. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani!

Victor Roncea

Vă recomand mai multe articole despre Profesorul Radu Ciuceanu, aici, cât și interviul: “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu! FOTO şi INTERVIU: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter.”

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova