Posts Tagged ‘MEC’

O ipoteza extrem de valabila: George Cristian Maior, prim ministru! Analistul Razvan Belciuganu pentru Q Magazine despre sansele ca seful SRI sa reintre in politica si legaturile tanarului Victor Ponta cu agenti KGB si GRU la “revolutie”

Sunt absolut incantat sa semnalez aceasta analiza intesata cu dezvaluiri grave si ipoteze perfect valabile, semnata de specialistul in servicii secrete Razvan Belciuganu si publicata de Q Magazine, desi nu impartasesc in totalitate asertiunile sale despre importanta benefica a Comisiei Trilaterale, un organism mondialist cu valente totalitariste care, conform informatiilor mele, a fost implicat direct in eliminarea sangeroasa a primului presedinte al Romaniei, Nicolae Ceausescu, urmata de degringolada din ultimii 22 de ani. Cu toate acestea, Jos palaria! pentru expunerea solida, bine argumentata, a ideii interesante si inovatoare din acest material ce poarta titlul “George Maior, viitorul premier al României?”. Nu este, de altfel, singurul articol de inalt calibru care poarta semnatura jurnalistului profesionist in cel mai proaspat numar al revistei bilunare conduse de celebra ziarista si rafinata scriitoare Floriana Jucan. Semnalez asadar si Afacerea Monica Macovei a presat un procuror pentru rezolvarea cazului morții unui om. Cat priveste ideea revenirii ambasadorului George Cristian Maior in politica mare o consider extrem de salutara. Dupa cum scria si istoricul american prof dr Larry Watts intr-o recenta cronica publicata de CIA (varianta PDF aici -Watts Review Mind War) a cartii coordonata  George Cristian Maior si aparuta la Editura RAO, “Un razboi al mintii“, in ce priveste trecutul sau si pozitia acestuia actuala, de sef al SRI, “din fericire, Maior este unul din putinii intelectuali din domeniul apararii si securitatii, calificat, intr-adevar, pentru o astfel de pozitie, avand in vedere ca a ocupat functia de adjunct al ministrului apararii, insarcinat cu integrarea euro-atlantica si reforma in Armata in perioada aderarii Romaniei la NATO. El este, de asemenea, un diplomat cu experienta si fost insarcinat cu afaceri in Irlanda.” Experienta acumulata in ultimii ani de George Maior – fiul cunoscutului istoric ardelean Liviu Maior, ale carui merite au fost evidentiate si prin conferirea titlului de cetatean de onoare al municipiului Cluj Napoca – este considerata de Larry Watts ca valoroasa pentru “rafinarea dezbaterii publice privind serviciile romanesti de informatii, mai ales in legatura cu evolutiile post-comunism si post 9/11 si discutiile privind transformarile in domeniul intelligence”. “Un Razboi al Mintii – scrie istoricul american dr Watts, publicat in Revista CIA Studies in Intelligence, Vol. 55 – refecta campania pe care Maior o desfasoara in ultimii 5 ani pentru promovarea rolului educativ si atitudinii proactive deja impresionante ale Serviciului pe care il conduce”. “Un important element de substrat este faptul ca numirea fara precendent a lui Maior in functia de director, in 2006, din partea unui important partid de opozitie, a fost partial determinata de temerile exprimate in mod repetat de societatea civila, potrivit carora administratiile prezidentiale si partidele aflate la guvernare au folosit in mod regulat serviciile de informatii in scopuri politice partizane.”, mai consemneaza autorul aclamatului volum care releva istoria reala si secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, la a carui lansare a fost prezent si directorul Serviciului Roman de Informatii, dr George Cristian Maior. Fara alte comentarii, prezint integral materialul de exceptie al colegului nostru Razvan Belciuganu, la randul sau subiect fara sa vrea al unui recent scandal media dar si eliminat din presa de mare tiraj pentru articolele sale de dezvaluiri printr-un “MO” folosit si in cazul subsemantului. No (more) comments! 🙂

George Maior, viitorul premier al României?

de Răzvan Belciuganu

Stânga politică românească este într-o mare criză. Proiectul „Victor Ponta” eşuează cu fiecare zi. Între timp, dreapta politică se reinventează prin promovarea agresivă a unor personalităţi noi, cărora chiar evenimentele din această vară, ce au culminat cu suspendarea lui Traian Băsescu, le-au oferit motivul de afirmare. Apoi, familia socialistă europeană fuge de Bucureşti. În acest moment, stânga are nevoie de o personalitate necompromisă, credibilă internaţional şi care poate dilua, prin orice mijloace, orgoliile din interiorul PSD. George Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD, întruneşte toate condiţiile. Va fi acesta soluţia-surpriză pentru funcţia de premier?

Tumultuoasa viaţă politică din România erodează orice apariţie publică, mai ales că vara aceasta criza declanşată de forţarea USL de a-l debarca grăbit pe şeful statului a oferit ocazii multiple pentru gafe politice. A pierdut Victor Ponta cel mai mult, iar ieşirile sale i-au făcut pe mulţi să-l privească galeş, ca pe un puşti dornic de afirmare. Însă lucrurile sunt mult mai complicate.

CUNOŞTINŢE VECHI, DE LA REVOLUŢIE
Victor Ponta era, în zilele fierbinţi ale lui decembrie ’89, un tânăr revoluţionar animat de dorinţa de a lupta cu dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Potenţialul său a fost observat, cel mai devreme, de generalul Ştefan Kostyal, un trădător al României şi agent sovietic dovedit, membru al Grupului „Militaru”. Acesta l-a luat pe Victor Ponta sub aripa sa protectoare în acel sângeros decembrie, când cu maşina agentului GRU s-au deplasat într-un punct deosebit de important al apărării naţionale, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, să sprijine Revoluţia. Acest lucru l-a dezvăluit jurnalistului Toma Roman jr însuşi Ştefan Kostyal de pe patul de spital, bolnav fiind de o maladie necruţătoare, în urmă cu câţiva ani. Aşadar, tânărul baschetbalist din ’89 de la clubul „Steaua” al Ministerului Apărării Naţionale a văzut pe viu cum se activează în momente importante o „conservă” sovietică.
Cunoştinţele revoluţionare ale lui Victor Ponta de atunci sperăm noi să fi fost valorificate de ofiţerii patrioţi, care găseau în adolescenţii de la Steaua pepiniera unor viitoare „nestemate”. Totuşi, vremurile erau tulburi, iar agenţii sovietici, în frunte cu generalul Nicolae Militaru, îşi făceau de cap. Ulterior, acesta a dispărut din prim-plan, iar lucrurile s-au mai relaxat, dar „urmele” sale pesemne că au rămas. Când Victor Ponta s-a apucat de Facultatea de Drept, instituţie de elită bine observată, Adrian Năstase, cel care este considerat public descoperitorul „micului Titulescu”, era deja ministru de Externe. Nu la mult timp, un fost aghiotant al generalului Militaru, generalul Dumitru Cioflină, devenea şeful Statului Major General al Armatei Române, în vremurile când titularul acestei funcţii era atotputernic. Peste ani, tânărul procuror Victor Ponta, coleg cu alt tânăr procuror, Cristian Panait, avea să lase magistratura pentru o carieră politică. Membru în Cabinetul Năstase, s-a întâlnit pe holurile Palatului Victoria cu generalul Dumitru Cioflină, consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului, dar şi cu prietenul acestuia, Viorel Hrebenciuc, un pilon al PSD-ului de ieri.

PROIECTUL „VICTOR PONTA”
După perioada petrecută în Guvernul Năstase, Victor Ponta căpătase deja o experienţă remarcabilă, având cunoştinţă despre atâtea şi atâtea secrete guvernamentale, că doar condusese Corpul de Control. L-a văzut în acţiune pe mentorul său, Adrian Năstase, cum şi-a expus viziunea de privatizare a economiei şi a schimbat impresii revoluţionare, şi nu numai, cu tatăl socru, Ilie Sârbu. Din 2004, după căderea în dizgraţie a lui Adrian Năstase, care a fost salvat totuşi într-un post de parlamentar, în urma alegerii în colegiul Mizil (oraş care depinde cu totul de Uzina de transportoare militare), Victor Ponta a părut o vreme în derivă. Înţelepciunea politică a lui Ilie Sârbu şi a altor vechi observatori ai lui Ponta l-a transformat într-un „cocoş“ veritabil în lupta pentru preşedinţia PSD împotriva lui Mircea Geoană. Numai că toată această construcţie făcută cu migală a deraiat vara aceasta. Ambiţia de a lua faţa lui Traian Băsescu la Consiliul European a fost prima şicană pe care şi-a făcut-o singur. Scandalul plagiatului şi modul agresiv de a se apăra cu tot felul de comitete şi comiţii a fost semnalul că, uneori, mai ales când grăbeşti „coacerea”, sunt inevitabile greşelile. Apoi disperarea de a-l răsturna pe Traian Băsescu, prin joaca de-a ordonanţele de urgenţă şi referendumul, cărora li s-a suprapus brambureala cu numirea miniştrilor pentru anumite portofolii, l-a afectat continuu pe Victor Ponta. Prea prins de exemplele sale revoluţionare din anii 90, nu a înţeles deloc că timpurile şi metodele s-au schimbat, iar cearta cu aliaţii României, care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de ce se întâmplă la Bucureşti şi dacă angajamentele României mai sunt valabile, în condiţiile unor mesaje ale USL tot mai favorabile Moscovei, nu-i aduce nimic bun. A putut să vadă că nici măcar familia politică europeană nu-l sprijină necondiţionat şi nu mai vrea să îşi ţină congresul la Bucureşti. Dar Victor Ponta este tânăr şi se poate salva politic pentru viitor, dacă va face pasul înapoi înainte de a-l mânca de viu colegii de partid, dacă îşi va pune cenuşă în cap referitor la plagiat şi-şi va cere scuze profesorului coordonator (sic!), Facultăţii de Drept, etc şi dacă va ispăşi penitenţa de rigoare, gândindu-se îndelung şi la opoziţia libiană. Aceasta înseamnă şi să nu se mai repeadă la telefon imediat ce îl sună Viorel Hrebenciuc.

VARIANTĂ PENTRU UN PSD CU SUFLU NOU
Pentru ca stânga să îşi domolească picajul şi să îşi refacă forţele, PSD are nevoie de altceva în acest moment. Dacă Victor Ponta nu mai este o soluţie, cu atât mai puţin sunt baronii încurcaţi în dosare DNA sau plini de exotism, precum Radu Mazăre, Marian Oprişan, Marean Vanghelie, Liviu Dragnea ş.a.m.d. Mai mult ca niciodată PSD are nevoie de credibilitate internaţională, politic vorbind dinspre zona aliată euroatlantică şi mai puţin dinspre cea moscovită. Echilibrul poate fi adus de către George Cristian Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD. Când George Maior era, ca însărcinat cu afaceri în Irlanda, un tânăr diplomat român cu studii masterale la Washington şi tată fost ministru, un politician de frunte şi fost procuror general de la Dublin, Peter Sutherland, deja era implicat de decenii, cu tot sufletul, în construcţia spaţiului euroatlantic. A fi în raza de acţiune şi a împărtăşi din ideile lui Peter Sutherland reprezintă un lucru extraordinar de important pentru oricine, deoarece irlandezul a fost o perioadă lungă şeful secţiunii europene a influentei organizaţii globale, Comisia Trilaterală, iar astăzi este preşedinte non-executiv la Goldman Sachs International. Eforturile de promovare a euroatlantismului făcute de George Maior în perioada ce a urmat mandatului din Irlanda, şi anume celei de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, dar şi celei de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), sunt foarte bine cuantificate la nivel internaţional. Să nu uităm că nu de mult Comisia Trilaterală şi-a susţinut o întâlnire anuală la Bucureşti.

RETRAGEREA STRATEGICĂ A LUI PONTA
Atuul pe plan intern al lui George Maior este poziţia de director al SRI, din care cunoaşte, în amănunt, realităţile româneşti, iar acest lucru îl avantajează inclusiv în interiorul PSD. „Baronii” nu-i pot reproşa în acest moment că a fost pro-băsist, fiindcă în timpul crizei politice a stat deoparte şi a părut, din exterior, a înclina balanţa spre USL. Apoi, pe George Maior îl leagă o prietenie şi o relaţie de rudenie cu Victor Ponta, iar preşedintele interimar Crin Antonescu a arătat că are încredere în el. De asemenea, în prima ieşire publică după suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, acesta nu a criticat serviciul de informaţii, ci a apreciat neutralitatea lui. George Maior mai are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupţie şi că, mai mult, a sprijinit justiţia ca director al SRI. Pe de altă parte, George Maior are de gestionat o scurgere de informaţii din interiorul serviciului, apărută public în timpul directoratului său şi care vizează documente anterioare preluării mandatului dintr-o acţiune a SRI de urmărire a activităţii editoriale și dezvăluire a unor afaceri ale unor oficiali ai serviciului făcute chiar asupra subsemnatului. Această scurgere este de natură a pune la îndoială capacitatea autorităţii naţionale în domeniul protecţiei informaţiilor secrete de stat, cât şi a intereselor operative ale SRI, lucru cumplit acum, când în Siria şi Iran temperatura de fierbere a atins cote alarmante pentru ONU, UE şi NATO.
În acelaşi timp, o problemă gravă neelucidată este moartea violentă în Penitenciarul Coldea a lui Sorin Crivăţ, fost funcţionar ministerial şi despre care există serioase supoziţii (*), din rapoartele sale devenite publice, că a fost ofiţer acoperit al SRI.
Odată depăşite aceste obstacole, George Maior poate fi varianta-surpriză a lui Traian Băsescu pentru funcţia de premier. Astfel, preşedintele Traian Băsescu poate demonstra că, în perioada pe care o mai are de mandat, va opta pentru soluţia naţională care oferă garanţii aliaţilor, predictibilitate şi stabilitate internă şi va reconsidera SRI-ul după momentul de cumpănă anterior de alegere ca premier a directorului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Paşii de urmat ar fi o retragere a lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi rămânerea sa ca şef al partidului, care se va ocupa cu atenţie de pregătirea alegerilor. George Maior este cel care poate revitaliza PSD-ul şi opri scăderea partidului în sondaje, iar acest lucru îi va face bine lui Ponta însuşi. Varianta Ioan Rus este posibilă, dar n-are anvergura celei a alegerii lui George Maior şi ar fi controversată în partid. După aceea, ca prim-ministru, George Maior are tot aparatul guvernamental la îndemână să îl facă vizibil.

George Maior are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupție și că a sprijinit justiția ca director al SRI.

Sursa: Q Magazine

(*) Document Lumea Justitiei

Apelul ierarhilor ardeleni pentru mentinerea orei de religie la liceu

Sinodul Mitropolitan, reluând apelul public al Mitropolitului Bartolomeu din 6 februarie 2008 adresat ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru mentinerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu in ciclul liceal, reaminteste tuturor factorilor politici si sociali responsabili ca Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului si nici a Bisericii ca institutie; ea este un dat fiintial al poporului român, pastrat de-a lungul a doua milenii, marturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989 si nu poate constitui obiect de negociere si compromisuri.
In consecinta, ierarhii ardeleni cer ca ora de religie sa fie predata in intregul ciclu primar, gimnazial si liceal, adica in clasele I-XII, si adreseaza un apel catre Bisericile surori, catre opinia publica din România, catre parintii carora nu le este indiferenta soarta copiilor lor si a societatii de mâine si nu in ultimul rând catre elevi sa-si exprime sau reinnoiasca demersurile pentru pastrarea neatinsa a orei de religie in scoala. De asemenea, apelul se adreseaza si tuturor institutiilor statului ca sa-si asume responsabilitatea in rezolvarea acestei probleme de importanta vitala pentru existenta si destinele poporului român.

Subsemnez!

Foto: Cristina Nichitus

Adomnitei, pe urmele anti-crestinilor


Cluj-Napoca, 6 februarie 2008

S c r i s o a r e d e s c h i s a

Domnului CRISTIAN ADOMNITEI

Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

Stimate Domnule Ministru,

Constat cu surprindere ca noul Proiect al Legii Invatamantului din Romania, prin articolul 10(1), elimina religia ca obiect de studiu in ciclul liceal, cu toate consecintele de rigoare, ceea ce reprezinta un regres fata de Legea Invatamantului din 1995, care prevedea in articolul 9 (1) ca „planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun”.

Ca unul care a facut parte din generatia si structura „Grupului de Reflectie pentru Innoirea Bisericii” (1990-1992), imi iau permisiunea de a-mi reinnoi pledoaria pentru mentinerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu in ciclul liceal, iar pentru aceasta nu voi aduce alte argumente decat pe cele invocate de noi in apelul „Religia in scoala”, publicat in ziarul „Romania libera” din 6 iulie 1991, al carui ecou se regaseste in Legea nr. 84 din 24 iulie 1995, care se dovedeste si astazi, dupa 13 ani, tot atat de actual si pe care, in consecinta, vi-l prezint mai jos.

Cu stima,
†Bartolomeu V. Anania
Arhiepiscop si Mitropolit

RELIGIA IN SCOALA

Problema invatamantului religios in scolile de stat, departe de a fi fost rezolvata, continua sa ramana deschisa si sa constituie o tema de neliniste si ingrijorare pentru o foarte mare parte a opiniei publice romanesti.

Se stie ca in primele trei luni ale anului 1990 demersurile oficiale ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ale Ministerului Cultelor au ramas fara rezultat.

La 3 aprilie 1990, Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii si-a conjugat eforturile cu ale celor doua institutii si a obtinut din partea Ministrului Invatamantului si Stiintei[1] acordul de principiu ca ora de religie sa fie predata obligatoriu la clasele I-XII, cu un statut bine definit in cadrul programei de invatamant, tinandu-se seama si de principiul pluriconfesional.

Salutat si insusit de Sfantul Sinod, acest acord a ramas in faza de virtualitate; printre alte cauze, mai mult sau mai putin obscure, nu pe ultimul loc au fost si inertiile birocratice care continua sa staruie, neclintite, si in structurile noastre bisericesti.

Dupa alegerile din 20 mai 1990, conducerea Ministerului Invatamantului si Stiintei a adoptat o formula ambigua si aleatorie, al carei caracter restrictiv este mult mai transparent decat invaluirile fals-generoase cu care ne obisnuise un anumit limbaj al ateismului comunist. Ora de religie devine disciplina de „educatie moral-religioasa”; predarea e limitata la clasele I-VIII; statutul ei se dilueaza in termeni vagi ca „facultativ” si „optional”; instructiunile Ministerului precizeaza ca in predarea ei nu poate fi vorba de „catehizare” (adica de instruirea religioasa a elevilor), ci numai de „valorile moral-educative, istorice si culturale” (ca si cum o morala ar putea sa existe fara suportul ei doctrinar!); „acceptarea” acestei discipline pare un act de bunavointa, un fel de hatir al guvernantilor fata de revendicarile postrevolutionare.

Consecintele: Religia in scoala a ramas la bunul plac al inspectoratelor judetene si directorilor locali, care nu in putine cazuri se prevaleaza de lipsa ori de insuficienta unor „instructiuni” de la centru; acolo unde este predata efectiv, ea pare mai mult tolerata si capata un caracter de semiclandestinitate; cei ce o predau, atat preoti cat si mireni, se resimt de aproximatia unui statut incert; dupa un an si jumatate de la Revolutie, profesorii voluntari nu au la dispozitie nici cel putin o programa analitica bine intocmita si eficienta, care sa suplineasca partial lipsa manualelor.

In proiectul de Constitutie, majoritatea parlamentara expediaza problema religiei in scoala printr-o formula de maxima generalitate, ignorand astfel imperativele spirituale ale neamului si acordand audienta celor ce, prin tot ce scriu si vorbesc, confunda religia cu ideologia si dau dovada ca despre religie nu stiu mai mult decat au invatat la orele de marxism.

Pe de alta parte, insusi Sfantul Sinod, prin recenta „Comisie speciala pentru educatie moral-religioasa in invatamantul de stat”, manifesta o induiosatoare grija ca lucrarile si concluziile acesteia sa se pastreze cu strictete in limita dispozitiilor restrictive ale Ministerului Invatamantului si Stiintei, inclusiv interzicerea catehizarii elevilor. Acest duh de obedienta, care parea depasit prin declararea solemna a autonomiei bisericesti, este cu atat mai inexplicabil si intristator cu cat el poarta si girul unor ierarhi tineri, de curand intrati in Sinod.

Din punctul nostru de vedere:

1. Ora de religie in scoala nu constituie un deziderat nou, postrevolutionar, ci restaurarea statutului ei de pana in 1948; ea nu se cere introdusa, ci reintrodusa in invatamantul de stat ca disciplina in serviciul binelui public, menita acum sa contribuie cu prioritate la vindecarea racilelor sociale, cum sunt delincventa si criminalitatea.

2. Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului si nici a Bisericii ca institutie; ea este un dat fundamental al poporului roman, pastrat de-a lungul a doua milenii si marturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989. Daca actuala putere statala si-a propus si a fagaduit sa-i inapoieze poporului roman bunurile ce i-au fost furate de dictatura comunista, e de neinteles de ce-i retrocedeaza pamantul, dar refuza sa-i restituie cerul.

3. Redresarea sociala, economica si politica a poporului roman va fi imposibila fara temeiul moralei religioase, singura capabila sa-i redea echilibrul si sa-l realinieze unei Europe de straveche traditie crestina. Oare cat va mai trebui sa fie repetat adevarul incontestabil ca religia nu este o achizitie evolutiva istorica, ci un dat constitutiv al conditiei umane? In acest proces de innoire, Biserica e obligata sa-si fortifice vocatia misionara, iar Scoala, ca institutie fundamentala pentru instruirea si educarea poporului, trebuie sa-si recapete vechiul ei rol de vehicul al valorilor crestine.

4. Cerem ca Parlamentul (Adunarea Constituanta), Guvernul, Ministerul Invatamantului si Secretariatul de Stat pentru Culte sa reia problema orei de religie in scoala, s-o examineze cu toata seriozitatea si s-o rezolve prin legiuiri care sa-i redea si sa-i garanteze statutul pe care l-a avut inainte de dictatura comunista atee.

5. Cerem ca Sfantul Sinod sa adopte o pozitie ferma asupra acestei probleme, cel putin in spiritul hotararii sale din 3 aprilie 1990, careia i se pot adauga punctele noastre de vedere date publicitatii la 13 august si 23 septembrie 1990. Ca drept al poporului roman, ora de religie nu poate constitui obiect de negociere si compromisuri, mai ales din partea unei puternice Biserici majoritare, care este nu numai depozitara doctrinei si traditiei, dar si principala raspunzatoare pentru innoirea spirituala a natiunii.

6. Cerem ca ora de religie sa fie predata in intregul ciclu primar, gimnazial si liceal, adica in clasele I-XII. Adolescentul nu poate fi abandonat tocmai la varsta crizelor personale de tot felul, cand intrebarile devin cruciale. Nimeni nu-i poate tagadui tanarului de mai tarziu dreptul la optiune, dar nu exista optiune fara cunoasterea fiintei umane in intregul ei. Daca in structura invatamantului public exista destule discipline predate inca in spirit materialist-ateu, ora de religie implineste cel putin principiul echitatii. […]

7. Cerem ca ora saptamanala de religie sa aiba caracter obligatoriu, facultativa fiind doar dispozitia elevilor de a-si insusi materia predata. Respectarea libertatii lor poate fi tradusa printr-un sistem limitat de notare, intre maximum 10 si minimum 5, ceea ce inseamna rasplatirea celor buni, dar nesanctionarea celor dezinteresati; la religie nu se ramane corigent, iar repetenta e de alta natura decat cea didactica.

8. Facem apel catre Bisericile surori, catre Asociatiile, Conferintele, Ligile si Fratiile crestine, catre opinia publica din Romania, catre parintii carora nu le este indiferenta soarta copiilor lor si a societatii de maine, sa-si exprime sau reinnoiasca demersurile pentru reintroducerea orei de religie in scoala, adresandu-se tuturor forumurilor bisericesti si statale in a caror competenta se afla rezolvarea acestei probleme de importanta vitala pentru existenta si destinele poporului roman.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

2 iulie 1991

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova