Posts Tagged ‘Mihai Eminescu’

Calendarul Mărturisitorilor – 2023 – de la ActiveNews – PDF/FOTOGRAFII de Ziua Unirii Principatelor Române. La Mulți Ani!

CALENDARUL MĂRTURISITORILOR – 2023 – Cadoul ActiveNews de Ziua Unirii Principatelor Române – PDF/FOTOGRAFII. La Mulți Ani!

CALENDAR ActiveNews 2021 de Ziua în care Eminescu înființa Societatea CARPAȚII

Cu ocazia Zilei de 24 ianuarie, când Mihai Eminescu înființa alături de alți prieteni, scriitori și jurnaliști naționaliști Societatea Carpații pentru unirea tuturor românilor ne-am gândit să vă oferim cadou Calendarul ActiveNews 2021 disponibil aici pentru descărcare gratuită și tipărire pentru uz personal în variantă PDF.

În Calendarul ActiveNews 2021 am folosit fotografii din cadrul Concursului cu premii „Dulcea Românie”, realizate de studentele Ecaterina Sălceanu și Nicoleta Osiceanu și fotografii Horia Cătălin Constantinescu, Dina Voicu, Vlad Herman, Justin Mihail, Florin Albișoru, Valeriu Leonov, Alexandru Privigyei, Octavian Chende, Ludmila Talmazan, Max Malloy, Cristina Nichituș Roncea, precum și un portret al lui Eminescu colorizat de artistul fotograf Florin Roștariu. Mulțumim Fundației Justin Pârvu pentru sprijin, tuturor fotografilor, precum și partenerilor noștri din cadrul Concursului, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Artiștilor Fotografi din România.

Așadar, dacă doriți un Calendar de perete cu fotografii frumoase din România Mare, îl pueți descărca de aici:

CALENDARUL ACTIVENEWS 2021

Calendarul mai poate fi vizionat sau/și descărcat de la Scribd:

Calendar ActiveNews 2021 by ActiveNews Romania on Scribd

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România: Victor Roncea este noul redactor șef al ActiveNews

Începând din 20 septembrie 2020, jurnalistul Victor Roncea este noul redactor șef al ActiveNews. Victor Roncea este ziarist din 1990, când a debutat ca fotojurnalist în revista Glasul a Ligii Studenților și la ziarul România liberă, ca reporter.

A participat activ la evenimentele din decembrie 1989 și a fost unul dintre organizatorii Pieței Universității 1990, eveniment omagiat recent prin expoziția Fenomenul Piața Universității – 30 de ani, desfășurată la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. După Mineriada Regimului FSN-GDS din iunie 1990 s-a refugiat în Statele Unite, unde a fost corespondent de presa pentru România liberă. A mai lucrat la ziarele Mișcarea, Ultimul Cuvânt și Evenimentul Zilei și a fost șef de departament și senior editor la ziarul ZIUA și redactor șef adjunct la ziarul Curentul. Este cercetător extern CNSAS din anul 2006 și publică din descoperirile sale din arhivele Securității și ale SSI în Evenimentul Istoric.

A dezvoltat mai multe proiecte naționale online și a scris, editat și coordonat 15 lucrări de specialitate, pe teme geopolitice, istorice și jurnalistice, cea mai recentă dintre acestea fiind Convorbiri cu Părintele Justin: „De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul” (Petru Vodă, 2020). Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al mai multor organizații civice și profesionale românești și internaționale și a primit mai multe premii pentru activitatea sa, cel din urmă fiind Premiul „Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan” conferit de Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopia Covasnei și Harghitei, „în semn de prețuire și recunoștință în sprijinirea Bisericii Ortodoxe, a școlilor în limba română și a instituțiilor de cultură românești din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul Proiectului Români pentru Români”.

În privința liniei pe care o va adopta la ActiveNews, Victor Roncea a făcut trimitere la articolul de fond al ziarului Timpul din 20 mai 1883, scris de marele nostru înaintaș Mihai Eminescu, care se încheie astfel: „Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit; aceasta o simțim noi înșine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim și, dacă dinastia va împărtăși direcția de mișcare a poporului românesc, o vom și face. Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în țara noastră, când e vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiunile noastre, care ne leagă de Occident și pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmașii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atât de tari în hotărârile noastre ca și în trecut”. Doamne, ajută!

UZPR

Alături de Mihai Tîrnoveanu, reclamat de un ungur dement la CNCD pentru Mihai Eminescu – Românul Absolut și Calea Neamului. FOTO-DOCUMENTE / VIDEO UPDATE

CNCD nu mai are ce face pe banii noștri și s-a gândit să pună oamenii pe drumuri în urma reclamației unui ungur dement (*), cu simpatii teroriste, care se răfuiește cu Mihai Eminescu – Românul Absolut și ucenicul său, Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului, o organizație filantropică de toată isprava, care de circa cinci ani de zile suplinește rolul statului român în teritoriile semi-ocupate Harghita, Covasna și Mureș, unde ajută bisericile românești, tineri studioși și bătrâni nevoiași. Sau sărbătorește cum se cuvine Centenarul Eliberării Budapestei, la Arcul de Triumf.

Adresa la care ne deplasăm azi, 27 August 2019, la orele 10.00, pentru a constata cum demența a devenit aproape lege în România, drept pentru care e luată serios în seamă de o autoritate de stat “autonomă” (foto-document mai jos), este Piața Valter Mărăcineanu Nr. 1 – 3, etaj 2, Sector 1, Cișmigiu, București.

Desigur, vrem și să aflăm chiar de la Mihai Tîrnoveanu – “Discriminatorul”, în ce a constat apărarea sa în fața organelor scoase din “1984”.

Articolul clasic al lui Mihai Eminescu, pentru care este incriminat azi Mihai Tîrnoveanu este:

Ungaria, un palat de spume mincinoase. ECUILIBRUL – articolul pentru care a fost urmarit Eminescu de organele unguresti, la 20 de ani

(*) DEX – demént, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

PS: Reclamantul, Arus Zsolt, este un militant activ pentru autonomia “Ținutului Secuiesc”, vicepreședinte al “Consiliului Național Secuiesc” și președinte al Fundației Szekler Monitor. Anus Zsolt a participat și la manifestațiile de protest față de sentința de condamnare definitivă a lui Beke Istvan Attila și Szocs Zoltan, extremiști HVIM acuzați de DIICOT de activități teroriste antiromânești și condamnați la 5 ani de închisoare cu executare. Cei doi au vrut să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, fiind condamnați pentru infracțiunea de „acte de terorism” îndreptate împotriva românilor care aniversau de 1 Decembrie 2015 Ziua Națională la Târgu Secuiesc, manifestație organizată tot de Mihai Tîrnoveanu și Calea Neamului.

Roncea.Ro

Vedeți și: CNCD ar vrea să interzică publicistica lui Eminescu și chiar și cântecul Noi suntem Români. Mihai Tîrnoveanu reclamat la CNCD de un ungur cu simpatii teroriste pentru Eminescu și credința în Biruința Neamului Românesc

UPDATE: EXCLUSIV. Apărarea lui Mihai Tîrnoveanu în fața CNCD. “Mihai Eminescu este chintesența acestui neam!” Președintele Asociației Calea Neamului a desființat acuzele false ale extremistului maghiar Anus Zsolt. DOCUMENT / VIDEO

Legendarul Radu Theodoru: “Opera Politică a lui Mihai Eminescu este esența Istoriei Românilor. A Istoriei trecute, prezente și viitoare. A eternității”. VIDEO Victor Roncea


Veteranul de război și legendarul explorator, scriitor și general Radu Theodoru, în vârstă de 96 de ani, ne-a mărturisit la 28 iunie, data fatidică a primei arestări a lui Mihai Eminescu, crezul său despre Românul Absolut:

„Eminescu este Biblia Românismului”, spune generalul. „Eminescu reprezintă pentru mine esența românității. Pe masa mea de lucru există Biblia și Eminescu – Opera Politică. Aceasta este esențială. Aceasta ne reprezintă. Opera Politică are valoarea permanenței, a eternității. Aceasta e România, prezentă, trecută și viitoare: Eminescu. E Biblia Românității. Acesta este Eminescu! Pentru mine, Opera Politică a lui Eminescu este esența Istoriei Românilor. Nu numai a Istoriei trecute. Nu. A Istoriei trecute, prezente și viitoare”, ne spune Radu Theodoru în exclusivitate. 28 iunie este una dintre cele mai triste zile din istoria românilor pentru că este și ziua când am pierdut Basarabia, în 1940, consemnează Glasul Istoriei. Opera Politică a jurnalistului Eminescu – “esența Istoriei Românilor” – poate fi găsită în forma sa integrală, sub forma editată de Academia Română și preluată de la vrednicul de pomenire academician Dimitrie Vatamaniuc, la www.Mihai-Eminescu.ro.

La 28 iunie 1883 are loc percheziționarea și devastarea tuturor sediilor odată cu desființarea de către Guvern a Societății Carpații, prin care prim-redactorul ziarului conservator „Timpul” Mihai Eminescu milita, inclusiv cu mijloace clandestine, pentru unirea Transilvaniei cu Țara Mamă în proiectul „Dacia Mare”.

Societatea Carpații era pregătită inclusiv pentru operațiuni armate, după cum relevă eminescologul Theodor Codreanu, și număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureș și Crișana, teritorii românești aflate sub ocupație străină, cât și, evident, din ceea ce Societatea Carpații numea “România liberă”. Agenții secreți ai imperiilor urmăreau îndeaproape activitatea lui Eminescu în cadrul organizației naționaliste, așa cum demonstrează numeroasele raporte descoperite în Arhivele de la Viena. La 28 iunie 1883 este expulzat din România Émile Galli, directorul ziarului francez din București „L’Indépendence roumaine”.

La 28 iunie 1883 P. P. Carp, membru marcant al Lojii Steaua Românie și al Junimii, se afla la Viena în calitate de ministru plenipotențiar pentru a negocia un tratat secret cu Austro-Ungaria (la care aderă și Italia și Germania), de unde îi scrie lui Titu Maiorescu depeșa care a dus la anihilarea incomodului ziarist naționalist de la Timpul: “Mai potoliți-l pe Eminescu!”. 28 iunie era și ziua de naștere a lui Petre Carp, deci se poate spune că i s-a făcut un cadou pe măsura rangului său. La 28 iunie 1883, Eminescu s-a aflat la Capșa, local pe care nu îl frecventa de obicei.

Cercetătorul Dan Dulciu ne arată că la Capșa se afla la acea dată primul sediu al Legației SUA în România, de unde se și trimiteau telegramele diplomatice spre Departamentul de Stat. Aici locuiau și alți diplomați străini, nu numai cel american. Ambasadorul SUA pentru România și Balcani era dr. Eugene Schuyler, un foarte bun cunoscător al Rusiei și al situației spațiului de securitate de la Gurile Dunării și Marea Neagră, cu care Eminescu se întâlnise personal și discutase aproape până la miezul nopții, cu numai cinci zile în urmă, pe 23 iunie, la Titu Maiorescu acasă, conform jurnalului acestuia.

La 28 iunie 1883 expira un „ultimatum” dat de Austro-Ungaria după ruperea pentru 48 de ore a relațiile diplomatice cu România. La 28 iunie 1883 Germania amenință România cu războiul printr-o scrisoare amenințătoare trimisă de Bismark Regelui Carol I. La 28 iunie 1883, Carol I îi scrie de la Sinaia tatălui său, Karl Anton de Hohenzollern: „Dacă tonul presei românești este extrem de regretabil, cel al ungurilor a ajuns la limita nerușinării, aceștia cer cu o nemaiauzită nerușinare pur și simplu anexiunea /noastră/. În Germania, din nefericire, nu intră ziare scrise în limba maghiară, care aici sunt foarte răspândite, altminteri românii ar fi tratați cu mai multă indulgență. Germanii iubesc banii românești, dar se năpustesc cu lovituri de bâtă asupra țării”, afirma Regele. Evenimentele în cascadă survin după ce, așa cum ne arată eminescologul Nae Georgescu, “raporturile diplomatice ale Regatului României cu Puterile Centrale s-au înrăutățit brusc după sărbătorile de la Iași din 6 iunie, când la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare, în prezența lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (mai ales de către Petre Grădișteanu)”. Pe 6 iunie 1883, și tot la Iași, în acea seara, Eminescu recită pentru prima și ultima oară poemul național “Doina” în fața junimiștilor.

Tot în aceeași zi moare, în urma regimului la care a fost supus, camaradul său de luptă pentru România Mare, teologul și admirabilul compozitor Ciprian Porumbescu, cu care Eminescu se cunoscuse la Putna, la mare reuniune a tinerilor români din spațiul românesc, liber sau ocupat, la rândul său militant pentru “Dacia Mare” în cadrul Societății Arboroasa a românilor din Cernăuți. Peste numai 22 de zile, în contextul geopolitic încărcat și întunecat prezentat succint mai sus, Eminescu este condamnat la moarte civilă, după cum scrie profesorul Nae Georgescu, și este declarat nebun și internat cu forța la Sanatoriul Doctorului Șuțu, unde, peste alți șase ani avea să moară în condiții neelucidate până azi, așa cum demonstrează în studiile sale eminescologul Constantin Barbu.

La 28 iunie 1883, Eminescu scria, în ultimul editorial din Timpul: “Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa”. Și răzbunarea a venit.

28 iunie 1883 consemnează practic prima arestare politică sub pretext psihiatric a unui ziarist român, pentru crezul și adevărurile sale, formulă uzitată apoi adesea de regimul comunist. Iată de ce Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a propus ca această zi să fie declarată oficial Ziua Națională a Ziaristului Român. Eminescu și colegii săi sunt, cu adevărat, așa cum el însuși scria, “agenții unei lumi viitoare”, “agenți ai istoriei” (un concept întâlnit și la Eliade), agenți ai Marii Uniri realizate la 1 Decembrie 1918. An în care, dacă nu era asasinat în 1889, Eminescu ar fi împlinit doar 68 de ani (respectiv 69, dacă luăm în considerare data reală a nașterii sale, 20 decembrie 1849) și ar mai fi creat și militat pentru România Mare încă mulți ani.

Victor Roncea

Va urma

Apărut și la ActiveNews

PĂRINTELE JUSTIN a murit în aceeaşi zi cu EMINESCU: 16 iunie. Adevăruri ascunse. Pomenirea lor la Petru Vodă – VIDEO. 130 de ani de la uciderea lui Mihai Eminescu

Ne-ar fi plăcut să avem şi o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliţie din redacţia “României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinereţe, pe când se războia cu ungurii în “Federaţiunea”, până la deplina maturitate a gazetarului de forţă şi de geniu, care zguduia din temelii eşafodajul veneticilor “roşii”, liberalii, dar şi al conservatorilor trădători, la ziarul “Timpul”. În schimb avem această imagine doar printr-o mască mortuară, din care răzbate chipul de Hrist al Românului Absolut, chinuit şi răstignit pe Golgota Neamului Românesc.

Se împlinesc azi 130 de ani de la moartea determinată de factori externi a lui Mihai Eminescu, respectiv otrăvirea cu mercur până la colapsul organismului. Deşi au trecut atâţia ani, în care specialiştii au putut consulta temeinic toate datele corecte ale biografiei gânditorului naţional, atât data sa de naştere – cea reală, 20 decembrie 1849, după cum o consemnează chiar tatăl său, căminarul Gheorghe, în Psaltirea familiei -, cât şi cea a morţii – în acest caz, 16 iunie 1889 -, sunt colportate falsificat în spaţiul public.

Motivul, în ce priveşte data morţii, este acoperirea de către urmaşii celor care l-au prigonit a grabei suspecte cu care a fost înmormântat Mihai Eminescu, la doar o zi după moartea sa, pe 17 iunie. Aşa, mintea bietului român moleşită cu avalanşe de informaţii false, nu mai reacţionează când vede că pe 15, chipurile, ar fi murit, şi pe 17 a fost îngropat. Par trei zile, aşa cum cere tradiţia şi cum este normal: 15, 16 şi 17. Dar nu sunt! Eminescu, după cum o spun înaintaşii noştri şi colegii lui, gazetarii vremii, a fost descoperit mort pe 16 iunie dimineaţa. Într-o vineri. Prietenii şi contemporanii săi l-au pomenit după moartea sa întotdeauna la 16 iunie. Corneliu Botez, unul dintre primii săi biografi, îi înscrie foarte clar pe coperta volumului “Omagiu lui Eminescu” – foto mai jos – , apărut la 20 de ani de la moartea jurnalistului şi poetului naţional, data corectă: 16 iunie 1889. De altfel, după cum consemnează presa vremii, la 16 iunie 1909 merseseră în pelerinaj la mormân­tul de la Cimitirul Bellu oamenii de cultură importanţi ai mo­mentului: Dimitrie Anghel, G. Coşbuc, Şt. O. losif, G. Murnu, I. Slavici, Chibici-Râmneanu, I. Scurtu, A. Stavri, Carol Stork. Placa de pe locul în care a fost nefastul Institut “Caritatea” al medicului-asasin Şuţu, din strada Plantelor, consemnează aceeaşi dată: 16 iunie.

Profesorul Nae Georgescu, renumitul eminescolog, ne relevă surse de presă sincrone care vorbesc de noaptea de 15 spre 16 iunie, când Eminescu trezeşte medicul de gardă pentru a cere un pahar de lapte după care îl cheamă şi pe doctorul Şuţu să-i vorbească. Revista “Familia” titrează, după “Românul”: „Ieri, vineri (16/28 iunie) dimineaţa, el ceru să i se dea un pahar cu lapte şi ceru să i se trimeată dr. Şuţu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momente de luciditate; doctorul întrebându-l că cum se simte, Eminescu rãspunde că are dureri în tot corpul, cari îi căşuneazã mult rău. Din nenorocire… aceste momente lucide n-au ţinut mult, cãci dupã o jumătate de oră bietul Eminescu începu din nou sã… aiureze. D-rul Şuţu căută sã-l linişteascã şi poetul se duse să se culce. Nu trecu nici o orã, când d-rul Şuţu intră din nou la el, de astã dată îl gãsi întins, fără nici o suflare.” Cum ar fi putut un ziar al vremii – care, pe deasupra, l-a avut adeseori pe Eminescu în vizor – să se înşele cu o asemenea ştire de importanţă naţională?

Dar cum a ajuns din nou Eminescu la Institutul Caritatea al doctorului Şutu, după ce în acelaşi stabiliment îşi începuse ispăşirea condamării la moarte civilă, în 28 iunie 1883? A fost adus (tot) de Poliţie, după cum amintesc alţi colegi de presă de-ai lui Eminescu. Acţiunea s-a petrecut în ianuarie – februarie în urma articolului său publicat in „România liberă” din 13 ianuarie 1889 – ultimul său articol, care ne demonstrează un Eminescu total cerebral – , articol care a declanşat demisia Guvernului puţin mai târziu. Nu se „potolise”.

Profesorul Nae Georgescu a descoperit mai multe referiri la acest moment, în presa vremii: „Ziarul “Naţiunea” dă informaţii mai ample: „În urma articolului apărut ieri în România liberã, în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi dimineată. Însă, în urma asigurărilor d-lui Carp, cum că va dezavua – ceea ce a şi fãcut în numărul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu, autorul articolului în chestiune, d. Vernescu şi-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa.” Alt ziar, „Telegraful”, adaugã: „d-nii Carp şi Theodor Rosetti, faţă cu dl. Laurian [directorul Rl – n.m.], i-au declarat că articolul priveşte pe d. Eminescu”…”

Acelasi Carp era cel cu „potolirea” lui Eminescu din 28 iunie 1883, care a dus la arestarea gazetarului şi prima lui internare forţată, la acelaşi doctor Şutu, petrecută concomitent cu percheziţionarea tuturor sediilor Societăţii „Carpatii” şi apoi desfiinţarea ei, în aceeaşi zi, organizaţie cu activitate clandestină prin care Eminescu si prietenii sai militau pentru unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”, deranjând imperiile care-şi puseseră spionii şi “influencerii” locali – aka trădătorii – pe urmele lui Eminescu.

Eminescogul Nae Georgescu: “Astăzi se ia de bună data din Certificatul de deces: „cinci spre zece corente ora trei ante meridiane” – dar în ce condiţii a fost eliberat acesta, la 17 iunie (pentru necesităţi birocratice la cimitir), cu greşeli peste greşeli (poetul ar fi avut 43 de ani, tatãl său s-ar fi chemat Mihail, etc.), ca martori semnând prin punerea degetului doi sluijitori analfabeţi ai Institutului Caritatea… mai bine sã nu mai vorbim!

Data de 16 iunie este inconvenabilã pentru că indicã o grabă cu totul suspectă în privinţa ducerii la groapã: se ştie ferm că  înmormântarea la Cimitirul Bellu a avut loc în ziua de 17 iunie 1889, deci ar rezulta că nici n-a fost expus cele trei zile tradiţionale, cum este obiceiul. De altfel, ziua morţii lui Eminescu n-a putut fi mişcatã din mentalul colectiv, se comemorează şi astăzi la 15 iunie peste an”. Ar fi interesant de aflat de când si cum…

Iată cum marele “Voievod al Ortodoxiei”, Părintele Justin Pârvu, de la a cărui trecere la veşnicie, în condiţii poate la fel de determinate, se împlinesc azi 6 ani, Duhovnic care l-a iubit pe Eminescu şi a susţinut numeroase iniţiative de omagiere a marelui ziarist cât şi demersul nostru naţional început exact acum 10 ani – Adevărul despre Eminescu la 120 de ani de la ucidere – a ales să plece la Domnul în aceeaşi zi cu Eminescu, binecuvântând, aşa cum se ştie, cu ultimele sale cuvinte, România şi întreg poporul român. Mănăstirea Petru Vodă i-a pomenit împreună, într-o slujbă impresionantă susţinută de Prea Sfinţitul Basarabiei de Sud cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, stareţul lăsat de Părintele Justin, şi un sobor de preoţi, în prezenţa a mii de pelerini veniţi din toată ţara.

Dumnezeu să-i ţină împreună la dreapta Sa, cu rugăciunile lor vii pentru România, ce mult au iubit-o!

Victor Roncea

Mai jos, omagierea lui Eminescu şi a Părintelui Justin de Episcopul Basarabiei de Sud şi Apelul lui Corneliu Botez din lucrarea Omagiu lui Mihai Eminescu, apărută în 1909 şi disponibilă, într-o reeditare, AICI.

A P E L

Cu prilejul împlinirei a 20 ani dela moartea poetului Eminescu

La 16 Iunie a. c, se împlinesc 20 de ani dela moartea genialului poet Eminescu, care a încetat din viaţă în casa de sănătate a d-rului Suţu, în revărsatul zilei de 16 Iunie 1889, umplând de jale inimile Românilor de pretutindeni. Când ziua, biruitoare, se îngânà încă cu întunericul, acolo se stingeà de veci, învăluit de ,,umbra morţii eterne“, luceafărul care a aruncat o lumină atât de orbitoare pe orizonul artei române. Acolo i-a fost dat, în suferinţe cumplite, să-şi închidă pe vecie ochii, artistul cel mai desăvârşit, gânditorul cel mai profund şi sublim.

Câte nu s’au perindat în ţara noastră în curgerea acestor 20 de ani.

Câte noui talente nu s’au arătat, ce progrese n’a făcut literatura românească ridicată de dânsul la înălţimi neasemuite, dar o pană atât de măiastră ca a lui nu s’a arătat.

E o datorie, să nu lăsăm să treacă ziua de 16 Iunie a. c, fără ca acest eveniment să fie comemorat de întreaga ţară, a cărei glorie este
poetul şi de fruntaşii autorizaţi ai literaturei noastre.

Se impune deci, să se instituiască de pe acum comitete, alcătuite din bărbaţii noştri cei mai de samă, la care să se asocieze şi tineretul
universitar, pentru ca Eminescu să fie comemorat în modul cel mai impunător.

Un asemenea comitet compus din profesori, magistraţi, publicişti, etc., s’a instituit la Galaţi, după propunerea d-lui Corneliu Botez, în ziua de 19 Martie a. c. în scopul înjghebărei unui festival artistic, care va fi, în acelaşi timp, o apoteozare a lui Eminescu şi a literelor române.

Comemorarea lui Eminescu, cu deosebit ceremonial, va trebui făcută în toate oraşele şi chiar în cele mai mici târguşoare.
S’ar puteà strânge,cu acest prilej, un fond pentru ridicarea unei statui marelui poet.

Cu convingerea că această propunere va aveà răsunetul dorit de întreaga ţară, ne adresăm tuturor: admiratori şi continuitori ai operei lui Eminescu, pentru ca, punându-ne cu toţii în mişcare, să facem ca aniversarea zilei de 16 Iunie a. c. când se împlinesc 20 de ani dela moartea celui mai mare şi iubit poet naţional, să fie sărbătoarea cea mai înălţătoare a gândirei şi simţirei neamului nostru.

Rugăm pe toţi acei ce posedă date necunoscute încă din viaţă şi mai cu seamă din copilăria lui Eminescu, să binevoiască a ni le pune la dispoziţiune, spre a fi publicate, împreună cu numele celor ce ni le vor transmite, în volumul festiv ce se va tipări la Galaţi, cu ocaziunea acestei zile memorabile.

Orice comunicări se vor adresa d-lui Corneliu Botez, preşedinte de tribunal-Galaţi.

Comitetul de organizare.

Lucian Boia în Arhivele SIE și CNSAS. De la DIE și CIE la GDS și 22. Pagina 2 de pe Lista cu “Brigadierii Securității” vs volumul 2 din “Cum am trecut prin comunism”. Dilema lui Liiceanu la Humanitas

Volumul 2 din cartea de povești științifico-fantastice “Cum am trecut prin comunism” a autorului de romane de ficțiune Lucian Boia se pare că a fost deja tipărit. Volumul 1 se oprește la intrarea tânărului viitor propagandist comunist în partid și studenție. Oare ce o să facă Liiceanu acum cu al doilea volum livrat sub forma unei biografii care menține opera lui Lucian Boia la numitorul ei comun: falsificarea?

Dan Andronic are trei variante pentru patronul Humanitas și revista 22 a GDS.

Detalii și documentele, mai jos, din Evenimentul Istoric:

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Adevărata identitate a lui Lucian Boia: agent ceaușist pe spațiul extern. Boia, Ceaușescu, Occidentul, Partidul Comunist și Securitatea. Documente și dezvăluiri fulminante în România liberă

EvZ: O pagină „pierdută” dintr-un dosar al CIE se transformă într-o bombă: Istoricul Lucian Boia apare pe lista „Brigadierilor Securității”

RL: Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE

Sursa Doc: CNSAS via Roncea.Ro

Eminescu sacrificat pentru Transilvania. „Listele negre” de la Cernăuți cu Eminescu și Creangă printre luptătorii pentru Marea Unire. Nae Georgescu, Dragoș Olaru și Victor Roncea în România liberă și Revista Floare Albastră

Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883

de Nae Georgescu

În discuţia legată de arestarea lui Eminescu și eliminarea lui de la ziarul „Timpul“ și din spațiul civil și politic intră şi evenimentele acestui torid 28 iunie 1883.

Lucrurile sunt foarte complicate şi necesită explicaţii de amănunt – pe care le-am oferit în cărţile mele. Geopolitic, în această zi Regatul României schimbă orientarea politică, economică etc. tradiţională – dinspre Franţa şi Anglia către Puterile Centrale. Este vorba de intrarea noastră în alianţa secretă cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia.

După primele mele cărţi, prin anii ’90 ai secolului trecut, Alexandru Paleologu a vorbit în mod special despre ziua de 28 iunie 1883, numind-o momentul schimbării axei de interes geopolitic al României.

După aceea, Alexandru George acordă, de asemenea, o importanţă deosebită acestei zile din istoria noastră modernă. Desigur, niciunul nu face legătura cu Eminescu… Chiar şi săraca noastră istoriografie dedicată momentului, după 1994, aminteşte această zi ca pe una extrem de importantă – fără a face, desigur, nici ea – ea, mai ales! – racordarea la biografia unui… biet ziarist, în fond…

România liberă, 15 ianuarie 2019

Integral la Mihai Eminescu Ro

Eminescu sacrificat pentru Transilvania

de Victor Roncea

Ziua Culturii Naționale, care nu-și poartă încă numele complet, pentru că în Lege cineva a uitat să adauge și „Mihai Eminescu”, este, categoric, și un prilej de aducere aminte asupra idealurilor pe care le împărtășea Românul Absolut. Între acestea, poate în primul rând, a stat idealul Unirii, Eminescu fiind fără îndoială unul dintre precursorii Marii Uniri de la 1918.

În urmă cu 137 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter clandestin, semi-secret, ce-şi propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – “sprijinirea după puteri a oricărui scop şi a oricărei întreprinderi românesci” și „să producă o schimbare radicală în politica României faţă de românii din teritoriile aflate sub administraţie străină”. Societatea avea şedinţe deschise dar hotărârile tactice şi strategice erau luate în secret de membrii fondatori şi asociaţi. Intrarea în organizaţie nu era aşa uşoară; Ioan Slavici – cetăţean austriac – s-a străduit mai bine de un an să primească statutul de membru, în ciuda faptului că era prieten cu Eminescu. E drept, colaborarea sa cu serviciile de informaţii austro-ungare era un fapt cunoscut pentru apropiaţi.

În mai puţin de un an, societatea era pregătită inclusiv pentru operaţiuni armate, după cum relevă eminescologul Theodor Codreanu, şi număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureş şi Crişana, teritorii româneşti aflate sub ocupaţie străină, cât şi, evident, din ceea ce Societatea “Carpaţii” numea “România liberă”. 24 ianuarie, aniversarea Micii Unirii, prefigura, conform dezideratelor Societăţii, unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”. Aşadar, Eminescu şi colegii săi sunt, cu adevărat, aşa cum el însuşi scria, “agenţii unei lumi viitoare”, “agenţi ai istoriei” (un concept întâlnit şi la Eliade), agenţi ai Marii Uniri, realizate la 1 Decembrie 1918. An în care, dacă nu era asasinat la 1889, Eminescu ar fi împlinit doar 68 de ani (respectiv 69, dacă luăm în considerarea data reală a naşterii sale, 20 Decembrie 1849) şi ar mai fi creat şi militat pentru ţară încă (cel puţin) două decenii. Să ne gândim la faptul că Slavici, născut înaintea lui Eminescu, respectiv în 1848, a trăit până în 1925.

Eminescu a fost urmărit toată viaţa sa de jurnalist de către serviciile speciale ale imperiilor din jurul României, a afirmat și atestat eminescologul Nae Georgescu în lucrările sale. Profesorul Georgescu afirmă că Eminescu a intrat în atenţia organelor cezaro-crăieşti încă de la primele sale trei articole, publicate la 20 de ani în revista “Federaţiunea” din Pesta – Să facem un Congres, În Unire e tăria şi Echilibrul – pentru cel din urmă deschizându-i-se proces de presă.

Ulterior este remarcat de serviciile speciale austro-ungare ca unul dintre organizatorii Serbării de la Putna, din 1871, plănuită din 1870, la 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sărbătoare urmată de un congres al studenţilor români din toate provinciile româneşti.

Documentele găsite până acum în Arhivele de Stat ale Austriei arată că Eminescu se regăseşte în Rapoartele Biroului de Informaţii din Viena în numeroase rânduri. “Există circa 80 de astfel de Rapoarte asupra Societăţii lui Eminescu, dar cu siguranţă sunt mult mai multe şi prin alte arhive decât cele de la Viena”, afirmă Nae Georgescu.

Ceea ce pare ciudat unor cercetători ai vieții ascunse a lui Eminescu este de ce editorialistul conservator de la Timpul nu a fost cooptat în conspirația pentru aprobarea și semnarea acordului secret cu Germania, Austro-Ungaria și Italia și s-a recurs la eliminarea lui din 28 iunie 1883, deși acesta împărtășea cam aceleași valori germanofile cu colegii săi de partid. Raspunsul este simplu: Eminescu era germanofil până la patrie, până la Transilvania, Basarabia și Bucovina, pe care și le dorea cu ardoare acasă. Filosoful și eminescologul Constantin Barbu arată că în cadrul întâlnirii secrete de la Viena, pentru perfectarea alianței, la care au participa Regele, P.P Carp, D. A. Sturza și Brătianu, s-a condiționat părții române semnarea acordului de păstrarea actualului status-qvo al Transilvaniei. Or, din sânul conservatorilor, Eminescu era cel care agita cel mai tare steagul unirii Transilvaniei cu patria-mama. Profesorul Barbu afirmă că revolta armată contra Austro-Ungariei, la care lucra Eminescu împreună cu Societatea Carpații, se pregătea pentru anul următor arestării jurnalistului, 1884, când se aniversau 100 de ani de la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Viena lua foarte în serios toate semnalele din România Mică, până la a mobiliza trupe la graniță, în timp ce Budapesta cerea prin presa și propagnda ei oficială chiar alipirea României la Austro-Ungaria, fapt consemnat cu revoltă de Regele Carol în corespondența sa recent publicată de cercetătorul Sorin Cristescu. Să reamintim: Societatea Carpații strângea arme pentru Transilvania; sediile Societății Carpații sunt devastate și organizația este interzisă chiar pe 28 iunie 1883, ziua arestării și internării forțate a lui Eminescu.

Documentele pe care le publicăm astăzi, descoperite şi comentate de arhivistul de la Cernăuți Dragoş Olaru, întregesc Dosarul Eminescu, relevând că Viena transmitea “liste negre” ale membrilor Societătii “Carpaţii” – unde Eminescu apare pe locul patru – atât în Transilvania cât şi la Cernăuţi, locul descoperirii lor în Arhiva de Stat a regiunii Cernăuţi, F-3, inv. 1, dosar 4007.

Dacă Eminescu, pe 25 iunie, se bucura încă de viaţă prinzând un rămăşag cu amicul său Constantin Simţion, în miez de noapte, iar Slavici, în aceeaşi zi, înainte de a se fi făcut dispărut din oraş, îi trimitea lui Maiorescu o relatare confidenţială privind activitatea sa la “Carpaţii” (Augustin Z.N. Pop, op. cit, p. 133), preşedintele Bucovinei, von Alesani, primea de la Viena “lista neagră” cu indezirabilii de la Societatea “Carpaţii”. Peste numai trei zile, Societatea înfiinţată la aniversarea Micii Uniri avea să fie pulverizată iar Eminescu să devină primul jurnalist român deţinut politic anihilat prin cămaşa de forţă şi internat abuziv într-un sanatoriu, al doctorului Şuţu, unde, peste alţi şase ani, avea să fie ucis.

“Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.”, scria Eminescu în ultimul său articol de la “Timpul”, pe care în zadar i l-a lăsat în acea dimineaţă de 28 iunie 1883 lui Titu Maiorescu, protectorul său de la “Junimea”, societate catalogată de Matilda Poni drept o “francmasonerie literară” (A.Z.N. Pop – op. cit.).

“Ideia naţională la dânsul era imaginea cea mai sfântă a cugetării”, avea să spună, la înmormânarea lui Eminescu, Dimitrie Laurian, colegul său de presă de la “România liberă” şi totodată camaradul de conspiraţie pentru “Dacia Mare” de la Societatea “Carpaţii”.

Listele negre” de la Cernăuți cu Eminescu și Creangă printre luptătorii pentru Unire

de Dragoș Olaru

La 16 Mai Ministerul de Interne austriac trimitea la Cernăuţi spre cunoştinţă copia următorului document primit din Bucureşti:

“Notă, dată în Bucureşti, 16 mai 1883.

Ieri Societatea “Carpaţilor” a sărbătorit în sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revoluţiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era împodobită, ca şi la ultimul bal al Societăţii, cu stemele tuturor provinciilor româneşti, numai că de astă dată în locul tricolorului flutura drapelul roşu al revoluţiei.

Pe pereţi se puteau vedea transparante cu numele conducătorilor revoluţiei şi cu apeluri care cereau unirea provinciilor ungureşti cu patria-mamă. La banchet nu a participat nimeni din activiştii importanţi, afară de Laurean, proprietarul “României libere”, mulţi redactori, secretarul Academiei Bariţ, 4 ofiţeri în termen şi o grupă de români din Transilvania care erau ca oaspeţi.

Laurean a ţinut un toast despre unirea românilor din Transilvania cu românii din regat. Bariţ a vorbit despre regimentele militare române, despre dorobanţi şi despre muzica de regiment.

Până aproape de ora două s-au interpretat cântece naţionale ca „Deşteaptă-te, române”, „La arme” ş. a.

Azi „România liberă” a publicat un articol consacrat special acestei comemorări care s-a terminat cu următoarea frază: „Înainte! Victoria definitivă şi viitorul aparţine cauzei naţionale”4.

Într-o scrisoare din 25 iunie 1883 cu trei zile înainte de arsetarea lui Eminescu ! –, adresată de către Ministerul de Interne din Viena preşedintelui Bucovinei Alesani, este vorba din nou despre Societatea „Carpaţi” din Ploieşti cu referire directă la Mihai Eminescu. Iată care este conţinutul acestei scrisori:

„Din izvoare confidenţiale aflăm că în Bucureşti, Ploieşti, precum şi în alte oraşe mai mari ce sunt mai aproape de graniţele noastre se constituie filiale ale Societăţii „Carpaţilor”.

Membrii titulari în mare majoritate sunt foştii cetăţeni din teritoriile răsăritene ungare din Transilvania, din Banat şi din Bucovina.

Cât priveşte societatea din Ploieşti, ea are peste tot în oraşele de lângă frontieră Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte oamenii lor, care contribuie la dezvoltarea societăţii.

Aceşti agenţi vin de peste tot la Ploieşti, unde asistă la adunări, fac rapoarte, sacrificându-se orbeşte ideilor naţionale. Aceste întruniri se ţin în mare taină şi despre cele văzute acolo nu se vorbeşte nimic.

Societatea dispune de bani, care se acumulează din teritoriile noastre, precum şi de la membrii societăţii care plătesc cotizaţii.

Toată corespondenţa, exceptând poşta, se poartă numai la cererea membrilor de încredere ai societăţii.

Referindu-ne la ordonanţa din 26 mai a. c. nr. 2753/M. I., avem onoarea să Vă trimitem lista celor mai activi membri ai societăţii, care trăiesc în principalul oraş al României, precum şi în oraşele din provincie.

Viena, în 25 iunie 1883”5.

Al patrulea în lista anexată scrisorii este arătat „M. Eminescu, redactor la „Timpul”, alături de care îi întâlnim şi pe Dimitrie Laurean („redactor la „România liberă”), Al. Ciurea ( „jurnalist”), B.P. Haşdeu ( „director al Arhivelor Statului”), A. Chibici („funcţionar la Căile Ferate Române”), I. Slavici („profesor”), V. Micle („scriitoare”), V. Maniu („deputat”), T. Maiorescu („avocat”), I. Creangă („profesor”)6… Frumoasă şi simbolică această alăturare de nume!

Dragoş Olaru

România liberă, 15 ianuarie 2019

Documentele și scrisoarea pot fi găsite în facsimil la Eminescu urmărit de agenţii austro-ungari pentru “Dacia Mare” şi Societatea “Carpaţii”. DOCUMENTE de la Cernăuţi şi Viena

O versiune mai amplă a acestui articol a apărut și în Revista Floare Albastră, publicată de Centrul Cultural Spiritual Varatic aflat sub auspiciile Mănăstirii Varatic

Un vis împlinit: CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. CUVINTE DE TEMELIE: Eminescu și Ferdinand. FOTO/VIDEO: Imagini frumoase din interiorul Catedralei Naționale, în ajunul sfințirii, la Centenarul Marii Uniri

“Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face.

Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.” –Mihai Eminescu – Romanul Absolut

Mihai Eminescu pentru Catedrala Mântuirii Neamului:

“Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdauna capitală. Credem însă că, daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face escepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această escepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericei statului.”

Regele Ferdinand: “Suntem datori să ridicăm Biserica Mântuirii în capitala tuturor Românilor”

„Înfăptuindu-se unirea politică a tuturor Românilor, prin strădania atâtor minți alese și prin sângele atâtora dintre copiii cei mai buni ai neamului, aducem laudă îndreptățită lor și slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu, care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să-l preamărim din toată inima cu cântarea Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.

Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica Mântuirii pe care suntem datori să o ridicăm în capitala tuturor Românilor, ca semn de mulțumire pentru ajutorul celui Prea Înalt și ca simbol al unității sufletești a întregului neam și veșnică pomenire celor răposați pentru înfăptuirea României întregite. Iar întru aceasta slujească-se de pildă bunii noștri strămoși. Pildă să ne fie Ștefan cel Mare, care, după luarea Chiliei, mulțumi lui Dumnezeu, dătătorul biruinței, prin ridicarea Mănăstirii Putna, de unde a purces atâta duh întăritor în vremile noastre de restriște.

Pildă să ne fie făuritorul unității noastre politice de acum 318 ani, viteazul Mihai Voevod, a cărui mână s-a decleștat de pe sabia-i fulgerătoare ca să pună o nouă și puternică piatră de temelie Mitropoliei Românești din Alba-Iulia Ardealului, drept mulțumire Celui Prea Înalt pentru biruința îndreptățitei sale lupte.

Pildă să ne fie Matei Voevod Basarab, care a semănat pământul Țării cu lăcașuri dumnezeiești, ca mulțumire Celui de sus pentru ajutorul dat întru apărarea sfintelor sale năzuințe. Iar aceste lăcașuri închinatu-le-a el sfinților mucenici ostași în conștiința dreptei jertfiri a oștenilor săi. Pildă să ne fie tot șirul de strămoși, întemeietori de lăcașuri dumnezeiești, pentru binefacerile primite de sus.

În sfârșit, pildă să ne fie răposatul Rege Carol I, care și-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la noua strălucire minunile de la Argeș și Trei-Ierarhi. Căci sufletul și jertfa biruitorilor de la Plevna s-au adăugat în temelia și la frumusețea acestor altare de mulțumire și proslăvire a Stăpânului tuturor.

Noi, poporul român, am avut fericirea a conduce Țara la înfăptuirea visului de aur al strămoșilor: Unirea sa într-un singur Stat național.

Deci și sfânta biserică, care dorim a se înălța întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de țelul măreț ce l-am atins și opera tuturor Românilor, ca un simbol al unității de neam și de credință.

Neamul întreg și-a încordat vânjoasele-i brațe pentru îndeplinirea scumpului său ideal național: neamul întreg se cuvine să-și arate recunoștința către Dumnezeu, de la care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de închinare, pe care ni-l închipuim ca o podoabă a gândului artistic românesc.

Iar, pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru și pe temeiul orânduirilor canonice, cer Prea Sfințitului Sinod al Bisericii strămoșești, înalta sa binecuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ridicarea acestei Sfinte Biserici.

Și Domnul va răsplăti celor ce iubesc buna podoabă a casei sale.”

București
10 Mai 1920

Ferdinand – Regele României

Via Dacia Edenica și Roncea.Ro

Autorul mozaicului, pictorul bisericesc Daniel Codrescu:

“Pentru mine Catedrala Naţională reprezintă o încununare a unui efort multisecular al poporului român, acela de a construi o catedrală simbolică pentru toți românii. Cred că e o împreună lucrare cu înaintaşii noştri, adică cei care suntem fizic aici nu suntem singurii care am contribuit. Cred că și toate rugăciunile oamenilor au contat şi au mijlocit în fața lui Dumnezeu pentru ca lucrurile să se așeze cărămidă cu cărămidă și să ajungem astăzi să ne bucurăm de acest edificiu. E important să existe un loc reprezentativ pentru toţi românii, unde să ne adunăm, de aceea cred că în primul rând e o necesitate, nu un lux. Şi mai cred că ne va ajuta foarte mult, în aşa fel încât lucrurile să se așeze mai bine pe verticală și să ne bucurăm de această viziune a cerurilor, care este Catedrala Naţională.”

Vedeți și: Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice”. VIDEO: Turul virtual al Catedralei Mântuirii Neamului

Citiți și: Catedrala Naţională explicată: o călătorie în istorie şi viitor

Momente importante în construirea Catedralei Naționale

Programul Sfințirii Catedralei

Foto: Ziarul Lumina

IOAN AUREL POP: “Elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături. Trebuie să ținem la România. INTERVIU BURSA de Victor Roncea

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Oamenii au nevoie de educaţie ca să se umanizeze (II)

BURSA  12.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.

Partea I –  Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

Victor Roncea: Academia Română a dat un şir de mar­tiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bol­şe­vice. Cum îi evocă Academia Româ­nă? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?

Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.

“Unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă”

Victor Roncea: Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jert­fă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?

Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româ­neşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.

Primul pas este cunoaşterea martirilor este cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor

Victor Roncea: Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?

Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanis­me, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?

Victor Roncea: Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu lis­te negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?

Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Ro­mână s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.

“Parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia”

Victor Roncea: Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?

Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.

Victor Roncea: Care este dictonul dumneavostră favorit?

Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.

Victor Roncea: Ce ar putea să ne reunească?

Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.

A consemnat VICTOR RONCEA

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova