Posts Tagged ‘Mircea Platon’

O fantoma bantuie Romania: Vladimir Tismaneanu despre Restauratia “dreptei” cu Neamtu, Ungureanu si Baconschi. GDS a stabilit succesorul lui Basescu. La IICCMER “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie” VIDEO

Reprezinta Gitenstein America? Eu cred ca nu. Si nu sunt singurul. Corupţia locală şi corupţia globală: istorii de deşteptat copiii. La Multi Ani, America!, cea pe care o stiu eu

Reprezinta Mark Gitenstein America? Eu, cu o jumatate de familie formata din cetateni americani, buni platitori de taxe in SUA, cred ca nu. Un ambasador care prefera sa reprezinte 200 de homosexuali exhibitionisti si sa-si bata joc de alte 20.000.000 de romani, de traditia, cultura si religia lor milenare, si carora uita sa le ceara scuze pentru violurile asupra unor minore transformate in obiecte sexuale de soldatii americani de la Deveselu, nu poate reprezenta America. Cel mult o guvernare comunistoida cu spoiala democratica pe care marea majoritate a americanilor o dispretuiesete si de care se va debarasa in foarte scurt timp. Asa cum scarbe ca Monica Macovei – despre care veti afla detalii interesante in materialul lui Mircea Platon de mai jos – nu pot reprezenta Romania. Din pacate, Romania a avut ghinion numai de ambasadori trimisi cu pluta din SUA, maruntei cu fruntea ingusta si mana lunga, veniti pe canalul unor interese afaceristice de grup si nu diplomati desavarsiti, adevaratii emisari ai marii natiunii americane. Un intrigant ca Alfred Moses, “contributor” veros la  coruptia transfrontaliera, intrat in vizorul serviciilor speciale euro-atlantice – vezi Afacerea Transchem, unul dintre motivele pentru care Mircea Geoana nu a castigat alegerile (prietenii, mai ales cei insulari si de peste ocean, stiu de ce) -; un buticar aprozarist, ca James Rosapepe, declarat cel mai prost ambasador american chiar de catre Departamentul de Stat al SUA; sau un homosexual notoriu ca Michael Guest, ale carui interese primordiale priveau satisfacerea agendei adoptiilor externe, respectiv a importatorilor de copii albi pentru cuplurile de homosexuali “waspy” din Statele Unite. Iar Mark Gitenstein, cu declaratiile lui ca homosexualii trebuie sa aiba “exact aceleasi drepturi” cu noi, nu este departe de aceeasi agenda. Fortunately, in curand o sa-i zboare talpasita de pe aici, si, sa speram, odata cu el si toata gasca de profitori ai tuturor regimurilor, culegatori de scame si semanatori de intrigi si ura. Singurul ambasador cu adevarat american, un profesionist in toata puterea cuvantului, care a servit in egala masura si America si Romania, ramane Jack Dyer Crouch II. Ghinion, de doua ori, pentru Romania, tocmai fiul sau a fost implicat in accidentul caruia i-a cazut victima minunatul Teo Peter. Norocul nostru este ca avem parte insa si de reali ambasadori pro-bono ai Americii, care cunosc, inteleg si iubesc Romania, ca istoricul american Larry L. Watts sau alti amici de-ai mei care prefera bucuria anonimatului.

Asadar La Multi Ani, America! cea pe care o stiu eu.

Un tip mult mai invatat ca mine, doctor în istorie la Ohio State University – Columbus, Ohio, cu care nu sunt de acord intotdeauna dar caruia ii respect inteligenta si ii admir verbul si argumentatia analitica, explica, la randul sau, in termeni mult mai academici, de ce Mark Gitenstein nu reprezinta America si nici Monica Macovei Romania:

Corupţia locală şi corupţia globală: istorii de deşteptat copiii

de Mircea Platon

1. Ştire Mediafax din 22 martie 2012: “Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat joi că Monica Macovei este mentorul său şi prima persoană pe care o sună atunci când vrea să afle pentru ce trebuie să pledeze legat de reforma justiţiei din România.” [1]

2. Ştire Mediafax din 20 mai 2012: “Ambasadorul Gitenstein ‘are tot dreptul’ să facă aprecieri la adresa procurorului-şef al DNA, pentru că Departamentul de Stat al SUA a ‘finanţat’ atât DIICOT, cât şi DNA şi este interesat de ce se întâmplă cu această ‘investiţie’, a declarat, duminică, vicepreşedintele PDL Monica Macovei […] : ‘Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu’, a explicat vicepreşedintele PDL.” [2]

3. Punând cap la cap cele două ştiri putem trage concluzia că dna Macovei apără dreptul dlui ambasador Gitenstein de a rosti răspicat în public ceea ce-i transmite dna Macovei la telefon. Fiind însă, în acest caz, şi parte interesată şi analist-judecător, dna Macovei se află  în plin conflict de interese şi se angajează într-un nonşalant act de corupţie – am putea zice – la vârful discursului public. Spre deosebire de privatizările frauduloase ale averii publice, dna Macovei “naţionalizează” fraudulos o opinie privată. Banii murdari se albesc trecându-i printr-o bancă străină, de preferat dintr-o republică bananieră. Ideile contrafăcute se legitimează reciclându-le printr-o ambasadă străină, de preferat dintr-o republică civilizată.

4.  Dar dna Macovei nu luptă împotriva corupţiei doar prin telefonul de partid şi megafonul dlui ambasador Gitenstein, ci şi în nume propriu şi pe faţă. La data de 19 mai 2009, dna Macovei a fost invitată să depună mărturie în faţa “Comitetului pentru Servicii Financiare” (Committee on Financial Services) al Camerei Reprezentanţilor din S.U.A..

(more…)

EDITORIAL. Mircea Platon: Anticomunismul minimal. “Tismaneanu ar fi avut dreptul sa se ocupe cu scrierea istoriei noastre daca nu ar fi fost naclait in atatea minciuni”

La alegerile din 20 mai 1990, anticomunistii obtineau aproximativ 10% din voturi (PNT 2% si PNL 7%). Comunistii si anti-anticomunistii obtineau 80%. In randul celor din urma se afla si Traian Basescu. Confruntarea de acum douazeci de ani s-a transformat, si datorita experimentului CNSAS, intr-o batalie dintre anticomunismul ca lupta pentru adevar si anticomunismul ca afacere. Pe primul il saboteaza calaii. Impotriva celui de-al doilea striga sangele martirilor. Primul a ramas, in mare masura, privat. Cel de al doilea e bugetar si profita de el oameni care altminteri predica “statul minimal”. si pentru ca nu avem stat minimal, ne-am ales cu un anticomunism minimal.

Deciziile presedintelui Basescu si ale primului-ministru Boc transforma cercetarea comunismului romanesc intr-un fel de abraca-bocus. Activitatea presedintelui consiliului stiintific al IICCMER, dl Vladimir Tismaneanu, o fac sa para mai ales un fel de hocus-cadabra. Strutocamila rezultata din imperecherea mai multor generatii de comunisti, “anticomunismul” oficial din Romania are cearcane furisat-cominterniste, maini mercenare si picioare, bugetare, de lut. Un intreg sistem politico-economic bazat pe ticalosie, jaf si minciuna are nevoie de justificare, de poveste, de identitate. Dupa cum au nevoie toti dictatorii. Unii dictatori sunt comunisti. Alti dictatori sunt anticomunisti. Dar toti dictatorii mint. si anticomunismul de tip hocus-cadabra e o minciuna.

Ca e o minciuna ne-o indica faptul ca dl Tismaneanu vrea uzufructul anticomunismului, nu si greutatile lui. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa lupte impotriva comunismului in anii ’70, atunci cand functiona ca activist comunist in serviciul unui regim “ilegitim si criminal”. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa lupte impotriva comunismului in anii ’80, atunci cand a fugit din tara si cand, dupa cum singur a marturisit, a tacut pentru cativa ani. Exista oameni carora trebuie sa le cumperi tacerea si oameni  carora trebuie sa le subventionezi anticomunismul. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa se angajeze anticomunist in anii ’90, cand a jucat la toate capetele, atacandu-l pe Corneliu Coposu pentru intransigenta anticomunista si, mai apoi, la inceputul anilor 2000, cand a ales sa flirteze cu Ion Iliescu.

(more…)

FANTASMELE SALVARII LUI TISMANEANU. Profesorul Paul Gottfried: "Cartea lui Tismăneanu are prospeţimea unui cadavru din care se ospătează viermii”

For the record, profesorul Paul Gottfried (foto stanga, impreuna cu bassetul sau, Murray, presedintele fundatiei neoconilor- neocommmies) a recenzat cartea “Fantasmele salvarii” a dlui Tismaneanu (foto dreapta). A citit si comentat cartea. Si, indiferent de amanuntul despre pozitia anti-PNTCD a dlui Tismaneanu (care vedea PNTCD ca pe niste “bolsevici antibolsevici”, prea radicali in lupta lor impotriva FSN, lipsiti de “moderatie” cum ar veni), Profesorul Gottfried a rezumat astfel pozitia exprimata de dl Tismaneanu in cartea domniei-sale. Daca dl Tismaneanu isi inchipuie ca profesorul Gottfried a scris sub dictarea mea aceste randuri, e treaba domniei-sale:

“Tismăneanu are buni tovarăşi de drum. Se poate lăuda cu teancuri de bani neoconservatori, cu un institut în Maryland, finanţat de suspecţii de serviciu, institut a cărui menire e să le aplice românilor ultima versiune a valorilor “democratice”. Nu că această ţară sărmană nu ar fi avut destule probleme ieşind de sub ruinele sadicului, opresivului regim al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu.
Acum, rezidenţii din Obamaland trebuie să o dădăcească, pentru ca această ţară să-şi creeze o formă de guvernământ cu adevărat democratică şi o “societate civilă” care să corespundă valorilor celor care o reeducă. Un proiect care a dat atât de bune rezultate cu nemţii, umplîndu-i de o atât de profundă ură pentru identitatea lor naţională, încât e musai să fie aplicat din nou, de data aceasta asupra est-europenilor.
Acum, că am lămurit acest lucru, trebuie să arătăm că diatriba lui Tismăneanu împotriva antisemitismului european, împotriva deficitului de democraţie din societatea civilă românească şi veşnic ameninţătorul exemplu al lipsei de liberalism a germanilor e la fel de comestibilă ca o cutie de carton. Spus fără ocolişuri: cartea lui Tismăneanu are prospeţimea unui cadavru din care se ospătează viermii.”

Mircea Platon – 21 august 2009

TISMANEANU, Platon si haita romaneasca. Hurduzeu: La Editura Politica a PCR era IMPOSIBIL sa fie publicata lucrarea de diploma a unui student obisnuit

Ovidiu Hurduzeu pentru Tismaneanu:
Este interesant cum un profesor de talia dumneavoastra cu “extraordinary merit” isi desfasoara activitatea stiintifica in calitate de full time blogger roman, laudand atitudinile unor golani cu pretentii intelectuale si scanand blogosfera ortodoxa in cautare de antisemiti. Nu stiu daca “Salary and Merit Committee” aproba aceasta activitate, daca da, atunci nu pot decat sa protestez in calitate de american platitor de impozite ( Dupa cite stiu, universitatea din Maryland este o institutie publica). Ca roman, nu pot decat sa ma simt scandalizat ca o persoana plecata de peste treizeci de ani din Romania, cu familie traind in SUA, cu un tata care a fost ceea ce a fost si adus in Romania de pe alte melaguri, deci o asemenea persoana se amesteca brutal in “bucataria” acestei popor pe care il uraste din rarunchi. Nu va cer nimic, doar va rog nu ne mai purtati de grija! Problema anticomunismului in Romania nu este o problema pur tehnica – exista probleme deosebit de “sensitive” pe care dumneavoastra ati dovedit cu prisosinta ca le-ati analizat cu rea credinta – cum a semnalat de altfel si profesorul Paul Gottfried in “Neocons on the Danube”. Nu a fost in principal vina dumneavoastra ca v-ati ocupat cu problema anticomunismului in Romania, ci a celor care v-au ales pentru acest “job” ( e ca si cand ai fi pus lupul paznic la oi).
Nu, nu apartineti unor retele oculte, ci unor retele pe fata.
Ati publicat in 1974, la Editura politica lucrarea de licenta. La aceasta editura, unde am lucrat ca redactor de engleza timp de trei ani, era IMPOSIBIL sa fie publicata lucrarea de diploma a unui student obisnuit. Chiar bolsevici grei asteptau la rand ani de zile sau erau refuzati de editura Partidului. Doar interventia extraordinara a fostului director Valter Roman si a retelelor sale cominterniste ar fi facut posibila o astfel de publicare. Concluziile sa le traga cititorii insisi. Cat despre polemica dumneavoastra cu Mircea Platon – nu inteleg de ce ii raspundeti mereu lui Platon cand, de fapt, cel care v-a provocat la duel a fost profesorul american Paul Gottfried. Nu vi se pare totusi ca sunteti lipsit de fair play?
Mircea Platon:

Pentru a exista dialog, trebuie sa existe intrebari si raspunsuri oneste la intrebari. Pentru a verifica onestitatea raspunsurilor la intrebari, trebuie sa existe, ca tot aduceti vorba de stiinta, CRITERII de verificare. Cum se poate avea un dialog in momentul in care una din tabere refuza orice criteriu, orice referent, in afara de cel al bunului-plac, care nu e un criteriu valid. Oricine incearca sa stabileasca niste criterii e acuzat de “fundamentalism”, “legionarism” etc. Nu se poate juca fotbal cu oameni care in mijlocul meciului se trezesc ca le convine mai mult sa joace handbal. Or, asta e ceea ce a facut tabara dlui Tismaneanu si a elitei : au manipulat, continuu, criteriile pe motiv de expedienta politica. Au instrumentalizat totul.
Paradigma stiintifica porneste de la un set de reguli asupra carora s-a cazut de comun acord. Dezbaterile se duc pe baza acelor reguli/principii/axiome. In domeniu umanist, asta ar insemna ca, daca esti de dreapta, inseamna ca sustii: a), b), c). Si apoi sa actionezi conform acestor principii. sa le lucrezi.Or, la noi, totul e vraiste. Iar oamenii care incearca sa fie consecventi principiilor lor sunt acuzati de lipsa de moderatie. Moderatia, dupa parerea taberei Tismaneanu, insemna sa spui azi una, maine alta si nimeni sa nu clipeasca la aceasta lipsa de consecventa. Conform lui Popper, stiinta e definita de criteriul falsificabilitatii. Adica, sa accepti ca exista anumite conditii in care teoria ta e falsa. Daca schimbi criteriile, rezultatele sunt altele. Or, elita are intotdeauna dreptate. Schimba criteriile mereu, dar rezultatele raman acelasi. Ceea ce inseamna ca nu are un discurs “stiintific”, ci unul mistic: adevarurile lor nu pot fi supuse verificarii empirice.
Nu doar ca definim prost lucrurile (de exemplu, conform dlui Tismaneanu, a fi de dreapta politica inseamna a sustine “individual rights”), dar nici macar acele definitii proaste nu le aplicam consecvent (in sensul ca, daca tot vorbesti de “individual rights” nu poti sa criminalizezi si sa patologizezi popoare intregi, asa cum face, in mod rasist, dl Tismaneanu in cartea “Fantasmele salvarii”, unde vorbeste la modul cel mai oribil, influentat de teoriile antipatriarhale ale lui Adorno, de popoarele din Estul Europei).
Dl Duca, preluand o teorie a conducatorului sau de teza, dl Daniel Barbu, sustine ca in Romania suntem in criza de teorie, si ca “atacurile la persoana” ale lui Platon sunt lipsite de relevanta. Ceea ce nu observa dl Duca, dar stiu ca observa dl Barbu, e ca aceasta criza de teorie se datoreaza tocmai unei crize de caracter politic. Pentru ca, in momentul in care, de fapt, tot ce vrei e sa ramai la putere si sa fii moderat si flexibil, nu mai dezvolti o teorie. Si asta pentru ca nu ai interesul sa ai o identitate bine definita, vrei sa fii gata sa sari dintr-o barca in alta, esti prins cu manevrele politice si nu ai timp de rafinari ideologice.
Asadar, pentru a veni cu o teorie a lipsei de teorie politica romaneasca, inconsistenta teoretica a politicii din Romania nu se datoreaza in primul rand lipsei de pregatire teoretica, ci oportunismului practic. Asta am descoperit si am incercat sa analizez in “Masura vremii: indemn la normalitate”. Dl Patapievici a venit cu o teorie in Omul recent. A avut sansa sa si-o puna in practica, la putere fiind. Ovidiu Hurduzeu si cu mine am venit cu o incercare de a recentra viata politica romaneasca pe un conservatorism personalist crestin. Asta e “teoria” cuprinsa in volumul A treia forta, primit cu ostilitate (tacuta) maxima de tabara dlui Tismaneanu.
Dl Duca se simte ofensat ca il trimit la A treia forta. ce sa-i fac, daca pune intrebari la care am raspuns deja acolo. Cand va veni cu o chestiune noua, precum acum cea referitoare la teorie, ii voi raspunde in persoana, asa cum fac acum. Dar cand ma intreaba ce e omul de dreapta dupa ce am scris, cu Ovidiu, o intreaga carte pe tema asta, ce pot sa fac decat sa-l trimit inapoi la carte.
Exista posibilitatea dialogului. Dar in momentul in care la argumente (cu pagina, citat, nota de subsol) ti se raspunde cu huiduieli intelectuale si cu flexat muschii institutionali, te tii pe langa casa. Casa care unora li se pare un barlog de “haita”.

Haita lui Platon

de Mircea Platon

Recent, un eseist “neoconservator” din Bucureşti m-a acuzat pentru tonul “inchizitorial” al articolelor mele. Inchiziţia mea constă în a cita nişte articole şi cărţi din perioada 1990-2003 în care, printre altele, dl Vladimir Tismăneanu afirma ca Gabriel Liiceanu e “urmaşul oficial” al “filosofului fascist Noica” şi că în această calitate a umplut România de literatură de propagandă legionar-fascistă tipărită la editura Humanias; că bătălia dintre FSN şi opoziţia democratică din perioada 1990-1995 a fost o bătălie dintre “bolşevicii bolşevici şi bolşevicii nebolşevici”, şi că comunismul, spre deosebire de nazism, are o “faţă umană” şi că e născut dintr-o aspiraţie democratică. În esenţă, încercam să arăt că dl Tismăneanu nu a fost întotdeauna atât de benign “anticomunist” pe cât se arată de vreo doi-trei ani încoace, de când a “condamnat” comunismul cu executarea pedepsei la locul de muncă.
Înfierându-mă pentru lipsa de “moderaţie”, eseistul cu pricina mă acuza că mi-aş fi alcătuit o “haită”. Ce e mai periculos, în ochii eseistului, nu e că mi-am alcătuit o haită, ci că “haita” mea s-ar putea să câştige. Ar fi şi timpul. Pentru că, lipsit de mijloace materiale, de influenţă politică, de patronaj de orice fel, nu am avut cum să-mi alcătuiesc “haita” din cei dornici de câştig. “Haita” mea s-a mărit pentru că s-au adunat în ea toţi cei trataţi nu ca oameni, ci ca nişte “câini”, de stăpânii actuali ai României. Toţi cei minţiţi, dezamăgiţi, sătui să mai fie manipulaţi, obosiţi de ticăloşia poleită a oligarhiei politico-intelectuale se adună în “haite”. Dacă “haita” lui Platon şi alte “haite” cresc, nu e din cauza lui Platon, ci din cauza celor de la putere care au transformat România într-un maidan. Din cauza celor care nu îşi aduc aminte de români decât în campania electorală. Din cauza capetelor pătrate cu girofar. Din cauza unei elite intelectuale care a pervertit toate principiile şi care a instrumentalizat toate durerile astfel încât acum nu mai are în numele căror adevăruri să mai vorbească.
Continuarea la

O FANTOMA BANTUIE ROMANIA: Vladimir Tismaneanu. Mircea Platon ii vine de hac "profesorului" care denunta "colectivismul primitiv – patria si natiunea"

O fantomă bîntuie România: Vladimir Tismăneanu
de Mircea Platon

Motto: „Marea problemă a României de azi e acea descrisă de un filozof francez: dificultatea supremă e cum să distingi fantomele de persoanele reale. Noi am luat prea multe fantome drept personaje în carne si oase” (Vladimir Tismăneanu, 1995).

Acompaniat de taraful de strînsură al prietenilor si îndatoratilor domniei-sale, care îi tin isonul jignindu-i preopinentii, domnul Tismăneanu continuă să sustină fie, într-o primă fază, că el a fost consistent de „dreapta”, un anticomunist convins, fie, într-un al doilea, ceva mai constipat, moment, că ne va povesti în noua prefată a cărtii politic corecte Fantasmele salvării (1998) despre cum a trecut el de la „social-democratie” la „dreapta”. Dorind să-l ajut pe dl Tismăneanu să-si facă o autocritică onestă în fata colectivului, voi încerca, în cele ce urmează, să semnalez pozitia dlui Tismăneanu la diferite momente ale ultimelor două decade.

Un exercitiu de lectură
1. În articolul Irepetabilul trecut, publicat în 1990, dl Tismăneanu scrie că regimul comunist nu mai poate fi resuscitat în România: „O dată, pentru că era esentialmente antiuman, deci potrivnic instinctelor si aspiratiilor naturale ale individului, indiferent de originea sa. Apoi, pentru că era antinational, o scornire incongruentă cu firea acestui popor, o născocire a Apusului pe care un Orient sărăcit de spirit civic si-a însusit-o în figura scheletică si amenintătoare a comisarului bolsevic.”
Asadar, în 1990, dl Tismăneanu sustinea că există o incompatibilitate între „născocirea apuseană” comunistă si „firea” natiunii române (notiune „esentialistă”).
2. În 1992, într-o conferintă despre „Basarabia, România, Europa” tinută sub auspiciile Fundatiei Iuliu Maniu la New York, dl Tismăneanu a vorbit despre cum Iuliu Maniu a înteles că ideologia comunistă amenintă „statul national”. Fără a spune nimic împotriva ideii de „stat national” român, pe care Constitutia la care lucrează acum „expertii” si „elita” Presedintelui Băsescu o consideră o idee depăsită, reactionară, „interbelică”, dl Tismăneanu spunea împăciuitor: „Desigur, există regretabile extremisme în viata politică din tară, există tendinte de isterizare xenofobă, dar ele îmi par mai degrabă de periferia culturii civice care se construieste acum.”
3. Tot în 1992, dar în context anglofon de această dată, dl Tismăneanu scria, în Finishing the Revolutions of East-Central Europe (articol semnat împreună cu Patrick Clawson) si în eseul Between Liberation and Freedom, ambele texte apărute în volumul Uprooting Leninism, Cultivating Liberty, despre cum cel mai mare pericol pentru Europa de Est si deci si pentru România nu e coruptia, controlul mass-media, oportunismul sau slăbiciunea constitutională: „Dintre toate pericolele care amenintă libertatea în Europa Centrală si de Est, cel mai mare e renasterea spiritului colectivist. Acesta nu e un colectivism intelectual, internationalist, cum e comunismul. E un colectivism primitiv, parohial, care se bazează pe concepte precum «patrie», «natiune» sau chiar comunitatea de sînge.”
Această carte, din 1992, însuma rezultatele unei conferinte desfăsurate în martie 1991 la Timisoara. Cu ocazia sederii în Timisoara, dl Tismăneanu i-a dat un interviu dlui Mircea Mihăies. În acel interviu, dl Tismăneanu si cu dl Mihăies, asezîndu-i în aceeasi oală pe un Nichifor Crainic cu istoricii comunisti Mircea Musat si Ion Ardeleanu, au căzut de comun acord că, de fapt, regimul iliescian e un regim fascist, o „putere de tip plebiscitar”:
„VLADIMIR TISMĂNEANU e obicei, acesta e începutul fascismului. Sînt si eu de părerea lui Adam Michnik că pericolul major în întreaga Europă Centrală si Răsăriteană este un fascism care-si va păstra o anumită glazură socializantă, egalitaristă”. Si fără a avea vreo îndoială că „statul etnocratic pur functionează la ora actuală”, dl Tismăneanu continua: „E foarte frumos să vorbim despre sufletul satului, sau despre sufletul românesc, care s-a născut la sat. Dar în Europa si în pluralism nu prin mit intrăm. De obicei, mitul e forma sigură de iesire din Europa.
MIRCEA MIHĂIES: Si din legalitate.
VLADIMIR TISMĂNEANU: Fără îndoială. Traditia culturală, politică occidentală este traditia legalitătii. E cam plictisitoare si obositoare dar al naibii de fertilă pentru individ!”
4. Odată ce a redefinit lupta împotriva (neo)comunismului ca luptă împotriva fascismului si etnocentrismului, dl Tismăneanu a putut îmbina utilul cu plăcutul. Astfel, în articolul Romania’s Mystical Revolutionaries, publicat în 1994 în revista „Ptisan Review” dl Tismăneanu deplînge faptul că intelectualii asociati Miscării Legionare nu si-au făcut autocritica: „Pînă recent, activitătile intelectualilor asociati Legiunii Arhanghelului Mihail au fost acoperite sub un văl de tăcere si prezentate ca un amănunt efemer, aproape nesemnificativ, al tumultuosilor lor ani de ucenicie. Nici unul dintre acesti intelectuali nu s-a apucat să-si cerceteze constiinta pentru a detecta motivele obsesiei lor de tinerete. Ce a urmat după 1940 a fost un lung si, trebuie să spunem, reusit exercitiu de amnezie voită. Si totusi angajamentul fascist al ‘Generatiei Tinere’ si identificarea ei cu Garda de Fier au fost cea mai directă expresie a nationalismului si antisemitismului care răspîndite astăzi în Europa de Est.”
Desigur că dl Tismăneanu stia că, de fapt, ce a urmat anului 1940 a fost un lung sir de morti ale intelectualilor de dreapta, fie trimisi în linia întîi a frontului de către Ion Antonescu, fie măcelăriti de comunistii îndrumati ideologic si de Leonte Tismăneanu. „Vălul de tăcere” era datorat lichidării multora dintre intelectualii cu pricina, iar „cercetarea constiintei” se făcuse sub bătăi si în cursul „reeducării”. În plus, istoriografia comunistă a evitat subiectul legionar din motive de cenzură ideologică. Mai stia dl Tismăneanu si că unii intelectuali de dreapta fugiseră în Occident, unde încercaseră să-si refacă viata în contextul unui climat intelectual de un stîngism extrem de agresiv care nu îngăduia „cercetarea sufletului”, ci doar (auto)denuntul „fascistilor”. Si denutînd continuă si dl Tismăneanu care, după ce trece în revistă articleria legionară a unor Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau Nae Ionescu, îi înfierează insidios, în acelasi paragraf, pe Marian Munteanu si pe Gabriel Liiceanu.
În viziunea lui Tismăneanu, ambii s-ar fi făcut vinovati de „exonerarea” legionarilor: „Această exonerare e în special nelinistitoare astăzi, în România post-ceausistă, cînd multi din tînăra generatie de studenti si intelectuali se identifică cu spiritul radicalilor rebeli ai anilor treizeci. De exemplu, liderul studentesc Marian Munteanu a format o organizatie numită Miscarea pentru România si îi invocă pe Nae Ionescu si miscarea sa drept model. Atît prefata lui Nae Ionescu la romanul De două mii de ani al lui Mihail Sebastian cît si Schimbarea la fată a României a lui Cioran au fost recent reeditate de Editura Humanitas din România. Directorul editurii Humanitas e Gabriel Liiceanu, principalul discipol si continuator al lui Constantin Noica (si în prezent un critic îndîrjit al regimului Iliescu). În 1992, Liiceanu însusi a publicat o carte intitulată Cearta cu filosofia în care asistăm la un lung tur de fortă în examinarea tribulatiilor teoretice ale lui Cioran fără nici o referire însă la trecutul fascist al lui Cioran”. În continuare, Tismăneanu critică faptul că Gabriel Liiceanu a reeditat Schimbarea la fată a României fără o prefată în care să critice o carte care a fost „una dintre principalele manifeste ale fascismului european în versiunea «national bolsevică»”.
Asadar, dacă Iliescu e „fascist”, Cioran e „national bolsevic”. Ceea ce urmărea în acest fel dl Tismăneanu era să poată spune că între „nationalismul” românesc si comunism există o continuitate, că dictatura comunistă e o consecintă a nationalismului-legionar si că, de exemplu, cartea lui Cioran apartine „impetusului care a ajutat la edificarea unei dictaturi fasciste în România, sîngeros preludiu al celeilalte, nu mai putin sîngeroase, tiranii comuniste.” Un „preludiu”, asadar o miscare de deschidere, o miscare care anunta comunismul, care a adus comunismul.
Acum, după cîte stiu eu, dl Liiceanu e considerat o personalitate a „dreptei” liberale, „netotalitare”. Atunci de ce mă întreabă dl Mihăies: „Unde si cînd a atacat Vladimir Tismăneanu ‘dreapta traditională’?
5. E ciudat că dl Mihăies nu stie sau nu îsi mai aminteste, deoarece, în 1995-96, dl Tismăneanu era din nou intervievat de dl Mihăies. Si, dacă „la export” dl Iliescu era prezentat ca victimă a criticilor urmasului oficial al „fascistului” Noica, în cartea Balul Mascat, liderii opozitiei democrate sînt din nou criticati pentru „lipsa de maturitate” de care au dat dovadă în încercarea lor de a se împotrivi lui Ion Iliescu. Astfel, conform dlui Tismăneanu lupta dintre Iliescu si opozitie (condusă de PNTCD) ar fi fost una dintre „bolsevicii-bolsevici” si „bolsevicii-antibolsevici”. Conform dlui Tismăneanu, „radicalismul” opozitiei era nejustificat: „Nuanta morală trebuia să fie si una a tolerantei si a amînării scadentelor. Anumite puncte importante puteau fi lăsate pe seama unor comisii de stabilire a adevărului, alcătuite de istorici, personalităti intelectuale care să gîndească tranzitia în termeni de compromis istoric, mai degrabă decît de conflict (…) Ceea ce cred că s-ar fi putut realiza, în special după 1992, ar fi fost nu ideea de reconciliere, care e o etichetă găunoasă, ci coabitarea.”
6. Un bun exemplu de coabitare cu neobolsevicii ne oferă în 2003 dl Tismăneanu în cartea de convorbiri cu Ion Iliescu, de care se pare că îl leagă pasiunea comună pentru marxismul revizionist si, mai ales, pentru scrierile lui Trotsky, a cărui absentă din bibliografia românească o deplîng amîndoi. Fără a comenta toată cartea, voi remarca doar cîteva aspecte. În primul rînd, Tismăneanu vorbeste iarăsi de „rigiditatea” (stiffness) opozitiei lui Corneliu Coposu si a anti-comunistilor care, după cum spune Ion Iliescu aprobat de Tismăneanu, au dat dovadă de „schematism, primitivism” în anti-comunismul lor.
Dar atmosfera îmbîcsită, de activisti depănînd amintiri despre cît de frumoase erau sedintele de altădată de la „Stefan Gheorghiu”, de pe cînd, eheu fugaces, trecea si Silviu Brucan pe acolo, culminează într-o mărturisire perfect lămuritoare în privinta lui Vladimir Tismăneanu. Care spune asa: „Cel putin un aspect e clar din dezbaterea internatională despre comunism versus fascism: dacă se poate vorbi despre comunism cu fată umană, e aproape imposibil de vorbit despre fascism sau nazism cu fată umană. Comunismul a lăsat cel putin loc pentru iluzia umanismului – si în traditia comunistă, poate în marxism, în antropologia filosofică marxistă, a existat probabil o traditie umanistă complet respinsă de fascism. După cum ati mentionat mai devreme, si cred că e foarte important, cred că la originile marxismului se află un fel de aspiratie democratică.”
Acesta e Vladimir Tismăneanu în 2003. În 2006, presedintele Băsescu avea să-l numească pe acest om Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Începînd cu acel moment, „anticomunismul” dlui Tismăneanu nu a mai cunoscut limite. Oricine i s-a opus a fost fie comunist, fie fascist, fie, avînd în vedere că, în viziunea dlui Tismăneanu ambele sînt aidoma, si comunist si fascist în acelasi timp. Dar oricum e mai rău să fii fascist, pentru că nu esti deloc umanist, pentru că nu mai întretii „iluzia umanistă”.

Cîteva conluzii
Citind “opera” dlui Tismăneanu, am ajuns la concluzia că dlui Tismăneanu îi va fi imposibil să ne explice cum a trecut de la social-democratie la „dreapta” pentru simplul motiv că nu se poate vorbi de o „evolutie” a dlui Tismăneanu. Pentru a întelege parcursul, fragmentat, esoteric si proteic al dlui Tismăneanu ar trebui să tinem cont de strategiile sale de construire a carierei atît în SUA cît si în România. Apoi, trebuie să tinem seama de cine îl plăteste. Dar, dacă dl Tismăneanu are dreptate, una dintre caracteristicile comunismului e tocmai „proteismul fenomenului si evanescenta lui. Îti scapă mereu printre degete. De aici imposibilitatea de a surpinde în toate detaliile sale fenomenul comunist.” Îmi dau deci seama că nu pot surpinde toate detaliile scrisului dlui Tismăneanu. Dar proteismul, vesnica reinventare de sine si de altii, vesnica manipulare semantică a istoriei si destinelor românilor, refuzul unei identităti, toate ni-l indică pe dl Tismăneanu ca fiind pe orbita fenomenului comunist românesc si international. Rămînem, urmărind zig-zagurile nedemne ale dlui Tismăneanu, fie cu impresia unui om care e o simplă portavoce a unor interese politice, un simplu activist de partid pus să justifice ideologic niste decizii politice luate deasupra lui, fie cu imaginea unui oportunist. Dar în nici un caz cu un om de dreapta politică.
Dreapta politică, conservatorismul adică, nu e ideologie. Dar nu e ideologie doar în măsura în care înseamnă apărarea unei identităti (sociale, culturale, politice, religioase) date. A fi om de dreapta înseamnă a apăra un dat, o identitate. În măsura în care îti reinventezi propria identitate în permanentă, si în măsura în care faci din identitate un lucru rău, nu mai esti conservator. Lucrurile sînt asa cum sînt si reinventarea lor nu e, de cele mai multe ori, decît o reinventare semantică, o redefinire abuzivă. E genul de redefinire care a făcut din tărani niste „dusmani de clasă” sau niste „năpîrci reactionare”, care a făcut din preoti niste „fanatici”, care a făcut din evrei niste „suboameni” si care face acum din omul normal un „homofob”. E genul de redefinire care precede sau justifică crima organizată. Lucrurile vii cresc, doar jucăriile mecanice se inventează. Si lucrurile vii au o origine, o natură specifică, niste rădăcini, un timp si un spatiu al lor. Ingineria socială merge mînă în mînă cu lipsa de identitate personală. Nu poti să aperi ceva dacă nu stii cine esti. Si nu vei sti niciodată cine esti dacă cineva îti va rescrie mereu trecutul. În lipsa acestei înrădăcinări în structurile de rezistentă ale realului, în antropologia crestină, în traditia morală si istorică, „dreapta” nu e decît o ideologie ca oricare alta pentru că nu exprimă nici o realitate, ci doar încearcă să inventeze o realitate. O realitate conventională. Asa cum e si „realitatea” democratiei românesti din ultimii douăzeci de ani, în care oamenii cinstiti siliti să „coabiteze” cu structurile politico-ideologice gangsteresti clocite de structurile de partid si de stat ale regimului comunist sînt condamnati, de fapt, la moarte (sufletească) lentă.
De aceea am spus că, după saizeci de ani, „două generatii de tismăneni” sînt de ajuns. Nu mă refeream la „evrei”, ci la oportunisti. Nu i-am făcut dlui Tismăneanu nici o vină din faptul că e fiul tatălui domniei-sale, dar i-am făcut o vină din faptul că foloseste acelasi limbaj ca al tatălui domniei-sale si că, dincolo de rasă, clasă sau religie, pregăteste o nouă generatie de oportunisti (ortodocsi, catolici etc.) care să apere sistemul corupt din România. Si cea mai bună dovadă că aliatii domniei-sale sînt fie corupti, fie incompetenti, e că nici unul dintre vasalii tismănieni nu a îndrăznit să constate, ca „expert”, pe tot cuprinsul acestei polemici despre stînga si dreapta, ceea ce era de constatat, si anume că, judecat după scrierile sale, dl Tismăneanu nu poate fi considerat un om de dreapta. Poate fi considerat un om al stîngii antistaliniste (anticommunist Left/ liberal Left), asta ca să fim generosi cu precizie.
Lucrul acesta e dovedit nu doar de scrierile dlui Tismăneanu si ale aliatilor săi, ci si de modul lor de a lupta. De la începutul acestei polemici, întrebărilor sau argumentelor mele bazate pe scrierile dlui Tismăneanu li s-a răspuns cu injurii si amenintări la adresa mea. Nu am nici o îndoială în privinta capacitătii de a face rău a „elitei” noastre. Dar am din ce în ce mai mari îndoieli în privinta dorintei ei de a face bine. De a fi onesti. Eu discut cărti, ciracii dlui Tismăneanu caută să mă distrugă pe mine, personal, visează să mă vadă dat afară de la universitatea unde studiez, delirează asupra cîte unei fotografii de-ale mele, îsi folosesc, precum dl Mihăies, pozitia oficială, de vicepresedinte al ICR, pentru a publica pe site-ul institutiei pe care o conduc articole injurioase la adresa mea (cu alte cuvinte, se fac vinovati de abuz de putere, de vreme ce folosesc resursele statului pentru a da bătălii personale cu un scriitor român) etc. De ce? Fiindcă am îndrăznit să spun că „regele” e gol? Si oportunist?
Dacă e adevărat ce spune dl Tismăneanu, si anume că românii sînt, colectiv, atît de insuportabil de tarati de comunism, oare cum trebuie să fie dl Tismăneanu, crescut si educat în epicentrul aparatului ideologic represiv comunist, de care a si profitat? La urma urmelor, dl Tismăneanu continuă să facă ce a făcut tatăl domniei-sale, adică să lupte cu mapa împotriva poporului român. Eu am fost crescut si educat să să fac ceea ce a făcut bunicul meu Aurel N. Platon, născut în 1904, antilegionar, bun prieten cu o familie de evrei din Botosani, notar liberal al comunei Vorona. Cînd trupele sovietice, care ni l-au adus si pe tatăl dlui Tismăneanu, au început să intre în tară, bunicul a înhămat caii la sareta primăriei si a plecat în refugiu căutînd să scape de comunisti arhiva primăriei, istoria satului.
Domnul Tismăneanu foloseste discursul si apucăturile celor care au distrus România. Asa a fost educat. Eu am fost educat să apăr ce pot din România veche, integră. În 1950, tatălui meu i s-a spus, în scoala primară: „Mars acasă si spune-i lu’ tat’tu să dea pămîntul la colectivă dacă vrea să te mai primim la scoală.” Bunicul meu, notar liberal în comuna Vorona, avea cinci copiii si cinci hectare de pămînt. A dat pămîntul, aproape tot. Dar, din cauză că fusese notar „burghezo-mosieresc”, l-au dat afară de la primărie. Si a trăit asa, aproape două decenii, pînă cînd a împlinit vîrsta de pensie, din munca micii lui grădini de legume, din cresterea cîtorva păsări si din cei doi trei pomi fructiferi pe care îi avea în curtea casei. A trăit unde se născuse, în curtea casei lui, în România profundă. Si prin acest om am cunoscut si eu România profundă. Autarhică. Si deloc „primitivă” sau „sovină”. Dar cinstită.
De zeci de ani sîntem siliti, dacă nu acceptăm coruptia sau ideologia comunistă, să o luăm de la capăt, să murim, să plecăm, să tăcem, în vreme ce urmasii celor care au distrus si distrug România, care seacă albiile de ape, muntii de minereuri, pădurile de viată si oamenii de suflet, ne dau lectii de moralitate si ne învată cum să ne dezbărăm de strămosi, de natiune, de credintă, de patrie, de cultura românească si de alte „racile ale trecutului”.
„De ce sîntem atît de ticălosi?” se întreba retoric dl Mihăies. Fiindcă puteti. Fiindcă aveti spate. Fiindcă oamenii cinstiti nu mai au cum să vă tragă la răspundere. Fiindcă măsluiti continuu criteriile. Fiindcă sînteti multi si organizati. Stiu că nu voi cîstiga bătălia. Dar mai stiu si că dl Tismăneanu va pierde lupta. Si asta pentru că domnia-sa nu se luptă cu mine, ci cu adevărul propriei sale bibliografii. Si nimeni nu poate sări peste propria umbră. Deja nu mai puteti minti, desi încă nu vreti să spuneti adevărul.


(Text apărut în Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Măsura vremii: îndemn la normalitate, Bucuresti, Editura Predania, 2009)

————————-
Vezi Mircea Mihăies: tismaneanu.wordpress.com/2009/05/06/mircea-mihaies-de-ce-sîntem-atat-de-ticalosi; Gelu Trandafir, Anca Cernea: http://tismaneanu.wordpress.com/2009/05/26/despre-radicalisme-si-diversiuni-o-scrisoare-de-la-anca-cernea-si-gelu-trandafir/.
Vladimir Tismăneanu, Irepetabilul trecut, Bucuresti, Albatros, 1994, p. 13.

Vezi, de exemplu, Ioan Stanomir, Stat, natiune si patriotism constitutional, „Revista 22”, 22 februarie 2006 (http://www.revista22.ro/stat-natiune-si-patriotism-constitutional-2491.html). De mentionat că Ioan Stanomir este seful comisiei prezidentiale pentru revizuirea Constitutiei.

Vladimir Tismăneanu, Irepetabilul trecut, p.

„Tribalism. But of all the threats to liberty in East-Central Europe, the greatest is a revived spirit of collectivism. This is not an intellectual, internationalist sort of collectivism, like communism. It is a primitive, parochial collectivism that draws on such concepts as the fatherland, the nation, or even the blood community”. În Between Liberation and Freedom, Tismăneanu adaugă si „strămosii” (ancestors) la notiunile tribaliste. Vezi Uprooting Leninism, Cultivating Liberty, Editura Vladimir Tismăneanu, PatrickClawson, Philadelphia, Foreign Policy Research Institute, 1992, XI, p. 39.

Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Timisoara, Editura de Vest, 1992, 220-221. De notat că, în Fantasmele salvării,Tismăneanu nu mai vorbeste de abandonarea mitului, considerate „cimentul societătii”, ci doar de abandonarea miturilor „rele” cum ar fi nationalismul, si înlocuirea lor cu mituri „bune”, cum ar „societatea civilă” (Tismăneanu, Fantasies of Salvation, Princeton, Princeton University Press, 1998, p. 37.

„Until recently, the activities of the intellectuals associated with the ‘legionnaires of the Archangel Michael’ have almost universally been glossed over with a veil of silence and presented as an ephemeral, alsmost insignificant episode in their tumultuous Lehrjahre. Nor have any of the participants engaged in soul-searching to detect the reasons for their youthful obsession. What followed after 1940 has been a long, and one must say, successful exercise of willed amnesia. Yet in the preceding decades the fascist commitment of the ‘Young Generation’ and its identification with the Iron Guardist movement was the most straightforward expression of nationalism and anti-Semitism to be found in Eastern Europe” (Vladimir Tismăneanu, Romania’s Mystical Revolutionaries, în A Partisan Century: Political Writings from Partisan Review, Editura Edith Kurzweil, New York, Columbia University Press, 1996, p. 383-384).

Teza apare explicit în Fantasies of Salvation, de exemplu, unde ni se explică faptul că, deja năpăditi de „sovinism, antisemitism, neîncredere în liber-cugetători si nationalism”, comunismul ne-a venit ca o mănusă, încurajînd aceste caracteristici. Într-un cuvînt, Estul Europei a „mostenit o combinatie de forme monolitice de gîndire totalitară de sorginte precomunistă si comunistă” (Frantasies of Salvation, p. 48-49).

Vladimir Tismăneanu, „Romania’s Mystical Revolutionaries”, A Partisan Century, p. 389-90.

Mihăies: tismaneanu.wordpress.com/2009/05/06/mircea-mihaies-de-ce-sîntem-atat-de-ticalosi. Atacul lui Tismăneanu poate fi unul din factorii care au contribuit la faptul că, într-o primă instantă, Gabriel Liiceanu a contestat numirea lui Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Vezi Sorin Lavric, Cum se investighează crimele comunismului la Români, „Adevărul”, 4 octombrie 2006 (http://www.adevarul.ro/articole/2006/cum-se-investigheaza-crimele-comunismului-la-romani.html). Ulterior, Gabriel Liiceanu s-a reconciliat cu Vladimir Tismăneanu sub flamura presedintelui Băsescu.

Vladimir Tismăneanu, Balul mascat: Un dialog cu Mircea Mihăies, Iasi, Polirom, 1996, p. 19-21.

Ion Iliescu (interviewed by Vladimir Tismăneanu), Communism, Post-Communism and Democracy: The Great Shock at the End of a Short Century, Boulder, East European Monographs, 2006, p. 41.

Iliescu, Communism, 51, 62, 116-17, 120-21 (despre inoportunitatea reinstaurării monarhiei). Despre penibilul acestei cărti de convorbiri cu Ion Iliescu a scris si politologul britanic Tom Gallagher, în articolele Politolog fără bisericute („România liberă”, 13 octombrie 2006), Netulburat în propria-i mistificare („România liberă”, 1 noiembrie 2006), „Un istoric indispendabil pentru doi presedinti români” I, II („Ziua”, 14 si 15 aprilie 2006).

Vladimir Tismăneanu în Iliescu, Communism, p. 167-69.

La începutul anilor ’90, Tismăneanu scria: „Dar, asa cum a arătat recent istoricul polonez Adam Michnik, «nu există socialism cu fată umană, ci doar totalitarism cu pumnul în gură»” (Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Bucuresti, Editura Univers, 1995, p. 101).

Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Timisoara, Editura de Vest, 1992, p.191.

Acest eseu e aparut in revista Convorbiri literare si in ultima carte scrisa de Mircea Platon si Gheorghe Fedorovici – Masura vremii: indemn la normalitate.

COMISARUL Tismãneanu se întoarce

de Mircea Platon
Profesorul Paul Gottfried, reputat istoric si gânditor conservator american, autor de cãrţi despre conservatorii romantici germani, despre multiculturalism, despre statul dãdacã, despre Carl Schmitt, despre istoria conservatorismului american, a scris un articol în care, pornind de la cartea Fantasmele salvãrii, a dlui Vladimir Tismãneanu, aratã cã dl Tismãneanu e un om de stânga, o stângã habermasianã, preocupatã de reeducarea est-europenilor dupã modelul reeducãrii postbelice a germanilor. Profesorul Gottfried sugera si cã, fãrã naţiune, nu e posibilã o viguroasã democraţie participativã. Or, tocmai naţiunea e principala victimã a ideologiei imbrãţişate de dl Tismãneanu, ideologie care distruge naţiunea de dragul unei “societãti civile” preocupate cu persecuţia sau cel putin cu deconstrucţia majoritãţii in numele minoritãţilor reale sau inchipuite si cu distrugerea elitelor, criteriilor si modurilor de viaţã organic-istorice in numele unor egalitãţi în “drepturi” artificiale si a pseudo-elitelor birocratic-activiste.
M-aş fi aşteptat ca articolul profesorului Gottfried sã-i aduca profesorului Tismãneanu satisfacţia dezbaterii cu un egal. In definitiv, dl Tismãneanu a refuzat de multe ori dialogul sau polemica pe motiv cã preopinenţii erau sub demnitatea domniei-sale, cã nu au doctorat, cã nu sunt profesori, si cã nu au publicat la edituri de prestigiu. Acum deci, cu ocazia articolului profesorului Gottfried, era timpul ca profesorul Tismãneanu sã sesizeze ocazia si sã strãluceascã doctrinar. De aceea, mare mi-a fost dezamãgirea când profesorul Tismãneanu, în loc sã se adreseze chestiunilor ridicate de un egal al domniei-sale, a ales sã polemizeze cu un blogger care a semnalat articolul, cu un student care a înjurat pe forumul blogului, şi cu mine care, cum nu obosesc sã mi-o aminteascã ciracii dlui Tismãneanu, nu am nici mãcar doctoratul si ar trebui sã tac (asta pe lângã numeroasele acuzaţii grobiene pentru care nu îl fac raspunzãtor pe dl Tismãneanu).
Din pãcate, nefiind ventriloc, nu pot sã tac rãspunzând în acelaşi timp întrebãrilor pe care mi le adreseazã dl Tismãneanu şi la care îmi cere, imperativ, rãspuns. Dar voi încerca sã împac şi capra şi varza dacã profesorul Tismãneanu acceptã urmãtorul târg. Promit sã tac dupa ce îi rãspund sincer la întrebãri dacã şi domnia-sa îmi rãspunde sincer la o întrebare care mã frãmântã.
Aşadar, chestiunile pe care le ridicã dl Tismãneanu sunt urmãtoarele:
1. Mã acuzã de ipocrizie arãtând cã, deşi scriu împotriva neoconservatorilor români, am tradus şi publicat în revista “Rost” un text despre “Tragedia multiculturalismului” semnat de Irving Kristol.
Da, e adevarat cã Mihail Neamţu si Claudiu Târziu mi-au cerut permisiunea de a publica, pe website-ul neoconservator “Antiteze”, respectiv în revista “Rost”, acel text şi altele. Textul respectiv provenea dintr-o serie de traduceri pe care le-am facut, prin 2001, pentru revista “Convorbiri literare” încercând, într-o vreme când nu vorbea mai nimeni despre miscarea conservatoare americana, sa legitimez cu ajutorul ei o eventuala miscare conservatoare în România. În anii ’90, profesorul Vladimir Tismaneanu şi o mare parte a “dreptei” româneşti de astazi ne-au dat de înţeles ca a fi occidental înseamnq a fi de stânga, a fi multiculturalist, corect politic, social-democrat, Soros-ian etc. Dreapta conservatoare era socotita atavica, reacţionara, antisemita şi era asociata abuziv extremismului lui Corneliu Vadim Tudor. Dl Zigu Ornea înfiera, sãptãmânã de sãptãmânã, în revistele Romania literara, Dilema şi pe unde mai apuca, dreapta româneascã interbelicã. Fãrã nuanţe, ni se dãdea de înţeles cã, abia ieşiţi din comunismul real, trebuie sã ne denazificãm de urgenţã pentru a intra în comunismul adevãrat. De aceea, atunci când mi s-a oferit oportunitatea, am tradus din conservatorii anglo-saxoni, din Kristol, dar şi din William Schlamm, William F. Buckley, Clinton Rossiter, Peter Viereck sau T. S. Eliot. Traducerile respective erau menite a reprezenta o mostrã din gândirea conservatoare americanã, de toate nuanţele, evrei, catolici, protestanţi, conservatori şi neoconservatori. Scopul publicãrii acelor traduceri era de a arãta cã dreapta e legitimã. Din pãcate, din momentul în care a devenit legitimã (cu preţul deturnãrii la stânga), dreapta a atras, conform principului “la plãcinte înainte, la rãzboi înapoi”, mulţi oportunişti, oameni care nu ar sacrifica nici mãcar un suspin pentru ideile şi realitãţile de pe urma cãrora vor sã trãiascã.
2. În al doilea rând, dl Tismãneanu pare a crede, împreunã cu ciracul sãu Mihail Neamţu, cã vreau o “dictaturã teocraticã”, cã sunt nazist “Blut und Boden”, şi cã mã exprim periculos de “ambiguu” atunci când spun, într-un interviu din revista de culturã religioasã Tabor, cã drumul României trebuie sã fie de la letargie la liturghie. Îl asigur pe dl Tismãneanu – pe dl Neamţu nu îl pot asigura de nimic, se învârte prea repede – cã nu are de ce sã se teamã, mulţi dorm şi în timpul liturghiei. De aceea nu vreau o dictaturã teocraticã în care oamenii ar fi încolonaţi şi duşi la liturghie cu sila. Acest lucru e strãin de duhul Ortodoxiei. Ceea ce vreau însã e o recentrare a realitãţii – politice, economice, sociale, educaţionale – româneşti pe persoanã. Consider, tocmai pentru cã nu am uitat tragediile secolelor XIX-XX (comunism, nazism, douã rãzboaie mondiale, colonizare/decolonizare/recolonizare), cã doar recunoaşterea realitãţii persoanei ne poate feri de tiranii ideologice care ar aşeza ca “bine suprem” fie clasa, fie rasa, fie imperiul, fie “piaţa”. Consider cã antropologia creştinã nu trebuie înlocuitã cu antropologia lui homo oeconomicus sau cu orice altã înţelegere reducţionistã a realitãţii umane. De aceea, cred eu, creştinismul nu trebuie sã fie prezent în Europa doar ca tradiţie culturalã, ci ca realitate liturgicã vie, ca afirmare a prezenţei lui Dumnezeu, a Persoanei lui Iisus Care vine cu Trupul Sãu la Sf. Liturghie, a naturii noastre creaturale şi a sensului istoriei ca rãstimp al mântuirii. Mi se pare cã, în afara acestei înţelegeri a istoriei, cãdem în încercãri facile de a meşteri o utopie, de a fãuri, cu ajutorul ideologiilor, raiul pe pãmânt. Singura stavilã împotriva acestei tentaţii eshatologice e creştinismul. Nu creştinismul-cultural, ci creştinismul- liturghie, nu memoria, ci prezenţa realizatã prin închinarea înaintea Dumnezeului celui viu. Istoria ca prezenţã a lui Dumnezeu. De aceea, nu pot accepta ca Liturghia sã fie rãstãlmãcitã de dragul politicii, aşa cum ar fi vrut “societatea civilã” în “cazul Corneanu”. A face ceea ce ar fi vrut societatea civilã ar însemna instrumentalizarea politicã a liturghiei, ar deschide drumul fie statului-bisericã, fie bisericii-stat. Nu toate lucrurile care sunt în lume pot fi tratate ca şi cum ar fi din lume. Dl Tismãneanu trateazã pe oricine recunoaşte şi trãieşte acest lucru drept “febricitant”. E dreptul domniei-sale. Dar e şi dreptul meu sã consider cã a defini “dreapta” în absenţa tradiţiei nu ca memorie, ci ca prezenţã în sens creştin înseamnã de fapt a fi de stânga. Diferenţa dintre cele douã sensuri ale tradiţiei este diferenţa dintre o mumie şi sfintele moaşte, dintre cei pe care-i comemorãm de Ziua eroilor şi cei pe care-i pomenim la fiecare Sf. Liturghie.
3. Dl Tismãneanu îmi cere sã denunţ clar şi sã mã disociez fãrã echivoc de afirmaţiile lui Ilie Catrinoiu. Ieftinul sicofant Neamţu face legãtura între dl Adrian Costea, site-ul lui Ilie Catrinoiu, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, ortodoxie şi asasinii lui Stelescu. Dupã cum am mai spus, despre asasinii lui Stelescu sunt convins cã “febricitantul” dl Neamţu ştie mai multe, ca unul care şi-a petrecut tinereţile scriind articole legionare. Dupã care a devenit de stânga. Dupã care a devenit de dreapta. Dupã care cine ştie – poate dl Tismãneanu ? – ce va mai deveni.
Am spus în cartea A treia forţã – pe care ştiu cã dl Tismqneanu a citit-o -, şi am spus şi în lansãrile de carte pe care le-am avut la Timişoara sau Costanţa: nu gust nici antisemitismul şi nici teoria conspiraţiei. Nu sunt nici rasist sau white suprematist, aşa cum e Revillo P. Oliver, unul din autorii menţionaţi apreciativ de dl Mihail Neamţu în Idei în dialog (probabil cq, iarãşi, Neamţu a citat fãrã a citi, motiv pentru care l-aş ruga pe dl Tismãneanu sã-i verifice atent referatele şi referinţele de acum încolo). Am vorbit împotriva antisemitismului, am scris împotriva nazismului, am fost atacat de autori neolegionari pentru modul în care înţeleg Mişcarea Legionarã. Nu am folosit injurii antisemite. Nu cred în legitimitatea creştinã, politicã, antropologicã etc. a rasismului.
Ceea ce i-am reproşat şi îi reproşez eu dlui Tismãneanu nu are legãturã cu rasa, clasa casa sau masa domniei-sale. Are legãturã cu politica domniei-sale. De aceea nu înţeleg de ce îl tot aduce în discuţie dl Tismqneanu pe profesorul Moshe Idel. M-am întâlnit cu profesorul Moshe Idel o singura datã, la o conferinţã. Îl admiram pe profesorul Moshe Idel din scris. Întâlnindu-l, mi-am dat seama cã, pe lângã erudiţie, profesorul Moshe Idel e un om modest, cu umor, de mare caracter. Un adevãrat mensch. Dar prezenţa publicisticã a dlui Tismãneanu nu mi-a lãsat niciodatã aceastã impresie.
Aşa cã nu i-aş spune profesorului Moshe Idel, dupã cum nu i-am spus nici profesorului Vladimir Tismãneanu, dupã cum nu i-aş spune nici profesorului Gottfried nici o mãgãrie antisemitã. Dar nu pentru cã se încruntã dl Tismãneanu la mine. Ci pentru cã nu mã intereseazã antisemitismul. Ceea ce mã intereseazã e cã dl profesor Tismãneanu, un om de stânga, pretinde cã e de dreapta şi încearcã sã redefineascã dreapta româneascã în acord cu valorile stângii. Asta e tot. Mã cert sau mã împac cu dnii Gottfried sau Tismãneanu având în vedere nu „rasa” domniilor-lor, sau religia, ci sinceritatea angajamentului politic.
*
Si acum, cã mi-am clarificat poziţia, îi pun şi eu dlui Tismãneanu o singurã întrebare. Domnia-sa deplânge astãzi “înmulţirea mitocanilor pioşi”, a “focarelor de infecţie” şi a “putreziciunii”. Tatãl domniei-sale a fost preocupat în anii ‘50 de lichidarea “bandiţilor mistici”, a “putrefacţiei burgheze” şi a “nãpârcilor veninoase”. Dl Tismãneanu nu e rãspunzãtor pentru ce a fãcut tatãl domniei-sale. Dar se face vinovat de folosirea aceleaşi retoricã. Ieri de stânga, azi de “dreapta”, douã generaţii de Tismãneni au folosit aceastã retoricã pentru a-i proslãvi pe mai-marii zilei şi a pune lacãt pe conştiinţa româneascã. Deci întrebarea mea e: pânã când?

(Acest text, care va apãrea în curând şi în variantã tipãritã, poate fi preluat de oricine doreşte)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova