Posts Tagged ‘Monahul Filotheu’

Părintele Justin despre vânatoarea de suflete din ziua de azi şi Monahul Filotheu cu un smerit omagiu adus poporului român la pomenirea Sf. Apostol Andrei. VIDEO

Ucenicii Părintelui Justin Pârvu, Ieroschimonahul Xenofont şi Monahul Filotheu, despre paza minţii şi a inimii şi despre Sfinţi şi sfinţenie la Mănăstirea Petru Vodă. VIDEO

Ziua Parintelui Justin Parvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013). Ultima aniversare de pe pamant. Adevaruri tulburatoare despre viata, moarte, jertfa si inviere. VIDEO/FOTO UPDATE

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituFotografii si filmari realizate de ziua Parintelui, 10 februarie 2013:


Ziua Parintelui Justin Parvu cu maicile, calugarii si pelerinii, de ziua Sfintiei sale, la Petru Voda de ZiaristiOnlineTV

Parintele Justin Parvu binecuvanteaza oamenii veniti la Manastir

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Mai multe fotografii la Cristina Nichitus Roncea: De ziua Parintelui Justin Parvu, la Manastirea Petru Voda

Ziua Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. Ultima aniversare. Fotografii inedite In memoriam

Parintele Justin Marturisitorul – Album de fotografii si vorbe de duh In Memoriam Parintele Justin Parvu

Parintele Justin Parvu la ultima aniversare pe pamant 10 Februarie 2012 - 94 de ani - Foto Cristina Nichitus Roncea - Calendar Sapanta 4

Era de ziua Parintelui, cand am ajuns, din noi, acasa, la Petru Voda, la picioarele Sfintiei Sale. 10 Februarie 2013. 94 de ani. Ultima aniversare pe pamant. Am mai scris despre acest moment, cand Parintele imi parea tare trist (Vedeti materialul mai jos, insotit de mai multe filmari). Intre micile noastre daruri binecuvantate de Sfintia Sa i-am adus si Calendarul despre frumosii romani ortodocsi din Sapanta si icoanele artistei populare Ioana Lutai, doamna preoteasa a Bisericii din Cimitirul Vesel, cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Acesta i-a adus bucurie Parintelui. Marturisesc, o bucurie mult mai mare decat cea la care ma asteptam. L-a luat si l-a rasfoit pe indelete, pagina cu pagina, admirand fotografiile si icoanele si comentand la fiecare dintre ele. Despre frumusetea portului si a purtarii maramuresenilor la biserica, acolo unde sunt ei, in lupta directa cu vrajmasii credintei neamului romanesc, despre copii, mame, biserica si neam… Cu voce tare, Parintele a citit epitaful lui Stan Ioan Patras, creatorul Cimitirului Vesel, inscriptionat chiar de el pe propria sa cruce si preluat pe coperta Calendarului:

Cate zile am trait.

Rau la nime n-am dorit,

Dar bine cat am putut.

Orisicine mi-a cerut. ”

Am ramas, tacuti, foarte emotionati. Parintele era descris, exact, in aceste cuvinte simple. Erau ore tarzii, din noapte. Pelerinii plecasere, rand pe rand, cu mic cu mare, maicutele se pregateau de utrenie. Noi doi la picioarele Parintelui. Parintele, care, in cele 20 de ore de cand se trezise si slujise si primise inalti oaspeti, prelati sau pustnici coborati din munti, preoti si credinciosi din intreaga tara, nu apucase inca sa manance, de ziua lui. In linistea serii si pacea dumnezeiasca ce ne inconjura ca intr-o lume de basm, de pe tot cuprinsul coltului de rai manastiresc, glasul Parintelui citind epitaful ne-a tulburat profund. Incercam sa redam tuturor, pe cat putem, din acea emotie, prezentand cateva fotografii de la acel moment tainic, fotografii aflate si in Albumul Parintele Justin Marturisitorul, de Cristina Nichitus Roncea.

Parintele Justin Parvu de ziua lui 10.02.2013 la Petru Voda cu Documentele CZC Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Justin Parvu de Ziua Sfintiei Sale 10 Februarie 2013 cu Victor Roncea Foto Cristina Nichitus Roncea

Relatare din 10 Februarie 2013: Ultima aniversare a Parintelui Justin pe acest pamant

Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. 94 de ani, dintre care 16 petrecuti in temnitele bolsevice, la munci brute, silnice, in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat patru ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni, apoi in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, apoi la Gherla, Jilava, Vacaresti si inchisoarea exterminatoare de la Aiud. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.

“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.

“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba

Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.

Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.

Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.

Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”

Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!

Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.

“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de aici. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.

Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare, de aici, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?

In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…


Parintele Justin: La noi nu a existat holocaust! Ziua Parintelui 2013 de ZiaristiOnlineTV


Parintele Justin – Nu va bucurati ca a murit Stalin! by ZiaristiOnlineTV


Parintele Justin – Martirii ca Valeriu Gafencu prin rugaciunile oamenilor. by ZiaristiOnlineTV

Parintele Justin de ziua lui: Nu mai merg niciodata in Basarabia, pentru ca nu vreau sa mai vad teroarea Moscovei asupra romanilor si a Ortodoxiei noastre:


Acatistul Parintelui Justin Parvu de ZiaristiOnlineTV

Foto: Cristina Nichitus Roncea 

Cititi si: Întâlnirea cu Părintele Justin Pârvu și minunile pe care le-a săvârșit în viața mea sunt un „premiu” de la Dumnezeu. Interviu cu Victor Roncea

Parintele Justin Parvu la ultima aniversare pe pamant 10 Februarie 2012, 94 de ani - Foto Cristina Nichitus Roncea

VIDEO. Monahul Filotheu despre ce l-a omorat pe Parintele Justin Parvu. PLUS: Fotografia ca treapta spre Icoana. Despre rolul Cristinei Nichitus Roncea la Manastirea Petru Voda si langa Parintele Justin Marturisitorul si cum ne-a schimbat viata intalnirea cu Duhovnicul Neamului

Jurnalul National via Roncea Ro: Părintele Justin Pârvu ştia că va muri în 2013. Declaraţia unui martor ocular la prorocirea făcută în urmă cu 9 ani: Doamna Aspazia Otel Petrescu intervievata de Florin Palas

Parintele Justin Doamna Aspazia Jurnalul National Florin Palas Blog RonceaJurnalul National:Părintele Justin Pârvu ştia că va muri în 2013. Declaraţia unui martor ocular la prorocirea făcută în urmă cu 9 ani

Doamna Aspazia Otel Petrescu si Parintele Justin Parvu - Cristina Nichitus Roncea - Precum-in-cer.roPărintele Justin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani, trecut luna trecută în lumea îngerilor, a cunoscut faptul că va muri în anul 2013. Sfinţia sa ar fi ştiut acest lucru încă de acum nouă ani, potrivit declaraţiei unui martor ocular, respectiv a scriitoarei Aspazia Otel Petrescu (foto dreapta, impreuna cu Parintele Justin Parvu).

Intr-un interviu acordat ziaristului Victor Roncea si publicat pe blogul acestuia (corect: acordat profesorului Florin Palas si preluat de Roncea Ro si Ziaristi Online), scriitoarea afirmă: “Mi s-a părut copleșitor când am înțeles lucrul acesta. Eu am crezut că Părintele Justin a proorocit moartea mea, dar Părintele nu putea să facă lucrul acesta, la cât era de delicat. Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări. Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: ”Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima.”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: ”Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”. Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!”.
Interviul integral poate fi citit  AICI.”

Cititi si: Ultima Profetie a Parintelui Justin Parvu, pe patul mortii: “Mai sunt 12 luni!”. O evocare tulburatoare a ultimelor zile ale Duhovnicului Neamului, Sfantul Justin Romanul, de Monahia Fotini. Prorocia: “12 luni de libertate şi vine urgie”

Foto: Cristina Nichitus Roncea / Interviul a fost publicat si de Familia Ortodoxa

Sursa informatiei: Pagina de Facebook dedicata memoriei Parintelui Justin

Vedeti si: O Doamna a Romaniei – Aspazia Otel Petrescu despre Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu


Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la… de ZiaristiOnlineTV

Părintele Justin a dus răstignirea neamului românesc, pe umerii lui, în faţa Mântuitorului. Omagiul Maicilor Neonila si Mina. ESEU/ POEM/ VIDEO “S-a născut un Sfânt”

Maica Neonila - foto Cristina Nichitus RonceaAvraam a priceput că nu Dumnezeu nu avea nevoie de ceva anume de la el, nici măcar de jertfă. Dumnezeu voia să fie ascultat şi să I se vorbească cu dragoste, ca unui Tată. De aceea l-a şi răsplătit pe Avraam atât de minunat.

Avraam era bătrân, şi filosof desăvârşit. Avea un nepot de frate, care ucenicea pe lângă el, îl iubea mult şi lua aminte la ce şi cum făcea bătrânul, şi aşa s-a deprins cu bunul-simţ, cu simţul dreptăţii de a face binele.
Când Dumnezeu a hotărât să răsplătească credinţa lui Avraam şi, dacă tot s-a arătat în chip de Treime Sfântă, să răsplătească şi necredinţa celor din Sodoma şi Gomora, tocmai când erau Ei (cei trei îngeri) pe cale de a intra în oraşele acelea blestemate, repede Lot, ca un bun ucenic al unchiului său, a ieşit în întâmpinare să-I apere de necuviinţa cetăţenilor.
Ca mulţi din ţara asta, Lot se necăjea şi se chinuia în sufletul său pentru răutăţile acelora, şi chiar dacă se socotea neputincios, iată că însuşi faptul de a nu suferi nedreptatea, de a o urî în inima lui, Dumnezeu a socotit-o ca faptă a desăvârşirii. Să dea Dumnezeu să facă aşa şi cu tot cel ce frământă cugetul său împotriva fărădelegii şi nădăjduieşte în Dumnezeu.
Ce a urmat, ştim: cetăţenii nu s-au sinchisit de sfinţenia oaspeţilor lui Lot, ci au vrut să facă şi lor ce făceau ei între ei, pentru că toată gândirea lor era cu totul pervertită de la adevăr, că patima asta face, aplică la orice subiect şi obiect al gândirii aceeaşi întipărire a dracului care prin ea stăpâneşte mintea.
Lot, drept fiind, le-a propus dreptatea, adică a face lucrurile fireşti, de aceea a oferit pe chiar fiicele sale. Ei însă l-au urât pentru că le-a amintit de firesc, şi pentru jertfelnicie. Lot preînchipuia aici pe Hristos, Care a fost urât de iudei tot pentru asta. Dumnezeu nu a lăsat în disperare şi n-a îngăduit dreptul să fie umilit, şi a lovit cu orbire pe cei fărădelege. Orbirea lor era deja, El doar a vădit-o.
Apoi Lot a fost scăpat de urgia care a distrus cele 2 cetăţi, şi a intrat într-o peşteră deosebi, ca să locuiască cu fetele sale. A sădit vie şi ea a dat rod. Peştera şi via sînt simboluri clare.
Neobişnuit cu vinul, a băut şi s-a îmbătat, şi astfel el singur s-a umilit. Robit fără voia şi fără ştirea sa de păcat, Lot s-a pocăit cu lacrimi amare. Ce chin trebuie că-i cuprinsese inima când s-a văzut necurat, el care iubise atât de mult curăţia. Cât de ruşine trebuie că-i era, lui care ura păcatele trupeşti! Ce întuneric îi strângea sufletul, lui care pierduse pacea conştiinţei şi care călcase credinţa sădită cu atâta migală în el de Avraam. Aşa că s-a rugat, şi cum o fi strigat el la Dumnezeu, ca să i se răspundă cu asemenea chemare: canonul său a fost să afle lemnul care mai rămăsese din Pomul Vieţii, şi să-l ude în fiecare zi, toată viaţa.
Greu canon! A aflat lemnul acela, o uscătură în pustie, pietrificat de vremi. L-a udat cu mare greutate cu apa Iordanului, în fiecare zi, până la moartea sa. Lemnul a prins rădăcini şi viaţă, şi a crescut mai falnic decât orice pom vreodată.
Nimeni nu mai văzuse asemenea lemn. Poporul israilit se minuna şi nu ştia ce să creadă: ce fel de lemn este acesta? Ce să facem cu el?
Să facem podoabe pentru Casa Domnului, au zis bătrânii.
Dar lemnul era atât de tare, că nu putea fi cioplit.
Şi crezând că dacă nu e primit de Dumnezeu, atunci trebuie că e vun lemn blestemat, au hotărât să-l arunce în cel mai spurcat loc: Scăldătoarea Oilor. Avea cinci pridvoare, cinci precum simţurile omeneşti.
Acolo într-un loc anume din bazinul acesta se aruncau toate necurăţiile când se pregăteau mieii de jertfă, în Ierusalim, la Templu.
Într-un alt loc anume tot acolo, după o vreme, se adunau mulţime de leproşi, orbi, şchiopi, surzi, ologi, şi toţi neputincioşii, fiindcă din vreme în vreme un înger se pogora şi binecuvânta apa, iar cine se pogora întâi (întâi!) se făcea sănătos DE ORICE BOALĂ era ţinut, zice Scriptura, nu doar de boala lui mai grea, ci de orice boală, de TOATĂ boala. Ce frumoasă preînchipuire a Sfântului Botez.
În locul unde se aruncau mizeriile şi scârbele s-a aruncat lemnul cel falnic şi greu.
După vremi, umplut de apă şi impregnat de necurăţii, lemnul devenise ca plumbul.
Din lemnul acela s-a hotărât să se facă Crucea lui Hristos.
Ca să fie mai mare ruşinea. Mai mare ocara Lui.
Ca blestemul să fie total.
L-au scos de acolo şi I l-au pus în spate.
Spatele bătut şi înroşit de sânge şi de răni deschise.
I l-au legat în spinare, să-l ducă în sus.
Era atât de slab de post, atât de ostenit.
Nu avea sandale, era în picioarele goale, proaspăt umilit de soldaţi.
Poate că ar mai fi plâns cu lacrimi de sânge ca acum câteva zile, dar chipul nu-I mai era chip, bătut de preoţi şi soldaţi. Dar nu voia să plângă, ci mângâia femeile cele miloase care-L plângeau: nu pe Mine, ci pe voi să vă plângeţi!
În iad, Avraam şi Lot se cutremurau, se cutremurau. Inimile ardeau în ei ca celor de pe drumul de la Emmaus.
Am fost la Ierusalim. Eram tânără şi sănătoasă şi urcam cu fericirea Împărtăşaniei. Şi am ostenit. Nu era propriu zis urcuş în pantă, dar oboseam. Toţi obosim pe acel drum.
Sub tălpile lui Hristos care vindecase o ţară întreagă de toate bolile se striveau flori şi finice rămase de la intrarea împărătească pe care i-o făcuseră copiii, doar cu câteva zile înainte.
Aşa cum se măsoară Erele de la Hristos, ar trebui să se măsoare forţa gravitaţiei de la greutatea Crucii şi greutatea urcuşului şi greutatea tălpii de carne de om purtată pentru ca omul să zboare.
Stropi de sudoare de Dumnezeu curgeau printre pietrele golgotei. Au intrat în pământ, şi de atunci oricine calcă pe urmele Sale, se vindecă precum mai nainte orbul şi surdul de la agheasma Lui.
Şi apoi, cine nu pricepe că urcuşul Îl pogora mai în adânc, iar pogorârea L-a suit mai presus de toată făptura.
De aceea e nevoie de neprihănire ca să fii vrednic să porţi suferinţa lumii. Părintele Justin a avut nevoie de 95 de ani de permanentă silire de sine ca să ducă înaintea Fiului, iar Fiul înaintea Tatălui, răstignirea lui pentru neam.
Vocaţia suferinţei nu e pentru masochişti, ci pentru cei care iubesc atât de mult Viaţa, că nu suportă să nu aibă întreaga omenire parte de Ea.
Să mă ierți!

Maica Neonila

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre o alta profetie a Parintelui Justin Parvu si despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romanesti. Rusii au schimbat internationala comunista cu internationala asa-zis ortodoxa

Doamna Aspazia Otel Petrescu la Petru Voda - Cristina Nichitus Roncea - Precum-in-cer.roDoamna Aspazia: “Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. (…) Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.”

Reporter: – Care este locul pe care Părintele Justin îl ocupă în spațiul românesc ortodox?

Doamna Aspazia Otel Petrescu si Parintele Justin Parvu - Cristina Nichitus Roncea - Precum-in-cer.roDoamna Aspazia Otel Petrescu: – Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal fiind dragostea pentru neam. Dumnezeu m-a scos dintr-un anumit pământ, dintr-un anumit popor, și n-a făcut-o că așa a avut El fantezii atunci, ca Aspazia Oțel să se numească ortodoxă și româncă. Am un locușor al meu în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, punându-mă anume în acest loc și dându-mi această etnie. Altfel, mă făcea să mă nasc într-un neam internațional, care are de toate în el.

– Ce a însemnat Părintele Justin pentru lumea legionară?

– În primul rând, confirmarea că a avut dreptate Căpitanul când a spus că nu este suficient să spui o rugăciune și să ții o relație personală cu Dumnezeu. Trebuie să fii și luptător. Era împotriva resemnării care vine dintr-o anumită comoditate a creștinului, care spune: eu mă retrag în mine, mă lupt, îl înving pe diavol în mine, pentru că așa trebuie, așa ni s-a trasat. Pentru toate acestea, lupta în comun cu neamul meu, cu cei în mijlocul cărora eu trăiesc este cu mult mai eficace, duce la rezultate mai bune. Ori, Părintele Justin a zis că trebuie să fim oastea care luptă ca Hristos să biruie în tot amalgamul ăsta de rătăciri. A fost un creștin luptător, foarte activ. Părintele a avut foarte puține ore de odihnă, numai Dumnezeu Sfântul știe dacă și orele acelea îi erau acordate, dacă nu în clipa aceea părintele Justin stătea de vorbă cu Părintele său veșnic. Plângea păcatele celorlalți.

Cineva m-a întrebat de ce Părintele a suferit atât de mult, căci era sfânt încă din viață, de ce a trebuit să sufere atât de mult? Și am spus: măi fraților, dar el a luat asupra lui toate poverile voastre. Pe toți pe care v-a dezlegat, de la toți el și-a însușit ispășire pentru voi. Păi, cum să nu sufere? Pentru voi suferă. Hristos trebuia să sufere? Doar era puritatea desăvârșită, era iubirea desăvârșită și era cuvântul înțelepciunii, și cu toate astea cât de mult a suferit, pentru că și-a însușit păcatele lumii întregi. Și nu numai pentru atunci, ci pentru totdeauna. Pentru ca să plătești o asemenea izbăvire, o asemenea portiță de salvare a oamenilor, nu merită să suferi cum a suferit El? Așa a suferit și Părintele. Părintele se mistuia pur și simplu de jalea oamenilor care veneau cu dureri. Părintele a suferit efectiv pentru fiecare durere care a fost lepădată la picioarele lui. Era o suferință care venea din dragoste, din foarte mare dragoste pentru aproapele, pentru nefericitul care a căzut în groapă aproape fără să fie conștient că e acolo și că e vai de capul lui. Iar Părintele a dat binecuvântări, a ispășit pentru oameni, pentru toți care au venit cu căderi, cu suferințe mari din cădere, pentru că bolile, încercările mari sunt plata păcatului.

– Înainte de operație, Părintele a spus: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Cum tâlcuiți aceasta?

– Probabil că la lucrul acesta se gândea: oare cine va mai lua asupra lui atâtea poveri? Lucru pe care l-a exprimat atât de simplu și atât de cutremurător maica Teodosia: “Tu cum de poți să le mai duci/Atâtea cruci, atâtea cruci?”. Cred că Părintele și-a pus întrebarea: cine va mai lua poverile lor, ca ei să știe că poverile acelea au fost luate? Că așa le ia Părintele în continuare, suntem siguri de lucrul acesta. Vom avea miracole care vor atesta lucrul acesta, că Părintele nu renunță la ajutorul pentru oamenii necăjiți. Dragostea lui de oameni a fost atât de fără limite, încât nu se împiedică de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

– Putem spune că am câștigat un mare mijlocitor în Împărăția lui Dumnezeu.

– Absolut, absolut. Iar problema lui era: va putea să facă tot atât de mult bine? Căci oamenii nu știu să trăiască mistic, să trăiască în ascuns, cum spunea părintele Arsenie Boca. Or ști acolo că eu în continuare mă nevoiesc pentru ei? Aici, văzându-l și sărutându-i mâna și spunându-i toate poveștile… Doamne, ce-am putut să aud! A stat o oră și ceva o băbuță să-i spună ce-a pățit cu gâștele, și ce-a pățit cu bobocii, și ce pisică i-a aruncat în grădină vecina și toate chestiile astea… Oamenii sunt inconștienți, nu-și dau seama de unde veneau toate aceste rele, toate aceste nefericiri. Îi mâncau orele de tămăduitor, de vindecător, ale Părintelui.

– Ați fost la căpătâiul Părintelui Justin. Cum l-ați găsit?

– Atât de frumos! Părintele parcă dormea, căci în timpul vieții pământene n-a prea avut parte de odihnă. Oamenii au fost fără milă cu Părintele. Au tras de harul Sfinției Sale cât au putut. Nu s-au gândit că, pentru alinarea lor, Sfinția Sa stătea treaz până la ore mici din noapte. M-am liniștit când l-am văzut pe Părinte, am certitudinea că, așa cum Părintele Arsenie Boca face miracole mai mari după mutarea la Domnul, și mai multă lume se adună în jurul lui, și mai multă alinare aduce, așa o să facă și Părintele nostru.

Mi-ați vorbit despre o proorocie a Părintelui…

Doamna Aspazia Otel Petrescu cu flori in chilia Parintelui Justin Parvu - Foto c Cristina Nichitus Roncea– Mi s-a părut copleșitor când am înțeles lucrul acesta. Eu am crezut că Părintele Justin a proorocit moartea mea, dar Părintele nu putea să facă lucrul acesta, la cât era de delicat. Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări. Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: ”Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima.”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: ”Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”. Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!

Părintele Justin a fost omul iubirii, și puterea lui de iubire față de oameni, în special, a fost fără limite. Părintele a fost pentru noi, foștii deținuți politic, un fel de pater familias, pentru că familie este toată lumea asta pătimitoare pentru atitudinea pe care a luat-o față de ateismul comunist. Noi am rămas orfani. Dar, în același timp, sunt convinsă că Părintele nu ne părăsește și că dragostea lui de oameni este atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

În același timp, Părintele a avut o atitudine corectă față de naționalism. Rușii duc acum o campanie intensă că ortodoxia este internaționalistă, că nu există bulgari, că nu există români. Părintele Justin n-a negat niciodată faptul că Mântuitorul a venit mai ales pentru cei nechemați. Ca dovadă este pilda ospățului, când El a chemat pe cei care trebuia să participe la ospăț, și fiecare a avut câte un motiv pentru care să nu vină. Și atunci, El a zis celor care au pregătit ospățul să iasă în stradă și să cheme pe cei care vor să vină. Și au venit și cei care erau în haine de sărbătoare, de ospăț, și au venit si cei care erau în haine de lucru. Deci, din asta se vede că toate neamurile sunt creația lui Dumnezeu, nu numai un neam ales. Sunt unii care susțin că nu există etnie creștin-ortodoxă, și că există numai ortodoxie, atât și punct. Eu susțin că există bulgar ortodox, român ortodox etc. Nu se poate nega acest lucru. La problema națiunilor, aceasta ni s-a părut nouă, celor ce am trecut prin închisorile comuniste, parabola cea mai limpede. N-ați venit voi cei chemați, i-am chemat pe ceilalți. Sunt la fel de chemați ca și voi. Important este cum trăiești această chemare, cum o aduci la îndeplinire. Iar Părintele Justin a fost întotdeauna pe această linie.

Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. Fiecare neam are o misiune în planul de mântuire al Părintelui veșnic, fiecare a venit cu această chemare, nu s-a lepădat de ea. Biserica Ortodoxă este universală, iar sub această cupolă vin atâtea neamuri, cu specificul lor. Faptul că sunt ortodoxă nu exclude faptul că sunt româncă, dimpotrivă, în cazul poporului meu, subliniază și mai mult acest lucru, pentru că așa s-a născut: creștin. Fac parte dintr-un popor care, atunci când s-a zămislit, a făcut-o sub bolta ortodoxiei.

Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.

Interviu realizat de Florin Palas 

Ziaristi Online

Cititi si: Ultima Profetie a Parintelui Justin Parvu, pe patul mortii: “Mai sunt 12 luni!”. O evocare tulburatoare a ultimelor zile ale Duhovnicului Neamului, Sfantul Justin Romanul, de Monahia Fotini. Prorocia: “12 luni de libertate şi vine urgie”

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Doamna Aspazia Otel Petrescu in chilia Parintelui Justin Parvu - Foto c Cristina Nichitus Roncea

UPDATE: Jurnalul National via Roncea Ro: Părintele Justin Pârvu ştia că va muri în 2013. Declaraţia unui martor ocular la prorocirea făcută în urmă cu 9 ani: Doamna Aspazia Otel Petrescu intervievata de Florin Palas

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova